Top

Infractiuni prevazute în legi speciale. Infractiuni privind traficul si consumul ilicit de droguri.

Legea nr. 143/2000, art. 4, alin. 1 si 2

Când subiectul activ detine mai multe categorii de stupefiante, prevazute în tabele diferite (de risc si mare risc) si savârseste acte materiale din cele enuntate în modalitatile prevazute de alin. 1 al art. 4 din Legea nr. 143/2000, ne aflam în prezenta vointei voluntare simple si nu în prezenta unui concurs de infractiuni, care sa impuna încadrari juridice distincte în baza fiecarui alineat.

Prin sentinta penala nr. 194/15.07.2008, pronuntata în dosarul penal nr.1361/88/2008, Tribunalul Tulcea, în temeiul art. 334 Cod procedura penala

A schimbat încadrarea juridica a faptei inculpatului H.K.E. JR. – cetatean american, nascut la 23.09.1967 în localitatea Burlingame, California – SUA, student, cu resedinta în Constanta, fara permis (viza) de sedere în România, cu antecedente penale din infractiunea prevazuta de art. 2 alin. 1 si alin. 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal în infractiunea prevazuta de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art.10 li. b1 Cod procedura penala si cu aplicarea art.181 Cod penal.

A dispus achitarea inculpatului H.K.E. JR. pentru savârsirea infractiunii prevazuta de art. 2 al. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.

În baza art. 4 alin. 1 si al. 2 din Legea nr. 143/2000.

A condamnat pe inculpatul H.K.E. JR la o pedeapsa de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 71 Cod penal.

A interzis inculpatului drepturile prevazute de art. 64 lit. a teza a II-a si lit. b Cod penal.

În temeiul art. 81 Cod penal.

A dispus suspendarea conditionata a executarii pedepsei de 3 ani închisoare pe o durata de 5 ani, ce constituie termen de încercare.

În temeiul art. 71 al. 5 Cod penal.

A dispus suspendarea executarii pedepsei accesorii a interzicerii unor drepturi pe durata suspendarii pedepsei închisorii.

Instanta de fond în urma examinarii probelor administrate în faza de urmarire penala si cercetare judecatoreasca retine ca situatia de fapt si încadrarea juridica retinute prin rechizitoriu sunt confirmate în parte.

Astfel, inculpatul H.K.E. Jr. este cetatean american si se afla în România din data de 30.09.2007. S-a stabilit în municipiul Constanta, fiind student al Facultatii de Medicina a Universitatii Ovidius.

Locuind o perioada la caminul campusului universitar, inculpatul a legat prietenii cu alti studenti, în special cu fratii K. si G.T.C., conationali de origine indiana, cercetati pentru acelasi gen de fapte în cauza ce face obiectul dosarului nr. 22D/P/2008 al D.I.I.C.O.T. – Biroul teritorial Tulcea, trimisi ulterior în judecata.

În cursul urmaririi penale, la locuinta inculpatului a fost efectuata o perchezitie domiciliara în vederea depistarii si a ridicarii de droguri si alte substante aflate sub control national.

Conform procesului-verbal întocmit cu ocazia perchezitiei si a examinarii fizico-chimice cantitative si calitative a substantelor si obiectelor ridicate – ale carui concluzii s-au concretizat prin raportul de constatare tehnico-stiintifica nr. 857051/8 mai 2008 – la locuinta inculpatului au fost identificate si ridicate : 12,31 gr. cannabis, 24,19 gr. rezina de cannabis cu continut de tetrahidrocannabinol sau T.H.C. (droguri de risc conform tabelului nr. III al Legii 143/2000), 675,3 gr. De N.N.- dimethyltryptamina sau D.M.T (drog de mare risc conform tabelului I al Legii nr. 143/2000), din care 572 gr. Sub forma prelucrata (pulbere) si 103,3 gr. În forma vegetala (frunze uscate), o pipa si un recipient din sticla cu urme de T.H.C, o lampa cu raze U.V functionala si seminte de cannabis, plante de cannabius în diferite stadii de vegetatie, aflate în 6 pet-uri.

Inculpatului i-au fost recoltate probe de urina, analiza acestora confirmând consumul anterior de (THC) marijuana sau/si derivati ai acesteia (hasis, cannabis ori rezina de cannabis), atestându-se astfel profilul sau de consumator de droguri.

Instanta de fond constata ca în cauza a fost dovedita fara nici un dubiu savârsirea de catre inculpat a infractiunii prevazuta de art. 4 alin. 1 si alin. 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 al.2 Cod penal, deoarece prin acte repetate savârsite în baza unei rezolutii unice, în perioada octombrie 2007-7 mai 2008 a cultivat, cumparat, transformat si detinut pentru consumul propriu, fara drept, droguri de risc si de mare risc si anume cannabis (12,31gr.) rezina de cannabis cu continut de T.H.C. (24,19 gr) D.M.T. (675,3 gr. si seminte de cannabis.

De asemenea, a rezultat ca inculpatul a oferit în repetate rânduri, în baza aceleiasi intentii infractionale droguri de risc, respectiv hasis, martorilor C.K. si C.G.T., fapta care întruneste elementele constitutive ale infractiunii prevazuta de art. 2 al. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal.

Inculpatul a fost cercetat si pentru savârsirea infractiunii prevazuta de art. 3 al. 1 si al. 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 42 alin. 2 Cod penal întrucât, în mod repetat, a introdus în tara droguri de risc si de mare risc. Aceasta fapta, în opinia instantei, nu poate fi retinuta în lipsa unor probe concludente si, în consecinta, a dispus achitarea inculpatului pentru aceasta infractiune în conformitate cu prevederile art. 10 lit. a raportat la art. 11, pct. 2 lit. a Cod pr. penala.

Se sustine ca schimbarea încadrarii juridice a faptei se justifica numai în ceea ce priveste infractiunea prevazuta de art. 2 al. 1 si al. 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal, motivat de faptul ca în raport de continutul obiectiv al infractiunii de trafic de droguri, din probele examinate a rezultat doar oferirea de catre inculpat, martorilor C.K. si C.G.T., de hasis din pipa (drog de risc).

Împotriva sentintei penale de mai sus a declarat apel Parchetul de pe lânga Tribunalul Tulcea pentru urmatoarele considerente:

Instanta de fond a facut o gresita aplicare asupra starii de fapt si a aplicarii legii, atunci când a apreciat ca se impune schimbarea încadrarii juridice a infractiunii pentru care a fost trimis în judecata, retinerea prev. art. 181 Cod penal, cât si aprecierea eronata a faptului ca cele doua infractiuni prev. de art. 2 alin. 1 si 2, precum si art. 4 alin. 1 si 2 din Legea nr. 143/2000, constituie o singura fapta, deoarece din economia textului rezulta ca fiecare modalitate în parte consumata reprezinta o infractiune distincta.

Reprezentantul Parchetului sustine oral în plus si:

– gresita achitare a inculpatului în temeiul art. 181 Cod penal pentru art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu 41 alin. 2 Cod penal;

– gresita achitare a inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. „a” rap. la art. 10 lit. „c” Cod procedura penala, pentru art. 3 alin. 1, 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal;

– gresita restituire catre inculpat a obiectelor folosite în activitatea infractionala;

– instanta de fond gresit a aplicat pedeapsa accesorie, gresita individualizare a pedepsei aplicate, solicitând retinerea prev. art. 81 Cod penal si aplicarea unei pedepse privative de libertate.

Din examinarea lucrarilor dosarului, a motivelor de apel expuse în scris si oral de catre reprezentantul parchetului, constata:

Situatia de fapt, asa cum a fost retinuta de instanta de fond, a rezultat din procesele-verbale încheiate de organele de urmarire penala cu ocazia depistarii inculpatului, efectuarea perchezitiei domiciliare, raportul de constatare tehnico-stiintifica, fizico-chimica a substantelor ridicate de la inculpat (dosar urmarire penala), procesele-verbale încheiate de Brigada de Combatere a Criminalitatii Organizate Constanta (BCCO), procesele-verbale cu rezultatele analizelor toxicologice efectuate, declaratiile martorilor C.K., C.G.T., B.D.D., declaratiile date de inculpat.

Cu privire la faptele retinute în sarcina inculpatului, acesta în fata instantei de fond relateaza ca este membru al unei biserici „Cherokee …” (un trib indian din SUA), plantele DMT le-a procurat pentru a le folosi în scop religios, lucru acceptat dupa stiinta sa de catre mai multe tari din U.E.

Nu a facut trafic cu droguri.

Este consumator de canabis, marijuana si hasis în scopuri medicale. Nu poate prezenta acte medicale care sa ateste sustinerea sa.

Plantele care contin DMT le-a comandat prin internet, le-a primit dintr-o tara, dar nu stie exact de unde.

A cultivat canabis în apartament, dar plantele nu s-au dezvoltat, s-au ofilit. A folosit lampa cu ultraviolete pentru a le încalzi, drogurile le fuma cu pipa, a oferit pipa si martorilor C.K. si G., la cererea lor.

Se considera vinovat ca este consumator de droguri, dar motivat de faptul ca o facea numai în scop medical sau religios.

Toate drogurile gasite cu ocazia perchezitiei domiciliare îi apartin.

Martorul C.K. declara constant ca a stat o perioada de timp în acelasi camin studentesc cu inculpatul. Stie ca inculpatul era consumator de droguri: hasis si canabis. Nu stie daca oferea droguri si altor persoane, dar acestuia si fratelui lui le-a oferit de câteva ori hasis.

Personal i-a adus inculpatului, la rugamintea acestuia, din Olanda un pachet care contine hasis si LSD (acest din urma drog era sub forma de carti postale sau felicitari).

Hasisul ce l-a fotografiat cu telefonul mobil este cel adus din Olanda.

Inculpatul îi oferea sa fumeze hasis cu pipa acestuia, fara sa-i solicite bani. Mai sustine ca a fumat hasis sau canabis tot în scopuri medicale.

Situatia de fapt asa cum rezulta din probele administrate, retinuta de instanta de fond si din ansamblul modificarilor intervenite în Legea nr. 143/2000, se desprinde concluzia ca hotarârea urmeaza a fi modificata, ca urmare a admiterii apelului, astfel:

Fapta inculpatului, constând în aceea ca a oferit droguri de risc spre consum fratilor C.K. si C.G.T., în mai multe rânduri, intra în sfera constituirii elementelor constitutive ale infractiunii prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, asa cum în mod corect a retinut si instanta de fond.

Având în vedere împrejurarile în care au fost contactate cele doua persoane de catre inculpat si modul cum a stiut sa-i apropie pentru a-i face servicii de natura celor descrise în situatia de fapt, denota ca fapta sa nu este lipsita de gradul de pericol social a unei infractiuni, urmând a fi condamnat pentru savârsirea infractiunii prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal.

Instanta constata ca inculpatul era consumator de droguri de risc si de mare risc, motiv pentru care fara drept a încercat cultivarea, prepararea, cumpararea de astfel de droguri, fapta ce întruneste elementele constitutive ale infractiunii prev. de art. 4 alin. 1 si 2 din Legea nr. 143/2000.

Având în vedere ca inculpatul, pentru a face rost de droguri de risc si mare risc pentru consum propriu, le-a introdus în tara cu ajutorul comenzilor facute prin internet sau sprijinit de martorul C.K., este realizat elementul material al infractiunii prev. de art. 3 alin. 1 si 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal.

Dar, în urma unui examen atent asupra scopului urmarit de inculpat prin introducerea acestor droguri, de natura a produce consecinte numai asupra acestuia si de natura celor exemplificate în toate declaratiile, constituie o fapta care nu prezinta pericolul social al unei infractiuni, urmând a se face aplicarea art. 181 Cod penal cu ref. la art. 11 pct. 2 lit. „a” si art. 10 lit. „b1” Cod procedura penala si art. 91 lit. „c” Cod penal.

Tinând seama ca organele de urmarire penala si instanta a stabilit ca, cantitatea de droguri detinuta ilegal de inculpat a fost destinata consumului propriu si nu traficului ilicit si numai în cazul celor doi martori le-a oferit în câteva rânduri sa fumeze pipa cu droguri, din propria pipa, în cursul urmaririi penale si cercetarii judecatoresti, a avut o atitudine sincera. Colaborând cu acestea, instanta retine aceste împrejurari ca circumstante atenuante, urmând sa stabileasca pedepsele ce urmeaza a se pronunta sub minimul special prevazut de textul incriminator.

La individualizarea pedepselor ce urmeaza a se aplica inculpatului, în conformitate cu prevederile art. 72 si 52 Cod penal, urmeaza a se avea în vedere întreaga activitate infractionala a inculpatului, scopul si modalitatile folosite, de gradul concret de pericol social al faptei de detinere ilicita a drogurilor, urmeaza ca inculpatul sa execute pedeapsa dupa aplicarea prev. art. 33 lit. „a”–34 lit. „b” Cod penal prin privare de libertate, cu înlaturarea disp. art. 81 si 82 Cod penal.

Având în vedere ca inculpatul este cetatean american, pentru care prin hotarâre s-a dispus si extradarea acestuia, urmeaza a se înlatura si pedeapsa accesorie prev. de art. 64 lit. „a, b” Cod penal.

Constata ca inculpatul este arestat provizoriu în temeiul Legii nr. 302/2004.

Întemeiata este si critica de a se dispune confiscarea de la inculpat a lampii tip UV cu accesoriile necesare functionarii.

Instanta urmeaza a respinge ca nefondata cererea de schimbare a încadrarii juridice în infractiunea prev. de art. 2 alin. 1 si 2 din Legea nr. 143/2000 cu art. 41 alin. 2 Cod penal si art. 3 alin. 1 si 2 din aceeasi lege si art. 4 alin. 1 si 2 din lege, în câte doua infractiuni distincte, în functie de alineat.

Acest punct de vedere nu este împartasit de practica judiciara, deoarece nu este corect sa se retina câte o infractiune pentru fiecare modalitate prevazuta de textul incriminator în ce priveste elementul material a infractiunii: cultivare, cumparare, detinere, etc.

În cazul constatarii unor asemenea fapte, urmeaza a se stabili daca cantitatea de droguri detinuta ilegal de persoana depistata este destinata consumului propriu, traficului ilicit ori consumului si traficului ilicit.

În cazul subiectului activ al infractiunii prev. de art. 2, 3 sau 4 din Legea nr. 143/2000 asa cum a fost republicata la 01.01.2007, care detine mai multe categorii de substante stupefiante – prev. în tabele diferite, suntem în prezenta unei unitati infractionale sau a pluralitatii de infractiuni.

În cazul dat, nu se poate retine un concurs de infractiuni (pe alineat), într-o astfel de situatie fiind comisa o singura infractiune sub forma vointei voluntare simple.

Fata de toate aceste considerente, urmeaza ca în baza art. 379 pct. 2 lit. „a” Cod procedura penala, sa fie admis apelul, desfiintata sentinta primei instante si, rejudecând, se va dispune:

În baza art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) Cod penal si art. 74 alin. (1) lit. „a, c” – art. 76 alin. 1 lit. „c” Cod penal, va fi condamnat inculpatul H.K.E. Jr., la pedeapsa de 1 an 6 luni închisoare.

Urmeaza a se reduce pedeapsa de la 3 ani închisoare la 1 an închisoare pentru infractiunea prev. de art. 4 alin. 1 si 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. „a, c”-art. 76 alin. 1 lit. „d” Cod penal.

În baza art. 33 lit. „a”- art. 34 lit. „b” Cod penal, urmeaza a se contopi cele 2 pedepse si se va aplica pedeapsa cea mai grea de 1 an 6 luni închisoare.

În baza art. 11 pct. 2 lit. „a” raportat la art. 10 lit. „b1” Cod procedura penala, art. 181 Cod penal, va fi achitat inculpatul pentru infractiunea prev. de art. 3 alin. 1 si 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) Cod penal.

Etichete:

Infracţiuni prevăzute în legi speciale. Caracterul subsidiar al infracţiunii de port fără drept al unei arme albe, prevăzută de art.11 pct.1 din Legea nr.61/1991

Prin Sentinţa penală nr. 1855 din 09.12.2008 a Judecătoriei Focşani, în baza art.11 pct.1 din Legea nr. 61/1991, a fost condamnat inculpatul B.V., la plata unei amenzi penale în sumă de 500 lei, pentru săvârşirea infracţiunii de purtare fără drept a unei arme albe.

Pentru săvârşirea infracţiunii de lovire şi alte violenţe, prev.de art.180 al.2 Cod penal, acelaşi inculpat a fost condamnat la plata sumei de 1000 lei amendă penală.

În baza art.33 lit.a Cod penal şi art. 33 lit.c Cod penal, inculpatul a fost obligat să execute pedeapsa cea mai grea, de 1000 lei amendă.

În baza art.118 lit.b Cod procedură penală, s-a dispus confiscarea de la inculpat a unui cuţit tip briceag.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt: inculpatul B.V., în ziua de 04.08.2006, în jurul orei 14,30 , a purtat fără drept asupra sa un cuţit tip „briceag”, în timp ce se afla în zona magazinului S.C. PIT COM S.R.L. M., punând în primejdie viaţa, sănătatea sau integritatea corporală a persoanelor prezente în acel loc, împrejurări în care, a agresat pe partea vătămată P. F., pe care a lovit-o cu cuţitul în zona braţului stâng, cauzându-i plăgi înţepat-tăiate, ce au necesitat pentru vindecare 14-16 zile de îngrijiri medicale.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul B.V., care la termenul din 18.05.2009 a declarat că s-a împăcat cu partea vătămată Potorac Florică, fapt pe care partea vătămată l-a confirmat.

Prin Decizia penală nr.149/18.05.2009, Tribunalul Vrancea a admis apelul declarat de inculpat, a desfiinţat sentinţa atacată şi, în rejudecare :

În baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d Cod procedură penală, l-a achitat pe inculpatul B.V. pentru infracţiunea de purtare ilegală de cuţit prev. de art. 11 din Legea nr. 61/1991.

În baza art. 11 pct. 2 lit. h Cod procedură penală, a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului B.V. pentru infracţiunea de lovire prev. de art. 180 al. 2 Cod penal.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a considerat că, întrucât părţile s-au împăcat cu privire la fapta prev.de art.180 al.2 Cod penal, se impune achitarea acestuia în temeiul art.10 lit.d din Codul de procedură penală pentru infracţiunea prev.de art.11 din Legea nr. 61/1991, deoarece lipseşte unul din elementele constitutive ale acestei infracţiunii.

Împotriva Deciziei penale nr.149/18.05.2009 a Tribunalului Vrancea a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, criticând-o ca nelegală, pentru următoarele motive :

– tribunalul a omis să se pronunţe asupra cererii procurorului de şedinţă, în sensul de a constata că infracţiunea de port ilegal de cuţit ar fi absorbită în infracţiunea de lovire – fapt care ar fi impus schimbarea încadrării juridice, după punerea în discuţia părţilor ;

– instanţa de apel nu şi-a motivat soluţia de achitare pentru infracţiunea prev.de art.11 alin.1 pct.1 din Legea nr.61/1991, arătând doar că lipseşte unul dintre elementele constitutive ale acestei infracţiuni ;

– soluţia de achitare este greşită, deoarece infracţiunea prev.de art. 11 alin.1 pct.1 din Legea nr.61/1991 nu este absorbită în infracţiunea de lovire, prev.de art.180 alin.2 din Codul penal.

Prin Decizia penală nr.600/R/8.10.2009, Curtea de Apel Galaţi a admis recursul, a casat în totalitate Decizia penală nr.149/18.05.2009 a Tribunalului Vrancea şi în parte Sentinţa penală nr.1855/9.12.2008 a Judecătoriei Focşani şi, în rejudecare :

A descontopit pedeapsa rezultantă de 1.000 lei amendă penală aplicată inculpatului B.V., în pedepsele componente, respectiv :

– pedeapsa de 500 lei amendă, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev.de art.11 pct.1 din Legea nr.61/1991 ;

– pedeapsa de 1.000 lei amendă penală, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev.de art.180 alin.2 din Codul penal.

În baza art.11 pct.2 lit.b ref. la art.10 lit.h din Codul de procedură penală, a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art.180 alin.2 din Codul penal, ca urmare a împăcării cu partea vătămată P. F., urmând ca inculpatul să execute numai pedeapsa de 500 lei amendă penală, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev.de art. 11 pct.1 din Legea nr.61/1991.

În baza art.132 Cod penal, a constatat stinse acţiunile civile promovate în cauză şi a înlăturat din sentinţa penală recurată dispoziţiile privind obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile şi a cheltuielilor de judecată.

Soluţia pronunţată de Curtea de Apel Galaţi se întemeiază pe următoarele considerente :

Prin decizia penală recurată, instanţa de apel a dispus achitarea inculpatului B.V., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 11 alin.1 pct.1 din Legea nr.61/1991, reţinând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni – fără însă a motiva care dintre elementele constitutive lipseşte.

Întrucât pentru cealaltă infracţiune concurentă, pentru care inculpatul a fost trimis în judecată – respectiv pentru infracţiunea de lovire, prevăzută de art.180 alin.2 din Codul penal, instanţa de apel a dispus încetarea procesului penal ca urmare a împăcării părţilor, s-ar deduce că, în opinia tribunalului, infracţiunea de port fără drept de cuţit este absorbiră în infracţiunea de lovire, care ar constitui o infracţiune complexă.

În acest caz, în opinia Curţii, soluţia corectă nu este aceea de achitare în temeiul art.10 lit.d din Codul de procedură penală pentru infracţiunea de port fără drept de cuţit, aşa cum greşit a procedat instanţa de apel, ci s-ar fi impus schimbarea încadrării juridice din cele două infracţiuni deduse judecăţii într-o singură infracţiune, aceea prevăzută de art.180 alin.2 din Codul penal, pentru care urma să se dispună încetarea procesului penal, ca efect al împăcării părţilor.

Curtea consideră însă că nici această din urmă soluţie nu ar fi fost corectă, deoarece infracţiunea prevăzută de art. 11 alin.1 pct.1 din Legea nr.61/1991 nu este absorbită în infracţiunea de lovire prev.de art.180 alin.2 din Codul penal.

Infracţiunea prevăzută de art. 11 din Legea nr.61/1991 poate fi săvârşită prin mai multe modalităţi alternative, una dintre acestea, prevăzută de alin.1 pct.1, prima ipoteză, constând în „portul, fără drept, în locurile şi împrejurările în care s-ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică, a cuţitului pumnalului, şişului, boxului, castetului şi a altor asemenea obiecte fabricate sau confecţionate anume pentru tăiere, împungere sau lovire”.

Textul introductiv al art. 11 din Legea nr.61/1991 prevede că faptele incriminate constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, „dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă”.

Această sintagmă folosită de legiuitor a fost interpretată de unele instanţe în sensul că, ori de câte ori o persoană foloseşte arma albă purtată fără drept, săvârşind o infracţiune de violenţă (lovire, vătămare corporală, loviri cauzatoare de moarte sau omor) această din urmă infracţiune, care este mai gravă, absoarbe infracţiunea de port fără drept de armă albă.

În opinia Curţii, această interpretare este greşită, pentru următoarele considerente :

Textul art. 11 pct.1 din Legea nr.61/1991 încriminează numai portul de obiecte fabricate sau confecţionate anume pentru tăiere, împungere sau lovire, iar nu şi folosirea acestora, care constituie o acţiune subsecventă, ce se poate circumscrie elementului material al unei alte infracţiuni (exemplu : lovire, vătămare corporală, omor).

După cum rezultă din conţinutul părţii introductive a art. 11 din Legea nr.61/1991, legiuitorul a înţeles să atribuie un caracter subsidiar infracţiunilor prevăzute de acest text de lege doar în situaţia în care, datorită împrejurărilor în care au fost săvârşite, faptele (aceleaşi fapte) constituie infracţiuni mai grave.

Cu alte cuvinte, raportându-ne la fapta de port fără drept de armă albă, prevăzută la pct.1 al art. 11 din Legea nr.61/1991, legiuitorul a avut în vedere situaţia când, datorită împrejurărilor în care a fost săvârşită, această faptă se circumscrie elementului material al unei infracţiuni mai grave (de exemplu – infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice) – situaţie în care trebuie reţinută numai această din urmă infracţiune.

Nu la fel stau lucrurile în cazul în care, după consumarea infracţiunii prev.de art. 11 alin.1 pct.1 din Legea nr.61/1991, făptuitorul foloseşte arma albă purtată fără drept, săvârşind o infracţiune de violenţă, aşa cum s-a întâmplat în prezenta cauză.

Într-o astfel de situaţie, Curtea consideră că în sarcina autorului trebuie reţinute ambele infracţiuni, deoarece acestea au elemente materiale diferite, neoperând absorbţia prevăzută de art. 11 din Legea nr.61/1991.

Întrucât, în cauza de faţă, inculpatul s-a împăcat cu partea vătămată pentru infracţiunea prev.de art.180 alin.2 din Codul penal, instanţa de apel ar fi trebuit să dispună încetarea procesului penal pentru această infracţiune şi să menţină soluţia de condamnare pentru infracţiunea prev.de art. 11 alin.1 pct.1 din Legea nr.61/1991, dispusă de prima instanţă.

Pentru aceste considerente,, văzând şi dispoziţiile art.38515 pct.1 lit.d raportat la art.3859 alin.1 pct.18 din Codul de procedură penală, Curtea de Apel Galaţi a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, dispunând în sensul mai sus arătat.

Etichete:

Conducere sub influenta alcoolului – infracţiuni prevăzute în legi speciale

Tip: Decizie
Nr./Dată: 911 (01.10.2009)
Autor: Curtea de Apel Timisoara

C. pen., art. 181, art. 63 alin. (2)

OUG nr. 195/2002 republicată, art. 87 alin. (1)

Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 376/10.04.2006 de aplicare a Normelor metodologice privind prelevarea probelor biologice în vederea stabilirii intoxicaţiei etilice şi a stării de influenţă a produselor ori substanţelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora asupra comportamentului conducătorilor de autovehicule şi tramvaie, art. 30, art. 6 alin. (1) lit. c), anexa nr. 5

Potrivit dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au valoare mai dinainte stabilită; aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului. Astfel, starea de fapt a fost stabilită ca rezultat al tuturor mijloacelor de probă legal administrate. Într-adevăr, art. 30 din Normele metodologice privind prelevarea probelor biologice în vederea stabilirii intoxicaţiei etilice şi a stării de influenţă a produselor ori substanţelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora asupra comportamentului conducătorilor de autovehicule şi tramvaie, aprobate prin Ordinul Ministerului sănătăţii nr. 376/10.04.2006 menţionează că utilizarea trusei standard de prelevare a cărei componenţă se prevede în anexa nr. 5, înlocuieşte metoda clasică, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a acestor norme. Totuşi, nu trebuie omise dispoziţiile tranzitorii ale art. 6 alin. (1) lit. c) din OMS care prevăd că până la înlocuirea metodei anterioare cu noua metodologie, prelevarea sângelui se face cu seringi de unică folosinţă, astfel cum s-a procedat şi în prezenta cauză. Termenul de 6 luni trebuie interpretat ca fiind unul administrativ, de recomandare, iar folosirea metodei de prelevare cu seringi de unică folosinţă se impune până la existenţa posibilităţii efective de utilizare a trusei speciale prevăzute în anexa nr. 5 la Normele metodologice.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia penală,

decizia penală nr. 911 din 1 octombrie 2009

Prin sentinţa penală nr. 2812/12.11.2008 pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. 12501/325/2008, în baza art. 87 alin. (1) din OUG nr. 195/2002 modificată şi republicată, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.P.D. la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita prevăzută de lege.

În baza art. 86 alin. (1) din OUG nr. 195/2002 modificată şi republicată, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiuni de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere.

În baza art. 85 alin. (1) din OUG nr. 195/2002 modificată şi republicată, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele astfel aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an închisoare.

I-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a, lit. b) C. pen., pe durata şi în condiţiile art. 71 C. pen..

Prima instanţă a reţinut, în fapt, din analizarea întregului material probatoriu administrat atât în cursul urmăririi penale, cât şi al judecăţii, că la data de 16.06.2007, inculpatul s-a deplasat în localitatea H. împreună cu numitul M.S.G., unde acasă la o cunoştinţă au consumat băuturi alcoolice până a doua zi. Constatând că sub autoturismul marca BMW, cu care au sosit se afla o pată de ulei, inculpatul a contactat telefonic un mecanic auto pentru a remedia eventualele defecţiuni apărute. Astfel, persoana contactată a solicitat inculpatului să ducă maşina la marginea satului unde se află amplasată o rampă pentru ca maşină să poată fi reparată mai uşor. Inculpatul, deşi cunoştea că nu are permis de conducere, astfel cum rezultă din adresa nr. 41759/2007 a SPCRPCIV Timiş, precum şi faptul că se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, s-a urcat la volanul autoturismului şi s-a deplasat cu acesta pe drumurile publice din localitatea H. cu intenţia de a duce maşina la locul indicat de mecanicul auto, însă ajungând în dreptul imobilului cu nr. 12 a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă, a pătruns pe spaţiul verde şi a lovit doi pomi pe care i-a rupt.

Procedând la verificarea actelor prezentate de inculpat, s-a constatat, după cum rezultă şi din adresa nr. 2568622/2007 emisă de DPF Oradea, faptul că autoturismul condus de inculpat figurează ca fiind radiat din circulaţie începând cu data de 11.05.2006.

S-a reţinut că atât în faza de urmărire penală, cât şi în faţa primei instanţe faptul că inculpatul a recunoscut săvârşirea faptelor şi a arătat că regretă comiterea acestora.

Împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel, în termenul prevăzut de lege, inculpatul B.P.D., apel înregistrat pe rolul Tribunalului Timiş la data de 12.12.2008 sub acelaşi număr unic de dosar.

Apelul nu a fost motivat în scris, însă apărătorul ales al inculpatului a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei apelate şi rejudecarea cauzei în sensul achitării inculpatului pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 85 alin. (1) şi art. 86 alin. (1) din OUG nr. 195/2002 în temeiul art. 10 lit. b1) C. proc. pen., şi pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 87 alin. (1) din OUG nr. 195/2002 în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., iar în subsidiar, a solicitat reţinerea circumstanţelor atenuante, conform art. 76 lit. d) C. proc. pen., şi coborârea pedepselor la un alt cuantum.

În ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 87 alin. (1) din OUG nr. 195/2002, arată că la dosarul de urmărire penală există un proces-verbal de prelevare a probelor biologice, menţionându-se că această prelevare s-a efectuat cu ac şi seringă de unică folosinţă sub semnătura şi parafa medicului. Însă, conform art. 88 din acelaşi act normativ, recoltarea probelor biologice se face cu respectarea normelor metodologice ale Ministerului Sănătăţii, respectiv ordinul nr. 376/2006, iar conform art. 6 alin. (1) lit. c) din acest ordin, recoltarea probelor biologice se face cu ac şi seringă de unică folosinţă până la înlocuirea acestei modalităţi cu cea care implică folosirea trusei standard, adică pentru încă 6 luni de la publicare. Această publicare s-a făcut în aprilie 2006, astfel încât înlocuirea acestei modalităţi prin folosirea trusei standard a operat din luna octombrie 2006. În acest context, apreciază că alterarea metodei de recoltare a probelor biologice, cu nerespectarea normelor impuse de autoritatea în domeniu, implică anularea valorii probatorii a testelor efectuate. Toate aceste aspecte trebuie sancţionate prin achitarea inculpatului în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., respectiv lipsa elementului material al infracţiunii, în condiţiile în care probele biologice au fost recoltate cu încălcarea textelor de lege imperative, fiind aplicabile dispoziţiile art. 64 alin. (2) C. proc. pen., avându-se în vedere şi şedinţa CSM pe practică neunitară din data de 05.11.2008.

Prin decizia penală nr. 101/A din 30.03.2009, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 12501/325/2008, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpat împotriva sentinţei penale nr. 2812/12 11 2008 a Judecătoriei Timişoara pronunţată în dosar 12501/325/2008.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că, în mod corect, pe baza unui probatoriu complet Judecătoria a stabilit starea de fapt si vinovăţia inculpatului, vinovăţie care nu a fost contestata de acesta. De asemenea, instanţa de apel a stabilit ca in mod corect judecătoria a confirmat încadrarea juridică propusă prin actul de acuzare, respectiv că inculpatul se face vinovat de săvârşirea a trei infracţiuni, respectiv că a condus pe drumurile publice un autoturism neînmatriculat, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 85 alin. (1) din OUG nr. 195/2002, a condus pe drumurile publice un autoturism fără a poseda permis de conducere, faptă întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 86 alin. (1) din OUG nr. 195/2002 modificată şi aceea ca a condus pe drumurile publice un autoturism având în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 87 alin. (1) din OUG nr. 195/2002.

În ce priveşte cea de a treia infracţiune instanţa de apel a apreciat că sunt neîntemeiate criticile inculpatului cu privire la faptul ca nu a fost respectată modalitatea de recoltare a probelor biologice şi acest lucru a condus la alterarea acestora în condiţiile în care nu există nicio dovadă care să creeze o suspiciune cu privire la o pretinsă alterare a probelor. S-a reţinut că această modalitate de recoltare a probelor, respectiv cu ac şi siringă de unică folosinţă a fost folosită până la intrarea în vigoare a noii reglementări, iar înlocuirea metodologiei nu a avut la bază faptul că vechea modalitate de recoltare a probelor era nesigură. Din acest considerent, instanţa de apel a opinat că nefolosirea metodologiei de recoltare introdusă prin actul normativ indicat de parte nu conduce automat la concluzia că probele sunt alterate.

Pe de altă parte, s-a considerat că nedotarea unităţii sanitare care a prelevat aceste probe cu trusa standard şi folosirea vechii modalităţi de recoltare a probelor nu poate conduce automat la concluzia ca aceste mostre de sânge au fost obţinute în mod ilegal şi s-a produs o încălcare a prevederilor art. 64 alin. (2) C. proc. pen.

Faţă de considerentele expuse Tribunalul Timiş a respins ca nefondat apelul formulat de inculpat.

Împotriva deciziei penale nr. 101/A/30.03.2009 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 12501/325/2008 a declarat recurs, în termen legal, inculpatul, criticând-o ca netemeinică şi nelegală.

Recursul nu a fost motivat în scris, ci numai cu ocazia susţinerii orale a acestuia, aspectele invocate de apărătorul inculpatului fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii.

Analizând recursul declarat de inculpat prin prisma motivelor invocate de acesta şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., instanţa constată că este nefondat, urmând să fie respins pentru următoarele considerente:

Potrivit procesului-verbal de constatare a infracţiunii din 17.06.2007, semnat de inculpat şi martori asistenţi, se menţionează că inculpatul a fost testat cu aparatul alcooltest Dreger seria ARRJ – 0061 la data de 17.06.2007 orele 11,40 conform protocolului 00007 rezultatul fiind de 0,88 mg/l aer pur respirat. Totodată, inculpatul a recunoscut în faţa instanţei săvârşirea faptelor, menţionând că a consumat toată noaptea băuturi alcoolice.

Pe de altă parte, din procesul verbal de prelevare din 17.06.2007 rezultă că prelevarea s-a făcut cu ac şi seringă de unică folosinţă, proba fiind sigilată cu sigiliul nr. 39893 MI. Astfel, susţinerile apărătorului inculpatului în sensul că nu s-ar fi menţionat sigiliul sunt nereale. Prin urmare, recoltarea probelor biologice nu a fost făcută cu trusa de recoltare prevăzută de Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 376/2006, ci cu metoda clasică impusă de Institutul de Medicină Legală „Mina Minovici” la 01.03.1990. Potrivit procesului verbal de recoltare rezultă că seringa şi acul utilizate au fost de unică folosinţă, flaconul a fost curat şi nu a prezentat urme de alcool, iar dezinfectarea pielii nu s-a făcut cu alcool sau alte substanţe derivate. De la bun început, adică din momentul constatării faptei de către organele de poliţie, dar şi ulterior, în cursul urmăririi penale, inculpatul nu a avut nicio obiecţie cu privire la modul în care au fost recoltate probele biologice, a acceptat să se supună probei alcool test, care a evidenţiat o cantitate de 0,88 mg/l aer pur respirat, iar ca urmare a probelor de sânge recoltate s-a stabilit o alcoolemie de 1,65 ‰ la ora 1215, respectiv 1,45 ‰ la ora 1315. În cursul cercetării judecătoreşti la Judecătoria Timişoara, inculpatul nu a invocat nici un moment existenţa vreunui motiv de nulitate vizând modul cum i-au fost recoltate probele biologice, recunoscând şi regretând conducerea sub influenţa alcoolului.

Prin urmare, este indubitabil faptul că inculpatul a condus autoturismul cu alcoolemie ce depăşeşte limita legală, iar faptul că nu s-au respectat procedurile impuse de Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 376/2006 la recoltarea sângelui, nu conduce automat la constatarea nulităţii recoltării câtă vreme în practică trusele de recoltare menţionate în ordin nu au fost livrate unităţilor spitaliceşti, iar inculpatul, aşa cum s-a menţionat mai sus, nu a invocat vreo lezare a drepturilor sale prin modul în care i s-a făcut recoltarea decât în căile de atac. Este adevărat că potrivit art. 30 din Normele metodologice privind prelevarea probelor biologice în vederea stabilirii intoxicaţiei etilice şi a stării de influenţă a produselor ori substanţelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora asupra comportamentului conducătorilor de autovehicule şi tramvaie aprobate prin Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 376/10 aprilie 2006, se menţiona că utilizarea trusei standard de prelevare, a cărei componenţă este prevăzută în anexa nr. 5 la normele metodologice, înlocuieşte metoda clasică în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a acestora; însă, nu trebuie omise nici dispoziţiile tranzitorii din art. 6 alin. (1) lit. c) din acelaşi ordin, care prevăd că „prelevarea sângelui se face cu seringi de unică folosinţă, până la înlocuirea acestei metode cu trusa standard de prelevare special destinată acestui scop”. Sub acest aspect, instanţa constată că termenul de 6 luni este un termen administrativ, de recomandare; iar folosirea metodei de prelevare cu seringi de unică folosire se prelungeşte până la existenţa posibilităţii efective de utilizare a trusei unice; o interpretare diferită conducând la imposibilitatea efectuării probatoriului în cauzele privind comiterea infracţiunii prevăzută de art. 87 alin. (1) din OUG nr. 195/2002 din motive neimputabile organelor judiciare, cu atât mai mult cu cât înlocuirea metodei de prelevare nu a fost justificată de nesiguranţa vechii metode. Totodată, se constată că în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 21 din Normele metodologice privind prelevarea probelor biologice întrucât metoda utilizată pentru determinarea alcoolemiei este una reglementată de acestea.

Instanţa mai are în vedere şi faptul că potrivit dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen. probele nu au valoare mai dinainte stabilită; aprecierea fiecărei probe făcându-se de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrării, în scopul aflării adevărului. Astfel fiind, se reţine că starea de fapt în speţă a fost stabilită ca rezultat al tuturor mijloacelor de probă expuse anterior, rezultatul buletinului de analiză coroborându-se cu recunoaşterea inculpatului şi testarea cu alcooltestul.

În ceea ce priveşte susţinerile inculpatului că faptele de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere şi a unui autovehicul neînmatriculat nu ar prezenta pericolul social al unei infracţiuni şi că s-ar impune aplicarea dispoziţiilor art. 181 C. pen., acestea sunt nefondate în raport cu modul de comitere, persoana inculpatului, urmarea care s-ar fi putut produce, împrejurările faptei.

În conformitate cu prevederile art. 181 din Codul penal, nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanţă, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni. În alin. (2) al aceluiaşi articol se precizează că la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ţine seama de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi de persoana şi conduita inculpatului. În stabilirea gradului de pericol social se reţine că cele două infracţiuni sunt considerate chiar de legiuitor ca fiind de pericol, cu atât mai mult în situaţia în care s-au produs consecinţe în realitatea obiectivă, respectiv inculpatul a pierdut controlul volanului şi a părăsit partea carosabilă, a pătruns pe spaţiul verde şi a lovit doi pomi. Totodată, susţinerea apărătorului inculpatului în sensul că acesta nu ar fi cunoscut faptul că autoturismul era radiat din circulaţie nu poate fi reţinută întrucât radierea a avut loc în 11.05.2006, iar aceste apărări nu se circumscriu noţiunii de eroare de fapt.

Astfel fiind, în temeiul 38515 alin. 1, pct. 1, lit. b) C. proc. pen. a respins ca nefondat recursul declarat de inculpat, împotriva deciziei penale nr. 101/A/30.03.2009, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 12501/325/2008.

Etichete: ,

Infracţiuni prevăzute în legi speciale

Tip: Decizie
Nr./Dată: 911 (01.10.2009)
Autor: Curtea de Apel Timisoara

C. pen., art. 181, art. 63 alin. (2)
OUG nr. 195/2002 republicată, art. 87 alin. (1)

Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 376/10.04.2006 de aplicare a Normelor metodologice privind prelevarea probelor biologice în vederea stabilirii intoxicaţiei etilice şi a stării de influenţă a produselor ori substanţelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora asupra comportamentului conducătorilor de autovehicule şi tramvaie, art. 30, art. 6 alin. (1) lit. c), anexa nr. 5

Potrivit dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au valoare mai dinainte stabilită; aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului. Astfel, starea de fapt a fost stabilită ca rezultat al tuturor mijloacelor de probă legal administrate. Într-adevăr, art. 30 din Normele metodologice privind prelevarea probelor biologice în vederea stabilirii intoxicaţiei etilice şi a stării de influenţă a produselor ori substanţelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora asupra comportamentului conducătorilor de autovehicule şi tramvaie, aprobate prin Ordinul Ministerului sănătăţii nr. 376/10.04.2006 menţionează că utilizarea trusei standard de prelevare a cărei componenţă se prevede în anexa nr. 5, înlocuieşte metoda clasică, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a acestor norme. Totuşi, nu trebuie omise dispoziţiile tranzitorii ale art. 6 alin. (1) lit. c) din OMS care prevăd că până la înlocuirea metodei anterioare cu noua metodologie, prelevarea sângelui se face cu seringi de unică folosinţă, astfel cum s-a procedat şi în prezenta cauză. Termenul de 6 luni trebuie interpretat ca fiind unul administrativ, de recomandare, iar folosirea metodei de prelevare cu seringi de unică folosinţă se impune până la existenţa posibilităţii efective de utilizare a trusei speciale prevăzute în anexa nr. 5 la Normele metodologice.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia penală, decizia penală nr. 911 din 1 octombrie 2009

Prin sentinţa penală nr. 2812/12.11.2008 pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. 12501/325/2008, în baza art. 87 alin. (1) din OUG nr. 195/2002 modificată şi republicată, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.P.D. la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita prevăzută de lege.

În baza art. 86 alin. (1) din OUG nr. 195/2002 modificată şi republicată, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiuni de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere.

În baza art. 85 alin. (1) din OUG nr. 195/2002 modificată şi republicată, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele astfel aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an închisoare.

I-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a, lit. b) C. pen., pe durata şi în condiţiile art. 71 C. pen..

Prima instanţă a reţinut, în fapt, din analizarea întregului material probatoriu administrat atât în cursul urmăririi penale, cât şi al judecăţii, că la data de 16.06.2007, inculpatul s-a deplasat în localitatea H. împreună cu numitul M.S.G., unde acasă la o cunoştinţă au consumat băuturi alcoolice până a doua zi. Constatând că sub autoturismul marca BMW, cu care au sosit se afla o pată de ulei, inculpatul a contactat telefonic un mecanic auto pentru a remedia eventualele defecţiuni apărute. Astfel, persoana contactată a solicitat inculpatului să ducă maşina la marginea satului unde se află amplasată o rampă pentru ca maşină să poată fi reparată mai uşor. Inculpatul, deşi cunoştea că nu are permis de conducere, astfel cum rezultă din adresa nr. 41759/2007 a SPCRPCIV Timiş, precum şi faptul că se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, s-a urcat la volanul autoturismului şi s-a deplasat cu acesta pe drumurile publice din localitatea H. cu intenţia de a duce maşina la locul indicat de mecanicul auto, însă ajungând în dreptul imobilului cu nr. 12 a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă, a pătruns pe spaţiul verde şi a lovit doi pomi pe care i-a rupt.

Procedând la verificarea actelor prezentate de inculpat, s-a constatat, după cum rezultă şi din adresa nr. 2568622/2007 emisă de DPF Oradea, faptul că autoturismul condus de inculpat figurează ca fiind radiat din circulaţie începând cu data de 11.05.2006.

S-a reţinut că atât în faza de urmărire penală, cât şi în faţa primei instanţe faptul că inculpatul a recunoscut săvârşirea faptelor şi a arătat că regretă comiterea acestora.

Împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel, în termenul prevăzut de lege, inculpatul B.P.D., apel înregistrat pe rolul Tribunalului Timiş la data de 12.12.2008 sub acelaşi număr unic de dosar.

Apelul nu a fost motivat în scris, însă apărătorul ales al inculpatului a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei apelate şi rejudecarea cauzei în sensul achitării inculpatului pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 85 alin. (1) şi art. 86 alin. (1) din OUG nr. 195/2002 în temeiul art. 10 lit. b1) C. proc. pen., şi pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 87 alin. (1) din OUG nr. 195/2002 în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., iar în subsidiar, a solicitat reţinerea circumstanţelor atenuante, conform art. 76 lit. d) C. proc. pen., şi coborârea pedepselor la un alt cuantum.

În ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 87 alin. (1) din OUG nr. 195/2002, arată că la dosarul de urmărire penală există un proces-verbal de prelevare a probelor biologice, menţionându-se că această prelevare s-a efectuat cu ac şi seringă de unică folosinţă sub semnătura şi parafa medicului. Însă, conform art. 88 din acelaşi act normativ, recoltarea probelor biologice se face cu respectarea normelor metodologice ale Ministerului Sănătăţii, respectiv ordinul nr. 376/2006, iar conform art. 6 alin. (1) lit. c) din acest ordin, recoltarea probelor biologice se face cu ac şi seringă de unică folosinţă până la înlocuirea acestei modalităţi cu cea care implică folosirea trusei standard, adică pentru încă 6 luni de la publicare. Această publicare s-a făcut în aprilie 2006, astfel încât înlocuirea acestei modalităţi prin folosirea trusei standard a operat din luna octombrie 2006. În acest context, apreciază că alterarea metodei de recoltare a probelor biologice, cu nerespectarea normelor impuse de autoritatea în domeniu, implică anularea valorii probatorii a testelor efectuate. Toate aceste aspecte trebuie sancţionate prin achitarea inculpatului în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., respectiv lipsa elementului material al infracţiunii, în condiţiile în care probele biologice au fost recoltate cu încălcarea textelor de lege imperative, fiind aplicabile dispoziţiile art. 64 alin. (2) C. proc. pen., avându-se în vedere şi şedinţa CSM pe practică neunitară din data de 05.11.2008.

Prin decizia penală nr. 101/A din 30.03.2009, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 12501/325/2008, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpat împotriva sentinţei penale nr. 2812/12 11 2008 a Judecătoriei Timişoara pronunţată în dosar 12501/325/2008.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că, în mod corect, pe baza unui probatoriu complet Judecătoria a stabilit starea de fapt si vinovăţia inculpatului, vinovăţie care nu a fost contestata de acesta. De asemenea, instanţa de apel a stabilit ca in mod corect judecătoria a confirmat încadrarea juridică propusă prin actul de acuzare, respectiv că inculpatul se face vinovat de săvârşirea a trei infracţiuni, respectiv că a condus pe drumurile publice un autoturism neînmatriculat, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 85 alin. (1) din OUG nr. 195/2002, a condus pe drumurile publice un autoturism fără a poseda permis de conducere, faptă întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 86 alin. (1) din OUG nr. 195/2002 modificată şi aceea ca a condus pe drumurile publice un autoturism având în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 87 alin. (1) din OUG nr. 195/2002.

În ce priveşte cea de a treia infracţiune instanţa de apel a apreciat că sunt neîntemeiate criticile inculpatului cu privire la faptul ca nu a fost respectată modalitatea de recoltare a probelor biologice şi acest lucru a condus la alterarea acestora în condiţiile în care nu există nicio dovadă care să creeze o suspiciune cu privire la o pretinsă alterare a probelor. S-a reţinut că această modalitate de recoltare a probelor, respectiv cu ac şi siringă de unică folosinţă a fost folosită până la intrarea în vigoare a noii reglementări, iar înlocuirea metodologiei nu a avut la bază faptul că vechea modalitate de recoltare a probelor era nesigură. Din acest considerent, instanţa de apel a opinat că nefolosirea metodologiei de recoltare introdusă prin actul normativ indicat de parte nu conduce automat la concluzia că probele sunt alterate.

Pe de altă parte, s-a considerat că nedotarea unităţii sanitare care a prelevat aceste probe cu trusa standard şi folosirea vechii modalităţi de recoltare a probelor nu poate conduce automat la concluzia ca aceste mostre de sânge au fost obţinute în mod ilegal şi s-a produs o încălcare a prevederilor art. 64 alin. (2) C. proc. pen.

Faţă de considerentele expuse Tribunalul Timiş a respins ca nefondat apelul formulat de inculpat.

Împotriva deciziei penale nr. 101/A/30.03.2009 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 12501/325/2008 a declarat recurs, în termen legal, inculpatul, criticând-o ca netemeinică şi nelegală.

Recursul nu a fost motivat în scris, ci numai cu ocazia susţinerii orale a acestuia, aspectele invocate de apărătorul inculpatului fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii.

Analizând recursul declarat de inculpat prin prisma motivelor invocate de acesta şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., instanţa constată că este nefondat, urmând să fie respins pentru următoarele considerente:

Potrivit procesului-verbal de constatare a infracţiunii din 17.06.2007, semnat de inculpat şi martori asistenţi, se menţionează că inculpatul a fost testat cu aparatul alcooltest Dreger seria ARRJ – 0061 la data de 17.06.2007 orele 11,40 conform protocolului 00007 rezultatul fiind de 0,88 mg/l aer pur respirat. Totodată, inculpatul a recunoscut în faţa instanţei săvârşirea faptelor, menţionând că a consumat toată noaptea băuturi alcoolice.

Pe de altă parte, din procesul verbal de prelevare din 17.06.2007 rezultă că prelevarea s-a făcut cu ac şi seringă de unică folosinţă, proba fiind sigilată cu sigiliul nr. 39893 MI. Astfel, susţinerile apărătorului inculpatului în sensul că nu s-ar fi menţionat sigiliul sunt nereale. Prin urmare, recoltarea probelor biologice nu a fost făcută cu trusa de recoltare prevăzută de Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 376/2006, ci cu metoda clasică impusă de Institutul de Medicină Legală „Mina Minovici” la 01.03.1990. Potrivit procesului verbal de recoltare rezultă că seringa şi acul utilizate au fost de unică folosinţă, flaconul a fost curat şi nu a prezentat urme de alcool, iar dezinfectarea pielii nu s-a făcut cu alcool sau alte substanţe derivate. De la bun început, adică din momentul constatării faptei de către organele de poliţie, dar şi ulterior, în cursul urmăririi penale, inculpatul nu a avut nicio obiecţie cu privire la modul în care au fost recoltate probele biologice, a acceptat să se supună probei alcool test, care a evidenţiat o cantitate de 0,88 mg/l aer pur respirat, iar ca urmare a probelor de sânge recoltate s-a stabilit o alcoolemie de 1,65 ‰ la ora 1215, respectiv 1,45 ‰ la ora 1315. În cursul cercetării judecătoreşti la Judecătoria Timişoara, inculpatul nu a invocat nici un moment existenţa vreunui motiv de nulitate vizând modul cum i-au fost recoltate probele biologice, recunoscând şi regretând conducerea sub influenţa alcoolului.

Prin urmare, este indubitabil faptul că inculpatul a condus autoturismul cu alcoolemie ce depăşeşte limita legală, iar faptul că nu s-au respectat procedurile impuse de Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 376/2006 la recoltarea sângelui, nu conduce automat la constatarea nulităţii recoltării câtă vreme în practică trusele de recoltare menţionate în ordin nu au fost livrate unităţilor spitaliceşti, iar inculpatul, aşa cum s-a menţionat mai sus, nu a invocat vreo lezare a drepturilor sale prin modul în care i s-a făcut recoltarea decât în căile de atac. Este adevărat că potrivit art. 30 din Normele metodologice privind prelevarea probelor biologice în vederea stabilirii intoxicaţiei etilice şi a stării de influenţă a produselor ori substanţelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora asupra comportamentului conducătorilor de autovehicule şi tramvaie aprobate prin Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 376/10 aprilie 2006, se menţiona că utilizarea trusei standard de prelevare, a cărei componenţă este prevăzută în anexa nr. 5 la normele metodologice, înlocuieşte metoda clasică în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a acestora; însă, nu trebuie omise nici dispoziţiile tranzitorii din art. 6 alin. (1) lit. c) din acelaşi ordin, care prevăd că „prelevarea sângelui se face cu seringi de unică folosinţă, până la înlocuirea acestei metode cu trusa standard de prelevare special destinată acestui scop”. Sub acest aspect, instanţa constată că termenul de 6 luni este un termen administrativ, de recomandare; iar folosirea metodei de prelevare cu seringi de unică folosire se prelungeşte până la existenţa posibilităţii efective de utilizare a trusei unice; o interpretare diferită conducând la imposibilitatea efectuării probatoriului în cauzele privind comiterea infracţiunii prevăzută de art. 87 alin. (1) din OUG nr. 195/2002 din motive neimputabile organelor judiciare, cu atât mai mult cu cât înlocuirea metodei de prelevare nu a fost justificată de nesiguranţa vechii metode. Totodată, se constată că în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 21 din Normele metodologice privind prelevarea probelor biologice întrucât metoda utilizată pentru determinarea alcoolemiei este una reglementată de acestea.

Instanţa mai are în vedere şi faptul că potrivit dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen. probele nu au valoare mai dinainte stabilită; aprecierea fiecărei probe făcându-se de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrării, în scopul aflării adevărului. Astfel fiind, se reţine că starea de fapt în speţă a fost stabilită ca rezultat al tuturor mijloacelor de probă expuse anterior, rezultatul buletinului de analiză coroborându-se cu recunoaşterea inculpatului şi testarea cu alcooltestul.

În ceea ce priveşte susţinerile inculpatului că faptele de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere şi a unui autovehicul neînmatriculat nu ar prezenta pericolul social al unei infracţiuni şi că s-ar impune aplicarea dispoziţiilor art. 181 C. pen., acestea sunt nefondate în raport cu modul de comitere, persoana inculpatului, urmarea care s-ar fi putut produce, împrejurările faptei.

În conformitate cu prevederile art. 181 din Codul penal, nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanţă, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni. În alin. (2) al aceluiaşi articol se precizează că la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ţine seama de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi de persoana şi conduita inculpatului. În stabilirea gradului de pericol social se reţine că cele două infracţiuni sunt considerate chiar de legiuitor ca fiind de pericol, cu atât mai mult în situaţia în care s-au produs consecinţe în realitatea obiectivă, respectiv inculpatul a pierdut controlul volanului şi a părăsit partea carosabilă, a pătruns pe spaţiul verde şi a lovit doi pomi. Totodată, susţinerea apărătorului inculpatului în sensul că acesta nu ar fi cunoscut faptul că autoturismul era radiat din circulaţie nu poate fi reţinută întrucât radierea a avut loc în 11.05.2006, iar aceste apărări nu se circumscriu noţiunii de eroare de fapt.

Astfel fiind, în temeiul 38515 alin. 1, pct. 1, lit. b) C. proc. pen. a respins ca nefondat recursul declarat de inculpat, împotriva deciziei penale nr. 101/A/30.03.2009, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 12501/325/2008.

Etichete: ,