Plângere la Legea nr. 1/2000

SENTINŢA CIVILĂ NR. 892/02.06.2010 – În materie civilă – plângere la Legea nr. 1/2000.

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub numărul 588/188/2010 petenţii II ,BL au formulat plângere împotriva Hotărârii Comisiei Judeţene Neamţ pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor nr. 8025/12.02.2010 solicitând anularea parţială a acesteia şi reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului cu vegetaţie forestieră de 5 ha situat pe raza comunei Poiana Teiului, după autorul IA.

În motivarea plângerii a arătat că a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate asupra suprafeţei de 5 ha teren cu vegetaţie forestieră după defunctul său bunic, aceasta fiind respinsă de Comisia Locală Poiana Teiului motivat de faptul că actele prezentate în dovedirea dreptului de proprietate sunt tabele de împroprietărire din anii 1921

În drept au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 18/1991, Legii nr. 1/2000 şi ale Legii nr. 247/2005.

Cererea este scutită de plata taxei de timbru potrivit art. I pct. 43 din Titlul VI al Legii nr. 247/2005.

Intimata Comisia Locală Poiana Teiului pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a formulat întâmpinare solicitând respingerea plângerii ca neîntemeiată întrucât tabelele cu îndreptăţiţii la împroprietărire conform reformei agrare din 1921 nu constituie o dovadă pertinentă a dreptului de proprietate.

Analizând actele dosarului instanţa apreciază că plângerea nu este întemeiată, urmând a o respinge pentru următoarele considerente:

Prin cererea adresată Comisie Locale Poiana Teiului, petenţii au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 5 ha conform art. 36 din Legea nr. 1/2000 astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 212/2008, după defuncta lor bunică IA.

În dovedirea dreptului de proprietate a depus un tabel, susţinând în instanţă că reprezintă tabelul îndreptăţiţilor la împroprietărire conform reformei agrare din 1921 – fila 33 dosar.

Potrivit dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 1/2000 astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 212/2008 se stabileşte că „Persoanelor fizice cărora li s-a stabilit dreptul de proprietate prin împroprietărire, prin aplicarea Legii nr. 187/1945 pentru înfăptuirea reformei agrare, dar cărora nu li s-a atribuit efectiv terenul la care aveau dreptul sau cărora atribuirea le-a fost anulată, persoanelor îndreptăţite la împroprietărire, înscrise în tabelele nominale, precum şi persoanelor care dovedesc cu acte de la arhivele militare ale Ministerului Apărării că au luptat pe front şi că îndeplineau condiţiile prevăzute de Legea nr. 187/1945 pentru a fi împroprietărite li se vor acorda terenurile respective, agricole şi forestiere, în limita suprafeţelor disponibile, sau despăgubiri”.

Astfel fiind dispoziţiile prevederile art. 36 din Legea nr. 1/2000 modificată şi completată se aplică numai persoanelor cărora li s-a stabilit dreptul de proprietate prin împroprietărire în baza Legii nr. 187/1945, nu şi în baza Legii din 17 iulie 1921. Legea din 17 iulie 1921 s-a aplicat în mod efectiv iar, din perspectiva persoanelor îndreptăţite, finalizarea procedurilor legate de împroprietărire se dovedeşte cu actul definitiv de proprietate – respectiv cu titlul de proprietate care i s-a înmânat – precum şi cu planul de parcelare prin care lotul atribuit poate fi identificat în teren. În ipoteza în care persoana care invocă împroprietărirea sa ori a autorului ei în baza acestei legi nu mai dispune de aceste înscrisuri, ea poate solicita eliberarea unor copii de la Arhivele Naţionale.

În lipsa acestor înscrisuri tabelul cu persoanele îndreptăţite la

împroprietărire întocmit de comitetul de ocol nu poate face dovada împroprietăririi autorului petenţilor cu suprafaţa de teren pentru care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate.

De asemenea, din analiza art. 36 din Legea nr. 1/2000, se constată că sunt prevăzute următoarele categorii de persoane care au vocaţie la constituirea dreptului de proprietate, în acest temei, şi anume: persoanele fizice, care au fost împroprietărite la Reforma agrară din anul 1945, în baza Legii nr.187/1945, dar cărora nu li s-a atribuit terenul la care aveau dreptul în mod efectiv sau cărora atribuirea le-a fost anulată, persoanele fizice care îndeplineau condiţiile pentru a fi împroprietărite în anul 1945, în baza aceleiaşi legi de reformă agrară, care au fost înscrise în tabelele nominale, persoanele fizice care dovedesc cu acte eliberate de arhivele militare ale Ministerului Apărării că au luptat pe front şi că îndeplineau condiţiile prevăzute de Legea nr. 187/1945 pentru a fi împroprietărite.

Modificarea adusă Legii nr. 1/2000 prin Legea nr. 212/2008 a fost în sensul includerii în categoria îndreptăţiţilor a persoanelor care dovedesc cu acte de la arhivele militare ale Ministerului Apărării că au luptat pe front şi că îndeplineau condiţiile prevăzute de Legea nr. 187/1945 pentru a fi împroprietărite, astfel că instanţa apreciază că doar dacă autorul său se încadrează în această nouă categorie cererea de reconstituire se putea formula, cu respectarea termenului legal, la data de 26.06.2009. Însă aceştia nu au dovedit că autorul lor a luptat pe front; dacă se prevalau doar de o eventuală înscriere a autorului pe tabelele de îndreptăţiţi cererea de reconstituire trebuia formulată cu respectarea termenului legal de 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii 193/2007 – 25.06.2007, care prevedea îndreptăţirea acestei categorii de persoane.

Petenţii nu au făcut dovada încadrării autorului său în vreuna din categoriile enumerate, astfel încât va fi respinsă plângerea formulată de acesta împotriva hotărârii comisiei judeţene, prin care a fost validată propunerea Comisiei Locale Poiana Teiului de respingere a cererii de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 5 ha teren.

Tags: Plangere la Legea nr.1/2000

Plangere la Legea nr.1/2000

Fond funciar.plangere la Legea nr.1/2000

SENTINTA CIVILA NR. 1576/18.11.2008

Prin plîngerea adresata acestei instante si înregistrata sub nr. de mai sus, I. L., E. A. si S.N. au formulat plîngere împotriva Hotarîrii Comisiei Judetene nr. 7018/27.06.2008, cerînd reconstituirea dreptului de proprietate pentru 5 ha teren cu vegetatie forestiera pe raza comunei Farcasa, în calitatea lor de mostenitoare ale unchiului, respectiv fratelui, N. I., disparut în luptele din al doilea razboi mondial, fara urmasi directi.

În motivare au aratat ca autorul lor a participat la al doilea razboi mondial, disparut în lupta. Pentru acest motiv, nu a putut fi trecut în tabelele de împroprietarire de la reforma agrara din 1945, dar considera ca avea si el vocatie, pentru mostenitorii sai, la acel lot-tip de 5 ha, prevazut de Legea nr. 187/1945.

Au formulat cerere la comisia locala de fond funciar, care a admis cererea, dar comisia judeteana a invalidat-o prin hotarîrea mai sus aratata, pe motivul ca nu se face dovada proprietatii pentru terenul solicitat.

Legal citate, cele doua comisii au formulat întîmpinari, astfel:

– comisia locala (f. 27) a pledat pentru admiterea plîngerii, aducînd argumente de teorie si practica judiciara; în plus, comisia locala a depus o adresa (f. 31) din care rezulta ca, pentru satisfacerea cererilor persoanelor îndreptatite la reconstituirea dreptului de proprietate conform Legii 187/1945, Ocolul silvic Galu are la dispozitie o suprafata de 999,6 ha teren cu vegetatie forestiera, pe raza comunei Farcasa.

– comisia judeteana nu a depus întîmpinare.

Analizînd actele si probele dosarului, legislatia aplicabila (Legea 18/1991, Legea 1/2000, modif. prin L 247/2005) precum si principiile constitutionale si de drept european aplicabile în speta, instanta constata cererea îndreptatita, deci urmeaza a fi admisa, pe urmatoarele considerente:

Legea 187/1945 prevedea împroprietarirea participantilor la razboi cu teren în completare pîna la lotul-tip de 5 ha.

În aplicarea acestei legi s-au creat situatii diferite: daca la rubrica “pamînt de poseda” au fost trecute suprafetele pe care subiectii le detineau, la rubrica “pamînt cuvenit” la unii îndreptatiti au fost trecute diferite suprafete, la altii nu a fost trecuta nici o suprafata. Mai departe, aceste terenuri au fost atribuite efectiv unor îndreptatiti, iar altora nu. Dar au fost si cazuri, ca acesta de fata, în care participantii la razboi nu au fost trecuti în acele tabele, din civerse motive, sau tabelele nu se gasesc. Aceasta nu înseamna ca cei din urma nu ar avea vocatie la acea împroprietarire, prin mostenitorii lor legali, o asemenea situatie conducînd la o discriminare a unor persoane aflate în fond în aceeasi situatie – aceea de participanti la razboi si beneficiari ai legii evocate, discriminare inadmisibila, în lumina prevederilor constitutionale referitoare la egalitatea cetatenilor în fata legii, dar si a celor privind respectul si garantarea proprietatii. Deci, autorul petentelor avea vocatie la o suprafata de 5 ha teren.

Art. 36 din Legea nr. 1/2000 (care se refera la situatia celor din tabelele de împroprietariti) a cunoscut mai multe modificari succesive, spiritul acestor modificari fiind în sensul ca persoanele trecute în tabelele de împroprietrire au vocatie la împroprietarire.

De mentionat ca un numar imens de persoane din comuna Farcasa si din toate comunele învecinate au beneficiat deja de reconstituirea dreptului de proprietate pentru teren, iar a refuza acest drept altor persoane ar fi o discriminare evidenta. Trebuie avuta în vedere Conventia Europeana a Drepturilor Omului, precum si practica în materia discriminarii a Curtii Europene a Drepturilor Omului, care a condamnat în mod constant practicile discriminatorii.

Cît priveste categoria de folosinta a terenului cuvenit, este de notorietate ca în zona de munte nu existau disponibile decît terenuri forestiere, de altfel o suprafata imensa fiind expropriata de la familia Sturza în scopul aplicarii legii reformei agrare.

Pe de alta parte, dupa ce familei Sturdza i-a fost reconstituit dreptul pentru o suprafata foarte mare din fosta sa mosie, reprezentantii acestei familii, prin protocol cu toate comunele din zona, au cedat la schimb o importanta suprafata de teren din suprafata primita de ei tocmai pentru a fi atribuita petentilor care se regasesc pe tabelele de împroprietarire, cum este situatia din prezentul dosar. (f. 32-34).

Cît priveste motivul tardivitatii introducerii cererii, acesta trebuie înlaturat pentru mai multe argumente:

– toate legile succesive ale fondului funciar au acordat noi termene de introducere a cererii, avîndu-se în vedere dificultatea procesului de reconstituire;

– listele de împroprietarire se obtin foarte greu, Arhivele Nationale fiind foarte aglomerte cu astfel de cereri;

– în aceasta problema (a dreptului celor din listele de împroprietariti) legislatia a fost oscilanta, iar practica, atît a comisiilor de fond funciar, cît si a instantelor de judecata, a fost diferita, neunitara, ceea ce a derutat si descurajat pe multi din petenti, acestia nefiind hotarîti sa introduca cererile decît atunci cînd stiau ca ar putea avea cîstig de cauza.

În aceste conditii, instanta le considera pe petente de drept repuse în termenul de depunere a prezentei cereri.

Concluzionînd, instanta constata ca:

– petentele sînt repuse în termen pentru introducerea prezentei cereri;

– petentele au facut dovada vocatiei la împroprietarire si a calitatii

succesorale;

– exista teren disponibil pentru aceasta reconstituire.

NOTA: Ca ultima modificare legislativa în materia fondului funciar, este de consemnat Legea nr. 212/Mof. 737/30.X.2008, care modifica art. 36 din Legea 1/2000. Aceasta modificare confera vocatie la împroprietarire si petentilor (sau urmasilor) care fac dovada participarii la al doilea razboi mondial, chiar daca nu sînt trecuti sau nu sînt gasiti în tabelele de împroprietarire. Deci, situatia din acest dosar a fost expres prevazuta într-o lege, si rezolvata favorabil. Desigur, aceasta noua reglementare trebuie interpretata în sensul ca instituie implicit repunerea în termen a petentilor interesati, altfel ea nu ar avea nici o aplicabilitate.

Fata de cele de mai sus, plîngerea urmeaza a fi admisa asa cum a fost formulata.

Tags: Plangere la Legea nr.1/2000