Termenul de introducerii a acţiunii in despăgubiri în cazul condamnării pe nedrept

Cuprins de materii: Dr. civil.

Indice alfabetic : Dr. civil- actiunea în despăgubiri în cazul condamnării pe nedrept.

Legislatie relevantă: art. 504 C.pr.pen, Legea nr. 248/2005, decizia civ. nr.5865/15.10.2008 Î.C.C.J.

Dispunerea îngrădirii dreptului la liberă circulaţie începând cu data rămânerii irevocabile a hotărârii, încalcă dispoziţiile art. 39 al. 6 din Legea nr. 248/2005, privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români i străinătate, conform căreia căile de atac –apel –recurs, nu suspendă executarea hotărârii instanţei.

Curtea de Apel Bacău – decizia civ nr. 66 din 16 iunie 2010.

Prin sentinţa civilă 539 din 07.04.2010, pronunţată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr. 1674/110/2010 a fost admisă cererea formulată de reclamanta D.G.P. BUCURESTI, în contradictoriu pârâtul B.P..

A fost restrâns dreptul de circulaţie pe teritoriul NORVEGIEI pentru pârâtul B. P., CNP – pe o perioadă de 3 ani de la data rămânerii irevocabile a prezentei sentinţe.

Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a avut în vedere următoarele:

Potrivit art. 38 din Legea 248/2005 restrângerea exercitării dreptului de circulaţie în străinătate a cetăţenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani numai în condiţiile şi cu privire la următoarele categorii de persoane:

a) cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între ROMÂNIA şi acel stat;

b) cu privire la persoana a cărei prezenţă pe teritoriul uni stat, prin activitatea pe care o desfăşoară sau pe care ar urma să o desfăşoare, ar aduce atingere gravă intereselor ROMÂNIEI sau, după caz, relaţiilor bilaterale dintre ROMÂNIA şi acel stat.

Potrivit art. 27 alin.(1) din DIRECTIVA 2004/38/ CE, sub rezerva dispoziţiilor prezentului capitol, statele membre pot restrânge libertatea de circulaţie şi de şedere a cetăţenilor Uniunii şi a membrilor lor de familie, indiferent de cetăţenie, pentru motive de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică. Aceste motive nu pot fi invocate în scopuri economice.

Potrivit alin.(2) al aceluiaşi articol, măsurile luate din motive de ordine publică sau siguranţă publică respectă principiul proporţionalităţii şi se întemeiază exclusiv pe conduita persoanei în cauză. Condamnările penale anterioare nu pot justifica în sine luarea unor asemenea măsuri.

Conduita persoanei în cauză trebuie să constituie o ameninţare reală, prezentă şi suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societăţii. Nu pot fi acceptate motivări care nu sunt direct legate de caz sau care sunt legate de consideraţii de prevenţie generală.

Din interpretarea coroborată a acestor texte de lege rezultă următoarele:

– restrângerea libertăţii de circulaţie a persoanelor cetăţeni români este o măsură excepţională şi care nu poate fi dispusă decât în condiţiile restrictive permise de Constituţie şi de legislaţia comunitară; aceste condiţii trebuie să fie expres prevăzute de lege şi să fie prezente la cazul concret în integralitatea lor, atât cu privire la număr, cât şi cu privire la fundamentul lor, adică în cazul de faţă să fie vorba de o persoană returnată pe baza unui acord de readmisie, returnarea să aibă ca motiv, fie tulburarea ordinii publice, fie punerea în pericol a siguranţei publice ori a sănătăţii publice din statul norvegian;

– pe lângă existenţa condiţiilor prevăzute expres de lege se cere ca măsura restrângerii dreptului (libertăţii) de liberă circulaţie să fie proporţională cu scopul pentru care este permisă, adică să nu depăşească ceea ce este suficient pentru atingerea scopului şi în plus să se întemeieze exclusiv pe conduita persoanei în cauză, conduită care să reprezinte o ameninţare reală, prezentă şi suficient de gravă pentru un interes fundamental al societăţii (ordine publică, siguranţă publică ori sănătate publică).

Având în vedere aceste prevederi şi considerente în drept, instanţa a constatat în fapt că pârâtul a fost returnat de autorităţile din NORVEGIA ca urmare a săvârşirii de către acesta a unor infracţiuni repetate de furt pentru care a fost condamnat la 3 luni închisoare; ţinând cont că pârâtul a săvârşit aceste infracţiuni în grup organizat, imediat după ce a ajuns în străinătate, iar săvârşirea acestor fapte era considerată de pârât ca o modalitate de existenţă, instanţa a apreciat că sunt întrunite condiţiile excepţionale impuse de legislaţia comunitară şi care permit luarea măsurii restrângerii libertăţii de circulaţie pentru pârât pe teritoriul norvegian, din moment ce conduita acestuia reprezintă o ameninţare prezentă şi reală pentru ordinea publică norvegiană, în sensul că poate fi trasă concluzia că scopul deplasării în NORVEGIA a fost exclusiv acela de a săvârşi fapte antisociale, pârâtul fiind în imposibilitate de a da o altă explicaţie plauzibilă deplasării sale în această ţară, fapt ce denotă o conduită incompatibilă cu ordinea şi siguranţa publică a statului norvegian (ca şi cu scopul şi limitele libertăţii de circulaţie), în acelaşi timp fiind afectată şi imaginea ROMÂNIEI în rândul cetăţenilor norvegieni.

Activitatea concretă pentru care s-a cerut luarea măsurii contra pârâtului constituie în concret o ameninţare suficient de gravă la adresa ordinii şi siguranţei publice norvegiene, motive pentru care cererea a fost admisă şi a fost restrânsă libertatea de circulaţie a pârâtului pe teritoriul NORVEGIEI pe o perioadă de 3 ani, dat fiind gravitatea infracţiunii şi cuantumul pedepsei aplicate de acest stat, cuantumul de 3 ani fiind proporţional şi totodată necesar pentru atingerea scopului propus (îndepărtarea pericolului real reprezentată de persoana pârâtului pentru interesele fundamentale ale statului norvegian şi imaginii ţării noastre în rândul opiniei publice norvegiene).

Împotriva sentinţei civile mai sus menţionate, a declarat în termen legal apel Ministerul Administraţiei şi Internelor – D.G.P., întrucât greşit prima instanţă a dispus curgerea termenului de 3 ani de la data rămânerii irevocabile a hotărârii şi nu de la data pronunţării sentinţei.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă de timbru şi timbru judiciar.

Analizând sentinţa civilă apelată sub aspectul motivului de apel, Curtea de Apel reţine următoarele:

Din eroare, prin sentinţa civilă nr.539/07.04.2010 s-a dispus ca termenul de restrângere a dreptului la libera circulaţie al pârâtului, să curgă „de la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri” şi nu „de la data pronunţării hotărârii” , respectiv 07.04.2010, cum ar fi fost corect (decizia civilă a Î.C.C.J. nr. 5865 din 15.10.2008).

Astfel, dispunându-se îngrădirea dreptului la liberă circulaţie al pârâtului, pe o perioadă de 3 ani, începând cu data rămânerii irevocabile a hotărârii, se încalcă dispoziţiile art.39 al. 6 din Legea nr.248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, cu modificările şi completările ulterioare, conform căruia „exercitarea căilor de atac … nu suspendă executarea hotărârii instanţei”.

Întrucât măsura are caracter judiciar (se dispune de către instanţă, conform art.39 din legea nr.248/2005, pe baza probelor administrate), momentul de la care devine eficientă este acela al pronunţării hotărârii, în absenţa unei dispoziţii legale contrarii care să lege acest moment, prin posibilitatea instituirii unei măsuri provizorii, de exemplu, pentru parcursul desfăşurării judecăţii, de o altă dată (cum ar fi cea a returnării pârâtului sau a învestirii instanţei).

Faţă de considerentele reţinute, Curtea de Apel în temeiul art. 296 C.pr. civ., a admis apelul , a schimbat în parte sentinţa apelată , în sensul că a dispus ca măsura să curgă de la data pronunţării sentinţei, în loc de data rămânerii irevocabile a hotărârii.

Tags: despăgubiri în cazul condamnării pe nedrept

Termenul de introducerii a acţiunii in despăgubiri în cazul condamnării pe nedrept

Cuprins de materii: Dr. civil.

Indice alfabetic : Dr. civil- actiunea în despăgubiri în cazul condamnării pe nedrept.

Legislatie relevantă: art. 504-506 C.pr.pen, Legea nr. 281/2003.

Acţiunea poate fi introdusa in termen de 18 luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii instanţei de judecată , potrivit modificării prin Legea nr. 281/2003.

Curtea de Apel Bacău – decizia civ nr. 50 din 05 mai 2010.

Prin sentinţa civilă nr.47 din 25.01.2010, pronunţată de Tribunalul Neamţ în dosarul nr.4156/103/2009, s-a respins acţiunea în daune formulată de reclamant B.L..

Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul a avut în vedere următoarele:

Prin cererea înregistrată sub numărul 4156/103/27.10.2009, reclamantul B.L. a chemat în judecată Statul român – prin Ministerul Finanţelor Publice – pentru a fi obligat la plata sumei de 500.000 euro, echivalentul a 2.100.000 lei, cu titlu de despăgubiri civile şi cheltuieli de judecată.

În motivare a învederat următoarele aspecte:

A fost arestat preventiv la data de 23.02.1996 în baza mandatului de arestare preventivă nr. 13/1996 pe o perioadă de 25 zile, până la data de 24.03.1996.

Prin încheierea de arestare preventivă nr. 1/21.03.1996 a Tribunalului Harghita, a fost prelungită arestarea sa preventivă până la 23.04.1996.

La data de 21.05.1996 s-a dat încheierea de arestare preventivă nr.2 de către Tribunalul Harghita, până al 22.06.1996.

La data de 24.02.1998, prin încheierea de şedinţă pronunţată în dosar nr. 1424/1997 de către Curtea de Apel Tg. Mureş, a fost pus în libertate. Pentru perioada 22.06.1996 şi 24.02.1998 nu există nici un fel de act de arestare preventivă, astfel 1 an 7 luni şi 24 de zile a fost arestat ilegal în arestul IPJ Harghita şi Penitenciarul Tg. Mureş.

Arestarea preventivă, fără mandat de arestare, executată în arestul IPJ Harghita şi Penitenciarul Tg. Mureş, constituie o privare de libertate în sensul art. 5 alin. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului precum şi conform art. 23 din Constituţia României.

România a ratificat, prin Legea nr. 30/20.06.1994 Normele CEDO, iar de la această dată ele au devenit, conform art. 11 alin. 2 din Constituţie, parte a dreptului intern, având prioritate faţă de reglementările interne contrare, art. 504 Cod procedură penală.

Potrivit art. 5 alin. 5 din Convenţie orice persoană victimă a unei arestări sau detenţii în condiţii contrare dispoziţiilor art. 5 paragraf 1 şi 4 are drept la despăgubiri. Acest drept la despăgubiri se referă la orice fel de privare ilegală de libertate din care să decurgă în mod direct un prejudiciu material sau moral.

În ceea ce priveşte cuantumul daunelor materiale sau morale, reclamantul a arătat că le apreciază la valoarea de 500.000 de euro (echivalentul a 2.100.000 lei), din care suma de 21.000 lei (210.000.00 lei vechi) reprezintă veniturile realizate începând cu data de 22.06.1996 şi 24.02.1998, iar diferenţa de 2079000 lei, reprezintă daune morale.

În ceea ce priveşte daunele morale, la determinarea cuantumului despăgubirii echivalente, se vor avea în vedere, consecinţele negative suferite pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării.

Cu privire la eventuala tardivitate a introducerii acţiunii, este de precizat că nu a cunoscut că în perioada 22.06.1996 – 24.02.1998 nu există nici un act legal pentru a se justifica arestarea sa preventivă. A aflat acest lucru din adresa nr. 12-1123/11.02.2009 a Penitenciarului Tg. Mureş.

În dovedire reclamantul a depus la dosar, în copii: adresa nr. 1123/2009 emisă de Penitenciarul Tg. Mureş, Ordonanţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita – din 28.02.1996, mandat de arestare preventivă nr. 13/P/1996, dispozitivele încheierilor penale nr. 1 şi 2 din dosarul nr. 691/1996 a Tribunalului Harghita, Ordonanţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita nr. 13/P/1996, încheierea nr. 2/08.10.1996 şi încheierea nr. 4/11.02.1997 ale Tribunalului Harghita (date în dosarul nr. 900/1996); încheierea din 18.02.1998a Curţii de Apel Tg. Mureş, decizia penală nr. 62/A/1998 a Curţii de Apel Tg. Mureş; sentinţa penală nr. 144/1999 a Tribunalului Harghita, adresa nr. 1424/1997 din 24.02.1998 a Curţii de Apel Tg. Mureş, dispoziţia nr. 624/3/III/1996 a Regionalei C.F. Braşov.

Examinând cererea reclamantului, tribunalul a reţinut în fapt următoarele:

La termenul de judecată din 25.01.2010, din oficiu, s-a invocat şi pus în discuţia părţilor excepţia tardivităţii formulării acţiunii.

Excepţia a fost admisă pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Reclamantul a formulat o acţiune în daune pe motiv că în intervalul 22.06.1996 – 24.02.1998 a fost arestat ilegal în arestul IPJ Harghita şi Penitenciarul Tg. Mureş – fără a exista vreun mandat sau alt act de arestare preventivă – invocând ca şi temei de drept prevederile art. 504 şi următoarele Cod procedură penală.

Dispoziţiile art. 504 Cod procedură penală prevăd că are drept la repararea pagubei persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate ori căruia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal.

Privarea sau restrângerea de libertate, în mod nelegal, trebuie stabilită, după caz, prin ordonanţă a procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanţă a procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cazul prevăzut în art. 10 alin. 1 lit. j ori prin hotărâre a instanţei de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal, pentru cazul prevăzut de art. 10 alin. 1 lit. j.

Dispoziţiile art. 506 alin. 2 prevăd că acţiunea poate fi introdusă în termen de 18 luni de la data rămânerii definitive, după caz, a hotărârilor instanţei de judecată sau a ordonanţelor procurorului prevăzute de art. 504.

În speţă, din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că reclamantul a fost arestat preventiv, în baza mandatului de arestare preventivă nr. 13/P/1996 emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita, în intervalul 24.02.1996 – 24.02.1998 pentru infracţiunea de trafic de influenţă, ce a făcut obiectul urmăririi şi judecării penale, finalizate prin sentinţa penală nr. 144/13.07.1999 a Tribunalului Harghita.

Prin această hotărâre reclamantul a fost condamnat la o pedeapsă de doi ani închisoare (care s-a constatat a fi fost executată în intervalul 23.02.1996 – 24.02.1998, cât reclamantul s-a aflat în arest preventiv).

Anterior pronunţării hotărârii de condamnare, reclamantul a fost pus în libertate, prin încheierea din 18.02.1998 a Curţii de Apel Tg. Mureş (dată în dosarul nr. 1424/1997) prin care s-a admis cererea sa de punere în libertate şi s-a dispus revocarea măsurii arestării preventive.

Raportând cele de mai sus la dispoziţiile art. 506 alin. 2 Cod procedură penală, rezultă că reclamantul a promovat acţiunea în despăgubiri, după aproximativ 11 ani, de la data la care s-a pronunţat încheierea de revocare a măsurii arestării preventive, ba chiar şi de la data la care s-a pronunţat hotărârea prin care s-a finalizat procesul penal.

Având în vedere că termenul de 18 luni – prevăzut de art. 506 alin. 2 Cod procedură penală este un termen de prescripţie a dreptului la acţiune, rezonabil, care asigură condiţiile optime celui prejudiciat pentru a exercita acţiune în justiţie în scopul obţinerii reparaţiilor legale, cum nici normele constituţionale şi nici tratatele internaţionale la care România este parte nu prevăd imprescriptibilitatea dreptului persoanelor prejudiciate prin măsuri ilegale de deţinere de a porni acţiune în repararea pagubei şi nici un termen limită în care acesta poate fi exercitat, excepţia tardivităţii a fost admisă şi pe cale de consecinţă acţiunea reclamantului a fost respinsă ca tardiv formulată.

Împotriva sentinţei civile mai sus-menţionate a declarat în termen legal apel reclamantul B.L., apelul fiind scutit de plata taxei de timbru şi a timbrului judiciar.

În motivarea apelului, reclamantul-apelant a invocat aceleaşi motive din cererea de chemare în judecată.

Analizând sentinţa civilă apelată, Curtea de Apel reţine următoarele:

Instanţa de fond în mod corect şi legal a respins acţiunea reclamantului B.L ca tardiv formulată.

Acţiunea a fost formulată în temeiul art.504 şi următoarele Cod pr.penală, iar prin intermediul acesteia B.L. a solicitat obligarea Statului Român – prin M.F.P., la plata sumei de 500.000 euro (echivalentul a 2.100.000 lei) cu titlu de despăgubiri pentru privarea de libertate în mod nelegal în perioada 22.06.1996-24.02.1998, respectiv fără a exista vreun mandat sau alt act de arestare preventivă.

Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că apelantul-reclamant a fost arestat preventiv, în baza mandatului de arestare preventivă nr.13/P/1996 emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita, în intervalul24.02.1996-24.02.1998 pentru infracţiunea de trafic de influenţă, ce a făcut obiectul urmăririi şi judecării penale, finalizate prin sentinţa penală nr.144/13.07.1999 a Tribunalului Harghita.

Prin aceasta hotărâre B.L. a fost condamnat la o pedeapsă de doi ani închisoare (care s-a constatat a fi fost executata in intervalul 23.02.1996-24.02.1998, cât reclamantul s-a aflat în arest preventiv).

Anterior pronunţării hotărârii de condamnare, B.L. a fost pus în libertate, prin încheierea din 18.02.1998 a Curţii de Apel Târgu Mureş (dosar 1424/1997) prin care s-a admis cererea de punere in libertate si s-a dispus revocarea măsurii arestării preventive.

Conform art.506 alin.2 Cod procedura civilă acţiunea în despăgubiri poate fi introdusă în termen de 18 luni de la data rămânerii definitive, după caz, a hotărârilor instanţei de judecata sau ordonanţelor procurorului prevăzute de art. 504 Cod procedura penala (iniţial termenul a fost de 1 an, acesta fiind prelungit la 18 luni prin Legea nr.281/2003).

Raportând situaţia de fapt la prevederile legale rezulta ca apelantul-reclamant a promovat acţiunea în despăgubiri, după aproximativ 11 ani de la data la care s-a pronunţat încheierea de revocare a măsurii arestării preventive inclusiv de la data la care s-a pronunţat hotărârea prin care s-a finalizat procesul penal, iar termenul de 18 luni prevăzut de art. 506 alin.2 Cod procedura penală este un termen de prescripţie a dreptului la acţiune.

Instanţa de fond în mod corect a aplicat dispoziţiile art. 506 alin.(2) Cod procedură penală, neputând fi reţinută adresa nr. 1123/11.02.201 Penitenciarului Târgu Mureş (răspuns la cererea nr. 4/06.02.2009 a Cabinetului de Avocatură ,,F.C.” Tg. Mureş) ca fiind momentul când apelantul-reclamant B.L. ar fi luat cunoştinţă că ar fi fost arestat preventiv în mod nelegal. Codul de procedura penală, şi in forma avută la data arestării preventive şi în forma actuală, prevede expres data de la care începe să curgă dreptul de acţiune pentru reparare pagubei: ,,Acţiunea poate fi introdusă în termen de 18 luni de la data rămânerii definitive, după caz, a hotărârilor instanţei de judecată sau a ordonanţelor procurorului, prevăzute în art. 504.” ( forma actuală).

Mai mult, este imposibil de crezut ca apelantul-reclamant ar fi cunoscut pentru prima data faptul ca ar fi fost arestat preventiv în mod nelegal după aproximativ 11 ani de la efectuarea arestului preventiv, în condiţiile în care conform dispoziţiilor Codului de procedura civilă toate masurile ce se iau în dosarul penal cu privire la persoana inculpatului, se comunica acestuia in mod obligatoriu.

Pentru considerentele reţinute , Curtea de Apel , apreciat sentinţa civilă recurată ca fiind temeinică si legală, iar în temeiul art. 296 C.pr.civ., a respins apelul ca nefondat.

Tags: despăgubiri în cazul condamnării pe nedrept