Anulare hotărâre consiliu local de aprobare a înfiinţării unui parc eolian. Obligativitatea organizării licitaţiei publice. Consecinţe

Este nelegală hotărârea adoptată de o autoritate administrativă locală – consiliu local – privind aprobarea unei „convenţii” de realizare a unui parc eolian cu o societate comercială, ce se constituie în fapt ca o încredinţare directă a unei investiţii, întrucât încalcă procedura de licitaţie publică reglementată de Legea nr. 215/2001, respectiv O.U.G. nr. 54/2006.

Curtea de Apel Iaşi, decizia nr. 159/C.A. din 30 martie 2009

Prin sentinţa civilă nr. 1137/CA din 19 decembrie 2008 a Tribunalului Iaşi s-a hotărât:

– admiterea acţiunii formulate de reclamantul Prefectul jud. I., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al comunei T., jud. I.;

– anularea Hotărârii nr. 97/18.10.2007 adoptată de pârâtul Consiliul Local al comunei T., prin care s-a aprobat Convenţia ce reglementează realizarea unui „parc eolian” pe raza comunei T.

A reţinut instanţa de fond că, prin Hotărârea pârâtului Consiliul Local al comunei T., nr. 97/18.10.2007 s-a decis, în art. 1, aprobarea Convenţiei ce reglementează realizarea unui “parc eolian” pe raza comunei T. Tribunalul a constatat că nu a existat o documentaţie care să stea la baza adoptării acestei hotărâri, pârâtul precizând în mod expres acest lucru, prin reprezentantul său în instanţă, la cererea instanţei fiind înaintate la dosar doar hotărârea contestată şi convenţia aprobată prin această hotărâre.

Instanţa de fond a reţinut că, potrivit înscrisurilor depuse de pârât la dosar, această convenţie a fost încheiată la 22.10.2007 între pârâtul Consiliul Local al comunei T. şi investitorul S.C. „E.E.S.” S.R.L., părţi ce au convenit, în art. 2, autorizarea în exclusivitate în favoarea investitorului pentru realizarea, exercitarea, gestionarea şi întreţinerea, pe terenurile aferente Primăriei, a unui parc eolian şi a lucrărilor de legătură şi accesorii, cu interzicerea unui alt uz. S-au stabilit în art. 6 şi sumele datorate anual pârâtului de către investitor, iar în art. 7, durata convenţiei, de 49 de ani, cu posibilitatea reînnoirii pe încă 49 de ani. Convenţia cuprinde şi drepturile şi obligaţiile asumate de ambele părţi.

Aşadar, din conţinutul acestei convenţii, din interpretarea gramaticală şi sistematică a prevederilor sale, raportat la normele legale, chiar dacă nu se foloseşte în mod expres cuvântul “concesionare”, rezultă fără echivoc, aşa cum în mod corect susţine şi reclamantul, că este vorba despre un contract de concesionare a terenurilor din domeniul comunei, necesare realizării parcului eolian, în condiţii de exclusivitate pentru investitor, situaţie în care sunt aplicabile dispoziţiile L. nr. 215/2001 republicată şi ale O.U.G. nr. 54/2006.

Pârâtul a susţinut că nu a fost vorba de o ofertă lansată din partea sa pentru realizarea parcului eolian, pentru a se demara procedura de licitaţie publică pentru atribuirea bunurilor din domeniul public ori privat al comunei, însă art. 9 din O.U.G. nr. 54/2006 prevede că “are loc concesionarea la iniţiativa concedentului sau ca urmare a unei propuneri însuşite de acesta, propunere care trebuie să fie fundamentată din punct de vedere economic, financiar, social şi de mediu”. Aşadar, în speţă a fost vorba de o propunere din partea potenţialului investitor, care a fost însuşită de pârâtul Consiliul Local al comunei T., fără însă a exista fundamentarea de care vorbeşte art. 9 alin. 2 din actul normativ precitat.

Instanţa apreciază că au fost încălcate de către pârât dispoziţiile imperative ale art. 123 alin. 2 din L. nr. 215/2001 republicată, care impuneau organizarea licitaţiei publice, convenţia aprobată prin hotărârea atacată neputând fi încheiată legal fără a fi parcursă în prealabil această procedură. Pentru organizarea licitaţiei publice trebuiau avute în vedere etapele şi documentaţia impuse de O.U.G. nr. 54/2006.

Convenţia aprobată prin hotărârea contestată produce efecte juridice, nu depinde de emiterea unor alte acte administrative ulterioare, cum a susţinut pârâtul, fiind chiar inserată în cuprinsul său menţiunea obligativităţii convenţiei pentru părţi din momentul semnării sale, respectiv 22.10.2007, părţile asumându-şi obligaţii corelative şi având drepturi rezultate din convenţie.

De asemenea, instanţa reţine că Hotărârea Consiliului Local nr. 97/2007 nu a fost însoţită de raportul compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului, care trebuia elaborat în termen de 30 de zile de la înregistrarea proiectului, precum şi de raportul comisiei de specialitate a consiliului, astfel cum dispune art. 44 alin. 1 din L. nr. 215/2001.

Pentru aceste considerente, apreciind că acţiunea reclamantului este întemeiată, Hotărârea Consiliului Local al comunei T. nr. 97/2007 fiind emisă cu încălcarea normelor imperative în materie de atribuire a folosinţei bunurilor din domeniul public ori privat al unităţii administrativ-teritoriale, instanţa a admis-o, dispunând anularea acestei hotărâri.

Curtea a respins recursul pârâtei ca fiind nefondat, pentru considerentele de mai jos.

Astfel, raportat conţinutului expres al Hotărârii Consiliului Local T. nr. 97/18.10.2007, conform căruia „se aprobă Convenţia ce reglementează realizarea unui Parc Eolian pe raza comunei T.”, la „solicitarea societăţii «E.E.S.» S.R.L. judeţul B.”, convenţie ce prevede în art. 2 „autorizarea în exclusivitate în favoarea investitorului…”, rezultă că în mod corect instanţa de fond a reţinut că o astfel de „convenţie” putea fi aprobată doar cu respectarea prevederilor legale referitoare la parcurgerea procedurii de licitaţie publică, reglementată prin Legea nr. 215/2001 şi respectiv O.U.G. nr. 54/2006.

Nu poate fi reţinută susţinerea recurentei privind valoarea de „promisiune viitoare” a actului administrativ, având în vedere că din conţinutul său lipsit de orice îndoială, rezultă intenţia recurentei de atribuire a terenului necesar amenajării parcului eolian către S.C. „E.E.S.” S.R.L., iar nu posibilitatea ca această societate să participe la o licitaţie viitoare în acest sens, individualizarea concretă a suprafeţei necesare urmând a avea loc ulterior, funcţie de nevoile concrete ale acesteia şi de măsurătorile intensităţii vântului pe care beneficiara urma să le efectueze.

Fiind vorba aşadar, în cauză, de o încredinţare de recurentă a unei suprafeţe de teren aflat în domeniu public, către o persoană juridică, fără derularea procedurilor legale privind obligativitatea organizării de licitaţie publică, respectiv a întocmirii documentaţiilor prevăzute de lege în acest scop, Curtea a menţinut ca legală şi temeinică sentinţa civilă nr. 1137/CA/2008 a Tribunalului Iaşi de anulare a actului administrativ cu încălcarea legislaţiei incidente, cu respingerea ca nefondată a cererii de recurs promovate de pârâtul Consiliul Local al comunei T.

Etichete: Anulare Hotărâre Consiliu Local

Anulare hotărâre consiliu local de aprobare planuri urbanistice, desfiinţare construcţii pentru interese de ordin public, construirea pe domeniul public al statului a unor lucrări de investiţii private. Admisibilitate sub aspectul justificării interesului propriu

Interesul reclamantelor societăţi comerciale private, de a participa la activitatea de amenajare a teritoriului municipiului Iaşi, prin exprimarea opiniei privitoare la legalitatea planurilor urbanistice de detaliu, în lipsa folosului practic personal pe care l-ar putea obţine, nu este suficient pentru a se considera că acţiunea îndeplineşte condiţia interesului în sens juridic, pentru a conferi legitimitate cererilor de chemare în judecată.
Curtea de Apel Iaşi, decizia nr. 223/CA din 7 aprilie 2008
Prin cererile conexate formulate de către reclamantele S.C. „T.M. S.A. şi S.C. „A.” S.A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Municipiului Iaşi, înregistrate pe rolul Tribunalului Iaşi, au solicitat instanţei anularea Hotărârilor Consiliului Local al Municipiului Iaşi nr. 104, 105, 106 şi 128 din 19 martie 2007.
În motivarea cererilor, reclamantele au arătat că hotărârile sunt nelegale întrucât planurile urbanistice de detaliu aprobate prin acestea au fost elaborate cu nerespectarea unor reglementări importante în domeniul construcţiilor şi amenajării teritoriului, în special în domeniul protecţiei monumentelor istorice, dar şi pentru faptul că aprobă:
– dezafectarea şi demolarea unor active corporale situate în incinta Ştrandului Municipal, Teatrului de Vară şi Patinoarului Artificial în scopul satisfacerii exclusive a interesului privat constând în edificarea construcţiilor prevăzute în Planurile Urbanistice de Detaliu, ca o consecinţă a adoptării H.C.L. nr. 128/2006 privind trecerea din domeniul public în domeniul privat al municipiului Iaşi şi aprobarea casării acestora.
– construirea pe terenuri aparţinând domeniului public al statului, respectiv pe terenurile aferente monumentelor istorice, ansamblurilor şi siturilor istorice şi arheologice din zonă.
– realizarea unor lucrări de investiţii prevăzute în documentaţiile de urbanism care nu sunt lucrări de utilitate publică, fiind incompatibile cu uzul şi interesul public.
– construirea pe suprafeţe de teren transferate nelegal prin H.C.L. nr. 128/2007 din domeniul public în domeniul privat al municipiului Iaşi, respectiv pe terenul aferent ştrandului, terenul de baschet, terenul de tenis;
– construirea în zona de protecţie a monumentelor istorice.
S-a arătat că prin aprobarea Planurilor Urbanistice de detaliu urmează a fi edificate exclusiv clădiri comerciale, administrative şi de locuinţe colective – cu consecinţa demolării construcţiilor existente (aparţinând domeniului public), deşi construirea acestora contravin funcţiunilor prevăzute chiar în Regulamentul Local de Urbanism şi Planul Urbanistic General al Municipiului Iaşi.
Prin natura acestora, astfel de construcţii sunt incompatibile cu uzul şi interesul public, funcţiuni expres prevăzute chiar în Planul Urbanistic General al municipiului Iaşi, astfel încât orice altă construcţie prevăzută a se edifica pe terenul destinat edificării obiectivelor de utilitate publică, în zona de protecţie a monumentelor istorice, cât şi crearea de servituţi în favoarea S.C. „I.G.” S.R.L., apare ca fiind evident nelegală.
Hotărârea Consiliului Local Iaşi nr. 128/2007 a fost emisă exclusiv pentru desfiinţarea construcţiilor existente în vederea satisfacerii intereselor private ale S.C. „I.G.” S.R.L., nu pentru a justifica edificarea unor construcţii de utilitate publică conform funcţiunilor expres prevăzute în Planul General de Urbanism al municipiului Iaşi.
Totodată, prin Hotărârea Consiliului Local Iaşi nr. 128/2007 a fost extinsă nelegal suprafaţa de teren afectată Proiectului „P.” (aşa cum s-a stabilit prin H.C.L. nr. 576/2004 şi H.C.L. nr. 5/2005, cu noi suprafeţe aferente ştrandului, terenului de tenis şi de baschet).
Construirea unor obiective civile şi/sau comerciale contravine şi prevederilor art. 16 din Regulamentul General de Urbanism aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 525/1996 publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 856 din 27 noiembrie 2002, potrivit cărora autorizarea executării altor construcţii pe terenuri care au fost rezervate în planuri de amenajare a teritoriului, pentru realizarea de lucrări de utilitate publică, este interzisă.
Aceste construcţii vor fi edificate în detrimentul intereselor comunităţii locale, care ar fi putut beneficia de lucrări de utilitate publică, cum ar fi construirea unor obiective de învăţământ, sănătate, cultură, sport, etc.
Anularea actelor atacate este impusă şi de necesitatea protejării monumentelor istorice declarate de valoare naţională excepţională în vecinătatea cărora urmează a fi edificate construcţii civile şi comerciale. Aceasta, deoarece monumentele declarate prin lege de valoare naţională, inclusiv terenurile aferente, nu pot fi afectate de lucrări de construire pentru că în acest mod s-ar dispune de substanţa lor, ceea ce este expres interzis de legiuitor, acesta declarându-le inalienabile.
Teatrul de Vară, propus spre demolare, pe lângă faptul că este situat lângă Ruinele Curţii Domneşti – ansamblul arheologic aparţinând domeniului public al statului, aparţine ca şi restul construcţiilor din zonă, domeniului public al municipiului Iaşi.
Desfiinţarea Teatrului de Vară şi a tuturor bazelor de agrement diverse (patinoar, teren de tenis, baschet, bazin de înot pentru adulţi, bazin de înot pentru copii, bazin olimpic, lac de canotaj, popicărie şi altele) toate obiective de uz şi interes public echivalează cu o nesocotire a intereselor comunitare în favoarea interesului privat, contrar mandatului cu care a fost investită autoritatea administrativă locală, astfel încât măsura suspendării va preîntâmpina perturbarea activităţilor publice în zonă, respectiv producerea unui prejudiciu iminent şi imposibil de înlăturat.
Planurile urbanistice de detaliu au fost elaborate în lipsa existenţei unui Plan Urbanistic pentru Zone Construite Protejate (P.U.Z.C.P.) prin care să se fi stabilit regulile şi procedurile de instituire, protecţie şi gestionare a zonelor protejate (temei juridic al programelor de dezvoltare urbanistică şi autorizării construcţiilor), astfel încât orice documentaţie de urbanism referitoare la zonele protejate este contrară legii, aşa încât nu poate fi aprobată în condiţii de legalitate de nici o autoritate administrativă locală.
Interesul reclamantelor în a formula o cerere de anulare hotărârilor mai sus menţionate rezidă în principal din nevoia de a preîntâmpina consecinţele păgubitoare presupuse de:
– construirea pe terenuri aparţinând domeniului public al statului, respectiv pe terenurile aferente monumentelor istorice, ansamblurilor şi siturilor istorice şi arheologice din zonă;
– construirea în zona de protecţie a monumentelor istorice în lipsa existenţei unui Plan Urbanistic pentru Zone Construite Protejate;
– construirea pe suprafeţe de teren transferate ilegal prin menţionatele hotărâri din domeniul public în domeniul privat al municipiului Iaşi cum ar fi: terenul aferent ştrandului, terenul de baschet, terenul de tenis;
– demolarea unor construcţii transferate ilegal din domeniul public în domeniul privat al municipiului;
– transferarea nelegală din domeniul public în domeniul privat al municipiului al construcţiilor existente, cu consecinţa demolării lor în scopul edificării unor construcţii cu destinaţii contrare funcţiunilor prevăzute în Plan Urbanistic pentru Zone Construite Protejate;
– edificarea unor clădiri comerciale administrative şi de locuinţe colectiv, care nu sunt de utilitate publică, fiind incompatibile cu uzul şi interesul public urmărindu-se doar satisfacerea interesului privat al S.C. „I.G.” S.R.L.
Reclamantele au arătat că interesul de a promova această acţiune este justificat şi de necesitatea păstrării patrimoniului istoric local, apărarea şi transmiterea lui generaţiilor viitoare, a protejării construcţiilor de utilitate publică existente în zonă, inclusiv a monumentelor istorice definitorii pentru identitatea culturală a oraşului.
Interesul este legitim întrucât prin acţiunea introdusă se urmăreşte restabilirea legalităţii încălcate de autoritatea administrativă locală, protecţia drepturilor personale cât şi a interesului general, nesocotit ca urmare a dezafectării bunurilor de la uzul şi interesul public.
Interesul este născut şi actual întrucât hotărârile adoptate vor sta la baza emiterii autorizaţiei de construire, astfel încât prin începerea lucrărilor de construire ar fi grav afectate atât interesele reclamantei, înlăturată neloial de la selecţia ofertelor, cât şi interesele comunităţii locale, lipsită în acest mod de dreptul de a beneficia de construcţii de utilitate publică.
Interesul este născut şi actual motivat de faptul că prin anularea hotărârilor reclamantele vor obţine cel puţin o satisfacţie morală rezidând din restabilirea legalităţii şi organizarea unei alte proceduri de selecţie a proiectelor în măsură să propună dezvoltarea de obiective de utilitate publică în concordanţă cu interesul general al comunităţii.
Interesul este legitim, fiind justificat de faptul că se urmăreşte atât protejarea construcţiilor de utilitate publică existente în zonă, cât şi protejarea monumentelor istorice.
Interesul său legitim rezidă şi din inducerea în eroare a comunităţii locale, a potenţialilor investitori, prin declaraţiile de presă ale reprezentanţilor autorităţii administrative locale prin care se afirma: intenţia de dezvoltare urbană a zonei în scopul satisfacerii nevoilor comunitare, prin edificarea de obiective e utilitate publică, ideea de parteneriat public-privat, pretinsele beneficii economice rezultate din derularea unui astfel de proiect, toate însă infirmate prin încheierea contractului de asociere în participaţiune cu S.C. „I.G.” S.R.L. Iaşi.
S-a susţinut că interesul este personal şi direct deoarece pârâtul Consiliul Local municipal Iaşi aduce în asociere imobile aparţinând municipalităţii şi s-a apreciat că orice membru al comunităţii poate justifica un interes personal şi direct în ce priveşte transmiterea folosinţei şi/sau a dispoziţiei asupra bunurilor aparţinând unităţii administrativ-teritoriale.
Interesul este justificat şi de faptul că în situaţia în care se admite acţiunea în contencios administrativ, autoritatea publică locală va deveni obligată să propună un proiect care să răspundă interesului general al comunităţii, iar oricare potenţial investitor va avea deschisă calea prezentării unei oferte în deplină concordanţă cu dorinţa de reabilitate arhitectonică, economică şi socială.
Prin sentinţa civilă nr. nr. 2796/CA din 24 octombrie 2007, Tribunalul Iaşi a admis excepţia lipsei interesului şi a respins acţiunea ca fiind introdusă de către persoane care nu justifică un interes.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin Hotărârile Consiliului Local nr. 104, 105 şi 106/2007 s-au aprobat Planurile Urbanistice de Detaliu pentru zona centrala a municipiului Iaşi, perimetrată de Str. „P.”, str. Sf. L. şi str. Sf. C., iar prin H.C.L. nr. 128/2007 s-a aprobat casarea unor bunuri, astfel:
– Planul Urbanistic de Detaliu – Reabilitarea Părţii Estice a Zonei Centrale Sud al municipiului Iaşi (Hotărârea Consiliului Local Iaşi nr. 104 din 19 martie 2007);
– Planul Urbanistic de Detaliu – Reabilitarea Părţii Vestice a Zonei Centrale Sud al municipiului Iaşi (Hotărârea Consiliului Local Iaşi nr. 106 din 19 martie 2007);
– Planul Urbanistic de Detaliu – Reabilitarea Părţii Sudice a Zonei Centrale Sud al municipiului Iaşi Hotărârea Consiliului Local Iaşi nr. 105 din 19 martie 2007;
– trecerea din domeniul public în domeniul privat al municipiului Iaşi a unor active corporale situate în incinta Ştrandului municipal, Teatrului de Vară şi Patinoarului Artificial şi aprobarea casării acestora (Hotărârea Consiliului Local Iaşi nr. 128 din 19 martie 1007).
Reclamantele, societăţi comerciale pe acţiuni cu sediul în municipiul Iaşi, sunt interesate şi nemulţumite de procedura de selecţie efectuată de către pârâtul Consiliul Local al Municipiului Iaşi la alegerea partenerului S.C. „I.G.” S.R.L. pentru încheierea contractului de asociere în participaţiune nr. 8329/2005, în vederea „reabilitării din punct de vedere arhitectonic, social şi economic a zonei perimetrată de străzile P., Sf. C. şi Sf. L., în suprafaţă totală de 119.392 mp, teren construit şi neconstruit”, astfel cum s-a stabilit prin Hotărârea Consiliului Local Iaşi nr. 576 din 28.12.2004, procedură atacată de către acestea în contencios administrativ ce face obiectul dosarului 3293/35/2006, aflat pe rolul Curţii de Apel Bihor, ca urmare a strămutării cauzei.
Hotărârile autorităţii administrative atacate sunt emise în derularea contractului de asociere în participaţiune nr. 8329/2005 şi reprezintă girul partenerului autoritate publică asupra documentaţiei obţinute de către partenerul privat exprimat prin unica modalitate prevăzută de lege, hotărârea de consiliu local.
În drept, instanţa a reţinut că reclamantele invocă, fie argumente legate de procedura de selecţie aleasă de către autoritatea publică pentru încheierea contractului de asociere, motive ce exced cadrului procesual de faţă, fie argumente ce vizează încălcarea interesului public al comunităţii şi necesitatea preîntâmpinării unor consecinţe păgubitoare pentru comunitatea locală, motive ce nu sunt de natură să contureze un interes personal în promovarea acestor cereri de anulare.
Nemulţumirile reclamantelor se circumscriu procedurii de selecţie pentru încheierea contractului de concesiune, procedură contestată în contencios administrativ de către reclamante într-un alt cadru procesual, în curs de derulare, astfel încât la analizarea efectelor actelor administrative atacate instanţa nu poate extinde verificările de legalitate asupra actelor antecedente, în situaţia în care procedurile anterioare vor fi anulate, urmând a se da eficienţă principiilor efectelor nulităţii actului juridic.
De asemenea, Hotărârile 104, 105 şi 106/2007 prin care s-au aprobat Planurile Urbanistice de Detaliu pentru zona centrală a municipiului Iaşi, sunt acte administrative tehnice, emise în cadrul relaţiilor contractuale definite de către contractul de asociere în participaţiune nr. 8329 din 3 februarie 2005, încheiat de către Consiliul Local al Municipiului Iaşi cu S.C. „I.G.” S.R.L. Iaşi, având ca obiect edificarea „Ansamblului M.”, ulterior redenumit „P.”, iar reclamantele nu au făcut nici o referire concretă la modalitatea în care ar fi vătămate drepturile sau interesele lor legitime ce fac parte din patrimoniul lor subiectiv, în calitate de persoane juridice, prin efectele acestor hotărâri de aprobare a planurilor urbanistice de detaliu.
Hotărârea nr. 128 din 19 martie 1007 este, de asemenea, o hotărâre dată în executarea contractului de asociere în participaţiune, iar prin ea însăşi nu produce efectele reclamate de către reclamante.
Astfel, instanţa a considerat că dintre condiţiile de exercitare a acţiunii civile: afirmarea unui drept subiectiv civil ce se cere a fi protejat, interesul urmărit prin punerea în mişcare a acţiunii, capacitatea procesuală, calitatea procesuală, cererilor reclamantelor le lipseşte interesul juridic.
Deşi acestea afirmă un interes în promovarea acestor cereri, interesul nu este suficient de caracterizat pentru a le conferi legitimitate cererilor.
Curtea a respins recursul reclamantelor, reţinând următoarele:
Potrivit art. 1 din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal al unei cereri se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
Rezultă, aşadar, din aceste prevederi legale că temeiul acţiunii în contencios administrativ îl constituie vătămarea unui drept ori a unui interes legitim, vătămare ce poate proveni de la un act administrativ, ca urmare a nesoluţionării în termenul legal a unei cereri sau ca urmare a refuzului nejustificat de rezolvare a unei cereri, fapte asimilate, prin art. 2 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, actului administrativ.
În speţă, instanţa de fond a soluţionat corect excepţia lipsei de interes întrucât recurentele nu au dovedit dreptul recunoscut de lege sau interesul legitim propriu care să întemeieze acţiunea în anulare formulată.
Prin Hotărârile Consiliului Local Iaşi nr. 104, 105 şi 106 din 19 martie 2007 au fost aprobate Planurile urbanistice de detaliu pentru zona centrală a municipiului Iaşi, conturată de str. P., str. Sf. L. şi str. Sf. C.
Prin Hotărârea Consiliului Local Iaşi nr. 128/2007 s-a aprobat trecerea din domeniul public în domeniul privat al municipiului Iaşi a unor active corporale situate în incinta Ştrandului municipal, Teatrului de vară şi Patinoarului artificial, precum şi casarea acestora.
Planurile urbanistice de detaliu se elaborează numai pentru reglementarea amănunţită a prevederilor stabilite prin Planul urbanistic general, Planul urbanistic zonal sau pentru stabilirea condiţiilor de construire şi cuprind reglementări cu privire la asigurarea accesibilităţii şi racordarea la reţelele edilitare, permisivităţi şi constrângeri urbanistice privind volumele construite şi amenajările, relaţiile funcţionale şi estetice cu vecinătatea, compatibilitatea funcţiunilor şi conformarea construcţiilor, amenajărilor şi plantaţiilor şi regimul juridic şi circulaţia terenurilor şi construcţiilor.
În prezenta cauză, corect a reţinut prima instanţă că reclamantele nu au făcut nici o referire concretă la modalitatea în care ar fi vătămate drepturile proprii sau interesele lor legitime prin efectele pe care le produce aprobarea planurilor urbanistice de detaliu sau prin trecerea bunurilor indicate în Hotărârea nr. 128/2007 din domeniul public în domeniul privat al municipiului Iaşi.
Planurile urbanistice de detaliu, având caracter exclusiv de reglementare specifică, trebuie respectate de toate persoanele, fizice şi juridice, fiind lipsit de importanţă faptul că la realizarea lor autorităţile administraţie publice locale au colaborat cu o anumită persoană juridică, atât timp cât nu s-a dovedit pe cale judiciară că această colaborare a avut loc în alte condiţii decât cele prevăzute de lege.
Interesul reclamantelor recurente de a participa la activitatea de amenajare a teritoriului municipiului Iaşi prin exprimarea de opinii privind legalitatea planurilor urbanistice de detaliu, în lipsa folosului practic personal pe care l-ar putea obţine, nu este suficient pentru a se considera că acţiunea îndeplineşte condiţia interesului în sens juridic pentru a conferi legitimitate cererilor de chemare în judecată.
De asemenea, instanţa reţine că nu este suficientă nici nemulţumirea recurentelor legată de finanţarea planurilor urbanistice de detaliu de către persoane juridice cu sprijinul autorităţilor administraţiei publice locale.

Etichete: Anulare Hotărâre Consiliu Local

Anulare Hotărâre Consiliu Local. Aplicare OUG nr.110/2005.

Prin acţiunea formulată la instanţa de contencios administrativ, reclamanta TR, medic de familie în comuna V, jud. Botoşani a solicitat anularea Hotărârii nr.23 din 2 sept. 2005 a CL al comunei V, jud. Botoşani, prin care a fost aprobată trecerea dispensarului medical V din domeniul public în domeniul privat al statului, în vederea scoaterii spre vânzare, conform OUG nr.110/2005.

În motivare reclamanta a precizat că după repartizarea sa ca medic de familie în comună de către DSP Botoşani, prin contractul de concesiune nr.1335/2001 i s-a concesionat spaţiul fostului sediu CAP în vederea funcţionării dispensarului uman. Deşi a solicitat trecerea acestui spaţiu în conformitate cu prev. art. 3 (2) din OUG nr.110/2005 din domeniul public al comunei în cel privat, pârâta i-a comunicat că prin HCL nr.23/02.09.2005, spaţiul în care funcţionează dispensarul uman nu a fost inclus pe lista celor ce pot fi vândute cf. OUG nr.110/2005, ci alte două spaţii (fostul dispensar şi punctul sanitar Sauceniţa) care sunt insalubre desfăşurării activităţii sale ca medic.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta a solicitat respingerea acţiunii, cu motivarea că spaţiul în discuţie nu poate fi inclus pentru vânzare cf. OUG nr.110/2005, deoarece urmează a fi folosit (cu eventuala despăgubire a reclamantei pentru investiţiile efectuate) ca sediu al primăriei, clădirea în care aceasta funcţionează fiind revendicată cf. Lg.247/2005.

Prin sentinţa nr.611 din 22 noiembrie 2005, Tribunalul Botoşani – secţia comercială şi de contencios administrativ investit cu soluţionarea, a admis acţiunea, a anulat H.C.L.V. atacată şi a obligat consiliul local al comunei să adopte conform OUG nr.110/2005, o hotărâre de trecere din domeniul public în domeniul privat al comunei, a spaţiului „Sediu CAP V. + grup sanitar + gard şi teren aferent” – spaţiu în care funcţionează „Cabinetul medical individual Dr. T.R.”, în vederea cumpărării.

În motivarea soluţiei, instanţa a reţinut în principal că HCL atacată este dată cu încălcarea prev. Lg.213/1998, în sensul că pârâta nu a dovedit că imobilul în discuţie nu mai este inclus în lista bunurilor din domeniul public al comunei, aceasta în condiţiile în care lista nu a fost modificată şi ea s-a păstrat în forma în care a fost aprobată prin HGR 971/2002. Cum nici prin HCL conform art. 10 (2) din Lg.213/1998 lista nu a fost modificată în sensul scoaterii imobilului în discuţie din domeniul public al comunei pentru a fi trecut în domeniul privat al statului, hotărârea atacată este nelegală. S-a mai reţinut şi că reclamanta îndeplineşte condiţiile prev. de art.1 (1) şi (3) şi art. 27 din OUG nr.110/2005 ca şi cele ale Lg.213/1998, pentru a cumpăra spaţiul.

Împotriva sentinţei tribunalului, intimata a formulat recurs. În motivare, a fost invocată „excepţia de dominialitate publică”, în sensul că imobilele în litigiu fiind proprietatea domeniului public al comunei, sunt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile. Pe fondul cauzei, recurenta a invocat nelegalitatea sentinţei. A susţinut că contractul încheiat cu reclamanta este un contract de comodat şi nu unul de concesiune, astfel că prev. OUG nr.110/2005 privind vânzarea imobilelor ce au constituit obiectul său nu sunt aplicabile în cauză şi că reclamanta a încheiat cu Spitalul municipal D. un contract de comodat pentru alte 2 spaţii. S-a mai învederat că în imobilul în litigiu urmează a se stabili sediul primăriei, dat fiind că fostul sediu a fost revendicat la Lg.247/2005.

Examinând excepţia invocată de recurentă, instanţa a constatat că aceasta nu este dată, intimata nefăcând dovada că imobilele în discuţie sunt proprietatea domeniului public al comunei, lista cuprinzând aceste bunuri nefiind modificată de la forma sa iniţială, aprobată prin HGR nr.971/2002 – anexa 67, printr-o HCL cf. art. 10 (2) – Lg.213/1998.

Pe fondul cauzei, motivele de recurs invocate cu trimitere la prev. art. 304 (9) Cod proc. civ., au fost apreciate ca nefondate:

Pornind de la prev. art. 1 (3) din OUG nr.110/2005 care stabilesc cadrul juridic pentru vânzarea în speţă a unităţilor medicale, prin acestea înţelegându-se spaţii în care se desfăşoară activităţi medicale, este fără dubiu că în imobilul în litigiu se desfăşoară o asemenea activitate. Dovada în acest sens, o reprezintă contractul de concesiune nr.1335/19.06.2001 încheiat între părţi (f.4 ds. fond), în care se face precizarea că imobilul este utilizat pentru activitatea dispensarului, aşa cum şi textul legal invocat o prevede. Nu se poate vorbi de un contract de comodat, aşa cum intimata susţine, odată ce la art. IV din contract se stipulează o redevenţă, chiar dacă ea este gratuită.

Ca atare, prev. OUG nr.110/2005 au fost corect aplicate, situaţia celorlalte spaţii neavând relevanţă în cauză şi nici situaţia că primăria ar avea nevoie de acest imobil ca spaţiu pentru desfăşurarea propriei activităţi.

Faţă de considerentele expuse, conform art. 316, 296 Cod proc. civ., a fost respins ca nefondat recursul.

Etichete: Anulare Hotărâre Consiliu Local