Partaj bunuri comune. Datorii comune ale soţilor

Tip: Sentinţă civilă
Nr./Dată: 652 (20.03.2008)
Autor: JUDECĂTORIA MANGALIA
Domenii asociate: partaj

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Mangalia reclamanta I.I. l-a chemat în judecată pe pârâtul I.V. pentru ca instanţa, prin hotărârea pe care o va pronunţa şi pe calea ordonanţei preşedinţiale, să dispună partajarea bunurilor mobile şi a obligaţiilor comune dobândite de părţi în timpul căsătoriei, în cote egale de 50 0/0 fiecare.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, prin sentinţa civilă nr. 807/C din 13.04.2007 a Judecătoriei Mangalia, s-a dispus desfacerea căsătoriei dintre părţi. În timpul căsătoriei, acestea au achiziţionat împreună un singur bun mobil, respectiv un autoturism în valoare de 7.000 de euro, şi au contractat un credit la Banca X în sumă de 22.000 de lei.

Reclamanta a mai arătat că este de acord cu atribuirea bunului mobil către pârât şi cu obligarea acestuia la plata unei sulte corespunzătoare cotei sale şi că, dat fiind că suma de 22.000 de lei reprezintă o obligaţie comună, solicită obligarea pârâtului la plata unei cote de 1/2 din rata lunară stabilită de B.X.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 36 alin. (1) din Codul familiei şi ale art. 581 din Codul de procedură civilă.

Cererii i-au fost anexate, în copie, fişă fiscală, factura nr. 0304543 din 16.11.2004, actul de identitate al reclamantei, extras de cont şi contractul de credit.

Pârâtul a formulat întâmpinare solicitând respingerea acţiunii în privinţa primului capăt de cerere şi obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată întrucât singurul bun mobil dobândit în timpul căsătoriei, autoturismul, a fost vândut tot în timpul căsătoriei, împreună cu reclamanta, iar banii obţinuţi din vânzare au fost cheltuiţi de ambele părţi.

La termenul de judecată din 22.06.2007, reclamanta a depus la dosarul cauzei o cerere de modificare a acţiunii introductive, solicitând judecarea cauzei potrivit dreptului comun şi nu pe calea ordonanţei preşedinţiale, cerere pe care instanţa, pentru motivele arătate în practicaua încheierii de şedinţă de la acel termen, a admis-o.

În susţinerea acţiunii, reclamanta a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, a probei cu interogatoriul pârâtului, a probei testimoniale şi a probei cu expertiza tehnică mobiliară, iar instanţa a admis proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul pârâtului şi proba cu martori, apreciind că acestea sunt pertinente şi utile, însă a prorogat pronunţarea asupra probei cu expertiza tehnică mobiliară după administrarea celorlalte probe şi după stabilirea masei partajabile pentru a se putea verifica pertinenţa acesteia.

Pentru administrarea probei cu înscrisuri, reclamanta a mai depus la dosarul cauzei, în copie, extrase de cont eliberate de B.X şi sentinţa civilă nr. 807/C din 13.04.2007 a Judecătoriei Mangalia.

În combaterea acţiunii, pârâtul a propus proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul reclamantei şi proba testimonială, probe care, fiind pertinente şi utile, au fost încuviinţate de instanţă, iar pentru administrarea probei cu înscrisuri a depus la dosarul cauzei, în copie, factura fiscală nr. 5473780 din 13.08.2006.

Instanţa a administrat proba cu interogatoriile părţilor şi după punerea în discuţia părţilor, a luat acestora declaraţii în conformitate cu dispoziţiile art. 6733 din Codul de procedură civilă, pentru a lămuri aspecte cu privire la achiziţionarea autoturismului, folosinţa acestuia şi locul unde se află în prezent, precum şi aspecte legate de întreaga masă partajabilă, şi a procedat la audierea martorilor. Întrucât părţile nu s-au învoit asupra masei bunurilor comune şi a valorii acestora, în conformitate cu dispoziţiile art. 6735 şi ale art. 6736 din Codul de procedură civilă, instanţa s-a pronunţat prin încheiere interlocutorie motivată asupra acestor aspecte.

Astfel, prin încheiere, instanţa a admis în principiu şi în parte cererea de partaj, a constatat că masa partajabilă se compune din suma de 7.000 de lei, actualizată cu indicele de inflaţie începând cu data de 13.08.2006, şi datoria comună de 30.247 de lei, a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei privind includerea în masa partajabilă a autoturismului şi a constatat că părţile au avut o contribuţie de 1/2 fiecare la dobândirea masei partajabile.

Totodată, instanţa a încuviinţat proba cu expertiza contabilă având ca obiectiv actualizarea cu rata inflaţiei a sumei de 7.000 de lei, începând cu data de 13.08.2006 până la data efectuării expertizei, şi a respins ca neconcludentă proba cu expertiza merceologică.

S-a depus la dosarul cauzei raportul de expertiză contabilă.

Procedând la sistarea stării de codevălmăşie, instanţa constată că, aşa cum a reţinut motivat prin încheierea de admitere în principiu, masa partajabilă se compune din suma de 7.682,5 lei (ce reprezintă preţul de vânzare al autoturismului– 7.000 de lei, actualizat cu indicele de inflaţie începând cu data de 13.08.2006 şi până la data efectuării expertizei contabile) şi datoria comună de 30.247 de lei, care cuprinde valoarea debitului, dobânda la acesta pe perioada de creditare şi comisionul în sumă de 550 de lei.

În ceea ce priveşte suma obţinută de părţi din vânzarea maşinii, tot astfel cum a arătat în încheierea de admitere în principiu, instanţa constată că reclamanta nu a beneficiat în niciun fel de suma obţinută din vânzare, iar pârâtul nu a dovedit că a utilizat această sumă pentru acoperirea unor datorii comune, motiv pentru care va reţine că suma de 7.682,5 lei a fost folosită de pârât în folosul său exclusiv.

Or, în aceste condiţii şi ţinând seama de cota de contribuţie la dobândirea bunurilor comune recunoscută fiecăreia dintre părţi, instanţa îl va obliga pe pârât să achite reclamantei jumătate din suma încasată de el cu titlu de preţ al autoturismului vândut (actualizată cu rata inflaţiei), respectiv 3.841,25 lei.

Cât priveşte datoria comună de 30.247 de lei, aceasta a fost contractată de părţi în baza contractului de credit încheiat cu B.X, în cuprinsul căruia s-a menţionat că reclamanta I.I. are calitatea de client, iar pârâtul I.V. are calitatea de garant.

Totodată, s-a stipulat că rambursarea ratelor lunare se va face prin debitarea de către bancă, la fiecare scadenţă, a contului curent al clientului – reclamanta I.I., care este şi angajata Băncii, astfel cum reiese din fişa fiscală depusă la dosar.

Pentru perioada aprilie 2006 (când a fost încheiat contractul de credit) şi august 2006 (când a intervenit separaţia în fapt a părţilor), rambursarea ratelor, făcându-se în modalitatea menţionată în contract, a vizat exclusiv sumele de bani obţinute de reclamantă cu titlu de salariu.

Cu toate acestea, instanţa reţine că nu se impune efectuarea unei operaţiuni de regularizare între părţi a sumelor achitate cu titlu de rată lunară în acea perioadă din moment ce, la acea dată, acestea locuiau împreună, veniturile din salarii ale ambilor soţi aveau natura unui bun comun şi ratele achitate lunar de acestea erau componente ale unei datorii comune.

După separarea în fapt a părţilor (intervenită în luna august 2006) şi până la ultima rată scadentă înainte de pronunţarea prezentei hotărâri (luna martie 2008), reclamanta a continuat să achite ratele lunare în aceeaşi modalitate, respectiv prin debitarea contului său curent deschis la B.X.

Înmulţind cuantumul sumei datorate lunar cu titlu de rată contractuală (494,95 lei) cu numărul de luni scurse în această perioadă (19), instanţa reţine că reclamanta a achitat în perioada septembrie 2006 – martie 2008, în temeiul obligaţiei comune asumate de părţi prin contractul de credit, suma totală de 9.404 lei.

Pârâtul a afirmat că, în perioada vizată, i-a înmânat reclamantei în fiecare lună jumătate din cuantumul ratei plătite de aceasta, însă reclamanta a negat contribuţia pârâtului la achitarea ratelor în această perioadă, iar acesta nu a făcut dovada susţinerilor sale cu alte mijloace de probă.

În aceste condiţii, instanţa a reţinut că, în perioada septembrie 2006 – martie 2008, ratele lunare datorate de părţi Băncii x în baza contractului de credit, în sumă totală de 9.404 lei, au fost achitate exclusiv de reclamantă, motiv pentru care îl va obliga pe pârât să plătească reclamantei suma de 4.702 lei reprezentând jumătate din valoarea acestor rate.

Pentru aprilie 2008 – aprilie 2011 (perioada de derulare, în continuare, a contractului de credit), faţă de clauza stipulată în contract conform căreia rambursarea ratelor lunare se va face prin debitarea de către bancă, la fiecare scadenţă, a contului curent al clientului, de modul de achitare până în prezent a ratelor de credit şi de împrejurarea că reclamanta este angajata Băncii X (unitatea bancară care a acordat creditul), instanţa constată că operează prezumţia simplă potrivit căreia achitarea ratelor lunare se va face tot în modalitatea prevăzută în contract.

Pentru aceste motive, dat fiind că datoria contractată de părţi este comună, că instanţa a recunoscut părţilor o cotă de contribuţie egală atât la dobândirea bunurilor, cât şi asumarea obligaţiilor, şi că reclamanta este cea care urmează să achite ratele până la expirarea termenului de rambursare prevăzut în contract, instanţa a obligat pe pârât să plătească acesteia, în perioada aprilie 2008 – aprilie 2011, în ziua de 13 a fiecărei luni (data scadentă a fiecărei rate lunare), suma de 247,48 lei reprezentând jumătate din rata datorată de părţi Băncii X în baza contractului de credit.

Văzând dispoziţiile art. 274 din Codul de procedură civilă şi faţă de împrejurarea că pârâtul este partea căzută în pretenţii în accepţiunea acestui text de lege, instanţa a obligat pe acesta să plătească reclamantei suma de 720,5 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 de lei, timbrul judiciar în valoare de 0,5 lei, onorariul pentru efectuarea expertizei contabile în cuantum de 300 de lei şi onorariul apărătorului ales în valoare de 400 de lei.

Pentru toate considerentele de fapt şi de drept expuse atât în cuprinsul prezentei hotărâri cât şi al încheierii interlocutorii, instanţa a admis în parte acţiunea, a constatat că masa partajabilă se compune din suma de 7.682,5 lei şi din datoria comună de 30.247 de lei, a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei privind includerea în masa partajabilă a autoturismului şi a constatat că părţile au avut o contribuţie de 1/2 fiecare la dobândirea masei partajabile.

Totodată, instanţa a obligat pe pârât să plătească reclamantei suma de 3.841,25 lei reprezentând jumătate din valoarea autoturismului înstrăinat de acesta şi suma de 4.702 lei reprezentând jumătate din valoarea ratelor de credit achitate de reclamantă în perioada septembrie 2006 – martie 2008, a obligat pe pârât să plătească reclamantei, în perioada aprilie 2008 – aprilie 2011, în ziua de 13 a fiecărei luni, suma de 247,48 lei reprezentând jumătate din rata datorată de părţi Băncii X în baza contractului de credit şi a obligat pe pârât să plătească acesteia suma de 720,5 lei cheltuieli de judecată.

Tags: bunuri comune, contract de credit, datorii comune ale soţilor, partaj

Acţiune în constatarea calităţii unui bun propriu dobândit de unul dintre soţi în timpul căsătoriei. Modificare acţiune. Contribuţie exclusivă la dobândirea bunului. Partaj bunuri comune.

Tip: Sentinţă civilă
Nr./Dată: 114 (22.01.2008)
Autor: JUDECATORIA MANGALIA
Domenii asociate:acţiuni (în): anulare, posesorie, regres, pauliană etc.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Mangalia la 07.08.2007 reclamanta G. L. l-a chemat în judecată pe pârâtul G. V. pentru ca instanţa, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să constate că apartamentul situat în municipiul Mangalia a fost dobândit prin contribuţia sa exclusivă.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, prin sentinţa civilă nr. 565 din 02.04.2004 a Judecătoriei Mangalia, s-a dispus desfacerea căsătoriei părţilor, prin acordul soţilor. Din anul 1985, ea a început să întreţină relaţii de concubinaj notorii cu numitul G. G. care, prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 57 din 13.01.1996, i-a vândut apartamentul situat în mun. Mangalia.

Împreună cu pârâtul, a susţinut reclamanta, nu a mai convieţuit din anul 1985, astfel că, la dobândirea imobilului dobândit anterior, a avut o cotă de contribuţie exclusivă.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 111 din Codul de procedură civilă.

La termenul de judecată din 15.01.2008, reclamanta a declarat că îşi modifică acţiunea introductivă în sensul că solicită partajul bunurilor comune, să se stabilească masa partajabilă, să se constate că apartamentul a fost dobândit prin contribuţia sa exclusivă, şi, ca o consecinţă a acestei constatări, să-i fie atribuit bunul fără obligarea la plata unei sulte către pârât.

În susţinerea acţiunii, reclamanta a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri care, fiind pertinentă şi utilă, a fost admisă de instanţă.

Pârâtul nu a formulat întâmpinare şi nu s-a prezentat în instanţă pentru a propune probe, însă, prin declaraţia autentificată depusă la dosar a arătat că recunoaşte contribuţia exclusivă a reclamantei la dobândirea apartamentului şi că nu are nicio pretenţie asupra acestuia.

Analizând acţiunea dedusă judecăţii, prin prisma probelor administrate în cauză şi a dispoziţiilor legale aplicabile, instanţa a constatat următoarele:

Reclamanta şi pârâtul s-au căsătorit în anul 1977 iar în cursul anului 1985 s-au separat în fapt şi nu au mai reluat convieţuirea, astfel cum reiese din considerentele sentinţei civile nr. 565 din 02.04.2004 a Judecătoriei Mangalia.

Prin contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 57 din 13.01.1996, reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului situat în municipiul Mangalia.

Prin sentinţa civilă nr. 565 din 02.04.2004 a Judecătoriei Mangalia s-a desfăcut căsătoria părţilor, pe baza acordului acestora, iar prin declaraţia autentificată depusă la dosar pârâtul a arătat că recunoaşte contribuţia exclusivă a reclamantei la dobândirea apartamentului menţionat anterior.

Articolul 30 alin. (1) din Codul familiei prevede că „bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soţi, sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soţilor”, iar art. 31 din acelaşi act normativ enumeră, cu caracter limitativ, categoriile de bunuri proprii ale fiecărui soţ.

În temeiul acestor dispoziţii legale, un bun este comun dacă sunt îndeplinite, în mod cumulativ, două condiţii, şi anume ca bunul să fie dobândit de oricare dintre soţi în timpul căsătoriei şi să nu facă parte din categoriile de bunuri pe care legea le consideră bunuri proprii.

În virtutea prezumţiei de comunitate instituite de art. 30 alin. (1) din Codul familiei, devin bunuri comune chiar şi bunurile dobândite de oricare dintre soţi în perioada în care aceştia erau separaţi în fapt, această împrejurare având importanţă numai pentru determinarea întinderii părţii care se cuvine fiecăruia dintre soţi.

În speţă, reclamanta şi pârâtul s-au căsătorit în 1977 şi au divorţat în 2004, astfel că apartamentul dobândit de reclamantă în temeiul contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 57 din 13.01.1996, este bun comun, fiind dobândit în timpul căsătoriei.

În privinţa cotei de contribuţie a soţilor la dobândirea acestui bun, din declaraţia notarială dată de pârât, în care acesta recunoaşte că nu a avut nicio contribuţie la achiziţionarea apartamentului (achiesând astfel la pretenţiile reclamantei), instanţa reţine că reclamanta a avut o contribuţie exclusivă la dobândirea bunului comun, motiv pentru care, procedând la sistarea stării de devălmăşie, i-a va atribuit acesteia apartamentul fără a fi obligată la plata unei sulte către pârât.

Pentru considerentele expuse, instanţa a admis acţiunea, a constatat că părţile au dobândit în timpul căsătoriei dreptul de proprietate asupra apartamentului situat în municipiul Mangalia, a constatat că reclamanta a avut o contribuţie exclusivă la dobândirea bunului comun şi, pe cale de consecinţă, i-a atribuit acesteia apartamentul.

Tags: bunuri comune, contribuţie exclusivă, devălmăşie, modificare acţiune, partaj

Partaj de bunuri comune. Constituirea masei bunurilor comune. Bun dobândit de unul din soţi prin moştenire. Transformarea bunului propriu dobândit prin moştenire în bun comun al ambilor soţi. Condiţii

Tip: Decizie
Nr./Dată: -/2006 (10.05.2005)
Autor: Tribunalul Vaslui
Domenii asociate: partaj

Toate bunurile dobândite în timpul căsătoriei, cu excepţia celor prevăzute de art. 31 Codul familiei, se prezumă ca sunt bunuri comune ale ambilor soţi, de la data dobândirii lor.

În principiu, participarea soţului neproprietar la îmbunătăţirile sau reparaţiile ce se fac unui imobil bun propriu al celuilalt soţ nu duce la schimbarea naturii juridice a bunului şi deci nu-l transformă din bun propriu în bun comun.

În situaţia în care lucrările efectuate în timpul căsătoriei asupra imobilului respectiv, l-au transformat în aşa măsură încât el a devenit un bun deosebit de cel iniţial, acesta trebuie considerat ca fiind dobândit în timpul căsătoriei, fiind bun comun în sensul art. 30 din Codul familiei.

Prin sentinţa civilă nr. 166/25 mai 2004, Judecătoria Murgeni (Chiosa Liviu) a admis acţiunea de partaj bunuri comune formulată de reclamantă şi a constatat că masa de împărţit se compune din casă de locuit, terenul aferent acesteia, terenul dobândit de soţul pârât prin reconstituire în baza Legii nr. 18/1991 reţinându-se o cotă de contribuţie a reclamantei de 80 % şi a pârâtului de 20 % la dobândirea bunurilor comune.

Investit cu apelul pârâtului şi suplimentând probele, Tribunalul Vaslui a schimbat în parte sentinţa pronunţată de judecătorie (decizia civilă nr. 78/05.04.2005) în sensul că a scos din masa bunurilor comune terenul aferent construcţiei şi terenul înscris în titlul de proprietate emis pe numele pârâtului.

A rezultat din probe că pârâtul a dobândit prin moştenire o casă şi terenul aferent. Casa fiind în stare avansată de degradare la data dobândirii a fost demolată şi cei doi soţi au construit o casă nouă, acest imobil fiind considerat bun comun şi inclus în masa de împărţit. Terenul aferent casei (dobândit prin moştenire) cât şi cel reconstituit pârâtului conform Legii 18/1991 este bun propriu al acestuia, situaţie recunoscută chiar şi de reclamantă, astfel că instanţa de fond greşit l-a inclus în masa bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei.

Hotărârea primei instanţe a fost schimbată şi în ce priveşte contribuţia părţilor la dobândirea bunurilor comune. Din probele dosarului s-a reţinut că părţile au o contribuţie egală la dobândirea bunurilor comune. Deşi reclamanta a fost salariată şi pârâtul a realizat venituri, exercitând meseria de tâmplar.

Tags: bunuri comune, partaj