Top

Cerere revizuire. Act nou – decizia Curtii Constitutionale nr. 838/27.05.2009. Spor stres 50%.

Potrivit art. 147 alin.(4) din Constitutie, deciziile Curtii Constitutionale se publica în Monitorul Oficial al României. De la data publicarii, deciziile sunt general obligatorii si au putere numai pentru viitor.

În consecinta, decizia pronuntata de Curtea Constitutionala în solutionarea conflictului juridic de natura constitutionala nu poate produce nici un efect cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronuntate de Înalta Curte de Casatie si Justitie în exercitarea atributiei consacrate de art. 329 C.pr.civ.

Prin cererea înregistrata la Curtea de Apel Constanta la data de 04.08.2009 revizuentul Ministerul Justitiei si Libertatilor Cetatenesti a solicitat în contradictoriu cu intimatii D.C. s.a., Ministerul Finantelor Publice Bucuresti, Curtea de Apel Constanta si Tribunalul Constanta, revizuirea deciziei civile nr.394/CM/23.06.2009 pronuntata de Curtea de Apel Constanta.

În motivarea cererii s-a aratat ca decizia mentionata mai sus este succeptibila de revizuire din prisma motivului de revizuire prevazut de art. 322 pct.5 C.pr.civ. potrivit caruia revizuirea unei hotarâri data de instanta de recurs atunci când evoca fondul se poate cere daca, dupa darea hotarârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare retinute de partea potrivnica sau care nu au putut si înfatisate dintr-o împrejurare mai presus de vointa partilor, ori daca s-a desfiintat sau s-a modificat hotarârea unei instante pe care s-a întemeiat hotarârea a carei revizuire se cere.

La momentul la care s-a pronuntat Curtea de Apel Constanta, respectiv la 23.06.2009, exista decizia nr.838 din data de 27.05.2009 a Curtii Constitutionale, prin care s-a pronuntat asupra cererii de solutionare a conflictului juridic de natura constitutionala între autoritatea judecatoreasca, reprezentata de Înalta Curte de Casatie si Justitie pe de o parte si Parlamentul României si Guvernul pe de alta parte, cerere formulata de Presedintele României în temeiul art. 146 lit.e) din Constitutie.

Curtea Constitutionala a constatat existenta unui conflict de natura constitutionala între autoritatea judecatoreasca pe de o parte si Parlamentul României si Guvernul României, pe de alta parte, retinând ca în exercitarea atributiilor prevazute de art. 126 al.(3) din Constitutie, Înalta Curte de Casatie si Justitie are competenta de a asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii de catre toate instantele judecatoresti cu respectarea principiului fundamental al separatiei si echilibrului puterilor, consacrat de art. 1 al.4 din Constitutia României.

Decizia Curtii Constitutionale nr. 838/27.05.2009 îndeplineste conditiile prevazute de art. 322 pct.5 C.pr.civ., inclusiv aceea de a fi un înscris determinant, apt sa conduca la o alta solutie decât cea pronuntata si existent la momentul pronuntarii instantei de recurs.

Analizând cererea de revizuire din prisma motivului de revizuire formulat Curtea a retinut urmatoarele:

Prin cererea formulata reclamantii au solicitat obligarea pârâtilor la plata sporului de confidentialitate în procent de 15% calculat la indemnizatia bruta lunara de încadrare.

Prin sentinta civila nr.748/13.06.2008 pronuntata de Tribunalul Constanta s-a respins actiunea ca nefondata.

Prin decizia civila nr.394/CM/23.06.2009 pronuntata de Curtea de Apel Constanta s-a admis recursul reclamantilor si s-a modificat în tot sentinta recurata în sensul admiterii actiunii reclamantilor.

Potrivit art. 322 pct.5 C.pr.civ. revizuirea unei hotarâri data de o instanta de recurs atunci când evoca fondul, se poate cere daca, dupa darea hotarârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare retinute de partea potrivnica sau care nu au putut fi înfatisate dintr-o împrejurare mai presus de vointa partilor.

Pentru a fi incident acest motiv de revizuire trebuie îndeplinite cumulativ mai multe conditii:

În primul rând, sa fie vorba despre înscrisuri noi descoperite dupa pronuntarea hotarârii judecatoresti, care nu au fost cunoscute de catre instanta care a judecat.

În speta, înscrisul nou invocat, este decizia nr.838/27.05.2009 a Curtii Constitutionale, astfel ca nu poate fi vorba de un înscris care sa nu fi fost cunoscut de catre instanta.

A doua conditie a revizuirii se refera la imposibilitatea prezentarii înscrisului în instanta, fie datorita faptului ca acesta a fost detinut de partea potrivnica, fie datorita unor împrejurari mai presus de vointa partii:

Înscrisul nou de care se prevaleaza revizuenta, fiind o decizie a Curtii Constitutionale publicata în Monitorul Oficial, aceasta putea oricând sa intre în posesia ei si sa o prezinte instantei, neputându-se retine ca era un înscris detinut de partea potrivnica, sau ca nu a putut fi prezentat dintr-o împrejurare mai presus de vointa partii.

O ultima conditie a revizuirii este aceea ca înscrisul descoperit si invocat sa aiba un caracter determinant, adica sa fi fost apt de a conduce la o alta solutie decât cea pronuntata.

Nici aceasta conditie nu este îndeplinita, întrucât pentru instanta de recurs esentiala în solutionarea cauzei a fost decizia nr.46/15.12.2008 pronuntata în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casatie si Justitie.

Prin aceasta decizie în interpretarea si aplicarea unitara a dispozitiilor art. 99 al.1 lit.d) din legea 303/2004 raportat la art.16 al.1,2 din codul deontologic al magistratilor, s-a constatat ca judecatorii, procurorii, magistratii asistenti au dreptul la un spor de confidentialitate de 15%, calculat la indemnizatia bruta lunara, respectiv salariul de baza lunar.

Decizia pronuntata în interesul legii este obligatorie potrivit art. 329 al.3 C.pr.civ.

Ca urmare, Înalta Curte de Casatie si Justitie a dezlegat pe aceasta cale, cu caracter obligatoriu pentru instante problema existentei situatiei discriminatorii si îndreptatirii magistratilor la despagubiri egale cu sporul de confidentialitate.

Decizia în interesul legii a Înaltei Curti de Casatie si Justitie a fost pronuntata anterior deciziei Curtii Constitutionale, invocata ca act nou în cererea de revizuire.

Potrivit art. 147 al.(4) din Constitutie deciziile Curtii Constitutionale se publica în Monitorul Oficial al României. De la data publicarii, deciziile sunt general obligatorii si au putere numai pentru viitor.

În consecinta, decizia pronuntata de Curtea Constitutionala în solutionarea conflictului juridic de natura constitutionala nu poate produce nici un efect cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronuntate de Înalta Curte de Casatie si Justitie în exercitarea atributiei consacrate de art. 329 C.pr.civ.

Pentru considerentele aratate mai sus Curtea a apreciat ca nu sunt îndeplinite conditiile art. 322 pct.5 C.pr.civ., fapt pentru care a respins cererea de revizuire ca nefondata.

Etichete:

Cerere revizuire

Asupra cererii de revizuire formulata de revizuientul EP

Cu adresa nr.138/III/6/2011 din data de 14.02.2011 – Ministerul Public – Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, D.N.A – Serviciul Teritorial Bacau, a inaintat spre solutionare la aceasta instanta cererea de revizuire formulata de condamnat, impreuna cu referatul procurorului din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Serviciul Teritorial Bacau. Au fost inaintate si dosarul nr.19117/2006 al Judecatoriei Bacau, dosarul nr.1118/180/2006 al Tribunalului Bacau – Sectia Penala si dosarul nr.1118/180/2006 al Curtii de Apel Bacau – Sectia Penala.

Cauza a fost inregistrata la aceasta instanta sub nr.2388/15.02.2011.

Din analiza actelor si lucrarilor dosarului, instanta retine urmatoarele :

Prin Rechizitoriul nr.13/P/2006 al Directiei Nationale Anticoruptie – Serviciul Teritorial Bacau din data de 29.11.2006 ,s-a dispus printre altele punerea in miscare a actiunii penale si trimiterea in judecata a inculpatului EP, pentru savarsirea infractiunilor prevazute de art.18 ind.1 din Legea nr.78/2000 cu referire la art.31 al.2 C.p. cu aplicarea art.41 al.2 C.p., art.26 C.p. raportat la art.18 ind.1 din Legea nr.78/2000 , art.289 C.p. cu referire la art.31 al.2 C.p. cu aplicarea art.41 al.2 C.p., art.289 C.p. cu aplicarea art.41 al.2 C.p., toate cu aplicarea art.33 lit.a C.p.

In fapt, s-a retinut ca , in perioada noiembrie 2004 – februarie 2006, inculpatul a intocmit contracte de arendare in care a fost inscris contrar realitatii ca proprietarii de terenuri ar fi arendat diferite suprafete de teren persoanelor fizice autorizate in vederea accesarii la fonduri SAPARD nerambursabile, a inregistrat aceste documente in registrul de arenda ale Primariei Comunei, dandu-le numar de inregistrare si aplicand sigilul primariei, conferand astfel putere oficiala acestor acte si dandu-le aparenta de legalitate.

De asemenea, a determinat cu intentie functionarii publici din cadrul Primariilor Comunelor T,P si primarii acestor comune sa intocmeasca si sa elibereze in fals adeverintele nr.616 din 18.02.2005, nr.86 din 10.01.2005, nr.365 din 01.02.2005, nr.1611 din 11.05.2005, nr.1033 din 03.10.2005, nr.489 din 16.02.2006 si nr.3955 din 14.12.2005, fapte comise de catre respectivii functionari si primari fara vinovatie si a determinat cu intentie, in perioada ianuarie 2005 – februarie 2006, pe invinuitii ED, IT, MD, DP si NA persoane fizice autorizate, sa foloseasca documente false, care au avut ca rezultat obtinerea de fonduri din bugetul general al Comunitatilor Europene, in suma totala de 78.321,29 RON, fapte comise de catre acestia din urma fara vinovatie.

Inculpatul EP l-a ajutat in mod direct pe invinuitul BB in accesarea fondurilor nerambursabile SAPARD, respectiv in folosirea de documente false ce au avut ca rezultat obtinerea de fonduri din bugetul general al Comunitatilor Europene in suma de 48.491,9 RON.

Prin sentinta penala nr.568/18.03.2008 pronuntata de Judecatoria Bacau in dosarul nr.1118/180/2006 (numar format vechi 19117/2006) s-a dispus printre altele condamnarea inculpatului EP la 2 ani si 6 luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii de folosire de documente false avand ca rezultat obtinerea de fonduri din bugetul general al Comunitatilor Europene cu participati improprie si in forma continuata, prevazuta de art.18 ind.1 din Legea nr.78/2000 cu referire la art.31 al.2 C.p. cu aplicarea art.41 al.2 C.p., art.74 lit.a C.p. si art.76 lit.c C.p.

Inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an inchisoare pentru savarsirea infractiunii de complicitate la infractiunea de folosire de documente false avand ca rezultat obtinerea de fonduri din bugetul general al Comunitatilor Europene, prevazuta de art.26 C.p. raportat la art.18 ind.1 al.1 din Legea nr.78/2000, art.74 lit.a C.p. si art.76 lit.c C.p.

In baza art.289 C.p. cu aplicarea art.41 al.2 C.p., art.74 lit.a C.p. si art.76 lit.e C.p. a fost condamnat acelasi inculpat la pedeapsa de 3 luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii de fals intelectual in forma continuata.

In baza art.289 C.p. cu aplicarea art.31 al.2 C.p., art.41 al.2 C.p., art.74 lit.a C.p. si art.76 lit.e C.p. a fost condamnat acelasi inculpat la pedeapsa de 3 luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii de fals intelectual cu participatie improprie si in forma continuata.

In baza art.33 lit.a raportat la art.34 lit.b C.p. au fost contopite pedepsele aplicate in pedeapsa cea mai grea de 2 ani si 6 luni inchisoare, sporita cu 6 luni.

Pedeapsa rezultanta, de 3 ani inchisoare a fost suspendata sub supraveghere pe o durata de 7 ani in conditiile art.86 ind.1 si urmatoarele C.p.

Impotriva hotararii instanta de fond au declarat apel atat inculpatul EP cat si DNA-Serviciul Teritorial Bacau.

DNA- Serviciul Teritoarial Bacau a invocat netemeinicia sentintei penale nr.568/18.03.2008 pronuntata de Judecatoria Bacau, determinata printre altele de pedeapsa nejustificat de blanda aplicata inculpatului EP si modul gresit de individualizare a executarii pedepsei.

Inculpatul EP, prin avocat ales, a sustinut in motivarea apelului ca hotararea instantei de fond nu cuprinde elemente esentiale prevazute de art.356 C.p.p. ,in sensul ca nu a facut o analiza a probelor care au servit ca temei pentru solutionarea cauzei si a celorlalte elemente prevazute in urma cercetarilor judecatoresti pe care se sprijina solutia data.

Inculpatul a invocat, de asemenea buna sa credinta si faptul ca nu a folosit nici un inscris la Agentia SAPAD, nu a determinat nici o persoana sa le foloseasca ,nu a comis infractiunea de fals intelectual deoarece nu avea atributii in acest sens si nu a cauzat nici un prejudiciu.

In notele de concluzii scrise formulate de inculpat se arata ca semnarea unor contracte de arenda nu are relevanta penala de vreme ce arendasul avea obligatia de a verifica in prealabil toata documentatia si a o depune la SAPARD, iar expertii acestei agentii aveau obligatia sa verifice in termen toata situatia.

Prin decizia penala nr.248/A/22.05.2009 pronuntata de Tribunalul Bacau, dosar nr.1118/180/2006 s-a dispus respingerea ca nefondate a apelurilor declarate de DNA- Serviciul Teritorial Bacau si de catre apelantul-inculpat EP impotriva sentintei penale nr.568/2008 pronuntata de catre Judecatoria Bacau.

Impotriva deciziei pronuntate in apel au declarat recurs atat DNA-Serviciul Teritorial Bacau cat si inculpatul EP.

D.N.A-Serviciul Teritorial Bacau a reiterat motivele de netemeinicie invocate in apel, iar inculpatul EP, prin avocat ales, a invocat ca a fost privat de un drept la aparare efectiv, intrucat i s-a respins proba cu expertiza solicitata.

In subsidiar, s-a solicitat achitarea, avand in vedere aceleasi sustineri din fata instantelor de fond si de apel, precum si respingerea recursului declarat de parchet.

Prin decizia penala nr.746/04.12.2009, pronuntata de Curtea de Apel Bacau in dosarul nr.1118/180/2006 s-a dispus in baza art.385 ind.1 pct.2 lit.d C.p.p. admiterea recursului formulat de D.N.A- Serviciul Teritorial Bacau si in consecinta s-a casat in parte decizia penala nr.248/A/22.05.2009 a Tribunalului Bacau in ceea ce priveste gresita respingere a apelului formulat de D.N.A.-Serviciul Teritorial Bacau si sentinta penala nr.568/18.03.2008 a Judecatoriei Bacau, in parte, in ceea ce priveste gresita suspendare a executarii pedepsei sub supraveghere aplicate inculpatului EP.

S-a inlaturat aplicarea dispozitiilor art.86 ind.1 si art.86 ind.1 al.1 C.p. privind suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere pentru inculpatul EP.

S-a inlaturat aplicarea dispozitiilor art.71 al.5 C.p. privind suspendarea executarii pedepsei accesorii.

S-au mentinut celelalte dispozitii ale deciziei penale recurate si ale sentintei penale mentionate.

La data de 04.02.2011 ,la D.N.A – Serviciul Teritorial Bacau ,sub nr.138/II/6/2011 a fost inregistrata cererea de revizuire formulata de catre condamnatul EP, prin aparator ales.

In urma verificarii cererii de revizuire, potrivit dispozitiilor art.397 si 398 C.p.p. s-a facut aplicarea dispozitiilor art.399 al.1 teza I si al.2 C.p.p.

In ziua de 11.02.2011 revizuientul a fost audiat cu privire la calea de atac exercitata, acesta precizand ca si-o insuseste, iar motivul de revizuire invocat prin cererea scrisa ,respectiv cel prevazut de art.394 al.1 lit.a C.p.p. „s-au descoperit fapte sau imprejurari ce nu au fost cunoscute de instanta la solutionarea cauzei”, a fost detaliat in sensul ca contractele de arenda a caror plasmuire i-a fost atribuita nu ar fi avut relevanta in ceea ce priveste accesarea respectivelor fonduri provenind din bugetul Comunitatilor Europene, potrivit instrumentelor de preaderare SAPARD, PE arata de asemenea ca, potrivit momentului in care respectivele inscrisuri erau folosite (etapa I de accesare) acestea nu aveau rol hotarator in ceea ce priveste acordarea imprumuturilor nerambursabile si nu pe cale de consecinta, neputandu-se face raspunzator pentru acest fapt delictual nu ar fi putut fi atrasa nici raspunderea sa civila prin obligarea de despagubiri catre Agentia pentru dezvoltare Rurala si pescuit in cuantum de 71.413,13 ROL din care 48.491,9 ROL in solidar cu coinculpatul BB.

In sustinerea cererii sale de revizuire, PE a depus un inscris in copie, privind „Etapele accesarii fondurilor cu verificarile aferente”.

Cazurile de revizuire sunt expres si limitativ prevazute de lege in cuprinsul art.394 C.p.p. Motivul de revizuire invocat de catre condamnat, respectiv cel prevazut de al.1 lit.a al dispozitiilor procesual-penale anterior invocate se refera la fapte sau imprejurari ce nu au fost cunoscute de instanta la solutionarea cauzei.

Potrivit doctrinei si practicii judiciare „constituie fapte sau imprejurari” orice intamplare, situatie ori stare care, in mod autonom sau coroborat cu alte probe, poate duce la dovedirea netemeiniciei hotararii judecatoresti criticate.

Pentru realizarea conditiilor de revizuire potrivit temeiului juridic invocat, acestea trebuie sa fie „noi”, in sensul ca nu au fost cunoscute de catre instanta.

Ori, in situatia data, aspectele asa-zis noi prezentata de revizuient se refera la contracte de munca cu privire la care instantele de judecata au retinut vinovatia acestuia sub aspectul savarsirii infractiunii de fals intelectual in forma continuata si in legatura de cauzalitate ,cu obtinerea ilegala de catre alti beneficiari (fara vinovatie) de fonduri provenind din bugetul Comunitatilor Europene, in conditiile incriminate si de dispozitiile art.18 ind.1 din Legea nr.78/2000.

La stabilirea vinovatiei lui PE s-au avut in vedere de catre instantele de judecata si apararile acestuia in sensul celor aratate in cererea de revizuire „cererea de revizuire intemeiata pe o aparare avuta in vedere si verificata la solutionarea cauzei este inadmisibila” .

Pe parcursul procesului penal, atat la judecata in fond, cat si in caile de atac, revizuientul si-a sustinut nevinovatia pe aceeasi teza probatorie ce a fost analizata de catre instantele de judecata (in acest sens „Notele de concluzii scrise” depuse la termenul din 17.03.2008 in dosarul nr.1118/180/2006 al Judecatoriei Bacau si respectiv in dosarul cu acelasi numar al Curtii de Apel Bacau – fl.77 – dosar al acestei instante de judecata).

Cererea de revizuire formulata de catre EP vizeaza si latura civila a cauzei, in legatura directa cu cea penala, insa in raport de raspunderea juridica civila delictuala stabilita prin hotararile judecatoresti si in lipsa vreunui alt mijloc probator nou indicat de catre condamnat care sa configureze un caz exonerator cu relevanta asupra temeiniciei solutiei de condamnare, nu este admisibila o cerere de revizuire prin care s-ar urmari doar reducerea despagubirilor acordate.

Avand in vedere considerentele expuse , in baza art.403 al.3 teza a-II-a C.p.p. urmeaza a se respinge cererea de revizuire formulata de revizuientul EP.

In baza art.192 al.2 teza a-III-a C.p.p. urmeaza a fi obligat revizuientul la plata cheltuielilor judiciare avansate de catre stat.

pentru aceste motive,

In temeiul art.403 al.3 C.p.p. s-a respins cererea formulata de revizuientul EP cu privire la sentinta penala nr.568/18.03.2008 pronuntata de Judecatoria Bacau, definitiva prin decizia penala nr.746/04.12.2009 pronuntata de Curtea de Apel Bacau – Sectia Penala.

In temeiul art.192 al.2 teza a-III-a C.p.p. a fost obligat revizuientul la plata sumei de 10 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de catre stat.

Etichete: