Top

Cadru didactic. Refuz de prelungire a contractului de muncă după împlinirea vârstei de pensionare. Competenţă materială

Tip: Decizie
Nr./Dată: 316 (04.03.2009)
Autor: Curtea de Apel Timisoara

Legea nr. 128/1997, art. 128, art. 146

Revine spre competentă soluţionare tribunalului, ca instanţă de litigii de muncă şi asigurări sociale, acţiunea ce vizează refuzul prelungirii contractului de muncă al unui profesor, după vârsta de pensionare.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia contencios administrativ şi fiscal

Decizia civilă nr. 316 din 4 martie 2009

Prin sentinţa civilă nr. 847 din 28 octombrie 2008, pronunţată în dosarul nr. 5400/30/2008, Tribunalul Timiş a respins acţiunea formulată de către reclamantul S.D., în contradictoriu cu pârâţii Liceul Pedagogic „Carmen Silva” şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş.

În cauză a declarat recurs reclamantul şi prin decizia civilă nr. 316 din 4 martie 2009, pronunţată în dosarul nr. 5400/30/2008, Curtea de Apel Timişoara a admis cererea, a casat sentinţa şi a trimis cauza spre competentă soluţionare în primă instanţă Tribunalului Timiş ca instanţă de litigii de muncă şi asigurări sociale, cu aplicarea art. 312 alin. (6) raportat la art. 304 pct. 3 C.proc.civ.

Curtea a stabilit că obiectul litigiului îl constituie cererea reclamantului de a se anula hotărârea Consiliului profesional din 29.I.2008 din cadrul Liceului Pedagogic „Carmen Silva” şi a fi obligaţi pârâţii să avizeze favorabil cererea acestuia de a fi menţinut la catedră, ca profesor, în anul şcolar 2008-2009, peste vârsta de pensionare.

În susţinerea acţiunii, reclamantul a invocat dispoziţiile art. 128 din Legea nr. 128/1997 republicată privind statutul personalului didactic, care prevede că personalul didactic din învăţământul preuniversitar de stat, cu gradul didactic I sau cu titlul ştiinţific de doctor, care dovedeşte competenţă profesională deosebită, poate fi menţinut ca titular în funcţia didactică până la 3 ani peste vârsta de pensionare la cerere, cu avizul consiliului profesoral al unităţii de învăţământ, exprimat în urma votului nominal deschis şi cu aprobarea anuală a inspectoratului şcolar.

Art. 128 din legea susmenţionată se găseşte în Titlul VII privitor la „pensionarea personalului didactic”, al legii care nu conţine nicio reglementare privind căile de atac legate de modul de soluţionare a cererilor legate de pensionarea cadrelor didactice, dar la art. 146 din Legea nr. 128/1997, care se găseşte în Titlul VIII al acesteia referitor la „Dispoziţii tranzitorii şi finale” se prevede expres că, în măsura în care prezentul statut nu dispune altfel, personalului didactic i se aplică celelalte dispoziţii din legislaţia muncii.

Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar aprobat prin Ordinul M.E.C. nr. 4925/2005 nu cuprinde de asemenea nicio dispoziţie care să stabilească competenţa unei anume instanţe în soluţionarea conflictelor de natură celui în litigiu.

Aşa fiind, reţinând că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 146 din Legea nr. 128/1997 suscitat, şi că actul atacat de reclamant nu este unul de autoritate administrativă întrucât priveşte menţinerea unui raport de muncă, revine instanţei de dreptul muncii competenţa materială pentru judecarea litigiului şi nu celei de contencios administrativ.

Cum sentinţa s-a pronunţat cu încălcarea normei de competenţă prevăzută de art. 146 din Legea nr. 128/1997, a fost admis recursul reclamantului aşa cum s-a menţionat anterior, cu aplicarea art. 304 pct. 3 şi art. 312 alin. (6) şi 2 pct.1 lit. c) C.proc.civ.

Etichete: , ,

Conflict de drepturi-muncă prestată peste norma didactică

TRIBUNALUL TULCEA
Dosar nr. 2520/88/2008
SECTIA CIVILA, COMERCIALA SI CONTENCIOS ADMINISTRATIV
SENTINTA CIVILA Nr. 2
Şedinţa publică din data de 07 Ianuarie 2009

Prin cererea adresată acestei instanţe, înregistrată sub nr.2520/88/2008, reclamanta ……….. a chemat în judecată pârâtele: INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN TULCEA, CONSILIUL LOCAL SLAVA CERCHEZĂ şi ŞCOALA SLAVA CERCHEZA, solicitând obligarea acestora la plata drepturilor salariale corespunzătoare celor două ore suplimentare efectuate săptămânal, pe o perioadă de 3 ani anterior formulării prezentei cereri, sume reactualizate cu indicele de inflaţie.

Reclamanta a învederat instanţei că, potrivit art. 45 alin. 1 din Legea 128/1997 privind statutul personalului didactic:

„Personalul didactic de predare şi instruire practică, cu o vechime în învăţământ de peste 25 ani, cu gradul didactic I, beneficiază de reducerea normei didactice cu două ore săptămânal, fără diminuarea salariului”.

S-a arătat că art. 2 menţionează că, „prevederile prezentului statut se aplică personalului didactic de predare, didactic auxiliar şi de conducere din întregul sistem de învăţământ de stat şi particular, personalului didactic care îndeplineşte funcţii de îndrumare şi de control, precum şi celorlalte categorii de personal didactic nominalizate în statut”, iar art.5 precizează la al.(1) că funcţiile didactice sunt: a)în învăţământul preşcolar: educator/educatoare, institutor/institutoare, b) în învăţământul primar: educator/educatoare, institutor/institutoare, d) în învăţământul special şi în comisiile de expertiză complexă: educator/educatoare,învăţător itinerant, institutor, profesor, profesor itinerant, profesor de educaţie specială, profesor psihopedagog, profesor psiholog şcolar, profesor logoped, maistru instructor, învăţător – educator, profesor – educator.

(2) În unităţile conexe învăţământului preuniversitar, funcţiile didactice sunt:

(a) în clasele de copii: educatoare/educator, institutor – educator, învăţător – educator, profesor – educator, profesor logoped, psihopedagog,

………….

(f) în unităţile cu activităţi extraşcolare: educator/educatoare, învăţător, institutor, profesor, maistru instructor, antrenor”.

Precizează reclamanta că, până în momentul de faţă, prevederile art.45 (1) se aplică, practic, doar profesorilor şi maiştrilor instructori, nu şi educatorilor/institutorilor/învăţătorilor, creându-le un evident prejudiciu şi o situaţie de inferioritate faţă de celelalte cadre didactice de predare din învăţământul preuniversitar.

Consideră că din interpretarea textelor de mai sus reiese fără nici un dubiu că art.45 (1) se referă la toate cadrele didactice de predare, deci şi la învăţători/educatori/institutori.

În drept, reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe prevederile art.45 alin.1 din Legea 128/1997, art.5 al. 1 şi art.283 al. 1 lit. a din Codul Muncii.

În dovedire, reclamanta a depus la dosar: planurile – cadru de învăţământ pentru clasele I – II şi III – IV, sentinţa civilă nr. 1542/2007, pronunţată de Tribunalul Tulcea, extras din Legea nr.128/1997.

La data de 31 octombrie 2008 a depus la dosar întâmpinare pârâtul Inspectoratul Şcolar al Judeţului Tulcea, solicitând respingerea acţiunii ca nefondată.

Prin întâmpinare, pârâtul a arătat că, potrivit art.43 din Statutul personalului didactic Norma didactică de predare – învăţare, de instruire practică şi de evaluare curentă a preşcolarilor şi a elevilor în clasă reprezintă numărul de ore corespunzătoare activităţilor prevăzute la art.42 alin.(1) lit.a) (activităţi didactice de predare – învăţare, de instruire practică şi de evaluare conform planurilor de învăţământ.

S-a arătat că, aşa cum rezultă din dispoziţiile legale invocate, norma didactică pentru educatoare, învăţători sau institutori nu se stabileşte la un număr de ore pe săptămână ca în cazul profesorilor ci la nivelul unui post. Prevederea îşi găseşte corespondent în art.42 alin.1 lit. a) din Legea nr.128/1997 care face trimitere la Planul cadru de învăţământ. Învăţătorul/institutorul desfăşoară activitate cu întreaga clasă, de pregătirea căreia răspunde pe parcursul unui ciclu (cls. I – IV) şi pentru care trebuie să asigure o pregătire unitară. Activităţile prevăzute în planul cadru de învăţământ sunt obligatorii pentru învăţător/institutor, reprezentând numărul minim de ore din pregătirea elevilor.

S-a menţionat că, în conformitate cu prevederile art.45 (1) din Legea nr.128/1997, privind statutul personalului didactic, personalul didactic de predare şi de instruire practică, cu o vechime în învăţământ de peste 25 de ani, cu gradul didactic I, beneficiază de reducerea normei didactice cu două ore săptămânal, fără diminuarea salariului.

Precizează pârâtul că norma didactică a reclamantei este stabilită pe posturi şi este compusă dintr-un număr de ore care însă nu este determinat potrivit legii. Este imposibil a se realiza reducerea cu două pre a unei norme didactice despre care nu se cunoaşte câte ore cuprinde.

Deoarece activitatea învăţătorilor/educatorilor/institutorilor implică efectuarea de ore diferite (citire, matematică…etc) rezultă că nu se poate vorbi de prestarea unor activităţi didactice de predare – învăţare la disciplinele corespunzătoare specializării sau specializărilor înscrise pe diploma de licenţă sau absolvire.

Astfel, norma didactică a învăţătorilor/educatorilor/institutorilor este stabilită de lege pe posturi compuse dintr-un număr nedeterminat de ore ce nu pot fi incluse în categoria celor prevăzute de Legea 128/1997.

Într-o altă ordine de idei, din interpretarea acestor dispoziţii legale, rezultă faptul că, legiuitorul atunci când a dorit să reglementeze ceva a făcut-o în mod explicit. În acest sens consideră pârâtul că dacă s-ar fi avut în vedere o astfel de posibilitate – a reducerii normei didactice de predare cu 2 ore pentru aceste categorii de personal didactic – aceasta ar fi fost prevăzută în mod expres de lege.

Cererea privind „plata drepturilor salariale corespunzătoare celor două ore efectuate săptămânal de educatori, învăţători, institutori peste norma didactică în ultimii trei ani anteriori înregistrării acţiunii”, este neîntemeiată deoarece nu există un drept recunoscut, prevăzut de lege, Legea nr. 128/1997 nefiind modificată în ceea ce priveşte încadrarea acestor cadre didactice.

În apărare, pârâtul INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN a depus la dosar copie după adresa nr. 2285/12.10.2006, iar Şcoala cu clasele I – VIII Slava Cercheză a depus la dosar adresa nr. 879/2008.

Analizând cauza, raportat la probatoriul administrat, se vor reţine următoarele:

Reclamanta este cadru didactic de predare, cu o vechime în învăţământ de peste 25 de ani şi gradul didactic I.

Conform prevederilor art.45 alin.(1)/Legea 128/1997 privind statutul personalului didactic, modificată şi completată, personalul didactic de predare şi de instruire practică, cu o vechime în învăţământ de peste 25 ani, cu gradul didactic I, beneficiază de reducerea normei didactice cu două ore săptămânal, fără diminuarea salariului, iar potrivit art.43/Legea 128/1997, modificat prin art.1/OG nr.103/1998 aprobată prin Legea 109/1999 „norma didactică de predare, de instruire practică şi de evaluare curentă a preşcolarilor şi a elevilor în clasă, reprezintă numărul de ore corespunzătoare activităţilor didactice de predare – învăţare de instruire practică şi de evaluare conform planurilor de învăţământ şi activităţi de pregătire metodico-ştiinţifică şi activităţii de educaţie complementare procesului de învăţământ şi se stabileşte:

a) un post de educatoare/institutoare pentru fiecare grupă de preşcolari sau grupe combinate (…), la grădiniţele cu program prelungit şi la cele cu program săptămânal, posturile se normează pe ture,

b) un post de învăţător (institutor) pentru fiecare clasă din învăţământul primar sau pentru clase simultane din cadrul acestuia, unde se pot constitui clase separate (…).

Din interpretarea logică şi sistematică a prevederilor legale mai sus menţionate, rezultă fără echivoc faptul că, toate categoriile de personal didactic de predare, cu o vechime în învăţământ de peste 25 ani şi gradul didactic I beneficiază de reducerea cu 2 ore săptămânal a normei didactice, textele de lege în discuţie nefăcând nici o distincţie între diferitele categorii de personal didactic de predare îndreptăţit la acordarea beneficiului reglementat la art.45 alin.1 din Legea nr.128/1997. Nu există nici o justificare pentru care textul art.45 alin.1 să fie aplicat numai cu privire la profesori, aşa cum susţine pârâtul, câtă vreme acest text se referă la „reducerea normei didactice” iar „norma didactică”, în cazul reclamanţilor (educatori, învăţători sau institutori), este definită în sensul că aceasta cuprinde numărul de ore corespunzătoare activităţilor didactice şi de pregătire aferente (incluse) postului de educator, învăţător sau institutor.

În alţi termeni, legiuitorul defineşte norma didactică în cazul acestei categorii de cadre didactice de predare, ca fiind numărul de ore corespunzătoare activităţilor aferente unui post de educatoare, învăţător (institutor), neputând fi primită susţinerea pârâţilor că, în acest caz norma didactică nu poate fi redusă cu două ore.

Aceeaşi interpretare se desprinde şi din sistematizarea actului normativ, respectiv din analiza locului pe care îl ocupă în cadrul actului normativ, textul legal în discuţie, art.45 alin.1, care prevede dreptul la reducerea normei didactice fără diminuarea salariului, fiind aşezat după textele de lege care definesc norma didactică şi referindu-se deci la toate aceste definiţii, fără a exclude aplicarea sa în situaţia în care norma didactică este egală cu numărul de ore, corespunzătoare activităţilor aferente posturilor de educatoare, învăţător, institutor.

Faţă de considerentele expuse mai sus, instanţa urmează a admite acţiunea şi a obliga pârâţii Inspectoratul Şcolar Judeţean Tulcea, Şcoala Generală Slava Cercheză şi Consiliul Local Slava Cercheză să plătească reclamantei contravaloarea muncii prestate peste norma didactică, respectiv 2 ore săptămânal, corespunzător perioadei octombrie 2005 – octombrie 2008, drepturi ce se vor actualiza cu indicele de inflaţie la data plăţii efective.

Etichete: , ,

Instanţa competentă să soluţioneze contestaţia împotriva unei decizii de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă, în situaţia în care salariatul a sesizat atât instanţa de contencios administrativ, potrivit procedurii speciale, cât şi instanţa specializată în soluţionarea conflictelor de muncă şi asigurări sociale.

Tip: Decizie
Nr./Dată: 602 (04.07.2007)
Autor: Curtea de Apel Timisoara

Legea nr. 128/1997, art. 122

Constituţia României, art. 21 alin. (4)

Câtă vreme reclamantul a înţeles să-şi realizeze dreptul în procedura specială prevăzută de Statutul personalului didactic, aprobat prin Legea nr.128/1997, este inadmisibilă acţiunea promovată pe calea dreptului comun, opunându-se la aceasta şi principiul „electa una via non datur recursus ad alteram”, conform căruia odată aleasă o cale de judecată, ea nu poate fi înlocuită cu alta.

Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale,

decizia civilă nr. 602 din 4 iulie 2007

Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Caraş-Severin la 9 ianuarie 2007, reclamantul M.L.P. a chemat în judecată pârâta Şcoala cu clasele I-VIII V. şi reprezentanta acesteia, F.C., solicitând instanţei ca, prin hotărârea judecătorească pe care o va pronunţa, să anuleze decizia de desfacere a contractului de muncă nr. 38/22 decembrie 2006, emisă de directorul Şcolii V.; să dispună reîncadrarea lui pe postul de titular la catedra de istorie-geografie şi plata drepturilor băneşti ce i se cuveneau cu începere de la 22 decembrie 2006 şi până la reîncadrarea efectivă.

În motivarea acţiunii a arătat că decizia nu este motivată în drept şi nu prevede temeiul în care directorul sau Consiliul profesoral poate desface contractul de muncă al unui cadru didactic, fiind emisă de o persoană care nu avea competenţă în acest sens. Pe de altă parte, a susţinut că decizia este lovită de nulitate absolută, deoarece nu cuprinde prevederile din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă care au fost încălcate şi motivele pentru care i-au fost respinse apărările, iar actele care au stat la baza cercetării nu corespund realităţii.

Totodată, reclamantul a învederat instanţei că a formulat contestaţie împotriva acestei decizii, care a fost înregistrată, sub nr. 15001/3 ianuarie 2007, la Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

Prin sentinţa civilă nr.382 pronunţată la 2 martie 2007, instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei F.C., a admis cererea reclamantului M. L. P. formulată împotriva pârâtei Şcoala cu clasele I-VIII V., a dispus anularea deciziei de sancţionare disciplinară nr. 38/22 decembrie 2006, emisă de pârâtă, şi reintegrarea reclamantului pe postul deţinut şi a obligat pârâta să-i plătească o despăgubire egală cu drepturile salariale de care acesta a fost lipsit în perioada de la data desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă şi până la efectiva reintegrare.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că reclamantul a fost încadrat în funcţia de profesor la Şcoala cu clasele I-VIII V. până la data de 22 decembrie 2006, când, prin decizia nr. 38/22 decembrie 2006, a fost sancţionat cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, în conformitate cu dispoziţiile art. 116 (f) din Statutul Personalului Didactic coroborat cu art. 264 lit. f) din Codul muncii.

Această sancţiune a fost stabilită de Consiliul Profesoral al şcolii pârâte, iar decizia de sancţionare a fost emisă de directoarea acestei şcoli, contrar dispoziţiilor imperative ale art.123 alin.2 din Statutul Personalului Didactic, potrivit cărora, în învăţământul preuniversitar, sancţiunile prevăzute de art. 116 literele d)-f) din acelaşi act normativ se comunică celui în cauză printr-o decizie scrisă. emisă de către Inspectoratul Şcolar.

Pe de altă parte, decizia contestată nu precizează termenul în care poate fi contestată la instanţa competentă, fiind astfel lovită de nulitate absolută, conform art. 268 alin. (2) lit. e) din Codul muncii.

Prima instanţă a apreciat că pârâta F.C. nu are calitate procesuală pasivă, deoarece nu este parte în contractul individual de muncă al reclamantului.

În termen legal, împotriva sentinţei civile menţionate mai sus, a declarat recurs pârâta Şcoala cu clasele I-VIII V., solicitând modificarea în parte a sentinţei recurate, în sensul respingerii contestaţiei reclamantului.

În motivarea cererii de recurs se arată că reclamantul a contestat decizia de sancţionare la Colegiul Central de Disciplina al Ministerului Educaţiei şi Cercetării, în procedura prealabilă obligatorie, prevăzută de art. 122 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 128/1997. Colegiul Central de Disciplină a respins contestaţia, iar hotărârea acestui colegiu a fost atacată de către reclamant la Curtea de Apel Timişoara.

Pe de altă parte, se susţine că sentinţa recurată a fost dată de o instanţă necompetentă, deoarece art. 16 alin. (1) din Ordinul Ministerului Educaţiei şi Cercetării nr. 4141/2001 prevede competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş.

Cu privire la fondul contestaţiei, se arată că instanţa de fond a apreciat în mod greşit că decizia nu cuprinde termenul în care poate fi contestată, în condiţiile în care reclamantul a contestat-o în termen legal la organul competent, fără a avea în vedere Hotărârea nr. 1/2007 a Colegiului Central de Disciplină.

Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiilor art. 3041 C.proc.civ., Curtea a apreciat recursul întemeiat, urmând a-l admite cu motivarea ce va fi redată în continuare.

Cauza pendinte este un litigiu de muncă, astfel încât, conform art. 284 alin. (2) din Codul muncii, competenţa de soluţionare a acesteia aparţine instanţei în a cărei circumscripţie teritorială îşi are sediul sau domiciliul reclamantul, respectiv Tribunalului Caraş-Severin. Prin urmare, în mod corect a fost soluţionată excepţia de necompetenţă materială de către prima instanţă.

Acţiunea reclamantului trebuia respinsă însă ca inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Art. 122 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 128/1997 prevede o procedură prealabilă obligatorie, potrivit căreia persoanele sancţionate au dreptul de a contesta, în termen de 15 zile de la comunicare, decizia respectivă la Colegiul Central de Disciplină al Ministerului Educaţiei şi Cercetării, atunci când li s-a aplicat o sancţiune din cele prevăzute de art. 116 lit. d)-f).

Reclamantul a urmat această procedură, adresându-se în termen cu contestaţie la Colegiul Central de Disciplină al Ministerului Educaţiei şi Cercetării. Prin Hotărârea nr. 1/2007, acest Colegiu a respins contestaţia şi a menţinut decizia nr. 38/22 decembrie 2006.

Împotriva acestei hotărâri, reclamantul a formulat contestaţie la Curtea de Apel Timişoara, contestaţie suspendată în temeiul art. 244 pct. 1 C.proc.civ. până la soluţionarea cauzei pendinte.

În paralel cu urmarea procedurii prealabile, reclamantul s-a adresat direct instanţei de judecată, formându-se prezentul dosar.

Este adevărat că potrivit art. 21 alin. (4) din Constituţia României, jurisdicţiile administrative au fost declarate facultative, însă trebuie reţinut că reclamantul a acceptat procedura specială, prevăzută de art. 122 din Legea nr. 128/1997, urmând calea prevăzută de aceasta, astfel că el are deschisă calea controlului judecătoresc în această procedură.

Câtă vreme reclamantul a înţeles să-şi realizeze dreptul în procedura specială prevăzută de Statutul personalului didactic, aprobat prin Legea nr. 128/1997, este inadmisibilă acţiunea promovată pe calea dreptului comun, opunându-se la aceasta şi principiul „electa una via non datur recursus ad alteram”, conform căruia odată aleasă o cale de judecată, ea nu poate fi înlocuită cu alta.

Faţă de cele de mai sus, în baza art. 312 alin. (1) C.proc.civ., Curtea a modificat sentinţa recurată în sensul respingerii ca inadmisibilă a acţiunii reclamantului, urmând ca el să-şi valorifice dreptul în procedura prevăzută de art. 122 din Legea nr. 128/1997, pe care a declanşat-o anterior sesizării instanţei de drept comun.

Etichete: , ,