Personal contractual. Indemnizatie dispozitiv. Conditii de acordare.

Reclamantii E.P., B.I., T.D. si S.M. au chemat în judecata Serviciul Public Comunitar de Evidenta a Persoanelor Tulcea, solicitând obligarea pârâtului la plata în favoarea fiecarui reclamant a îndemnizatiei de dispozitiv, în cuantum de 25% din salariul de baza, începând cu data de 01.01.2008 si în continuare pe toata durata pe care îsi desfasoara activitatea la acesta, cât si la plata cheltuielilor de judecata.

În motivare, reclamantii au aratat ca, au calitatea de angajati în cadrul administratiei publice judetene Tulcea, respectiv Serviciul Public Comunitar de Evidenta a Persoanelor al judetului Tulcea, institutie aflata în subordinea Consiliului Judetean Tulcea.

S-a aratat ca, potrivit art.13 din Legea nr.138/1999, cadrele militare în activitate, militarii angajati pe baza de contract si salariatii civili beneficiaza de o indemnizatie de dispozitiv lunara de 25% din solda, respectiv din salariul de baza conform art. 1 din Legea nr. 138/1999, dispozitiile acestei legi se aplica personalului militar si civil din cadrul Ministerului Apararii Nationale, Ministerului de Interne, Serviciului Român de Informatii, Serviciului de Informatii Externe, Serviciului de Protectie si Paza, Serviciului de Telecomunicatii Speciale si Ministerului Justitiei.

S-a precizat ca Ministerul Administratiei si Internelor a emis Ordinul nr. 496/28.07.2003 prin care a fost completat ordinul M.I. nr. 275/2002, în sensul introducerii pct. 9.2 având continutul: Indemnizatia de dispozitiv se acorda si personalului civil ce îsi desfasoara activitatea în domeniul administratiei publice.

S-a mai precizat ca aceasta completare vizeaza si pe reclamantii, care îsi desfasoara activitatea, ca personal civil (în sensul art. 31 pct. 1 din ordinul M.I. nr. 275/2002), în domeniul administratiei publice.

Au mentionat reclamantii ca un motiv în plus pentru care solicita acordarea sporului de dispozitiv este specificul activitatii pe care o desfasoara (evidenta persoanelor) care presupune disponibilitate totala la activitatile cu caracter extraordinar, de urgenta si pentru serviciul de permanenta pe care îl asigura, în interes public, si structura de personal a serviciului, care conform art. 241 alin. 1 din O.G. nr. 84/2001 este formata din functionari publici civili si politistii detasati, acestia din urma fiind deja beneficiari ai sporului de dispozitiv.

În aparare, pârâtul Serviciul Public Comunitar de Evidenta a Persoanelor Tulcea a formulat întâmpinare prin care a aratat ca, sporul de dispozitiv solicitat de reclamanti în mod netemeinic si nelegal are ca baza legala art. 13 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului militar din institutiile publice de aparare nationala, ordine publica si siguranta nationala, precum si acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste institutii si Ordinul 496/2003 al ministrului administratiei si internelor privind modificarea si completarea Ordinului ministrului de interne nr.275/2002 pentru aplicarea prevederilor legale referitoare la salarizarea personalului militar si civil din Ministerul de Interne, cu modificarile si completarile ulterioare.

A precizat pârâtul ca, în mod netemeinic si nelegal, reclamantii solicita acordarea acestui spor în calitate de functionari publici ai administratiei publice locale. Apreciaza ca beneficiarii de drept ai acestui spor sunt doar angajatii militari si cei asimilati lor din institutiile Ministerului Internelor si Reformei Administrative.

Prin sentinta civila nr. 1364 din 18 iunie 2008 pronuntata de Tribunalul Constanta a fost respinsa ca nefondata actiunea formulata de reclamanti.

Pentru a pronunta aceasta hotarâre instanta de fond a retinut urmatoarele considerente:

Potrivit art. 13 din Legea nr. 138/1999, cadrele militare în activitate, militarii angajati pe baza de contract si salariatii civili beneficiaza de o indemnizatie de dispozitiv lunara de 25% din solda, respectiv din salariul de baza conform art.1 din Legea nr.138/1999.

În conformitate cu prevederile art. 1 din Legea nr. 138/1999 – „Dispozitiile prezentei legi se aplica personalului militar si civil din cadrul Ministerului Apararii Nationale, Ministerului de Interne, Serviciului Român de Informatii, Serviciului de Informatii Externe, Serviciului de Protectie si Paza, Serviciului de Telecomunicatii Speciale si Ministerului Justitiei”.

Potrivit prevederilor art. 47 si 49 din mentionata lege, personalul civil din ministerele si institutiile centrale enumerate în art. 1, care desfasoara activitati în conditii similare cu cele ale cadrelor militare, beneficiaza de primele, sporurile si indemnizatiile acordate acestora.

Prin Ordinul Ministerului de Interne nr. 275 din 05.06.2002 au fost adoptate Normele metodologice pentru punerea în aplicare a Legii nr. 138/1999, acest din urma act normativ fiind modificat si completat prin Ordinul M.A.I. nr. 496/28.07.2003.

Potrivit punctului 9.2., introdus prin Ordinul modificator: ”Indemnizatia de dispozitiv se acorda si personalului civil ce-si desfasoara activitatea în domeniul administratiei publice”.

Punctul 31.1 din Ordin prevede ca: ”Prin personalul civil, în sensul prezentului Ordin, se întelege functionarii publici si personalul contractual civil din Ministerul Administratiei si Internelor; personalul civil din Ministerul Administratiei si Internelor beneficiaza de drepturile stabilite prin prezenta lege, cu exceptia celui din domeniul administratiei publice, care beneficiaza doar de dreptul prevazut de art. 13 din lege, precum si de cele prevazute în reglementarile în vigoare aplicabile salariatilor omologi din sectorul bugetar”.

Din coroborarea dispozitiilor legale anterior mentionate s-a constatat ca, pentru a se acorda sporul de dispozitiv prevazut de Legea nr.138/1999, trebuie ca personalul civil sa-si desfasoare activitatea într-un dispozitiv cu caracter militar sau într-una din institutiile si autoritatile prevazute în art. 1 din Legea nr. 138/1999.

Personalul din cadrul pârâtului face parte dintr-un organ al administratiei publice locale, si nu din cadrul Ministerului de Interne, astfel ca Ordinul invocat nr. 496/2003 al Ministerului Administratiei si Internelor nu îsi are aplicabilitate în privinta reclamantilor.

În aceste conditii, ministrul administratiei si internelor nu avea nicio atributie în privinta salarizarii personalului contractual din cadrul administratiei publice locale si, prin urmare, ordinul sus mentionat nu poate fi aplicat în cazul pârâtului si cu atât mai putin dispozitiile Legii nr. 138/1999, care nu fac nicio referire la salarizarea personalului civil din administratia publica locala.

Ca este asa o demonstreaza si denumirea legii, care se refera în primul rând la personalul militar si la personalul civil, dar din cadrul acelorasi unitati (adica a unitatilor militare) – or, în mod evident, pârâtul nu are personal militar privind salarizarea.

Chiar denumirea indemnizatiei, aceea de dispozitiv, demonstreaza ca aceasta indemnizatie nu se aplica în cadrul institutiilor cu caracter eminamente civil.

De asemenea, nu sunt aplicabile nici dispozitiile art. 16 din Constitutia României si nici cele din Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului, deoarece nu exista nicio egalitate între persoanele care îsi desfasoara activitatea într-un dispozitiv militar – în care exista anumite reguli specifice de acces, de circulatie în interiorul dispozitivului, de comunicare – si o institutie publica, în care toate acele reguli nu se aplica.

Împotriva sentintei civile nr. 1364 din 18 iunie 2008 pronuntata de Tribunalul Tulcea, au declarat recurs reclamantii E.P., B.I., T.D. si S.M.

În motivarea recursului, recurentii reclamanti au aratat ca sporul de dispozitiv solicitat are ca baza legala: Ordinul M.A.I nr. 496/2003, O.U.G. nr. 192/2002, Legea nr. 138/1999, Legea nr. 228/2003, O.U.G. nr. 63/2003 si H.G. nr. 28/1993.

Prezinta relevanta juridica punctele 9.2. si 31.1. din Ordinul nr. 496/2003 conform carora indemnizatia de dispozitiv se acorda si personalului civil ce îsi desfasoara activitatea în domeniul administratiei publice fara a se face diferenta între Administratia publica centrala si locala, iar prin personal civil, astfel cum s-a prevazut la pct. 31.1. se întelege atât categoria functionarilor publici cât si personalul contractual.

Potrivit acestui ordin trebuie sa beneficieze de sporul de dispozitiv în procent de 25% calculat la salariul de baza si personalul contractual, fara a se face deosebire între personalul contractual din prefecturi si personalul contractual din aparatul propriu al consiliilor locale si serviciilor subordonate.

Având în vedere ca atât functionarii publici cât si personalul contractual fac parte din categoria personalului civil ce-si desfasoara activitatea în domeniul administratiei publice, se considera de catre recurenti ca o interpretare diferita ar veni contradictoriu cu prevederile Constitutiei României si ale Conventiei Europene a Drepturilor Omului.

Notiunea de „dispozitiv” presupune faptul ca angajatii (atât functionarii publici cât si personalul contractual) trebuie sa fie pregatiti sa intervina în orice moment, în orice zi a saptamânii, la solicitarea conducatorului unitatii sau institutiei publice pentru rezolvarea problemelor cu caracter de urgenta pe care le presupune administratia publica; se impune o interpretare excesiva a textului legal si o interpretare comparativa cu legislatia muncii.

Analizând sentinta recurata din prisma criticilor formulate, Curtea a respins recursul ca nefondat pentru urmatoarele considerente:

Reclamantii au calitatea de personal contractual în cadrul Serviciului Public Comunitar de Evidenta a Persoanelor al judetului Tulcea, institutie aflata în subordinea Consiliului Judetean Tulcea.

Potrivit prevederilor art. 13 din Legea nr. 138/1999 cadrele militare în activitate, militarii angajati pe baza de contract si salariatii civili beneficiaza de o indemnizatie de dispozitiv lunara de 25% din solda de functie, solda de grad, solda de merit, indemnizatia de comanda si gradatii, respectiv din salariul de baza.

Prin Ordinul nr. 496 din 28 iulie 2003 emis de Ministrul Administratiei si Internelor, la punctul 9.2., s-a prevazut ca indemnizatia de dispozitiv se acorda personalului civil ce îsi desfasoara activitatea în domeniul administratiei publice.

Potrivit punctului 31.1. din acelasi ordin, „prin personal civil în sensul prezentului ordin, se întelege functionarii publici si personalul contractual din M.A.I.”. Tot la acest punct se prevede ca personalul civil din M.A.I. beneficiaza de drepturile prevazute de Legea nr. 138/1999, cu exceptia personalului din domeniul administratiei publice care beneficiaza doar de dreptul prevazut la art. 13 din lege, respectiv indemnizatia de dispozitiv.

În conformitate cu definitia data de punctul 3.1. din acest ordin prin personal civil se întelege functionarii publici si personalul contractual din M.A.I.

Acest ordin reprezinta o norma metodologica de punere în aplicare a legii, neputând modifica legea.

Prin acest ordin nu s-a adus o modificare a legii, în sensul ca toti angajatii administratiei publice sa beneficieze de aceasta indemnizatie, ci a fost precizat faptul ca si salariatii din cadrul administratiei publice care au fost comasati în cadrul Ministerului Administratiei si Internelor sa beneficieze de aceasta indemnizatie.

Reclamantii au calitatea de personal contractual în cadrul Serviciului Public comunitar de Evidenta a Persoanelor al judetului Tulcea, institutie aflata în subordinea Consiliului Judetean Tulcea si nu în subordinea Ministerului Internelor si Reformei Administrative.

Salariatii din cadrul Serviciului Public comunitar de Evidenta a Persoanelor al judetului Tulcea, institutie aflata în subordinea Consiliului Judetean Tulcea, nu fac parte din categoria personalului civil la care face referire Ordinul, salarizarea acestora fiind reglementata prin acte normative cu caracter special.

Ordinul nr. 496 din 28 iulie 2003 emis de Ministerul Administratiei si Internelor nu se poate aplica si altor persoane decât celor expres enumerate, în caz contrar, prin extinderea beneficiarilor, ar însemna sa se admita posibilitatea acordarii unor indemnizatii prin acte normative cu putere inferioara legii.

Sporul de dispozitiv se încadreaza între sporurile pentru misiune permanenta, în sensul ca persoana care beneficiaza de plata acestui spor se afla în dispozitiv, în regim comandat, adica se afla în permanenta la dispozitia unitatii, fiind obligata sa intervina ori de câte ori este nevoie, la orice ora din zi si din noapte.

Acordarea indemnizatiei de dispozitiv presupune practic disponibilitatea totala a acestor salariati de a participa, dincolo de durata normala a programului de lucru, la activitati ale administratiei publice care are caracter extraordinar si pentru serviciul de permanenta pe care îl asigura în interes public.

În cauza, nu poate fi retinuta o încalcare a prevederilor art. 16 din Constitutia României si din Conventia Europeana a Drepturilor Omului întrucât nu exista o comparabilitate între reclamanti si ceilalti salariati carora li se acorda sporul de dispozitiv.

Principiul egalitatii în fata legii, consacrat de art. 16 alin. 1 din Constitutie, nu înseamna o uniformitate asa încât, daca la situatii egale trebuie sa corespunda un tratament egal, la situatii diferite tratamentul nu poate fi decât diferit.

De altfel, jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului referitoare la principiul egalitatii în fata legii si a nediscriminarii este constanta si recunoaste ca principiul egalitatii nu este sinonim cu uniformitatea si ca situatiile diferite impun un tratament juridic diferit, recunoscându-se astfel dreptul la diferentieri.

Pentru considerentele aratate mai sus, potrivit art. 312 Cod procedura civila, Curtea a respins recursul ca nefondat si a mentinut sentinta recurata ca legala si temeinica.

Tags: Personal contractual

Titlu: Personal contractual – Cerere de acordare spor de fidelitate şi prima de concediu Cuprins pe materii: Dreptul muncii Legislaţie relevantă: Legea nr. 138/1999, O.G. nr. 38/2003

Prin sentinţa civilă nr. 725/21.10.2008 pronunţată de Tribunalul Brăila în dosarul nr. 984/113/2008, a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de reclamanţii V.E. ş.a. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Internelor şi Reformei Administrative şi Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Brăila.

Au fost obligate instituţiile pârâte să plătească reclamanţilor, în funcţie de perioada lucrată la IPJ Brăila, drepturile băneşti, reprezentând sporul de fidelitate pe perioada 2005-22.04.2008 şi prima de concediu pentru perioada 2003-2007.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin acţiunea civilă înregistrată la Tribunalul Brăila cu nr. 984/113/22.04.2008, reclamanţii au solicitat ca pârâţii Ministerul Internelor şi Reformei Administrative şi Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Brăila să fie obligaţi la plata drepturilor băneşti, reprezentând sporul de fidelitate şi prima de concediu, începând cu anul 2003 până la zi, precum şi obligarea ordonatorului principal de credite la asigurarea sumelor necesare plăţii acestora.

În motivarea cererii, reclamanţii au susţinut că în calitate de personal contractual, sunt prejudiciaţi prin neacordarea din 2003 a sporului de fidelitate şi a primei de concediu, la care au dreptul în baza art. 49 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din instituţiile de ordine publică, precum şi acordarea de drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii.

În drept, au mai fost invocate dispoziţiile Legii nr. 360/2002, OG nr. 38/2003 şi art. 41 din Constituţia României.

Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, prin întâmpinare, a solicitat respingerea ca neîntemeiată şi vădit nelegală a cererii, pe motiv că drepturile băneşti cuvenite personalului civil contractual sunt reglementate de OUG nr. 24/2000, iar Legea nr. 138/1999 şi OG nr. 38/2003, invocate de către reclamanţi, nu au aplicabilitate faţă aceştia.

Totodată, s-a susţinut că acordarea sporurilor nu se justifică pentru personalul contractual, având în vedere faptul că atribuţiile celor care fac parte din această categorie sunt de altă natură decât cele ale poliţiştilor (fila 9).

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Brăila, prin întâmpinare, a precizat că nu toţi reclamanţii au avut calitatea de angajat al IPJ Brăila în perioada pentru care se solicită drepturile şi pentru argumentele invocate de MIRA a solicitat respingerea acţiunii.

Tribunalul, examinând susţinerile şi dispoziţiile legale incidente în cauză, a constatat că cererea formulată în baza Legii nr. 167/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, este fondată în parte pentru următoarele considerente:

În fapt:

Reclamanţii fac parte din personalul contractual al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Brăila, cu excepţia lui A.D., conform tabelului de la fila 56, întocmit de instituţia pârâtă.

În drept:

Drepturile băneşti pretinse de către reclamanţi, din 2003 până la zi, reprezentând sporul de fidelitate şi prima de concediu, sunt prevăzute în art. 6 şi 37 al. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 38/30.01.2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, aprobată prin Legea nr. 353/10.07.2003.

Aplicarea art. 37 al. 2 privitor la prima de concediu a fost suspendată succesiv prin art. 9 al. 7 din Legea nr. 507/2003, art. 8 al. 7 din Legea nr. 511/2004 şi art. 5 al. 5 din Legea nr. 379/2005 privind bugetul de stat, poliţiştii fiind plătiţi în limita fondurilor bugetare alocate, conform art. 57 din OG nr. 38/2003.

Dispoziţiile art. 6 privitoare la sporul de fidelitate au fost suspendate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 118/2004.

Instituţiile pârâte au solicitat respingerea acţiunii, susţinând că, în condiţiile în care atribuţiile personalului civil contractual sunt de altă natură decât cele ale poliţiştilor, iar drepturile băneşti cuvenite acestei categorii sunt reglementate de OUG nr. 24/2000, nu de Legea nr. 138/1999 şi OG nr. 38/2003, cererea reclamanţilor pentru plata drepturilor băneşti este nefondată.

Susţinerea nu a fost primită pentru următoarele considerente:

În conformitate cu art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 38/30.01.2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, aprobată prin Legea nr. 353/10.07.2003, dispoziţiile acesteia se constituie în reglementare cu caracter special.

Actele normative prin care a fost suspendată aplicarea art. 6 şi 37 al. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 38/30.01.2003 nu au abrogat cele două articole privind sporul de fidelitate şi prima de concediu, ci doar au limitat beneficiul drepturilor.

În consecinţă, faptul că aplicarea textelor de lege pe o perioadă a fost suspendată, iar dispoziţiile de suspendare nu au fost declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 38/2005 de către Curtea Constituţională, nu duce la concluzia că beneficiarii au pierdut definitiv dreptul de a primi sumele ce li se cuvin.

În conformitate cu art. 49 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din instituţiile de ordine publică, precum şi acordarea de drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii, personalul civil din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, care desfăşoară activităţi în condiţii similare cu cele ale cadrelor militare, beneficiază de primele, sporurile şi îndemnizaţiile acordate acestora.

Sporul de fidelitate are ca scop recompensarea salariatului pentru anii lucraţi în instituţie, asigurând stabilitatea personalului, iar prima de concediu contribuie la refacerea reală a capacităţii de muncă în timpul concediului de odihnă.

Având în vedere faptul că importanţa prevenirii migraţiei personalului şi a asigurării refacerii capacităţii de muncă nu pot fi puse la îndoială nici la poliţişti şi nici la personalul contractual, sub acest aspect este lipsită de relevanţă deosebirea dintre natura atribuţiilor de serviciu ale celor două categorii din cadrul structurilor subordonate Ministerului Internelor şi Reformei Administrative.

În consecinţă, drepturile băneşti primite pentru munca prestată în acelaşi sistem nu se justifică să fie reglementate diferit, având în vedere scopul şi regimul juridic al acestora.

Concluzia de mai sus se impune şi faţă de art. 41 din Constituţie, ţinând seama de faptul că dreptul la muncă nu poate fi îngrădit, iar art. 53 din legea fundamentală stabileşte limitativ situaţiile de excepţie în care exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns prin lege.

Pentru considerentele de fapt şi de drept expuse, tribunalul a constatat că acţiunea reclamanţilor este fondată pentru perioada lucrată de fiecare la instituţia pârâtă, cu excepţia reclamantei A.D., care nu a fost salariata IPJ Brăila în perioada vizată.

În ceea ce priveşte perioada pentru care s-a solicitat plata drepturilor:

La sporul de fidelitate s-a avut în vedere faptul că în anii 2003 şi 2004 acordarea acestuia nu a fost suspendată, ceea ce înseamnă că, faţă de data de 22.04.2008, când a fost sesizată instanţa, cererea reclamanţilor pentru cei doi ani, a fost formulată după expirarea termenului de 3 ani prevăzut de lege.

În consecinţă, instituţiile pârâte au fost obligate la plata acestui spor începând cu anul 2005 până la data înregistrării acţiunii.

În ceea ce priveşte prima de concediu, aceasta este datorată pe perioada 2003 -2007, neputând fi solicitată anticipat, în luna aprilie pentru anul 2008.

Având în vedere faptul că executarea unei hotărâri judecătoreşti constituie obligaţie legală, cererea de obligare a ordonatorului principal de credite la asigurarea fondurilor necesare achitării drepturilor este nefondată.

Prin urmare, Tribunalul a admis în parte acţiunea, cu consecinţa obligării instituţiilor pârâte la plata drepturilor băneşti, în condiţiile expuse.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâţii Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Brăila şi Ministerul Internelor şi Reformei Administrative.

În motivarea recursului pârâtul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Brăila a criticat hotărârea primei instanţe invocând faptul că pentru anul 2003 solicitările reclamanţilor sunt inadmisibile întrucât O.G. nr. 38/2003 a intrat în vigoare începând cu data de 01.01.2004, fiind lipsite de fundament legal.

Salarizarea angajaţilor – personal civil contractual cum sunt şi intimaţii-reclamanţi, s-a realizat în baza prevederilor O.U.G. nr. 24/2000 reprezentând o normă specială şi distinctă faţă de restul prevederilor similare în domeniul salarizării categoriilor de bugetari.

Legea nr. 138/1999 se referă la personalul militar iar poliţiştii nu au calitatea de militari ci de funcţionari publici cu statut special potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 360/2002.

Prima de concediu şi sporul de fidelitate sunt drepturi specifice funcţionarilor publici şi nu militarilor şi, pe cale de consecinţă, nici părţilor intimate.

A considerat că în mod eronat instanţa de fond a apreciat că reclamanţii în calitatea de angajaţi civili contractuali li se cuvin drepturi salariale specifice funcţionarilor publici cu statut special, condiţii care nu sunt îndeplinite în contextul legislaţiei prevăzute din domeniul salarizării angajaţilor publici contractuali.

Şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 299 – 316 Cod procedură civilă.

În motivarea recursului pârâtul Ministerul Internelor şi Reformei Administrative a criticat hotărârea primei instanţe ca vădit netemeinică şi esenţial nelegală, pentru următoarele considerente:

Drepturile băneşti cuvenite intimaţilor-reclamanţi care fac parte din categoria personalului civil contractual sunt prevăzute de dispoziţiile O.U.G. nr. 24/2000 şi nu cele ale O.U.G. nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor cu modificările şi completările ulterioare, sau ale Legii nr. 138/1999.

În legislaţia referitoare la salarizarea cadrelor militare nu este prevăzută plata primelor de concediu şi a sporului de fidelitate astfel încât este evident că personalul civil din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative nu poate beneficia de plata acestor drepturi.

A mai învederat faptul că dispoziţiile O.U.G. nr. 24/2000, cu modificările şi completările ulterioare, nu instituie dreptul la prima de concediu şi spor de fidelitate pentru această categorie de personal.

De asemenea, personalul contractual civil nu desfăşoară activităţi similare cu personalul din categoria funcţionarilor publici cu statut special (poliţişti), neputând astfel beneficia de prima de concediu şi spor de fidelitate.

A solicitat admiterea recursului şi pe fond respingerea acţiunii intimaţilor-reclamanţi ca neîntemeiată.

În drept şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 299 şi următoarele, 304 indice 1 Cod procedură civilă.

Prin întâmpinare intimaţii-reclamanţi au solicitat respingerea recursurilor, motivele invocate fiind considerate nefondate faţă de momentul intrării în vigoare a O.G. nr. 38/2003, a prevederilor cuprinse în Legea nr. 138/1999 şi în Contractul colectiv de muncă la nivel de unităţi din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative pe anii 2008 – 2009.

Prin decizia civilă nr. 211/R/11.02.2009 a Curţii de Apel Galaţi au fost admise recursurile declarate de pârâţii Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Brăila şi Ministerul Internelor şi Reformei Administrative împotriva sentinţei civile nr. 725/21.10.2008 pronunţată de Tribunalul Brăila în dosarul nr. 984/113/2008.

A fost modificată în tot sentinţa civilă nr. 725/21.10.2008 a Tribunalului Brăila şi, în rejudecare:

A fost respinsă ca nefondată acţiunea formulată de reclamanţi.

Au fost avute în vedere următoarele considerente:

Prima instanţă şi-a întemeiat soluţia pronunţată în cauză pe dispoziţiile O.G. nr. 38/2003 şi ale art. 49 din Legea nr. 138/1999 fiind considerate lipsite de relevanţă deosebirile dintre natura atribuţiilor revenind poliţiştilor şi personalului contractual din cadrul structurilor subordonate Ministerului Internelor şi Reformei Administrative.

Totodată, a apreciat asupra caracterului fundamental al drepturilor salariale de natura celor solicitate vizate de reclamanţi – sporul de fidelitate şi prima de concediu – prin raportare la dispoziţiile art. 41 şi 53 din Constituţia României.

Însă, salarizarea personalului contractual civil din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative se realizează pe baza prevederilor O.U.G. nr. 24/2000 care cuprind reglementări speciale privind categoria personalului contractual din sectorul bugetar.

Astfel, potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 24/2000, pentru activitatea desfăşurată personalul contractual din sectorul bugetar primeşte un salariu de bază stabilit potrivit anexelor precum şi celelalte drepturi salariale prevăzute prin dispoziţiile legale în vigoare, corespunzătoare fiecărui domeniu de activitate.

Prin personalul contractual din sectorul bugetar se înţelege personalul angajat în acest sector în funcţii de conducere sau în funcţii de execuţie, pe bază de contract individual de muncă încheiat în condiţiile legii.

În speţă, intimaţii-reclamanţi îndeplinesc funcţii specifice personalului contractual ce se regăsesc în Anexele 5/1 şi 5/2 la O.U.G. nr. 24/2000.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 49 din Legea nr. 138/1999, acestea se referă la personalul civil din ministerele şi autorităţile centrale prevăzute la art. 47, care desfăşoară activităţi în condiţii similare cu cele ale cadrelor militare, beneficiază de primele, sporurile şi indemnizaţiile acordate acestora potrivit prevederilor aplicabile cadrelor militare în activitate.

În aceeaşi redactare sunt şi prevederile art. 29 din Contractul colectiv de muncă la nivelul grupului de unităţi din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative pe anul 2009.

De precizat că un asemenea contract îşi produce efectele de la data înregistrării sale legale, potrivit dispoziţiilor art. 25 alin. 3 din Legea nr. 130/1996, pe când drepturile pretinse de intimaţii-reclamanţi invocând prevederile contractuale de mai sus privesc perioada începând cu anul 2003.

Este adevărat că prin dispoziţiile art. 49 din Legea nr. 138/1999, s-a prevăzut pentru personalul civil din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, să beneficieze de primele, sporurile şi indemnizaţiile acordate cadrelor militare, însă numai dacă desfăşoară activităţi în condiţii similare cu ale acestora.

Intimaţii-reclamanţi şi-au întemeiat pretenţiile prin raportare la prevederile art. 37 al. 2 şi art. 6 din O.G. nr. 38/2003.

Numai că asemenea dispoziţii sunt de strictă aplicare doar categoriei poliţiştilor, dată fiind calitatea acestora de funcţionari publici cu statut special.

Potrivit art. 6 din O.G. nr. 38/2003 poliţiştilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază, în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului de interne, pentru activitatea desfăşurată în instituţiile din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională în calitate de militari, poliţist, funcţionar public şi personal contractual.

De asemenea, potrivit art. 37 al. 2 din O.G. nr. 38/2003, la plecarea în concediul de odihnă poliţistul primeşte o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.

În acelaşi sens sunt şi prevederile pct. 5 şi 25 din Ordinul M.A.I. nr. 132/2004 privind norme metodologice de aplicare a prevederilor legale referitoare la salarizarea poliţiştilor.

De menţionat că, potrivit Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, acesta este funcţionar public civil, cu statut special conferit de îndatoririle şi riscurile deosebite, de portul de armă şi de celelalte diferenţieri prevăzute în statut.

Poliţistul este învestit cu exerciţiul autorităţii publice, pe timpul şi în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor şi îndatoririlor de serviciu, în limitele competenţelor stabilite prin lege.

Ca atare, nu poate fi pus un semn de egalitate între poliţişti şi personalul contractual civil, astfel încât de drepturile reglementate de lege pentru poliţişti să beneficieze şi intimaţii-reclamanţi.

Caracterul diferit al funcţiilor deţinute de intimaţii-reclamanţi determină condiţii şi atribuţii specifice de muncă, neputând fi considerate nici măcar similare.

Intimaţii-reclamanţi au făcut referire în cererea introductivă la existenţa unei discriminări faţă de sporurile acordate militarilor (poliţiştilor) însă discriminarea presupune constatarea unor prevederi,criterii sau practicii care avantajează anumite persoane faţă de altele, pe baza criteriilor prevăzute de art. 1 din O.G. nr. 137/2000, şi care nu sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate şi necesare.

Cu alte cuvinte, o diferenţă de tratament are natură discriminatorie dacă nu se bazează pe o justificare rezonabilă şi obiectivă şi priveşte diferenţieri dintre situaţii analoage, de natură să justifice un tratament diferit.

Or, în speţă, funcţiile îndeplinite de intimaţii – reclamanţi ce fac parte din personalul contractual civil şi atribuţiile specifice acestora nu pot fi considerate identice sau cel puţin analoage cu cele ce le revin poliţiştilor în calitatea de funcţionari publici cu statut special, pentru a determina şi o salarizare echivalentă acestora în ceea ce priveşte primele de concediu şi sporul de fidelitate.

Tags: Personal contractual