Drepturi salariale restante
Dosar nr. 4956/110/2007
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BACAU
SECTIA CIVILA
SENTINTA CIVILA Nr. 520/D/2008
Sedinta publica de la 25 iunie 2008
T R I B U N A L U L
– deliberând –
Asupra actiunii civile de fata constata:
Prin cererea înregistrata sub numarul 4956/110/28.08.2007, reclamantii S. M., D. L., O. M s.a., au chemat în judecata pârâtii Ministerul Justitiei, Ministerul Economiei si Finantelor Publice, Curtea de Apel Bacau si Tribunalul Bacau, solicitând obligarea pârâtilor la plata actualizata în functie de indicele de inflatie a drepturilor salariale constând în sporul de risc si suprasolicitare neuropsihica în procent de 50 % calculat la salariul de baza brut, spor prevazut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, pentru perioada 11.07.2004 – 01.02.2007. Au solicitat reclamantii obligarea pârâtului Ministerului Economiei si Finantelor Publice sa aloce sumele necesare efectuarii platii acestui spor.
Actiunea este scutita de plata taxei judiciare de timbru.
În motivarea actiunii, reclamantii au aratat ca în perioada 01.07.2004 – 01.02.2007 au functionat ca personal auxiliar de specialitate în cadrul Curtii de Apel Bacau si li se cuvenea sporul prevazut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, spor care a fost abrogat de art. 50 din O.U.G. nr. 177/2002, dar care abrogare a fost înlaturata prin art. 41 din O.U.G. nr. 27/2006, text de lege ce prevede doar abrogarea O.U.G. nr. 177/2002 si nu si a Legii nr. 50/1996, astfel încât prin aceste modificari legislative sporul de 50 % prevazut de art. 47 din Legea nr. 50/1996 a ramas în vigoare pâna la data de 01.02.2007, la intrarea în vigoare a O.G. nr. 8/2007, ordonanta ce a abrogat Legea nr. 50/1996. Au mai aratat reclamantii ca temeiurile care au stat la baza acordarii acestui spor exista în continuare si ca urmare se impune plata lui.
La termenul din data de 10.10.2007 au depus cerere de interventie, intervenientele R. L., S. E., G. L., G. C., S. R. si A. E.., solicitând drepturi salariale de aceeasi natura cu reclamantele si pentru aceeasi perioada de timp, cererea de interventie admisa în principiu, prin încheierea din data de 05.03.2008.
În sustinerea actiunii, reclamantii si intervenientii au solicitat proba cu înscrisuri.
Ulterior potrivit precizarilor depuse la fila 136 dosar, reclamantii si intervenientii au aratat ca înteleg sa solicite plata drepturilor salariale constând în sporul de 50% în valoare actualizata, pentru perioada 01.04.2004 – la zi si în viitor. Partile sus-mentionate si-au modificat perioada pentru care solicita acordarea sporului aratând ca abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 prin O.G. nr. 83/2000 este contrara regulilor de tehnica legislativa, respectiva lege nefiind constitutional a fi abrogata prin ordonanta, salarizarea impunându-se a fi reglementata prin lege organica si abrogata printr-un act normativ de aceeasi putere. De asemenea au aratat reclamantii ca abrogarea sporului încalca si art. 1 din Protocolul 1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, reclamantii fiind lipsiti de un bun câstigat si pierderea lui nu e justificata de un temei ce tine de utilitate publica. De altfel, au aratat reclamantii ca, prin decizia nr. 21/10.03.2008 a Înaltei Curti de Casatie si Justitie, s-a stabilit, obligatoriu, ca personalul auxiliar de specialitate are dreptul la sporul de 50 % si dupa intrarea în vigoare a O.G. nr. 83/2000.
Pârâtul Ministerul Economiei si Finantelor a formulat întâmpinare (fila 54) prin care a solicitat respingerea actiunii pentru lipsa calitatii persoanei pasive a acestui pârât, deoarece între Ministerul Economiei si Finantelor si reclamanti nu exista raport juridic legal sau conventional, nu exista raporturi de munca si ca urmare, în raport de natura solicitarilor pârâtul nu are calitate. A aratat pârâtul ca Ministerul Economiei si Finantelor doar reprezinta statul ca subiect de drepturi si obligatii, în fata instantelor, dar si raspunde doar la elaborarea proiectului de buget, calitatea de ordonator principal de credite, revenindu-i Ministerului Justitiei. Pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea actiunii ca neîntemeiata.
Pârâtul Ministerul Justitiei a formulat întâmpinare (fila 22) atât la actiunea initiala cât si la precizarile formulate ulterior (fila 152). A aratat acest pârât ca actiunea reclamantilor este neîntemeiata deoarece art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat de O.G. nr. 83/2000 si aceasta abrogare a fost confirmata prin legea de aprobare a acestei ordonante. A aratat pârâtul ca, raportat la dispozitiile art. 62 alin. 3 din Legea nr. 24/2000 abrogarea unei dispozitii legale are caracter definitiv si prin abrogarea unui act de abrogare anterior nu se poate repune în vigoare actul normativ initial.
De altfel si expunerea de motive la O.G. nr. 83/2000 este în concordanta cu cele solicitate, urmarindu-se corelarea salarizarii personalului din organele autoritatii judecatoresti cu prevederile Legii nr. 154/1998 care stabileste salariile în sectorul bugetar. Ulterior depunerii precizarilor la actiune pârâtul a invocat exceptia prescriptiei dreptului la actiune (fila 156), aratând ca drepturile solicitate pentru perioada 01.04.2004 – 28.08.2004 sunt prescrise iar cererea de acordare a acestui spor nu poate fi primita, deoarece reclamantii nu justifica un interes actual drepturile viitoare nefiind creante certe, lichide si exigibile.
Ceilalti pârâti nu au formulat întâmpinare.
În cauza s-au solicitat relatii în legatura cu posturile pe care functioneaza reclamantii si intervenientele si în legatura cu perioadele în care acestia au avut calitatea de personal auxiliar de specialitate.
Analizând actele si lucrarile dosarului tribunalul retine:
Reclamantii si intervenientii sunt angajati ca personal auxiliar al Curtii de Apel Bacau, astfel cum rezulta din adresa nr. 1323/01.04.2008 si nr. 1773/2008 (fila 145 si filele 159 si 160) îndeplinind functii de grefier respectiv de agent procedural si aprod, parte din ei încetându-si activitatea la datele consemnate în respectivele adrese.
Reclamantii si intervenientele au solicitat plata în valoare actualizata a sporului de 50 % prevazut de art. 47 din Legea nr. 50/1996. Cu privire la vocatia reclamantilor la acordarea acestui spor, Înalta Curte de Casatie si Justitie s-a pronuntat în solutionarea recursului, în interesul legii, prin decizia nr. XXI (21)/10.03.2008, decizie obligatorie pentru instante, în conditiile art. 329 alin. 3 Cod procedura civila. S-a retinut prin decizia sus-mentionata ca O.G. nr. 83/2000, care a abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996, a fost emisa în baza art. 125/2000 art. 1 lit. a pct. 1, lege prin care Guvernul a fost abilitat sa modifice si sa completeze Legea nr. 59/1996 dar nu si sa abroge dispozitii din Legea nr. 50/1996. Ca urmare, prin abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 de O.G. Nr. 83/2000, s-au depasit limitele legii speciale de abilitare adoptata de Parlament, încalcându-se art. 108 alin. 3 si art. 73 alin. 1 din Constitutie si aceasta face ca drepturile consacrate de dispozitiile art. 47 din legea nr. 50/1996 si de art. 231 din Legea nr. 56/1996 sa persiste, fiind cuvenite si dupa intrarea în vigoare a O.G. nr. 83/2000.
În considerarea prezentei decizii, obligatorie în conditiile art. 329 alin. 3 Cod procedura civila, instanta de fata apreciaza ca reclamantii si intervenientele sunt îndreptatite la acordarea sporului de 50 % din indemnizatia bruta lunara.
Privitor la perioada pentru care reclamantii si intervenientele solicita acest spor, instanta retine ca, prin precizarile facute, acestia si-au modificat solicitarea initiala aratând în final ca se impune acordarea acestui spor începând cu 01.04.2004 la zi si în continuare.
Raportat la aceasta solicitare pârâtul Ministerul Justitiei a invocat exceptia prescriptiei dreptului la actiune, exceptie care este întemeiata în ceea ce priveste perioada 01.04.2004 – 27.08.2004, deoarece, în speta, raportat la dispozitiile art. 283 Codul Muncii si art. 1, 3 Decret nr. 167/1958, nu este incident niciunul din cazurile de întrerupere a prescriptiei extinctive, cazuri care sunt expres prevazute de lege. Consideratiile reclamantilor referitoare la încadrarea drepturilor solicitate în notiunea de „bun” în sensul Conventiei Europene a Drepturilor Omului nu justifica înlaturarea exceptiei prescriptiei pentru aceasta perioada. Ca urmare instanta va admite exceptia prescriptiei în ceea ce priveste perioada 01.04.2004 – 27.08.2004, urmând ca drepturile solicitate sa fie acordate, având ca spor de pornire ultimii trei ani anteriori introducerii actiunii sau, dupa caz, data începerii activitatii pentru cei care si-au început activitatea ulterior datei de 27.08.2004 cum este cazul intervenientei Anghel Ecaterina care si-a început activitatea ca grefier arhivar la data de 01.04.2005 (fila 159).
Cu privire la cererea de acordare a acestor drepturi la zi si în continuare, instanta retine ca într-adevar ca drepturile prevazute de art. 47 din Legea nr. 50/1996 au subzistat abrogarii prin O.G. nr. 83/2000 însa aceasta pâna la intrarea în vigoare a O.G. nr. 8/2007, ordonanta care reglementeaza salarizarea personalului auxiliar din cadrul instantelor judecatoresti si al parchetelor de pe lânga acestea. Respectiva ordonanta, prin art. 30 abroga explicit Legea nr. 50/1996 în tot, si de asemenea abroga dispozitiile privind salarizarea din Legea nr. 56/1996. Ca urmare, sporul de 50 % prevazut de art. 47 din Legea nr. 50/1996 este cuvenit reclamantilor si intervenientei si dupa aparitia O.G. nr. 83/2000, dar nu si dupa intrarea în vigoare, la 03.02.2008, a O.G. nr. 8/2007 care a abrogat expres, în tot, Legea nr. 50/1996.
Cât priveste personalul conex, respectiv cei care îndeplinesc functii de aprod si agent procedural, cum este cazul reclamantilor Sava Maricica si Buju Florin, instanta retine ca, la data de 01.01.2005, a intrat în vigoare Legea nr. 567/2004, lege care în art. 3 a facut distinctie între personalul auxiliar de specialitate si personalul conex, or dupa 31.12.2004, prin intrarea în vigoare a Legii nr. 567/2004, nu se poate retine ca personalul conex este si el personal auxiliar de specialitate si decizia Înaltei Curti de Casatie si Justitie priveste doar personalul auxiliar de specialitate. Ca urmare în ceea ce priveste personalul conex drepturile solicitate vor fi acordate pâna la intrarea în vigoare a Legii nr. 567/2004.
Raportat la capatul de cerere privind obligarea Ministerului Economiei si Finantelor la asigurarea sumelor necesare efectuarii platilor drepturilor salariale solicitate, instanta urmeaza a respinge exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a acestui pârât.
În ceea ce priveste solicitarea reclamantilor privind evidentierea sporului solicitat în carnetele de munca, instanta retine ca aceasta cerere noua a fost formulata prin concluziile scrise depuse la 17.06.2008, dupa închiderea dezbaterilor si ca urmare nu se va pronunta asupra ei, cu privire la acest capat de cerere neexistând o judecata contradictorie.
Tags: Drepturi salariale restante
Drepturi salariale restante
Dosar nr. 475/110/2008
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BACAU
SECTIA CIVILA
SENTINTA CIVILA Nr. 261
Sedinta publica de la 15 Aprilie 2008
TRIBUNALUL
-deliberând-
Prin cererea adresata acestei instante si înregistrata sub nr.475 din 31.01.2008 d-na C.M.N. a chemat în judecata SC Petrom SA – membru OMV GRUP solicitând ca prin hotarârea ce se va pronunta sa fie obligata pârâta sa-i plateasca suma de 11.480 lei, suma ce urmeaza a fi actualizata prin aplicarea coeficientului de inflatie, reprezentând drepturi salariale cuvenite si neacordate potrivit art.168 CCM încheiat la nivelul societatii pentru anii 2004-2007.
Sub nr.476 din 31.01.2008 a fost înregistrata cererea formulata de d-l N. A. iar sub nr.477 din 31.01.2008 cererea formulata de d-l M. R., cereri formulate în contradictoriu cu aceeasi pârâta, solicitându-se obligarea acesteia la plata sumelor de 3780 lei, respectiv de 9780 lei, constând în suplimentari salariale de Craciun si de Pasti pentru anii 2004, 2005, solicitându-se totodata si reactualizarea acestor sume.
Prin încheierea de sedinta din 14.03.2008 instanta a dispus conexarea celor doua cereri la cererea ce formeaza obiectul dosarului nr.475/110/2008, apreciind ca sunt îndeplinite cerintele art.164 Cpc.
În motivarea cererilor lor, reclamantii au aratat ca au fost salariatii pârâtei pâna în februarie 2008 în zona judetului Bacau si ca potrivit contractului colectiv de munca încheiat la nivelul societatii pentru anii 2004-2007, art.168(1), salariatii vor beneficia cu ocazia sarbatorilor de Pasti si Craciun de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de baza mediu pe PETROM. Obligatia de a plati aceste sume nu a fost respectata de catre pârâta, astfel încât datoreaza sumele de 11.480 lei, de 3780 lei si de 9780 lei, având în vedere ca salariul mediu brut a fost în 2004 de 980 lei, în 2005 de 1400 lei, în 2006 de 1850 lei iar în 2007 de 2000 lei.
Motivând în drept cererile, reclamantii au invocat dispozitiile art.269, 238, 161 alin.4 din Codul muncii, ale art.168 alin.1 din contractul colectiv de munca încheiat la nivelul societatii pe anii 2004,2005 iar în dovedirea sustinerilor lor au depus la dosar înscrisuri (f.16-19 ).
Actiunea este legal scutita de plata taxei judiciare de timbru si a timbrului judiciar potrivit art.285 Codul muncii.
Formulând întâmpinare, SC Petrom SA a solicitat respingerea actiunii ca neîntemeiata, cu motivarea ca începând cu anul 2003, în contextul negocierilor referitoare la drepturile acordate salariatilor societatii, reprezentantii Petrom si cei ai FSLI au convenit ca pentru toti salariatii drepturile suplimentare de Craciun si de Pasti prevazute de art.168 alin.1 din contractul colectiv de munca (CCM) sa fie incluse în salariul de baza al fiecarui salariat, în acest sens fiind negociat si inserat în CCM art.168 alin.2. Aceasta operatiune nu a avut aplicabilitate temporara limitata ci a fost efectuata în anul 2003 si a continuat sa produca efecte si în anii urmatori, timp de 3 ani neexistând nici un fel de probleme legate de interpretarea celor 2 alineate ale art.168 CCM. Având în vedere ca au aparut unele litigii de munca fata de exprimarea oarecum defectuoasa a acestui articol, cele doua parti ale CCM au urmat procedura prevazuta de acest contract si s-au întrunit în cadrul Comisiei Paritare ce functioneaza în baza art.9 din CCM si anexa nr.2 la acesta, comisie care, prin decizia nr.3793/18.06.2007 si apoi prin decizia nr.5140/2007, a confirmat intentia partilor cu privire la includerea bonusurilor cuvenite fiecarui salariat în salariul de baza atât pentru anul 2003 cât si pentru anii urmatori. Prin urmare, concluzioneaza pârâta, SC Petrom Sa a achitat salariatilor sai si, deci, si reclamantilor toate drepturile salariale prevazute de CCM.
Chiar acceptând prin absurd ca reclamantii ar fi îndreptatiti la primele suplimentare, pârâta sustine ca dreptul la actiune nu s-a nascut întrucât potrivit art.168 CCM alin.1 teza finala, text nemodificat în perioada 2003-2007, drepturile salariale suplimentare nu se acorda automat la nivelul unui salariu de baza mediu la nivel de societate ci doar subsecvent negocierilor anuale ce ar avea loc cu 15 zile calendaristice anterior fiecaruia dintre cele doua evenimente.
La exceptia prematuritatii pârâta a renuntat la termenul de judecata din 11.04.2008, astfel încât nu va mai fi analizata de instanta.
A mai aratat pârâta ca nu este de acord cu modul de calcul al drepturilor pretinse de catre reclamanti, atât timp cât acesta se raporteaza la nivelul salariului mediu brut la nivel de societate, în realitate baza de calcul fiind reprezentata de salariul de baza mediu la nivel de Petrom, ale carui valori la nivelul anilor 2003-2007 au fost diferite fata de valorile prezentate de catre reclamanti, astfel cum rezulta din adresele nr.2022/4.09.2007 si 2919/12.11.2007 (f.38).
În dovedirea sustinerilor sale, pârâta a depus la dosar înscrisuri.
În cauza a fost invocata si exceptia prescriptiei dreptului material la actiune, exceptie solutionata de instanta în sensul respingerii prin încheierea din 14.03.2008.
La acelasi termen, instanta a dispus, în temeiul art.129 alin.5 Cpc, efectuarea unei expertize contabile si a stabilit ca onorariul sa fie achitat de catre pârâta având în vedere dispozitiile art.287 Codul muncii.
Analizând înscrisurile aflate la dosar, instanta retine urmatoarele :
Potrivit art.168 alin.1 din CCM încheiat în 2003 între SNP Petrom SA si salariatii reprezentati de FSLI Petrom cu ocazia sarbatorilor de Pasti si Craciun salariatii Petrom SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de baza mediu pe Petrom SA, cu minimum 15 zile înainte de fiecare eveniment urmând sa înceapa negocierile cu FSLI Petrom în vederea stabilirii valorii concrete, a modalitatii de acordare, a conditiilor, criteriilor si a beneficiarilor.
Alineatul 2 al aceluiasi articol stabileste ca în anul 2003 suplimentarile salariale prevazute de alin.1 au fost introduse în salariul de baza al fiecarui salariat (f.48,49).
Pârâta sustine ca suplimentarile salariale introduse în salariul de baza în anul 2003 au fost mentinute si în anii urmatori astfel încât obligatia prevazuta de art.168 CCM a fost îndeplinita de catre societate, însa aceasta sustinere nu ar putea fi verificata de instanta decât prin efectuarea unei expertize contabile care sa precizeze mai întâi modalitatea în care a fost stabilit cuantumul primelor cuvenite salariatilor de Pasti si de Craciun la nivelul anului 2003 (societatea pârâta nefacând nici un fel de dovada în acest sens), care sa defineasca notiunile de « salariu de baza mediu » despre care vorbeste CCM si de « salariu mediu brut » la care fac referire adresele nr.1566/25.03.2003, 313/25.01.2005, 713/15.05.2006, 504/11.06.2007 (f.16-19) si care sa stabileasca daca prin mentinerea sumelor acordate în anul 2003 în salariile reclamantilor se poate concluziona ca obligatia prevazuta de art.168 CCM a fost îndeplinita de catre SC Petrom SA.
În ceea ce priveste baza de calcul a drepturilor salariale recunoscute de art.168 alin.1 CCM, desi pârâta a sustinut ca aceasta este reprezentata de salariul de baza mediu la nivel de Petrom, salariu ale carui valori sunt cele stabilite prin adresele nr.2022/4.09.2007 si 2919/12.11.2007 (f.38,39), instanta constata ca aceasta sustinere nu paoate fi luata în considerare având în vedere faptul ca potrivit adresei nr.2919/12.11.2007 pârâta a stabilit în mod unilateral si retroactiv abia în 2007 cuantumul salriului de baza mediu pentru anii 2003-2007, în contradictie cu adresele transmise anual structurilor teritoriale ale Petrom care stabilesc cuantumul « salariului mediu brut » – adresele cu nr.1566/25.03.2003, 313/25.01.2005, 713/15.05.2006, 504/11.06.2007 (f.16-19).
Având în vedere, însa, ca societatea pârâta a refuzat sa achite onorariul stabilit în sarcina sa, fata de dispozitiile art.287 Codul muncii potrivit carora sarcina probei în conflictele de munca revine angajatorului, instanta urmeaza a constata ca actiunea este întemeiata, pârâta nefacând dovada acordarii drepturilor salariale solicitate, si pe cale de consecinta a obliga SC Petrom SA la plata sumelor constând în prime de Pasti si Craciun pentru anii 2004-2007, de 11.480 lei pentru d-na C.M.N., de 3.780 lei pentru d-l A. N., de 9.480 lei pentru d-l R. M., sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflatie la data platii efective, în conformitate cu dispozitiile art.1084 Cod civil.
Dând eficienta si dispozitiilor art.274 Cpc, instanta urmeaza a obliga pârâta sa plateasca reclamantilor câte 333,33 lei cheltuieli de judecata constând în onorariu avocat.
Opinie separata formulata de asistentul judiciar D. P.
Actiunea nu este intemeiata, pentru urmatoarele motive:
Pana in anul 2003, art. 168 din CCM pe unitate continea un singur aliniat, cu urmatorul cuprins:
“Cu ocazia sarbatorilor de Pasti si Craciun salariatii Petrom vor beneficia de cate o suplimentare a drepturilor salariale in cuantum de un salariu de baza
mediu pe Petrom SA. Cu minim 15 zile inainte de fiecare eveniment pentru care se acorda suplimentarile vor incepe negocierile cu FSLI Petrom in vederea stabilirii valorii concrete, si modalitatile de acordare”.
Cu ocazia negocierilor colective din anul 2003, partile au introdus un nou aliniat la acest articol, cu urmatorul continut:
“ Pentru anul 2003 suplimentarile de la aliniatul 1 vor fi introduce in salariul de baza al fiecarui salariat, conform modalitatii si in conditiile negociate cu FSLI Petrom”.
In anul 2004 continutul art. 168 a ramas identic cu cel din anul precedent.
Cu ocazia negocierilor colective din anul 2005, prin act aditional, partile au modificat textul alin. 2 al art. 168 din CCM, astfel continutul acestui articol a capatat urmatorul continut:
“ In anul 2003 suplimentarile salariale prevazute la alin 1 din prezentul articol au fost introduce in salariul de baza al fiecarui salariat”.
Conform cererii de chemare in judecata reclamantii au solicitat obligarea paratei la plata despagubirilor reprezentand suplimentari salariale ce trebuiau acordate cu ocazia sarbatorilor de Pasti si de Craciun, pentru anii 2004 si in continuare, in temeiul art. 168 alin. 1 din CCM la nivelul unitatii.
Este important de observat ca reclamantii, nu contesta neaplicarea dispozitiilor art 168 alin 2 din CCM pentru anul 2003, si nici faptul ca sumele solicitate ar rezulta din aplicarea partiala a acestui articol in anul 2003.
De asemenea, trebuie observat ca reclamantii nu contesta, pentru anul 2004 si in continuare, neaplicarea alin 2 al art. 168 din CCM, (ca respectivele sume nu au fost incluse in salariile lunare de baza), ci contesta faptul ca nu au primit aceste sume in forma stabilita de alin 1 al aceluiasi articol.
In aparare, parata invoca tot dispozitiile art. 168din acelasi CCM, insa arata ca alin 1 al acestui articol a ramas fara obiect, intrucat aceste drepturi suplimentare au fost incluse in salariu lunar de baza in anul 2003, conform alin 2, si au fost acordate sub aceasta forma si in anii urmatori
Astfel, din sustinerile partilor, trebuie retinut ca pentru anul 2003 acestea recunosc ca suplimantarile salariale, prevazute de alin 1 al art168 din CCM, s-au acordat in conformitate cu alin 2 al aceluiasi articol.
Analizand gramatical textul art. 168 alin 2 , in forma initiala, rezulta ca aceste dispozitii s-au aplicat numai pentru anul 2003, urmand ca din anul 2004 aceste drepturi sa fie acordate in conditiile alin 1 al art 168.
Insa, daca urmarim evolutia textului, respectiv modificarea alin 2 al art.168 din anul 2005, observam ca o clauza contractuala foarte clara ( forma initiala a textului) s-a transformat intr-o clauza mai putin clara, susceptibila de mai multe intelesuri.
Aceasta intrucat textul din anul 2003 foloseste prepozitia “pentru”, in timp ce in anul 2005 este folosita prepozitia”in”.
De asemenea forma de viitor a verbului” vor fi introduse” a fost inlocuita in 2005 cu forma perfectului compus “au fost introduse”.
Avand in vedere aceste aspecte ( solicitarile reclamantilor si evolutia textului) , rezulta ca ne aflam in fata unei clauze neclare, iar instanta este chemata pentru dezlegarea unei probleme de drept, respectiv stabilirea intelesului art.168 din CCM la nivelul unitatii.
De aceea, consider ca administrarea probei cu expertiza contabila nu este utila cauzei. Aceasta proba s-ar fi justificat in situatia in care reclamantii si-ar fi intemeiat actiunea pe dispozitiile art.168 alin. 2 din contract si ar fi aratat ca aceste drepturi suplimentare trebuiau sa fie incluse in salariul lunar si ulterior anului 2003 si ca, in fapt, sumele respective nu au fost incluse.
Pentru stabilirea intelesului acestei clauze neclare interpretarea trebuie facuta prin cercetarea manifestarii de vointa a celor doua parti in stransa legatura cu vointa lor interna.
Astfel, interpretarea se poate realiza prin consens sau prin aplicarea regulilor dreptului comun.
Intrucat semnatarii contractului sunt cei mai in masura sa arate care a fost vointa lor interna la momentul introducerii alin. 2 al art.168 din CCM, mai intai voi analiza interpretarea data de Comisia Paritara.
In conformitate cu dispozitiile art. 9; 10 si Anexa nr. 2 din CCM pe unitate, partile (atat patronatul cat si sindicatul) s-au intrunit in cadrul unei comisii paritare, la data de 18.06 si 31.08.2007 si au stabilit ca vointa interna la semnarea contractului a fost ca atat pentru anul 2003 cat si pentru anii urmatori, suplimentarile salariale mentionate la alin 1 al art.168 din CCM vor fi incluse in salariul lunar de baza al angajatilor si vor fi acordate sub aceasta forma.
Intrucat provine de la semnatarii contractului, conform principiului fortei obligatorii, instituit de art. 969 alin.1 din Codul Civil: “conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante”, consider ca acesta interpretare are valoarea unei interpretari autentice si este obligatorie pentru parti,
Privitor la hotararile Comisiei Paritare reclamantii au aratat ca acestea reprezinta o modificare a contractului si nu pot produce efecte pentru viitor, decat de la data inregistrarii la ITM, ca aceste hotarari nu pot produce efecte pentru reclamanti intrucat acestia nu mai sunt salariati ai societatii si nici membri de sindicat si ca interpretarea facuta de Comisia Paritara nu poate produce efecte asupra contractelor care si-au incetat aplicabilitatea.
Aceste sustineri nu sunt intemeiate si ca urmare trebuiesc inlaturate, pentru urmatoarele considerente:
In primul rand, Comisia Paritara nu modifica art 168 din CCM, ci este chemata doar sa indice vointa comuna a partilor la data introducerii aliniatului doi, si sa interpreteze prin consens clauzele neclare. De aceea, efectele nu se produc ca urmare a interpretarii, ci prin insesi clauzele contractului.
Conform art. 9 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de munca “ prevederile contractului colectiv de munca produc efecte pentru toti salariatii din unitate, indiferent de data angajarii sau de afilierea lor la o organizatie sindicala din unitate”. Deci, un contract colectiv de munca produce efecte atat pentru salariatii angajati ulterior incheierii lui, cat si pentru salariatii care nu sunt (sau nu mai sunt) membri de sindicat.
Asa fiind, rezulta ca, conform principiului simetriei actelor juridice, interpretarea data de Comisia Paritara este obligatorie pentru toti salariatii carora le este aplicabil contractul.
Consider ca partile contractante pot oricand sa interpreteze prin consens clauze neclare dintr-un contract, atat timp cat dispozitiile acestuia sunt susceptibile de a produce efecte juridice ( datorita neimplinirii termenelor de prescriptie), chiar daca contractul si-a incetat aplicabilitatea. Si pretentiile reclamantilor sunt intemeiate tot pe interpretarea acestui contract care si-a incetat aplicabilitatea.
Pentru aceste motive consider ca interpretarea data de Comisia Paritara este obligatorie pentru instanta.
Mai mult, daca am face abstractie de consensul partilor si analizam art. 168 din CCM potrivit regulilor comune de interpretare vom ajunge tot la concluzia ca suplimentarile salariale mentionate la alin. 1 al art.168 din CCM au fost incluse in salariul lunar de baza al angajatilor in anul 2003 si au fost acordate sub aceasta forma si in anii urmatori.
Astfel, potrivit art. 977-985 din C. civil, interpretarea se face:
1. Dupa intentia comuna a partilor contractante, iar nu dupa sensul literar al termenilor.
Daca intentia partilor ar fi fost ca alin 2 al art. 168 sa se aplice doar pentru anul 2003 atunci nu se justifica modificarea acestei clauze in anul 2005. Deci rezulta ca exprimarea initiala nu corespundea cu acordul partilor, fapt pentru care in anul 2005 au dorit sa clarifice situatia.
2. Cand o clauza poate primi doua intelesuri, se interpreteaza in sensul de a produce un efect, iar nu acela de a nu produce niciunul.
Modificarea alin 2 al art. 168 din CCM din anul 2005 poate fi interpretata in sensul ca, pe de o parte “numai in 2003 primele au fost incluse in salarii”, insa aceasta interpretare nu produce niciun efect juridic in raport cu forma initiala a aliniatului si, pe de alta parte ca “din 2003 sumele … au fost incluse in salarii”. Numai sub aceasta din urma forma clauza poate produce efecte.
Altfel, ar rezulta ca in anul 2005 partile contractante, impotriva oricarui rationament logic, au inteles sa modifice aceasta clauza a contractului, ce nu mai producea nuciun efect, pentru a nu produce vreun efect.
3. Intr-un contract toate clauzele se interpreteaza unele prin altele, dandu-se fiecareia intelesul ce rezulta din intreg actul.
Aceasta regula este valabila si pentru evolutia in timp a unor clauze. De aceea nu putem interpreta art 168 din contract fara a tine seama de modificarea acestui articol din anul 2005, iar alin. 1 din articol nu se poate interpreta facandu-se abstractie de celelalte clauze ale contractului.
4. Cand exista suspiciune, contractul sau o clauza, se interpreteaza in favoarea celui care se oblige. In speta, acesta este angajatorul.
Totodata, in sprijinul celor afirmate sunt si mentiunile din cartile de munca ale reclamantilor. Astfel, la inceputul anului 2003, in carnetele de munca ale reclamantilor s-au consemnat majorari salariale (reasezare salariu) datorate introducerii in salariul lunar de baza a suplimentarilor prevazute de alin 1 din art. 168 al CCM.
Daca dispozitiile alin 2 din art. 168 se aplica doar pentru anul 2003, rezulta ca la inceputul anului 2004, salariile trebuiau sa se diminueze, datorita scoaterii din salariu a respectivelor drepturi.
Or, din cartile de munca rezulta ca salariile nu s-au diminuat, ci dimpotriva au crescut datorita indexarilor globale, indexari ce s-au aplicat la salariile astfel cum au fost majorate potrivit alin. 2 din art. 168 din CCM.
In fine, daca nici dupa aceasta interpretare legala nu se poate ajunge la un rezultat, atunci clauzele indoielnice se interpreteaza in favoarea salariatilor.
Insa, fata de considerentele expuse apreciez ca, in speta, sunt suficiente elemente pentru a concluziona ca atat pentru anul 2003 cat si pentru anii urmatori, suplimentarile salariale mentionate la alin 1 al art.168 din CCM sa fie incluse in salariul lunar de baza al angajatilor si sa se acorde sub aceasta forma.




Publicat de: pe 14 July, 2011
Categorie: 
