Plângere contravenţională Legea 31/2000
SENTINŢA CIVILĂ NR. 1665/16.06.2010
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei, petentul S.C a formulat, în contradictoriu cu intimaţii IPJ şi OCOLUL SILVIC , prin reprezentant, DIRECŢIA SILVICĂ, plângere împotriva procesului-verbal de contravenţie seria AP nr. xxxxxxxxxxxx, din data de 23.04.2010, prin care a fost sancţionat cu amendă şi confiscarea bunurilor, pentru faptul de a fi transportat o cantitate de lemn, fără a deţine documentele de transport şi de provenienţă.
În motivarea acţiunii, petentul a menţionat faptul că, la data de 23.04.2010, a fost depistat transportând cu auto, material lemnos, fără a avea asupra sa avizul de însoţire a mărfii.
A mai arătat acesta faptul că, la data respectivă avea documente de însoţire a mărfii, însă le pierduse într-o benzinărie, cu puţin timp înainte de momentul controlului, precum şi faptul că le-a prezentat poliţiei la 3 ore după sancţionare.
În concluzie, a solicitat anularea procesului-verbal de contravenţie, iar, în subsidiar, înlocuirea amenzii cu avertisment.
Cererea nu a fost întemeiată pe nicio dispoziţie legală.
În dovedirea pretenţiilor sale, petentul a depus înscrisuri.
Plângerea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, conform art. 36 din OG nr. 2/2001, şi de plata timbrului judiciar, conform art. 1 alin. 3 din OG nr. 32/1995.
Legal citaţi, intimaţii nu au depus întâmpinare.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
La data de 23.04.2010, petentul SC a fost sancţionat contravenţional de către un agent din cadrul Poliţiei P., cu amendă în cuantum de 1000 de lei şi confiscarea bunurilor, pentru săvârşirea faptei prevăzute de art. 1 lit. p din Legea nr. 31/2000.
S-a reţinut în procesul-verbal seria AP nr. ___ că, la data de mai sus, ora 04:40, contravenientul a transportat cu autoutilitara nr. ____, pe DJ 155 – P- Ţ, o cantitate de aproximativ 5,8 mc material lemnos esenţa răşinoase, pe DN 15 B, din direcţia P, către T, fără să posede documente de transport şi provenienţă ( fila 8 ).
Având în vedere dispoziţiile art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, instanţa este datoare să verifice legalitatea şi temeinicia procesului-verbal de contravenţie.
În ceea ce priveşte legalitatea procesului-verbal evocat, instanţa reţine că acesta a fost legal întocmit, după cum urmează:
Potrivit art. 10 alin. 1 lit. a din Legea nr. 31/2000, în cazul constatării contravenţiilor de natură silvică, „aplicarea sancţiunii se face după cum urmează:
a) amenda şi valoarea pagubei se stabilesc prin rezoluţia şefului ocolului silvic în a cărui rază teritorială s-a săvârşit contravenţia, la propunerea organului constatator”.
Mai mult, în conformitate cu prevederile art. 9 alin. 3 din acelaşi act normativ, agentul constatator depune procesul-verbal de constatare la ocolul silvic în a cărui rază teritorială s-a săvârşit contravenţia, în termen de 5 zile de la data constatării, în scopul calculării pagubei şi al stabilirii amenzii.
Faţă de dispoziţiile evocate în cele ce preced, instanţa constată că actul de sancţionare a fost întocmit cu respectarea prevederilor legale, iar amenda a fost aplicată corespunzător exigenţelor legii.
Analizând cel de-al doilea aspect propus de prevederile art. 34 alin. 1, se constată că procesul-verbal atacat îndeplineşte condiţiile de temeinicie pentru sancţionarea în mod valabil a contravenientului, după cum urmează:
În primul rând, instanţa reţine că petentul beneficiază de garanţiile consacrate de prevederile art. 6 C.E.D.O., relative la dreptul la un proces echitabil.
În al doilea rând, astfel cum s-a stabilit în cauza Anghel împotriva României, jurisprudenţa curţii de contencios european al drepturilor omului fiind obligatorie pentru statele semnatare ale Convenţiei, pentru stabilirea faptului dacă o faptă are sau nu natură penală ( în vederea atragerii garanţiilor şi drepturilor corespunzătoare în favoarea persoanei care a săvârşit-o ), există trei criterii alternative:
1. calificarea faptei în dreptul intern;
2. natura faptei incriminate;
3. natura şi gravitatea sancţiunii aplicate.
În dreptul românesc, domeniul contravenţional este unul situat în afara dreptului penal, dar cum, potrivit Curţii de la Strasbourg, acest prim criteriu are doar o valoare relativă, urmează a fi analizate celelalte două, pentru lămurirea caracterului sancţiunilor contravenţionale, prin prisma art. 6 din Convenţie.
Referitor la natura faptei incriminate, aceasta, pentru a fi calificată ca fiind penală, norma de incriminare trebuie să se adreseze tuturor, având o aplicabilitate generală, nu doar unui grup restrâns de persoane.
Ultimul criteriu, respectiv natura şi severitatea sancţiunii, este îndeplinit când sancţiunea are un caracter preventiv şi sancţionator, indiferent de cuantumul amenzii, dacă ea nu este destinată acoperirii unui prejudiciu, ci vizează prevenirea săvârşirii altor fapte şi sancţionarea făptuitorului.
Mergând pe linia de raţionament a Curţii Europene a Drepturilor Omului, instanţa reţine că primul criteriu, din cele menţionate în precedent, nu este aplicabil speţei de faţă, deoarece contravenţia, în dreptul intern, se apropie cel mai mult de procedura civilă.
Totuşi, potrivit celui de-al doilea criteriu, fapta petentului S.C. poate fi asimilată uneia penale, în sensul evocat, având în vedere faptul că norma de incriminare are adresabilitate generală.
Aşa fiind, contravenientul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, pe care nu poate fi obligat să o răstoarne, sarcina probei revenind instituţiei al cărei angajat este agentul constatator, respectiv intimatului.
Sub acest aspect, se reţine că procesul-verbal, beneficiind de o prezumţie relativă de autenticitate şi veridicitate, face dovada deplină a celor reţinute de agentul constatator. Relativ la prezumţiile evocate, instanţa aminteşte că, potrivit jurisprudenţei instanţei de contencios european al drepturilor omului, ar fi lipsit de logică să le fie recunoscut statelor parte la Convenţie dreptul de a învesti organe administrative cu competenţa de sancţionare a unor fapte minore (a se vedea in acest sens cauza Lauko împ. Slovaciei, hotărâre din 2 septembrie 1998, § 64), fiind conformă Convenţiei procedura de aplicare şi executare a unei sancţiuni contravenţionale pe baza unui act necontestat în faţa unei instanţe, având implicit şi valoare probatorie, iar în momentul formulării unei contestaţii judiciare împotriva unui alt act de acelaşi gen, acordarea unei relevante probatorii acestuia sa contravină CEDO.
În raport de aspectele învederate, instanţa reţine că fapta săvârşită reprezintă contravenţie, intimaţii îndeplinindu-şi obligaţia de răsturnare a prezumţiei de nevinovăţiei de care beneficiază petentul.
Totuşi, potrivit art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, sancţiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
La aprecierea gradului de pericol social al faptelor instanţa va ţine cont de împrejurarea că acestea nu au produs urmări grave şi au adus o atingere minimă ordinii şi valorilor sociale ocrotite prin sancţionarea contravenţiei.
În ceea ce priveşte circumstanţele personale ale contravenientului, instanţa va ţine cont de atitudinea sa şi de comportarea sinceră în faţa instanţei de judecată, de faptul că acesta se află la prima abatere, recunoscând săvârşirea faptelor reţinute în actul sancţionator, dar, mai ales, de faptul că acesta a depus la dosar, documentele justificative, privind materialul transportat, respectiv avizul de însoţire secundar nr. xxxxxxxx/23.04.2010 şi factura fiscală nr. xx/28.04.2010 ( filele 4-5 ) . Aşa fiind, aspectele enunţate sunt în măsură de a determina mai mult clemenţă în aprecierea raportului de proporţionalitate între gradul de pericol social al faptelor şi sancţiunea aplicată.
Prin raportare la criteriile de individualizare prevăzute de articolul menţionat, instanţa reţine că sancţiunea contravenţională a amenzii de 1000 lei nu corespunde gradului redus de pericol social al faptelor, apărând ca excesivă, în contextul evocat, precum şi faptul că aplicarea unei sancţiuni nepecuniare este susceptibilă de a atrage în mod real atenţia petentului asupra necesităţii imperioase de conformare în raport de cerinţele legale.
Pentru aceste considerente, instanţa va admite în parte plângerea şi va înlocui sancţiunea amenzii cu sancţiunea contravenţională a avertismentului, atrăgând totodată atenţia petentului că această hotărâre poate fi luată în considerare pentru caracterizarea periculozităţii sociale a acestuia, generând aplicarea unei sancţiuni mai severe în cazul săvârşirii unei noi fapte contravenţionale. Urmează a fi menţinute celelalte dispoziţii ale procesului-verbal atacat.
Dând eficienţă principiului disponibilităţii părţilor, care guvernează procesul civil, întrucât nu au fost solicitate cheltuieli de judecată, se va lua act de atare situaţie.
Tags: Plângere contraventionala Legea 31/2000
Plângere contraventionala Legea 31/2000
Sentinta civila nr. 1504/ 01.06.2009
Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instante la data de 24.03.2009, sub nr. de dosar XXX/321/2009, petentul A.D. a formulat plângere contraventionala împotriva procesului-verbal seria AP nr. XXXXXXX încheiat la data de 25.02.2009 de catre agent constatator din cadrul Postului de Politie Y. si Ocolului Silvic.
In motivarea plângerii, petentul a aratat ca în fapt, la data de 25.02.2009 a fost gasit pe raza comunei Y., jud. Neamt cu o masina încarcata cu cherestea rasinoase pe care o cumparase cu circa o luna de la un gater de pe V..
Petentul sustine ca la data respectiva masina cu care cumparase cheresteaua s-a defectat pe raza com. Y. si a putut fi reparata decât pâna la data de 25.02.2009 când intentiona sa transporte cheresteaua la locuinta sa din satul O., iar în momentul în care a fost oprit de catre organele de politie nu a putut prezenta actele de provenienta si s-a dispus confiscarea materialului lemnos.
În concluzie, petentul solicita anularea procesului-verbal deoarece nu are posibilitati materiale de a achita amenda contraventionala.
In drept, petentul nu a indicat dispozitiile legale pe care îsi întemeiaza plângerea.
In dovedirea plângerii, petentul a depus la dosarul cauzei procesul-verbal seria AP nr. XXXXXXX încheiat la data de 25.02.2009 de catre agent constatator din cadrul Postului de PolitieY. si Ocolului Silvic si proces-verbal din 26.02.2009.
Plângerea contraventionala este scutita de la plata taxelor judiciare de timbru si a timbrului judiciar în conformitate cu dispozitiile art. 36 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor si art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 si art. 1 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar.
In aparare, intimatul Inspectoratul de Politie al Judetului Neamt a depus la dosarul cauzei la data de 08.05.2009, prin serviciul Registratura, întâmpinare prin care a solicitat verificarea legalitatii si temeiniciei procesului-verbal si respingerea plângerii ca neîntemeiata.
In motivare, intimatul a aratat ca în fapt, petentul a fost sanctionat contraventional deoarece la data de 25.02.2009 a fost gasit în trafic, în timp ce transporta cu autocamionul cu nr. de înmatriculare NT-XX-XXX cantitatea de 9,968 mc cherestea rasinoase, fara a fi însotita de documente tip de provenienta si transport, motiv pentru care a fost sanctionat contraventional cu suma de 1000 lei pentru savârsirea contraventiei prevazute de art. 1 lit. p din Legea nr. 31/2000.
Din verificarile efectuate a rezultat ca la data de 25.02.2009 agentul sef din cadrul Postului de Politie Y. în timp ce îsi exercita atributiunile de serviciu l-a identificat în trafic pe numitul A.D. care transporta cu autocamionul cu nr. de înmatriculare NT-XX-XXX cantitatea de 9,968 mc cherestea rasinoase. Agentul de politie a procedat la solicitarea documentelor de provenienta si transport a materialului lemnos, ocazie cu care a constatat ca petentul poseda Avizul de Însotire Secundar nr. YYYYYYY emis la data de 27.02.2009. Având în vedere ca data emiterii avizului secundar nu corespundea cu data la care petentul a fost depistat transportând material lemnos, documentul fiind antedatat, agentul constatator a procedat la întocmirea procesului-verbal pe care, conform procedurii prevazute de Legea nr. 31/2000, l-a înaintat Ocolului Silvic în vederea stabilirii amenzii de catre cei în drept. De asemenea, agentul constatator a luat si masura complementara de ridicare în vederea confiscarii a materialului lemnos, în conformitate cu prevederile art. 12 alin. 1 din Legea nr. 31/2000 si predarea acestuia Ocolului Silvic potrivit art. 14 alin. 1 din H.G. nr. 996/2008.
Prin urmare, intimatul sustine ca din punct de vedere al legalitatii, procesul-verbal de contraventie respecta prevederile O.G. nr. 2/2001, nu lipseste vreun element care sa fie de natura a atrage nulitatea absoluta, iar faptele au fost comise în conditiile descrise de agentul constatator, care nu sunt de natura a înlatura caracterul contraventional.
Fata de cele expuse, intimatul apreciaza ca, din punct de vedere al temeiniciei procesului-verbal, sanctionarea petentului a fost determinata de nerespectarea normelor legale privind transportul materialului lemnos pe drumurile publice.
In concluzie, intimatul sustine ca încadrarea juridica a faptei a fost realizata corespunzator, sanctiunea aplicata în limitele actului normativ, procesul-verbal contestat este legal si temeinic întocmit.
In drept, intimatul a invocat dispozitiile O.G. nr. 2/2001 si ale Legii nr. 31/2000.
In dovedirea sustinerilor, intimatul a depus la dosarul cauzei, în copie, urmatoarele înscrisuri: procesul-verbal seria AP nr. XXXXXXX încheiat la data de 25.02.2009 de catre agent constatator din cadrul Postului de PolitieY. si Ocolului Silvic, proces-verbal din 26.02.2009, declaratie A.D., aviz de însotire secundar nr. YYYYYYY, adresa nr. 3XXXXXX din 26.02.2009 si raport din data de 27.04.2009.
În sedinta publica din data de XX.04.2009, instanta, apreciind ca fiind legala, pertinenta si concludenta solutionarii cauzei, în temeiul art. 167 Cod procedura civila a încuviintat pentru petent proba cu înscrisuri în dovedirea împrejurarilor de fapt, iar în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001 a dispus administrarea probei cu înscrisuri.
In cadrul probei cu înscrisuri, petentul a depus la dosarul cauzei urmatoarele: procesul-verbal seria AP nr. XXXXXXX încheiat la data de 25.02.2009 de catre agent constatator din cadrul Postului de Politie Y. si Ocolului Silvic si proces-verbal din 26.02.2009, certificat de casatorie seria CB nr. 8XXXXXX din 01.08.2002, certificat de nastere seria NL nr. 1XXXXX din 30.12.2002, certificat de nastere seria NO nr. XXXXXX din 14.03.2006, ancheta sociala nr. XXXX din 12.05.2009 si certificat de nastere seria NL nr. XXXX din 24.07.2002.
În cadrul probei cu înscrisuri, dispuse din oficiu, intimatul a depus la dosarul cauzei urmatoarele: procesul-verbal seria AP nr. XXXXXXX încheiat la data de 25.02.2009 de catre agent constatator din cadrul Postului de PolitieY. si Ocolului Silvic, proces-verbal din 26.02.2009, declaratie A.D., aviz de însotire secundar nr. YYYYYYY, adresa nr. 3XXXXXX din 26.02.2009 si raport din data de 27.04.2009.
În conformitate cu prevederile art. 34 din O.G. nr. 2/2001 s-a procedat la audierea petentului, declaratia acestuia fiind consemnata în încheierea de sedinta din data de 27.04.2009.
Analizând actele si lucrarile dosarului precum si sustinerile partilor, instanta retine urmatoarele:
In fapt, din cuprinsul procesului-verbal seria AP nr. XXXXXXX încheiat la data de 25.02.2009 de catre agent constatator din cadrul Postului de Politie Y. si Ocolului Silvic rezulta ca petentul a fost sanctionat contraventional cu amenda în cuantum de 1000 lei pentru savârsirea la data de 25.02.2009, ora 11,30 a contraventiei prevazuta si sanctionata de art. 1 lit. p din Legea nr. 31/2000.
Pentru a dispune sanctionarea contraventionala, agentul constatator a retinut ca la data de 25.02.2009 a fost gasit în trafic, în timp ce transporta cu autocamionul cu nr. de înmatriculare NT-XX-XXX cantitatea de 9,968 mc cherestea rasinoase, fara a fi însotita de documente tip de provenienta si transport.
In drept, potrivit art. 17 din O.G. nr. 2/2001 lipsa mentiunilor privind numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, a faptei savârsite si a datei comiterii sau a semnaturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constata si din oficiu.
Aplicând aceste dispozitii legale la situatia de fapt retinuta în cauza, instanta verificând procesul-verbal seria AP nr. XXXXXXX încheiat la data de 25.02.2009 de catre agent constatator din cadrul Postului de Politie Y. si Ocolului Silvic din punct de vedere al legalitatii, apreciaza ca sunt respectate cerintele imperativ-limitativ prevazute de lege, sub sanctiunea nulitatii, care ar putea fi luate în considerare si din oficiu.
Din punct de vedere al temeiniciei procesului-verbal contestat, instanta retine ca fapta contraventionala pentru care petentul a fost sanctionat este prevazuta si sanctionata de art. 1 lit. p din Legea nr. 31/2000 potrivit caruia transportul materialelor lemnoase sau al celorlalte produse specifice fondului forestier, cu orice mijloc de transport, fara documente legale de provenienta, sau refuzul conducatorului mijlocului de transport auto sau hipo de a transporta materialul încarcat la locul indicat de agentul constatator ori de a opri la semnalul acestuia sau de a prezenta, la cerere, actele de provenienta. Sanctiunea se aplica conducatorului mijlocului de transport constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 10.000.000 lei la 30.000.000 lei.
Din mentiunile procesului-verbal seria AP nr. XXXXXXX încheiat la data de 25.02.2009 de catre agent constatator din cadrul Postului de Politie Y. si Ocolului Silvic coroborate cu avizul de însotire secundar nr. YYYYYYY si declaratia petentului rezulta ca la data de 25.02.2009 a transportat cu autocamionul cu nr. de înmatriculare NT-XX-XXX cantitatea de 9,968 mc cherestea rasinoase, fara a fi însotita de documente tip de provenienta si transport.
În ceea ce priveste forta probanta a procesului-verbal, instanta apreciaza în masura în care fapta contraventionala retinuta în sarcina petentului a fost constatata personal de catre agentul constatator acesta beneficiaza de o prezumptie relativa de adevar, facând dovada asupra starii de fapt retinute, pâna la proba contrarie.
În stabilirea aplicabilitatii art. 6 din CEDO în cadrul procedurii contraventionale, instanta are în vedere jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, care, definind în mod autonom notiunea de acuzatie în materie penala, în raport de cele trei criterii alternative stabilite, calificarea în dreptul intern, natura faptei si natura si gradul de severitate al sanctiunii aplicate, a statuat ca scopul interpretarii date dispozitiilor art. 6 din Conventia europeana a drepturilor omului, în sensul ca notiunea de “acuzatie în materie penala” include si domeniul contraventional, a fost acela de a asigura aceeasi garantii procesuale celor învinuiti de savârsirea unei contraventii ca si celor învinuiti de savârsirea unei infractiuni (Sporrong si Lonnroth contra Suediei – 1982; Ozturk contra Germaniei – 1984; Lutz contra Germaniei – 1987), neputând lipsi dintre acestea prezumtia de nevinovatie instituita prin art. 6.2 din Conventie (Anghel contra României, 4.10.2007)
Totodata, instanta are în vedere si Hotarârea Curtii Europene a Drepturilor Omului pronuntata în cauza Neata contra României din data de 18.11.2008 în care Curtea a reamintit ca în materie penala, problema administrarii probelor trebuie privita prin prisma paragrafelor 2 si 3 ale articolului 6, iar sarcina probei revine acuzarii, dubiul profitând persoanei acuzate. In plus, acuzarii îi revine sarcina sa îi prezinte persoanei în discutie capetele de acuzare care i se imputa în scopul de a-i acorda acesteia ocazia sa îsi pregateasca si sa îsi prezinte apararea în consecinta precum si de a oferi probe suficiente pentru a-si fundamenta o declaratie de vinovatie. Totodata, Curtea a mai reamintit ca, potrivit unei jurisprudente constante, jurisdictiilor nationale le revine în principal sarcina de a aprecia elementele de proba administrate în fata lor si de a se pronunta asupra pertinentei acelor probe pe care partile doresc sa le propuna în vederea administrarii. Desi Conventia garanteaza în art. 6 dreptul la un proces echitabil, aceasta nu reglementeaza admisibilitatea probelor ca atare, materie care intra în sfera de competenta a dreptului intern. Curtea a reamintit ca sarcina sa consta în aceea de a cerceta daca procedura litigioasa privita în ansamblu, inclusiv modul de administrare a probelor a avut un caracter echitabil.
Fata de jurisprudenta Curtii de contencios European, instanta apreciaza ca sanctiunile contraventionale aplicate în baza prevederilor Legi nr. 31/2000 au adresabilitate generala, au caracter represiv si punitiv.
In raport de motivele expuse mai sus, instanta concluzioneaza ca prezumtia relativa de adevar de care beneficiaza constatarile personale ale agentului de politie nu este de natura a aduce atingere dreptului la un proces echitabil al petentului, sub aspectul prezumtiei de nevinovatie, aplicabil si în cadrul procedurii contraventionale, deoarece prezumtiile ca probe indirecte, nu sunt în principiu contrare Conventiei. Astfel, în Hotarârea pronuntata în cauza Salabiaku c. Frantei, Curtea a retinut ca prezumtiile sunt permise de Conventie dar nu trebuie sa depaseasca limitele rezonabile tinând seama de gravitatea mizei si prezervând drepturile apararii (paragr. 28). Astfel, din raportul întocmit la data de 27.04.2009 rezulta ca la data de 25.02.2009 agentul constatator a constatat personal ca petentul a transportat material lemnos fara documente legale de provenienta.
Sub aspectul laturii obiective, elementul material al contraventiei s-a materializat prin actiunea petentului de a transporta material lemnos, fara documente legale de provenienta.
În conformitate cu prevederile art. 3 pct. 7 din H.G. nr. 996 din 27.08.2008 ,, Avizul de însotire este si document de provenienta numai atunci când în baza lui se emite alt aviz de însotire, si anume: a) la transbordarea materialelor lemnoase dintr-un mijloc de transport în altul; b) la achizitionarea materialelor lemnoase de catre achizitori; c) la expedierea materialelor lemnoase cumparate din piete, târguri, oboare, precum si din centre de sortare si prelucrare si altele asemenea.
Totodata, potrivit art. 4 din acelasi act normativ documentul de însotire a materialelor lemnoase, altele decât cherestelele, este avizul de însotire primar. Documentul de însotire pentru cherestele este avizul de însotire secundar. Originalul avizelor de însotire prevazute la alin. (1) si (2) – exemplarul 1 – însoteste obligatoriu transportul materialelor lemnoase, respectiv al cherestelelor. Pe durata transportului, termenul de valabilitate a avizelor de însotire prevazute la alin. (1) si (2) este de maximum 48 de ore de la data si ora plecarii, data si ora ce se consemneaza în mod obligatoriu în acest document.
În cauza dedusa judecatii documentul prezentat de catre petent, avizul de însotire secundar nr. YYYYYYY este datat 27.02.2009. Or, în conditiile în care transportul materialului lemnos a avut loc la data de 25.02.2009, instanta retine ca petentul a transportat o cantitate de 9,968 mc cherestea rasinoase fara documente legale de provenienta si transport.
Urmarea imediata a faptei savârsite de catre petent, consta în lezarea valorii sociale care asigura protejarea fondului forestier.
Legatura de cauzalitate dintre fapta savârsita de petent si urmarea imediata, rezulta, ex re, din însasi savârsirea actiunii incriminate.
Sub aspectul laturii subiective, atitudinea psihica a petentului fata de fapta si urmarile acesteia îmbraca forma vinovatiei în modalitatea intentiei indirecte deoarece a prevazut rezultatul faptei sale si desi nu l-a urmarit, a acceptat posibilitatea producerii acestuia.
Fata de cele expuse, instanta apreciaza ca sunt îndeplinite cumulativ elementele constitutive ale faptei contraventionale prevazuta si sanctionata de art. 1 lit. p din Legea nr. 31/2000, republicata, iar conduita petentului se situeaza în sfera ilicitului contraventional, ce constituie temei al raspunderii contraventionale a petentului.
În ceea ce priveste sanctionarea petentului, instanta retine ca prin procesul-verbal petentul a fost sanctionat contraventional cu amenda în cuantum de 1000 lei.
Referitor la individualizarea sanctiunii, instanta va avea în vedere criteriile prevazute de art. 21 lin. 3 din O.G. nr. 2/2001 care prevede ca sanctiunea se aplica în limitele prevazute de actul normativ si trebuie sa fie proportionala cu gradul de pericol social al faptei, tinându-se seama de împrejurarile în care a fost savârsita fapta, de modul si mijloacele de savârsire a acesteia, de scopul urmarit, de urmarea produsa precum si de circumstantele personale ale contravenientului.
În concret, instanta apreciaza ca fapta comisa de petent prezinta un grad de pericol social relativ scazut avându-se în vedere circumstantele reale ale acesteia respectiv, modalitatea de savârsire, transportul de material lemnos fara documente legale de provenienta, cantitatea de material lemnos de 9,96 mc, împrejurarile în care a fost comisa, de urmarea produsa si anume lezarea valorii sociale care asigura protejarea fondului forestier, precum si atitudinea sincera a petentului care a recunoscut savârsirea faptei.
Astfel, instanta apreciaza ca împrejurarile în care a fost comisa imprima faptei un pericol social relativ scazut, iar sanctiunea aplicata de agentul constatator este individualizata în mod corect spre minimul special.
În ceea ce priveste circumstantele personale ale petentului care nu realizeaza venituri, este integrat familial si are în întretinere doi copii minori, instanta apreciaza ca prin ele însele nu justifica aplicarea sanctiunii cu avertisment deoarece în raport de cantitatea de 9,96 mc de material lemnos transportata scopul sanctiunii contraventionale nu poate fi atins decât prin executarea amenzii contraventionale în cuantumul minim prevazut de lege.
Fata de considerentele de fapt si de drept expuse, instanta apreciaza ca plângerea contraventionala formulata de petent este neîntemeiata si, în consecinta o va respinge.
In temeiul art. 274 Cod procedura civila si al principiului disponibilitatii, instanta va luat act ca intimatii nu au solicitat cheltuieli de judecata.




Publicat de: pe 2 July, 2011
Categorie: 
