Potrivit art.13 alin.5 din OUG nr.51/1998, aprobată prin Legea nr.409/2001, cu modificările ulterioare, termenul de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită a creanţelor preluate de AVAS, constatate prin acte care constituie titlu executoriu

Prin cererea înregistrată sub nr. 70/LJ/2006 la Tribunalul Galaţi , creditoarea A.V.A.S. a solicitat deschiderea procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului împotriva debitoarei S.C. Karliss S.R.L. Galaţi .

În motivarea cererii , a arătat că are împotriva debitoarei o creanţă certă, lichidă şi exigibilă în sumă de 30 661,61 U.S.D. , preluată de la Banca Agricolă S.A.

Astfel, debitoarea a încheiat cu Banca Agricolă S.A. contractul de credit nr. 461/4.01.1995, iar pentru garantarea restituirii împrumutului s-a încheiat contractul de garanţie imobiliară autentificat sub nr. 25484/28.12.1994 de Notariatul de Stat Judeţean Galaţi .

Potrivit art. 13 alin. 1din O.U.G.51/1998 republicată, creditoarea a preluat de la Banca Agricolă , prin contractul de cesiune de creanţă nr. 5740069/2.12.1999 şi actul adiţional din data de 17.12.1999 o creanţă în valoare nominală de 52.029,15 RON , echivalentul a 30.666,61 U.S.D.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 31, art. 36, art. 79, art. 120 alin. 1 pct. 2 şi art. 122 pct. 4 din Legea 64/1995 republicată , dispoziţiile O.U.G. 51/1998.

Tribunalul Galaţi, prin sentinţa civilă nr. 277/11.08.2006, a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al creditoarei .

A respins cererea A.V.A.S. de deschidere a procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului ca prescrisă .

Pentru a hotărî astfel, a reţinut că potrivit art. 6 din Decretul 167/1958, dreptul de a cere executarea silită în temeiul oricărui titlu executor , se prescrie prin împlinirea unui termen de 3 ani şi că , în baza art. 7, prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul de a cere executarea silită .

Or, creanţa în baza căreia s-a solicitat deschiderea procedurii izvorăşte din contractul de cesiune de creanţă încheiat de creditoare cu Banca Agricolă S.A. la data de 2.12.1999.

Creditoarea nu a făcut dovada vreunei cauze de întrerupere sau suspendare a prescripţiei dreptului de a cere executarea silită şi nici nu a făcut dovada faptului că , în baza unei prevederi legale, creanţa nu s-a prescris .

Împotriva acestei hotărâri , în termen legal a declarat recurs creditoarea A.V.A.S. , înregistrată sub nr. 4385/44/2006 pe rolul Curţii de Apel Galaţi – Secţia comercială , maritimă şi fluvială .

Sentinţa recurată a fost criticată sub aspectul nelegalităţii , pentru următoarele motive :

A.V.A.S. a preluat de la Banca Agricolă S.A. o creanţă în valoare nominală de 52.029,15 RON, care consolidată în U.S.D. reprezintă 30 666,61 U.S.D. Transferul creanţei s-a efectuat în baza O.U.G. 51/1998 republicată şi modificată prin contractul de cesiune de creanţă nr. 740069/2.12.1999.

Sentinţa recurată este nelegală, în condiţiile în care , până la momentul încheierii contractului de cesiune sancţiunea prescripţiei dreptului de a cere executarea silită nu îşi produsese efectele , iar ulterior , regimul juridic al creanţei este cel stabilit de legea specială – O.U.G. 51/1998.

Astfel, potrivit art. 13 alin. 4 şi 5 din O.U.G. 51/1998 , pe data preluării de către A.V.A.S. a activelor statului , contractele de credit încheiate de bănci cu persoanele fizice sau persoanele juridice debitoare , constituie de drept titlu executoriu .

Termenul de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită a creanţelor preluate de A.V.A.S. constatate prin acte care constituie titlu executoriu sau care , după caz , au fost investite cu formulă executorie , este de 7 ani .

Cedenta Banca Agricolă S.A. a demarat procedurile de executare silită , prin cererea de executare silită nr. 7071/3.12.1997 (comandamentul emis în cadrul dosarului de executare nr. 3202 din 12.12. 1997 al Judecătoriei Galaţi, precum şi prin cererea nr. 701/4.02.1998 adresată Judecătoriei Galaţi .

Toate acestea reprezintă cauze de întrerupere a cursului prescripţiei , prevăzute de art. 16 din Decretul 167/1958 .

Prin urmare, la data încheierii contractului de cesiune de creanţă , 2.12.1999, A.V.A.S. a preluat o creanţă valabilă , moment de la care a început să curgă termenul special de prescripţie , de 7 ani .

A mai susţinut recurenta că intenţia legiuitorului de a stabili un tratament special al creanţelor preluate de AVAS ( un termen de prescripţie de 7 ani , fără contopirea în acest nou termen şi a perioadei scurse din termenul de 3 ani , anterior preluării) rezultă şi din alte prevederi ale O.U.G. 51/1998 . A exemplificat, în acest sens, dispoziţia referitoare la consolidarea creanţelor în U.S.D.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 299-316 C. pr. civ. şi prevederile O.U.G. 51/1998, aprobată prin Legea 409/2001.

În dovedirea recursului , s-a folosit de proba cu înscrisuri : cererea de executare silită imobiliară adresată Judecătoriei Galaţi de către Banca Agricolă S.A. nr. 701/4.02.1998, o altă cerere de executare silită imobiliară , nr. 7071/3.12.1997, copia unui comandament 3202/12. 12.1997, precum şi copii de pe hotărâri judecătoreşti ( practică judiciară în materie ).

Curtea de Apel a respins recursul declarat de creditoarea AVAS, ca nefondat.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut următoarele:

Este adevărat că potrivit art. 13 alin. 5 din O.U.G. 51/1998, aprobată prin Legea 409/2001, cu modificările ulterioare, termenul de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită a creanţelor preluate de A.V.A.S., constatate prin acte care constituie titlu executoriu sau care, după caz, au fost investite cu formulă executorie este de 7 ani.

Însă, potrivit aceluiaşi text de lege, acest termen nu se aplică creanţelor pentru care dreptul de a cere executarea silită a fost prescris, anterior preluării prin cesiune de creanţă .

Or, pentru creanţa pretinsă de A.V.A.S. , dreptul de a cere executarea silită s-a prescris anterior contractului de cesiune de creanţă nr. 740069 din 2.12.1999 în condiţiile dreptului comun .

Astfel, prin contractul de credit nr. 461/4 ianuarie 1995, Banca Agricolă S.A. a acordat debitoarei S.C. Karless S.R.L. Galaţi un credit, în sumă de 150.000.000 lei ( art. 1), pentru o perioadă de 5 luni ( art. 3 din convenţie ) .

Prin urmare, dreptul de a cere executarea silită a creanţei s-a născut la data de 31 mai 1995, conform art. 7 alin. 1 din Decretul 167/1958, iar termenul de prescripţie, de 3 ani, prevăzut de art. 6 din acelaşi act normativ, s-a împlinit la data de 31 mai 1998.

Prin urmare, dreptul de a cere executarea silită a creanţei era prescris anterior preluării acesteia prin cesiune de creanţă, de creditoarea A.V.A.S. (2.12.1999).

Contrar celor susţinute prin motivele de recurs, nu s-a făcut dovada întreruperii cursului prescripţiei, în condiţiile art. 16 alin. 1 lit. c din Decretul 167/1958, printr-un act începător de executare .

În speţă, la dosar s-au depus două cereri de executare silită imobiliară , adresate Judecătoriei Galaţi şi o copie de pe un comandament . Nu s-a făcut nici măcar dovada înregistrării acestor cereri pe rolul Judecătoriei Galaţi.

Deşi, în exercitarea rolului activ al instanţei s-a solicitat recurentei să facă dovada soluţiilor pronunţate în cele două cereri de executare silită pretins adresate Judecătoriei Galaţi , demersul instanţei a rămas fără rezultat .

Aşa fiind, a reţinut că, potrivit art. 16 alin. 2din Decretul 167/1958, prescripţia dreptului de a cere executarea silită nu se întrerupe dacă s-a pronunţat încetarea procesului, dacă cererea de executare a fost respinsă , anulată sau dacă s-a perimat , ori dacă cel care a făcut-o a renunţat la ea .

Prin urmare, a constatat că nu s-a făcut dovada întreruperii cursului prescripţiei dreptului de a cere executarea silită şi, ca atare , A.V.A.B. ( actuala A.V.A.S. ) a preluat prin cesiune o creanţă deja prescrisă . Ca atare, în speţă nu este aplicabil termenul de prescripţie , de 7 ani , prevăzut de legea specială , în condiţiile art. 13 alin. 5 teza finală din O.U.G. 51/1998, cu modificările şi completările ulterioare .

Aşa fiind, în mod corect a reţinut judecătorul sindic că cererea creditorului de deschidere a procedurii insolvenţei nu este întemeiată în condiţiile art. 32 alin. 7 raportat la art. 3 pct. 6 şi pct. 12 din Legea 85/2006, neavând o creanţă certă , lichidă şi exigibilă , ci o creanţă prescrisă.

Tags: executarea silită a creanţelor

Termenul de prescripţie special, de 5 ani, a dreptului de a cere executarea silită a creanţelor fiscale. Aplicabilitate.

Ordonanţa nr. 92 din 24 decembrie 2003 privind Codul de procedură fiscală defineşte, în cuprinsul art. 21, ce se înţelege prin creanţele fiscale. Creanţele fiscale reprezintă drepturi patrimoniale care, potrivit legii, rezultă din raporturile de drept material fiscal – art. 21 alineat 1 din Codul de procedură fiscală. În conformitate cu dispoziţiile art. 21 alineat 2 din Codul de procedură fiscală, din raporturile de drept prevăzute la alineatul (1) rezultă atât conţinutul, cât şi cuantumul creanţelor fiscale.
Termenul de prescripţie special, 5 ani, se aplică exclusiv în materia creanţelor fiscale, nefiind permisă extinderea dispoziţiilor speciale în discuţie către creanţe ce au o altă sorginte.

(decizia nr. 292 din 14 iunie 2010)
Prin încheierea din 12.05.2010 pronunţată de Tribunalul Vaslui – judecător sindic a fost respinsă cererea formulată de creditoarea AJOFM, prin care solicită învestirea cu formulă executorie a sentinţei civile nr. 148/F din 31 mai 2005 pronunţată de Tribunalul Vaslui, în dosarul civil nr. 56/89/2003.
Pentru a se pronunţa în acest sens, judecătorul sindic a reţinut că executarea sentinţei civile nr. 148/F din 31 mai 2005 s-a prescris. Astfel, prin sentinţa civilă nr. 148/F din 31 mai 2005, pronunţată de Tribunalul Vaslui, s-a admis acţiunea DSV împotriva pârâtului BV şi – în consecinţă – a fost obligat pârâtul să suporte pasivul debitoarei SC „B” SRL. Potrivit prevederilor art. 8 din Legea nr. 64/1995, în vigoare la data pronunţării sentinţei, hotărârile pronunţate de către judecătorul sindic în primă instanţă sunt executorii, recursul nesuspendând executarea. Conform articolului 405 Cod procedură civilă, dreptul debitorul de a cere executare silită se prescrie în termen de 3 ani şi începe să curgă de la data când se naşte dreptul de a cere executarea silită.
Cum dreptul AJOFM de a cere executarea silită a sentinţei civile nr. 148/F din 31 mai 2005, pronunţată de Tribunalul Vaslui în dosarul civil nr. 56/89/2003, s-a născut la data de 31.05.2005, iar cererea a fost formulată la data de 30 aprilie 2010, având în vedere că în cauză nu a intervenit vreo cauză de întrerupere sau suspendare a cursului prescripţiei, instanţa a reţinut că dreptul AJOFM de a cere executarea silită s-a prescris.
Împotriva încheierii a formulat recurs AJOFM, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie. S-a susţinut că, potrivit prevederilor art. 405 Cod procedură civilă, dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel. Or, în speţă, recurenta a pretins că gestionează creanţe bugetare. Executarea silită se realizează conform O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Coroborând prevederile art. 131 alin. 1 Cod procedură fiscală cu cele ale art. 31 din O.G. nr. 279/2004, rezultă că dreptul de a cere executarea silită a creanţelor administrate de agenţie se prescrie în termen de 5 ani de la data de 01 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere acest drept. În consecinţă, prescripţia curge începând cu data de 01.01.2006 şi se sfârşeşte în data de 01.01.2011.
Conform principiului de drept „specialia geniralibus derogant”, cererea de învestire a sentinţei civile nr. 148/F/31.05.2005, depusă la Tribunalul Vaslui la data de 30.04.2010, este formulată în interiorul termenului special de prescripţie.
În cauză nu a fost depusă întâmpinare şi nici administrate alte probe în faţa instanţei de recurs.
Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivului de recurs încadrabil în dispoziţiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, relativ la greşita reţinere de către instanţa de fond a incidenţei în cauză a dispoziţiilor art. 405 Cod procedură civilă, text care conţine o normă generală, în condiţiile în care – în speţă – ar fi operante dispoziţiile art. 131 alin. 1 Cod procedură fiscală coroborate cu cele ale art. 31 din O.G. nr. 274/2004, ce reglementează un termen de prescripţie special – de 5 ani – care ar începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere acest drept, curtea a constatat următoarele:
În conformitate cu dispoziţiile art. 131 alin.1 din Ordonanţa nr. 92 din 24 decembrie 2003 privind Codul de procedură fiscală, dreptul de a cere executarea silită a creanţelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere acest drept. Termenul de prescripţie prevăzut la alin. (1) se aplică şi creanţelor provenind din amenzi contravenţionale, conform dispoziţiilor alineatului 2 al aceluiaşi act normativ.
Din cuprinsul textului în discuţie rezultă că termenul special de prescripţie de 5 ani se aplică doar în cazul dreptul de a cere executarea silită a creanţelor fiscale. Ordonanţa nr. 92 din 24 decembrie 2003 privind Codul de procedură fiscală defineşte, în cuprinsul art. 21 ce se înţelege prin creanţele fiscale.
Astfel, creanţele fiscale reprezintă drepturi patrimoniale care, potrivit legii, rezultă din raporturile de drept material fiscal – art. 21 alin.1 din Codul de procedură fiscală.
În conformitate cu dispoziţiile art. 21 alin. 2 din Codul de procedură fiscală, din raporturile de drept prevăzute la alin. (1) rezultă atât conţinutul cât şi cuantumul creanţelor fiscale, reprezentând drepturi determinate, constând în:
a) dreptul la perceperea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, dreptul la rambursarea taxei pe valoarea adăugată, dreptul la restituirea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, potrivit alin. (4), denumite creanţe fiscale principale;
b) dreptul la perceperea dobânzilor, penalităţilor de întârziere sau majorărilor de întârziere, după caz, în condiţiile legii, denumite creanţe fiscale accesorii.
Raportat celor anterior expuse rezultă că termenul de 5 ani se aplică exclusiv în materia creanţelor fiscale, nefiind permisă extinderea dispoziţiilor speciale în discuţie către creanţe ce au o altă sorginte.
În cauză se solicitase investirea cu formulă executorie a sentinţei civile nr.148/F din 31 mai 2005 prin care, urmare a admiterii acţiunii formulate de DSV, a fost obligat pârâtul BV să suporte pasivul debitoarei SC „B” SRL.
În context, creanţa în discuţie nu se află printre cele expres şi limitativ prevăzute de textul la care face trimitere recurenta, astfel încât corect a reţinut judecătorul fondului incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 405 Codul de procedură civilă, constatând prescris dreptul de a cere executarea silită.
Cum în cauză nu este operant motivul de modificare prevăzut de art. 304 punctul 9 Cod procedură civilă, în baza dispoziţiilor art. 312 alineat (1) Cod procedură civilă a fost respins recursul formulat de creditoarea AJOFM împotriva încheierii din 12.05.2010 a Tribunalului Vaslui – judecător sindic, hotărâre ce a fost menţinută, ca legală şi temeinică.

Tags: executarea silită a creanţelor