Contract de donaţie. Acţiune în constatarea nulităţii absolute a donaţiei unui imobil, făcute statului. Calitate procesuală pasivă (Decretul nr. 478/1954; Decretul nr. 31/1954, art. 25; C.pr.civ., art. 4; Legea nr. 213/1968, art. 12; Legea nr. 215/2001, art. 19, art. 21 şi art. 38)

Acţiunea în constatarea nulităţii absolute a donaţiei unui imobil făcut statului are ca scop aducerea imobilului donat în categoria celor preluate abuziv, definite astfel prin art. 2 lit. c) din Legea nr.10/2001.
Calitatea procesuală pasivă a părţilor indicate de reclamant, Statul român prin Ministerul Finanţelor, fie a unităţii administrativ-teritoriale ce are personalitate juridică, reprezentate de consiliile judeţene sau de consiliile locale, ce dau mandat scris preşedintelui consiliului judeţean, respectiv primarului, este determinată de natura juridică a imobilului, dacă aparţine domeniului public sau privat al statului ori domeniului public sau privat al unităţii administrativ-teritoriale.
Curtea de Apel Iaşi, decizia civilă nr. 343 din 17 septembrie 2008
Prin sentinţa civilă nr. 13.784 din 26.11.2007 pronunţată de Judecătoria Iaşi a fost respinsă ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului Local Iaşi şi Municipiul Iaşi prin Primar, iar pe fond a fost admisă acţiunea reclamantei B.V. în contradictoriu cu Consiliul Local Iaşi şi Municipiul Iaşi prin Primar şi s-a constatat nulitatea absolută a donaţiei autentificate sub nr. 6604 din 23.11.1978 la Notariatul de Stat Iaşi.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa de fond a reţinut că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâţi este neîntemeiată.
A reţinut că potrivit art. 36 alin 1 din Legea nr. 215/2001, republicată, a administraţiei publice locale: „1) Consiliul local are iniţiativă şi hotărăşte, în condiţiile legii, în toate problemele de interes local, cu excepţia celor care sunt date prin lege în competenta altor autorităţi ale administraţiei publice locale sau centrale.” în timp ce aliniatul 2 lit. c al aceluiaşi articol stipulează : „2) Consiliul local exercita următoarele categorii de atribuţii: c) atribuţii privind administrarea domeniului public şi privat al comunei, oraşului sau municipiului”.
Potrivit art. 2 alin 2 din decretului nr. 478/1954 privitor la donaţiile făcute statului: „Donaţiunile oferite sfaturilor populare se accepta, după caz, de comitetul executiv al sfatului popular regional sau de Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Capitalei Republicii Populare Romane.”
Din decizia nr. 655 din 28.07.1978 a Comitetul Executiv al Consiliului Popular Iaşi rezultă cu certitudine că se acceptă donaţia oferită de către B.Şt., Consiliului Popular al Municipiului Iaşi, fiind emisă în baza Decretului nr. 478/1954.
Ca atare, este necesar ca acţiunea în constatarea nulităţii actului de donaţie, să fie soluţionată în contradictoriu cu beneficiarul acesteia.
Aşadar, cum imobilul a fost donat de fapt Consiliului Popular al Municipiului Iaşi, care a şi preluat în administrare operativă acest imobil, este evident că, de fapt, imobilul a intrat în patrimoniul municipiului, acesta fiind beneficiarul donaţiei.
Instanţa mai reţine că, potrivit legislaţiei în vigoare la data încheierii actului, nu se putea dona direct unităţii administrativ teritoriale, având în vedere că autonomia locală a fost introdusă prin Legea nr. 69/1991, iar în prezent este reglementată prin Legea nr. 215/2001 republicată, a administraţiei publice locale.
Nu în ultimul rând, din dispoziţiile art. 2 alin 2 din Decretului nr. 478/1954, redat anterior, rezultă că, de către Comitetul Executiv al Consiliului Popular erau acceptate doar donaţiunile oferite sfaturilor populare, deci unităţii administrativ teritoriale.
Aşadar, cum pârâtul Consiliul Local al Municipiului Iaşi are atribuţii imperative stabilite de lege şi administrează bunurile din domeniul public şi privat aparţinând unităţilor administrativ teritoriale respective, este evidentă identitatea între persoana acestuia şi cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecăţii.
Prin urmare acesta are calitate procesuală pasivă astfel încât instanţa a respins excepţia ca neîntemeiată.
Cu privire la fondul cauzei, instanţa a constatat că acţiunea este întemeiată. A reţinut instanţa că art. 801 Cod civil stipulează: „Donaţiunea este un act de liberalitate prin care donatorul da irevocabil un lucru donatarului care-l primeşte.”
Potrivit art. 948 pct. 4 Cod civil: „Condiţiile esenţiale pentru validitatea unei convenţii sunt: (…) 4. o cauză licită”, în timp ce art. 966 din acelaşi act normativ arată că: „Obligaţia fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau nelicită, nu poate avea nici un efect.”
Contract fiind, validitatea donaţiei trebuie examinată în raport cu îndeplinirea celor patru condiţii esenţiale prevăzute în art. 948 Cod civil, printre care este înscrisă cea privitoare la cauza licită.
Prin această perspectivă instanţa urmează să aibă în vedere şi dispoziţiile art. 966 Cod civil, potrivit cărora obligaţia fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau nelicită, nu poate avea nici un efect.
Cauza, în cazul contractului de donaţie, cuprinde, aşadar, în primul rând, voinţa de a dărui, „animus donandi”, şi apoi motivul care a hotărât pe dispunător să facă liberalitatea, fără, însă, ca aceste elemente să poată fi separate şi examinate apoi izolat, ele formând un tot.
Or, în cauză, din probatoriul administrat, a rezultat că actul de donaţie a fost făcut după instaurarea puterii comuniste, nu cu intenţia de a gratifica statul român, ci forţat de presiunile şi ameninţările la care era supus autorul reclamantei, atât la serviciu cât şi acasă.
Aşa fiind instanţa a admis acţiunea şi a constatat nulitatea actului de donaţie încheiat de autorii reclamantei.
Prin decizia civilă nr. 299 din 21.04.2008 Tribunalul Iaşi a admis apelul pârâţilor Consiliul Local Iaşi şi Primarul Municipiului Iaşi şi admiţând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor a respins pe cale de excepţie acţiunea reclamantei.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa de apel a reţinut că donaţia ce face obiectul litigiului a fost perfectată între autorii reclamantei şi Statul Român în calitate de donator.
A reţinut astfel instanţa de apel că, plecând de la această realitate, chiar dacă Consiliul Local este cel care administrează în prezent terenul în litigiu, calitatea de titular al dreptului de administrare a unui bun ce aparţine domeniului public sau privat al statului nu-i conferă acestuia legitimare procesuală.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, criticând-o ca netemeinică şi nelegală.
A invocat recurenta că în mod greşit instanţa de apel a apreciat că nu Consiliul Local al Municipiului Iaşi ar avea calitate procesuală pasivă în acţiunea privind constatarea nulităţii absolute a donaţiei făcute de autorii săi.
A mai arătat recurenta că, aşa cum rezultă şi din Decizia nr. 655 din 28.07.1978 a Comitetului Executiv al Consiliului Popular Iaşi, acceptantul donaţiei a fost Consiliul Popular al Municipiului Iaşi, fapt pentru care se impune cu necesitate ca acţiunea în constatarea nulităţii acestei donaţii să se facă tot în contradictoriu cu acelaşi Consiliu Local.
În susţinerea argumentelor sale, recurenta a invocat şi practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care, prin decizia nr. 610 din 08 decembrie 2003, dată într-o speţă similară, a stabilit în complet de 9 judecători că în asemenea cauze calitate procesuală pasivă are Consiliul Local şi nu Ministerul Finanţelor ca reprezentant al statului.
Recursul este fondat.
Curtea a constatat că instanţa de apel a admis în mod greşit excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor reţinând că donaţia a fost făcută statului român.
În ceea ce priveşte soluţionarea acestei excepţii trebuie însă nuanţat. Într-adevăr, calitatea de parte în proces trebuie să corespundă cu cea de titular al dreptului, respectiv al obligaţiei ce formează conţinutul raportului juridic de drept material dedus judecăţii.
Pentru a determina în concret, la momentul actual, cine este beneficiarul donaţiei şi, ca atare, cine are calitatea de a sta ca parte în proces, trebuie să se aibă în vedere pe lângă legislaţia în vigoare la data realizării liberalităţii, împrejurările contemporane efectuării donaţiei şi normele legale în vigoare ce statuează asupra titularului dreptului de proprietate şi reprezentarea acestuia în instanţă.
Astfel, la data întocmirii actului de donaţie unicul titular al dreptului de proprietate socialistă de stat era statul socialist.
Datorită faptului că bunurile ce intrau în fondul unitar al proprietăţii socialiste, fără a ieşi din patrimoniul statului intrau şi în patrimoniul unităţilor administrativ – teritoriale de la acea vreme dar nu cu titlu de drept de proprietate ci pentru administrare directă, legiuitorul a prevăzut prin Decretul nr. 478 din 1954 că în cazul donaţiilor oferite statului acesta era reprezentat de consiliile populare.
Această formă de participare la încheierea unui act juridic civil este explicată tocmai de existenţa unui singur titular al dreptului de proprietate.
În prezent însă, ca efect al Legii nr. 213/1998 şi al Legii nr. 215/2001 ce-şi găsesc fundament în normele constituţionale (art. 136) se face distincţie între dreptul de proprietate ce aparţine statului şi dreptul de proprietate ce aparţine municipiilor, oraşelor, comunelor.
În privinţa litigiilor ce privesc bunuri asupra cărora dreptul de proprietate aparţine statului, calitatea de parte în judecată o are Statul Român reprezentat prin Ministerul Economiei şi Finanţelor conform art. 12 alin. 5 din Legea nr. 213/1998 şi art. 3 pct. 56 din Hotărârea Guvernului nr. 208/2005.
În speţă însă terenul în litigiu situat în Iaşi, str. L., nr. 2, ce a făcut obiectul donaţiei se regăseşte în patrimoniul Municipiului Iaşi şi este inclus în categoria bunurilor ce fac parte din domeniul public de interes local conform art. 6 din Legea nr. 213/1998.
Prin urmare, trebuie considerat, prin interpretarea conţinutului contractului din perspectiva dispoziţiilor Legii nr. 213/1998 şi art. 135 din Constituţia României că beneficiar al donaţiei este unitatea administrativ-teritorială – Municipiul Iaşi.
Terenul ce a făcut obiectul donaţiei se află, conform deciziei de acceptare a donaţiei în proprietatea Municipiului Iaşi şi este administrat de Consiliul Local al Municipiului Iaşi.
Astfel, au calitate procesual-pasivă în acţiunea vizând desfiinţarea contractului de donaţie Municipiul Iaşi, reprezentat prin Primar şi Consiliul Local ca administrator.
În acest sens este şi decizia civilă nr. 610/08.12.2003 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie invocată de recurentă şi care a fost dată într-o cauză având ca obiect constatarea nulităţii unei donaţii făcută statului unde în calitate de pârât figurează municipiul – calitate recunoscută implicit de instanţa supremă prin soluţionarea fondului.
Întrucât prin admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor instanţa de apel a lăsat nesoluţionat fondul cauzei, în baza dispoziţiilor art. 312 pct. 5 C.pr.civ. Curtea a admis recursul şi, casând decizia civilă nr. 299 din 21.04.2008 a Tribunalului Iaşi, a dispus trimiterea cauzei spre rejudecarea în fond a apelului, aceleiaşi instanţe.

Tags: Contract de donatie

Contract de donatie. Absenta intentiei de a dona. Calitate procesuala pasiva.

Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Iasi sub nr. 10934/245/2008, reclamantii LM, CV, AA, TD, LA si LV, in contradictoriu paratii Statul Roman, prin Ministerul Finantelor Publice, Consiliul local al Municipiului Iasi, prin Primar, Municipiul Iasi, prin Primar, au solicitat constatarea nulitatii absolute a contractului de donatie autentificat sub nr. 1866/12.05.1977, incheiat intre LI si Statul roman, prin care s-a donat statului roman suprafata de 310 mp teren din Iasi, str. Bucium nr.18.

Analizand cu prioritate exceptiile invocate, si anume lipsa calitatii procesuale pasive a paratului Statul roman, autoritatea de lucru judecat in ceea ce priveste Consiliul local al Mun.Iasi, fata de hotararea pronuntata in cauza nr. 1534/245/2008 (in care cererea reclamantilor formulata in contradictoriu cu acest parat a fost respinsa pentru lipsa calitatii procesuale pasive, sentinta ramasa irevocabila prin neatacare), lipsa calitatii de reprezentant a primarului pentru consiliul local si lipsa calitatii procesuale pasive a Municipiului Iasi, instanta a retinut urmatoarele:

Partile au recunoscut in fata instantei ca prin sentinta civila pronuntata in cauza nr. 1534/245/2008 a Judecatoriei Iasi s-a respins cererea reclamantilor avand acelasi obiect, formulata in contradictoriu cu Consiliul local al Mun.Iasi pentru lipsa calitatii procesuale pasive. Pentru aceasta, instanta a apreciat ca sunt intrunite cerintele art. 1201 Cod civil si a admis exceptia autoritatii de lucru judecat in ceea ce priveste cererea reclamantilor formulata in contradictoriu cu Consiliul local al Mun. Iasi si, pe acest considerent, a respins actiunea formulata in contradictoriu cu acest parat. Ca urmare a admiterii acestei exceptii, instanta a constatat ca a ramas fara obiect exceptia lipsei dovezii calitatii de reprezentant a primarului.

In ceea ce priveste calitatea procesuala pasiva a celorlalti parati, instanta a avut in vedere obiectul cererii de chemare in judecata, anume constatarea nulitatii absolute a unui contract de donatie. Intr-o astfel de cerere, calitatea partilor este data de participarea lor la incheierea conventiei de donatie. Or, in contractul de donatie autentificat sub nr. 1866/12.05.1977, calitatea de donatar o are statul roman. La acel moment, era reprezentat potrivit legilor atunci incidente, de Consiliul popular al mun. Iasi.

Instanta a apreciat ca fara relevanta cine este detinatorul actual al bunului, care a fost circuitul ulterior al bunului si modalitatea in care statul si-a divizat in timp patrimoniul, trecand bunuri in baza unor legi ulterioare in proprietatea publica sau privata a unitatilor administrativ teritoriale, de vreme ce actul de donatie a nascut drepturi si obligatii intre partile semnatare. Desi a sustinut statul ca actualmente nu ar putea executa o hotarare de constatare a nulitatii absolute intrucat nu poate restitui bunul ce nu se mai afla in patrimoniul sau, instanta a apreciat ca este tinuta sa se pronunte pe constatarea intervenirii unei cauze de nulitate absoluta la incheierea contractului de donatie si parat nu poate fi decat donatarul, care este statul roman. Fata de acestea, instanta a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a acestui parat, urmand a admite exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Municipiului Iasi si a respinge actiunea reclamantilor formulata in contradictoriu cu acest din urma parat.

Pe fondul cauzei, a retinut ca prin contractul de donatie autentificat sub nr. 1866/12.05.1977, LI a donat statului roman, reprezentat prin Consiliul popular al mun.Iasi suprafata de 310mp din Iasi, str.Bucium nr.18; potrivit depozitiei martorilor audiati, autorul reclamantilor a fost nevoit sa incheie actul de donatie, intrucat i s-a solicitat acest lucru de reprezentantii autoritatilor, care i-au luat actele de proprietate si l-au incunostiintat ca oricum vor veni cu buldozerele si vor prelua imobilele din zona.

Instanta a fost investita sa verifice existenta la data incheierii conventiei a lui animus donandi, intentiei de a dona, motivului imediat al incheierii actului, conditie esentiala de validitate prevazuta de art. 948 si 966 Cod civil, a carei lipsa atrage nulitatea absoluta.

Cauza in cazul contractului de donatie cuprinde vointa de a darui, animus donandi, si apoi motivul care a hotarat pe dispunator sa faca liberalitatea, fara insa ca aceste elemente sa poata fi separate si examinate apoi izolat, ele formand un tot. Astfel, motivul de nulitate absoluta invocat de catre reclamanta respectiv lipsa cauzei, presupune doua elemente: scopul imediat – vointa de gratificare care in lipsa unei dovezi contrare se prezuma – si scopul mediat – anume motivul determinant al incheierii actului; instanta retinand ca acesta a fost in cauza evitarea unor constrangeri din partea regimului totalitarist. Autorul reclamantilor nu a avut dorinta de a darui statului roman propriul sau domiciliu, nu a urmarit sa-si micsoreze patrimoniul cu imobilul care reprezinta casa sa fara a primi in schimb nici o compensatie, ci a realizat aceasta donatie fortat.

Cum intentia de a gratifica Statul Roman a lipsit, astfel incat in lipsa cauzei, donatia este lovita de nulitate absoluta. Apararea paratei conform careia nu sunt intrunite in cauza cerintele nulitatii absolute, ci eventual ale violentei ca viciu de consimtamant ce atrage nulitatea relativa nu au fost primite de instanta, fata de petitul cererii de chemare in judecata. Pentru aceste motive, instanta a admis actiunea si a constatat nulitatea contractului de donatie.

Tags: Contract de donatie

Contract de donatie. Revocare pentru ingratitudine. Întinderea efectelor

În continutul notiunii de ingratitudine intra nu doar manifestarile donatarului fata de donator, ci si pasivitatea manifestata de acesta fata de conduita culpabila a unui tert

Prin sentinta civila nr. 3582 din 13 decembrie 2007 a Judecatoriei Roman s-a admis în parte actiunea reclamantei B.A., s-a dispus revocarea partiala a contractului de donatie autentificat prin încheierea nr. 104 din 15 ianuarie 1999 a Biroului Notarului Public Tanase Luminita din mun. Roman, încheiat de reclamanta B.A. si pârâtii B.Is., B.M., B.Gh., P.C., B.A.A., în calitate de donatori, iar pârâtul B.I. în calitate de donatar, doar pâna la concurenta cotei-parti indivize de 1/4 din suprafata de 2000 mp, teren curti-constructii si arabil situat în intravilanul satului Barticesti, la nr. topografic 22/667/1 si 2 si, respectiv, a cotei-parti indivize de 5/8 din constructia cu destinatia casa de locuit amplasata pe aceasta suprafata de teren, cu consecinta repunerii partilor în situatia anterioara si a reluarii starii de indiviziune asupra imobilelor.

Reclamanta a motivat ca fiind în vârsta, vaduva, fara venituri si în nevoie, a convenit cu cinci din cei sase copii ai sai sa încheie un contract de donatie în favoarea fiului cel mai mic, respectiv pârâtul B.I., privind suprafata de 2000 mp, teren curti-constructii înscris în titlul de proprietate nr. 15/511 din 27 aprilie 1995 eliberat de Comisia judeteana Neamt pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, precum si constructia cu destinatia casa de locuit amplasata pe acest teren. Prin contractul de donatie reclamanta si-a pastrat uzufructul viager asupra imobilelor, urmând ca pârâtul sa intre în stapânirea acestora dupa decesul reclamantei. Cu toate acestea, pârâtul nu a respectat întelegerea, s-a mutat în locuinta, iar de câtiva ani si-a schimbat comportamentul fata de reclamanta. Reclamanta sustine ca pârâtul a început sa foloseasca tot felul de injurii la adresa sa, a lovit-o, amenintat-o cu moartea si fugarit-o de acasa, fiind nevoita sa se refugieze pentru a dormi la rude. În data de 29 mai 2007 reclamanta sustine ca a fost batuta de pârât, în urma acestei agresiuni fiind internata în Spitalul mun. Roman.

Pârâtul B.I. s-a aparat sustinând ca reclamanta nu are calitate procesuala activa, deoarece în calitate de donatori figureaza în contract si fratii si surorile sale, care nu au formulat actiune în revocarea donatiei. Pe fond, pârâtul a aratat ca dupa decesul tatalui a ramas în locuinta parinteasca, continuând sa o îngrijeasca pe reclamanta. Din acest motiv, fratii sai mai mari si reclamanta s-au hotarât sa-i doneze casa de locuit si terenul aferent. Pârâtul sustine ca a respectat dreptul de uzufruct viager al reclamantei, în anul 2000 construindu-si o locuinta proprie în aceeasi gospodarie. Tot în vara anului 2000, a sustinut pârâtul, cu acordul reclamantei a început renovarea casei parintesti, pe perioada lucrarilor reclamanta mutându-se în locuinta pârâtului. Dupa finalizarea acestor lucrari pârâtul si sotia sa au convenit cu reclamanta ca în perioada de iarna sa locuiasca în casa batrâneasca iar în restul anului în casa sa, relatiile partilor decurgând corespunzator timp de 7 ani. Neîntelegerile care au aparut ulterior s-au datorat atitudinii reclamantei, care a hotarât sa împarta tuturor fiilor sai produsele agricole realizate prin munca exclusiva a pârâtului. La aceasta s-au adaugat relatiile personale dintre reclamanta si sotia pârâtului si influentele venite din partea unora dintre fratii pârâtului, asa încât în vara anului 2006, fara sa-l anunte, reclamanta a parasit locuinta. Din acel moment reclamanta a început sa provoace scandaluri aproape zilnic. Pârâtul neaga sustinerile reclamantei referitoare la comportamentul sau pretins agresiv si sustine ca nu i-a adresat cuvinte vulgare si nici nu a amenintat-o vreodata.

În urma probelor administrate instanta a retinut ca prin contractul de donatie autentificat prin încheierea nr. 104 din 15 ianuarie 1999 a Biroului Notarului Public Tanase Luminita din mun. Roman reclamanta B.A. si pârâtii B.A.A., P.C., B.M., B.Gh. si B.Is., în calitate de donatori, au transmis cu titlu gratuit pârâtului B.I. cotele lor parti indivize din gospodaria situata în satul Barticesti, com. Botesti, compusa dintr-o casa de locuit din chirpici, acoperita cu azbociment ondulat, compusa din 2 camere, bucatarie si hol, precum si suprafata de 2000 mp, teren curti-constructii si arabil aferent acesteia, situat la nr. topografic 22/667/1 si 2, înscris în titlul de proprietate nr. 15/511 din 27 aprilie 1995 eliberat de Comisia judeteana Neamt pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor. Având în vedere ca suprafata de teren reprezentase bunul propriu al defunctului B.T., decedat la 17 martie 1998 (sot predecedat al reclamantei si tatal pârâtilor) iar constructia a fost dobândita în regim comunitar matrimonial, pârâtul B.I. a dobândit prin donatie cota-parte indiviza de 21/24 din teren si 45/48 din constructie. Adaugând si cotele culese în nume propriu din mostenire, pârâtul Bujor Iulian este proprietar exclusiv al imobilelor.

Prin contract donatoarea B.A. si-a rezervat uzufructul viager asupra imobilelor, urmând ca donatarul sa intre în stapânirea de fapt a acestora dupa decesul reclamantei. Prevederea contractuala trebuie, însa, interpretata în contextul relatiilor dintre parti, respectiv tinându-se seama ca donatarul locuia deja în imobil împreuna cu reclamanta, ca nu avea o locuinta proprie si nici mijloacele materiale, la momentul respectiv, de a-si edifica o locuinta separata. În aceste conditii, instanta constata ca vointa reala a partilor contractante a fost ca prin instituirea dreptului de uzufruct viager sa perpetueze, practic, coabitarea în acelasi imobil a reclamantei si pârâtului B.I.

Daca încheierea contractului de donatie s-a bazat pe manifestarea vointei concordante a tuturor membrilor familiei, în perioada ce a urmat relatiile interpersonale dintre parti au degenerat, cunoscând o evolutie descendenta, concretizata în iscarea repetata a unor tensiuni si conflicte. Sursa acestor tensiuni a reprezentat-o comportamentul necorespunzator al pârâtului B.I. dar, mai ales, atitudinea sotiei acestuia în raporturile cu reclamanta. Probatoriul testimonial administrat la solicitarea ambelor parti a demonstrat fara echivoc existenta unor tensiuni între parti, existând divergente doar în ceea ce priveste amploarea, consistenta si sursa acestora. Martorii au relevat, însa, iscarea în mod frecvent a unor certuri caracterizate prin proferarea de injurii si amenintari si chiar producerea unor agresiuni fizice asupra reclamantei. Chiar daca pârâtul B.I. nu a fost întotdeauna persoana care a exercitat aceste violente verbale sau non-verbale, cele mai multe fiind iscate de sotia sa, era de datoria sa sa întreprinda toate demersurile pentru a aplana aceasta stare conflictuala. Pârâtul, în schimb, a tolerat aceste manifestari violente la adresa reclamantei, ceea ce a determinat-o, în cele din urma, sa paraseasca imobilul pentru a locui la pârâtul B.A.A.

Exercitarea de catre pârâtul B.I. a actelor de violenta verbala sau fizica la adresa reclamantei sau tolerarea unor astfel de manifestari venite din partea sotiei, în împrejurari în care dispunea de mijloacele care i-ar fi permis îndreptarea acestei stari de lucruri, reprezinta o forma de manifestare a unei ingratitudini fata de reclamanta. Desi obligatia de gratitudine nu este inserata în mod expres în continutul contractului de donatie, existenta sa nu poate fi pusa la îndoiala (rezultând din însusi caracterul gratuit al transmiterii bunurilor), iar nerespectarea acesteia atrage revocarea donatiei. Manifestarile pârâtului îmbraca forma de ingratitudine prevazuta de art. 831 pct. 2 Cod civil, iar probatoriul testimonial administrat înlatura orice echivoc în privinta existentei acesteia.

Ca atare, instanta a apreciat ca solicitarea de revocare a donatiei pentru ingratitudine este întemeiata.

Se pune, însa, problema de a se stabili în ce masura revocarea opereaza asupra întregului contract sau doar în parte. Având în vedere ca ingratitudinea s-a manifestat doar fata de reclamanta, ca pot fi cuantificate cotele-parti indivize transmise de fiecare din donatori si ca ceilalti donatori nu si-au manifestat initiativa procesuala în sensul revocarii donatiei pentru cotele ce le-au transmis (doar au achiesat la actiunea reclamantei), instanta apreciaza ca sanctiunea revocarii opereaza numai în privinta cotei-parti indivize donate de reclamanta, respectiv 5/8 din constructie si 1/4 din terenul aferent. Donatia se va mentine în favoarea pârâtului B.I. în ceea ce priveste cotele dobândite de la co-pârâti, reprezentând 3/8 din constructie si 3/4 din teren.

Referitor la exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantei de a solicita revocarea contractului de donatie se impun a fi facute mai multe precizari. Reclamanta are calitatea de a solicita revocarea donatiei, însa nu si vocatia de a obtine revocarea integrala a acesteia, ci doar pâna la concurenta cotei-parti indivize pe care a transmis-o cu titlu gratuit pârâtului. Aceasta nu este, însa, o chestiune referitoare la calitatea procesuala si la legitimarea acesteia, ci o chestiune de fond, referitoare la acceptarea în întregime sau în parte a pretentiilor deduse judecatii. Ca atare, exceptia invocata de pârâtul Bujor Iulian a fost respinsa ca neîntemeiata.

Tags: Contract de donatie