Recurs admis. Nulitatea sentinţei. Trimitere spre rejudecare.

Recurs admis. Nulitatea sentinţei. Trimitere spre rejudecare.

– Cod procedură civilă, art. 105

Potrivit art. 2441 Cod procedură civilă, asupra suspendării judecării procesului, instanţa se va pronunţa prin încheiere.

Instanţa de fond s-a pronunţat, în mod greşit, asupra suspendării cauzei în baza art. 244 pct.1 Cod procedură civilă prin sentinţă şi nu prin încheiere, cum prevede art. 2441 Cod procedură civilă, astfel că sentinţa pronunţată este lovită de nulitate, în conformitate cu prevederile art.105 Cod procedură civilă.

(TRIBUNALUL CĂLĂRAŞI – SECŢIA CIVILĂ, DECIZIA CIVILĂ

Nr. 933/R DIN 21 Octombrie 2010)

Sub nr. -/269/2010, a fost înregistrată la Judecătoria Olteniţa contestaţia la executare formulată de contestatorii ZC şi ZV în contradictoriu cu intimaţii BEJ E A şi F, prin care au solicitat anularea executării silite pornită împotriva lor în dosarul de executare nr. 239/2010 al Biroului Executorului Judecătoresc E A, precum şi obligarea intimatului F la cheltuieli de judecată.

În motivarea contestaţiei s-a arătat că la 3.05.2010 au primit somaţie de plată din partea Biroului Executorului Judecătoresc E A.

Au fost somaţi ca în termen de 15 zile de la primirea acestor acte de procedură să plătească creditorului F echivalentul sumei de 18.000 euro cu titlu de arvună şi 9.157,41 lei reprezentând cheltuieli de executare, în caz contrar urmând a se proceda la executarea silită a imobilelor case de locuit cu terenul aferent.

Odată cu somaţiile s-au comunicat copii ale sentinţei civile nr. 1231/6.09.2006 a Judecătoriei Olteniţa, decizia civilă nr. 777/R/29.11.2006 a Tribunalului Călăraşi şi decizia civilă nr.226/R/28.03.2007 a Tribunalului Călăraşi.

Executarea silită este nelegală pentru următoarele motive de fapt şi de drept: dreptul de a cere executarea silită s-a prescris.

Potrivit art. 405 alin. 1 din C.pr.civilă, dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel.

Titlul executoriu invocat de creditor este sentinţa civilă nr. 1321/6.09.2006 a Judecătoriei Olteniţa care a fost definitivă şi calea de atac legală a fost recursul.

Recursul nu era suspensiv de executare.

Termenul de executare a acestei sentinţe era de 3 ani, termen care s-a împlinit la 6.09.2009.

Faptul că ei au formulat recurs împotriva sentinţei nu făcea ca dreptul de executare silită al creditorului, să fie suspendat sau întrerupt.

Faptul că şi creditorul a declarat recurs cu privire la neobligarea la cheltuieli de judecată nu are relevanţă.

Pentru el sentinţa era susceptibilă cu privire la capătul de cerere privind obligarea lor la plata echivalentului sumei de 18.000 euro.

Împrejurarea că prin decizia civilă nr. 777/R/29.11.2006 li s-a admis recursul şi pe fond cererea creditorului a fost respinsă nu înseamnă că pentru el termenul de prescripţie s-a întrerupt sau s-a suspendat.

Motivele de fapt şi de drept sunt următoarele: recursul declarat de contestatori şi creditor nu era suspensiv de executare; cererea de revizuire nu este suspensivă de executare.

Prin admiterea celei de a doua cereri de revizuire a creditorului prin decizia civilă nr. 226/R/28.03.2007, acesta nu a beneficiat de curgerea unui nou termen de prescripţie.

Cauzele de întrerupere sau suspendare a prescripţiei extinctive sunt strict prevăzute de lege, precum şi cele de prescripţie a dreptului de executare silită.

Soluţia dată de instanţa de revizuire produce efecte retroactiv de la momentul hotărârii revizuite şi nu pentru viitor şi anume de la momentul pronunţării hotărârii de revizuire.

Potrivit art. 405 alin. 2 C.pr.civilă, termenul de prescripţie a executării silite începe să curgă din momentul când se naşte dreptul de a cere executarea silită.

Cazurile de suspendare a prescripţiei executării silite se suspendă în cazurile prev. de art. 405/1 alin. 1.

Cazurile de întrerupere a cursului prescripţiei sunt reglementate de art. 405/2 alin. 1 şi creditorul nu se află în nici una dintre aceste cazuri.

Executarea silită imobiliară este inadmisibilă.

Potrivit art. 371/3 alin. 1 C.pr.civilă, veniturile şi bunurile debitorului pot fi supuse executării silite.

Bunurile imobile asupra cărora s-a cerut de către creditor executarea silită nu sunt bunuri proprii ci ele au regim de bunuri comune asupra cărora se află în devălmăşie cu soţiile.

Nu se poate cere şi nu se pot urmări silit bunuri comune ale soţilor pentru obligaţiile personale.

Numai după ce prin hotărâre irevocabilă s-ar partaja bunurile respective şi ar ajunge în patrimoniul lor, numai aşa ar putea fi executaţi silit asupra lor în mod legal.

În raport de aceste motive de fapt şi de drept cererea de executare silită este inadmisibilă.

La dosar contestatorii au depus somaţia de plată din 27 aprilie 2010 emisă de executorul judecătoresc E A, sentinţa civilă nr. 1231/2006 pronunţată de Judecătoria Olteniţa, decizia civilă nr. 777/R/29 noiembrie 2006 şi decizia civilă nr. 226/R/28.03.2007 ale Tribunalului Călăraşi.

Intimatul F a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei.

Privitor la inadmisibilitatea executării silite imobiliare, motivat de faptul că debitorii săi nu au bunuri proprii ci numai bunuri comune cu soţiile lor, face cunoscut că pe rolul instanţei este înregistrat dosarul nr. 2384/269/2010 având ca obiect partajul bunurilor comune ale contestatorilor, cu prim termen de judecată la 29.06.2010, motiv pentru care, în temeiul dispoz. art. 244 alin. 1 pct. 1 c.pr.civilă, solicită suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea definitivă a cauzei din dosarul mai sus menţionat.

Soluţionând cauza prin sentinţa civilă nr. 1169/16.06.2010, Judecătoria Olteniţa a respins excepţia inadmisibilităţii cererii de executare silită formulată de contestatorii Z C şi Z V, în contradictoriu cu intimatul F.

A respins excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită formulată de contestatorii Z C şi Z V, în contradictoriu cu intimatul F.

A admis cererea formulată în temeiul art. 244 pct. 1 al. 1 C.pr.civilă de intimatul F şi a dispus suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a dosarului nr. 2384/269/2010.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţine următoarele: pe rolul Judecătoriei Olteniţa este înregistrat dosarul nr. 2384/269/2010, conform certificatului de grefă din 08.06.2010 eliberat de grefa Judecătoriei Olteniţa, având ca obiect „partaj bunuri comune”, formulată de pârâtul F (având calitatea de reclamant) şi contestatorii din acest dosar şi soţiile lor, respectiv Z C, Z L, Z V şi Z L (pârâţi), dosar de a cărei rezolvare depinde modul de soluţionare a contestaţiei la executare ce face obiectul prezentului dosar, în cauza aceasta fiind aplicabile dispoziţiile art. 244 al.1 Cpc până la soluţionarea definitivă a cauzei din dosarul 2384/269/2010 aflat pe rolul instanţei, Judecătoriei Olteniţa.

Instanţa a constatat că atâta timp cât există pe rolul instanţei dosarul 2384/269/2010 având ca obiect partajarea bunurilor comune în care nu s-a pronunţat încă o soluţie (definitivă şi irevocabilă), excepţia inadmisibilităţii cererii de executare silită invocată de contestatori este netemeinică în contextul prezentat mai sus.

În privinţa celei de-a doua excepţii invocată de contestatori, respectiv excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită, instanţa a constatat că dreptul intimatului F de a cere executarea silită s-a născut la data pronunţării sentinţei civile nr. 1241/06.09.2006, dar s-a stins la data de 29.11.2006 când prin decizia civilă nr. 777/R/29.11.2006 Tribunalul Călăraşi a respins în mod irevocabil cererea de chemare în judecată admisă pe fond de Judecătoria Olteniţa. De la această dată (29.11.2006) dreptul intimatului de a cere executarea silită s-a întrerupt şi termenul de prescripţie ce începuse să curgă de la data pronunţării sentinţei civile nr. 1241/06.09.2006 s-a întrerupt şi el fiindcă nu poate exista termen de prescripţie fără a exista drept de a cere executarea silită. Instanţa a luat act că prin decizia civilă 226/R/28.03.2007 Tribunalul Călăraşi a admis cererea de revizuire a deciziei civile nr. 777/R/29.11.2006 formulată de intimatul F, prin care a respins recursul (admis iniţial) formulat de contestatori împotriva sentinţei civile nr. 1321/06.09.2006 a Judecătoriei Olteniţa, reluând astfel cursul prescripţiei.

Referitor la cererea formulată de intimat, respectiv ca instanţa să dispună suspendarea judecării cauzei prezente, motivat de faptul că pe rolul acestei instanţe există în derulare un alt dosar (dosarul nr. 2384/269/2010) cu termen de judecată la data de 29.06.2010, care are o strânsă legătură cu cauza prezentă, instanţa a considerat cererea întemeiată, având în vedere că în funcţie de soluţia ce va fi pronunţată în dosarul nr. 2384/269/2010 (soluţia să fie definitivă şi irevocabilă), va fi şi soluţia în cauza prezentă conform dispoziţiilor art. 244 al.1 pct.1 C.p.civ, incidente în prezenta cauză.

În termen legal, împotriva acestei sentinţe au declarat recurs contestatorii Z C şi Z V, criticând-o pentru nelegalitate întrucât în mod greşit instanţa de fond a respins excepţia inadmisibilităţii cererii de executare silită, excepţie invocată de contestatori în condiţiile în care intimatul creditor F trebuia să solicite înainte de începerea executării partajarea bunurilor comune ale debitorilor în raport de dispoziţiile art.33 al.2 C.fam.

Ulterior, creditorul F a solicitat partajarea autoturismului în dosarul nr.2384/269/2010, însă şi această cerere este prescrisă.

De asemenea, recurenţii au mai arătat că măsura suspendării este luată cu scopul vădit de a favoriza interesul creditorului de a se judeca cererea de partajare a bunurilor comune pe care trebuia să o formuleze mai întâi în termenul de prescripţie de 3 ani de zile.

În concluziile puse la instanţa de recurs, recurenţii au invocat nelegalitatea sentinţei civile nr.1169/2010 a Judecătoriei Olteniţa întrucât s-a dispus suspendarea cauzei în baza art.244 pct.1 Cpc prin sentinţă şi nu prin încheiere, aşa cum prevede acest articol de lege. în raport de acest motiv, recurenţii au solicitat casarea sentinţei instanţei de fond şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Tribunalul, analizând recursul formulat de contestatorii Z C şi Z V în raport de acest ultim motiv de recurs, constată că este întemeiat pentru următoarele motive:

Potrivit art.2441 Cpc, asupra suspendării judecării procesului, instanţa se va pronunţa prin încheiere.

Potrivit art.255 Cpc, hotărârile prin care se rezolvă fondul cauzei în primă instanţă se numesc sentinţe.

În prezenta cauză, instanţa de fond s-a pronunţat asupra suspendării cauzei în baza art.244 pct.1 Cpc prin sentinţă şi nu prin încheiere cu prevede art.2441 Cpc.

Având în vedere efectele diferite care le conferă legea încheierilor şi hotărârilor propriu-zise (sentinţe şi decizii) precum şi imposibilitatea repunerii cauzei pe rol în momentul în care va dispărea motivul suspendării, dacă suspendarea s-a dispus prin hotărâre şi nu prin încheiere, tribunalul apreciază că sentinţa civilă nr.1169/2010 pronunţată de Judecătoria Olteniţa este lovită de nulitate în baza art.105 Cpc, iar în raport de art.304 pct.5 Cpc şi art.312 Cpc, urmează a admite recursul formulat de recurenţii contestatori Z C şi Z V împotriva sentinţei civile nr.1169/2010 a Judecătoriei Olteniţa pe care o va casa în tot şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Tags: Recurs admis

Recurs admis în temeiul art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă pe considerentul interpretării greşite de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 132 alin. 1 Cod procedură civilă referitor la posibilitatea reclamantului de a obţine la prima zi de înfăţişare un termen pentru intregirea sau modificarea cererii introductive de instanta.

Secţia civilă. Decizia civilă 261/RC din 16.03.2010.

Prin sentinţa civilă nr. 2964 pronunţată la data de 18.12.2009 de Judecătoria Târgu Neamţ a fost respinsă ca inadmisibilă acţiunea de constatare a nulităţii absolute a procesului verbal de punere în posesie şi a documentaţiei prealabile emiterii titlului de proprietate nr. 7962/29.06.2009 şi ca tardivă cererea având ca obiect constatarea nulităţii absolute a titlului de proprietate nr. 7962/29.06.2009, acţiune formulată de reclamanţii B T. C.şi B. V. Gh. în contradictoriu cu pârâţii D. Gh., Comisia locală Răuceşti pentru aplicarea legii 18/1991 şi Comisia judeţeană Neamţ pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor. Totodată, au fost obligaţi reclamanţii să plătească pârâtului D. Gh. cheltuieli de judecată în cuantum de 1000 lei.

Pentru a hotărî acestea, prima instanţă a reţinut că reclamanţii au solicitat anularea procesului verbal menţionat, şi a documentaţiei întocmite în vederea eliberării titlului de proprietate în favoarea pârâtului, cu privire la suprafaţa de 7200 mp teren situat în intravilanul comunei Răuceşti, tarlaua 50 parcela 1830/1.

În motivarea cererii au arătat că au cumpărat de la A. V. V. şi V. în anul 2005 suprafaţa de teren în litigiu, pentru care vânzătorul deţinea titlu de proprietate. Anterior acestei vânzări, A. V. s-a judecat în mai multe dosare cu pârâtul, în acţiuni în revendicare şi în anulare a titlului lui A., stabilindu-se cu autoritate de lucru judecat că acest teren aparţine vânzătorului lor.

În anul 2006, prin sentinţa civilă nr. 2257/14.11.2006 a Judecătoriei Târgu Neamţ, pârâtul a obţinut reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 1,44 ha teren, în care este inclusă şi suprafaţa de 7200 mp proprietatea lor, întrucât Comisia locală Răuceşti nu a făcut probele necesare, care sa lămurească instanţa asupra naturii juridice a acestor terenuri, iar pârâtul s-a folosit de hotărâri judecătoreşti desfiinţate, pentru a induce în eroare instanţa.

Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca inadmisibilă, întrucât prin sentinţa civilă 2257/2006, comisiile de fond funciar au fost obligate să-i reconstituie dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 1,44 ha, teren situat in intravilanul comunei Răuceşti, jud. Neamţ – punct „Sărata”. Sentinţa a fost executată silit de executorul judecătoresc, care a somat Comisia comunală Răuceşti să emită titlul de proprietate pentru suprafaţa de 1,44 ha teren, fiindu-le eliberat titlul de proprietate nr. 7962/29.06.2009, în care figurează si suprafaţa de 1,440 ha teren situat in intravilanul satului Răuceşti, sola 41, parcela 254/1.

Punerea în posesie este o operaţiune anterioară emiterii titlului de proprietate, astfel că anularea actelor care au stat la baza emiterii titlului nu mai poate fi solicitată separat, ci numai în cadrul unei acţiuni în constatarea nulităţii titlului de proprietate.

Comisia locală Răuceşti, prin întâmpinare, a arătat că cererea reclamanţilor nu este întemeiată, întrucât acest proces verbal a fost întocmit în baza sentinţei civile nr. 2257/14.11.2006 a Judecătoriei Târgu Neamţ.

La termenul de judecată din data de 29.09.2009, apărătoarea reclamanţilor a solicitat acordarea unui nou termen pentru a-şi întregi cererea de chemare în judecată, la termenul din 03.11.2009 modificându-şi obiectul cererii în sensul că au solicitat anularea parţială a titlului de proprietate nr. 7962/29.06.2009.

Ulterior pârâtul, prin apărător, a invocat inadmisibilitatea cererii iniţiale şi tardivitatea modificării cererii de chemare în judecată.

Instanţa de fond a reţinut că procesul-verbal de punere în posesie şi documentaţia prealabilă emiterii titlului de proprietate contestate, sunt acte administrative, care exced controlului instanţelor de judecată, prin Legea nr. 18/1991 art. 51 prevăzând o altă procedură juridică pentru desfiinţarea sau modificarea unor asemenea acte. Fiind acte al comisiei locale, partea nemulţumită le putea ataca la comisia judeţeană, cu finalizare la judecătorie.

Cât priveşte completarea la acţiune, în sensul constatării nulităţii parţiale şi a titlului eliberat pârâtului, s-a concluzionat că din interpretarea corectă a dispoziţiilor art. 129, 130 şi 132 Cod de procedură civilă, rezultă că modificarea unei acţiuni nu se poate face decât la prima zi de înfăţişare sau în cadrul termenului acordat de instanţă în acest scop. Orice modificare făcută după această dată nu poate fi primită de instanţe, decât în urma achiesării pârâtului la această modificare.

S-a considerat că reclamanţii aveau posibilitatea să-şi modifice acţiunea până la prima zi de înfăţişare, respectiv până la termenul de judecată din data de 01.09.2009, iar potrivit art. 132 căruia i s-a dat eficienţă, până la data de 29.09.2009, ori modificarea acţiunii s-a solicitat la termenul de judecată din data de 03.11.2009, modificare la care pârâtul nu a achiesat.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal au declarat recurs reclamanţii, arătând următoarele:

Nu au fost niciodată în posesia procesului verbal atacat în acest dosar, aflând de existenţa lui în momentul în care preşedintele comisiei locale de fond funciar şi executorul judecătoresc au venit la teren pentru a emite actul de punere în posesie. La primul termen de judecată, la 1.09.2009, judecătoria era în protest, iar la termenul din 29.09.2009 li s-au comunicat întâmpinările formulate, din cuprinsul cărora au aflat că între timp s-a eliberat titlul de proprietate iar procesul verbal de punere în posesie nu există. Fiind în fapt primul termen de judecată, au solicitat un termen pentru a-şi modifica obiectul cererii, în sensul solicitării constatării nulităţii parţiale a titlului.

Modificarea acţiunii a fost depusă în scris, pentru termenul din 3.11.2009, comunicată părţilor, iar la următorul termen instanţa a trecut la dezbaterea pe fond a acţiunii, respingând-o. În mod greşit instanţa a considerat modificarea cererii de chemare în judecată ca fiind tardivă, pronunţându-se chiar în sensul că însăşi cererea de anulare titlu ar fi tardivă. Modificarea a fost făcută însă în termenul legal, astfel că soluţia este greşită, prin prezentul recurs solicitându-se trimiterea cauzei la instanţa de fond pentru soluţionarea fondului acţiunii.

Intimatul-pârât a susţinut în concluziile scrise depuse că recursul nu este motivat în drept. Soluţia instanţei de fond este corectă, întrucât anularea actelor care au stat la baza emiterii titlului de proprietate nu poate fi solicitată separat, ci numai în cadrul unei acţiuni în constatarea nulităţii titlului. Cât priveşte modificarea adusă cererii iniţiale, reclamanţii au eludat prevederile art. 132 Cod de procedură civilă, la al doilea termen solicitând încă un termen pentru modificarea acţiunii. Această modificare s-a făcut tardiv, la al treilea termen, şi sub acest aspect recursul reclamanţilor considerându-se a fi nefondat.

Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor invocate de recurenţi, în raport de dispoziţiile art. 3041 Cod de procedură civilă şi celelalte dispoziţii legale speciale aplicabile în cauză, tribunalul reţine recursul ca fiind fondat, pentru următoarele considerente:

În cauza ce face obiectul dosarului nr. 2052/321/2009 înregistrat pe rolul Judecătoriei Târgu Neamţ, reclamanţii au solicitat prin cererea introductivă anularea parţială a procesului verbal de punere în posesie şi a documentaţiei premergătoare eliberării titlului de proprietate al pârâtului D., cu privire la suprafaţa de 7200 mp teren pentru care între părţi s-au desfăşurat în timp mai multe litigii.

Potrivit art. 132 al. 1 Cod de procedură civilă, la prima zi de înfăţişare, instanţa va putea da reclamantului un termen pentru întregirea sau modificarea cererii precum şi pentru a propune noi dovezi. În acest caz, instanţa dispune amânarea pricinii şi comunicarea cererii modificate pârâtului, în vederea facerii întâmpinării.

Pentru a verifica dacă modificarea adusă de reclamanţii cererii lor iniţiale a fost ori nu făcută în termenul legal trebuie, aşadar, să ne raportăm la definiţia dată instituţiei primei zile de înfăţişare. Potrivit art. 134 Cod de procedură civilă, este socotită ca prima zi de înfăţişare aceea în care părţile, legal citate, pot pune concluzii. De acest moment se leagă posibilitatea efectuării unor acte procesuale menite a întregi cadrul procesual şi de a complini anumite deficienţe, de a invoca anumite excepţii, neefectuarea acestora până la termenul considerat prima zi de înfăţişare atrăgând sancţiunea decăderii din dreptul de a le mai putea îndeplini ulterior. Privind prin prisma importanţei efectelor pe care le are această primă zi de înfăţişare, interpretarea dată noţiunii de „a putea pune concluzii”, a fost aceea ca părţile să aibă cunoştinţă de posibilităţile procedurale pe care legea le pune la dispoziţie pentru a-şi apăra drepturile şi de a avea efectiv posibilitatea punerii de concluzii în cauză.

Or, în situaţia din speţă, prima zi de înfăţişare a reprezentat-o termenul din data de 29.09.2009. Aceasta întrucât primul termen cronologic de judecată, acordat la 1.09.2009, nu poate fi interpretat a întruni exigenţele art. 134, în condiţiile în care instanţele se aflau în protest, iar tot ceea ce s-a făcut la acel termen a fost a se amâna judecata, faţă de prevederile hotărârii Adunării Generale a judecătorilor Judecătoriei Târgu Neamţ nr. 6 din 31.08.2009. La acest termen părţile au fost lipsite de orice posibilitate efectivă de a pune vreo concluzie.

Prin urmare, prima zi de înfăţişare nu poate fi considerată decât cea de la termenul din 29.09.2009. Pentru acest termen, pârâtul a formulat o întâmpinare, în care a arătat faptul că la data de 29.06.2009 i-a fost emis de către Comisia judeţeană Neamţ şi titlul de proprietate pentru terenul în cauză. Copia titlului în discuţie a fost depusă, după cum rezultă din susţinerile încheierii redactate pentru acel termen, de abia la sfârşitul şedinţei de judecată. La acelaşi termen, avocatul reclamanţilor a solicitat acordarea unui nou termen pentru a-şi întregi cererea în sensul solicitării anulării titlului de proprietate, ceea ce se suprapune exact pe ipoteza textului de lege reprezentat de art. 132: la prima zi de înfăţişare instanţa va putea acorda reclamantului un termen pentru modificare cererii. De altfel, dată fiind emiterea titlului cu puţin timp înaintea introducerii acţiunii pe rolul Judecătoriei Târgu Neamţ, reclamanţilor-recurenţi nu li se putea reţine nici o culpă că nu au avut cunoştinţă de existenţa acestui act.

Pentru următorul termen de judecată, cel din 3.11.2009, reclamanţii au depus la fila 68 şi în scris modificarea obiectului cererii. În aceste condiţii, în mod greşit instanţa de fond a apreciat că prima zi de înfăţişare ar fi fost cea de la termenul din 1.09.2009 şi tot în mod nelegal a considerat că reclamanţii nu ar fi putut să-şi modifice acţiunea decât până la data de 1.09.2009. Interpretarea dată este de natură a adăuga la lege, ceea ce nu este admisibil, în condiţiile în care textul de lege nu vorbeşte de prima zi de înfăţişare ca termen limită pentru operarea vreunei modificări a acţiunii, ci din contră, ca posibilitate de acordare a unui nou termen în vederea întregirii cererii.

Reţinând că instanţa de fond a pronunţat hotărârea cu încălcarea sau aplicarea greşită a textelor de lege referitoare la modificarea cererii introductive de instanţă, în temeiul art. 312 al. 2 şi 5 raportat la art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă, tribunalul a admis recursul şi a casat în totalitate sentinţa, trimiţând cauza spre rejudecare instanţei de fond.

În rejudecare, instanţa de fond va avea în vedere a cerceta fondul cererii de anulare parţială titlu de proprietate, cerere cu care în mod legal reclamanţii, în urma modificării acţiunii iniţiale, au învestit-o a o soluţiona, ceea ce presupune administrarea unui probatoriu specific, potrivit probelor solicitate de reclamanţi prin aceeaşi cerere prin care au modificat şi obiectul acţiunii.

Cât priveşte apărare intimatului cum că recursul nu a fost motivat în drept, acest aspect nu este de natură a atrage o altă soluţie, în condiţiile în care art. 306 al. 3 Cod de procedură civilă dă posibilitatea instanţei de recurs a face încadrarea corectă în drept a motivelor de recurs invocate de parte.

Tags: Recurs admis