Oug 119

Sentinţa civilă 895/24.03.2009

Deliberând asupra cauzei comerciale de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea sub nr.298/327/2009, creditoarea ………… a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să oblige debitoarea ……………….. la plata sumei de 7361,69 lei reprezentând contravaloarea chirie şi prestări servicii neachitate, a sumei de 404,39 lei cu titlu de penalităţi calculate până la data de 31.12.2008, obligarea debitoarei la penalităţi în continuare până la plata efectivă, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii introductive, creditoarea a arătat că a încheiat cu debitoarea contractul de închiriere nr. 1386/01.08.2008, având ca obiect darea în folosinţa debitoarei a unei suprafeţe de 40 mp situată în Tulcea, str. Portului nr. 40, cu destinaţia birouri, cu obligaţia corelativă a debitoarei de a achita chiria şi utilităţile consumate. Asupra capătului accesoriu de cerere privind penalităţile, creditoarea învederează că s-a stabilit prin contract o clauză penală, astfel că în temeiul acesteia solicită obligarea şi la plata penalităţilor de întârziere.

Pe capătul de cerere având ca obiect contravaloarea serviciilor de spălat auto, creditoarea nu învederează motivări pe situaţia de fapt sau drept.

În drept, invocă disp. OUG 119/2007.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 39 lei în conformitate cu dispoziţiile art. 3 lit. o din Legea nr. 146/1997 şi timbru judiciar de 0,3 lei conform art. 3 alin. 1 din O.G. nr.32/1995.

În dovedirea cererii a ataşat înscrisuri: factura nr. 579/22.09.2008- f. 4 , factura nr. 625/31.10.2008- f.4, factura nr. 655/24.11.2008- f.5, factura nr. 643/05.11.2008- f.5, factura nr. 524/08.08.2008- f. 6, contractul de închiriere nr. 1386/01.08.2008- f.7-8.

La termenul de judecată din data de 03.03.2009, debitoarea a formulat întâmpinare invocând excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată motivat de faptul că procedura ordonanţei de plată este una necontencioasă, creanţa creditoarei trebuind sa îndeplinească trei calităţi, pe care în cauză nu le îndeplineşte.

Astfel, debitoarea arată că suma solicitată în acţiune de 7.766 lei nu este în concordanţă cu suma de 7361,77 lei rezultată din facturile depuse la dosarul cauzei, respectiv din factura 579/22.09.2008- f. 4 , factura nr. 625/31.10.2008- f.4, factura nr. 655/24.11.2008- f.5, factura nr. 643/05.11.2008- f.5, factura nr. 524/08.08.2008- f. 6.

Debitoarea învederează că titlul invocat de creditoare pentru sumele cerute cu titlu de contravaloarea spălat auto nu se încadrează în obiectul contractului de închiriere invocat de creditoare şi depus la dosar în susţinerea pretenţiilor, iar facturile pentru aceste servicii de spălat auto nu sunt semnate de primire de societatea debitoare.

Mai arată ……………… facturile depuse de reclamantă nu sunt însuşite de societatea debitoare, nici măcar implicit, niciunul din aceste documente contabile nu poartă semnătura unui reprezentant legal al societăţii debitoare, iar semnăturile olografe de pe facturile nr. 579 şi 643 nu aparţin nici unui salariat al societăţii debitoare. Facturile pe care îşi întemeiază pretenţia creditoarea nu au fost comunicate societăţii debitoare in nici un mod permis de lege pentru admisibilitatea cererii.

În continuare, debitoarea mai arată că la preluarea spaţiului în folosinţă au instalat o serie de bunuri pentru uzul normal al imobilului, bunuri pe care, l-a încetarea contractului de închiriere, creditoarea a refuzat să le restituie, refuz faţă de care debitoarea a propus compensarea chiriei restante pentru luna august 2008 cu contravaloarea bunurilor pe care creditoarea a refuzat să le restituie debitoarei.

Astfel, debitoarea învederează că lipseşte în cauză caracterul creanţei creditoarei de a fi certă, de a fi lichidă atâta timp cât valoarea obiectului pretenţiei este în neconcordanţă cu suma aritmetică a facturilor invocate de creditoare şi lipseşte şi caracterul de a fi exigibilă.

La termenul de judecată din data de 17.03.2009, creditoarea a depus la dosarul cauzei înscrisuri în completare, respectiv ordinul de compensare seria B nr. 5246636 din 31.07.2008- f. 33, adresa nr. 2016/24.11.2008- f. 34, documentul de transport -f .35, iar debitoarea a depus înscrisul fişă cu specimene de semnături – f.36-37.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

În soluţionarea cererii instanţa va avea în vedere că potrivit disp art.2 alin.1 din O.U.G. nr. 119/2007, privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte comerciale, această procedură se aplică creanţelor certe, lichide şi exigibile, ce reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani , care rezultă din contracte comerciale”.

Potrivit art. 379 Cod procedură civilă, creanţa are un caracter cert atunci când existenţa sa rezultă din însuşi actul de creanţă sau/şi din alte acte, chiar neautentice emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul.

Astfel, pe de o parte debitoarea nu recunoaşte semnătura olografă de pe acele facturi care sunt semnate dintre cele depuse la dosar de creditoare. Or, factura este un înscris sub semnătură privată cu putere probatorie în aceleaşi condiţii ca un înscris sub semnătură privată, în sensul că poate fi opusă părţii de la care emană numai dacă aceasta recunoaşte semnătura sau dacă prin poziţia sa procesuală este privită de lege ca recunoscută semnătura executată pe o factură şi atribuită de creditoare celeilalte părţi din dosar. Atâta timp cât debitoarea contestă că semnătura de pe facturile nr 579, 625, 643 ar aparţine reprezentanţilor societăţii …………….., instanţa nu poate considera că acestea au fost acceptate la plată. Mai reţine instanţa că factura 524 nu este semnată de primire de societatea debitoare, astfel că pretenţia privind contravaloarea serviciilor de spălat auto nu sunt probate cu mijloacele de probă specifice, respectiv cu înscrisuri emanate sau însuşite prin semnătură de partea faţă de care se formulează pretenţia.

În ce priveşte contravaloarea chiriei, instanţa reţine că izvorul creanţei este contractul de închiriere, ca înscris sub semnătură privată, care nu este contestat de debitoare.

Prin raportare la clauzele contractuale, respectiv art. 3.1., instanţa reţine că părţile contractului de închiriere au convenit ca la data semnării contractului, cu caracter premergător, locatarul să plătească locatorului contravaloarea anticipată a chiriei aferentă primelor 3 luni, urmând că începând cu a 4 lună a perioadei de locaţiune-respectiv 01.11.2008-01.12.2008- locatarul să plătească chiria lunar până cel mai târziu în a 10 zi a lunii în curs.

Reţinând că este legal întocmit contractul de închiriere, astfel că în temeiul art. 969 C.civ. acesta este legea părţilor, instanţa urmează să dea eficienţă clauzelor contractului şi să reţină că locatarul putea să intre în detenţia precară a spaţiului închiriat dacă ar fi fost respectate disp. art. 3 din contractul nr. 1386/01.08.2008, respectiv dacă ar fi plătit chiria pentru primele 3 luni în avans, şi cu caracter premergător, astfel cum au convenit părţile. Astfel că, atâta timp cât izvorul pretenţiei creditoarei pe acest capăt de cerere rezidă în clauzele acestui contract, din care rezultă că pentru lunile august, septembrie şi octombrie 2008 locatarul a plătit cu anticipaţie chiria, instanţa numai pe acest înscris nu poate aprecia că pretenţia pe acest capăt de cerere este dovedită în condiţiile speciale prev. de procedura ordonanţei de plată, urmând să respingă capătul de cerere privind contravaloarea chiriei pentru lunile august octombrie 2008.

Mai mult, chiar reclamanta prin corectarea facturii nr. 643 prin factura nr. 655 recunoaşte că debitoarea nu ar fi datorat chiria pentru luna noiembrie 2008.

Pe capătul de cerere privind obligarea debitoarei la plata contravalorii serviciului de spălat auto, instanţa reţine că creditoarea nu a produs proba obligaţiei cu un contract scris “negotium” intervenit între părţi, prevalându-se numai de facturile depuse la dosar, care însă nu poartă semnătura olografă de primire de către debitoare, astfel că pretenţia nu este dovedită cu mijloacele de probă specifice, astfel că o aprecieze ca neîntemeiată.

Procedura reglementată de OUG 119 este o procedură rapidă, care are ca scop realizarea creanţelor certe, lichide şi exigibile şi care presupune doar o analiză sumară a fondului raportului juridic obligaţional dintre părţi.

Or, în speţă, prin obiecţiile invocate de debitoare cu privire la neîndeplinirea condiţiilor creanţei, soluţionarea cauzei presupune o cercetare a fondului litigiului, pentru că nu se poate stabili indubitabil de partea cui se află aparenţa dreptului său, analiză ce nu poate fi justificată pe calea sumară a procedurii somaţiei de plată, astfel că instanţa în temeiul art. 10 din OUG 119/2007 urmează să respingă cererea de ordonanţă de plată ca neîntemeiată.

Tags: OUG 119

Oug 119

Sentinta civilă 1015/31.03.2009

Deliberând asupra prezentei cauze, constată următoarele:

Prin cererea formulată pe calea ordonanţei de plata, astfel cum a fost modificată în ce priveşte temeiul juridic al pretenţiei, la data de 17.12.2008 şi înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea sub nr.6145/327/2009 creditoarea RA …………. a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să someze debitoarea ……………….. să achite creditoarei suma de 1612,33 lei reprezentând contravaloare energie electrică consumată de debitoare în perioada 17.02.2004-29.04.2006, să oblige debitoarea la plata penalităţilor de întârziere calculate până la plata efectivă a debitului conform art. 10 din contractul nr. 6444/14.12.2005 şi cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii se arată că, în fapt, în baza raporturilor contractuale, creditoarea s-a obligat să asigure staţionarea pontonului Noblesse în perimetrul Zonei Libere Sulina şi să furnizeze energie electrică către debitoare. Conform art. 6 din contract debitorul s-a obligat să achite contravaloarea consumului de energie electrică, obligaţie neîndeplinită de debitoare. Mai arată creditoarea că debitoarea nu a refuzat la plată facturile.

A mai învederat creditoarea în cererea sa că sunt îndeplinite cerinţele instituite prin art. 1 din OUG nr. 119/2007.

În drept, creditoarea şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile O.U.G. nr.119/2007.

În dovedirea cererii creditoarea a depus la dosar următoarele înscrisuri: copie de pe contractul nr.6444/14.12.2005, factura seria TLVEH nr. 0537021/17.05.2006- f.8, factura seria TL VEH nr. 0536868/2006-f.9, factura seria TL VEH nr. 0536867/2006-f.9, factura seria AZL nr. 1000307/14.11.2007-f.10, factura seria AZL nr. 1000418/31.12.2007-f.12, factura seria AZL nr. 100074/06.02.2008-f.14, factura seria AZL nr. 1000138/12.03.2008-f.17, factura seria …………

Acţiunea a fost legal timbrată în conformitate cu art.3 lit.o1) din Legea nr. 146/1996 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare, cu suma de 39 lei şi cu timbru judiciar în valoare de 0,3 lei.

Deşi legal citat cu această menţiune, debitoarea nu a formulat întâmpinare şi nici nu s-a prezentat în faţa instanţei pentru a-şi formula apărări.

În cauză a fost încuviinţată şi s-a administrat proba cu înscrisurile anexate la dosar.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

În soluţionarea cererii instanţa va avea în vedere că potrivit disp art.2 alin.1 din O.U.G. nr. 119/2007, privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte comerciale, această procedură se aplică creanţelor certe, lichide şi exigibile, ce reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani , care rezultă din contracte comerciale”.

Potrivit art. 379 Cod procedură civilă, creanţa are un caracter cert atunci când existenţa sa rezultă din însuşi actul de creanţă sau/şi din alte acte, chiar neautentice emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul.

Prin raportare la clauzele contractului invocat de creditoare, instanţa constată că acesta a fost încheiat pentru perioada 12.12.2005- 31.12.2006, astfel că efectele produse de acesta sub aspectul drepturilor şi obligaţiilor născute în beneficiul respectiv în sarcina părţilor fiind circumstanţiate în timp, existând drepturile şi obligaţiile şi având ca izvor contractul invocat de creditoare numai pentru perioada convenită de părţi.

Or, nu s-a făcut dovada în cauză că părţile au convenit prelungirea contractului prin acordul părţilor, astfel că existenţa obligaţiei invocată în sarcina debitoarei de a plăti contravaloarea consumului de energie electrică născută din acest contract se apreciază ca existând numai pentru perioada convenită de părţi în contract, respectiv numai până la data de 31.12.2008.

Astfel dintre toate facturile invocate, instanţa constată că doar facturile seria TLVEH nr. 0537021/17.05.2006- f.8 şi seria TL VEH nr. 0536868/2006-f.9 sunt emise în perioada de timp în care contractul şi-a produs efectele, astfel că obligaţia de a plăti energia electrică existenta în sarcina debitoarei în temeiul contractului nr. 6444.

Faţă de aceste facturi, instanţa reţine că doar facturi acceptate au putere probatorie împotriva destinatarului. În cauză, aceste facturi (filele 8-9 dosar) emise în perioada de valabilitate a contractului invocate de creditoare în susţinerea pretenţiilor formulate, nu prezintă nici o semnătură olografă la rubrica semnătura de primire pentru a fi în măsură să facă probă împotriva destinatarului facturii. Creditoarea nu face probă pe împrejurarea referitoare la indexul contorului care deserveşte pontonul Noblesse, astfel că lipsa oricărei semnături de primire pe factura emise de creditoare pentru a fi plătită de debitoare nu face probă împotriva acesteia.

Cu privire la facturile emise în anul 2007, instanţa reţine că obligaţia de plată a energiei electrice consumate de debitoare nu poate fi analizată în temeiul art. 19 din contractul 6444.

Mai mult, cu privire la facturile seria AZL nr. 1000307/14.11.2007-f.10, factura seria AZL nr. 1000418/31.12.2007-f.12, factura seria AZL nr. 100074/06.02.2008-f.14, factura seria AZL nr. 1000138/12.03.2008-f.17, factura seria AZL nr. 100198/14.04.2008-f.20, factura seria AZL nr. 100509/22.09.2008-f.22 nu este îndeplinită condiţia cerută de art. 2 alin.1 din OUG 119/2007 în sensul că nu se invocă o creanţă care rezultă din contract comercial, pe de o parte pentru că contractul nr. 6444 şi-a încetat efectele la data de 31.12.2006, iar pe de altă parte pentru că facturile nefiind acceptate la plată prin semnătură de debitoare nu au valoarea unui contract în formă simplificată, de natură a putea fi analizată pe dispoziţia legală sus invocată. Creditoarea nu invocă împrejurări de fapt care au valoare de acceptare tacită a acestor facturi.

Pentru aceste motive, nefiind îndeplinită condiţia prev. de art. 2 alin.1 din OUG 119/2007 referitoare la o creanţa certă şi născută dintr-un contract comercial, instanţa urmează să respingă cererea ca neîntemeiată.

Tags: OUG 119

Oug 119

SENTINŢA CIVILĂ NR. 970

Şedinţa publică de la 27 Martie 2009

Prin acţiunea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. …/2009 reclamanta SC … SRL a chemat în judecată pe pârâta SC … SRL Tulcea pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată pârâta la plata sumei de 14548, 12 lei reprezentând facturi neachitate cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că este societate comercială, specializată în comerţul cu dispozitive şi materiale pentru construcţii. Potrivit facturilor fiscale 003365 / 8.10.2008, 003451 / 13.10.2008, 003544 / 17.10.2008 şi 003599/ 21.10.2008, 003738/30.10.2008 003944/12.11.2008, 003962/13.11.2008 a vândut respectiv închiriat pârâtei materiale şi dispozitive pentru construcţii pentru valoarea totală de 14628,24 lei din care până în prezent pârâta a achitat doar 80.12 le rămânând un rest neachitat de 14548,12 lei.

Se arată că predarea mărfurilor s-a făcut la data întocmirii facturii la sediul reclamantei care este şi locul în care raportul obligaţional a luat naştere. Datoria este certă, lichidă şi a devenit exigibilă la data menţionată în fiecare factură.

În drept au fost invocate dispoziţiile OUG 119/2007.

În dovedirea acţiunii reclamanta a depus a dosar înscrisuri reprezentând copia facturilor fiscale la care a făcut referire în conţinutul acţiunii şi copia contractelor de închiriere nr. 1567/8.10.2008 şi 1578/10.10.2008.

Pârâta legal citată nu a formulat întâmpinare şi nu a solicitat probe în apărare.

Analizând cauza în raport de probele administrate , instanţa reţine următoarele:

Potrivit art. 2 din OUG 119/2007, acest act normativ se aplică creanţelor certe, lichide şi exigibile ce reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani care rezultă din contracte comerciale.

Pe cale de consecinţă legea stabileşte trei condiţii ale creanţei, respectiv aceasta să aibă un caracter cert , lichid şi exigibil iar obligaţia de plată să rezulte dintr-un contract comercial.

Potrivit art. 46 Cod Comercial obligaţiunile comerciale se probează cu facturi acceptate. Din examinarea facturilor examinate în cauză şi a contractelor închiriere, rezultă că acestea nu poartă ştampila cocontractantului , respectiv a pârâtei din prezenta cauză, ceea ce determină în mod inevitabil consecinţe asupra caracterului cert al creanţei solicitate .

Prin urmare, neexistând nici un înscris însuşit de partea adversă se excede procedura prev. de OUG 119/2007 impunându-se administrarea de probe pe fondul cauzei.

Pentru considerentele expus instanţa va respinge acţiunea ca nefondată.

Tags: OUG 119

Oug 119

SENTINŢA CIVILĂ NR. 673 din 02 martie 2009

INSTANŢA

Prin acţiunea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. …/327/2008, reclamanta-creditoare …, a chemat în judecată pe pârâta-debitoare …, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată pârâta-debitoare la plata sumei de 19237,37 lei reprezentând chirie cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii reclamanta-creditoare a arătat că în baza relaţiilor comerciale cu debitoarea s-a încheiat la data de 15 februarie 2007 contractul de închiriere nr.9, în acest sens reclamanta a încheiat cu pârâta-debitoare un contract ce avea ca obiect închirierea imobilului situat în Tulcea, str. Viticulturii nr.2, proprietatea exclusivă a societăţii reclamante.

Aşa cum prevăd obligaţiile contractuale locatarul SC .. SRL, datora lunar suma de 2000 Euro, fără TVA la cursul zile BNR. În vederea achitării preţului închirierii a emis către pârâta-debitoare factura nr.5167989 din data de 15 ianuarie 2008, în valoare de 8832,24 lei şi factura nr.5167993 din data de 15 februarie 2008 în valoare de 10406,83 lei, valoarea totală a celor două facturi fiind de 19237,37 lei.

Creanţa reclamantei-creditoare este certă reflectând din contractul de închiriere nr.9/15.02.2007, actul adiţional nr.1/30.11.2007 şi cele două facturi mai sus menţionate, fiind confirmată de către debitoare prin însuşirea contractului de închiriere.

S-a mai învederat că în speţă caracterul exigibil ala creanţei rezultă prin natura contractului încheiat şi anume că pârâta-debitoare avea obligaţia ca în cel mult 5 zile de la primirea facturilor să plătească suma datorată.

În drept au fost invocate dispoziţiile OUG 119/2007.

În dovedirea acţiunii reclamanta-creditoare a depus la dosarul cauzei înscrisuri şi concluzii scrise.

Pârâta-debitoare legal citată a formulat întâmpinare în conţinutul căreia a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată , cu cheltuieli de judecată.

S-a arătat în conţinutul întâmpinării că în contul şi în compensarea debitului datorat, pârâta-debitoare SC .. SRL, a vândut reclamantei-creditoare, barca agrement cu motor încorporat şi peridoc la suma de 37103,99 lei sens în care a fost emisă factura nr.000102/03.04.2008.

Urmare a tranzacţiei încheiate reclamanta-creditoare a luat barca din posesia pârâtei.

Apreciază pârâta-debitoare că debitul invocat de către reclamantă s-a stins prin compensare.

În apărare pârâta-debitoare a depus la dosarul cauzei copie a facturii fiscale nr.000102/03.04.2008.

Analizând cauza în raport cu probele administrate, instanţa reţine următoarele:

Între părţi s-a încheiat contractul de închiriere nr.9/ 15.02.2007 ( fila 4) prin care reclamanta-creditoare închiria pârâtei-debitoare imobilul situat în Tulcea, str. Viticulturii nr…., contra unei chirii lunare de 2000 Euro,aşa cum rezultă din actul adiţional nr.1/30.11.2007 la contra tul nr.9/15.02.2007, ambele acte fiind ştampilate şi semnate de către părţile litigante.

Pentru plata sumei datorate reclamanta-creditoare a emis către pârâta-debitoare facturile fiscale nr.5167989/15.01.2008 în valoare de 8832,24 lei ( fila 7) şi factura nr.5167992 /15.02.2008 în valoare de 10406,83 lei (fila 8) din dosar

Potrivit art.2 alin.1 din OUG 119/2007 „prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică creanţelor certe, lichide şi exigibile ce reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani care rezultă din contracte comerciale”.

Instanţa reţine că în cauză sunt întrunite condiţiile cerute de textul de lege mai sus menţionat, creanţa este certă, lichidă şi exigibilă, caracterul cert al creanţei rezultând din contractul de închiriere şi actul adiţional, suma fiind exigibilă întrucât potrivit contractului de închiriere pârâta-debitoare avea obligaţia să deconteze factura fiscală în termen de maxim 5 zile calendaristice.

Nu au putut fi reţinute apărările pârâtei-debitoare privind stingerea debitului prin compensare întrucât pentru a opera compensarea, creanţa ce urmează a fi compensată trebuie să fie certă respectiv existenţa ei să nu fie discutabilă din punct de vedere juridic.

Din examinarea facturii fiscale invocată în apărare de către pârâta-debitoare se reţine că aceasta nu a fost însuşită de către reclamanta-creditoare aşa cum prevăd dispoziţiile Codului comercial.

Pentru considerente expuse instanţa va admite acţiunea, urmând a obliga pârâta-debitoare la plata sumei de 19237,37 lei către reclamanta-creditoare reprezentând chirie în termen de 30 de zile de la comunicare.

În temeiul art.274 C proc. Civ va fi obligată pârâta-debitoare la plata sumei de 1539, 3 lei către reclamanta-creditoare reprezentând cheltuieli de judecată.

Tags: OUG 119

OUG 119

SENTINŢA CIVILĂ NR. 521 din 17 februarie 2009

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. …/327/2008 reclamanta .. a chemat în judecată pe pârâta … pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună emiterea unei ordonanţe de plata împotriva pârâtei pentru suma de 45941, 01 lei cu titlu de preţ şi dobânzi legale aferente până la achitarea integrala a debitului , cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, a arătat că a încheiat cu debitoarea contractul de vânzare – cumpărare nr. 685/05.03.2007 prin care a livrat pârâtei betoane în valoare totală de 1.247.952,11 lei. Arată reclamanta că debitoarea a plătit 1.202.011,10 lei dar a rămas datoare cu un rest de 45.941,01 lei aferent facturilor 0000128/ 30.11.2007 şi 0000157/ 20.12.2007. A precizat reclamanta că în ceea ce priveşte factura datată 30.11.2007 mai sus menţionată în valoare totală de 47517,99 lei a plătit la data de 25.02.2008 suma de 2102,42 lei rămânând un rest de plată de 45415, 57 lei suma datorată şi în prezent.

În conformitate cu prevederile art. 3 din OUG 119/2007 creanţa constând în plata preţului produce dobânzi potrivit art. 43 C. comercial şi OG 9/2000 motiv pentru care solicită obligarea debitoarei şi la plata dobânzii legale calculate de la scadenţa fiecărei facturi până la plata integrală a debitului.

În drept au fost invocate disp. OUG nr.119/2007.

În dovedirea cererii reclamanta a depus la dosar înscrisuri.

Pârâta legal citată, a depus întâmpinare în conţinutul căreia a invocat în principal inadmisibilitatea cererii iar în subsidiar a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată.

S-a arătat în ceea ce priveşte inadmisibilitatea, creanţa invocată de către reclamantă nu îndeplineşte condiţiile legale pentru promovarea cererii nefiind certă, lichidă şi exigibilă.

În ceea ce priveşte caracterul cert al creanţei s-a arătat că niciuna din facturi nu este acceptată la plată prin semnătura angajantă şi ştampilă de către societatea pârâtă.

S-a mai arătat că reclamanta recunoaşte faptul că la primirea facturii nr. 0000128/30.11.2007 şi a anexei nr.1 reprezentând situaţia de plată pe perioada 16.11.2007 – 30.11.2007 pârâta a ştampilat factura şi anexa şi a semnat de primire făcând „ unele menţiuni”. „ Menţiunile ” la care face referire reclamanta şi al căror menţiuni ignora să-l indice sunt de fapt tocmai contestarea sumei pretinse de către reclamantă. În acest sens pârâta a indicat în cadrul acestor observaţii că valoarea livrărilor efectuate este inferioară valorii facturate. Totodată pârâta a returnat situaţia de plată împreună cu obiecţiunile formulate urmând ca aceasta să realizeze stornarea facturii şi emiterea unei noi facturi care să cuprindă sume corespunzătoare valorii livrărilor efectiv realizate.

Totodată creanţa nu este lichidă întrucât cuantumul ei nu rezultă dintr-un înscris care să provină de la sau sa fie recunoscut de către pârâtă. Nu în ultimul rând , nu este exigibilă, cuantumul şi existenţa ei nefiind determinată din chiar înscrisul de creanţă sau din înscrisuri provenind de la pârâta debitoare.

În drept, au fost invocate disp. OUG 119/2007.

Pârâta a depus în apărare înscrisuri la dosarul cauzei .

Reclamanta a depus precizări la dosarul cauzei în conţinutul cărora a arătat că solicită admiterea în parte a acţiunii, respectiv obligarea pârâtei doar la plata dobânzii de 2824,43 lei, cu cheltuieli de judecată în considerarea faptului că a fost achitată creanţa de către debitoare în cursul procesului .

Analizând cauza în raport cu probele administrate în cauză, instanţa reţine următoarele:

Potrivit art. 2 alin 1 din OUG 119/2007 aceasta se aplică creanţelor certe, lichide şi exigibile ce reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani care rezultă din contracte comerciale.

Potrivit art. 9 alin 2 din acelaşi act normativ în cazul în care debitorul contestă creanţa, instanţa verifică dacă această contestaţie este întemeiată.

În speţă, pârâta a contestat în mod argumentat caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei pretinsă de către reclamantă.

Verificând apărările formulate de către pârâtă, instanţa reţine că acestea sunt întemeiate pentru următoare argumente: chiar dacă între părţile litigante s-a încheiat contractul de vânzare – cumpărare nr. 685/ 05.03.2007 ( fila 5) din examinarea facturilor invocate de către reclamantă drept izvor al creanţei datorate de către pârâtă se reţine că aceste facturi nu sunt acceptate la plată prin semnătura şi ştampila societăţii pârâte. Dincolo de acest aspect, se reţine că pârâta a formulat obiecţiuni contestând volumul lucrărilor prestate şi astfel întinderea sumei datorate aspect care rezultă din anexa nr. 1 la situaţia de plată pe perioada 16.11.2007 – 30.11.2007 la contractul de vânzare – cumpărare 685/05.03. 2007, situaţie în care se menţionează că trebuie scăzute din factura finală anumite sume de bani pe care pârâta le-a individualizat fără echivoc ( fila 13 din dosarul cauzei ).

Prin urmare, pârâta a făcut o contestare argumentată a sumei datorată ceea ce înlătură caracterul de creanţă certă, lichidă şi exigibilă pretinsă de reclamantă , motiv pentru care instanţa va respinge acţiunea ca nefondată, apreciind că inadmisibilitatea invocată reprezintă o chestiune care vizează fondul cauzei .

Tags: OUG 119