Top

Factură fiscală semnată, neştampilată

Prin Ordonanţa nr. 236/05.10.2010 a Judecătoriei Paşcani dată în dosarul 2973/866/2010 s-au dispus următoarele: „Admite cererea formulată de creditoarea SC M T SRL în contradictoriu cu debitoarea SC E S C SRL. Somează debitoarea să plătească creditoarei, în termen de 30 de zile de la comunicarea prezentei hotărâri, suma de 726,33 lei cu titlu de debit principal, reprezentând contravaloare factură fiscală neachitată, la care se adaugă dobânda legală calculată la debitului principal, de la data scadenţei facturii până la momentul plăţii efective.

Obligă debitoarea la plata către creditoare a sumei de 39.30 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată”.

Pentru a se dispune astfel, s-au reţinut următoarele:

Prin cerere înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 12.07.2010 sub nr. 2973/866/2010, creditoarea SC M T SRL a solicitat emiterea unei ordonanţe care să conţină somarea debitoarei SC E S C SRL la plata sumei de 726,33 lei, reprezentând contravaloare factură neachitată şi la plata dobânzii legale până la achitarea efectivă a debitului. Creditoarea a solicitat şi cheltuieli de judecată.

În fapt, creditoarea arată că, la data de 30.09.2008, în calitate de vânzătoare, a emis debitoarei, în calitate de cumpărătoare, factura fiscală nr. 00481/30.09.2008. Deşi debitoarea a fost somată la executarea obligaţiilor sale, până în prezent aceasta nu şi le-a îndeplinit. Creditoarea apreciază că sumele pe care le pretinde reprezintă o creanţă certă, lichidă şi exigibilă.

În drept, creditoarea a invocat prevederile OG nr. 5/2001.

În dovedirea pretenţiilor sale, creditoarea a depus, în copie, următoarele acte: factura fiscală nr. 00481/30.09.2008, somaţia de plată trimisă debitoarei, informaţii de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului privind la sediul debitoarei.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 39 lei şi timbru judiciar de 0,30 lei.

Debitoarea, legal citată, nu a depus întâmpinare şi nu s-a prezentat în faţa instanţei de judecată pentru a-şi preciza poziţia procesuală.

Analizând actele şi lucrările cauzei, prin prisma materialului probatoriu administrat în cauză instanţa constată următoarele:

La data de 30.09.2008, creditoarea a vândut debitoarei diferite produse şi a emis factura nr. 00481, în cuantum de 726,33 lei. Factura fiscală au fost semnate de primire de către debitoare şi au fost depuse la dosarul cauzei, nefiind contestate de către debitoare.

Potrivit dispoziţiilor art. 1 din OG 5/2001 , procedura somaţiei de plată se desfăşoară la cererea creditorului în vederea realizării de bună voie sau prin executare silită a unor creanţe certe, lichide şi exigibile ce reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani asumate prin contract constatat printr-un înscris însuşit de părţi prin semnare sau orice alt mod admis de lege si care atestă drepturi si obligaţii privind executarea anumitor servicii, lucrări sau orice alte prestaţii.

Din conţinutul acestei reglementări rezultă că prima condiţie priveşte creanţa creditorului a cărei obligaţie corelativă trebuie să constea în îndatorirea debitorului de a plăti o sumă de bani.

A doua condiţie specială de admisibilitate a cererii de declanşare a procedurii somaţiei de plată vizează caracterul lichid şi exigibil al creanţei.

Art. 379 alin. (3) C. proc. civ., defineşte creanţa certă, ca fiind „aceea a cărei existenţă rezultă din însuşi actul de creanţă sau şi din alte acte chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul”.

Potrivit art. 379 alin. (4) C. proc. civ., creanţa este lichidă atunci când „câtimea ei este determinată prin însuşi actul de creanţă sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanţă sau şi a altor acte neautentice, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de dânsul, fie opozabile lui în baza unor dispoziţii legale sau a stipulaţiilor conţinute în actul de creanţă, chiar dacă prin această determinare ar fi nevoie de o deosebită socoteală”.

Potrivit art. 1169 C.civ., creditorul este cel care, prin probele pe care le administrează, trebuie să dovedească caracterul cert şi lichid al creanţei. În speţă, creditoarea a reuşit să facă această dovadă prin prezentarea facturii semnate de către debitoare, factură ce cuprinde o creanţă certă, lichidă şi exigibilă.

A treia condiţie de admisibilitate a cererii de declanşare a procedurii somaţiei de plată constă în existenţa unui înscris prin care se poate face dovada creanţei pretinse de către creditor. Această condiţie rezultă din prevederile art. 1 alin. (1) al ordonanţei, textul menţionat nefăcând deosebire între diversele tipuri de înscrisuri, iar în materie comercială trebuie să se ţină seama de particularităţile probei cu înscrisuri şi de faptul că, potrivit art. 46 C. com., obligaţiile se probează cu acte autentice, cu acte sub semnătură privată, cu facturi acceptate, prin corespondenţă, prin telegramă şi cu registrele părţilor, toate acestea având valoare de înscris în sensul art. 1 din O.G. nr. 5/2001.

Faţă de cele arătate, examinând înscrisurile depuse de creditoare în dovedirea pretenţiilor deduse judecăţii, rezultă că acesta se încadrează în condiţiile prevăzute de procedura somaţiei de plată, rezultând existenţa unei creanţe certe, lichide şi exigibile, cu privire la suma de 726,33lei. Factura fiscală seria … nr. … (fila 7 dosar) este acceptată de către debitoare prin semnătură. Cu toate că de pe factura în discuţie lipseşte ştampila societăţii, instanţa consideră că pentru angajarea răspunderii debitoarei elementul esenţial este semnătura reprezentantului sau a unui delegat al societăţii comerciale, iar nu aplicarea ştampilei care nu oferă suficiente garanţii în sensul că provine de la o persoană care poate angaja societatea, fiind un element care nu numai că poate fi foarte uşor contrafăcut, dar poate fi la fel de facil procurat. În plus, în condiţiile în care legea nu defineşte în ce constă acceptarea facturii, instanţa apreciază că impunerea condiţiei ca factura, un înscris foarte frecvent utilizat de comercianţi, să poarte şi ştampila societăţii comerciale, nu numai semnătura reprezentantului acesteia, este o condiţie incompatibilă cu celeritatea ce caracterizează desfăşurarea raporturilor comerciale.

În plus, instanţa consideră că facturile reprezintă înscrisuri sub semnătură privată în accepţiunea art. 1176 şi urm. C.civ. cu precizarea că, în materie comercială, potrivit doctrinei şi practicii judiciare, nu mai este necesară respectarea formalităţii multiplului exemplar sau a menţiunii „bun şi aprobat”, având în vedere experienţa profesională a comercianţilor. Regimul juridic al facturii rămâne însă cel al unui înscris sub semnătură privată, motiv pentru care instanţa apreciază că sunt incidente prevederile art. 1177 alin. 1 C.civ. potrivit cărora „acela căruia se opune un act sub semnătură privată este dator a-l recunoaşte sau a tăgădui curat scriptura sau semnătura sa.” Aşadar, partea care doreşte să nu recunoască un înscris sub semnătură privată ce i se opune este obligată să tăgăduiască formal semnătura sa, deoarece, dacă nu se opune folosirii înscrisului respectiv sau nu se pronunţă nici într-un sens nici în celălalt, o astfel de atitudine se prezumă a fi o recunoaştere tacită. În speţă, debitoarea nu a depus întâmpinare şi nici nu s-a prezentat pentru a formula apărări, nu a făcut dovada executării acestor obligaţii sau a unor cauze străine exoneratoare de răspundere; în consecinţă, factura semnată, prezentată de creditoare, face dovadă împotriva debitoarei în privinţa debitului pretins.

Având în vedere cele anterior expuse, instanţa urmează a admite, în temeiul art. 6 alin. 2 şi 3 din O.G. nr. 5/2001, cererea creditoarei, somând debitoarea la plata către creditoare a sumei de 726, 33 lei, reprezentând contravaloare factură fiscală, la care se adaugă dobânda legală calculată la debitului principal, de la data introducerii cererii, 12.07.2010, până la momentul plăţii efective, în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii.

În scopul executării obligaţiei, instanţa va fixa un termen de plată de 30 de zile de la comunicarea prezentei ordonanţe cuprinzând somaţia de plată.

Fiind în culpă procesuală, în temeiul dispoziţiilor art. 274 C.proc.civ., instanţa va dispune obligarea debitoarei la plata către creditoare a sumei de 39,30 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar, conform chitanţei şi timbrelor aflate la dosar.

Etichete: ,