Top

Plângere contravenţională

Dosar nr. 691/829/2010

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA PODU TURCULUI

.SENTINŢA CIVILĂ Nr. 658

Şedinţa publică de la 02.09.2010?????

Completul compus din:

PREŞEDINTE : JUDECĂTOR PANFIL SIMONA CARMEN

GREFIER : BRADEA ANGELICA?????

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul A.F.C. şi pe intimatul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Bacău, având ca obiect plângere contravenţională O.U.G. 195/2002.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au lipsit petentul A. F. C. şi intimata Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Bacău.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanţa constată că prin serviciul registratură petentul a făcut dovada că urmează cursurile la zi a Colegiului „Mihai Eminescu” Bacău şi a depus la dosar în original adeverinţa nr. 4006/23.07.2010.

Instanţa constată că intimata prin întâmpinare a solicitat judecata în lipsă.

Nemaifiind alte cereri de formulat şi alte probe de administrat în cauză, instanţa contată cauza în stare de judecată şi rămâne în pronunţare pe plângerea formulată de petent.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

INSTANŢA

Deliberând asupra plângerii contravenţionale, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Podu Turcului sub nr. 691/829/08.06.2010, petentul A.F.C. a formulat în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Bacău, plângere contravenţională împotriva procesului verbal seria CC nr.6229078/02.06.2010.

Plângerea a fost formulată in termen legal si este scutită de plata taxei de timbru.

In motivarea plângerii petentul arată in esenţă că, aflându-se la volanul autoturismului BC 62 KRY, la data de 2.06.2010 a fost oprit pe raza localităţii Podu Turcului de către un echipaj al Poliţiei Rutiere care a luat împotriva sa măsura sancţionării contravenţionale conform art. 148/12 HG 1391/2006 şi art. 101/1/10 OUG 195/2002 cu amendă în valoare de 360 lei pentru faptul că avea folie pe geamurile din faţă ale autoturismului pe care îl conducea, considerând amenda în cuantum de 360 de lei prea mare şi solicită aplicarea unui avertisment, întrucât este elev şi nu realizează venituri.

In susţinerea plângerii petentul a înţeles să formuleze proba cu înscrisuri, depunând în copie procesul verbal de contravenţie seria CC nr. 6229078/02.06.2010, adeverinţa de elev nr. 2676/12.03.2010, cartea de identitate seria XC nr. 128487.

Legal citat, petentul s-a prezentat în instanţă.

Organul constatator, legal citat, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii, arătând că menţiunile inserate în procesul verbal fac dovada deplină a comiterii faptei, că amenda a fost aplicată în limitele stabilite de lege şi proporţional cu gradul de pericol social al faptei.

Din actele si lucrările dosarului instanţa retine:

Prin procesul verbal de constatare a contravenţiei seria CC nr. 6229078/02.06.2010, organul constatator I.P.J. Bacău, a aplicat petentului A. F.C. o amenda contravenţională in cuantum de 360 lei pentru săvârşirea faptelor prevăzute de art. 148/12 din HG 1391/2006 şi sancţionată de art. 101 alin. 1 pct. 10 din OUG 195/2002. S-a reţinut in sarcina petentului faptul în data de 02.06.2010, aflându-se în DJ 241 Podu Turcului a condus autoturismul cu nr. BC 62 KRY în localitatea Podu Turcului având aplicate pe geamurile laterale faţă care estompează vizibilitatea.

In temeiul art. 34 din O.G. 2/2001, instanţa urmează a proceda la verificarea legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal.

Cu privire la legalitatea procesului verbal, instanţa reţine că acesta a fost întocmit cu respectarea dispoziţiilor articolelor 16 şi 17 din O.G. 2/2001 cuprinzând toate menţiunile prevăzute de lege sub sancţiunea nulităţii absolute.

Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanţa constată pentru început că prezentul litigiu trebuie să ofere garanţiile procesuale recunoscute şi garantate de articolul 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului (care face parte din dreptul intern în baza articolului 11 din Constituţia României şi are prioritate în temeiul articolului 20 alin. 2 din legea fundamentală).

Petentul, în faţa instanţei nu a mai negat faptele consemnate în procesul verbal, a arătat că regretă săvârşirea lor şi a solicitat aplicarea unei sancţiuni cu avertisment, arătând că are o situaţie financiară precară, că este înscris la liceu, cursuri de zi, aşa cum atestă adeverinţa nr. 4006/23.07.2010, eliberată de Colegiul „Mihai Eminescu”, ataşată la dosar.

Privitor la sancţiunea aplicată, instanţa reţine că în dreptul nostru intern, amenda (sancţiunea contravenţională aplicabilă) urmăreşte un scop preventiv şi represiv. Astfel, instanţa apreciază că aplicarea sancţiunii avertismentului, este suficientă pentru atingerea scopului sancţiunii, având în vedere poziţia petentului. Sancţiunea aplicată trebuie individualizată, la individualizarea sa ţinându-se cont atât de gravitatea faptei cât şi de persoana petentului.

Această individualizare trebuie făcută, fiind consacrat în doctrină dar şi în practica recentă a instanţelor dinamizată de hotărârile pronunţate de CEDO, faptul că aceste contravenţii sunt situate la graniţa dintre dreptul penal şi cel civil.

Astfel, instanţa, în temeiul art. 6 şi 7 din OG 2/ 2001, va dispune înlocuirea sancţiunii amnezii cu avertisment, urmând a atrage atenţia petentului atât asupra gravităţii faptei prin repercusiunile pe care le are asupra siguranţei consumului cât şi asupra faptului că eventuale alte abateri nu vor mai putea fi considerate ca fiind suficient sancţionate cu sancţiunea avertismentului.

Pe cale de consecinţă, instanţa va admite plângerea şi va modifica procesul verbal, aşa cum s-a reţinut în considerentele anterioare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite plângerea formulată de petentul A. F. C., domiciliat în com. P.T., judeţul Bacău formulată în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Bacău cu sediul în Bacău, str. Alexei Tolstoi nr. 2, jud. Bacău.

Modifică procesul-verbal de contravenţie seria CC nr. 6229078 din 02.06.2010, încheiat de M.A.I., Poliţia Rutieră, privind pe Andronache Florin Costel, în sensul că înlocuieşte sancţiunea amenzii în cuantum de 360 de lei cu AVERTISMENT.

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 02.09.2010.

Preşedinte, Grefier,

Red./Tehnored. 4 ex.

P.S.C./B.A.

14.09.2010

Sentinţa civilă a rămas definitivă la data de 02.09.2010 şi a devenit irevocabilă la data de 07.10.2010.

Etichete: