Top

Apel. Contestaţie la Legea 10/2001. Aspecte ce pot fi verificate în cadrul acestei proceduri. Solicitarea de a beneficia de măsura despăgubirii prin compensare direct în instanţă, după refuzarea acestei modalităţi în faţa comisiei. Consecinţe.

Drept civil; procedura specială instituită de Legea 10/2001 republ.cu modif.

– Art.1, 7, 26 alin.3 Legea 10/2001 republ. cu modif.

– art. 21 alin.1,2 Constituţie

Contestaţiile la Legea 10/2001, republicată, întemeiate pe reconsiderarea poziţiei titularului, în sensul acceptării variantei compensării cu alte terenuri, ajunse la dispoziţia comisiei prin hotărâri ale Consiliului local după refuzul iniţial al notificatorului şi după soluţionarea notificării, nu pot primi o soluţionare favorabilă; măsurile comisiei ce pot fi contestate pe calea Legii 10/2001 nu pot fi limitate la cele expres prevăzute de art.26, ci trebuiesc extinse asupra tuturor celor desprinse din interpretarea teleologică a legii şi prin raportare la principiul constituţional al liberului acces la justiţie, respectiv la art. 6 CEDO .

Curtea de Apel Bacău, secţia civilă, minori şi familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia nr. 139/A/20.10.2008

Prin Sentinţa civilă nr. 91/C/5.02.2008, pronunţată de Tribunalul Neamţ în dosar nr. 3517/279/2007, s-a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de contestatorul B.A.J în temeiul legii 10/2001 împotriva Dispoziţiei nr. 3449/11.05.2007 emisă de intimatul Primarul mun. P. Neamţ.

În motivarea soluţiei, instanţa de fond a reţinut că prin cererea dedusă judecăţii B.A.J. a chemat în judecată Primăria municipiului P. Neamţ solicitând obligarea acesteia la a-i admite notificarea şi a-i retroceda în echivalent suprafaţa de 180 mp, imobil ce a fost expropriat prin Decretul 1094/1967.

În apărare, primarul municipiului P. Neamţ invocat faptul că prin notificare contestatorul B.A.J. a solicitat despăgubiri băneşti pentru terenul expropriat în suprafaţă de 180 mp., situat în municipiul P. Neamţ, str. Mărăţei, nr. 106, notificarea fiind soluţionată prin dispoziţia nr.3445/10.05.2007 în sensul propunerii pentru acordarea de despăgubiri în condiţiile titlului VII din Legea 247/20085 întrucât restituirea în natură a imobilului pe amplasamentul menţionat în notificare nu era posibilă urmare a edificării pe acesta a unor construcţii autorizate, blocuri de locuinţe şi alte amenajări de utilitate publică ale municipiului, alei acces, spaţii verzi. A mai arătat că a respectat la emiterea dispoziţiei contestate prevederile art. 26 al. 1 din Legea 10/2001 republicată în sensul că a propus contestatorului să-i acorde în compensare un teren liber, aflat la dispoziţia consiliului local al municipiului Piatra Neamţ, în punctele „Băcioaia”, „Bigherea” şi „Prisaca”, însă acesta a refuzat în şedinţa din 2.04.2007 oferta propusă, refuzul său fiind consemnat în proces-verbal de şedinţă semnat de contestator.

În ceea ce priveşte, fondul contestaţiei tribunalul a reţinut că notificatorul a solicitat în esenţă anularea dispoziţiei nr. 3449/10.05.2007 emisă de intimatul primarul municipiului Piatra Neamţ, şi atribuirea în compensare pentru terenul expropriat amplasat în zona A, a municipiului, a unui teren echivalent din punct de vedere al amplasamentului şi valorii economice, menţinând în continuare refuzul de a accepta oferta formulată de Comisia Locală de aplicare a Legii 10/2001, astfel cum a fost exprimat în şedinţa comisiei din 2.04.2007.

Tribunalul a reţinut că acest refuz al contestatorului ca manifestare unilaterală de voinţă a acestuia exprimată în sensul neacceptării ofertei de acordare în compensare a unui teren situat în intravilanul municipiului P. Neamţ, liber dar având un amplasament dezavantajos pentru contestator în raport de cel deţinut anterior exproprieri, nu poate fi imputat intimatului care şi-a îndeplinit obligaţiile legale de identificare şi punere la dispoziţie a unor imobile, terenuri posibil a fi acordate în compensare persoanelor îndreptăţite la restituiri în temeiul Legii 10/2001, de exprimare a unei oferte concrete comunicată contestatorului, de convocare legală a acestuia în scopul formulării unui răspuns de acceptare sau nu a ofertei. Aceasta, cu atât mai mult cu cât, contestatorul nu a criticat soluţia de respingere a cererii de restituire în natură a imobilelor trecute nelegal în proprietatea statului şi nici nu şi-a exprimat opţiunea pentru măsura reparatorie a acordării de teren în compensarea celui expropriat.

Din această perspectivă, pornind de la împrejurarea că prin însuşi cuprinsul notificării nr. 272/2001(fila 40 din dosarul tribunalului) contestatorul a solicitat „ atribuirea de despăgubiri băneşti”, coroborată cu manifestarea unilaterală de voinţă a acestuia exprimată în sensul refuzării ofertei formulate legal de compensare cu teren situat în pct. Băcioaia, Bigherea şi Prisaca stabilită prin H.C.L. al municipiului P. Neamţ nr. 132 din 29.03.2007, tribunalul a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată împotriva dispoziţiei nr. 3449/10.05.2007 emisă de intimat, prin care în mod temeinic şi legal în art. 3 acesta a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile art. 16 al. 2 din titlul VII din Legea 247/2005 pentru imobilul teren în suprafaţă de 180 m.p situat în municipiul P. Neamţ, str. Mărăţei, nr. 106 şi a dispus înaintarea acestei propunerii comisiei centrale pentru acordarea despăgubirilor.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termen, legal scutit de plata taxelor judiciare de timbru, contestatorul, înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bacău sub nr. 3517/279/2007.

Criticând soluţia apelată, contestatorul a arătat că în mod nelegal prima instanţă a apreciat că i s-a oferit în compensare teren intravilan pe care însă l-a refuzat; în realitate, terenul oferit este într-o zonă din extravilan, este impropriu construcţiei unei case pentru fiul său şi se află la cca. 12-15 km de oraş – din acest motiv l-a refuzat; mai mult, nu s-a verificat ce teren exista în mod real la dispoziţia comisiei pentru compensare în condiţiile în care altor persoane expropriate ulterior lui li s-au dat în compensare terenuri în zone mult mai bune; ori lui i se cuveneau 180 m.p.în zona 1 a oraşului şi s-ar fi mulţumit cu 500 m.p. în oricare cartier, dar nu în pădure.

Din oficiu, faţă de susţinerile apelantului cum că în mod real la dispoziţia comisiei erau şi alte terenuri decât cele oferite lui în compensare, instanţa a dispus verificări privind situaţia acestor terenuri, sens în care s-a solicitat Primăriei mun. P. Neamţ să comunice dacă după emiterea H.C.L. 132/2007 s-au mai emis alte hotărâri privind terenurile aflate la dispoziţia comisiei.

Examinând apelul în raport de actele şi lucrările dosarului, de motivele invocate şi faţă de dispoziţiile art. 294, 295 C.pr.civ., curtea apel a constat caracterul său nefondat, justificat de următoarele considerente:

Speţa dedusă judecăţii, faţă de limitele investirii şi ale apărărilor intimatei, respectiv de considerentele hotărârii primei instanţe, impune analizarea în fapt şi drept a următoarelor probleme, respectiv:

1.- aspectele ce puteau fi supune controlului instanţei pe calea contestaţiei prev. de art. 26 alin.3 legea 10/2002, republ.cu modif. ( în varianta de la data promovării acţiunii – 14.06.2007 );

2.- dacă la data emiterii Dispoziţiei 3449/11.05.2007 s-au respectat dispoziţiile Legii 10/2001 prin raportare la situaţia de fapt concretă;

1. Prin prisma primei probleme menţionate s-a constat că:

– art. 26 din Legea 10/2001, republ.la 2.09.2005 cu modif., prevede în alin. 3 că se poate contesta decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură;

Interpretând acest text iniţial în mod sistematic prin prisma dispoziţiilor alin.1 al aceluiaşi articol – conf. căruia dacă restituirea în natură nu este posibilă, deţinătorul imobilului (—) este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată,(—),, să acorde persoanei îndreptăţite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri (—), în situaţiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptăţită – s-ar desprinde concluzia că, aparent, pe această cale, nu se poate contesta decât decizia prin care s-a respins restituirea în natură a aceluiaşi imobil preluat abuziv.

Însă, printr-o interpretare teleologică şi prin raportare nu numai la Decizia în interesul legii nr. 20/2007, ci şi la principiile constituţionale privind accesul liber la o instanţă şi neîngrădirea acestui drept prin nici o lege ( art.21 alin.1,2 ), respectiv ale art.6 CEDO, se deduce că poate forma obiect al contestaţiei şi nerestituirea de teren în echivalent, prioritar lansării propunerii de despăgubiri ( măsură de despăgubire cu caracter subsidiar ).

Prin urmare, reţinerea de către prima instanţă, ca şi argument în sprijinul soluţiei pronunţate, a faptului că nu s-a criticat respingerea cererii de restituire în natură şi nici refuzul de a primi teren în compensare – însuşită de altfel şi de intimat în întâmpinare – nu poate fi primită şi trebuie înlăturată.

2. În aceste împrejurări, s-a trecut la lămurirea celei de-a doua probleme menţionate anterior;

* Astfel, referitor la situaţia de fapt s-a reţinut că prin notificarea 272/2001 s-au solicitat de către contestator doar despăgubiri pentru diferenţa de 180 m.p. teren, acceptând realitatea constatată şi prin S.civ. 6171/1997 a Jud. P.Neamţ, în sensul că această suprafaţă este ocupată în totalitate de Bl. B1, de pe strada Mărăţei; ulterior, în anul 2006, a revenit asupra acestei opţiuni, solicitând acordarea unui teren în compensare; invitat pentru a-şi exprima acordul cu privire la terenul propus pentru compensare, la 2.04.2007 contestatorul s-a prezentat, refuzând oferta exprimată conform H.C.L.132/29.03.2007 ( situaţie necontestată ).

Drept urmare, consemnând şi constatând refuzul expres, comisia a înaintat propunere de acordare de despăgubiri, intimatul emiţând în acelaşi sens dispoziţia contestată.

În drept, situaţia de fapt reţinută îşi găseşte corespondent în dispoziţiile art.1, 7 şi 26 din Legea 10/2001, republ.(„Imobilele preluate în mod abuziv de stat (—-) se restituie, în natură”; „În cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite, sau despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv”; „De regulă, imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură”; „Dacă restituirea în natură nu este posibilă, deţinătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, în termenul prevăzut la art. 25 alin. (1), să acorde persoanei îndreptăţite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situaţiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptăţită”).

* Mai trebuie menţionat că, deşi este în spiritul legii 10/2001 de a se da prioritate şi a se proteja interesul persoanelor îndreptăţite – conf. art. 3 – la măsuri reparatorii, exerciţiul drepturilor acestora nu trebuie să îmbrace un caracter derogatoriu de la lege – fie sub aspectul naturii despăgubirii cuvenite, fie al termenelor în care se poate manifesta – şi nici să aibă suport exclusiv subiectiv;

Astfel, faptul că ulterior exprimării refuzului, la dispoziţia comisiei au fost puse, prin hotărârile consiliului local – nr. 34/25.01.2008 ( fl.46-48 d. apel ), nr. 114/26.03.2008 (fl. 49-51 d. apel ) –, şi alte terenuri, nu poate prezenta relevanţă pentru legalitatea Dispoziţiei contestate, întrucât nicăieri în Legea 10/2001 şi în normele sale de aplicare nu se prevede ca în cazul în care se refuză compensarea cu anumite terenuri, existente la momentul refuzului la dispoziţia comisiei, notificările respective nu se soluţionează, ci se arhivează în aşteptarea unor eventuale noi terenuri care să fie acceptate de titularii lor; mai mult, o concluzie contrară ar fi de natură a perturba stabilitatea raporturilor juridice existente în aceeaşi materie şi de a împiedica entităţile investite cu soluţionarea notificărilor să respecte termenele impuse de lege – tocmai pentru protejarea intereselor notificatorilor.

În acest context, instanţa a apreciat că nu se impune suplimentarea probatoriului cu expertiză; într-adevăr alta ar fi fost situaţia dacă s-ar fi dovedit că la data exprimării refuzului, la dispoziţia comisiei pentru compensare ar fi fost şi alte terenuri neofertate – însă această situaţie nu a fost nici susţinută şi nici dovedită.

De asemenea, faptul că terenurile oferite în compensare nu servesc scopului urmărit de contestator – respectiv construirea unei locuinţe fiului -, nu poate constitui motiv de nelegalitate a dispoziţiei contestate, din moment ce legea acceptă şi posibilitatea lipsei acordului persoanei îndreptăţite pentru măsuri reparatorii prin echivalent, caz în care deschide, cu caracter subsidiar, dreptul la măsura reparatorie în echivalent.

Prin urmare, s-a apreciat că la emiterea Dispoziţiei 3449/2007 s-au respectat dispoziţiile legale în materie.

Premergător concluziei finale, s-a mai reţinut şi că prin adresele de la fl. 44, 67 , intimatul nu a exprimat o ofertă şi un acord în accepţiunea art. 1 alin.2 Legea 10/2001, republ. cu modif., întrucât, ca şi în cazul contestatorului, acest exerciţiu nu poate surveni contrar dispoziţiilor legale şi nici oricând, respectiv în baza altei situaţii juridice şi după soluţionarea notificării, în apelul la contestaţie.

Etichete: