Pretenţii.Evacuare.

Pronunţând sentinţa civilă nr.4285/30.04.2010 Judecătoria Bacău a admis excepţia de netimbrare şi a anulat ca atare cererea formulată de către reclamantul MUNICIPIUL BACĂU PRIN PRIMAR în contradictoriu cu pârâţii D. I. domiciliat în Bacău, şi D. N. domiciliat în Bacău.

Pentru a pronunţa această sentinţă, a reţinut judecătoria că prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 674/180/2009 din data de 20.01.2009, reclamantul MUNICIPIUL BACĂU a chemat în judecată pe pârâţii D. O., D. I. şi D. N., solicitând obligarea acestora la plata sumei de 527,64lei, reprezentând chirie restantă şi penalităţi de întârziere, rezilierea contractului de închiriere nr. 159/18/23.06.1999 încheiat între părţi şi evacuarea pârâţilor din imobilul situat în Bacău.

La termenul de judecată de la data de 05.03.2010, i s-a pus în vedere reprezentantului reclamantului să achite taxă judiciară de timbru în cuantum de 48 lei + 2 lei + 10 lei, aferente celor trei capete ale cererii de chemare în judecată şi timbru judiciar de 1,50 lei, conform Art. 2 alin. 1 şi alin. 2 şi a Art. 3 lit. b din Legea nr. 146/1997 şi art. 3 alin. 2 din OG nr. 32/1995.

Întrucât nu s-a depus taxa de timbru în cuantumul comunicat şi reprezentantul reclamantului a arătat că acesta nu înţelege să achite taxa de timbru întrucât este scutit de plata taxei judiciare de timbru conform Art. 17 din Legea Legea nr. 146/1997 şi a Art. 26 din Ordinul nr. 706/C/22.04.1999, la termenul de judecată de la data de 30.04.2010, instanţa a invocat, din oficiu, excepţia de netimbrare, pe care a admis-o având în vedere că potrivit art. 1 din Legea nr. 146/1997, „acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru, prevăzute în prezenta lege, şi se taxează în mod diferenţiat, după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani, cu excepţiile prevăzute de lege”.

Potrivit Art. 17 din Legea nr. 146/1997:

„Sunt scutite de taxa judiciară de timbru cererile şi acţiunile, inclusiv căile de atac formulate, potrivit legii, de Senat, Camera Deputaţilor, Preşedinţia României, Guvernul României, Curtea Constituţională, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ, Avocatul Poporului, de Ministerul Public şi de Ministerul Finanţelor Publice, indiferent de obiectul acestora, precum şi cele formulate de alte instituţii publice, indiferent de calitatea procesuală a acestora, când au ca obiect venituri publice.”

Potrivit Art. 26 din Ordinul nr. 760/C/22.04.1999 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru

„……..

(2) Sunt scutite de taxa judiciară de timbru cererile şi acţiunile, inclusiv căile de atac formulate, potrivit legii, de Senat, Camera Deputaţilor, Preşedinţia României, Guvernul României, Curtea Constituţională, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ, Avocatul Poporului, Ministerul Public, de Ministerul Finanţelor şi unităţile din subordinea acestuia, indiferent de obiectul acestora; cererile şi acţiunile, precum şi căile de atac formulate de alte instituţii publice/de interes public, indiferent de calitatea procesuală a acestora, sunt scutite de taxa judiciară de timbru atunci când au ca obiect venituri publice.

(3) În înţelesul Legii nr. 146/1997, în categoria “venituri publice” se includ: veniturile bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor locale, bugetelor fondurilor speciale, inclusiv ale bugetului Fondului de asigurări sociale de sănătate, bugetului trezoreriei statului, veniturile din rambursări de credite externe şi din dobânzi şi comisioane derulate prin trezoreria statului, precum şi veniturile bugetelor instituţiilor publice/de interes public cu caracter autonom, provenite din sursele prevăzute în legile de aprobare a bugetelor.”

Timbrul judiciar se datorează în funcţie de valoarea obiectului cererii, după distincţiile prevăzute de art. 3 din OG nr. 32/1995. Potrivit art. 1 alin. 2 din OG nr. 32/1995, timbrul judiciar nu se aplică în cazurile în care nu se percepe taxa de timbru.

Instanţa a reţinut că scutirea de la plata taxei judiciare de timbru se face numai în mod excepţional şi numai în cazurile strict prevăzute de lege, fiind excepţia de la regula datorării taxei judiciare de timbru.

Legea 146/1997 scuteşte de la plata taxelor judiciare de timbru numai cererile care au ca obiect venituri publice.

Întrucât excepţiile sunt de strictă interpretare şi aplicare se impune ca şi termenul de „venituri publice” să fie interpretat restrictiv. În acest sens, veniturile publice sunt numai acele venituri care alimentează bugetele publice, astfel cum sunt ele reglementate de Legea nr. 500/2002, adică taxele, impozitele, veniturile obţinute din bunurile proprietate publică şi alte activităţi sau servicii publice care alimentează bugetele publice.

Nu pot fi însă încadrate în această categorie pricinile care au ca obiect obligarea pârâtului/pârâţilor la plata unor sume de bani în temeiul unor contracte încheiate între părţile din prezenta cauză şi repunerea în situaţia anterioară încheierii acestor contracte, întrucât unităţile administrativ-teritoriale se comportă ca orice particular şi pricinile sus-menţionate sunt supuse dispoziţiilor de drept comun. Obiectul cererii de chemare în judecată nu se confundă cu calitatea subiectului care cere concursul justiţiei, pentru că textul de lege scuteşte de la plata taxelor judiciare de timbru nu toate cererile în care unităţile administrativ-teritoriale sunt în postura de reclamante, ci numai cele care au ca obiect venituri publice.

Instanţa constată că nu pot fi scutite de plata taxelor judiciare de timbru recuperările ce privesc acte juridice prin care se gestionează patrimoniul privat al acestor subiecte de drept public, pe simpla declaraţie că acestea sunt „venituri publice”, ci scutirea se face prin raportare la natura intrinsecă a sumelor ce se cer recuperate, putând fi considerate venituri publice numai acele sume stabilite prin lege şi care privesc taxe, impozite ori cele care provin din exploatarea bunurilor proprietate publică (şi care împrumută natura de venituri publice de la caracterul şi regimul public al bunurilor exploatate, fiind fructe ale acestora).

Prin urmare, recuperarea unor sume din contracte în care unitatea administrativ-teritorială s-a comportat ca un particular cu privire la patrimoniul său privat nu se încadrează în excepţia prevăzută de legea organică a taxelor judiciare de timbru.

Având în vedere considerentele de mai sus, precum şi dispoziţiile Art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, instanţa a anulat cererea de chemare în judecată ca netimbrată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs prin reprezentantul său legal, Municipiul Bacău solicitând casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe pentru soluţionarea pe fond a pricinii, cu motivarea că prima instanţă a aplicat greşit art.17 din L.146/1997 întrucât pretenţiile solicitate prin acţiune constituie venituri publice, fiind vărsate în bugetele locale potrivit legii bugetului de stat nr.507/2004.

Deşi legal citaţi, intimaţii-pârâţi nu s-au prezentat în instanţă şi nu au formulat întâmpinare.

În recurs nu au fost administrate probe.

Examinând actele dosarului, tribunalul reţine următoarele:

Între municipiul Bacău, unitate administrativ-teritorială, în calitate de locator, pe de o parte, şi D. O., în calitate de locatar, pe de altă parte, a fost încheiat contractul de închiriere nr.159/18/23.06.1999, având ca obiect folosinţa locuinţei din Bacău (f.5-8 dosar judecătorie), locuinţă ce face parte din domeniul privat al municipiului, potrivit art.3 şi 4 din L.213/1998.

Dispoziţiile art. 17 din L.146/1997 arată că sunt scutite de taxă judiciară de timbru cererile şi acţiunile, inclusiv căile de atac formulate, potrivit legii, de Senat, Camera Deputaţilor, Preşedinţia României, Guvernul României, Curtea Constituţională, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ, Avocatul Poporului, de Ministerul Public şi de Ministerul Finanţelor Publice, indiferent de obiectul acestora, precum şi cele formulate de alte instituţii publice, indiferent de calitatea procesuală a acestora, când au ca obiect venituri publice.

Sumele obţinute prin închirierea unor bunuri aflate în proprietatea privată a unităţilor administrativ-teritoriale fac parte din bugetul de stat sau, după caz, din bugetele locale, potrivit dispoziţiilor legilor bugetului de stat (incluse fiind în noţiunea de „venituri din concesiuni şi închirieri” – L. nr.388/2007, 18/2009, 11/2010 anexa nr.1 pagina 4), astfel încât acţiunile vizând restituirea acestor sume cad sub incidenţa art.17 din L.146/1997, fiind, deci, scutite de la plata taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar.

Noţiunea de „venituri publice” nu este echivalentă cu cea de „venituri ale bugetului de stat” cum în mod greşit a constatat prima instanţă ci cu cea de venituri destinate folosului comun, obştesc al cetăţenilor, fie ai întregului stat fie doar ai unei unităţi administrativ-teritoriale, altfel chiar titulatura L.215/2001, aceea de „lege a administraţiei publice locale” ar cuprinde o „contradictio in terminis”.

În consecinţă, în temeiul art.312 alin.(1) şi (5) Cpc, instanţa va admite recursul, va casa sentinţa Judecătoriei Bacău şi, respingând excepţia netimbrării, va trimite cauza acestei instanţe pentru a fi soluţionată pe fond.

Tags: Pretenţii. Evacuare.

Pretenţii. Evacuare.

Pronunţând sentinţa civilă nr.1065/8.02.2010 Judecătoria Bacău a admis în parte cererea formulată de reclamantul Primarul Municipiului Bacău în contradictoriu cu pârâţii F.M., F.C., etc., a obligat pârâţii la plata sumei de 3481,58 lei reprezentând debit restant şi a respins restul capetelor de cerere ca neîntemeiate.

Pentru a pronunţa această sentinţă, a reţinut judecătoria că la data de 8.12.2005 pârâta F.M. a încheiat cu Primăria Municipiului Bacău contractul nr. 300441 având ca obiect închirierea imobilului situat mun. Bacău, printre obligaţiile chiriaşului regăsindu-se şi aceea de a achita chiria în conformitate cu dispoziţiile legale.

Potrivit fişei locative, împreună cu titularul contractului mai locuiesc şi ceilalţi pârâţi (f. 9).

Astfel cum rezultă din situaţia de la dosar, chiriaşa nu şi-a mai îndeplinit obligaţia de plată a chiriei din luna ianuarie 2007, ajungând la un debit total restant de 3481,58 lei, aferent perioadei ian 2007-iunie 2008.

Având în vedere că pârâţii nu au făcut dovada achitării debitului, instanţa a dispus obligarea acestora la plata sumei de 3481,58 lei.

Potrivit dispoziţiilor de drept comun în materie, în situaţia în care chiriaşul nu îşi îndeplineşte obligaţiile, locatorul poate cere rezilierea contractului de închiriere (art. 24 li t din Legea nr. 114/1996).

Cum contractul de închiriere nu cuprinde o astfel de prevedere, instanţa a constatat aplicabile prevederile dreptului comun, contractul completându-se cu acestea.

În cauză, din înscrisurile existente la dosar, a rezultat că situaţia pârâţilor este dificilă, având în vedere veniturile totale realizate, doar o singură persoană fiind angajată, majoritatea locatarilor fiind minori.

De asemenea, s-a reţinut din susţinerile pârâtei F.M. că aceştia trăiesc în condiţii precare, apartamentul fiind debranşat de la sistemul de încălzire.

Faţă de toate aceste aspecte, instanţa a reţinut că deşi nu a mai fost achitată chiria, nu se poate reţine reaua credinţă a chiriaşilor, faţă de situaţia dificilă financiară în care se găsesc.

Având în vedere că în cauză nu se poate reţine prevederea în contract a unui pact comisoriu de gradul IV, în cauză rezilierea operând potrivit dreptului comun, instanţa a apreciat că nu se poate reţine reaua-credinţă a părţilor astfel că nu poate interveni rezilierea contractului.

Prin urmare, instanţa a respins cel de-al doilea capăt de cerere.

În ce priveşte capătul de cerere privind evacuarea, faţă de soluţia dată celorlalte capete de cerere, constatând că se poate reţine încă un titlu locativ pârâţilor, instanţa a dispus respingerea acestuia ca fiind neîntemeiat.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul, solicitând modificarea sentinţei în sensul dispunerii rezilierii contractului de închiriere nr.30044/2005 şi al evacuării chiriaşilor, arătându-se în motivare că prima instanţă a ignorat dispoziţiile legale potrivit cărora rezilierea contractului de închiriere înainte de termenul stabilit poate avea loc atunci când chiriaşul nu achită cel puţin trei luni consecutiv chiria (art.24 din L.114/1996 republicată), intimaţii-pârâţi neonorând obligaţia de plată nici până la data promovării recursului.

Motivând în drept recursul, Primarul municipiului Bacău a invocat dispoziţiile art.304 alin.(1) pct.8 şi 9 Cpc iar în susţinerea acestuia au fost depuse la dosar, o dată cu concluziile scrise, înscrisuri (f.35-38).

Formulând întâmpinare, intimata-pârâtă F.M. a solicitat să se aibă în vedere faptul că nu a fost rău-platnică, însă familia sa compusă din 8 persoane, are un venit de 1300 lei lunar, din care nu s-a putut asigura plata chiriei, neexistând alte posibilităţi locative. În dovedirea susţinerilor sale, intimata a depus la dosar înscrisuri (f.40-45).

Analizând actele dosarului, instanţa reţine următoarele:

Motivul acţiunii în rezilierea contractului de închiriere îl constituie neplata chiriei stabilite prin contract, temeiul de drept invocat fiind art.1073 şi următoarele Cod civil şi art.24 lit.b), 25 din L.114/1996.

În recurs, debitorii obligaţiei de plată au depus la dosar în xerocopie chitanţa nr. 1752490001/06.09.2010 (f.40), eliberată de Primăria mun. Bacău privind încasarea sumei de 3500 lei, cu titlu de chirie precum şi adeverinţele de venit pe anul 2010 eliberate la 1.11.2010 de AFP Bacău (f.41), cupoane de pensie pentru luna octombrie 2010 (f.42), adeverinţa nr.1000/29.10.2010 eliberată de B. Bacău (f.45), certificate de naştere (f.43,44), înscrisuri potrivit cărora familia F.M. şi C. au 7 copii dintre care 5 minori, veniturile soţilor constând în pensiile în cuantum de 326 lei şi respectiv de 684 lei, precum şi în salariul soţiei de 770 lei.

Prin urmare, în mod corect a reţinut prima instanţă că intimaţii, debitori ai obligaţiei de plată a chiriei s-au aflat într-o situaţie financiară dificilă ce exclude reaua-credinţă a acestora şi deci caracterul culpabil al neîndeplinirii obligaţiei de plată, care poate atrage rezilierea contractului.

Pe de altă parte, dovedită fiind îndeplinirea obligaţiilor asumate de către locatari, cererea de reziliere a contractului de închiriere trebuie respinsă, finalitatea încheierii oricărui contract fiind executarea acestuia în natură, chiar cererea de chemare în judecată fiind privită ca un instrument procesual de natură a-l constrânge pe debitor să-şi execute obligaţiile în natură sub ameninţarea desfiinţării contractului cu atât mai mult cu cât recurentul-creditor, care nu a delegat reprezentant în faţa instanţei de recurs, nu a dovedit că îndeplinirea obligaţiei nu mai prezintă interes pentru el (prin încheierea, de exemplu, a unui alt contract de închiriere).

Tags: Pretenţii. Evacuare.