PENAL: Art.180 alin.2 Cod penal. Stabilirea pedepsei in cazul instituţiilor revocării suspendării executării pedepsei, recidivei mari postcondamnatorii şi concursului de infracţiuni. judecată desfăşurată in lipsa inculpatului. Conformitate cu jurisprudenţa

PENAL: Art.180 alin.2 Cod penal. Stabilirea pedepsei in cazul instituţiilor revocării suspendării executării pedepsei, recidivei mari postcondamnatorii şi concursului de infracţiuni. judecată desfăşurată in lipsa inculpatului. Conformitate cu jurisprudenţa CEDO. Apreciere cuantum despăgubiri morale. I N S T A N Ţ A Deliberând asupra cauzei penale de fata constată următoarele: Prin rechizitoriul nr. 4/P/2008 din data de 07.10.2008, înregistrat pe rol sub nr. 1719/277/2008, Parchetul de pe lângă Judecătoria Pătârlagele a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului D.C., cercetat în stare de libertate sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 180 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a), art. 83 alin. 1 şi art. 864 Cod penal. În fapt, prin actul de sesizare al instanţei s-a reţinut, în esenţă, că în dimineaţa zilei de 09.12.2007, în jurul orei 04:00, inculpatul se afla în barul aparţinând S.C. **** S.R.L., consumând băuturi alcoolice. În acelaşi local se afla şi partea vătămată M.C. împreună cu mai multe persoane. Pe fondul unor neînţelegeri dintre inculpat şi partea vătămată referitoare la muzica din respectivul local şi pe fondul consumului de alcool, inculpatul i-a aplicat părţii vătămate o lovitură de pumn în zona feţei şi două lovituri cu o bucată de lemn în zona capului. Ulterior, partea vătămată a căzut la pământ şi a fost transportată la Spitalul Orăşenesc Nehoiu, unde a fost şi internată. În dovedirea situaţiei de fapt reţinute s-au invocat următoarele mijloace de probă: plângerea şi declaraţiile părţii vătămate (fila 5-6 d.u.p.), certificat medico legal nr. 2352/12.12.2008 eliberat de Serviciul Medico Legal Buzău ( fila 7 d.u.p.); declaraţiile martorului A.D. (fila 14 d.u.p.); declaraţiile martorului P.I. (fila 16 d.u.p); declaraţiile martorului B.C.-F. (fila 19 d.u.p); set chitanţe ( fila 8 d.u.p.); declaraţie inculpat (fila 11 – 12 d.u.p.); declaraţie martor L.A.-R. ( fila 21 d.u.p.); fişă de cazier judiciar inculpat ( fila 25 d.u.p.); alte acte procedurale ( fila 27 – 44 ). În drept, s-a reţinut că fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de loviri sau alte violenţe prevăzută de art. 180 alin. 2 Cod penal., cu aplicarea art. 37 lit. a), art. 83 alin. 1 şi art. 864 Cod penal. Sub aspectul laturii civile s-a învederat că partea vătămată nu a precizat dacă se constituie parte civilă în cauză. Privitor la persoana inculpatului s-a reţinut că acesta are 30 de ani, este necăsătorit, fără ocupaţie, fără copii minori, neştiutor de carte, cunoscut cu antecedente penale. S-a arătat de asemenea că, fiind audiat, inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei. Inculpatul a fost cercetat în stare de libertate, cu respectarea drepturilor şi garanţiilor procesuale, iar la data de 04.08.2008 i-a fost prezentat materialul de urmărire penală. În cursul cercetării judecătoreşti, în şedinţa publică din 07.01.2009 a fost audiată partea vătămată ( fila 38 ), care a arătat că se constituie parte civilă, solicitând obligarea inculpatului la plata unei sume de 100.000 euro, despăgubiri materiale şi morale. La acelaşi termen de judecată au fost audiaţi martorii L.A.-R., A.D. şi B.C.-F., declaraţiile acestora, luate sub prestare de jurământ, fiind de asemenea consemnate şi ataşate la dosar (fila 39 – 41). În baza rolului său activ, instanţa a dispus pe lângă citarea inculpatului prin procedura obişnuită prevăzută de art. 177 alin. 1 Cod procedură penală şi emiterea unor mandate de aducere pe numele inculpatului. Având în vedere că judecata s-a desfăşurat în lipsa inculpatului, deşi au fost luate toate măsurile legale pentru a se asigura prezenţa acestuia, instanţa consideră că sunt îndeplinite condiţiile cerute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în materia judecării în lipsă a unui inculpat, astfel cum sunt ele enumerate în jurisprudenţa din cauzele Stamoulakatos contra Greciei, din data de 26.10.1993 şi Godi contra Italia, din data de 09.04.1984, inculpatul fiind citat potrivit normelor procedurale, fiind depuse eforturi rezonabile pentru aducerea acestuia. Analizând actele si lucrările dosarului, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt: În dimineaţa zilei de 09.12.2007, în jurul orei 04:00, inculpatul se afla în barul aparţinând S.C. **** S.R.L., consumând băuturi alcoolice împreună cu o altă persoană. În acelaşi local se afla şi partea vătămată M.C. împreună cu mai multe persoane. La un moment dat partea vătămată l-a rugat pe cel care se ocupa de servirea la bar să schimbe muzica iar inculpatul i-a spus aceleiaşi persoane să lase melodia respectivă să se termine. În urma acestei situaţii, inculpatul l-a chemat pe partea vătămată şi au purtat o discuţie în contradictoriu. Această situaţie de fapt rezultă din coroborarea, conform art. 75 Cod procedură penală declaraţiilor date de către partea vătămată cu declaraţiile tuturor martorilor audiaţi în cauză, atât cele din faza de urmărire penală cât şi cele luate în faza de cercetare judecătorească, dar şi cu declaraţiile date de către inculpat. În urma discuţiei purtate între partea vătămată şi inculpat, acesta din urmă a contactat telefonic pe cineva, iar la ceva timp după ce inculpatul a efectuat acel telefon şi-au făcut apariţia mai multe persoane care îl cunoşteau pe inculpat şi care au venit în acel bar la solicitarea acestuia. Susţinerea inculpatului, în sensul că aceste persoane nu aveau legătură cu el şi că nu îi cunoştea pe aceştia, nu poate fi reţinută ca fiind veridică, ea nefiind coroborată, conform art. 69 Cod procedură penală., cu celelalte probe administrate în prezenta cauză. Din declaraţiile martorilor A.D. şi B.C.-F. coroborate, conform art. 75 Cod procedură penală., cu declaraţiile date de către partea vătămată rezultă că cel puţin una dintre persoanele care au venit în sprijinul inculpatului avea asupra ei o bucată de lemn asemănătoare unei cozi de topor. În momentul în care au intrat persoanele chemate de către inculpat, acesta a luat bucata de lemn asemănătoare unei cozi de topor, s-a deplasat la masa unde stătea partea vătămată şi în momentul în care acesta din urmă a încercat să se ridice, inculpatul i-a aplicat o lovitură de pumn în zona feţei şi două lovituri cu bucata de lemn în zona capului. Această situaţie de fapt rezultă din coroborarea, conform art. 75 Cod procedură penală., declaraţiilor date de către partea vătămată cu declaraţiile tuturor martorilor audiaţi în cauză, atât cele din faza de urmărire penală cât şi cele luate în faza de cercetare judecătorească. De altfel, inculpatul recunoaşte că l-a lovit pe partea vătămată o dată cu pumnul şi de două ori cu bucata de lemn în zona capului, precum şi că după ce partea vătămată a căzut la pământ l-a mai lovit pe acesta încă o dată cu piciorul. Susţinerea inculpatului, în sensul că cei aflaţi la masa părţii vătămate se uitau ameninţător la el şi că l-a atacat pe M.C. doar pentru că era convins că urma să fie el însuşi atacat de către partea vătămată precum şi că partea vătămată l-a lovit la rândul ei, nu poate fi reţinută ca fiind veridică, ea nefiind coroborată, conform art. 69 Cod procedură penală., cu celelalte probe administrate în prezenta cauză. Dimpotrivă, martorii A.D. şi B.C.-F. au arătat că între cei aflaţi la masa părţii vătămate şi inculpat nu a existat nici un conflict, nici verbal şi nici fizic. Din declaraţiile celor doi martori coroborate de cele ale părţii vătămate şi ale martorului L.A.-R. rezultă că partea vătămată nu l-a jignit sau ameninţat şi nici nu l-a lovit în nici un fel pe inculpat precum şi că inculpatul a reacţionat extrem de brusc şi de violent faţă de partea vătămată fără ca între cei doi să existe o altă discuţie decât cea referitoare la schimbarea muzicii din respectivul bar. Din declaraţiile martorilor rezultă că partea vătămată a căzut la pământ în urma loviturilor aplicate de către inculpat şi prezenta urme de sânge pe faţă. Ca urmare a loviturilor inculpatului partea vătămată a suferit leziuni traumatice, care puteau data din data de 09.12.2007, ce au necesitat 13-14 de zile de îngrijiri medicale, leziunile nepunându-i viaţa în primejdie, aşa cum rezultă din certificatul medico legal nr. 2353/12.12.2007 eliberat de Serviciul Medico Legal Buzău. La determinarea situaţiei de fapt instanţa nu a avut în vedere susţinerile inculpatului, din declaraţiile date atât la urmărirea penală, conform cu care a fost provocat de partea vătămată, care i-ar fi adresat ameninţări şi l-ar fi lovit, aceste susţineri fiind contrazise de celelalte probe administrate în cauză. Niciunul dintre martorii audiaţi în cauză nu fac vreo referire la aceste aspecte, neexistând nici un act medico-legal care să confirme versiunea lovirii inculpatului. În drept, fapta inculpatului, care în dimineaţa zilei de 09.12.2007, în jurul orei 04:00, l-a lovit pe partea vătămată M.C. cu o lovitură de pumn în zona feţei şi două lovituri cu bucata de lemn în zona capului, provocându-i leziuni traumatice, care puteau data din data de 09.12.2007, ce au necesitat 13 – 14 de zile de îngrijiri medicale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de loviri sau alte violenţe prevăzută de art. 180 alin. 2 Cp. Elementul material al infracţiunii este reprezentat de fapta inculpatului de a-l fi lovit pe partea vătămată. Urmarea imediata a acestei fapte a fost constituita de cauzarea unor vătămări corporale părţii vătămate, vătămări care au necesitat 13-14 de zile de îngrijiri medicale, precum si de atingerea adusa raporturilor sociale care protejează integritatea corporală a unei persoane. Legătura de cauzalitate este una directă şi reiese în mod evident din certificatul medico legal nr. 2353/12.12.2007 eliberat de Serviciul Medico Legal Buzău raportate la fapta săvârşită de către inculpat. Sub aspectul laturii subiective, fapta de lovire, care a cauzat vătămări ce au impus 13-14 zile de îngrijiri medicale, a fost săvârşită de inculpat cu vinovăţie sub forma intenţiei directe, prevăzută de art. 19 alin. 1 pct.1 lit. a) Cod penal, inculpatul prevăzând rezultatul faptei şi urmărind acest rezultat, fapt ce rezultă din propriile susţineri ale inculpatului care a arătat că a dorit să-l lovească pe partea vătămată şi că a făcut acest lucru în mod repetat, coroborate cu declaraţiile martorilor şi cele ale părţii vătămate. Din aceste declaraţii rezultă că inculpatul a aşteptat ca cei pe care-i chemase în ajutor să sosească şi atunci când s-a simţit suficient de protejat a început să-l lovească pe partea vătămată. Din acest mod de săvârşire a faptei rezultă că inculpatul a premeditat fapta sa şi că a săvârşit această faptă cu scopul de îi provoca suferinţe fizice părţii vătămate. In ceea ce priveşte persoana inculpatului, instanţa reţine că acesta are 30 de ani, este necăsătorit, fără ocupaţie, fără copii minori, neştiutor de carte, cunoscut cu antecedente penale, având o atitudine relativ sinceră, de recunoaştere a faptei. Din fişa de cazier judiciar a inculpatului precum şi din menţiunile sentinţei penale nr. 123/12.02.2008 a Judecătoriei Buzău rămasă definitivă prin decizia penală nr. 16/09.01.2009 a Curţii de Apel Ploieşti rezultă că inculpatul a fost condamnat definitiv anterior prin sentinţa sus menţionată la: o pedeapsă de 3 ani închisoare aplicată în temeiul art. 8 din Legea 39/2003 pentru săvârşirea infracţiunii de sprijinire a unui grup în vederea săvârşirii de infracţiuni; la o pedeapsă de 3 ani închisoare aplicată în temeiul art. 215 alin. 1, alin. 2 şi alin. 3 Cod penal., cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată; la o pedeapsă de 3 luni închisoare, aplicată în temeiul art. 291 Cod penal., cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals în formă continuată; la o pedeapsă de 3 luni închisoare, aplicată în temeiul art. 26 Cod penal. raportat la art. 290 Cod penal., cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată; la o pedeapsă de 3 luni închisoare, aplicată în temeiul art. 26 Cod penal. raportat la art. 288 Cod penal., cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată; la o pedeapsă de 3 luni închisoare, aplicată în temeiul art. 26 Cod penal. raportat la art. 291 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la uz de fals în formă continuată; la o pedeapsă de 3 ani închisoare aplicată în temeiul art. 26 Cod penal. raportat la art. 215 alin. 1, alin. 2 şi alin. 3 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune în formă continuată; la o pedeapsă de 3 luni închisoare, aplicată în temeiul art. 293 Cod penal., cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal. pentru săvârşirea infracţiunii de fals privind identitatea în formă continuată. Prin aceeaşi sentinţă s-a dispus, în baza art. 86 ind.5 alin. 1 Cod penal anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1054/23.05.2006 a Judecătoriei Buzău, definitivă prin decizia penală nr. 234/15.03.2007 a Curţii de Apel Ploieşti, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1054/23.05.2006 a Judecătoriei Buzău, definitivă prin decizia penală nr. 234/15.03.2007 a Curţii de Apel Ploieşti, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 329 Cod penal. Prin aceeaşi sentinţă s-a dispus, în baza art. 85 alin. 1 Cod penal anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 10 luni închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 2292/23.11.2006 a Judecătoriei Buzău, definitivă prin decizia penală nr. 39/15.02.2007 a Tribunalului Buzău, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 10 luni închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 2292/23.11.2006 a Judecătoriei Buzău, definitivă prin decizia penală nr. 39/15.02.2007 a Tribunalului Buzău, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 1 ind.1 alin. 1 din Legea 61/1991 republicată. În temeiul art. 36 Cod penal s-a dispus contopirea pedepselor enumerate anterior stabilindu-se o pedeapsă rezultantă de 3 ani şi 6 luni închisoare. În temeiul art. 71 Cod penal. i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II aşi lit. b) Cod penal pe perioada executării pedepsei. Instanţa constată că infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. 2 Cod penal. care face obiectul prezentului dosar a fost săvârşită la data de 09.12.2007, înainte de rămânerea definitivă a pedepselor aplicate prin sentinţa penală nr. 123/12.02.2008 a Judecătoriei Buzău rămasă definitivă prin decizia penală nr. 16/09.01.2009 a Curţii de Apel Ploieşti. De asemenea, faptele pentru care inculpatul a fost condamnat definitiv prin sentinţa sus –menţionată au fost săvârşite de către acesta în perioada octombrie – decembrie 2005. Astfel, instanţa constată că fapta ce face obiectul prezentului dosar se află în concurs real de infracţiuni, prevăzut de art. 33 lit. a) Cod penal cu fiecare dintre faptele ce au dus la condamnarea inculpatului prin sentinţa penală nr. 123/12.02.2008 a Judecătoriei Buzău rămasă definitivă prin decizia penală nr. 16/09.01.2009 a Curţii de Apel Ploieşti, având in vedere împrejurarea ca toate au fost comise înainte ca inculpatul sa fie condamnat definitiv pentru una dintre ele. De asemenea, fapta ce face obiectul prezentului dosar se află în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art. 37 alin.1 lit. a) Cod penal , faţă de fapta prevăzută de art. 1 ind.1 alin. 1 din Legea 61/1991 republicată, pentru care s-a dispus condamnarea la o pedeapsă de 10 luni închisoare, fiind suspendată condiţionat executarea acestei pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani şi 10 luni, prin sentinţa penală nr. 2292/23.11.2006 a Judecătoriei Buzău, definitivă prin decizia penală nr. 39/15.02.2007 a Tribunalului Buzău. Astfel, infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. 2 Cod penal., faptă săvârşită cu intenţie pentru care legea prevede o pedeapsă privativă de libertate mai mare de 1 an, a fost săvârşită după rămânerea definitivă a sentinţei penale nr. 2292/23.11.2006 a Judecătoriei Buzău, în termenul de încercare al condamnării la o pedeapsă de 10 luni închisoare. Tot astfel, fapta ce face obiectul prezentului dosar se află în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art. 37 alin.1 lit. a) Cod penal., faţă de fapta prevăzută de art. art. 329 C.pen. pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare, pedeapsă a cărei a fost suspendată sub supraveghere pe un termen de încercare de 8 ani, prin sentinţa penală nr. 1054/23.05.2006 a Judecătoriei Buzău, definitivă prin decizia penală nr. 234/15.03.2007 a Curţii de Apel Ploieşti. Astfel, infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. 2 Cod penal., faptă săvârşită cu intenţie pentru care legea prevede o pedeapsă privativă de libertate mai mare de 1 an, a fost săvârşită după rămânerea definitivă a sentinţei penale nr. 1054/23.05.2006 a Judecătoriei Buzău, în termenul de încercare al condamnării la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare. Vinovăţia inculpatului fiind dovedită, pe baza probelor administrate, in raport cu fapta ce a făcut obiectul cercetării judecătoreşti, instanţa va dispune condamnarea acestuia iar in ceea ce priveşte pedeapsa ce urmează a fi stabilită va avea in vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 alin.1 Cod penal . În acest sens, va tine seama de limitele de pedeapsa fixate in partea speciala a Codului penal, de gradul de pericol social concret al infracţiunii, dat de urmarea destul de gravă produsă asupra integrităţii corporale a părţii vătămate, de împrejurarea că fapta a fost comisă de inculpat cu premeditare, pe fondul consumului de alcool (pe care nu l-a ingerat anume pentru a decide mai uşor să lovească pe partea vătămată), de circumstanţele personale ale inculpatului care este cunoscut cu mai multe antecedente penale, precum şi de atitudinea procesuală a acestuia care, deşi a susţinut că a fost provocat de partea vătămată, a recunoscut fapta comisă. De asemenea, instanţa va lua în considerare şi faptul că fapta săvârşită de inculpat face parte din categoria infracţiunilor ce se săvârşesc regulat, într-un număr ce este deosebit de mare precum şi faptul că asemenea infracţiuni pot avea un potenţial vătămător foarte ridicat atât pentru persoanele vătămate cât şi pentru societate în ansamblul ei cât timp nu sunt sancţionate astfel încât să se asigure o reeducare corespunzătoare a celor ce le săvârşesc. In acelaşi sens, instanţa consideră că atitudinea inculpatului pe parcursul procesului penal, denotă faptul că acesta nu înţelege gravitatea faptelor sale şi pericolul social pe care îl prezintă astfel de infracţiuni. Având în vedere fişa de cazier judiciar a inculpatului instanţa constată că acesta a mai fost condamnat anterior pentru alte fapte cu grad sporit de pericol social dovedind o extrem de ridicată persistenţă infracţională şi o reticenţă evidentă la reintegrarea sa în societate şi la reeducarea sa. Instanţa nu va face aplicarea art. 74 si art. 75 alin 2 Cod penal, ţinând cont de aceste dispoziţii legale la aplicarea dispoziţiilor art. 72 Cod penal. Faţă de aceste aspecte, instanţa va aplica o pedeapsă cu închisoarea orientată între medie şi maxim, cu executare în regim privativ de libertate, apreciind că în acest fel inculpatul va fi determinat să adopte o atitudine de respect faţă de valorile sociale şi să nu mai săvârşească infracţiuni pe viitor. De asemenea, instanţa consideră că executarea pedepsei în regim privativ de libertate este singura modalitate de asigurare a atingerii scopului pedepsei, astfel cum este acesta prezentat la art. 52 Cod penal. Astfel fiind, în baza art. 180 alin. 2 Cod penal instanţa urmează să condamne pe inculpat la o pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau alte violenţe. In temeiul art. 71 Cod penal., instanţa va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) si b) Cod penal., cu excepţia dreptului de a alege in cadrul alegerilor legislative, (instanţa face aplicarea Art. 3 din Protocolul 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului care garantează dreptul de a vota in cadrul alegerilor legislative si a jurisprudenţei CEDO din cauza Hirst contra Marii Britanii, raportate la art. 20 din Constituţia României), pe perioada executării pedepsei. Având în vedere că fapta ce face obiectul prezentului dosar se află în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art. 37 alin.1 lit. a) Cod penal., faţă de fiecare dintre faptele de au dus la condamnarea definitivă a inculpatului la pedeapsa de 10 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2292/23.11.2006 a Judecătoriei Buzău, definitivă prin decizia penală nr. 39/15.02.2007 a Tribunalului Buzău şi la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1054/23.05.2006 a Judecătoriei Buzău, definitivă prin decizia penală nr. 234/15.03.2007 a Curţii de Apel Ploieşti, instanţa va face aplicarea art. 39 alin. 1 Cod penal faţă de fiecare dintre cele două condamnări menţionate. Instanţa nu mai poate face aplicarea regimului sancţionator special prevăzut de art. 83 sau art. 864 Cod penală şi să dispună revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei sau revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei urmată de cumularea aritmetică a pedepsei stabilite prin prezenta hotărâre cu fiecare dintre cele două pedepse rezultate în urma revocării, având în vedere că cele două regimuri de executare a executării pedepsei au făcut obiectul anulării prin sentinţa penală nr. 123/12.02.2008 a Judecătoriei Buzău rămasă definitivă prin decizia penală nr. 16/09.01.2009 a Curţii de Apel Ploieşti, aceste dispoziţii de anulare a suspendării condiţionate a executării pedepsei şi a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei intrând în autoritatea de lucru judecat. Din moment ce suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 10 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2292/23.11.2006 a Judecătoriei Buzău, definitivă prin decizia penală nr. 39/15.02.2007 a Tribunalului Buzău şi suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1054/23.05.2006 a Judecătoriei Buzău, definitivă prin decizia penală nr. 234/15.03.2007 a Curţii de Apel Ploieşti au fost anulate prin sentinţa penală nr. 123/12.02.2008 a Judecătoriei Buzău, iar aceste anulări intră în autoritatea de lucru judecat a acelei hotărâri, instanţa constată că cele două pedepse privative de libertate sunt executabile şi constituie fiecare dintre ele un prim termen al recidivei postcondamnatorii în raport cu pedeapsa stabilită prin prezenta hotărâre. Instanţa constată că infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. 2 Cod penal. care face obiectul prezentului dosar a fost săvârşită la data de 09.12.2007, înainte de rămânerea definitivă a pedepselor aplicate prin sentinţa penală nr. 123/12.02.2008 a Judecătoriei Buzău rămasă definitivă prin decizia penală nr. 16/09.01.2009 a Curţii de Apel Ploieşti. De asemenea, faptele pentru care inculpatul a fost condamnat definitiv prin sentinţa sus –menţionată au fost săvârşite de către acesta în perioada octombrie – decembrie 2005. Astfel, instanţa constată că fapta ce face obiectul prezentului dosar se află în concurs real de infracţiuni, prevăzut de art. 33 lit. a) Cod penal., cu fiecare dintre faptele ce au dus la condamnarea inculpatului prin sentinţa penală nr. 123/12.02.2008 a Judecătoriei Buzău rămasă definitivă prin decizia penală nr. 16/09.01.2009 a Curţii de Apel Ploieşti, având in vedere împrejurarea ca toate au fost comise înainte ca inculpatul sa fie condamnat definitiv pentru una dintre ele. Instanţa va face aplicarea cu prioritate a dispoziţiilor recidivei mari postcondamnatorii faţă de cele ale concursului de infracţiuni, având în vedere regimul sancţionator special şi prioritar al recidivei, precum şi jurisprudenţa constantă a instanţelor române şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. De asemenea, instanţa consideră că aplicarea regulilor specifice concursului de infracţiuni, în cazul judecării ulterioare a unei alte infracţiuni concurente cu cele pentru care s-a stabilit deja definitiv o pedeapsă rezultantă, nu se poate realiza faţă de acea pedeapsă rezultantă ci doar faţă de fiecare pedeapsă stabilită pentru fiecare dintre faptele concurente. Astfel, modul de stabilire al pedepsei va fi aplicat prin analogie cu dispoziţiile luate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 42/2008, pronunţată în soluţionarea recursului în interesul legii. Astfel, în temeiul art. 39 alin. 1 Cod penal., instanţa urmează să contopească pedeapsa de 1 an închisoare stabilită prin prezenta hotărâre cu pedeapsa de 10 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2292/23.11.2006 a Judecătoriei Buzău, definitivă prin decizia penală nr. 39/15.02.2007 a Tribunalului Buzău, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 1 an închisoare. În temeiul art. 39 alin. 1 Cod penal., instanţa urmează să contopească pedeapsa de 1 an închisoare stabilită prin prezenta hotărâre cu pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1054/23.05.2006 a Judecătoriei Buzău, definitivă prin decizia penală nr. 234/15.03.2007 a Curţii de Apel Ploieşti, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 3 ani şi 6 luni închisoare. În continuare, în temeiul art. 36 alin. 1 şi alin. 2 Cod penal., instanţa va dispune descontopirea pedepsei stabilite prin sentinţa penală nr. 123/12.02.2008 a Judecătoriei Buzău rămasă definitivă prin decizia penală nr. 16/09.01.2009 a Curţii de Apel Ploieşti în: o pedeapsă de 3 ani închisoare aplicată în temeiul art. 8 din Legea 39/2003 pentru săvârşirea infracţiunii de sprijinire a unui grup în vederea săvârşirii de infracţiuni; la o pedeapsă de 3 ani închisoare aplicată în temeiul art. 215 alin. 1, alin. 2 şi alin. 3 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată; la o pedeapsă de 3 luni închisoare, aplicată în temeiul art. 291 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals în formă continuată; la o pedeapsă de 3 luni închisoare, aplicată în temeiul art. 26 Cod penal. raportat la art. 290 Cod penal., cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată; la o pedeapsă de 3 luni închisoare, aplicată în temeiul art. 26 Cod penal. raportat la art. 288 Cod penal., cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată; la o pedeapsă de 3 luni închisoare, aplicată în temeiul art. 26 Cod penal. raportat la art. 291 Cod penal., cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la uz de fals în formă continuată; la o pedeapsă de 3 ani închisoare aplicată în temeiul art. 26 Cod penal. raportat la art. 215 alin. 1, alin. 2 şi alin. 3 Cod penal., cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune în formă continuată; la o pedeapsă de 3 luni închisoare, aplicată în temeiul art. 293 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal. pentru săvârşirea infracţiunii de fals privind identitatea în formă continuată. În temeiul art. 33 lit. a) Cod penal raportat la art. 34 lit. b) Cod penal. va contopi pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, rezultată prin contopirea pedepsei de 1 an închisoare stabilită prin prezenta hotărâre cu pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1054/23.05.2006 a Judecătoriei Buzău, definitivă prin decizia penală nr. 234/15.03.2007 a Curţii de Apel Ploieşti, cu pedeapsa de 1 an închisoare, rezultată prin contopirea pedepsei de 1 an închisoare stabilită prin prezenta hotărâre cu pedeapsa de 10 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2292/23.11.2006 a Judecătoriei Buzău, definitivă prin decizia penală nr. 39/15.02.2007 a Tribunalului Buzău şi cu fiecare dintre pedepsele stabilite prin sentinţa penală nr. 123/12.02.2008 a Judecătoriei Buzău rămasă definitivă prin decizia penală nr. 16/09.01.2009 a Curţii de Apel Ploieşti, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare. In temeiul art. 71 Cod penal, instanţa va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) si b) Cod penal., cu excepţia dreptului de a alege in cadrul alegerilor legislative, (instanţa face aplicarea Art. 3 din Protocolul 1 la Convenţia Europeana a Drepturilor Omului care garantează dreptul de a vota in cadrul alegerilor legislative si a jurisprudenţei CEDO din cauza Hirst contra Marii Britanii, raportate la art. 20 din Constituţia României), pe perioada executării pedepsei. Aceasta sancţiune accesorie va fi dispusa de instanţa pe lângă fiecare dintre pedepsele stabilite anterior, precum si pe lângă pedeapsa rezultanta. Sub aspectul laturii civile, instanţa retine ca partea civilă a solicitat obligarea inculpatului la plata unor despăgubiri materiale şi morale de 100.000 euro. Instanţa reţine că pentru angajarea răspunderii civile delictuale a unei persoane sunt necesare întrunirea in mod cumulativ a condiţiilor prevăzute de art. 998 – 999 C.Civ. In cauza de fata instanţa constată că aceste condiţii sunt îndeplinite. Astfel, fapta ilicita constant in lovirea de către inculpat a părţii civile, fapt ce a determinat cauzarea unor vătămări corporale ce au necesitat 13 – 14 de zile de îngrijiri medicale, leziunile nepunându-i viaţa în primejdie, aşa cum rezultă din certificatul medico legal nr. 2353/12.12.2008 eliberat de Serviciul Medico Legal Buzău. Prejudiciul suferit de parte civilă este cert, partea civilă fiind nevoită să suporte cheltuielile pentru intervenţiile medicale, aşa cum rezultă din chitanţele depuse la dosar. Astfel, prejudiciul suferit de partea civilă este şi determinat, fiind reprezentat atât de damnum emergens cât si de lucruum cesans, cuantumul acestuia fiind dovedit, conform art. 1169 C.civ., prin chitanţele depuse la dosar. Legătura de cauzalitate directa dintre fapta ilicită si prejudiciul produs există in mod evident prin simpla obligare a parţii civile la suportarea acestor pierderi financiare, iar vinovata inculpatului a fost stabilita sub forma intenţiei directe. De asemenea, instanţa constată că potrivit art. 1169 C.civ., cel care face o afirmaţie în faţa instanţei judecătoreşti trebuie să o şi probeze. Astfel, instanţa constată că sarcina probei cuantumului prejudiciului suferit de către partea civilă, îi revenea acesteia din urmă. Instanţa constată că partea civilă a depus la dosar, atât în faza de cercetare judecătorească cât şi în faza de urmărire penală, mai multe chitanţe din care rezultă că a suportat cheltuieli în cuantum de 311 de lei. In consecinţă, instanţa reţine că partea civilă a probat existenţa unui prejudiciu material datorat faptei săvârşite de către inculpat în cuantum de 311 de lei şi că la dosar nu există nici o probă care să susţină afirmaţiile părţii civile, în sensul că a suferit o pagubă materială într-un cuantum superior acestuia. In ceea ce priveşte daunele morale, instanţa retine ca, deşi acestea sunt necesare, sumele solicitate de către partea civila sunt disproporţionate in raport cu fapta inculpatului si cu gradul de pericol social al acestei fapte. Astfel, deşi instanţa apreciază că sunt evidente suferinţele la care a fost expusă partea civilă în urma faptei vătămătoare fizic şi psihic a inculpatului, suferinţă care nu poate fi evaluata material, instanţa considera ca suma de 100.000 euro este mult prea mare, raportata fiind la fapta inculpatului, gravitatea acestei, urmările produse şi gradul de pericol social al faptei.. Pe cale de consecinţă, în baza art. 14 şi 346 alin. 1 C.p.p. rap. la art. 998-999 C.civ. instanţa va admite în parte acţiunea formulată de partea civilă şi va obliga inculpatul să plătească acestuia din urmă 2311 de lei, dintre care despăgubiri materiale în cuantum de 311 lei, şi despăgubiri morale în cuantum de 2000 de lei. Faţă de soluţia de condamnare ce va fi pronunţată, în baza art. 191 alin. 1 C.p.p., instanţa va obliga inculpatul la plata sumei 100 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII HOTĂRĂŞTE: În temeiul art. 180 alin. 2 Cod penal., condamnă pe inculpatul D.C. la o pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau alte violenţe. În temeiul art. 71 Cod penal., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a), b) Cod penal., cu excepţia dreptului de a alege în cadrul alegerilor legislative, din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei aplicate prin aceasta. În temeiul art. 37 alin. 1 lit. a) raportat la art. 39 alin. 1 Cod penal., contopeşte pedeapsa de 1 an închisoare stabilită prin prezenta hotărâre cu pedeapsa de 10 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2292/23.11.2006 a Judecătoriei Buzău, definitivă prin decizia penală nr. 39/15.02.2007 a Tribunalului Buzău, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 1 an închisoare. În temeiul art. 71 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a), b) Cod penal., cu excepţia dreptului de a alege în cadrul alegerilor legislative, din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei aplicate prin aceasta. În temeiul art. 37 alin. 1 lit. a) raportat la art. 39 alin. 1 Cod penal., contopeşte pedeapsa de 1 an închisoare stabilită prin prezenta hotărâre cu pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1054/23.05.2006 a Judecătoriei Buzău, definitivă prin decizia penală nr. 234/15.03.2007 a Curţii de Apel Ploieşti, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 3 ani şi 6 luni închisoare. În temeiul art. 71 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a), b) Cod penal, cu excepţia dreptului de a alege în cadrul alegerilor legislative, din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei aplicate prin aceasta. În temeiul art. 36 Cod penal, dispune descontopirea pedepsei stabilite prin sentinţa penală nr. 123/12.02.2008 a Judecătoriei Buzău rămasă definitivă prin decizia penală nr. 16/09.01.2009 a Curţii de Apel Ploieşti în: o pedeapsă de 3 ani închisoare aplicată în temeiul art. 8 din Legea 39/2003 pentru săvârşirea infracţiunii de sprijinire a unui grup în vederea săvârşirii de infracţiuni; la o pedeapsă de 3 ani închisoare aplicată în temeiul art. 215 alin. 1, alin. 2 şi alin. 3 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată; la o pedeapsă de 3 luni închisoare, aplicată în temeiul art. 291 Cod penal., cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals în formă continuată; la o pedeapsă de 3 luni închisoare, aplicată în temeiul art. 26 Cod penal. raportat la art. 290 Cod penal., cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată; la o pedeapsă de 3 luni închisoare, aplicată în temeiul art. 26 Cod penal raportat la art. 288 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată; la o pedeapsă de 3 luni închisoare, aplicată în temeiul art. 26 Cod penal. raportat la art. 291 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la uz de fals în formă continuată; la o pedeapsă de 3 ani închisoare aplicată în temeiul art. 26 Cod penal. raportat la art. 215 alin. 1, alin. 2 şi alin. 3 Cod penal., cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune în formă continuată; la o pedeapsă de 3 luni închisoare, aplicată în temeiul art. 293 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal pentru săvârşirea infracţiunii de fals privind identitatea în formă continuată. În temeiul art. 33 lit. a) Cod penal raportat la art. 34 lit. b) Cod penal contopeşte pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, rezultată prin contopirea pedepsei de 1 an închisoare stabilită prin prezenta hotărâre cu pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1054/23.05.2006 a Judecătoriei Buzău, definitivă prin decizia penală nr. 234/15.03.2007 a Curţii de Apel Ploieşti, cu pedeapsa de 1 an închisoare, rezultată prin contopirea pedepsei de 1 an închisoare stabilită prin prezenta hotărâre cu pedeapsa de 10 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2292/23.11.2006 a Judecătoriei Buzău, definitivă prin decizia penală nr. 39/15.02.2007 a Tribunalului Buzău şi cu fiecare dintre pedepsele stabilite prin sentinţa penală nr. 123/12.02.2008 a Judecătoriei Buzău rămasă definitivă prin decizia penală nr. 16/09.01.2009 a Curţii de Apel Ploieşti, astfel cum acestea au rezultat în urma descontopirii, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare. În temeiul art. 71 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a), b) Cod penal,cu excepţia dreptului de a alege în cadrul alegerilor legislative, din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei aplicate prin aceasta. În baza art. 14 şi 346 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 998-999 Cod civil admite în parte acţiunea formulată de partea civilă M.C. Obliga pe inculpat la plata sumei de 2311 lei către partea civila M.C., dintre care despăgubiri materiale în cuantum de 311 lei, reprezentând cheltuieli medicale şi despăgubiri morale în cuantum de 2000 de lei. In temeiul art. 191 alin.1 Cod procedură penală, obliga inculpatul la plata sumei de 100 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Tags: Art. 180 alin.2 Cod penal

Art.180 alin.2 cod penal Criteriile avute de instanţă la individualizarea pedepselor. Acordarea de daune materiale şi morale în cazul infracţiunii de lovire – criterii de acordare

MATERIE PENALĂ

Dosar nr. 2626/324/2008

Sentinta penală nr. 478 / 01.10. 2008

Art.180 alin.2 cod penal

Criteriile avute de instanţă la individualizarea pedepselor. Acordarea de daune

materiale şi morale în cazul infracţiunii de lovire – criterii de acordare

Prin rechizitoriul nr. 1035/P/2008, din data de 30.07.2008 al Parchetului de pe

lângă Judecătoria Tecuci, înregistrat pe rolul acestei instanţe la data de 31.07.2008 sub

nr.2626/324/2008, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare libertate, a inculpatului M

M, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire şi alte violenţe în formă calificată, prevăzută

de art.180 alin.2 C.Pen.

În actul de sesizare a instanţei s-a reţinut că în noaptea de 26/27.04.2008, în jurul

orei 05.00, pe fondul unor discuţii contradictorii ce au avut loc în incinta unui internet-

cafe situat la parterul blocului nr.58 de pe str. Gh. Petraşcu din Tecuci, inculpatul a lovit-

o pe partea vătămată L E cu pumnul în zona feţei. Partea vătămată a suferit o vătămare a

integrităţii corporale ce a necesitat 5-7 zile de îngrijiri medicale. Partea vătămată s-a

constituit parte civilă cu echivalentul în lei a sumei de 1000 euro.

În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă:

plângerea şi declaraţiile părţii vătămate (filele 4, 6-7d.u.p.), certificatul medico-legal nr.

626/29.04.2008 eliberat de Serviciul de Medicină Legală din cadrul Spitalului Clinic

judeţean de Urgenţă « Sf. Ap. Andrei » din Galaţi (fila 5d.u.p.) şi declaraţiile martorilor

M I, A F, F R şi M A-C (filele 12-18 d.u.p.).

Înainte de începerea cercetării judecătoreşti, în temeiul art.320 C.proc.pen

instanţa a audiat partea vătămată constituită parte civilă în cursul urmăririi penale (fila

10). În cursul cercetării judecătoreşti, după citirea actului de sesizare, conform art. 322

C.p.p., a fost audiat inculpatul în conformitate cu disp. art. 323 C.p.p (fila 11), partea

vătămată în conformitate cu art.326 C.proc.pen. (fila 12) şi martorii M I (fila 13), F R

(fila 14), A F (fila 26), S P (fila 27) şi C V M (fila 31) declaraţiile acestora fiind

consemnate în scris şi ataşate la dosar. Partea vătămată/civilă M M a depus în susţinerea

pretenţiilor sale civile înscrisul denumit «chitanţă », datat 28.04.2008 (fila 24).

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa reţine

următoarele:

În noaptea de 26/27.04.2008, în jurul orei 05.00, pe fondul unor discuţii

contradictorii ce au avut loc în incinta unui internet-cafe situat la parterul blocului nr.58

de pe str. Gh. Petraşcu din Tecuci, inculpatul a lovit-o pe partea vătămată L E cu pumnul

în zona feţei, cauzându-i o vătămare a integrităţii corporale ce a necesitat 5-7 zile de

îngrijiri medicale.

Partea vătămată L E a declarat în cursul urmăririi penale şi în faţa instanţei, că în

noaptea de 26/27 aprilie 2008, fiind noaptea de Înviere, după ce s-a întors de la cimitir, a

consumat băuturi nealcoolice în incinta barului menţionat, cu câţiva prieteni, printre care

şi martorii M I, F R şi A F. Partea vătămată a arătat că a intervenit verbal în discuţia

contradictorie dintre inculpat şi soţia sa şi că, din această cauză, a fost lovit pe la spate,

cu pumnul în zona ochiului drept, lovitură care i-a provocat căderea. Partea vătămată a

mai arătat că a fost ridicat de către prietenii săi care au chemat şi poliţia.

Martorii M I, F R şi A F au confirmat prin declaraţiile date în cursul urmăririi

penale şi în cursul cercetării judecătoreşti, împrejurările de fapt învederate de partea

vătămată, arătând că nu au mai fost aplicate alte lovituri acestuia (fila 13, 14) şi că

incidental a avut loc în interiorul barului. De asemenea martorii au confirmat faptul că

partea vătămată nu a consumat băuturi alcoolice în acea seară (fila 26) şi că discuţia cu

inculpatul s-a referit la comportamentul acestuia faţă de soţia sa, în noaptea de Înviere

(fila 13). Martorul A F a menţionat că inculpatul l-a lovit pe L E, cu pumnul în partea

dreaptă a feţei în momentul în care acesta s-a întors pentru a se duce la masa unde se

aflau prietenii săi. Martorul F R a declarat în cursul urmăririi penale că inculpatul se

certa cu soţia, iar partea vătămată i-a atras atenţia să nu mai facă gălăgie (filele 16, 17

d.u.p.), iar în faţa instanţei a arătat că el l-a ridicat pe Lupu Eugen de la pământ, din

cauză că acesta era inconştient (fila 14).

Martora S P a confirmat că a avut loc un conflict între inculpat şi partea-vătămată

în dimineaţa zilei de 27 aprilie 2008, pe fondul unei discuţii contradictorii, însă aceasta a

susţinut că L E a determinat acest incident, prin comportamentul său inadecvat faţă de ea

şi faţă de soţia inculpatului. Martora a arătat că nu a văzut cum inculpatul a lovit-o pe

partea vătămată, în acel moment aflându-se aproape de ieşirea din bar, dar că l-a văzut pe

L E căzut în interiorul internet-café-ului. Martora a mai susţinut că L E a căzut din nou,

pe scări, după ce a ieşit din bar (fila 27). Martorul C V-M, a prezentat o situaţie de fapt

asemănătoare cu cea prezentată de martora Stan Paula, arătând că partea vătămată a fost

cea care a provocat incidentul, dar că nu a văzut cum inculpatul l-a lovit pe Lupu Eugen.

În finalul declaraţiei, martorul a menţionat că l-a văzut pe Lupu Eugen căzut, dar că nu

şi-a pierdut cunoştinţa (fila 31).

Instanţa constată că susţinerile martorilor S P şi C V-M, în ceea ce priveşte

comportamentul provocator al părţii vătămate, nu sunt susţinute de celelate probe.

Astfel, din declaraţiile luate martorilor M I, A F, F R şi M A în cursul urmăririi penale

(filele 12-18 d.u.p.), la scurt timp după incident, rezultă că partea vătămată a intervenit

pentru a aplana discuţiile aprinse dintre inculpat şi soţia sa. În ceea ce priveşte

săvârşirea faptei, chiar dacă din declaraţiile martorilor S P şi C V-M rezultă că aceştia nu

au perceput în mod direct acţiunea de lovire a părţii vătămate, ambii l-au văzut căzut la

pământ pe acesta din urmă.

Din certificatul medico-legal eliberat de Serviciul de Medicină Legală din cadrul

Spitalului Clinic judeţean de Urgenţă « Sf. Ap. Andrei »din Galaţi (fila 5d.u.p.) rezultă

că partea vătămată a prezentat leziuni (la nivelul ochiului drept, cu plagă sprâncenară

laterală dreapta; tumefacţii şi excoriaţii în partea stângă a toracelui şi la nivelul mâinii

stângi şi cervical posterior stâng) ce au putut fi produse prin loviri cu corpuri

contondente, datând din 27.04.2008, pentru care a fost nevoie de 5-7 zile de îngrijiri

medicale.

Inculpatul a avut o atitudine oscilantă pe parcursul procesului penal. În faza de

urmărire penală a declarat că îl cunoaşte pe L E din vedere, că acesta a căzut pe scări,

fiind în stare de ebrietate şi nu a recunoscut că l-ar fi lovit pe acesta cu pumnul în zona

feţei (fila 11d.u.p.). În declaraţia luată în cursul cercetării judecătoreşti, inculpatul a

arătat că, pe fondul comportamentului agresiv al părţii vătămate, este posibil să-l fi lovit,

dar că acesta, din cauza stării de ebrietate, a căzut în afara barului (fila 11). Instanţa va

înlătura din ansamblul materialului probator, susţinerea privitoare la căderea inculpatului

din cauza stării de ebrietate, ca fiind nesinceră şi întrucât nu a fost confirmată de

celelalte probe administrate în cauză.

Acţiunea penală, în cazul infracţiunii de lovire şi alte violenţe prevăzută de art.180

alin.2 C.pen., se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, iar

împăcarea părţilor sau retragerea plângerii prealabile înlătură răspunderea penală a

inculpatului. În cursul procesului penal de faţă, nu a intervenit retragerea plângerii

prealabile sau împăcarea părţilor, în conformitate cu art. 131 alin.2 şi 132 C.P.

În drept, instanţa constată că fapta inculpatului M M de a lovi partea vătămată L

E, provocându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 5-7 zile de îngrijiri medicale,

întruneşte elementele constiturive ale infracţiunii de lovire şi alte violenţe în formă

calificată, prevăzută şi pedepsită de art. 180 alin.2 C.pen.

Sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracţiunii s-a realizat prin

lovirea părţii vătămate cu pumnul în zona feţei. Urmarea imediată este atestată de

concluziile certificatului medico-legal nr. 626/29.04.2008 eliberat de Serviciul de

Medicină Legală din cadrul Spitalului Clinic judeţean de Urgenţă « Sf. Ap. Andrei »din

Galaţi (fila 5d.u.p.), potrivit cărora partea vătămată a suferit leziuni traumatice care s-au

putut produce prin lovire cu corp dur, pot data din 27.04.2008 şi au necesitat pentru

vindecare 5-7 zile de îngrijiri medicale. Între acţiunea inculpatului şi rezultatul constând

în vătămarea suferită de victimă, există legătură de cauzalitate, demonstrată prin

declaraţiile părţii vătămate cât şi ale martorilor .

Sub aspectul laturii subiective, fapta s-a săvârşit cu intenţie indirectă, în

modalitatea prevăzută de art. 19 punctul 1 lit.b C.P., inculpatul prevăzând rezultatul

faptei sale, pe care nu l-a urmărit, dar a acceptat posibilitatea producerii lui. Inculpatul a

urmărit să lovească partea vătămată, fără însă să urmărească producerea unei vătămări

corporale de o anumită gravitate, dar şi-a dat seama şi a acceptat că, prin acţiunea sa

vătămătoare poate produce leziuni ce pot necesita îngrijiri medicale.

La individualizarea pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului, instanţa va avea

în vedere dispoziţiile art. 52 Cod penal, precum şi criteriile generale de individualizare

prevăzute de art. 72 Cod penal, respectiv gradul de pericol social al faptei săvârşite,

persoana infractorului şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

În concret instanţa reţine că fapta inculpatului prezintă un grad de pericol social mediu

prin aceea că a adus atingere relaţiilor sociale privind protejarea integrităţii corporale a

părţii vătămate L E, relaţii sociale a căror desfăşurare normală este importantă pentru

stabilitatea şi siguranţa socială. Instanţa reţine de asemenea faptul că inculpatul M M a

avut o atitudine oscilantă privind săvârşirea faptei, că nu are antecedente penale, după

cum rezultă din fişa de cazier judiciar (fila 22 d.u.p.).

În raport cu aceste criterii, văzând şi celelalte dispoziţii ale art. 72 C.pen., instanţa

va condamna inculpatul în temeiul art. 180 alin.2 C.Pen cu aplicarea art.63 alin.3 teza a

II-a C.pen la o pedeapsă de 500 lei amendă, pedeapsă apreciată de instanţă ca fiind

proporţională cu gradul de pericol social al faptei şi de periculozitate a inculpatului, fiind

aptă să înlesnească reeducarea şi reinserţia socială a acestuia.

Va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 631 C.pen. privitoare la

înlocuirea acestei pedepse cu pedeapsa închisorii în cazul sustragerii cu rea-credinţă de

la executare.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, instanţa constată că partea vătămată s-a

constituit parte civilă în conformitate cu art. 15 C.p.p., solicitând repararea prejudiciului

rezultat prin săvârşirea infracţiunii de lovire şi alte violenţe, apreciat ca fiind de 1000

euro în echivalentul în lei la data plăţii. Partea civilă a solicitat despăgubiri materiale în

cuantum de 1.500 lei reprezentând costul drumurilor la Galaţi şi contravaloarea

îngrijirilor medicale şi a medicamentelor, iar restul până la 1000 euro, în echivalentul în

lei, reprezintă daune morale pentru atingerea adusă onoarei prin săvârşirea infracţiunii

într-un loc public.

Potrivit dispozitiilor art. 14 alin. 3 C.proc.pen., repararea pagubei se va face

potrivit legii civile, iar acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal trebuie să

îndeplinească, pentru admisibilitatea ei, condiţiile prevăzute de dispozitiile art. 998-999

C.civ., respectiv existenţa faptei ilicite, a prejudiciului, a unei legături de cauzalitate între

fapta ilicită şi prejudiciu, precum şi a vinovăţiei autorului cu capacitate civilă delictuală.

Instanţa reţine că, potrivit art. 1169 C.civ., cel care face o afirmaţie în faţa

instanţei este dator să o dovedeasca. Analizând probatoriul administrat în cauză, instanţa

reţine că s-au dovedit doar parţial cheltuielile făcute cu îngrijirile medicale şi cu

medicamentele necesare în urma vătămării fizice suferite de partea vătămată. Astfel din

declaraţiile părţii vătămate (fila 12) şi ale martorului A F (fila 26) rezultă că acesta a

plătit 60 lei taxă pentru eliberarea certificatului medico-legal, 30 de lei pentru o

consultaţie medicală la Spitalul Tecuci şi aproximativ 60 de lei pentru drumul dus-întors

Galaţi –Tecuci. În ceea ce priveşte contravaloarea medicamentelor, instanţa reţine că

partea vătămată nu a dovedit cheltuielile făcute, însă, având în vedere prevederile

art.1203 C.civ, plecând de la premise care au puterea de a naşte probabilitatea, prin

prezumţie simplă, deduce că aceste cheltuieli au fost făcute.

În privinţa cererii de despăgubiri pentru daune morale, instanţa reţine că imaginea

parţii civile faţă de prietenii săi, demnitatea şi onoarea acesteia a fost afectată, din cauza

modului în care a fost săvârşită infracţiunea de lovire şi alte violenţe : în loc public şi

prin agresiune fizică. În privinţa întinderii acestui prejudiciu moral însă, instanţa

apreciază, faţă de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, faţă de urmările acesteia şi

faţă de practica judiciară în domeniu, că suma de 500 lei este suficientă pentru

acoperirea lui integrală.

În consecinţă, în baza art. 14 raportat la art. 346 C.p.p. şi art. 998 C.civ., va

admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă L E şi va obliga inculpatul M M

la plata către partea civilă, a sumei de 500 lei cu titlu de despăgubiri pentru daune morale

şi 300 lei cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale.

Faţă de modul de soluţionare a laturii penale, instanţa, în temeiul art.191 alin.1

C.p.p., va obliga pe inculpatul M M la plata sumei de 60 lei RON, cu titlu de cheltuieli

judiciare avansate de stat.

Avînd în vedere culpa procesuală a inculpatului, în temeiul art. 193 alin.1

C.proc.pen, instanţa va obliga inculpatul la plata către partea vătămată a sumei de 700 lei

cu titlu de cheltuieli judiciare reprezentând onorariu avocaţial conform chitanţei

nr.36/17.09.2008.

Tags: Art. 180 alin.2 Cod penal

Art. 180 alin.2 Cod penal

SENTINŢA PENALĂ NR. 206/21.07.2010

Deliberând asupra cauzei penale aflată pe rolul Judecătoriei, privind pe inculpatul P.G., trimis în judecată în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, în formă agravată, prevăzută de art. 180 alin. 2 CP, constată următoarele:

Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătorie, efectuat în dosarul de urmărire penală, s-au reţinut următoarele:

În data de 02.01.2010, pe fondul unei altercaţii anterioare cu partea vătămată, A.V., determinată de injuriile proferate de acesta, inculpatul l-a lovit cu pumnii şi picioarele, în incinta unui bar din comuna X., creându-i leziuni fizice care au necesitat 16-18 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

Situaţia de fapt expusă în rechizitoriu se probează cu: plângere şi declaraţie parte vătămată, declaraţiile martorilor C.V., P.N., D.A., certificat medico-legal nr. xxx/xx.01.2010, declaraţii inculpat.

Pe parcursul cercetării judecătoreşti au fost administrate următoarele mijloace de probă: declaraţii martori C.V., D.A., C.P., A.M., declaraţie parte vătămată, declaraţie inculpat.

Coroborând probele administrate pe parcursul urmăririi penale şi cercetării judecătoreşti, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:

În după-amiaza zilei de 02.01.2010, în timp ce consuma băuturi alcoolice, în incinta barului SC C. din com. X, împreună cu socrul său, martorul A.M., inculpatul l-a zărit intrând în local pe A.V., iniţiind o discuţie contradictorie cu acesta, apostrofându-l pentru injuriile proferate de acesta cu o seară înainte, aspecte probate prin declaraţiile părţii vătămate, ale martorului A.M. şi ale inculpatului. Astfel cum rezultă în continuare din declaraţiile părţilor şi ale martorului evocat, pe fondul conflictului verbal creat, inculpatul a început să o lovească pe partea vătămată cu palmele, pumnii şi picioarele, peste faţă şi în zona corpului, activitatea sa fiind suprimată de martorul A.M., care a intervenit pentru aplanare.

Sub aceste aspecte, probele menţionate se coroborează cu depoziţiile martorilor C.V., D.A. şi P.N., care au confirmat ipoteza anterior prezentată.

Instanţa mai reţine faptul că, astfel cum rezultă din certificatul medico-legal nr. xxx/xx.01.2010 ( fila 10 d.u.p. ), partea vătămată prezenta la data reexaminării din xx.01.2010, leziuni traumatice a căror vindecare a necesitat 16-18 zile de îngrijiri medicale.

În atare context, faţă de probatoriul administrat şi prezentat anterior, săvârşirea faptei de către inculpat este neîndoielnică, stabilită dincolo de orice dubiu rezonabil, dată fiind şi linia de raţionament a curţii europene de contencios al drepturilor omului, de la Strasbourg, conform căreia aprecierea probelor făcută de judecătorul naţional nu ar putea fi cenzurată în temeiul art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, decât în cazul în care acesta a dedus din faptele prezentate concluzii în mod evident injuste şi arbitrarii ( cauza Barbera, Messegue şi Jabardo contra Spaniei – 6 decembrie 1988 ).

În drept, fapta inculpatului P.G., de a o lovi cu palmele, pumnii şi picioarele, în faţă şi zona corpului, în după-amiaza zilei de xx.01.2010, în incinta barului SC C., din com. X, pe partea vătămată A.V.,determinând producerea pe corpul acesteia, de leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare, 16-18 zile de îngrijiri medicale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de lovire sau alte violenţe, în variantă agravată, prevăzută de art. 180 alin. 2 CP.

Elementul material al laturii obiective îl constituie acţiunea acestuia de lovire a părţii vătămate, acţiune aflată în strâns raport de cauzalitate cu urmarea imediată a faptei, concretizată în producerea unor leziuni fizice, care au necesitat pentru vindecare, 16-18 zile de îngrijiri medicale.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acţionat cu praeterintenţie, în sensul că activitatea de violentare s-a produs din intenţie, iar rezultatul socialmente periculos, prelungit până la crearea unor traumatisme fizice, părţii vătămate, care au necesitat pentru vindecare, un număr consistent de îngrijiri medicale, s-a produs din culpă.

În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei care urmează a fi aplicată inculpatului, instanţa va avea în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C.P., respectiv dispoziţiile părţii generale ale CP, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Faţă de probatoriul administrat în cauză, instanţa reţine faptul că aspectele evocate se materializează în: atitudinea sinceră şi umilă a inculpatului pe parcursul procesului, recunoscând şi regretând fapta, lipsa antecedentelor penale ale acestuia ( astfel cum reiese din fişa de cazier judiciar ), disponibilitatea de colaborare cu organele judiciare în vederea aflării adevărului.

Toate circumstanţele menţionate converg spre determinarea concluziei că infracţiunea prezintă un grad de pericol social diminuat, şi că, în condiţiile date, inculpatul este susceptibil a beneficia de o consistentă clemenţă, urmând a fi reţinute în procesul de individualizare a pedepsei, dispoziţiile art. 74 alin. 1 lit. a şi c CP ( care consacră circumstanţele atenuante constând în conduita bună a infractorului înainte de săvârşirea infracţiunii şi comportarea sinceră în cursul procesului ), şi a fi coborâtă pedeapsa, conform dispoziţiilor art. 76 alin. 1 lit. f CP.

Aşa fiind, faţă de considerentele reţinute instanţa apreciază că aplicarea unei pedepse de 300 de lei este suficientă pentru atingerea scopului prevăzut de art. 52 C.P., ca măsură de constrângere şi mijloc de reeducare a inculpatului, cu finalitatea prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni, urmărindu-se în acelaşi timp, formarea unei atitudini corecte faţă de ordinea de drept şi regulile de convieţuire socială, în persoana acestuia.

În acest sens, trebuie avute în vedere prevederile art. 63 alin. 3 teza a II-a CP, potrivit cărora „…când legea prevede pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii mai mare de un an ( cum este cazul speţei de faţă ), minimul special este de 500 lei, şi maximul special de 30.000 lei”, dar şi cele din art. 76 alin. 1 lit. f CP, conform cu care „În cazul în care există circumstanţe atenuante, pedeapsa principală pentru persoana fizică se reduce sau se schimbă după cum urmează: ( …) f. când pedeapsa prevăzută de lege este amenda, aceasta se coboară sub minimul special, putând fi redusă până la 150 lei în cazul când minimul special este de 500 lei ( … )”.

Instanţa nu poate acorda relevanţă juridică solicitării avocatului inculpatului, care a susţinut incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 73 lit. b CP, relative la circumstanţa atenuantă legală a provocării. Este adevărat că antecedenţa cauzală a exteriorizării belicoase a inculpatului a fost caracterizată, pe fondul consumului de alcool, de atitudinea anterioară a părţii vătămate, care l-a hărţuit de mai multe ori, prin injurii şi jigniri la adresa sa şi a familiei sale, astfel cum rezultă din depoziţiile inculpatului şi ale martorilor A.M. şi C.P. Cu toate acestea, pentru reţinerea circumstanţei evocate este necesar ca săvârşirea infracţiunii să se fi produs sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii sau printr-o altă acţiune ilicită gravă. În acest context, se poate conchide că atingerea gravă a demnităţii, singura din faptele ce ar putea avea o oarecare incidenţă în speţa analizată, este necesar să fi produs inculpatului o puternică tulburare ori emoţie, însă, în mod necesar, într-o relativă apropiere, anterior, a săvârşirii faptei. Or, în raport de împrejurările cauzei, perioada de timp scursă între jignirile părţii vătămate şi fapta inculpatului, este prea mare pentru ca atitudinea lui A.V. să fi putut determina o puternică tulburare sau emoţie, în sensul art. 73 lit. a CP. Sigur că o atare împrejurare poate fi luată în considerare, însă numai ca un factor ce caracterizează existenţa mobilului, în săvârşirea infracţiunii.

Se vor pune în vedere inculpatului prevederile art. 631 CP, potrivit cărora „Dacă cel condamnat se sustrage cu rea-credinţă de la executarea amenzii, instanţa poate înlocui această pedeapsă cu pedeapsa închisorii în limitele prevăzute pentru infracţiunea săvârşită, ţinând seama de partea din amendă care a fost achitată”.

În ceea ce priveşte latura civilă, se reţine că partea vătămată, A.V. s-a constituit parte civilă cu suma de 3300 lei – reprezentând daune morale, astfel cum rezultă din încheierea de şedinţă din data de 14.05.2010 ( fila 24 – verso ).

Relativ la acţiunea civilă susţinută de partea vătămată, în raport de situaţia de fapt descrisă, instanţa reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 998 C. civ., „Orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara”, iar în conformitate cu prevederile art. 999 din acelaşi act normativ „Omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar şi de acela ce a cauzat prin neglijenţa sau imprudenţa sa”.

În raport de atari reglementări legale şi de situaţia de fapt expusă, instanţa apreciază, că sunt întrunite condiţiile cumulative pentru angajarea răspunderii civile delictuale a acestora, respectiv:

a) existenţa unui prejudiciu;

b) existenţa unei fapte ilicite;

c) existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu;

d) existenţa vinovăţiei celor care a cauzat prejudiciul, constând în intenţia, neglijenţa sau imprudenţa cu care au acţionat.

a) În ceea ce priveşte existenţa prejudiciului moral, instanţa apreciază că acordarea unei sume de 100 ( o sută ) de lei, este în măsură să diminueze suferinţa afectivă, atingerile aduse sentimentelor intime, vătămarea onoarei părţii vătămate, produse prin fapta inculpatului, precum şi disconfortul creat de dizarmonia fizică, concretizate în afecţiunile evidenţiate în certificatul medico – legal nr. 6/04.01.2010. Este de necontestat că, prin natura sa nepecuniară, acest prejudiciu nu poate fi exprimat în bani, dar nici nu este oportună o altă modalitate de reparare. Aşa fiind, fără a face abuz de aplicarea unor reguli rigide ori arbitrare, instanţa consideră că, prin admiterea în parte a cererii privind daunele morale, pentru suma de 100 lei, se asigură o reparaţie bazată pe un raport echitabil între faptă şi prejudiciul suferit pe plan psihic, în contextul factual al cauzei.

Mai mult, instanţa apreciază că, deşi A.V. a suferit, într-adevăr, un prejudiciu moral de pe urma infracţiunii, aceasta nu se cuvine a se transforma într-o nejustă cauză de îmbogăţire şi de obligare a inculpatului la plata inechitabilă unor alte sume pecuniare decât cea acordată. În alte cuvinte, apreciind că suma evidenţiată este suficientă, în raport de circumstanţele speţei, instanţa consideră că fapta săvârşită nu trebuie să se constituie într-un mijloc de constrângere legală a inculpatului de a acorda părţii vătămate reparaţii pecuniare care nu i se cuvin, şi nici o ocazie – nefericită – a acesteia din urmă de a obţine sume de bani, în mod nejustificat.

b) Referitor la fapta ilicită, din ansamblul probator analizat, existenţa acesteia ( definită ca orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparţinând unei persoane ) este indiscutabilă, fiind concretizată în activitatea belicoasă a inculpatului, de lovire a părţii vătămate.

c) În ceea ce priveşte raportul de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu, acesta rezultă din materialitatea săvârşirii faptei ilicite, în sensul că fenomenul-cauză ( respectiv activitatea pârâtului ) a favorizat în mod nemijlocit producerea efectului ( concretizat în prejudiciul suferit ), înlesnind naşterea procesului cauzal, grăbind şi favorizând dezvoltarea sa.

d) Din punct de vedere al vinovăţiei, atitudinea psihică a inculpatului s-a materializat sub forma praeterintenţiei, în sensul că activitatea infracţională s-a realizat cu intenţie, însă rezultatul s-a produs din culpă.

Întrucât Spitalul Orăşenesc nu a răspuns la adresa instanţei relativă la adoptarea unei atitudini procesuale în legătură cu serviciile medicale acordate părţii vătămate, se va lua act că instituţia nu s-a constituit parte civilă.

În baza art. 191 alin. 1 Cod proc. pen., va fi obligat inculpatul la plata sumei de 100 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, către stat.

Tags: Art. 180 alin.2 Cod penal