Top

Competenţă materială. Imobile preluate abuziv. Plata despăgubirilor stabilite prin titlu

Tip: Decizie
Nr./Dată: 195 (03.03.2010)
Autor: Curtea de Apel Timisoara

C. proc. civ., art. 2 pct. 1 lit. b)

Legea nr. 247/2005, Titlul VII, art. 19 alin. (1)

Obligarea Statului Român la plata sumei stabilite prin dispoziţia emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor cu titlu de despăgubire cuvenită în baza Legii nr. 10/2001 excede competenţei speciale prevăzute de normele legii speciale (Legea nr. 247/2005), competent material în acest sens fiind tribunalul, având în vedere valoarea obiectului cauzei raportat la dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiile art. 19 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, deciziile adoptate de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pot fi atacate în condiţiile Legii nr. 554/2004, competenţa de soluţionare revenind secţiei de contencios administrativ a curţii de apel în raza căreia îşi are domiciliul reclamantul [art. 20 alin. (1) din titlu].

Legea stabileşte competenţa instanţei de contencios administrativ pentru situaţia în care persoana interesată contestă decizia sub aspectul emiterii titlului de despăgubire (refuzul emiterii, cuantumul despăgubirilor, persoana indicată ca beneficiar, etc.).

Decizia civilă nr. 195 din 3 martie 2010, Secţia civilă, F.Ş.

Prin încheierea nr. 28/11.01.2010 dată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 4764/30/2009, a fost declinată competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamanta B.E. împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, în favoarea Curţii de Apel Timişoara – Secţia contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a dispune astfel, instanţa a avut în vedere că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat ca pârâtul să fie obligat la plata sumei de 2.936.241 lei stabilită prin decizia 5061/2009 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, actualizată cu indicele inflaţiei la momentul plăţii efective.

În motivare a arătat că prin menţionata decizie i-a fost acordat în baza Legii nr. 247/2005 un titlu de despăgubire; cum Fondul Proprietatea este nefuncţional, titlul nu poate fi valorificat, motiv pentru care dreptul la respectarea bunurilor garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 i se încalcă continuu şi solicită aplicarea precedentului Viaşu contra României prin care Curtea Europeană a obligat Statul Român să plătească reclamantului o sumă egală cu despăgubirea stabilită de autorităţile interne competente.

În drept a invocat prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 al CEDO şi hotărârea Viaşu contra României.

Examinând în condiţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ. excepţia de necompetenţă materială a tribunalului invocată de pârât, instanţa a reţinut că potrivit art. 8 alin. (1) din Decizia nr. 425/2005 a Primului Ministru, prin care s-a aprobat Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor si art. 20 alin 1din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 actualizata „deciziile adoptate de Comisia centrală pot fi atacate cu contestaţie în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, în contradictoriu cu statul, reprezentat prin Comisia centrală”, iar alin. (2) dispune: „competenţa de soluţionare revine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel în a cărei rază teritorială domiciliază reclamantul”.

Prin urmare, aceste dispoziţii legale stabilesc competenţa materială a curţilor de apel, secţia de contencios administrativ şi fiscal de a verifica legalitatea deciziei dată de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Raţiuni de simetrie impun cu forţa evidenţei că orice alte demersuri juridice ce-şi au sorgintea în cea din urmă procedură administrativă nejurisdicţională (respectiv aceea finalizată cu emiterea deciziei de către Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor) se circumscriu, la rândul lor, competenţei de contencios administrativ, iar nu prerogativelor jurisdicţiei conferite expres secţiei civile a tribunalului de alin 3 al art. 26 din Legea 10/2001, astfel cum tinde a acredita reclamanta.

Împotriva încheierii a declarat recurs în termen reclamanta care a criticat-o pentru nelegalitate, solicitând desfiinţarea ei şi stabilirea competenţei Tribunalului Timiş – Secţia civilă în soluţionarea cererii.

În motivare a criticat soluţia dată, invocând că în cauză nu a fost contestat cuantumul despăgubirilor şi nici prevederile interne care stabilesc modalitatea de valorificare a titlului emis de Comisie ci a fost invocată incapacitatea statului de a asigura funcţionalitatea Fondului Proprietatea, incapacitate ce o pune în imposibilitate să beneficieze de bun.

Recursul nu a fost motivat în drept, dar susţinerile reclamantei pot fi încadrate, în baza art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Legal citat, pârâtul nu a formulat întâmpinare în cauză.

Examinând recursul prin prisma criticilor formulate şi în baza art. 3041 C. proc. civ., faţă de dispoziţiile art. 299 şi urm. C. proc. civ. şi de normele legale ce vor fi mai jos arătate, instanţa a reţinut următoarele:

Pe calea cererii de chemare în judecată, reclamanta a solicitat obligarea Statului Român la plata sumei stabilite prin dispoziţia emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor cu titlu de despăgubire cuvenită în baza Legii nr. 10/2001.

Potrivit dispoziţiile art. 19 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, deciziile adoptate de Comisie pot fi atacate în condiţiile Legii nr. 554/2004, competenţa de soluţionare revenind secţiei de contencios administrativ a curţii de apel în raza căreia îşi are domiciliul reclamantul [art. 20 alin. (1) din titlu]. Incidenţa dispoziţiilor Legii contenciosului administrativ în materia contestării deciziei Comisiei este prevăzută şi în Decizia nr. 425/2005 a Primului-Ministru.

Se observă, însă, că legea stabileşte competenţa instanţei de contencios administrativ pentru situaţia în care persoana interesată contestă decizia sub aspectul emiterii titlului de despăgubire (refuzul emiterii, cuantumul despăgubirilor, persoana indicată ca beneficiar, etc.).

Or, în cauza de faţă, reclamanta nu critică nici unul dintre aspectele mai sus arătate, ci solicită să fie despăgubită prin achitarea sumei stabilite în decizie şi nu prin conversia titlului în acţiuni.

Această pretenţie excede – sub aspectul calificării sale ca întemeiată sau nu – competenţei speciale prevăzute de normele legale sus-menţionate, competent material în acest sens fiind tribunalul, având în vedere valoarea obiectului cauzei raportat la dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.

Instanţa de recurs a mai reţinut că prima instanţă şi-a declinat competenţa prin încheiere şi nu prin sentinţă, conform dispoziţiilor art. 158 alin. (3) C. proc. civ., încă această împrejurare nu este de natură a influenţa hotărârea ce se va da.

Pentru aceste considerente, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1), (2), (3), (5) C. proc. civ. raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanţa a admis recursul declarat de reclamantă, a casat încheierea recurată şi a trimis cauza la Tribunalul Timiş pentru soluţionarea cererii de chemare în judecată.

Tags: , ,

Revendicarea imobilelor naţionalizate

JUDECATORIA CONSTANTA –  SECTIA CIVILA
Dosar nr. Dosar nr. 9849/212/2006 (Numar în format vechi 15863/2006)
SENTINTA CIVILA NR.21943
Sedinta publica din data de 04.12.2008

Pe rol solutionarea cauzei civile având ca obiect actiune in constatare nulitatii , actiune formulata de reclamanta DR, în contradictoriu cu pârâtii DC, ORASUL OVIDIU PRIN PRIMAR si CONSILIUL LOCAL OVIDIU, judetul Constanta.
La apelul nominal se prezinta pentru reclamanta avocat CF, pârâta DC reprezentata de avocat PF, lipsind ceilalti parati.
Procedura este legal îndeplinita conform art.85 si urmatoarele Cod procedura civila.
Prezenta cerere s-a timbrat cu 12 lei conform chitantei nr. CT XWM 1559758 PJ din 05.04.2007 si 165 lei conform chitantei nr. CT XWM 1637844 PJ din 16.05.207 depusa la dosar si timbru judiciar de 3,30 lei.
Aaratorul reclamantei depune la doar un set de inscrisuri pe care le comunica si catre aparatorul paratei.
Instanta constata terminata cercetarea judecatoreasca si acorda cuvântul pe fond.
Reclamanta prin aparator , având cuvântul , solicita admiterea actiunii asa cum a fost formulata , decizia nu i-a fost cmunicata reclamantei , reclamanta nu a fost in tara. Solicita obligara paratei Danielescu Cornelia sa lase in deplina proprietate imobilul din litigiu. Titlul statului nu a fost valabil in ceea ce priveste imobiul si nu putea sa trasmita dreptul catre parata. Demersurile facute de parata au avut un caracter ilicit pentru care reclamanta a formulat plangeri penale. In consecinta solicita admiterea actiunii cu cheltuieli de judecata.
Pârâta prin aparator , solicita respingerea capatului II de cerere . Din compararea titlurilor rezulta ca reclamanta are un contract de vanzare cumparare provizoriu doar ptr teren din 1966 care nu este translativ de proprietate, lucru confirmat si de certificatul de mostenitor din 1983. Parata are o hotarare judecatoreasca de iesire din indiviziune. Reclamanta avea deschisa calea promovarii demersurilor in baza Legii nr.10/2001.Actiunea in revendicare pe o cota indiviza e inadmisibila. Fara cheltuieli de judecata.

I N S T A N T A

Asupra cauzei civile de fata constata:

Prin actiunea inregistrata pe rolul Judecatoriei Constanta sub nr 9849/212/2006,reclamanta DR a chemat in judecata pe paratii DC,ORASUL OVIDIU PRIN PRIMAR SI CONSILIUL LOCAL OVIDIU, solicitand instantei sa constate nulitatea titlului statului,respectiv decizia nr X din 27.06.1988 a Consiliului Popular Constanta,care nu a fost comunicata reclamantei si obligarea paratei DC de a-i lasa in deplina proprietate cota de ˝ din imobilul situat in Ovidiu… ,constructie si teren,cu cheltuieli de judecata.
In sustinere,a aratat ca a dobandit cota de ˝ din imobil prin certificatul de mostenitor nr 1285/1983 ca mostenitoare dupa defunctul FO. Decizia de nationalizare nu i-a fost comunicata reclamantei,care a plecat din tara in anul 1987 si nu a mai revenit.Parata persoana fizica a cumparat cota de ˝ in urma hotararii judecatoresti de partaj cu statul.
In drept,a invocat art 480 Cod civil,astfel cum si-a precizat actiunea si art 274 Cod procedura civila.
In dovedire,a solicitat proba cu inscrisuri,interogatoriu,martori si espertiza.
Parata DC a formulat intampinare,prin care a invocat exceptia lipsei calitatii procesual pasive pentru capatul de cerere privind nulitatea deciziei nr 307/1988,exceptia autoritatii de lucru judecat fata de sentinta civila 10827 pronuntata in dosar nr 10066/1996 a Judecatoriei Constanta,precum si inadmisibilitatea actiunii fata de dipozitiile art 22 din Legea 10/2001.
In contraproba,a solicitat proba cu inscrisuri,interogatoriu,martori.
Prin incheierea de sedinta din 18.09.2008,instanta a respins ezceptia inadmisibilitatii actiunii si exceptia autoritatii de lucru judecat,cu motivarea retinuta in incheiere si a admis exceptia lipsei calitatii procesual pasive a paratei DC pentru capatul de cerere privind constatarea nulitatii deciziei nr 307/27.06.1988.
Analizand actele si lucrarile dosarului,instanta retine urmatoarele
Instanta constata ca prin actul de vanzare proviziu incheiat la data de 08.03.1966, FP si FO au cumparat printr-un inscris sub semnatura privata suprafata de 630 mp teren in loc Ovidiu,acest inscris „tinand loc de act de vanzare pana la facerea actului definitiv”,astfel cum se prevede in insusi inscris.
Cu privire la acest act,instanta constata ca acesta este un inscris sub semnatura privata ce nu poate transmite dreptul de proprietate asupra terenurilor,nefiind autentificat si transcris conform art 1295 alin 2 din Codul civil,fapt cunoscut chiar si de câtre partile contractante,atata vreme cat au mentionat la sfarsitul contractului ca actul incheiat de ei tine loc de act de vanzare pana la facerea actului definitiv.Ulterior,partile contractante nu au incheiat contractul in mod valabil.
Dupa defunctul FO, decedat la data de 30,12,1982 a ramas ca unic mostenitor reclamanta din prezenta cauza,conform certificatului de mostenitor nr 1285 din 29.11.1983.Masa succesorala dupa defunctul amintit este compusa din cota de ˝ din imobilul teren si casa situate in Ovidiu…,cu mentiunea ca locuinta a fost construita in anul 1966 si cu mentiunea in certificatul de mostenitor ca nu exista acte de proprietate asupra imobilului.
Prin urmare,in acest context de nerespectare a formei ad validitatem si a transcrierii in registrul de inscriptiuni si transcriptiuni pentru actele translative de proprietate cu titlu oneros intre vii pentru imobile terenuri,instanta constata ca decizia nr 307 din 27.06.1988 este nelegala si netemeinica,nu in contextul istoric dat,de nationalizare a imobilelor in baza Decretului nr 223/1974 si Legea 59/1974,nu pentru necomunicarea deciziei de nationalizare câtre persoana de la care s-a nationalizat,ci prin gresita aplicare a legilor de nationalizare a unui imobil de la o persoana neproprietara.
In acest sens,instanta constata nulitatea absoluta a deciziei nr X din 27.06.1988,pentru lipsa obiectului deciziei de nationalizare,avand in vedere ca imobilul nu avea la acea data regimul de teren proprietate privata a unei persoane fizice,respectiv nu era proprietatea reclamantei si a autorului ei.
In consecinta,instanta va admite capatul de cerere privind nulitatea deciziei in contradictoriu cu paratele persoane juridice si va respinge acest capat de cerere fata de parata persoana fizica,avand in vedere ca prin incheierea de sedinta din 18.09.2008,instanta a admis exceptia lipsei calitatii procesual pasive a acesteia fata de acest capat de cerere,cu motivarea retinuta prin incheiere.
Instanta constata ca fiind corect cadrul procesual pasiv in care figureaza ca parati Orasul Ovidiu prin primar si Consiliul Local Ovidiu,avand in vedere faptul ca atributiile fostului Consiliu Popular al Judetului Constanta nu au fost preluate de o alta autoritate publica dupa 1989 sub aspectul nationalizarii imobilelor,lucru care ar fi si imposibil atata vreme cat nationalizarea nu mai exista si avand in vedere ca imobilele din domeniul privat al statului se afla in administrarea primariilor,acestea primind calitatea de obligati si la restituirea imobilelor nationalizate in baza legilor speciale.
In ceea ce priveste capatul de cerere prin care reclamanta revendica de la parata persoana fizica cota de ˝ din imobil,instanta urmeaza sa analizeze dreptul de proprietate al fiecarei parti,prin comparare.
Astfel,instanta constata ca titlul de proprietate al paratei persoana fizica asupra cotei de ˝ din imobilul revendicat este sentinta civila nr Y din 01.04.1996 a Judecatoriei Constanta, ramasa irevocabila, prin care s-a atribuit paratei si sotului ei intregul imobil situat in loc Ovidiu…
In schimb, reclamanta nu are si nici nu a avut transmis de la autorul ei nici un drept de proprietate asupra imobilului ce face obiectul cauzei,avand doar la un moment dat o stapanire a bunului ce ar fi putut face analiza eventual a posesiEi utile ce poate prescrie achizitiv, dar nu un drept de proprietate dobandit conventional sau in alt mod.
Prin urmare,suntem in ipoteza in care numai parata are titlu asupra bunului revendicat,si in consecinta actiunea reclamantei in revendicare va fi respinsa.

PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:

Admite in parte actiunea formulata de reclamanta DR, în contradictoriu cu pârâtii DC, ORASUL OVIDIU PRIN PRIMAR si CONSILIUL LOCAL OVIDIU, judetul Constanta.
Respinge capatul de cerere privind constatarea nulitatii deciziei nr X din 27.06.1988 introdus impotriva paratei DC,ca introdus impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva.
Admite capatul de cerere privind constatarea nulitatii deciziei nr X din 27.06.1988 introdus impotriva paratilor Orasul Ovidiu prin primar si Consiliul Local Ovidiu.
Constata nulitatea deciziei nr X din 27.06.1988 emisa de Consiliul Popular al Judetului Constanta.
Respinge cererea in revendicare,ca neintemeiata.
Cu apel in 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica,04.12.2008.

Tags: ,