Top

1. Promovarea unei noi acţiuni în revendicare în baza art.480 Cod civil după apariţia Legii nr.10/2001, atrage incidenţa autorităţii de lucru judecat şi nu a dispoziţiilor art.48 din aceeaşi lege

Promovarea unei noi acţiuni în revendicare în baza art.480 Cod civil după apariţia Legii nr.10/2001, atrage incidenţa autorităţii de lucru judecat şi nu a dispoziţiilor art.48 din aceeaşi lege.

(dec.civ.663/R din 12.09.2006)

Prin acţiunea civilă nr.8671/2001 la Judecătoria Galaţi, reclamanta G. A.. chemat în judecată pe pârâţii L. V. şi L. L. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligaţi să-i lase în deplină proprietate şi folosinţă imobilul situat în Galaţi, str.George Enescu nr.4.

În motivarea acţiunii, s-a arătat că tatăl reclamantei a fost proprietarul imobilului sus-menţionat şi că în anul 1952, pe baza unui proces-verbal încheiat de o comisie a Sfatului Popular Galaţi s-a propus trecerea acestuia într-o anexă a Decretului nr.92/1950.

S-a arătat, totodată, că, în fapt, imobilul respectiv a fost preluat în momentul încheierii procesului verbal de către Întreprinderea specializată în administrarea fondului locativ (I.L.L.), care a pretins şi încasat chirie.

A mai arătat, că această situaţie a căpătat o aparenţă legalitate ,când prin HCM nr.858/30 iunie 1959, imobilul a fost înscris într-o listă-anexă completatoare a Decretului nr.92/1950, deşi în realitate operaţiunea era inadmisibilă justificând un abuz ce a avut loc în urmă cu 7 ani;

Reclamanta a investit instanţa cu examinarea legalităţii şi opozabilităţii dreptului de proprietate pe care îl invocă pârâţii, în condiţiile în care niciodată autorul reclamantei, nu a pierdut, în mod valabil, dreptul de proprietate asupra imobilului, în timp ce pârâţii au dobândit acest drept în mod abuziv ignorând efectele unei hotărâri judecătoreşti definitive prin care s-a constatat existenţa unei fraude la lege în momentul încheierii primului act de vânzare-cumpărare;

În drept, au fost invocate dispoziţiile art.480 cod civil şi art.2 şi art.48 din Legea nr.10/2001.

Prin sentinţa civilă nr. 8277/23.10.2001, Judecătoria Galaţi a respins acţiunea întrucât există autoritate de lucru judecat şi a obligat pe reclamantă să plătească pârâţilor suma de 7.500.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că pe rolul Judecătoriei Galaţi, a fost înregistrat dosarul nr. 6163/1997 existând identitate de obiect, cauză şi, parţial, de părţi, în sensul că alături de pârâţii L. V. şi L.L.a mai figurat, în calitate de pârât, Consiliul local Galaţi, şi că a fost pronunţată o hotărâre irevocabilă.

S-a arătat că, invocând preluarea imobilului fără titlu valabil, reclamanta nu poate să facă – potrivit dispoziţiilor art.22 din Legea nr.10/2001 – dovada calităţii de proprietar odată cu notificarea prevăzută de legea respectivă, întrucât, deşi imobilul a fost preluat în mod abuziv de stat, titlul fostului proprietar a fost desfiinţat, corelativ cu naşterea ope legis a titlului de proprietate în favoarea statului.

S-a mai arătat că în această situaţie, autorul proprietarului ar trebui ca după începerea procedurii prin notificare să formuleze o acţiune prin care să solicite desfiinţarea titlului statului, invocând inaplicabilitatea actelor normative în materie precum şi caracterul abuziv al măsurii luate, şi, că după constatarea pe cale judecătorească în maxim 18 luni a acestui abuz, reclamanta ar putea să îndeplinească condiţiile prevăzute de art.22 din Legea nr.10/2001 privind dovedirea dreptului de proprietate.

S-a concluzionat de către prima instanţă că numai urmând această procedură, reclamanta se poate prevala de dispoziţiile art.48 din legea sus-menţionată.

Împotriva sentinţei, a declarat apel reclamanta şi a invocat netemeinicia şi nelegalitatea acesteia constând în interpretarea greşită a dispoziţiilor art.48 din Legea nr.10/2001 întrucât prima instanţă a reţinut eronat existenţa în cauză a autorităţii lucrului judecat.

S-a arătat că soluţia de respingere a acţiunii pe temeiul acestei excepţii este nelegală având în vedere dispoziţiile art.9 (capitolul II referitor la restituirea în natură a imobilelor sau măsuri reparatorii prin echivalent) care, stabilesc că imobilele preluate în mod abuziv – indiferent în posesia cui se află în prezent – se restituie în natură în starea în care se aflau la data cererii de restituire şi libere de orice sarcini, iar pentru asigurarea mijloacelor concrete de realizare a acestei măsuri reparatorii a fost adoptat, corelativ, art.48 din lege, indiferent de existenţa sau inexistenţa unei hotărâri judecătoreşti potrivnice persoanei interesate.

S-a arătat că legea sus-menţionată prevede expres situaţiile care au reprezentat abuzuri ale statului în momentul preluării unor imobile şi astfel, nu mai este necesar ca instanţa să stabilească, pe baza probelor, existenţa vreunui abuz al statului.

S-a concluzionat că instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile art.2 lit.e,g şi art.48 din Legea nr.10/2001 şi pentru acest motiv s-a solicitat schimbarea sentinţei apelate şi, în rejudecare, respingerea excepţiei autorităţii lucrului judecat invocată de pârâţi şi, pe cale de consecinţă, admiterea acţiunii formulate de reclamantă.

Prin decizia civilă nr.881/11.11.2002 Tribunalul Galaţi a respins apelul ca nefondat şi a obligat apelanta la cheltuieli de judecată.

În motivarea acestei decizii s-a reţinut că dispoziţiile art. 48 din Legea nr.10/2001 reglementează exclusiv situaţia când, deşi anterior a fost respinsă o acţiune privind un bun preluat abuziv,persoana vătămată în dreptul său poate solicita restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv sau poate solicita măsuri reparatorii prin echivalent.

Prin urmare, în cazul când anterior apariţiei Legii nr.10/2001 a fost respinsă o acţiune referitoare la un bun preluat abuziv de stat, dispoziţiile sus-menţionate nu vizează posibilitatea formulării unei noi acţiuni cu acelaşi obiect, ci doar posibilitatea efectuării procedurii contencioase prevăzute de legea respectivă.

În atare situaţie, având în vedere hotărârea judecătorească irevocabilă referitoare la acelaşi imobil, se constată, aşa cum a reţinut şi prima instanţă, că dispoziţiile Legii nr.10/2001 nu pot servi ca temei juridic nou pentru formularea unei cereri de restituire a aceluiaşi imobil întrucât ar însemna pro facto lipsirea celorlalte părţi de un drept câştigat în temeiul hotărârii judecătoreşti respective.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, pe care l-a întemeiat pe dispoziţiile art.304 pct.9 cod procedură civilă, în sensul că instanţele au făcut o interpretare greşită a art. 48 din Legea nr. 10 /2001.

Recursul a fost respins prin decizia civilă nr. 663/R din 12.09.2006, pentru următoarele considerente:

Este adevărat că art. 48 ( devenit art.47 în noua formă a legii modificată prin Legea nr.247/2005,) prevede că persoanele îndreptăţite, precum şi persoanele vătămate într-un drept al lor, cărora până la data intrării în vigoare a prezentei legi li s-au respins prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile ,acţiunile având ca obiect bunuri preluate în mod abuziv de stat,de organizaţii cooperatiste au de orice alte persoane juridice, pot solicita,indiferent de natura soluţiilor pronunţe, măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent,în condiţiile prezentei legi.

Tot adevărat este şi faptul că reclamanta a promovat o acţiune în revendicarea imobilului de faţă ,care a fost respinsă prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă înainte de intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001.

Cu toate acestea în mod corect au apreciat instanţele că există autoritate de lucru judecat,pentru că reclamanta ,invocând art. 48 a promovat tot o acţiune în revendicare şi nu una în condiţiile Legii nr. 10 /2001,aşa cum cere acest text de lege

Etichete: