Top

Ordonanţă de plată

Dosar nr. 696/829/2010

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA PODU TURCULUI

SENTINŢA CIVILĂ NR. 640

Şedinţa publică de la 01.09.2010

Completul compus din:

PREŞEDINTE – PASCARU VALENTINA ŞTEFANA

Cu participare:

GREFIER – POPA ADRIANA

Pe rol fiind judecarea cauzei civile având ca obiect „ordonanţă de plată” formulată de creditoarea S.C. „ __” S.R.L. BACĂU în contradictoriu cu debitoarea PRIMĂRIA COMUNEI____, reprezentată prin primar _____.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au lipsit creditoarea S.C. „____” S.R.L. BACĂU şi debitoarea PRIMĂRIA COMUNEI _____ .

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care învederează următoarele :

– pricina se află la al patrulea termen de judecată;

– părţile au fost legal citate pentru acest termen, după care:

Instanţa constată că s-a comunicat la dosar modul detaliat de calcul al penalităţilor.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanţa constată cauza în stare de judecată.

I N S T A N Ţ A

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea iniţial formulată şi înregistrată pe rolul Tribunalului Bacau sub nr. 1637/110/2010, creditoarea SC __ SRL a solicitat instantei ca in contradictoriu cu parata PRIMARIA COMUNEI ___ sa se emita in temeiul OUG 119/2007 ordonanţa de plata prin care parata sa fie obligata la plata sumei de 69131,56 lei cu titlu de pret si 17832 lei penalitati de iniarziere.În motivarea cererii creditoarea a arătat că a incheiat cu parata un contract de prestari servicii in baza caruia a emis factura nr.150/24.11.2008 in valoare totala de 99131,56 lei , suma din care parata a achitat doar 30.000 lei.In dovedire, reclamanta a depus inscrisuri.Instanta a invocat din oficiu si a admis exceptia necompetentei materiale a Tribunalului Bacau, motiv pentru care in urma Sentintei nr.378/2010 instanta si-a declinat competenta in favoarea Judecatoriei Podu Turcului unde cauza a primit nr. de inregistrare 696/829/2010.

S-a susţinut că debitoarea nu a respectat clauzele contractului de prestari servicii incheiat, condiţii în care în conformitate cu clauzele contractuale are in prezent un debit faţă de SC ___ SRL de 69131,56 lei cu titlu de pret si 17832 lei penalitati de intarziere.

În drept cererea a fost întemeiată pe OUG nr. 119/2007.

În susţinerea cererii creditoarea a depus la dosar în fotocopie înscrisuri si a solicitat judecata in lipsa in conformitate cu prevederile art 242 Cod procedura civila.

Debitoarea, legal citată, a formulat întâmpinare dar nu s-a prezentat în faţa instanţei.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Intre SC ______SRL si Primaria Comunei ______ a fost incheiat contractul de prestari servicii nr. 130/2005 AD A 2006 (filele 4,5,6 dosar tribunal) prin care prestatorul se obliga sa presteze elaborarea unor documentatii si sa le trimita achizitorului in 3 exemplare, iar achizitorul se obliga sa plateasca prestatorului suma de 112.715,60 RON exclusiv TVA.

Părţile au convenit in conformitate cu pct 14 din contract ca achizitorul are obligatia de a efectua plata catre prestator in termenul de 10 zile calendaristice de la emiterea facturii , dupa primirea documentatiilor solicitate de catre achizitor,

Potrivit pct 18 din contract, in cazul in care achizitorul nu onoreaza facturile in termen de 20 de zile de la expirarea perioadei prevazute la clauza 14, acesta are obligatia de a plati ca penalitati o suma echivalenta cu0,06% pe zi de intarziere, incepand cu prima zi de intarziere.

La pct 20 din contract se arata ca partile vor face toate eforturile pentru solutionarea amiabila a oricarei neintelegeri ivite intre ele in cadrul sau in legatura cu indeplinirea contractului. Daca in termen de 15 zile de la inceperea tratativelor neoficiale de solutionare a conflictului nu se ajunge la un mod de rezolvare amiabil, fiecare dintre parti poate solicita ca disputa sa se solutioneze fie prin arbitraj, fie de catre instantele judecatoresti din Romania.

Prin procesul verbal nr 1/10.01.2007 incheiat de SC —- si Primaria ___ (fila 7 dosar tribunal) prestatorul a dovedit ca si-a indeplinit obligatiile prevazute prin contract, respectiv a predat documentatia completa si definitiva corespunzator datelor de tema si clauzelor contractuale.

La data de 24.11.2008 a fost emisa factura cu nr.150 de catre SC __SRL pentru suma de 99.131,56 lei (fila 8 dosar tribunal), factura achitata doar in parte, pentru suma de 30.000 conform extrasului de cont din data de 10.12.2008 (fila 9 dosar tribunal.).

S-a incercat solutionarea conflictului pe cale amiabila, asa cum rezulta din corespondenta purtata intre SC — SRL si Primaria Comunei ___ (filele 10, 11, 12 dosar tribunal) dar fara rezultate .

Parata, legal citata , a formulat intampinare (fila 19 dosar tribunal, fila 8 dosar Judec Podu Turcului) in care nu a contestat existenta datoriei si a invocat in aparare lipsa fondurilor pentru a putea achita suma solicitata de creditoare prin actiune.

Au fost atasate la intampinare fotocopii de pe adresa Biroului Executorului Judecatoresc Aldea Diana Elena nr.144/05.02.20101 (fila21 dosar tribunal) si adresa Administratiei Finantelor Publice Podu Turcului nr.13/23.03.2010(fila 20 dosar tribunal) din care rezulta blocarea conturilor primariei .

La solicitarea instantei, creditoarea a depus la dosarul cauzei modul detaliat de calcul al penalitatilor din care a reisit data de la care au fost calculate, procentul de pemnalitate si perioada pentru care au fost calculate.(filele31,32)

Faţă de aceste aspecte instanţa apreciază că cererea de chemare în judecată este întemeiată astfel cum a fost formulată, creanţa pretinsă de creditoare fiind certă, lichidă si exigibila în condiţiile art. 379 alin. 2 şi 3 Cod Proc.Civ. Debitoarea nu a contestat prin intampinare sau cu mijloace de proba existenta creantei si nici caracterul sau cert, lichid si exigibil.

Totodată se reţine că obligaţia debitoarei de a plăti a fost asumată de debitoare prin contractul incheiat cu SC — SRL, îndeplinind cerinţele art 2,4,5 si urmatoarele din OUG 119/2007 modificată şi completată

ART. 2(1) Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică creanţelor certe, lichide şi exigibile ce reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani care rezultă din contracte comerciale…..

ART. 4 (1) Părţile sunt libere să stabilească rata dobânzii pentru întârzierea în plata preţului…….

ART. 5 (1) Cererea privind creanţa de plată a preţului se depune la instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă.

(2) În cazul litigiilor privitoare la obligaţii de plată rezultând din contracte comerciale nu este necesară parcurgerea, în prealabil, a etapei concilierii directe prevăzute la art. 720^1 din Codul de procedură civilă.

, astfel încât cererea este apreciată ca fiind justificată şi va fi admisă, cu consecinţa obligarii debitoarei Primaria Comunei — sa plateasca creditoarei SC —SRL suma de 69.131,56 lei cu titlu de pret si 17.832 lei cu titlu de penalitati de intarziere contractuale reprezentand contravaloare prestari servicii in termen de 20 de zile de la comunicare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE :

Admite cererea de emitere a ordonanţei de plată formulată de creditoarea SC ——SRL BACĂU, cu sediul în Bacău, strada Milcov, nr. 1, judeţul Bacău, în contradictoriu cu debitoarea Primăria comunei —, cu sediul în comuna —-, judeţul Bacău.

Obligă debitoarea să plătească creditoarei suma de 69. 131, 56 lei cu titlu de preţ şi 17. 832 lei cu titlu de penalităţi de întârziere contractuale reprezentând contravaloare prestări servicii în termen de 20 de zile de la comunicare.

Cu drept de cerere în anulare pentru debitoare în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică azi, 01.09.2010.

PREŞEDINTE, GREFIER ,

Judecător PASCARU VALENTINA ŞTEFANA POPA ADRIANA

Red/tehnored. 4 ex.

P.V.Ş./P.A.

16.09.2010

Sentinţa civilă a rămas definitivă şi a devenit irevocabilă

la data de 05.10.2010.

Tags: