Fond-Conflicte de muncă – anulare decizie desfacere contract de muncă
Dosar nr. 2040/88/2008
TRIBUNALUL TULCEA
SECŢIA CIVILĂ, COMERCIALĂ ŞI DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV
SENTINŢA CIVILĂ NR. 157
Şedinţa publică din data de 4 februarie 2009
Prin cererea adresată aceste instanţe şi înregistrată sub nr.2040/88/2008, ……… a formulat contestaţie împotriva deciziilor nr.121/23.06.2008 şi nr.120/23.06.2008, solicitând anularea acestora, restituirea garanţiei materiale reţinute pe perioada cât a fost salariatul societăţii şi cheltuieli de judecată.
În motivare, contestatorul a arătat că a fost salariatul acestei societăţi, în baza contractului individual de muncă nr.180/1.01.2007, în calitate de şef punct de lucru, începând cu data de 1.01.2007.
A menţionat că, intimata a preluat prin contract activitatea de administrare a cimitirului ortodox „Eternitatea” şi „Eternitatea nou”, stabilindu-şi punct de lucru la Tulcea.
Precizează contestatorul că prin decizia nr.61/4.03.2008 s-a dispus concedierea sa în baza art.65 alin.1 din C.muncii, din această dată încetând orice relaţie contractuală cu intimata.
A mai precizat contestatorul că, intimata i-a emis decizia nr.120/23.06.2008 prin care s-a dispus suspendarea contractului său de muncă începând cu data de 4.03.2008 până în 23.05.2008, iar ulterior, prin decizia nr.121/23.06.2008 i-a desfăcut disciplinar contractul de muncă începând cu data de 4.03.2008.
Solicită contestatorul să se constate nulitatea absolută a deciziilor nr.121/23.06.2008, nr.120/23.06.2008 şi a cercetării disciplinare.
În drept, şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile Codului muncii, iar în dovedire a depus la dosarul cauzei în copie: decizia nr.121/23.06.2008, decizia nr.120/23.06.2008, cererea adresată intimatei la data de 19.06.2008, convocatorul înregistrat sub nr.809/2008; contractul individual de muncă încheiat cu Direcţia Întreţinere Adminstraţie Patrimoniu; decizia nr.61/2008, preavizul; actul adiţional nr.3; contractul individual de muncă încheiat cu intimata; actul adiţional nr.1/2007; adresa emisă în data de 3.07.2008; cererea adresată societăţii la data de 14.03.2008; confirmare de primire; declaraţia înregistrată sub nr.363/2008; convocatorul nr.535/2008; convocatorul nr.429/2008; fişa postului; răspuns la întâmpinare; avizul de expediţie; nota înregistrată sub nr.306/2008; contractele de vânzare-cumpărare nr.185/2007; nr.151/2008; factura fiscală; procesul verbal nr.6/14.02.2008; fişa de post; informări; aviz de însoţire a mărfii; situaţia lucrărilor; notificare; convocator.
În apărare, intimata a depus la dosarul cauzei întâmpinare şi în copie: referatul încheiat la data de 20.06.2008; informarea înregistrată sub nr.360/18.02.2008; adresa nr.378/2008; avize de însoţire a mărfii; cererea formulată de către contestator şi înregistrată sub nr.1743/2008; adresa nr.12180/2008; chitanţe; contractul de vânzare-cumpărare nr.224/2007; facturi fiscale; adresa nr.4094/2008; adresa formulată la data de 25.08.2008; plângerea formulată de ……… în data de 17.03.2008; convocator; contractul de vânzare-cumpărare nr.184/2007; adresa emisă de Inspectoratul Regional pentru Protecţia Consumatorului; plângerile formulate de mai mulţi clienţi ai intimatei şi contractele de vânzare-cumpărare ale acestora; adresa nr.13395/G 2262/3.04.2008 emisă de Primăria mun.Tulcea, adresa nr.12838/2008 emisă de Instituţia Prefectului Tulcea; adresa nr.12596/G 2073/31.03.2008; adresa nr.11520/2008; adresa nr.22149/G 4233/1.07.2008; adresa nr.1436/2008; state de plată.
Faţă de excepţia tardivităţii emiterii deciziei de concediere, instanţa reţine următoarele:
Prin emiterea deciziei nr.121/23.06.2008, intimata l-a concediat pe contestator potrivit art.61 lit.a din C.muncii începând cu data de 4.03.2008.
Pentru a fi legală, concedierea trebuie să intervină în anumite termene, prevăzute expres de Codul muncii astfel, în cazul concedierii disciplinare, angajatorul poate lua această măsură în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii ei (art.268 alin.1 C.muncii).
Primăria mun.Tulcea, prin adresa înregistrată sub nr.11520 din 19.03.2008, a transmis ………, petiţiile formulate de către persoanele fizice ce au încheiat contracte de prestări servicii cu această societate şi care erau nemulţumite de modul de îndeplinire a obligaţiilor contractuale asumate de către ……….
Prin adresa nr.13395/G/2262 din 3.04.2008, Primăria Mun.Tulcea i-a adus la cunoştinţă societăţii ……… S.A.Constanţa nemulţumirea clienţilor săi cu privire la efectuarea lucrărilor funerare contractate.
Odată cu această adresă, Primăria Mun.Tulcea i-a comunicat intimatei petiţiile adresate Primarului Mun.Tulcea şi Direcţiei de Întreţinere şi Administrare a Patrimoniului Tulcea şi o copie a scrisorii transmisă de către Oficiul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Tulcea, privind petiţiile primite de la clienţii ……… cu privire la efectuarea lucrărilor funerare.
Şi prin adresa nr.14123/G 2430/10.04.2008 Primăria un.Tulcea a adus la cunoştinţă intimatei faptul că locuitorii mun.Tulcea ce au încheiat contracte de prestări servicii pentru lucrări funerare sunt mulţumiţi de modul în care sunt executate aceste contracte.
La dosarul cauzei au fost depuse atât sesizările formulate de către clienţii ………, cât şi contractele de vânzare-cumpărare, cu plata în rate încheiate cu societatea intimată.
Ori, având în vedere că unitatea intimată avea cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare a contestatorului încă din luna martie 2008, iar decizia de concediere a emis-o la data de 23.06.2008, văzând şi dispoz.art.268 alin.1 C.muncii, instanţa urmează a admite excepţia tardivităţii emiterii deciziei de concediere şi a anula decizia de concediere nr.121/23.06.2001 emisă de ………, ca tardiv emisă.
În ceea ce priveşte decizia nr.120/23.06.2008, instanţa constată următoarele:
Prin emiterea deciziei nr.120/23.06.2008, intimata i-a suspendat contestatorului contractul individual de muncă pe durata cercetării disciplinare prealabile, potrivit art.52 alin.1 lit.a din C.muncii.
Art.52 alin.1 lit.a din C.muncii prevede că, contractul individual de muncă poate fi suspendat din iniţiativa angajatorului pe durata cercetării disciplinare prealabile.
Ori, având în vedere că prin decizia nr.61/4.03.2008, intimata a dispus încetarea contractului individual de muncă al contestatorului potrivit art.65 alin.1 din C.muncii începând cu data de 4.03.2008, întrucât contestatorul nu mai avea calitatea de angajat al intimatei din data de 4.03.2008, societatea intimată nu avea cum să suspende la data de 23.06.2008 un contract de muncă ce a încetat să-şi mai producă efectele.
Faţă de aceste considerente, instanţa urmează a anula decizia de suspendare a contractului de muncă nr.120/23.06.2008 emisă de ……… S.A.Constanţa, ca netemeinică şi nelegală.
În ceea ce priveşte capătul de cerere privind restituirea garanţiei materiale, instanţa urmează a obliga intimata să plătească contestatorului suma de 1583 lei reprezentând garanţii materiale reţinute, având în vedere că intimata a recunoscut că i-a reţinut contestatorului garanţia materială, iar la dosarul cauzei nu s-au depus probe care să dovedească că ……… ar fi adus prejudicii materiale societăţii.
Deoarece ……… a efectuat cheltuieli în acest proces, iar contestaţia i-a fost admisă, instanţa urmează a obliga intimata să plătească contestatorului suma de 1040 lei cheltuieli de judecată.
Tags: conflicte de muncă
Fond – Conflicte de muncă – drepturi băneşti prevăzute în contracte colective de muncă
Dosar nr. 2452/88/2008
TRIBUNALUL TULCEA
SECŢIA CIVILĂ, COMERCIALĂ ŞI DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV
SENTINŢA CIVILĂ NR.160
Şedinţa publică din data de 4 februarie 2009
Prin cererea adresată acestei instanţe, înregistrată sub nr.2070/88/2008 reclamanţii …….., reprezentaţi prin Sindicatul Lucrătorilor din Administraţia Publică şi Servicii Publice ……, au chemat în judecată Primăria oraş Babadag, reprezentată prin primar, solicitând obligarea pârâtei la plata drepturilor băneşti prevăzute în art.31 pct.1 şi 3 din Acordul colectiv de muncă încheiat între părţi la data de 3.03.2008 şi a drepturilor băneşti prevăzute de art.31 pct.1 şi Anexa 1 din CCM încheiat la data de 29.01.2008, pentru luna iunie şi respectiv pentru semestrul I al anului 2008.
În motivare, reclamanţii au arătat că în art.31 (2) din Acordul şi Contractul colectiv de muncă încheiate între Primăria Babadag şi Sindicatul ……… al Lucrătorilor din Administraţia Publică se prevede că salariaţilor şi funcţionarilor publici li se acordă lunar, drepturi speciale pentru menţinerea sănătăţii şi securităţii muncii, iar în art.31 (3) se arată că aceştia, beneficiază de sume pentru achiziţionarea ţinutei (vestimentaţiei) , în valoare de 500 lei Ron fiecare, neimpozabili, pe semestru, conform cerinţelor impuse de Codul de conduită al funcţionarului public.
Prin încheierea între părţi şi înregistrarea acestor două acte la Direcţia de Muncă Solidaritate Socială şi Familie prevederile lor au căpătat putere de lege şi au devenit astfel obligatorii pentru părţile contractante.
Arată în continuare reclamanţii că, cu toate acestea, pârâta a refuzat să plătească drepturile băneşti cuvenite conf.art.31 pct.1 şi 3 din Acordul colectiv de muncă încheiat între părţi la data de 3.03.2008 şi a drepturilor băneşti prev.de art.31 pct.1 şi anexa 1 din Contractul colectiv de muncă încheiat la data de 29.01.2008, pentru luna iunie 2008 şi pentru semestrul 1 al acestui an.
Precizează reclamanţii că, puterea de lege a Acordului şi Contractului colectiv de muncă rezultă şi din Hotărârea nr.146 din 31.08.2007 a Consiliului Local Babadag prin care s-au aprobat aceste acte contractuale încheiate între Primărie şi Sindicatul ……….
Prin hotărârea nr.146 din 31.08.2007 a Consiliului Local Babadag Acordul şi Contractul colectiv de muncă au căpătat un caracter normativ obligatoriu pentru Primăria şi Primarul oraşului Babadag.
Susţinerea făcută de pârâtă, cum că în cauză ar avea loc o prejudiciere a instituţiei dacă s-ar plăti în continuare „drepturile speciale” sub motivul că s-ar fi depăşit cadrul legal, este greşită deoarece temeiul acordării acestor drepturi băneşti funcţionarilor publici din cadrul Primăriei Babadag se regăseşte în art.22 alin.(1) lit.a,b din HGR nr.,833/2007 privind normele de organizare şi funcţionare a comisiilor paritare şi încheierea acordurilor colective de sume din fondurile destinate îmbunătăţirii condiţiilor la locul de muncă, sănătatea şi securitatea în muncă şi în art.12 din Legea 130/1996.
Mai arată reclamanţii că, Acordul şi Contractul încheiat între părţi a fost aprobat prin Hotărârea nr.146 din 31.08.2007 a Consiliului local Babadag, iar prin aprobarea acestor contracte de către Hotărârea nr.146 din 31.08.2007 a Consiliului Local Bababag, drepturile băneşti ce li se cuvin au fost stabilite „prin dispoziţii legale” aşa cum prevede art.12 din Legea 130/1996 ştiut fiind că o astfel de valoare juridică are Hotărârea nr.146 din 31.08.2007 a Consiliului Local Babadag , aceasta fiind un act normativ, echivalent oricărei alte legi în materie.
Pe de altă parte, caracterul obligatoriu al Acordului şi Contractului colectiv de muncă rezultă şi din art.11 din Legea nr.130/1996 şi art.241 Codul Muncii, cât şi din faptul că, nici o prevedere legală nu interzice acordarea de sume de bani în cuprinsul Acordului şi Contractului colectiv de muncă angajaţilor, pentru menţinerea sănătăţii şi securităţii muncii şi pentru achiziţionarea ţinutei (vestimentaţiei) conform cerinţelor impuse de Codul de conduită al funcţionarului public.
Prin încheierea de şedinţă pronunţată în dosarul nr.2070/88/2008 la data de 26 sept.2008, instanţa a dispus disjungerea cererii formulate de reclamanţii ……….., care nu au calitatea de funcţionari publici, de cererea formulată de reclamanţii care au calitatea de funcţionari publici.
Astfel, s-a format dosarul nr.2452/88/2008 al Tribunalului Tulcea.
La acest dosar, în apărare, pârâta a depus copie xerox din CCM pe anul 2008 al Primăriei or.Babadag,hot.nr.146 a Consiliului Local Babadag adoptată la data de 31.08.2007, contractul/acord colectiv de muncă al Primăriei Babadag – Anexa nr.1 la HCL nr.146/31.08.2007.
La data de 26 nov.2008 pârâta a depus la dosar adresa nr.7046/25.11.2008.
La data de 4 februarie 2009, reclamanţii au depus la dosar concluzii scrise.
Examinând acţiunea raportat la probatoriul administrat în cauză, instanţa urmează a reţine următoarele.
Potrivit art. 31 pct.1 şi 3 din Acord colectiv de muncă încheiat la data de 3.03.2008 al Primăriei oraşului Babadag:
„(1) Funcţionarilor publici şi personalului contractual li se acordă lunar drepturi speciale pentru menţinerea sănătăţii şi securităţii muncii în cuantum de 250 lei neimpozabili începând cu data înregistrării CCM la D.D.F.S.S.Tulcea. Drepturile se indexează anual cu acelaşi procent reglementat prin lege pentru salarii…
(3) Pentru o ţinută decentă a salariaţilor şi asigurarea unei imagini corespunzătoare în raport cu publicul şi instituţiile cu care colaborează, funcţionarii publici şi personalul contractual din Primăria Babadag, beneficiază de sume pentru achiziţionarea ţinutei (vestimentaţiei), în valoare de 500 lei Ron fiecare pe semestru, conform cerinţelor impuse de Codul de conduită al funcţionarului public şi al personalului contractual.
Aceste cheltuieli se vor justifica cu chitanţe fiscale de fiecare salariat. Se exceptează de la acordarea acestor sume salariaţii pentru care ţinuta este obligatorie. În această situaţie, angajatorul are obligaţia să asigure ţinuta”.
Potrivit art.31 pct.1 din CCM al Primăriei oraş Babadag încheiat la data de 29.01.2008:
„(1) Personalului contractual i se acordă lunar în funcţie de încasările la bugetul local, drepturi speciale pentru menţinerea sănătăţii şi securităţii muncii, în cuantum de 200 lei, neimpozabili, începând cu data înregistrării CCM la DMSSF Tulcea, în baza prevederilor Titlului VIII din Legea nr.53/2003”.
Potrivit art.969 Cod civil: „Convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante.”
În cauză, nu s-a făcut dovada existenţei unei hotărâri judecătoreşti, care să stabilească că aceste acorduri/contracte colective de muncă, invocat de reclamanţi, respectiv cel încheiat la 29.01.2008 şi cel încheiat la 3.03.2008 ar fi fost lovite de nulitate, în aceste condiţiuni ele continuând să constituie legea părţilor contractante.
Potrivit prevederilor art. 1 alin.1 din Legea 130/1996 „ Contractul colectiv de muncă este convenţia încheiată între patron sau organizaţia patronală, pe de o parte, şi salariaţi, reprezentaţi prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condiţiile de muncă, salarizarea, precum şi alte drepturi şi obligaţii ce decurg din raporturile de muncă”.
Conform art. 8 alin.1 din Legea 130/1996: “Clauzele contractelor colective de muncă pot fi stabilite numai în limitele şi în condiţiile prevăzute de prezenta lege”.
Art.12 alin.1 din acelaşi act normativ prevede: “Contracte colective de muncă se pot încheia şi pentru salariaţii instituţiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile a căror acordare şi cuantum sunt stabilite prin dispoziţii legale”.
Din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 12 alin.1 din Legea 190/1996 rezultă că prin contractele colective de muncă pot fi negociate clauze referitoare la drepturi a căror acordare şi cuantum au fost stabilite prin dispoziţii legale.
Acest text lasă prin natura şi firescul situaţiei să se stabilească printr-un Contract/Acord colectiv de muncă şi acele drepturi convenite de părţi care nu sunt tratate de dispoziţii legale, drepturi convenţionale, suplimentare şi odată negociate, obligatorii.
Astfel, acele drepturi prevăzute deja de lege au caracter imperativ, ele nemaiputând negociate, ceea ce rămâne de negociat părţilor semnatare ale unui contract colectiv de muncă, fiind acele categorii de drepturi nereglementate în mod imperativ şi asupra cărora părţile pot negocia.
A da o altă interpretare art.12 al.1 din Legea nr.130/1996 înseamnă a lipsi de conţinut dreptul la o negociere reală a părţilor din contract, lăsând nevalorificat principiul conform cu care „ ceea ce nu este interzis de lege, este permis”.
Folosind acelaşi principiu în interpretarea prevederilor art.3 alin.3 din CCM unic la nivel naţional precum şi ale prevederilor art. 82 alin.2 din Legea 130/1996, potrivit cu care contractele colective de muncă nu pot conţine clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, se concluzionează că pot fi negociate clauze prin care să se acorde salariaţilor mai mult decât a fost prevăzut prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.
Aşa fiind, instanţa apreciază că, în mod nejustificat pârâţii nu au achitat reclamanţilor sumele de bani aferente drepturilor speciale pentru menţinerea sănătăţii şi securităţii în muncă, şi pentru o ţinută decentă, drepturi prevăzute în art.31 pct.1 şi 3 din Acordul colectiv de muncă al Primăriei or.Babadag, încheiat la 3.03.2008, precum şi în art.31 pct.1 şi Anexa 1 din Contract colectiv de muncă al Primăriei or.Babadag, încheiat la data de 29.01.2008.
Pentru aceste considerente, instanţa urmează a admite acţiunea şi a obliga pârâta să plătească reclamanţilor drepturile băneşti prevăzute de art.31 pct.1 şi 3 din Acordul Colectiv de Muncă încheiat la 3.03.2008, precum şi de art.31 pct.1 şi anexa 1 din Contractul Colectiv de Muncă încheiat la 20.01.2008, drepturi cuvenite pentru semestrul I al anului 2008.
Tags: conflicte de muncă
Conflicte de muncă – primă de concediu
TRIBUNALUL TULCEA
Dosar nr. 2102/88/2008
SECTIA CIVILA, COMERCIALA SI CONTENCIOS ADMINISTRATIV
SENTINTA CIVILA Nr. 155
Şedinţa publică Din data de 04 Februarie 2009
Prin cererea adresată acestei instanţe şi înregistrată sub nr.2102/88/2008, reclamanţii ………………, au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată Curtea de Conturi a României la plata unei despăgubiri proporţională cu prejudiciul suferit, reprezentând contravaloarea primelor de concediu neacordate pentru perioada 2001 – 2007, actualizată cu coeficientul de inflaţie, calculat de la data la care trebuiau plătite drepturile, până la data achitării integrale a acesteia şi în continuare.
În drept şi-au întemeiat solicitările pe dispoz. art.1(2), lit.e(i), art.2(1) şi art.27 din OG nr.137/2000, republicată, privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare şi ale art.161(4) şi art.269 din Legea nr.53/2003 din Codul muncii.
În motivare s-a arătat că, au calitatea de angajaţi cu contract de muncă pe durată nedeterminată, aflaţi în raporturi de muncă cu angajatorul Curtea de Conturi a României, raporturi guvernate de Legea nr.53/2003, Codul muncii.
Pentru activitatea desfăşurată beneficiază de un salariu sub formă de indemnizaţie, care reprezintă contravaloarea muncii prestate, la fel ca şi funcţionarii publici. În vederea aplicării principiului egalităţii de tratament, consideră că ar fi trebuit să beneficieze de prima de concediu pentru anii 2001 – 2007, potrivit disp. art.35(2) din Legea nr.188/1999, republicată în Monitorul Oficial nr.365/29 mai 2007, care precizează că funcţionarul public are dreptul, pe lângă indemnizaţia de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu care se impozitează separat, în condiţiile în care legile bugetului de stat pe anii 2006 – 2007 nu mai suspendă acordarea acestei prime. De altfel, în anul 2007 prima de concediu a fost plătită tuturor funcţionarilor publici, neexistând restricţii în acest sens, prin legea bugetară anuală, iar art.23, alin.1 din Ordonanţa Guvernului nr.6/24 ianuarie 2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale ale funcţionarilor publici menţionează: „La plecarea în concediul de odihnă funcţionarii publici au dreptul, pe lângă indemnizaţia de concediu, la o primă egală cu salariul de bază brut din luna anterioară plecării în concediu.
În drept, şi-au întemeiat acţiunea pe următoarele reglementări: prevederile Constituţiei României revizuite, republicată în MO, partea I, nr.767/31 octombrie 2003, preved.art.39 din Legea nr.53/2003 din Codul Muncii, cu modificările şi completările ulterioare, preved. art.27 din OG nr.137/2000 republicată, disp. art.35 (2) şi art.114 din Legea nr.188/1999 republicată, rap.la disp.art.1(2) din Legea nr.94/1992, republicată cu modificările şi completările ulterioare, preved.Deciziei nr.LXXVII(77)/5.11.2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, preved. OUG nr.146/19.12.2007 publicată în MO nr.877/20.12.2007, prin care Guvernul României a aprobat plata primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001 – 2006.
În apărare, Curtea de Conturi a României a depus la dosarul cauzei: întâmpinare, hotărârea nr.282/21.05.2008 pronunţată de C.N.C.D., cerere de chemare în garanţie a Ministerului Economiei şi Finanţelor şi precizări.
La data de 9 octombrie 2008 Ministerul Economiei şi Finanţelor, D.G.F.P.Tulcea a depus la dosarul cauzei întâmpinare.
S-au mai depus la dosarul cauzei: contractele individuale de muncă ale reclamanţilor, practică judiciară, situaţia centralizată a primelor de vacanţă calculate pentru perioada 2001 – 2008.
Faţă de excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de către pârâtă prin întâmpinare, instanţa reţine următoarele:
„Dreptul la acţiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripţie dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege”, iar potrivit art.3 din acelaşi decret, „termenul de prescripţie este de 3 ani”.
Art.283 lit.c din Codul Muncii prevede că, cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune, în situaţia în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.
Având în vedere că reclamanţii solicită drepturi salariale pentru anii 2001 – 2007, iar cererea de chemare în judecată au formulat-o la data de 4 aprilie 2008, instanţa urmează a admite excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi a constata prescrise pretenţiile băneşti pentru perioada 01.01.2001 – 31.07.2005 pentru intervenţia prescripţiei dreptului la acţiune.
Examinând cererea în raport de probele administrate în cauză, instanţa constată în fapt următoarele:
Reclamanţii sunt salariaţii Camerei de Conturi Tulcea, având calitatea de personal contractual.
Reclamanţii au precizat în cererea de chemare în judecată că angajatorul nu poate refuza plata primei de vacanţă reglementată pentru funcţionarii publici de disp.art.35 (2) din Legea nr.188/1999.
Potrivit art.6 lit.a) din Legea nr.188/1999, prevederile acestei legi nu se aplică personalului contractual salariat din aparatul propriu al autorităţilor şi instituţiilor publice, care desfăşoară activităţi de secretariat, administraţie, protocol, gospodărire, întreţinere – reparaţii şi de deservire, pază, precum şi altor categorii de personal care nu exercită prerogative de putere publică, iar persoanele care ocupă aceste funcţii nu au calitatea de funcţionar public şi li se aplică legislaţia muncii.
Ori, disp. art.35 al.2 din Legea nr.188/1999, republicată, nu sunt aplicabile în cazul reclamanţilor, întrucât aceştia nu au calitatea de funcţionari publici, legiuitorul reglementând în mod clar interdicţia extinderii sale la personalul contractual care nu exercită prerogative de putere publică.
Prin petiţia înregistrată sub nr.5018/28.03.2008 la CNCD, parte din personalul Curţii de Conturi a României, a sesizat consiliul cu privire la discriminarea ce are loc în cadrul Curţii de Conturi a României, prin neacordarea primelor de vacanţă pentru personalul contractual, faţă de funcţionarii publici care beneficiază de prime de vacanţă.
Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, prin hotărârea nr.282/21.05.2008 a reţinut că aceasta nu reprezintă o faptă de discriminare în conformitate cu prevederile art.2 coroborat cu art.1 al.3 al OG nr.137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată.
Faţă de aceste considerente, instanţa urmează a respinge cererea în privinţa acordării primei de concediu pentru perioada 1.08.2005 – 31.12.2007, ca nefondată.
Instanţa urmează a respinge ca nefondată şi cererea de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice, având în vedere că în prezentul litigiu de muncă M.F.P. este doar un terţ care nu are atribuţii privind salarizarea reclamanţilor neavând raporturi de muncă cu aceştia.
Tags: conflicte de muncă, Legea nr. 188/1999, Legea nr.53/2003, OG nr.137/2000, OUG nr.146/2007, primă de concediu
Conflicte de muncă – anulare decizie desfacere contract de muncă
TRIBUNALUL TULCEA
Dosar nr. 2040/88/2008
SECŢIA CIVILĂ, COMERCIALĂ ŞI DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV
SENTINŢA CIVILĂ NR. 157
Şedinţa publică din data de 4 februarie 2009
Prin cererea adresată aceste instanţe şi înregistrată sub nr.2040/88/2008, ……… a formulat contestaţie împotriva deciziilor nr.121/23.06.2008 şi nr.120/23.06.2008, solicitând anularea acestora, restituirea garanţiei materiale reţinute pe perioada cât a fost salariatul societăţii şi cheltuieli de judecată.
În motivare, contestatorul a arătat că a fost salariatul acestei societăţi, în baza contractului individual de muncă nr.180/1.01.2007, în calitate de şef punct de lucru, începând cu data de 1.01.2007.
A menţionat că, intimata a preluat prin contract activitatea de administrare a cimitirului ortodox „Eternitatea” şi „Eternitatea nou”, stabilindu-şi punct de lucru la Tulcea.
Precizează contestatorul că prin decizia nr.61/4.03.2008 s-a dispus concedierea sa în baza art.65 alin.1 din C.muncii, din această dată încetând orice relaţie contractuală cu intimata.
A mai precizat contestatorul că, intimata i-a emis decizia nr.120/23.06.2008 prin care s-a dispus suspendarea contractului său de muncă începând cu data de 4.03.2008 până în 23.05.2008, iar ulterior, prin decizia nr.121/23.06.2008 i-a desfăcut disciplinar contractul de muncă începând cu data de 4.03.2008.
Solicită contestatorul să se constate nulitatea absolută a deciziilor nr.121/23.06.2008, nr.120/23.06.2008 şi a cercetării disciplinare.
În drept, şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile Codului muncii, iar în dovedire a depus la dosarul cauzei în copie: decizia nr.121/23.06.2008, decizia nr.120/23.06.2008, cererea adresată intimatei la data de 19.06.2008, convocatorul înregistrat sub nr.809/2008; contractul individual de muncă încheiat cu Direcţia Întreţinere Adminstraţie Patrimoniu; decizia nr.61/2008, preavizul; actul adiţional nr.3; contractul individual de muncă încheiat cu intimata; actul adiţional nr.1/2007; adresa emisă în data de 3.07.2008; cererea adresată societăţii la data de 14.03.2008; confirmare de primire; declaraţia înregistrată sub nr.363/2008; convocatorul nr.535/2008; convocatorul nr.429/2008; fişa postului; răspuns la întâmpinare; avizul de expediţie; nota înregistrată sub nr.306/2008; contractele de vânzare-cumpărare nr.185/2007; nr.151/2008; factura fiscală; procesul verbal nr.6/14.02.2008; fişa de post; informări; aviz de însoţire a mărfii; situaţia lucrărilor; notificare; convocator.
În apărare, intimata a depus la dosarul cauzei întâmpinare şi în copie: referatul încheiat la data de 20.06.2008; informarea înregistrată sub nr.360/18.02.2008; adresa nr.378/2008; avize de însoţire a mărfii; cererea formulată de către contestator şi înregistrată sub nr.1743/2008; adresa nr.12180/2008; chitanţe; contractul de vânzare-cumpărare nr.224/2007; facturi fiscale; adresa nr.4094/2008; adresa formulată la data de 25.08.2008; plângerea formulată de ……… în data de 17.03.2008; convocator; contractul de vânzare-cumpărare nr.184/2007; adresa emisă de Inspectoratul Regional pentru Protecţia Consumatorului; plângerile formulate de mai mulţi clienţi ai intimatei şi contractele de vânzare-cumpărare ale acestora; adresa nr.13395/G 2262/3.04.2008 emisă de Primăria mun.Tulcea, adresa nr.12838/2008 emisă de Instituţia Prefectului Tulcea; adresa nr.12596/G 2073/31.03.2008; adresa nr.11520/2008; adresa nr.22149/G 4233/1.07.2008; adresa nr.1436/2008; state de plată.
Faţă de excepţia tardivităţii emiterii deciziei de concediere, instanţa reţine următoarele:
Prin emiterea deciziei nr.121/23.06.2008, intimata l-a concediat pe contestator potrivit art.61 lit.a din C.muncii începând cu data de 4.03.2008.
Pentru a fi legală, concedierea trebuie să intervină în anumite termene, prevăzute expres de Codul muncii astfel, în cazul concedierii disciplinare, angajatorul poate lua această măsură în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii ei (art.268 alin.1 C.muncii).
Primăria mun.Tulcea, prin adresa înregistrată sub nr.11520 din 19.03.2008, a transmis ………, petiţiile formulate de către persoanele fizice ce au încheiat contracte de prestări servicii cu această societate şi care erau nemulţumite de modul de îndeplinire a obligaţiilor contractuale asumate de către ……….
Prin adresa nr.13395/G/2262 din 3.04.2008, Primăria Mun.Tulcea i-a adus la cunoştinţă societăţii ……… S.A.Constanţa nemulţumirea clienţilor săi cu privire la efectuarea lucrărilor funerare contractate.
Odată cu această adresă, Primăria Mun.Tulcea i-a comunicat intimatei petiţiile adresate Primarului Mun.Tulcea şi Direcţiei de Întreţinere şi Administrare a Patrimoniului Tulcea şi o copie a scrisorii transmisă de către Oficiul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Tulcea, privind petiţiile primite de la clienţii ……… cu privire la efectuarea lucrărilor funerare.
Şi prin adresa nr.14123/G 2430/10.04.2008 Primăria un.Tulcea a adus la cunoştinţă intimatei faptul că locuitorii mun.Tulcea ce au încheiat contracte de prestări servicii pentru lucrări funerare sunt mulţumiţi de modul în care sunt executate aceste contracte.
La dosarul cauzei au fost depuse atât sesizările formulate de către clienţii ………, cât şi contractele de vânzare-cumpărare, cu plata în rate încheiate cu societatea intimată.
Ori, având în vedere că unitatea intimată avea cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare a contestatorului încă din luna martie 2008, iar decizia de concediere a emis-o la data de 23.06.2008, văzând şi dispoz.art.268 alin.1 C.muncii, instanţa urmează a admite excepţia tardivităţii emiterii deciziei de concediere şi a anula decizia de concediere nr.121/23.06.2001 emisă de ………, ca tardiv emisă.
În ceea ce priveşte decizia nr.120/23.06.2008, instanţa constată următoarele:
Prin emiterea deciziei nr.120/23.06.2008, intimata i-a suspendat contestatorului contractul individual de muncă pe durata cercetării disciplinare prealabile, potrivit art.52 alin.1 lit.a din C.muncii.
Art.52 alin.1 lit.a din C.muncii prevede că, contractul individual de muncă poate fi suspendat din iniţiativa angajatorului pe durata cercetării disciplinare prealabile.
Ori, având în vedere că prin decizia nr.61/4.03.2008, intimata a dispus încetarea contractului individual de muncă al contestatorului potrivit art.65 alin.1 din C.muncii începând cu data de 4.03.2008, întrucât contestatorul nu mai avea calitatea de angajat al intimatei din data de 4.03.2008, societatea intimată nu avea cum să suspende la data de 23.06.2008 un contract de muncă ce a încetat să-şi mai producă efectele.
Faţă de aceste considerente, instanţa urmează a anula decizia de suspendare a contractului de muncă nr.120/23.06.2008 emisă de ……… S.A.Constanţa, ca netemeinică şi nelegală.
În ceea ce priveşte capătul de cerere privind restituirea garanţiei materiale, instanţa urmează a obliga intimata să plătească contestatorului suma de 1583 lei reprezentând garanţii materiale reţinute, având în vedere că intimata a recunoscut că i-a reţinut contestatorului garanţia materială, iar la dosarul cauzei nu s-au depus probe care să dovedească că ……… ar fi adus prejudicii materiale societăţii.
Deoarece ……… a efectuat cheltuieli în acest proces, iar contestaţia i-a fost admisă, instanţa urmează a obliga intimata să plătească contestatorului suma de 1040 lei cheltuieli de judecată.
Tags: conflicte de muncă, desfacere contract de muncă
Instanţa competentă să soluţioneze contestaţia împotriva unei decizii de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă, în situaţia în care salariatul a sesizat atât instanţa de contencios administrativ, potrivit procedurii speciale, cât şi instanţa specializată în soluţionarea conflictelor de muncă şi asigurări sociale.
Tip: Decizie
Nr./Dată: 602 (04.07.2007)
Autor: Curtea de Apel Timisoara
Legea nr. 128/1997, art. 122
Constituţia României, art. 21 alin. (4)
Câtă vreme reclamantul a înţeles să-şi realizeze dreptul în procedura specială prevăzută de Statutul personalului didactic, aprobat prin Legea nr.128/1997, este inadmisibilă acţiunea promovată pe calea dreptului comun, opunându-se la aceasta şi principiul „electa una via non datur recursus ad alteram”, conform căruia odată aleasă o cale de judecată, ea nu poate fi înlocuită cu alta.
Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale,
decizia civilă nr. 602 din 4 iulie 2007
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Caraş-Severin la 9 ianuarie 2007, reclamantul M.L.P. a chemat în judecată pârâta Şcoala cu clasele I-VIII V. şi reprezentanta acesteia, F.C., solicitând instanţei ca, prin hotărârea judecătorească pe care o va pronunţa, să anuleze decizia de desfacere a contractului de muncă nr. 38/22 decembrie 2006, emisă de directorul Şcolii V.; să dispună reîncadrarea lui pe postul de titular la catedra de istorie-geografie şi plata drepturilor băneşti ce i se cuveneau cu începere de la 22 decembrie 2006 şi până la reîncadrarea efectivă.
În motivarea acţiunii a arătat că decizia nu este motivată în drept şi nu prevede temeiul în care directorul sau Consiliul profesoral poate desface contractul de muncă al unui cadru didactic, fiind emisă de o persoană care nu avea competenţă în acest sens. Pe de altă parte, a susţinut că decizia este lovită de nulitate absolută, deoarece nu cuprinde prevederile din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă care au fost încălcate şi motivele pentru care i-au fost respinse apărările, iar actele care au stat la baza cercetării nu corespund realităţii.
Totodată, reclamantul a învederat instanţei că a formulat contestaţie împotriva acestei decizii, care a fost înregistrată, sub nr. 15001/3 ianuarie 2007, la Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
Prin sentinţa civilă nr.382 pronunţată la 2 martie 2007, instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei F.C., a admis cererea reclamantului M. L. P. formulată împotriva pârâtei Şcoala cu clasele I-VIII V., a dispus anularea deciziei de sancţionare disciplinară nr. 38/22 decembrie 2006, emisă de pârâtă, şi reintegrarea reclamantului pe postul deţinut şi a obligat pârâta să-i plătească o despăgubire egală cu drepturile salariale de care acesta a fost lipsit în perioada de la data desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă şi până la efectiva reintegrare.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că reclamantul a fost încadrat în funcţia de profesor la Şcoala cu clasele I-VIII V. până la data de 22 decembrie 2006, când, prin decizia nr. 38/22 decembrie 2006, a fost sancţionat cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, în conformitate cu dispoziţiile art. 116 (f) din Statutul Personalului Didactic coroborat cu art. 264 lit. f) din Codul muncii.
Această sancţiune a fost stabilită de Consiliul Profesoral al şcolii pârâte, iar decizia de sancţionare a fost emisă de directoarea acestei şcoli, contrar dispoziţiilor imperative ale art.123 alin.2 din Statutul Personalului Didactic, potrivit cărora, în învăţământul preuniversitar, sancţiunile prevăzute de art. 116 literele d)-f) din acelaşi act normativ se comunică celui în cauză printr-o decizie scrisă. emisă de către Inspectoratul Şcolar.
Pe de altă parte, decizia contestată nu precizează termenul în care poate fi contestată la instanţa competentă, fiind astfel lovită de nulitate absolută, conform art. 268 alin. (2) lit. e) din Codul muncii.
Prima instanţă a apreciat că pârâta F.C. nu are calitate procesuală pasivă, deoarece nu este parte în contractul individual de muncă al reclamantului.
În termen legal, împotriva sentinţei civile menţionate mai sus, a declarat recurs pârâta Şcoala cu clasele I-VIII V., solicitând modificarea în parte a sentinţei recurate, în sensul respingerii contestaţiei reclamantului.
În motivarea cererii de recurs se arată că reclamantul a contestat decizia de sancţionare la Colegiul Central de Disciplina al Ministerului Educaţiei şi Cercetării, în procedura prealabilă obligatorie, prevăzută de art. 122 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 128/1997. Colegiul Central de Disciplină a respins contestaţia, iar hotărârea acestui colegiu a fost atacată de către reclamant la Curtea de Apel Timişoara.
Pe de altă parte, se susţine că sentinţa recurată a fost dată de o instanţă necompetentă, deoarece art. 16 alin. (1) din Ordinul Ministerului Educaţiei şi Cercetării nr. 4141/2001 prevede competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş.
Cu privire la fondul contestaţiei, se arată că instanţa de fond a apreciat în mod greşit că decizia nu cuprinde termenul în care poate fi contestată, în condiţiile în care reclamantul a contestat-o în termen legal la organul competent, fără a avea în vedere Hotărârea nr. 1/2007 a Colegiului Central de Disciplină.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiilor art. 3041 C.proc.civ., Curtea a apreciat recursul întemeiat, urmând a-l admite cu motivarea ce va fi redată în continuare.
Cauza pendinte este un litigiu de muncă, astfel încât, conform art. 284 alin. (2) din Codul muncii, competenţa de soluţionare a acesteia aparţine instanţei în a cărei circumscripţie teritorială îşi are sediul sau domiciliul reclamantul, respectiv Tribunalului Caraş-Severin. Prin urmare, în mod corect a fost soluţionată excepţia de necompetenţă materială de către prima instanţă.
Acţiunea reclamantului trebuia respinsă însă ca inadmisibilă, pentru următoarele considerente:
Art. 122 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 128/1997 prevede o procedură prealabilă obligatorie, potrivit căreia persoanele sancţionate au dreptul de a contesta, în termen de 15 zile de la comunicare, decizia respectivă la Colegiul Central de Disciplină al Ministerului Educaţiei şi Cercetării, atunci când li s-a aplicat o sancţiune din cele prevăzute de art. 116 lit. d)-f).
Reclamantul a urmat această procedură, adresându-se în termen cu contestaţie la Colegiul Central de Disciplină al Ministerului Educaţiei şi Cercetării. Prin Hotărârea nr. 1/2007, acest Colegiu a respins contestaţia şi a menţinut decizia nr. 38/22 decembrie 2006.
Împotriva acestei hotărâri, reclamantul a formulat contestaţie la Curtea de Apel Timişoara, contestaţie suspendată în temeiul art. 244 pct. 1 C.proc.civ. până la soluţionarea cauzei pendinte.
În paralel cu urmarea procedurii prealabile, reclamantul s-a adresat direct instanţei de judecată, formându-se prezentul dosar.
Este adevărat că potrivit art. 21 alin. (4) din Constituţia României, jurisdicţiile administrative au fost declarate facultative, însă trebuie reţinut că reclamantul a acceptat procedura specială, prevăzută de art. 122 din Legea nr. 128/1997, urmând calea prevăzută de aceasta, astfel că el are deschisă calea controlului judecătoresc în această procedură.
Câtă vreme reclamantul a înţeles să-şi realizeze dreptul în procedura specială prevăzută de Statutul personalului didactic, aprobat prin Legea nr. 128/1997, este inadmisibilă acţiunea promovată pe calea dreptului comun, opunându-se la aceasta şi principiul „electa una via non datur recursus ad alteram”, conform căruia odată aleasă o cale de judecată, ea nu poate fi înlocuită cu alta.
Faţă de cele de mai sus, în baza art. 312 alin. (1) C.proc.civ., Curtea a modificat sentinţa recurată în sensul respingerii ca inadmisibilă a acţiunii reclamantului, urmând ca el să-şi valorifice dreptul în procedura prevăzută de art. 122 din Legea nr. 128/1997, pe care a declanşat-o anterior sesizării instanţei de drept comun.
Tags: asigurări sociale, conflicte de muncă, Legea nr. 128/1997