Drepturi salariale ale personalului din justiţie

Prin cererea adresata acestei instanţe şi înregistrată sub nr. 2108 din 02.04.09 reclamanţii C.E., M.C.L., T.A., C.N., I.M., S.M. ,M.C. au chemat în judecata pârâţii Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, Curtea de Apel Bacău, Tribunalul Bacău, Ministerul Economiei şi Finanţelor şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, solicitând obligarea pârâţilor să remunereze munca reclamanţilor cu aceleaşi drepturi salariale cu care este remunerată munca grefierilor de şedinţă, a grefierilor documentarişti şi a grefierilor statisticieni, începând cu 01.01.2005 până în prezent şi pe viitor.

În motivarea acţiunii s-a arătat că în baza unei decizii a Curţii de Apel Bacău s-a dispus transformarea posturilor de arhivar – registrator în posturi de grefier – registrator sau grefier – arhivar începând cu 01.01.2005.

Legea nr. 567/2004 reglementează statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, dispoziţiile sale fiind, însă, discriminatorii sub mai multe aspecte:

Astfel, deşi art. 70 nu distinge între grefierii care participă la şedinţele de judecată şi cei care nu participă, aceştia din urmă (grefier documentarist, grefier statistician) beneficiază de aceleaşi drepturi salariale ca şi grefierii de şedinţă; o altă discriminare are în vedere aspectul absolvenţilor de studii juridice superioare cărora li se acordă drepturi salariale mai mici decât cele cuvenite celor fără studii juridice superioare; la un volum de muncă mult mai mare şi la atribuţii mult mai numeroase, grefierii arhivari primesc o remuneraţie mai mică decât cea a grefierului documentarist şi a grefierului statistician.

Verificând discriminarea produsă sub aspectul muncii remunerate trebuie analizate atribuţiile de serviciu ale fiecărei categorii de grefieri, fiind necesar ca salariile să fie stabilite şi în funcţie de muncă şi atribuţiile fişei postului sau atribuţiile reglementate de actele normative, or, în cauză grefierii arhivari, respectiv grefierii registratori, au salarii mai mici decât grefierii de şedinţă, deşi actele normative care reglementează drepturile salariale nu fac asemenea distincţii.

Motivând în drept acţiunea, reclamanţii au invocat dipoziţiile Legii nr. 567/2004, ale codului muncii, ale H. CSM nr. 387/2005 ale L50/1996 şi ale O.G. 137/2000, dar şi Pactul Internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale.

În dovedirea susţinerilor lor, reclamanţii au depus la dosar înscrisuri (fila 5-36).

Formulând întâmpinare prin reprezentanţii lor legali, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Ministerul Finanţelor Publice au invocat excepţia calităţii procesuale pasive a acestora (fl. 50-53, fl. 61-62) iar Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti a invocat excepţia prescripţiei extinctive a dreptului material la acţiune pentru drepturile care nu se încadrează în termenul de 3 ani de la data introducerii acţiunii, potrivit art. 1,3,7,8 din Decretul 167/1958 şi art. 283 din Codul Muncii.

Se arată, de asemenea, în întâmpinarea formulată de Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, că dispoziţiile art. 1 şi art. 21 alin.1 din O.G. nr. 137/2000 au fost declarate neconstituţionale, deciziile Curţii Constituţionale fiind definitive şi obligatorii.

În altă ordine de idei, diferenţierea de salarizare aplicată diferitelor categorii de salariaţi din cadrul personalului auxiliar de specialitate nu este arbitrară, ci are la bază criterii obiective privind pregătirea profesională diferită, specializată precum şi atribuţiile de serviciu concrete ale fiecărei categorii, atribuţiile de serviciu ale grefierului arhivar şi registrator sunt diferite de cele ale grefierului de şedinţă, grefierului statistician şi informatician inclusiv sub aspectul complexităţii. Astfel, s-a cerut a se constata că pretenţiile reclamanţilor nu au nici un temei legal, drepturile salariale ale acestora fiind stabilite în mod concret în conformitate cu conţinutul concret al atribuţiilor de serviciu şi complexitatea acestora iar în ceea ce priveşte plata şi pentru viitor a drepturilor solicitate, s-a arătat că această cerere este prematură, dreptul putând fi invocat pentru fiecare prestaţie în parte numai după prestarea activităţii şi ajungerea la scadenţă (fila 54-58).

La rândul său, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a formulat întâmpinare, invocând excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive cu motivarea că între MFP şi reclamanţi nu există nici un raport juridic legal sau convenţional de natură să creeze în sarcina acestuia obligaţia de a plăti drepturile băneşti în discuţie, drepturi ce decurg dintr-un raport de muncă în care MFP nu este parte. Pe fondul cauzei, a solicitat pârâta respingerea acţiunii ca neîntemeiată şi a solicitat ca instanţa să ţină cont de Ordinul comun nr.1859/C/2484/26650/131/3774/C/2008 precum şi de decizia nr.838/27.05.2009 a curţii Constituţionale (f.61,62).

Examinând înscrisurile aflate la dosar, instanţa reţine următoarele:

Excepţia prescripţiei extinctive este întemeiată pentru drepturile salariale aferente perioadei 1.01.2005-2.04.2006, având în vedere art.283 alin.1 lit.c) din Codul muncii, cererea vizând această perioadă urmând a fi respinsă ca fiind prescris dreptul la acţiune.

Instanţa va admite şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâţii CNCD şi MFP având în vedere faptul că reclamantele au solicitat obligarea şi a acestora la plata drepturilor salariale acordate grefierilor de şedinţă, grefierilor documentarişti şi celor statisticieni, deşi între reclamante şi pârâţi nu există nici un raport juridic legal sau convenţional, drepturile solicitate decurgând dintr-un raport specific dreptului muncii.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, instanţa constată că prin cererea dedusă judecăţii, reclamantele au solicitat obligarea pârâţilor să remunereze munca lor cu aceleaşi drepturi salariale cu care este remunerată munca grefierilor de şedinţă, a grefierilor documentarişti şi a grefierilor statisticieni, invocând în susţinerea solicitărilor lor dispoziţiile art.1 şi 2 din OG 137/2000 prin raportare la dispoziţiile art.18 alin.(1) din L.50/1996 şi la art.70 din L.567/2004.

Prin deciziile nr.818-821/2008, însă, Curtea Constituţională a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) şi art. 27 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituţionale, în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Pe de altă parte, nu s-a făcut dovada unei practici unitare la nivelul întregii ţări în sensul admiterii unor cereri similare pentru a se putea vorbi de incidenţa hotărârii CEDO Beian împotriva României.

Admite excepţia prescripţiei extinctive a dreptului material la acţiune şi în consecinţă respinge acţiunea formulată pentru perioada 01.01.2005 – 02.04.2006.

Tags: Drepturi salariale ale personalului din justiţie

Drepturi salariale ale personalului din justiţie

Prin acţiunea adresată Tribunalului Bacau, înregistrată sub nr. 2443/23.04.2009 – reclamantele V.R.C. şi N.G. au chemat în judecată pârâţii Ministerul Justiţiei, Ministerul Finanţelor Publice, Curtea de Apel Bacău şi Tribunalul Bacău solicitând:

– obligarea acestor pârâţi la calcularea şi la plata drepturilor salariale reprezentând sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică de 50% calculat asupra indemnizaţiei de bază brute lunare, începând cu data de 29.01.2009 şi până la data pronunţării sentinţei, precum şi pentru viitor, în formă reactualizată cu indicele de inflaţie;

– obligarea Ministerului Finanţelor Publice Bucureşti să pună la dispoziţia Ministerului Justiţiei Bucureşti sumele necesare achitării acestor drepturi băneşti.

Motivându-şi acţiunea, reclamantele au arătat că sunt judecători la Judecătoria Bacău începând cu data de 29.01.2009, iar drepturile acordate nu includ si sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică de 50% calculat asupra indemnizaţiei de bază brute lunare.

Au susţinut că prin decizia din 10.03.2008 pronunţată în dosar nr.5/2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că „în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti, republicată, constată că judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi, precum şi personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizaţia brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar şi după intrarea în vigoare a Ordonanţei Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001, invocând considerentele acestei decizii obligatorii conform art. 329 alin. 3 din codul de procedură civilă” fiind evocate şi dispoziţiile art. 1 şi 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, dispoziţiile art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, Protocolul nr. 12 la această convenţie, art. 16 din Constituţia României.

Prin întâmpinare, pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, arătând că rolul său este acela de a elabora proiectul bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, în speţă calitatea de ordonator principal de credite aparţinând Ministerului Justiţiei.

Mai arată că în temeiul art.III din OUG 75/2008 s-a emis ordinul comun privind modalitatea de eşalonare a plăţii sumelor prevăzute în titlurile executorii emise până la data intrării în vigoare a acestei ordonanţe şi că prin decizia nr.838/27.05.2009 Curtea Constituţională a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între autoritatea judecătorească pe de o parte şi Parlamentul României şi Guvernul României pe de altă parte (f.25,26).

Ceilalţi pârâţi, deşi legal citaţi, nu au formulat întâmpinare şi nu au trimis reprezentant în instanţă.

Cererea este legal scutită de taxă de timbru.

Examinând cauza instanţa constată următoarele:

In ceea ce priveşte calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanţelor Publice, Tribunalul reţine că potrivit art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, acest minister coordonează acţiuni care sunt în responsabilitatea Guvernului, cu privire la pregătirea proiectelor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum şi ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuţie. Conform art. 3 alin. 1 pct. 2 din H.G. nr. 208/2005 această instituţie gestionează şi proiectul legii de rectificare bugetară. In lipsa rectificării bugetului cu sumele necesare, Ministerul Justiţiei se află în imposibilitate de a dispune de fonduri pentru plata sumelor cerute de reclamanţi.

Drept urmare această excepţie urmează a fi respinsă.

Pe fondul cauzei, Tribunalul reţine că potrivit art. art. 47 din legea nr. 50/1996 republicată s-a stabilit că magistraţii au dreptul la un spor de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizaţia brută lunară.

Prin O.G. nr. 83/2000 s-a abrogat art. 47 din Legea 50/1996.

Prin decizia nr. 21 din 10.03.2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, publicată în Monitorul Oficial nr. 444/2008 instanţa supremă, soluţionând recursul în interesul legii promovat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că „în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti, constată că judecătorii, procurorii, magistraţii asistenţi, precum şi personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizaţia brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar şi după intrarea în vigoare a O.G. nr. 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001”, această decizie fiind obligatorie conform art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă.

A reţinut instanţa supremă că deşi „Guvernul României nu a fost abilitat prin Legea nr. 125/2000 să modifice sau să completeze Legea nr. 50/1996, modificată şi completată prin Ordonanţa Guvernului nr. 55/1997, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 126/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 333 din 18 iulie 2000, totuşi, prin art. IX alin (2) paragraful 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 83/2000 s-au abrogat dispoziţiile art. 47 din Legea nr. 50/1996”, iar „prin emiterea Ordonanţei Guvernului nr. 83/2000 au fost depăşite limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 108 alin. (3), cu referire la art.73 alin. (1) din Constituţia României”.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că „instanţele judecătoreşti se pot pronunţa asupra regularităţii actului de abrogare şi a aplicabilităţii în continuare a normei abrogate în condiţiile precizate mai sus, în virtutea principiului plenitudinii de jurisdicţie în recursul cu a cărui soluţionare a fost corect investită.

De aceea, inaplicabilitatea normelor de abrogare conţinute în art. 1 punct 42 şi în articolul 9 alin. 2 din O.G. nr. 83/2000 impune ca instanţele de judecată să considere rămase în vigoare dispoziţiile art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată.

Ca urmare, inaplicabilitatea normelor de abrogare parţială, determinată de neregularitatea modului în care au fost adoptate, face ca efectele art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, şi, respectiv, ale art. 231 din Legea nr. 56/1996, modificată şi completată, să se producă şi după intrarea în vigoare a Ordonanţei Guvernului nr. 83/2000.

Sub acest aspect, în raport de cele reţinute, rezultă fără echivoc faptul că au supravieţuit dispoziţiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs efecte juridice.

În prezent, dispoziţiile respective şi-au încetat aplicabilitatea, deoarece, începând cu data de 12.11.2009 a intrat în vigoare Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, lege ce abrogă orice altă normă privind salarizarea bugetarilor.

Instanţa supremă a avut în vedere şi practica în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a reţinut în mod constant că există discriminare atât timp cât diferenţa de tratament aplicat unor subiecte de drept aflate în situaţii analoage nu are o justificare legitimă, obiectivă şi rezonabilă (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, decizia din 26 septembrie 2002, Duchez contra Franţei, decizia din 6 decembrie 2007, Beian contra României, $ 59).

S-a statuat că „a accepta teza propusă de procurorul general prin recursul în interesul legii, în sensul neacordării acestui spor, în mod inevitabil ar duce la situaţia în care în sistemul judiciar ar exista, pe de o parte, magistraţi şi personal auxiliar de specialitate care beneficiază de sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi, pe de altă parte, magistraţi şi personal auxiliar de specialitate cărora, deşi desfăşoară aceeaşi activitate şi în aceleaşi condiţii, nu li s-ar recunoaşte acest drept.

Or, este evident că interpretarea diferenţiată a normelor incidente cu privire la aceleaşi categorii socio-profesionale, cu atât mai mult cu cât nu se constată existenţa unei justificări legitime, obiective şi rezonabile, ar fi de natură să reprezinte o discriminare în sensul dispoziţiilor art. 16 alin. 1 din Constituţie, republicată, ale Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată şi ale art. 1 din Protocolul nr. 12 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului”.

Faţă de cele reţinute, având în vedere că prin decizia nr. 21/2008 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – în compunerea Secţiilor Unite a constatat că art. I pct. 42 şi alin. IX alin. 2 paragraful 1 din O.G. nr. 83/2000 adoptată cu încălcarea limitelor legii speciale de abilitare sunt neconstituţionale, conform art. 147 alin. 1 din Constituţie şi îşi încetează efectele, astfel încât drepturile consacrate legislativ prin dispoziţiile art. 47 din legea nr. 50/1996 se cuvin şi în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă legea, văzând şi dispoziţiile imperative ale art. 329 pct. 3 din C. proc. Civ., Tribunalul apreciază că acţiunea reclamantei este întemeiată, pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Bacau şi Tribunalul Bacau, urmând a fi obligaţi la plata drepturilor salariale constând în sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică de 50%, începând cu data de 31.01.2009 până la intrarea în vigoare a legii unice de salarizare, respectiv 12.11.2009.

Pentru o justă despăgubire, urmare a efectelor inflaţiei asupra nivelului de trai, sumele vor fi acordate în valoare actualizată cu rata inflaţiei, din momentul în care angajatorul datora respectivele drepturile băneşti şi momentul în care aceste sume vor fi efectiv achitate.

Ministerul Finanţelor Publice va fi obligat la alocarea sumelor necesare plăţii drepturilor menţionate, deoarece, acest minister are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum şi elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.

De asemenea, obligaţia Ministerul Finanţelor Publice de alocare a acestor sume rezultă şi din dispoziţiile art. 1 din O.G. nr. 22/2002, aprobată prin Legea nr. 288/2002, potrivit cărora executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligaţia de plată respectivă.

Tags: Drepturi salariale ale personalului din justiţie