Top

Apel. Inadmisibilitatea introducerii în cauză a unei alte părţi cu ocazia soluţionării apelului.

Reclamanţii G. M., E.A., P.M., P.G. şi P.S. au chemat în judecată pe pârâtul Municipiul Galaţi prin Primar, şi au contestat dispoziţia nr. 3522/SR/11.10.2007 emisă de Primăria Mun. Galaţi, solicitând anularea parţială a acesteia şi emiterea unei dispoziţii prin care să li se retrocedeze şi imobilul construcţie, situat în Galaţi, str. M. nr. 143, precum şi diferenţa în suprafaţă de 386,84 m.p.

În motivarea acţiunii s-au arătat următoarele;

– că prin notificarea nr. 2/N/14.05.2001, autoarea reclamanţilor (P. D. E.) a solicitat restituirea în natură a imobilului (teren şi construcţie) situat în Galaţi, str. M. nr. 143, precum şi diferenţa în suprafaţă de 386,84 m.p.;

– că imobilul – teren şi construcţie – a fost trecut în proprietatea statului în baza Decretului de expropriere nr. 605/25.07.1966, fapt recunoscut şi prin dispoziţia contestată, prin care se reţine, totodată, că a fost restituită suma primit cu titlu de despăgubiri, conform chitanţei seria TS3A, nr. 7847683/31.08.2007.

S-a mai arătat de către reclamanţi, că au fost induşi în eroare când primăria le-a comunicat faptul potrivit căruia restituirea în natură a imobilului revindecat este condiţionată de înapoierea sumei primite ca despăgubire, solicitându-li-se să restituie întreaga sumă primită la data exproprierii, reactualizată conform Legii nr. 10/2001, fără să se specifice că trebuie restituită numai despăgubirea ce se cuvine pentru teren.

Reclamanţii au mai arătat că, deşi prin adresa nr. 80948 comunicată la data de 31.08.2007, Primăria Municipiului Galaţi i-a înştiinţat faptul potrivit căruia, dosarul întocmit în baza notificării nr.2/2001 privind imobilul situat în Galaţi, str. M. nr. 143, a fost analizat de Comisia internă din cadrul instituţiei respective, soluţia rezultată fiind restituirea în natură a imobilului, însă s-a dispus restituirea în natură numai a imobilului teren.

S-a arătat, totodată, că, deşi s-a făcut dovada dreptului de proprietate asupra construcţiei care nu a fost demolată, Primăria Mun. Galaţi a încălcat dispoziţiile art. 11 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 care prevede că imobilele expropriate şi ale căror construcţii edificate pe acesta, nu au fost demolate, se vor restitui în natură persoanelor îndreptăţite.

S-a precizat de asemenea, că prin dispoziţia contestată, s-a restituit reclamanţilor numai 394,60 m.p. din întreaga suprafaţă expropriată, deşi, conform actelor ataşate la notificarea nr. 2-2001, rezultă că suprafaţa expropriată este de 781,44 m.p.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 11 şi 24 din Legea nr. 10/2001.

Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii şi menţinerea dispoziţiei nr. 3522/11.10.2007.

Ulterior, reclamanţii au precizat capătul de cerere referitor la restituirea în natură a diferenţei de teren expropriat în sensul că solicită să li se restituie în natură, diferenţa de teren în suprafaţă de 270,79 m.p.

La termenul de judecată din 29.02.2008, apărătorul reclamanţilor au solicitat efectuarea unei expertize pentru identificarea imobilului – teren şi construcţii – situat în Galaţi, str. M. nr.143.

În raportul de expertiză s-a concluzionat că, potrivit actelor de proprietate, moştenitorii defuncţilor P.G. şi P. E., au deţinut imobilul din str. M. nr. 131 (actual nr. 143) în suprafaţă de 781,8 m.p.

S-a precizat că în Foaia matricolă din anii 1966-1975 figurează la numărul matricol 1299, P.G. şi P.E. cu imobilul situat în Galaţi, str. M. nr. 143, precum şi suprafaţă de 780 m.p.

La termenul de judecată din 1.10.2008, reprezentantul pârâtei a depus la dosar, în xerocopie, Decretul nr. 605/25.07.1966 privind exproprierea şi trecerea în proprietatea statului a unor imobile situate în oraşul Galaţi şi transmiterea acestora către Uniunea Generală a Sindicatelor din România.

S-a mai depus şi declaraţia autentificată sub nr. 2026/13.09.2002 din care rezultă că numita P.E. a primit suma de 26 000 lei pentru imobilul situat în Galaţi, str. M. nr. 143, ca despăgubire pentru exproprierea abuzivă.

În urma analizării probelor administrate prin sentinţa civilă nr. 1266/14.10.2008 pronunţată de Tribunalul Galaţi a fost admisă contestaţia petenţilor, a fost anulată în parte dispoziţia nr. 3522/2007 emisă de Primăria municipiului Galaţi şi a fost obligată această instituţie să emită o nouă dispoziţie prin care să se retrocedeze petenţilor şi imobilul casă de locuit precum şi restul de teren în suprafaţă de 270,79 m.p. reţinându-se în esenţă faptul că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 11 alin.1 din Legea nr.10/2001 potrivit cărora imobilele expropriate şi nedemolate se vor restitui în natură persoanelor îndreptăţite.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâtul Municipiul Galaţi cât şi reclamanta P.S.

Pârâta a susţinut că potrivit dispoziţiilor art. 2 alin.2 şi art.3 din Decretul de expropriere nr. 605/1966 doar terenul a fost trecut în proprietatea statului, construcţia fiind trecută în proprietatea Uniunii Generale a Sindicatelor din România astfel că în mod nelegal s-a dispus emiterea unei noi dispoziţii prin care să se restituie şi imobilul construcţie, acesta nefiind niciodată în proprietatea pârâtei.

Reclamanta P.S. a susţinut că suprafaţa de teren ce trebuie restituită este de 386,84 m.p. şi nu 270,79 m.p. aşa cum a stabilit instanţa de fond, nefiind luată în considerare şi suprafaţa de 116,05 m.p. teren pe care se află construcţia.

Prin decizia civilă nr. 166 din 19.05.2009 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi au fost admise apelurile reclamanţilor şi desfiinţându-se hotărârea primei instanţe cauza a fost trimisă pre rejudecare la această instanţă.

A reţinut instanţa de apel că aşa cum rezultă din dispoziţia nr. 3522/SR/11.10.2007 emisă de Primăria municipiului Galaţi imobilul construcţie revendicat de reclamanţi nu poate fi restituit întrucât competenţa de soluţionare a acestui capăt de cerere formulat de petenţi în notificare aparţine U.G.S.R. – Casa de Cultură a Sindicatelor Galaţi, instituţie care are în proprietate imobilul potrivit decretului de expropriere arătat mai sus.

Susţinerile pârâtei sunt confirmate şi de adresele emise de Serviciul de revendicări din cadrul acestei instituţii din conţinutul cărora rezultă faptul că imobilul revendicat nu figurează în registrul de inventar.

De asemenea, din art. 2 al Decretului de expropriere nr. 605/25.07.1966 emis de Consiliul de Stat al R.S.R. construcţia expropriată trece în proprietatea Uniunii Generale a Sindicatelor din România.

Faţă de probele la care s-a făcut referire s-a considerat că în mod nelegal s-a dispus obligarea Primăriei Municipiului Galaţi să emită o dispoziţie de restituire a construcţiei în condiţiile în care imobilul în discuţie, potrivit decretului de expropriere a trecut în proprietatea U.G.S.R.

În acest context, instanţa de fond trebuia să analizeze posibilitatea introducerii în cauză a U.G.S.R. proprietara imobilului revendicat.

Potrivit dispoziţiilor art. 294 Cod procedură civilă, în apel nu se pot face cereri noi astfel că implicit nu se poate dispune introducerea în cauză a altor părţi, însă din probele administrate rezultă necesitatea punerii în discuţie a introducerii în cauză a U.G.S.R.

Pentru considerentele arătate, Curtea a desfiinţat hotărârea instanţei de fond trimiţând cauza spre rejudecare la această instanţă pentru a pune în discuţia părţilor introducerea în cauză a deţinătorului imobilului revendicat

Etichete:

Apel.Respingerea apelului uneia dintre părţi, fără a se arăta considerentele care au condus la respingerea apelului. Contradicţie între motivare şi dispozitiv. Casare cu trimitere.

Prin decizia penală nr. 71/R/27.01.2005 a Curţii de Apel Galaţi au fost admise recursurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila şi inculpatul I.C. împotriva deciziei penale nr. 349/A/24.09.2004 a Tribunalului Brăila, a fost casată decizia penală atacată şi s-a trimis cauza spre rejudecare spre rejudecare la Tribunalul Brăila.

S-a reţinut că deşi în dispozitiv instanţa de apel a arătat că respinge ca nefondate ambele apeluri, cu ocazia motivării deciziei nu s-au arătat considerentele pentru care apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila a fost respins, aspect ce încalcă prev. art. 356 lit. e Cod procedură penală şi face imposibilă verificarea legalităţii şi temeiniciei hotărârii recurate de către instanţa de control judiciar.

Etichete:

Apel. Contestaţie la Legea 10/2001. Aspecte ce pot fi verificate în cadrul acestei proceduri. Solicitarea de a beneficia de măsura despăgubirii prin compensare direct în instanţă, după refuzarea acestei modalităţi în faţa comisiei. Consecinţe.

Drept civil; procedura specială instituită de Legea 10/2001 republ.cu modif.

– Art.1, 7, 26 alin.3 Legea 10/2001 republ. cu modif.

– art. 21 alin.1,2 Constituţie

Contestaţiile la Legea 10/2001, republicată, întemeiate pe reconsiderarea poziţiei titularului, în sensul acceptării variantei compensării cu alte terenuri, ajunse la dispoziţia comisiei prin hotărâri ale Consiliului local după refuzul iniţial al notificatorului şi după soluţionarea notificării, nu pot primi o soluţionare favorabilă; măsurile comisiei ce pot fi contestate pe calea Legii 10/2001 nu pot fi limitate la cele expres prevăzute de art.26, ci trebuiesc extinse asupra tuturor celor desprinse din interpretarea teleologică a legii şi prin raportare la principiul constituţional al liberului acces la justiţie, respectiv la art. 6 CEDO .

Curtea de Apel Bacău, secţia civilă, minori şi familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia nr. 139/A/20.10.2008

Prin Sentinţa civilă nr. 91/C/5.02.2008, pronunţată de Tribunalul Neamţ în dosar nr. 3517/279/2007, s-a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de contestatorul B.A.J în temeiul legii 10/2001 împotriva Dispoziţiei nr. 3449/11.05.2007 emisă de intimatul Primarul mun. P. Neamţ.

În motivarea soluţiei, instanţa de fond a reţinut că prin cererea dedusă judecăţii B.A.J. a chemat în judecată Primăria municipiului P. Neamţ solicitând obligarea acesteia la a-i admite notificarea şi a-i retroceda în echivalent suprafaţa de 180 mp, imobil ce a fost expropriat prin Decretul 1094/1967.

În apărare, primarul municipiului P. Neamţ invocat faptul că prin notificare contestatorul B.A.J. a solicitat despăgubiri băneşti pentru terenul expropriat în suprafaţă de 180 mp., situat în municipiul P. Neamţ, str. Mărăţei, nr. 106, notificarea fiind soluţionată prin dispoziţia nr.3445/10.05.2007 în sensul propunerii pentru acordarea de despăgubiri în condiţiile titlului VII din Legea 247/20085 întrucât restituirea în natură a imobilului pe amplasamentul menţionat în notificare nu era posibilă urmare a edificării pe acesta a unor construcţii autorizate, blocuri de locuinţe şi alte amenajări de utilitate publică ale municipiului, alei acces, spaţii verzi. A mai arătat că a respectat la emiterea dispoziţiei contestate prevederile art. 26 al. 1 din Legea 10/2001 republicată în sensul că a propus contestatorului să-i acorde în compensare un teren liber, aflat la dispoziţia consiliului local al municipiului Piatra Neamţ, în punctele „Băcioaia”, „Bigherea” şi „Prisaca”, însă acesta a refuzat în şedinţa din 2.04.2007 oferta propusă, refuzul său fiind consemnat în proces-verbal de şedinţă semnat de contestator.

În ceea ce priveşte, fondul contestaţiei tribunalul a reţinut că notificatorul a solicitat în esenţă anularea dispoziţiei nr. 3449/10.05.2007 emisă de intimatul primarul municipiului Piatra Neamţ, şi atribuirea în compensare pentru terenul expropriat amplasat în zona A, a municipiului, a unui teren echivalent din punct de vedere al amplasamentului şi valorii economice, menţinând în continuare refuzul de a accepta oferta formulată de Comisia Locală de aplicare a Legii 10/2001, astfel cum a fost exprimat în şedinţa comisiei din 2.04.2007.

Tribunalul a reţinut că acest refuz al contestatorului ca manifestare unilaterală de voinţă a acestuia exprimată în sensul neacceptării ofertei de acordare în compensare a unui teren situat în intravilanul municipiului P. Neamţ, liber dar având un amplasament dezavantajos pentru contestator în raport de cel deţinut anterior exproprieri, nu poate fi imputat intimatului care şi-a îndeplinit obligaţiile legale de identificare şi punere la dispoziţie a unor imobile, terenuri posibil a fi acordate în compensare persoanelor îndreptăţite la restituiri în temeiul Legii 10/2001, de exprimare a unei oferte concrete comunicată contestatorului, de convocare legală a acestuia în scopul formulării unui răspuns de acceptare sau nu a ofertei. Aceasta, cu atât mai mult cu cât, contestatorul nu a criticat soluţia de respingere a cererii de restituire în natură a imobilelor trecute nelegal în proprietatea statului şi nici nu şi-a exprimat opţiunea pentru măsura reparatorie a acordării de teren în compensarea celui expropriat.

Din această perspectivă, pornind de la împrejurarea că prin însuşi cuprinsul notificării nr. 272/2001(fila 40 din dosarul tribunalului) contestatorul a solicitat „ atribuirea de despăgubiri băneşti”, coroborată cu manifestarea unilaterală de voinţă a acestuia exprimată în sensul refuzării ofertei formulate legal de compensare cu teren situat în pct. Băcioaia, Bigherea şi Prisaca stabilită prin H.C.L. al municipiului P. Neamţ nr. 132 din 29.03.2007, tribunalul a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată împotriva dispoziţiei nr. 3449/10.05.2007 emisă de intimat, prin care în mod temeinic şi legal în art. 3 acesta a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile art. 16 al. 2 din titlul VII din Legea 247/2005 pentru imobilul teren în suprafaţă de 180 m.p situat în municipiul P. Neamţ, str. Mărăţei, nr. 106 şi a dispus înaintarea acestei propunerii comisiei centrale pentru acordarea despăgubirilor.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termen, legal scutit de plata taxelor judiciare de timbru, contestatorul, înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bacău sub nr. 3517/279/2007.

Criticând soluţia apelată, contestatorul a arătat că în mod nelegal prima instanţă a apreciat că i s-a oferit în compensare teren intravilan pe care însă l-a refuzat; în realitate, terenul oferit este într-o zonă din extravilan, este impropriu construcţiei unei case pentru fiul său şi se află la cca. 12-15 km de oraş – din acest motiv l-a refuzat; mai mult, nu s-a verificat ce teren exista în mod real la dispoziţia comisiei pentru compensare în condiţiile în care altor persoane expropriate ulterior lui li s-au dat în compensare terenuri în zone mult mai bune; ori lui i se cuveneau 180 m.p.în zona 1 a oraşului şi s-ar fi mulţumit cu 500 m.p. în oricare cartier, dar nu în pădure.

Din oficiu, faţă de susţinerile apelantului cum că în mod real la dispoziţia comisiei erau şi alte terenuri decât cele oferite lui în compensare, instanţa a dispus verificări privind situaţia acestor terenuri, sens în care s-a solicitat Primăriei mun. P. Neamţ să comunice dacă după emiterea H.C.L. 132/2007 s-au mai emis alte hotărâri privind terenurile aflate la dispoziţia comisiei.

Examinând apelul în raport de actele şi lucrările dosarului, de motivele invocate şi faţă de dispoziţiile art. 294, 295 C.pr.civ., curtea apel a constat caracterul său nefondat, justificat de următoarele considerente:

Speţa dedusă judecăţii, faţă de limitele investirii şi ale apărărilor intimatei, respectiv de considerentele hotărârii primei instanţe, impune analizarea în fapt şi drept a următoarelor probleme, respectiv:

1.- aspectele ce puteau fi supune controlului instanţei pe calea contestaţiei prev. de art. 26 alin.3 legea 10/2002, republ.cu modif. ( în varianta de la data promovării acţiunii – 14.06.2007 );

2.- dacă la data emiterii Dispoziţiei 3449/11.05.2007 s-au respectat dispoziţiile Legii 10/2001 prin raportare la situaţia de fapt concretă;

1. Prin prisma primei probleme menţionate s-a constat că:

– art. 26 din Legea 10/2001, republ.la 2.09.2005 cu modif., prevede în alin. 3 că se poate contesta decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură;

Interpretând acest text iniţial în mod sistematic prin prisma dispoziţiilor alin.1 al aceluiaşi articol – conf. căruia dacă restituirea în natură nu este posibilă, deţinătorul imobilului (—) este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată,(—),, să acorde persoanei îndreptăţite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri (—), în situaţiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptăţită – s-ar desprinde concluzia că, aparent, pe această cale, nu se poate contesta decât decizia prin care s-a respins restituirea în natură a aceluiaşi imobil preluat abuziv.

Însă, printr-o interpretare teleologică şi prin raportare nu numai la Decizia în interesul legii nr. 20/2007, ci şi la principiile constituţionale privind accesul liber la o instanţă şi neîngrădirea acestui drept prin nici o lege ( art.21 alin.1,2 ), respectiv ale art.6 CEDO, se deduce că poate forma obiect al contestaţiei şi nerestituirea de teren în echivalent, prioritar lansării propunerii de despăgubiri ( măsură de despăgubire cu caracter subsidiar ).

Prin urmare, reţinerea de către prima instanţă, ca şi argument în sprijinul soluţiei pronunţate, a faptului că nu s-a criticat respingerea cererii de restituire în natură şi nici refuzul de a primi teren în compensare – însuşită de altfel şi de intimat în întâmpinare – nu poate fi primită şi trebuie înlăturată.

2. În aceste împrejurări, s-a trecut la lămurirea celei de-a doua probleme menţionate anterior;

* Astfel, referitor la situaţia de fapt s-a reţinut că prin notificarea 272/2001 s-au solicitat de către contestator doar despăgubiri pentru diferenţa de 180 m.p. teren, acceptând realitatea constatată şi prin S.civ. 6171/1997 a Jud. P.Neamţ, în sensul că această suprafaţă este ocupată în totalitate de Bl. B1, de pe strada Mărăţei; ulterior, în anul 2006, a revenit asupra acestei opţiuni, solicitând acordarea unui teren în compensare; invitat pentru a-şi exprima acordul cu privire la terenul propus pentru compensare, la 2.04.2007 contestatorul s-a prezentat, refuzând oferta exprimată conform H.C.L.132/29.03.2007 ( situaţie necontestată ).

Drept urmare, consemnând şi constatând refuzul expres, comisia a înaintat propunere de acordare de despăgubiri, intimatul emiţând în acelaşi sens dispoziţia contestată.

În drept, situaţia de fapt reţinută îşi găseşte corespondent în dispoziţiile art.1, 7 şi 26 din Legea 10/2001, republ.(„Imobilele preluate în mod abuziv de stat (—-) se restituie, în natură”; „În cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite, sau despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv”; „De regulă, imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură”; „Dacă restituirea în natură nu este posibilă, deţinătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, în termenul prevăzut la art. 25 alin. (1), să acorde persoanei îndreptăţite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situaţiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptăţită”).

* Mai trebuie menţionat că, deşi este în spiritul legii 10/2001 de a se da prioritate şi a se proteja interesul persoanelor îndreptăţite – conf. art. 3 – la măsuri reparatorii, exerciţiul drepturilor acestora nu trebuie să îmbrace un caracter derogatoriu de la lege – fie sub aspectul naturii despăgubirii cuvenite, fie al termenelor în care se poate manifesta – şi nici să aibă suport exclusiv subiectiv;

Astfel, faptul că ulterior exprimării refuzului, la dispoziţia comisiei au fost puse, prin hotărârile consiliului local – nr. 34/25.01.2008 ( fl.46-48 d. apel ), nr. 114/26.03.2008 (fl. 49-51 d. apel ) –, şi alte terenuri, nu poate prezenta relevanţă pentru legalitatea Dispoziţiei contestate, întrucât nicăieri în Legea 10/2001 şi în normele sale de aplicare nu se prevede ca în cazul în care se refuză compensarea cu anumite terenuri, existente la momentul refuzului la dispoziţia comisiei, notificările respective nu se soluţionează, ci se arhivează în aşteptarea unor eventuale noi terenuri care să fie acceptate de titularii lor; mai mult, o concluzie contrară ar fi de natură a perturba stabilitatea raporturilor juridice existente în aceeaşi materie şi de a împiedica entităţile investite cu soluţionarea notificărilor să respecte termenele impuse de lege – tocmai pentru protejarea intereselor notificatorilor.

În acest context, instanţa a apreciat că nu se impune suplimentarea probatoriului cu expertiză; într-adevăr alta ar fi fost situaţia dacă s-ar fi dovedit că la data exprimării refuzului, la dispoziţia comisiei pentru compensare ar fi fost şi alte terenuri neofertate – însă această situaţie nu a fost nici susţinută şi nici dovedită.

De asemenea, faptul că terenurile oferite în compensare nu servesc scopului urmărit de contestator – respectiv construirea unei locuinţe fiului -, nu poate constitui motiv de nelegalitate a dispoziţiei contestate, din moment ce legea acceptă şi posibilitatea lipsei acordului persoanei îndreptăţite pentru măsuri reparatorii prin echivalent, caz în care deschide, cu caracter subsidiar, dreptul la măsura reparatorie în echivalent.

Prin urmare, s-a apreciat că la emiterea Dispoziţiei 3449/2007 s-au respectat dispoziţiile legale în materie.

Premergător concluziei finale, s-a mai reţinut şi că prin adresele de la fl. 44, 67 , intimatul nu a exprimat o ofertă şi un acord în accepţiunea art. 1 alin.2 Legea 10/2001, republ. cu modif., întrucât, ca şi în cazul contestatorului, acest exerciţiu nu poate surveni contrar dispoziţiilor legale şi nici oricând, respectiv în baza altei situaţii juridice şi după soluţionarea notificării, în apelul la contestaţie.

Etichete:

APEL. SOLUŢIONAREA CAUZEI AVÂND CA OBIECT DESPĂGUBIRI CONSTÂND ÎN ÎMBUNĂTĂŢIRILE ADUSE IMOBILULUI CONSTRUCŢIE DE LA DATA EXPROPRIERII ŞI PÂNĂ LA RETROCEDAREA CĂTRE FOŞTII PROPRIETARI – PE EXCEPŢIA LIPSEI DE INTERES A RECLAMANTULUI -PERSOANĂ JURIDICĂ. ÎNLĂTURAREA CRITICILOR PRIVIND NEADMINISTRAREA PROBATORIILOR PE FONDUL CAUZEI. NEPRIMIREA SOLICITĂRII DE MODIFICARE A OBIECTULUI ACŢIUNII ÎN APEL ŞI ÎNLĂTURAREA APĂRĂRILOR NOI ÎN LIPSA UNUI PROBATORIU CARE SĂ LE SUSŢINĂ.

Decizia civilă nr. 52 din 13 mai 2009

Prin Sentinţa civilă nr. 1168/D/l7.12.2008, pronunţată de Tribunalul Bacău în dosar nr. 35/110/2004, s-a admis excepţia lipsei de interes şi, în consecinţă, s-a respins acţiunea formulată de reclamanta SC P.M. SA în contradictoriu cu pârâtele I. L. şi I. M. ca fiind lipsită de interes.

Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut că prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău cu nr. 35/110/2004, disjunsă din dosarul cu nr. 10315/2002, astfel cum a fost modificată, s-a solicitat de către reclamanta SC P.M. SA obligarea pârâtelor la plata diferenţei dintre valoarea Vilei A. la data restituirii în natură şi valoarea acesteia la data preluării abuzive de către stat în anul 1952 conform principiului îmbogăţirii fără justă cauză.

Prin întâmpinare s-a solicitat respingerea acţiunii pentru lipsa interesului, iar pe fond ca neîntemeiată motivat de faptul că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 9 din Legea nr. 10/2001, respectiv imobilul trebuie să fie restituit liber de orice sarcini.

Analizând cu prioritate excepţia invocată, prima instanţă a reţinut caracterul său întemeiat justificat de următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 845/D din 10.11.2004, pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul 10315/2002, a fost admisă acţiunea reclamantelor I.L. şi I.M. faţă de pârâtele SC P. M. SA şi SC S.G. şi au fost obligate acestea la restituirea în natură a imobilului Vila „L.” (redevenită Vila A.) din localitatea S.M., judeţul Bacău. Hotărârea menţionată a rămas irevocabilă prin decizia nr. 4198/24.05.2007 pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Anterior, prin decizia civilă nr. 1102/ 27.11.2003 a Curţii de Apel Bacău a fost admis recursul pârâtelor I. M. şi I. L. în contradictoriu cu intimata SC P.M. SA şi SC P.M.I. SA statuându-se că SC P. M. SA nu avea posibilitatea să înstrăineze imobilul întrucât nu avea calitatea de proprietară.

Prin acţiunea de faţă s-a solicitat obligarea pârâtelor la plata contravalorii îmbunătăţirilor în perioada când imobilul a fost deţinut de autorităţile comuniste până în decembrie 1989, de către stat până în anul 1998 şi de noul proprietar în urma privatizării în perioada 1998- 2001.

Raportând această solicitare la susţinerile din acţiune şi din răspunsul la întâmpinarea din 16.03.2005, la înscrisurile depuse de reclamantă, instanţa a constatat că parte din îmbunătăţirile pretinse au fost făcute de către stat, iar parte de SC P.M.I. SA, prin urmare reclamanta nu justifică un interes legitim în promovarea acţiunii.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta SC P.M.I. SA înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bacău sub nr. 35/110/2004.

Motivele apelul formulat de reclamanta SC P.M.I. SA au vizat în esenţă următoarele:

– acţiunea în pretenţii nu poate fi considerată ca lipsită de interes legitim cât timp este lipsită de un titlu executoriu pentru suma pretinsă;

– prin modificarea la acţiune nu au solicitat contravaloarea îmbunătăţirilor efectuate în anii 2001-2002, ci sporul de valoare adus imobilului în perioada dintre data exproprierii (1952) şi data restituirii în natură către pârâte, spor de valoare cu care patrimoniul său a fost diminuat; astfel, până la data restituirii în natură activul său cuprindea întreg imobilul Vila A. (fostă L.) – construcţie cu îmbunătăţirile de la data preluării de către stat şi terenul aferent -, iar pasivul cuprindea preţul ce trebuia restituit către cumpărătoarea SC P.M.T. SRL în urma anulării contractului de vânzare şi îmbunătăţirile aduse de aceasta din urmă în perioada cât a deţinut imobilul; ori după restituirea în natură, activul s-a modificat cu imobilul menţionat, respectiv cu sporul de valoare pentru perioada 1952-2007;

– au efectuat efectiv îmbunătăţiri la imobilul Vila A. în valoare de 710.316,37 lei RON conform facturilor şi situaţiilor de lucrări emise de diverse societăţi ce au executat respectivele lucrări, fapt ce-i justifică interesul în promovarea acţiunii;

– SC P.M.I. SRL a fost radiată prin fuziunea cu absorbţie cu SC S.G. SA, societate aflată în insolvenţă, iar lichidatorul a formulat deja o acţiune în justiţie cu privire la sume datorate în urma anulării actului de vânzare.

În consecinţă, s-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, cu cheltuieli de judecată.

Analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei apelate pe baza probatoriului administrat în faţa instanţei şi în raport de criticile formulate, respectiv de dispoziţiile art. 294 – 296 Cod procedură civilă, Curtea a constatat caracterul nefondat al apelul reclamantei justificat de următoarele considerente:

Pretenţiile formulate iniţial de reclamantă pe calea acţiunii în constatare (filele 6, 77 dosar fond) au vizat diferenţa de valoare a imobilului Vila A. (fostă proprietate ing. H., fostă L.) dintre data exproprierii – stabilită prin p-v din 5.03.1953 (fila 32) – şi data evaluării de către expertul Marin în dosar 10315/2002 – filele 33-35 (10.209.220.000 lei Rol) constând în îmbunătăţirile aduse construcţiei de către SC P.M.I. SRL. În perioada cât l-a avut în posesie, îmbunătăţiri pe care le datorează acesteia conform principiului îmbogăţirii fără justă cauză în situaţia în care va fi deposedată de imobil.

Ulterior pierderii imobilului conform Sentinţei civile 845/D/2004 a Tribunalului Bacău (filele 8-11), definitivă şi irevocabilă prin respingerea apelului şi recursului (Dosar civil 10/2006 a Curţii de Apel Bacău – filele 89, 105-115, Decizia civilă 4198/2007 a Î.C.C.J. – fila 104), la 20.02.2008 (filele 138-139, 151) reclamanta şi-a modificat „petitul acţiunii” solicitând instanţei, ca pe calea dreptului comun, să oblige pârâtele la plata diferenţei de valoare a Vilei A. dintre data restituirii în natură şi data preluării abuzive în 1952 constând atât în c/val îmbunătăţirilor aduse de stat în perioada 1952-1998, cât şi cele aduse de noul proprietar în urma privatizării în perioada 1998-2001 (în cuantum de 710.316 Ron).

La 2.04.2008 se face o ultimă precizare a obiectului dedus judecăţii (fila. 157) solicitându-se suma de 710.316 Ron reprezentând valoarea îmbunătăţirilor aduse imobilului după privatizarea societăţii (al căror cuantum exact urma a fi stabilit prin expertiză evaluare construcţii).

Cu toate acestea, ca şi obiective la expertiză (fila 163), reclamanta solicită efectuarea unei evaluări a imobilului pentru anul 1953 şi alta pentru februarie 2007, rezultând astfel că în continuare susţinea ca şi obiect al acţiunii modificarea din 20.02.2008 (filele 138-139, 151).

În raport de această situaţie, prima instanţă soluţionând excepţia lipsei de interes invocată de pârâte (fila 232), a verificat în ce măsură interesul reclamantei îndeplinea condiţiile impuse de lege, respectiv legitimitatea, caracterul născut şi actual, respectiv caracterul personal şi direct.

Ori sub acest aspect, în mod legal şi temeinic s-a reţinut că folosul practic urmărit nu o viza pe reclamantă, din moment ce până la privatizarea din 16.11.1999 îmbunătăţirile fuseseră efectuate de stat – situaţie recunoscută şi de către reclamantă în precizările făcute -, iar după vânzarea imobilului de către reclamantă către SC P.M.I. SRL survenită la 18.11.1999 (vezi motivare Decizia civilă 1102/2003 a Curţii de Apel Bacău – fila 59, susţineri pârâte – fila 124, şi recunoaşterea făcută de reclamantă – fila 138) îmbunătăţirile fuseseră efectuate de noul proprietar S.C’P.M.I.- în acest sens stau constatările din Sentinţa civilă 6245/2001 (filele 55, 56), cererea pentru eliberare autorizaţie reparaţii capitale (fila 198), autorizaţia de construcţie (fila 199).

În ceea ce priveşte facturile depuse în apel – filele 21 – 111 -, instanţa de apel a constatat caracterul lor irelevant în cauză întrucât, deşi sunt emise pe numele reclamantei, beneficiar era SC P.M.I. SRL conform situaţiilor anexă ce le explică; prin urmare, acestea dovedesc cel mult că între cele două societăţi cu denumiri aproape identice au existat anumite relaţii contractuale, relaţii ce exced obiectului cauzei; mai mult, a constatat şi că acestea nu sunt însoţite de nici o chitanţă care să facă dovada plăţii de către reclamantă – însă şi într-o astfel de situaţie a reţinut că ar reveni în discuţie doar relaţiile contractuale dintre cele două societăţi, fără implicaţie legală asupra pârâtelor în lipsa unui titlu al SC P.M.I. SRL cesionat reclamantei.

Referitor la susţinerile apelantei grupate la punctul 2 din cererea de apel, Curtea a constatat că tind la modificarea încă o dată a obiectului acţiunii (fiind nu doar simple nuanţări, ci pretenţii noi cu altă cauză), fapt nepermis de art. 294 alin. 1 Cod procedură civilă, drept urmare, nu vor fi analizate.

De asemenea, critica de la punctul 4 din cererea de apel, a fost înlăturată întrucât deşi apare ca o apărare nouă (admisă de art. 292 Cod procedură civilă), avea caracter strict formal în lipsa unui suport probatoriu conform art. 1169 Cod civil. (astfel nu s-a depus nici o dovadă a vreunei acţiuni intentate reclamantei de către SC S.G. SA care să justifice pretenţiile de la pârâte ca şi acţiune în regres).

Şi nu în ultimul rând, pentru critica de la punctul 1 s-a reţinut că apelanta este în eroare întrucât nu s-a motivat reţinerea excepţiei lipsei interesului pe existenţa unui titlu; într-adevăr dacă ar fi fost titulara unui titlu – hotărâre sau alt act cu această valoare -, nu ar mai fi putut promova o nouă acţiune pentru că i-ar fi fost respinsă, după caz, pe autoritate sau lipsită de interes; însă absenţa titlului, nu constituie condiţia absolută a justificării interesului, ci aşa cum s-a expus deja folosul practic urmărit trebuie să îndeplinească cumulativ cerinţele legitimităţii, existenţei şi actualităţii, caracterului personal şi direct.

Ori atât timp cât nu s-a reţinut temeinicia sau netemeinicia pretenţiei (legitimitatea juridică), nu a fost primită susţinerea privind motivarea pe fond în lipsa administrării de probatorii.

Faţă de toate cele expuse, apelul a fost respins ca nefondat.

Etichete:

APEL.ADMITEREA APELULUI PROMOVAT DE RECLAMANT SI REŢINEREA CAUZEI SPRE REJUDECARE. DECLARAREA APELULUI DE CĂTRE UN ALT PARTICIPANT LA PESTE 2 ANI DE LA ADMITEREA APELULUI EXERCITAT DE RECLAMANT. TARDIVITATE.

Prin sentinţa civilă 333/11 iunie 2002, a Tribunalului Bacău s-a admis excepţia prematurirăţii acţiunii, respingându-se pe această excepţie contestaţia la Legea 10/2001 formulată de reclamantul I. A. în contradictoriu cu S.C. P. SA

S-a respins, ca inadmisibilă, cererea de intervenţie formulată de I.Ak.şi I. Ad..

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că :

În esenţă, mecanismul de punere în aplicare a Legii nr. 10/2001 este alcătuit din două etape succesive, din care prima este obligatorie, iar a doua este facultativă şi eventuală, întrucât priveşte controlul judecătoresc al actelor emise în cadrul procedurii administrative prealabile de restituire a imobilelor preluate abuziv.

Procedura administrativă prealabilă include în primul rând notificarea formulată de persoana care solicită măsuri reparatorii şi în al doilea rând-răspunsul persanei notificate, concretizat într-o decizie sau dispoziţie motivată.

Controlul judecătoresc se limitează la verificarea acestei dispoziţii sau decizii, sub aspectul legalităţii şi temeiniciei actului respectiv.

În speţă, persoana notificată nu s-a pronunţat prin decizie motivată asupra cererii reclamantului, adresa nr. 4196/7.06.2001, neavând caracterul unui astfel de act, ci mai curând, al unui răspuns prealabil, în care reclamantului i se fac cunoscute lipsurile cererii sale.

În lipsa deciziei intimantei, dată în conformitate cu disp.art. 24 din Legea nr. 10/2001, instanţa nu poate examina legalitatea şi temeinicia adresei prealabile invocate de reclamant, considerând acţiunea acestuia prematur formulată.

În ceea ce priveşte cererea de intervenţie formulată în cauză, instanţa a apreciat că aceasta este inadmisibilă, în raport de dispoziţiile Legii nr. 10/2001, care impun, aşa cum s-a arătat mai sus, parcurgerea unei proceduri prealabile obligatorii.

Neparcurgând această procedură administrativă, intervenienţii nu pot formula cereri direct în faţa instanţei de judecată.

În plus actele depuse la dosar de intevenienţi nu fac dovada în sensul susţinut prin cererea lor.

Împotriva sentinţei s-a declarat apel de către reclamantul I. An. la 5 iulie 2002.

Prin decizia 41/5 mai 2003, Curtea de Apel Bacău a admis apelul reclamantului a anulat sentinţa 333/2002 reţinând cauza pentru rejudecare.

S-a motivat că în mod greşit prima instanţă a apreciat acţiunea ca prematură, de vreme ce prin adresa 41.96/2001 a răspuns notificării formulate.

Ulterior, la 27 martie 1006 (fila 253 dosar 2988/2002) intervenientul I.Ad. a declarat apel împotriva sentinţei 333/2002.

S-a susţinu: că apelul este declarat în termen (fila 4 dosar 1999/2006) întrucât sentinţa atacată nu i-a fost comunicată.

La data pronunţării era în viaţă şi mama sa I. Ak. (decedată la 23 iulie 2004) iar sentinţa nu a fost comunicată celor 2 intervenienţi la domiciliul lor, nefiind îndeplinite dispoziţiile exprese ale art. 114 ind.l al.4 cod pr.civilă, înscrisurile ataşate ia filele 75 – 76 din dosar 5758/2001 al Tribunalului Bacău, nefăcând dovada naturii actului comunicat în condiţii procedurale.

De asemenea, apelantul a invocat în cererea de apel chestiuni legate de fondul cauzei.

La termenul clin 2 octombrie 2006 instanţa a pus în discuţia părţilor excepţia tardivităţii apelului.

Excepţia este întemeiată, urmând a fi admisă pentru considerentele ce succed:

Normele procedurale sunt edictate de legiuitor pentru a fi folosite de către cei cărora li se adresează potrivit cu scopul lor, iar nu în mod ilicit (norme licite pentru atingerea unor scopuri ilicite).

La stabilirea unor norme legale, se au în vedere interesele generale care îndeplinesc condiţiile de moralitate şi legalitate acceptate ca fiind valabile pentru cea mai mare pane dintre indivizi.

De esenţa litigiului este sintagma .„accesul liber la justiţie”.

Conform ari. 21 al.l din Constituţia României „ Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime …

În raport de acest text al legii noastre fundamentale – Constituţia trebuie privit art. 284 cod pr.civilă.

El nu poate fi privit în mod abstract, tocmai întrucât printr-o lege se urmăreşte apărarea intereselor generale.

Este adevărat ca în art. 284 al.2 – 4 cod pr.civilă sunt prevăzute 3 cazuri în care un alt act de procedură înlocuieşte comunicarea hotărârii care alcătuiesc „principiul echipolentei,, ,insa apelantul I. Ad. nu se regăseşte în vreunul din aceste cazuri.

Acesta nu înseamnă că el putea exercita sine die un drept atât de important, care generează atâtea efecte juridice precum dreptul la calea de atac.

La fila 216 dosar 21 38/2002 al Curţii de Apel Bacău există o cerere formulată de Ad. I. (semnătura este aceeaşi cu cea de pe împuternicirea avocaţială de la fila 254 unde se atestă identitatea de însuşi avocatul Ioniţă Maria) care solicită copii după anumite file din dosarul 2988/2002, inclusiv după cererea de apel a reclamantului I. An.

Or, în aceste condiţii, scopul pentru care legiuitorul a impus obligativitatea comunicării hotărârii (curgerea termenului pentru exercitarea căii de atac) a fost atins la 9 decembrie 2005, când apelantul I.Ad. a luat cunoştinţă de actele dosarului.

Lipsa menţiunii din acea listă a filelor 73 – 74 din dosar 5758/2001 nu poate fi decât în sprijinul prezumţiei simple că avea cunoştinţă de ea cu mult înainte, probabil chiar din iulie 2002.

Aspectele privind comunicarea hotărârii 333/2002 fără a se indica pe recipisă aceasta menţiune sunt astfel lipsite de relevanţă, câtă vreme instanţa are în vedere în cauză o altă dată şi un alt moment care reprezintă momentul comunicăm., către intervenient atât în nume propriu cât şi în calitate de moştenitor ai intervenientei L. Ak.

Astfel, de la 9 decembrie 2005, curgea termenului legal de 15 zile pentru exercita ea căii de atac.

De altfel, chiar la 30 ianuarie 2006, avocatul părţii a depus o cerere de suspendate fără să formuleze in prealabil şi o cerere de apel, deşi contractul de asistenţă juridică L59 ( privitor la dosarul 2988/2002) datează din 2005.

Apreciind că în realitate, înfrângând dispoziţiile art. 21 al.l din Constituţie, privind apărarea doar a intereselor legitime (nu şi a celor nelegitime care echivalează cu un abuz de drept) se urmăreşte a se beneficia de dreptul la ape] ci mu ti peste termenul le| al, instanţa va admite excepţia. (DECIZIA CIVI LA NR. 136/02 OCTOMBRIE 2006).

Etichete: