Top

Casare cu trimitere spre rejudecare

Prin sentinţa civilă nr. 823 din 22 octombrie 2008, Tribunalul Neamţ a respins cererea de retragere a răspunderii personale, formulată de Administraţia Finanţelor Publice a municipiului Piatra Neamţ, succedată în drepturi şi obligaţii de creditoarea D. G. F. P. N. în contradictoriu cu pârâţii – debitori G M., T. V., M. Ş. şi S. G

S-a reţinut de instanţa de fond că prin cererile formulate în cauză la data de 29.03.2005 şi 17.11.2005 (filele 69 – 70, 123 – 124, voi. 13), creditoarea A. F. P. a municipiului P. N, succedat în drepturi şi obligaţii de D.G.F.P.N. a solicitat atragerea răspunderii personale a pârâţilor – debitori M. M., M. Ş., A. M., S. C. şi T. V., pentru un pasiv de 1.779.327.385 lei, reprezentând creanţe bugetare nerecuperate în cursul procedurii.

În motivare a învederat că evidenţa contabilă nu a fost ţinută în conformitate cu legea, că organele de conducere ale debitorului au gospodărit defectuos patrimoniul şi au efectuat fapte şi acte de comerţ prin încălcarea disciplinei financiare, prejudiciind astfel societatea.

Iniţial, în drept, a invocat dispoziţiile art. 137 lit. „a – d” din Legea nr. 64/1995, republicată, devenit art. 138 alin. 1 lit. „a – d” din Legea nr. 85/2006, iar la fond a invocat numai dispoziţiile art. 138 alin. 1 lit. „a” şi „d” din Legea nr. 85/2006.

La data de 15.02.2005, şi-a precizat cererea de atragere a răspunderii personale arătând că vinovat pentru neţinerea contabilităţii în conformitate cu legea este pârâtul debitor A M. şi a solicitat atragerea răspunderii personale a pârâţilor -debitori indicaţi în cererea înregistrată la data de 29.03.2005 (filele 63 – 65, voi. 13).

Din probatoriul administrat în cauză, instanţa a reţinut:

Potrivit raportului de expertiză întocmit de expertul contabil C. F. (filele 36 -49), pârâţii – debitori nu au săvârşit nici una dintre faptele prevăzute în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 138 alin. 1 lit. „a – g” din Legea nr. 85/2006.

Potrivit aceluiaşi raport, starea de insolvenţă a debitorului a fost determinată de factori economici, precum inflaţia, pierderea furnizorilor de materii prime, a beneficiarilor tradiţionali, etc.

Din suplimentul acestui raport (filele 55 – 59, voi. XIII), rezultă că prejudiciul cauzat de pârâtul – debitor T. V. prin achiziţionarea unor televizoare, a fost recuperată integral de la acesta. A fost recuperat integral şi prejudiciul de 250 Ron şi dobânzi aferente, rezultat din avansul plătit de pârâtul debitor G M. pentru achiziţionarea unui autoturism ARO de teren.

Pentru prejudiciul cauzat de pârâtul debitor G M. (fostă A), prin nereguli privind Legea contabilităţii nr. 82/1991, cât şi prin nereguli ce exced Legii nr. 82/1991 (acest ultim aspect sesizat de instanţă din actul de control de la filele 27 -34, voi. XIV), aceasta, prin procesul verbal nr. 125/28.02.2006 (filele 27 – 34, voi. XIV), a fost sancţionată contravenţional şi i s-au imputat anumite sume de bani, reprezentând contravaloarea prejudiciilor, sumele imputate acesteia neputând fi însă recuperate din cauza insolvabilităţii susnumitei.

Din aceeaşi lucrare mai rezultă că drepturile de creanţă a debitoarei S.C Industrial Service S.A nu erau prescrise la data deschiderii procedurii de insolvenţă, însă nu au putut fi recuperate de lichidatorul judiciar Fiscal Expert Business SPRL, întrucât debitorul S.C M. V. S.KL şi S.C E. S.A au intrat în faliment.

În raportul de expertiză întocmit de expertul contabil D. G (filele 107 – 113, voi. 13), se concluzionează că membrii organelor de conducere ale societăţii debitoare pot fi consideraţi vinovaţi de starea de insolvenţă a debitorului pentru faptele prevăzute de art. 138 lit. „a” şi „d” din Legea nr. 85/2006, întrucât au prejudiciat societatea în folosul altor persoane juridice şi nu au înregistrat în contabilitate actele contabile în mod cronologic şi sistematic.

Referitor la cauzele şi împrejurările care au condus la starea de insolvenţă a debitorului, lichidatorul judiciar Fiscal Expert Business SPRL, prin înscrisul intitulat „Concluzii scrise” şi-a însuşit punctul de vedere exprimat de expertul CF. în lucrarea efectuată în cauză (filele 6-7, voi. 14), iar la fond a pus concluzii de respingere a cererii de atragere a răspunderii materiale ca fiind nefondată.

Probatoriul sus analizat a format convingerea instanţei că faptele invocate de creditorul A F. P. P. N., succedat în drepturi şi obligaţii de D. G. a F. P. N., prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. „a” şi „d” din Legea nr. 85/2006, nu pot fi reţinute în sarcina nici unuia dintre pârâţii – debitori chemaţi să răspundă în cauză, patrimonial.

Astfel, cu privire la pârâţii – debitori M. M., M. Ş. şi S. G nu există la dosarul cauzei nici măcar un început de dovadă privind vinovăţia acestora de starea de insolvenţă a debitorului.

Referitor la pârâtul – debitor T. V., director al societăţii debitoare până la data de 17.05.1995, din procesul verbal nr. 125/6.02.1998 (filele 27 – 34, voi. 14), rezultă că acesta, prin achiziţionarea în regim de compensare a 350 televizoare color în lunile martie – mai 1994, a cauzat societăţii un debit de 390,4 Ron şi că debitul plus dobândă, în total suma de 814, 2141 Ron, a fost imputată acestuia (anexa nr. 3).

În suplimentul la raportul prevăzut de art. 59 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 (filele 55 – 59, voi. 13), expertul G F. reţine că suma de bani imputată pârâtului debitor T. V. a fost integral recuperată (pag. 4, supliment fila 58, voi. 13).

Expertul Deliu Constantin, în raportul prevăzut de art. 59 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 (filele 107 – 113, voi. 13), nu constată alte nereguli referitoare la activitatea desfăşurată de pârâtul – debitor T. V. în perioada decembrie 1993 – mai 1995, când a îndeplinit funcţia de director, raportul întocmit de acesta vizând, în cea mai mare parte, anii în care manager al societăţii debitoare a fost pârâtul debitor G M. (fostă A) şi anume iunie 1995 – ianuarie 1998.

Pentru această perioadă de timp, expertul D. G, în raportul prevăzut de art. 59 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 (filele 107 – 112, voi. 13), a constatat lipsa de preocupare pentru încasarea contravalorii livrărilor efectuate către parteneri interni şi externi, încheierea unor contracte de locaţie păguboase, vânzarea unor mijloace fixe în lunile august şi septembrie 1997 la o valoare mai mică decât valoarea rămasă reactualizată, acordarea unui avans de 350 lei la data de 27.07.1997, fără documente legale, ci pe baza procesului – verbal nr. 712/27.07.1997, pentru achiziţionarea unui autoturism ARO de teren, din care s-a recuperat numai suma de 250 lei, că actele contabile nu au fost înregistrate în contabilitate, cronologic şi sistematic.

Concluzionează expertul D. C. că, în raport de cele constatate, membrii organelor de conducere a societăţii debitoare pot fi consideraţi vinovaţi de starea de insolvenţă pentru faptele prevăzute de art. 138 lit. „a” şi „d” din Legea nr. 85/2006. Instanţa nu a putut ajunge la aceeaşi concluzie pentru cele ce urmează: Nu sunt elemente suficiente în lucrarea susnumitului expert din care să rezulte că prin neregulile reţinute, conducerea societăţii debitoare, în frunte cu pârâtul debitor C. M., a urmărit un interes personal al său ori al altei persoane fizice sau juridice.

Mai mult, în cauză, procedura insolvenţei deschizându-se prin sentinţa civilă nr. 1649/F/24.05.2006, este cât se poate de evident, că la această dată, drepturile de creanţă aparţinând debitorului S.C I. S. S.A, născute din acte şi fapte de comerţ începând cu luna iunie 1995, nu erau prescrise, iar obligaţia recuperării lor revenea lichidatorului judiciar care, de altfel, în cursul derulării procedurii, a şi depus diligente în acest sens (filele 58 – 59, voi. 13).

Referitor la contractele de locaţie păguboase şi vânzarea unor mijloace fixe, la o valoare mai mică decât valoarea rămasă neactualizată, nu există nici o dovadă certă care să probeze că aceste acte au vizat vreun interes personal al pârâtei debitoare C M. sau al altei persoane.

Prin urmare, instanţa a apreciat că neregulile depistate de expertul D. C sunt expresia managementului defectuos şi al proastei administrări a patrimoniului debitorului, dovedite de pârâtul debitor C. M. (fostă A) în îndeplinirea mandatului de manager, nu va reţine în sarcina acesteia fapta prevăzută de art. 138 alin. 1 lit. „a” din Legea nr. 85/2006.

Nici fapta prevăzută de art. 138 alin. 1 lit. „d” din Legea nr. 85/2006 nu poate fi reţinută în sarcina pârâţilor – debitori T. V. şi G M. pentru considerentele ce au fost expuse în continuare.

Fapta prevăzută de art. 138 alin. 1 lit. „d” din Legea nr. 85/2006, în oricare din modalităţile ei, se caracterizează prin săvârşirea ei cu intenţie, care trebuie dovedită cu privire la persoana fiecăruia dintre pârâţii – debitori susnumiţi.

În cauză, expertul D. G, prin lucrarea efectuată, nu a depistat, că neînregistrarea cronologică şi sistematică a documentelor contabile în contabilitatea societăţii, atât în luna mai 2005, cât şi ulterior până la deschiderea procedurii insolvenţei, pârâţii – debitori T. V. şi G M. (fostă A.) au urmărit prejudicierea debitorului. De asemenea, nu a constatat existenţa unui raport de cauzalitate între aceste nereguli şi prejudiciul debitorului, constând în insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata de către debitorul insolvent a datoriilor exigibile.

Nici creditorul D. G. F. P. N. nu a produs în cauză astfel de probe.

Împotriva hotărârii pronunţate de Tribunalul Neamţ, a promovat recurs creditoarea – D. G. F. P. N, considerând-o nelegală, motivat de faptul că instanţa de fond nu a analizat complet şi corect probatoriul cauzei, din care rezultă îndeplinirea cerinţelor art. 138 din Legea 85/2006, astfel că administratorul statutar trebuie să răspundă personal.

Analizând motivele de recurs, actele şi lucrările dosarului precum şi sentinţa recurată, instanţa – Curtea de Apel Bacău – reţine următoarele :

Instanţa de fond nu a făcut o cercetare completă a fondului cauzei, situaţie ce rezultă din considerentele sentinţei pronunţate; astfel, la dosarul cauzei există două expertize de specialitate care au concluzii total diferite una faţă de cealaltă, în sensul că expert C. F. arată că administratorii statutari nu se fac vinovaţi de faptele prevăzute la art. 138 alin. 1 lit. a – d din Legea 85/2006 pe când expert D. G, arată că aceştia, prin activitatea lor, sunt vinovaţi de starea de insolvenţă a societăţii comerciale debitoare.

Faţă de această situaţie instanţa de fond trebuia fie să pună în discuţia părţilor efectuarea unei noi expertize pentru ca un al treilea expert, analizând cele două lucrări de specialitate să stabilească realitatea economico – financiară a societăţii comerciale, raportat la activitatea administratorilor statutari, fie să dispună completarea raportului de expertiză cu obiective clare şi concrete, pentru activitatea fiecărui administrator statutar, respectiv actele încheiate, evidenţierea lor în contabilitatea societăţii; cauzele ce au dus la crearea de datorii şi a neîncasării creanţelor; ce contracte încheiate în perioada de activitate a acestora şi ce efect au avut asupra redresării societăţii comerciale debitoare în perioada 1991 – 1996.

Instanţa de fond arată clar că lichidatorul judiciar avea obligaţia recuperării creanţelor ce le avea societatea comercială (fila 62 dosar fond) fără a motiva de ce nu au făcut-o în primul rând cei ce administrau societatea, de asemenea susţinerea că expertiza D. care arată de altfel nereguli mari în activitatea administratorilor, ar constitui expresia unui management defectuos, nu este de natură a „justifica” prin ea însăşi un debit de 1.779.327.385 lei.

Pe cale de consecinţă, faţă de cele mai sus constatate, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, instanţa a admis recursul, a casat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Etichete: