Tulburare de posesie. Posesia efectivă, condiţie de bază pentru existenţa infracţiunii.

Drept penal. Partea specială

Art. 220 Cod Penal

Incidenţa dispoziţiilor art. 220 C. p. este condiţionată de necesitatea existenţei unei posesii efective exercitate de către partea vătămată, ca stare de fapt concretizată în acţiuni de stăpânire a terenului (cultivare, amenajare, etc.).

În speţa de faţă, aşa cum de altfel a reţinut şi instanţa de apel, partea vătămată nu a intrat în posesia de fapt a terenului aflat în litigiu. Acest aspect rezultă chiar din declaraţiile părţii vătămate, care arată că a cumpărat terenul iar atunci când şi-a manifestat intenţia de a-l ara a constatat că deja o parte din acesta era ocupat de inculpat, precum şi din declaraţia martorului P. I. şi declaraţiile inculpatului.

Nefiind îndeplinită condiţia de bază pentru reţinerea în sarcina inculpatului a săvârşirii infracţiunii de tulburare de posesie prevăzută de art. 220 Cp., respectiv o posesie efectivă exercitată de către partea vătămată, aceasta din urmă are la îndemână acţiunea civilă în revendicare pentru apărarea şi conservarea dreptului său de proprietate, singura în măsură să-i protejeze eficient interesele în această situaţie.

Curtea de Apel Bacău – Secţia penală şi

pentru cauze cu minori şi de familie

Decizia penală nr. 705 din 19 noiembrie 2009.

Prin decizia penală nr. 248/AP/05.08.2009 pronunţată de Tribunalul Neamţ în dosarul penal nr. 2815. /291/2007 au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău şi partea vătămată M. E. împotriva sentinţei penale nr. 556/27.10.2008 a Judecătoriei Roman.

A fost desfiinţată sentinţa apelată şi rejudecându-se cauza a fost dispusă condamnarea inculpatului împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpatul C. C. A fost criticată decizia recurată pe motiv că nu a fost aut în vedere caracterul civil al litigiului dintre părţi, faptul că terenul înscris în titlul de proprietate al inculpatului se suprapune în parte cu cel dobândit de către partea vătămată prin act de vânzare – cumpărare. S-a solicitat casarea deciziei recurate şi menţinerea sentinţei nr. 556/27.10.2008 a Judecătoriei Roman.

Analizând recursul formulat în funcţie de motivele de recurs invocate, precum şi din oficiu instanţa reţine următoarele:

Incidenţa dispoziţiilor art. 220 C. p. este condiţionată de necesitatea existenţei unei posesii efective exercitate de către partea vătămată, ca stare de fapt concretizată în acţiuni de stăpânire a terenului (cultivare, amenajare, etc.).

În speţa de faţă, aşa cum de altfel a reţinut şi instanţa de apel, partea vătămată nu a intrat în posesia de fapt a terenului aflat în litigiu. Acest aspect rezultă chiar din declaraţiile părţii vătămate, care arată că a cumpărat terenul iar atunci când şi-a manifestat intenţia de a-l ara a constatat că deja o parte din acesta era ocupat de inculpat, precum şi din declaraţia martorului P.I. şi declaraţiile inculpatului.

Nefiind îndeplinită condiţia de bază pentru reţinerea în sarcina inculpatului a săvârşirii infracţiunii de tulburare de posesie prevăzută de art. 220 Cp., respectiv o posesie efectivă exercitată de către partea vătămată, aceasta din urmă are la îndemână acţiunea civilă în revendicare pentru apărarea şi conservarea dreptului său de proprietate, singura în măsură să-i protejeze eficient interesele în această situaţie.

Se observă astfel că instanţa de apel în mod greşit a dispus condamnarea inculpatului, situaţia de fapt mai sus expusă impunând achitarea acestuia întrucât litigiul dintre părţi este unul de natură civilă, fiind astfel incident motivul de recurs prevăzut de art. 385 ind. 9 pct. 13 C.p.p.

Va fi admis prin urmare recursul inculpatului, casată decizia recurată şi menţinută sentinţa cu nr. 556/27.10.2008 a Judecătoriei Roman prin care a fost dispusă achitarea inculpatului.

Tags: Tulburare de posesie

Tulburare de posesie

Tip speţă: sentinta penala

Titlu: tulburare de posesie

Data speţă: 30.09.2010

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buhuşi nr. 361/P/ 2007 înregistrat pe rolul Judecătoriei Buhuşi sub nr. 18/199/2008 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului D.O. pentru săvârşirea infracţiunii de tulburare de posesie, prevăzută de art.220 al. 2 C.pen.

În fapt , prin actul de sesizare s-a reţinut că în luna aprilie 2007 inculpatul ar fi ocupat, fără drept, prin desfiinţarea semnelor de hotar, suprafaţa de 180 m.p., teren aparţinand părţilor vătămate B. D. – L. şi Gh. L.. Numitul B. M., în calitate de reprezentant legal al părţilor vătămate s-a constituit parte civilă, în cursul urmaririi penale, cu suma de 6.000 lei. Ulterior, la data de 05.11.2009, prin cererile trimise prin fax instantei, partile civile au precizat ca suma reprezinta 2000 lei, cheltuieli de judecata si 4000 lei despagubiri civile pentru lipsa de folosinta a terenului.

La data de 28.05.2008, prin incheierea de sedinta, instanta a dispus scoaterea reprezentantului B. M. de pe concept, apreciind ca nu are procura speciala de reprezentare a partilor vatamate.

Prin sentinta penala nr.121/11.09.2008, pronuntata in dosarul de fata, a fost admisa exceptia nelegalei sesizari a instantei, motivat de faptul ca Ordonanata nr.1149/II/2/2007 a Parchetului de pe langa Judecatoria Buhusi este nula absolut, nulitate constatata de instanta potrivit art.197 C.pr.pen.

Prin decizia nr.435/R/2009 a Tribunalului Bacau a fost admis recursul împotriva s.p. nr. 121/11.09.2008, fiind casată în totalitate sentinta recurata, mentinandu-se actele pana la data de 16.07.2008, inclusiv.

Inculpatul a fost asistat de catre av. B.E., aparator angajat. Partile vatamate au fost reprezentate de catre av.angajat C. A., pana la termenul din data de 18.03.2010, cand a invederat instantei, la solicitarea acesteia, ca a reziliat contractul de asistenta juridica cu acestea.

Partile vatamate, legal citate, prin scrisoare recomandata, la resedintele din Italia, nu s-au prezentat in fata instantei.

Analizînd întregul material probator administrat în cursul urmăririi penale şi cercetării judecătoreşti instanţa reţine următoarea situaţie de fapt :

În baza contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 532/31.07.2007 la B.N.P. din oraşul Buhuşi, părţile vătămăte, în calitate de cumpărători, au dobândit de la numitul Bârsan Gheorghe, în calitate de vânzător, suprafaţa de 1611 m.p. teren arabil, situat în extravilanul localităţii Buhuşi, sola 37, parcela 614/2, cu nr. cadastral 1245, înscris în cartea funciară nr. 1714/N a localităţii Buhuşi.

Prin contractul de donaţie, autentificat sub nr. 1531/17.10.1996, la B.N.P. din oraşul Buhuşi, inculpatul, în calitate de donatar, a primit de la A. M., în calitate de donatoare, suprafaţa de 4700 m.p. teren arabil situat în extravilanul localităţii Buhuşi, sola 37, parcela 620/41.

După dobândirea terenului de către învinuit s-a făcut o aliniere a terenurilor cu hotarul cimitirului nou construit în zonă.

În aceste condiţii deţinătorii de terenuri, care se învecinează cu terenul inculpatului D. O. au ocupat o parte din terenul acestuia pentru întregirea proprietăţilor lor.

D. O. i-a acţionat în judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1613/08.10.2002 a Judecătoriei Buhuşi, rămasă definitivă la data de 12.08.2003 prin decizia civilă nr. 659/13.06.2003 a Tribunalului Bacău, deţinătorii respectivelor terenuri vecine cu terenul inculpatului D. O. au fost obligaţi să lase acestuia, în deplină proprietate, suprafaţa totală de 1540 m.p.

La data de 27.03.2007 hotărârea judecătorească a fost pusă în executare de executorul judecătoresc.

S-a constatat că inculpatul nu chemase în judecată şi pe numitul B. Gh., care vânduse o suprafaţă de teren, vecină cu a sa, părţilor vătămate.

La data punerii în executare a hotărârii judecătoreşti, inculpatului i s-a atras atenţia asupra acestei situaţii atât de către executorul judecătoresc, cât şi de vecinii care cunoşteau situaţia.

În condiţiile arătate, inculpatul nu a fost pus în posesie pe terenul deţinut de părţile vătămate, prin cumpărare de la B. Gh..

Deşi a fost atenţionat de executorul judecătoresc să nu ocupe acea suprafaţă de teren, inculpatul a strămutat gardul despărţitor al celor două proprietăţi, ocupând, fără drept, suprafaţa de 180 m.p., din terenul părţilor vătămate.

Audiat in instanta (fila 191), inculpatul a recunoscut faptul ca a inchis terenul in litigiu cu gard, intrucat intrau vitele. De asemenea, a precizat ca a realizat abia dupa ce partile vatamate au formulat plangere la politie ca, pentru acel teren, nu are titlu de proprietate, crezand, in acest rastimp, ca executorul il pusese in posesie pentru toată suprafaţa (1540 mp); in acest sens, s-a adresat instantei civile, dosarul fiind suspendat pana la solutionarea cauzei de fata.

Decaratia inculpatului se coroboreaza cu declaratiile martorilor care au confirmat faptul ca , la vremea respectiva, au existat discutii in ceea ce priveste punerea in posesie de catre executor cu privire la suprafata in litigiu, astfel incat nu poate fi pusa la indoiala latura subiectiva a infractiunii.

În ceea ce priveste latura obiectiva, instanta va analiza masura in care fapta intruneste toate elementele prevazute de lege pentru a fi incadrata in prevederile art.220 al.2 C.pen., care pedepseste “Ocuparea, în întregime sau în parte, fără drept, a unui imobil aflat în posesia altuia, fără consimţământul acestuia sau fără aprobare prealabilă primită în condiţiile legii, ori refuzul de a elibera imobilul astfel ocupat” săvârşită “prin violenţă sau ameninţare ori prin desfiinţarea semnelor de hotar, a reperelor de marcare”.

Astfel, din materialul probator –declaraţiile martorilor coroborate cu declaratia inculpatului rezultă faptul că executorul judecatoresc a efectuat operatiunea de punere in posesie, la data de 27.03.2007, pentru suprafetele trecute in sentinta civila nr.1613/2003 a Judecatoriei Buhusi. Terenurile au fost delimitate cu ţăruşi, conform celor declarate de către executor, insa inculpatul a mutat limitele proprietăţii sale, înlăturând semnele de hotar şi ocupând, astfel, o fâşie de câtiva metri (3 până la 6 metri, conform declaraţiilor martorilor) din terenul părţilor vătămate. Ulterior, inculpatul a stricat gardul provizoriu, ridicat pentru a limita accesul animalelor pe proprietatea sa.

În aceste condiţii, instanţa apreciază că, deşi au existat elementele care să conducă la încadrarea juridică a faptei în infracţiunea de tulburare de posesie, prin atingerea minimă adusă valorilor ocrotite de lege, prin imprejurările concrete în care a fost săvârşită, prin urmările produse, fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, instanţa urmând să constate existenţa cazului prevăzut de art.10 lit.b1C.pr.pen. şi să aplice prevederile art.11 pct.2, lit.a C.pr.pen., în sensul achitării inculpatului.

În temeiul art 181C.pen rap. la art. 91 alin 1 lit. c C.pen ,va aplica inculpatului sancţiunea amenzii administrative.

În ceea ce priveşte latura civilă, văzând prevederile art.15 C.pr.pen., confom cărora constituirea ca parte civilă se poate face în cursul urmăririi penale, precum şi în faţa instanţei de judecată, până la citirea actului de sesizare, instanţa apreciază că demersurile procuratorului B. M., în calitate de reprezentant al părţilor vătămate, de a se constitui parte civilă în cursul urmăririi penale au rămas fără efect, întrucat instanţa a stabilit prin incheierea din data de 28.05.2008 (menţinută, ca act procedural, după casarea cu trimitere în vederea continuării judecăţii), faptul că acesta nu întruneşte condiţiile legale pentru a avea calitatea de reprezentant al părţilor vătămate, neavând procură specială din partea lui B. D. sau Gh. L.. In aceste condiţii, nici înscrisurile trimise prin fax (aflate la filele 122-126) la data de 05.11.2009 nu pot fi interpretate ca şi acte de constituire părţi civile, in ceea ce priveşte părţile vătămate, prin urmare, instanţa nu se va pronunţa pe latura civilă.

În temeiul art 192 alin 1 pct .1 lit. d C.pr.pen. va obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Tags: Tulburare de posesie

Tulburare de posesie. Modificările aduse art. 220 din Codul Penal prin Legea nr. 247/2005 nu afectează legalitatea sesizării instanţei făcută prin plângere prealabilă introdusă anterior datei de intrare în vigoare a acestei legi.

Tulburare de posesie. Modificările aduse art. 220 din Codul Penal prin Legea nr. 247/2005 nu afectează legalitatea sesizării instanţei făcută prin plângere prealabilă introdusă anterior datei de intrare în vigoare a acestei legi. Incidenţa şi efectele principiului tempus regit actum

Prin sentinţa penală nr.1998/21.12.2005 pronunţată de Judecătoria Paşcani în dosarul nr.2838/2005, în temeiul art. 285 Cod procedură penală, s-a dispus trimiterea plângerii formulate de partea vătămată I. L. la Parchetul de pe lângă Judecătoria Paşcani pentru a se efectua cercetări sub aspectul săvârşirii de către inculpatul M. C. a infracţiunii prevăzută de art. 220 Cod penal.
* * *
Pentru a se pronunţa astfel Judecătoria Paşcani, în esenţă, a reţinut următoarele:
Pe parcursul judecăţii, prin Legea nr.247/2005, care a intrat în vigoare la data de 27.07.2005, a fost modificat art. 220 alin.4 Cod penal în sensul că pentru infracţiunea de „tulburare de posesie” nu mai este necesară o plângere prealabilă a părţii vătămate pentru a se pune în mişcare acţiunea penală.
S-a arătat că potrivit art. 2 Cod pr. pen. – care consacră principiul oficialităţii procesului penal – actele necesare desfăşurării procesului penal se îndeplinesc din oficiu, afară de cazul când prin lege se dispune altfel. O excepţie de la acest principiu – ce constituie o regulă de bază a procesului penal – o reprezintă situaţia în care legea condiţionează desfăşurarea procesului penal de existenţa unei plângeri prealabile făcute de partea vătămată. În cazul infracţiunii de „tulburare de posesie” o astfel de condiţie nu mai apare în urma modificărilor intervenite prin Legea nr.247/2005, ceea ce înseamnă că plângerea părţii vătămate, prin care se solicită tragerea la răspundere penală a făptuitorului pentru săvârşirea acestei infracţiuni, este o plângere simplă, care nu poate constitui un act de sesizare a instanţei, aşa cum este plângerea prealabilă directă introdusă la instanţa de judecată. În aceste condiţii, acţiunea penală se poate pune în mişcare doar de procuror, prin ordonanţă sau rechizitoriu, iar exercitarea acţiunii penale este încredinţată de titularul acesteia – statul – procurorului.
În consecinţă, s-a apreciat că instanţa poate fi sesizată cu privire la săvârşirea unei infracţiuni de „tulburare de posesie” doar prin rechizitoriu, articolul 279 alin. 2 lit. a Cod pr. pen. – ce prevede introducerea plângerii prealabile direct la instanţă pentru această infracţiune – nemaifiind aplicabil. Chiar dacă articolul 279 Cod pr. pen. nu a fost modificat expres se poate vorbi de o modificare implicită a acestuia ca o consecinţă logică a modificării art. 220 Cod penal. S-a mai argumentat că dispoziţia art. 279 alin. 2 lit. a Cod pr. pen. privind introducerea plângerii prealabile direct la instanţă pentru această infracţiune a rămas, practic, fără obiect din moment ce această normă penală incriminatorie nu mai prevede necesitatea unei plângeri prealabile pentru punerea în mişcare acţiunii penale, tragerea la răspundere penală făcându-se din oficiu.
S-a subliniat că, potrivit art.10 Cod penal, legea penală se aplică infracţiunilor săvârşite în timpul cât ea este în vigoare.
S-a mai arătat că infracţiunea de „tulburare de posesie” este o infracţiune continuă, prezentând un moment al consumării şi unul al epuizării infracţiunii, legea penală ce îi este aplicabilă fiind cea din momentul epuizării. Infracţiunea de „tulburare de posesie” nu se epuizează la data formulării plângerii penale de către persoana vătămată, ci la data încetării ocupării, fără drept, a imobilului din iniţiativa făptuitorului ori la data condamnării chiar definitive a acestuia. De asemenea, infracţiunea de „tulburare de posesie” se consideră săvârşită la data de epuizării.
Deci, relevantă pentru aplicarea art.220 Cod penal – astfel cum a fost modificat prin Legea nr.247/2005 – nu este data introducerii plângerii penale pe rolul instanţei de judecată, ci data săvârşirii infracţiunii.
S-a arătat că, în speţa de faţă, din plângerea părţii vătămate rezultă că terenul său ar fi ocupat în continuare de inculpaţi, acesta fiind motivul determinant pentru formularea plângerii sale; deci a intervenit momentul consumării infracţiunii, iar nu şi cel al epuizării, aplicându-se legea penală nouă.
Ceea ce s-a modificat prin Legea nr.247/2005 este o normă de drept penal, fiind incidente dispoziţiile Codului penal privind aplicarea legii penale în timp, fiind modificată însă şi o normă de drept procesual penal.
Legiuitorul a apreciat că, în condiţiile actuale, infracţiunea de „tulburare de posesie” are o periculozitate socială sporită, urmărirea penală devenind obligatorie şi trebuind a fi efectuată indiferent de data formulării plângerii penale de către persoana vătămată.
Prima instanţă a reţinut că, deşi, la data introducerii plângerii de către partea vătămată aceasta era corect îndreptată direct la instanţa de judecată, datorită modificărilor legislative intervenite, ea nu mai poate constitui un act de inculpare, instanţa putând fi sesizată doar prin rechizitoriu, după efectuarea urmăririi penale. De aceea, s-a apreciat că plângerea părţii vătămate, ce nu mai are ca efect punerea în mişcare a acţiunii penale, trebuie trimisă la Parchet pentru efectuarea de cercetări, urmând ca ulterior Parchetul să sesizeze instanţa prin rechizitoriu, dacă va aprecia că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de „tulburare de posesie” şi nu va exista vreunul din cazurile care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale, prevăzute de art. 10 Cod pr. pen..
* * *
Împotriva acestei sentinţe penale, în termenul legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Paşcani.
Prin decizia penală nr. 354/14.03.2006 pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosarul nr. 1841/2006 s-a admis recursul declarat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Paşcani împotriva sentinţei penale nr.1998/21.12.2005 pronunţată de Judecătoria Paşcani în dosarul nr.2838/2005, sentinţă care a fost casată integral, dispunându-se trimiterea cauzei pentru continuarea judecăţii la instanţa de fond.
Pentru a decide astfel tribunalul a reţinut următoarele:
În mod greşit prima instanţă a stabilit că nu a fost legal sesizată cu judecarea infracţiunii de „tulburare de posesie”, pentru care a formulat plângere prealabilă, la data de 12.04.2005, partea vătămată I. L., dispunând nelegal trimiterea cauzei, în baza art. 285 Cod pr. pen., la Parchetul de pe lângă Judecătoria Paşcani pentru efectuarea de cercetări.
În speţă, partea vătămată I. L., prin plângerea adresată iniţial, în mod greşit, Postului de Poliţie C., a reclamat faptul că la data de 19.03.2005 inculpatul M. C. i-a ocupat abuziv o suprafaţă de cca. 500 mp din grădina sa, de pe care i-a tăiat mai muţi arbori de salcâm, pe care şi i-a însuşit. Prin rezoluţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani dată în dosarul nr.1305/P/2005 la data de 06.06.2005 s-a dispus, pe de o parte, neînceperea urmăririi penale faţă de M. C. în ceea ce priveşte infracţiunile de „distrugere” prev. de art. 217 alin.1 Cod pr. pen. şi „furt” prev. de art. 208 alin. 1 Cod pr. pen., iar, pe de altă parte, trimiterea (în baza art. 285 Cod pr. pen) plângerii părţii vătămate Judecătoriei Paşcani, spre competentă soluţionare sub aspectul infracţiunii de „tulburare de posesie” prev . de art.220 alin. 1 Cod penal, reţinându-se că pentru această infracţiune, la acea dată, plângerea prealabilă fusese îndreptată greşit la organele de urmărire penală, în loc să fi fost adresată direct instanţei de judecată.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Paşcani la data de 24.06.2005, sub nr. 2838/2005. La acea dată, pentru infracţiunea de „tulburare de posesie” prevăzută de art.220 Cod penal acţiunea penală se punea în mişcare la plângerea prealabilă a părţii vătămate adresată direct instanţei de judecată. Prin urmare, sesizarea legală a instanţei de judecată se făcea la plângerea prealabilă a părţii vătămate. În consecinţă, şi în speţa de faţă sesizarea primei instanţe s-a făcut în mod legal.
Abia ulterior, prin Titlul IX al Legii nr. 247/2005, care a intrat în vigoare la data de 25.07.2005, articolul 220 Cod penal a fost modificat, pentru punerea în mişcare a acţiunii penale nemaifiind necesară plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Prin urmare, în cazul acestei infracţiuni, în prezent, acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu, iar sesizarea instanţei trebuie făcută prin rechizitoriu (şi nu direct prin plângere prealabilă).
Dispoziţiile articolului unic pct. 2 al Titlului IX din Legea 247/2005 nu fac nici un fel de distincţie în funcţie de data comiterii faptei ori de cea a epuizării ei (în situaţia infracţiunilor continue) şi nici nu au stipulat dispoziţii tranzitorii. Prin urmare, unde legea nu distinge nici interpretul nu o poate face.
Pe de altă parte, legea procesual penală este de imediată aplicare şi cu efect numai pentru viitor, de la intrarea sa în vigoare şi până la ieşirea sa din vigoare (temus regit actum). În speţă, prima instanţă a legal fost sesizată la data de 24.06.2005 în baza plângerii persoanei vătămate I. L., deci înaintea intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005.
Totodată, actele procesuale (inclusiv cel al sesizării instanţei) şi procedurale efectuate potrivit legii de procedură penală în vigoare la acel moment rămân valabile şi după modificarea acesteia. Într-adevăr, potrivit principiului temus regit actum toate activităţile procesuale se realizează numai în conformitate cu legea aplicabilă în momentul efectuării actului. Acest principiu este de strictă interpretare şi el implică, pe de o parte, efectuarea tuturor actelor procesuale şi procedurale în conformitate cu legea în vigoare, iar, pe de altă parte, recunoaşterea ca valabile a actelor efectuate anterior intrării în vigoare a legii de procedură (deci: inclusiv cele privitoare la sesizarea instanţei). Dispoziţiile Legii 247/2005 nu cuprind vreo dispoziţie tranzitorie care să dispună în sens contrar.
S-a constatat şi că prima instanţa a făcut greşit trimitere – în considerentele sentinţei recurate – pentru argumentarea soluţiei pronunţate, la dispoziţiile Codului penal referitoare la aplicarea legii penale în timp, dispoziţii irelevante însă în materia sesizării instanţei, care este o chestiune exclusivă de drept procesual penal. Aşadar, problema în discuţie – cea a legalităţii sesizării instanţei la plângerea prealabilă a părţii vătămate şi nu cea a competenţei instanţei, cum greşit s-a arătat în motivele de recurs ale Parchetului (chestiunea necompetenţei se poate pune numai între organe judiciare de acelaşi fel: fie doar între instanţe, fie doar între organele de cercetare penală) – este una de drept procesual penal şi nu una de drept penal material.
În consecinţă, greşit a apreciat prima instanţă că nu a fost legal sesizată. Numai în ipoteza în care, prima instanţă ar fi fost investită după intrarea în vigoare a Legii 247/2005 (publicată în M.O. nr. 653/22.07.2005) ar fi fost nelegal sesizată.
În privinţa sesizării instanţei, în speţă, este irelevantă data comiterii pretinsei fapte penale ori data epuizării activităţii infracţionale. Ceea ce interesează este ca la momentul sesizării instanţei să se fi respectat dispoziţiile legale în această materie ceea, în cauză, s-a făcut.

Tags: Tulburare de posesie

Tulburare de posesie, art. 220 C.p., art. 193 C.p.

SENTINŢA PENALĂ Nr. 231/9.09.2010

Prin rechizitoriul înregistrat la această instanţă, Parchetul de pe lângă Judecătorie a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului E.H., cu datele de stare civilă din dispozitiv, pentru săvârşirea infracţiunilor de tulburare de posesie, prev. de art. 220 alin. 1 Cod penal şi ameninţare, prev. de art. 193 alin. 1 Cod penal, constând în aceea că a ocupat în mod abuziv o suprafaţă de teren aparţinând părţii vătămate X.C., pe care a ameninţat-o cu acte de violenţă.

Prin sentinţa penală nr. xxx/13 august 2009, Judecătoria a aplicat inculpatului sancţiunea amenzii administrative pentru cele două infracţiuni, a dispus restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii şi a obligat pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Prin decizia penală nr. xxxx/AP/18.12.2009, Tribunalul Neamţ a admis în parte apelul declarat de inculpat împotriva hotărârii instanţei de fond, şi în consecinţă a achitat pe inculpat, pentru săvârşirea infracţiunilor de tulburare de posesie, prev. de art. 220 alin. 1 Cod penal şi ameninţare, prev. de art. 193 alin. 1 Cod penal, în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d Cod procedură penală, înlăturând totodată dispoziţiile privind restabilirea situaţiei anterioare, prevăzută de art. 170 Cod procedură penală şi obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Tribunalul a reţinut în esenţă că în mod greşit instanţa de fond a înlăturat declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, declaraţii care se coroborează cu raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert tehnic judiciar Y.; că în mod greşit au fost menţinute concluziile expertizei tehnice întocmite în cursul urmăririi penale de expert tehnic , care nu l-a convocat pe inculpat la efectuarea expertizei şi din această cauză nu a putut fi prezent la măsurători, măsurători care au fost făcute în lipsa sa. A concluzionat tribunalul că acest raport de expertiză, întocmit în condiţiile arătate, este nul.

Prin decizia penală nr. xxx/18.xx.2010, Curtea de Apel Bacău a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ împotriva deciziei penale nr. xxxx/AP/18.12.2009, au fost casate în totalitate decizia penală recurată şi sentinţa instanţei de fond, dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.

Prin aceeaşi hotărâre, au fost menţinute actele procedurale efectuate în cauză de instanţa de fond, mai puţin cele de la termenul de judecată din data de 17.04.2008, respectiv depoziţiile martorilor I.S. şi C.D., şi desemnarea expertului tehnic judiciar Y. şi a raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit de acesta.

Curtea a reţinut în esenţă că audierea martorilor din lucrări I.S. şi C.D., precum şi desemnarea expertului tehnic judiciar Y. s-au făcut în lipsa apărătorului ales al inculpatului, încălcări care sunt prevăzute cu sancţiunea nulităţii absolute, potrivit art. 197 alin. 2 Cod procedură penală, efectele acestora atrăgând ineficienţa juridică a actelor întocmite cu încălcarea legii, acestea urmând a fi refăcute de prima instanţă.

În rejudecarea cauzei după casare, instanţa a dispus audierea martorilor I.S. şi C.D., depoziţiile acestora fiind consemnate la dosarul cauzei.

De asemenea, instanţa a pus în discuţia părţilor efectuarea unei expertize tehnice topocadastrale, atât inculpatul cât şi partea vătămată s-au opus acestei probe.

Examinând probele administrate atât în cursul urmăririi penale, cât şi nemijlocit în instanţă, se reţine următoarea situaţie de fapt :

Partea vătămată X.C. şi soţul său X.M. sunt proprietarii suprafeţei de 1074 mp teren curţi-construcţii, arabil şi cale de acces, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. xxxxx/10.11.1981, în partea de nord învecinându-se cu inculpatul E.H..

La data de 22.05.2009, inculpatul a edificat pe latura de nord a terenului său, care se învecinează cu terenul părţii vătămate, un gard din stâlpi metalici, ajutat fiind de martorii I.S. şi C.D.. Martorul I.S. a declarat că, la cererea inculpatului, a deschis porţile din fier care delimitează calea de acces a părţii vătămate, au intrat pe acest teren al părţii vătămate, au scos stâlpii vechi din lemn de la gardul limitrof şi au amplasat alţi stâlpi din ţeavă metalică.

Din cuprinsul raportului de expertiză întocmit în cursul urmăririi penale de expert tehnic judiciar M (filele 26, 27 d.u.p.), rezultă că prin construcţia de către inculpat a gardului din tablă pe o lungime de 19,39 m, respectiv aliniamentul CDEFGHJ din schiţa anexă la raport, s-a modificat conturul căii de acces a părţii vătămate, care anterior edificării gardului avea un alt aliniament.

În urma modificării conturului căii de acces, inculpatul a ocupat din terenul părţii vătămate suprafaţa de 9 mp.

Această situaţie de fapt rezultă cu claritate din cuprinsul raportului de expertiză întocmit de expert tehnic judiciar , lucrare care nu a fost contestată de niciuna din părţi în cursul urmăririi penale, deci excepţia nulităţii acestui raport de expertiză nu a fost invocată în termenul prevăzut de lege.

Martorii audiaţi în cauză, atât la prima judecată în fond a cauzei cât şi la rejudecarea cauzei în fond după casare, au declarat că gardul refăcut respectă vechiul amplasament, acestea sunt însă aprecieri generice, presupuneri ale martorilor, în condiţiile în care s-a stabilit de către o persoană autorizată (expertul tehnic numit în cauză) că, prin fapta culpabilă a inculpatului, s-a modificat conturul căii de acces proprietatea părţii vătămate.

Depoziţiile martorilor audiaţi în cauză nu pot servi cu certitudine la aflarea adevărului, cu atât mai mult cu cât inculpatul a refăcut gardul vechi fără a cere şi a deţine autorizaţie de construire în acest sens.

De asemenea, lucrarea întocmită de expertul tehnic judiciar Apostol Florin, prin dispoziţia primei instanţe de fond, nu poate fi reţinută, motivat de faptul că este incompletă, cu atât mai mult cu cât prin decizia curţii acest raport de expertiză nu se mai menţine în cauză.

Tulburarea de posesie – incriminată în art. 220 Cod penal – reprezintă ocuparea fără drept, prin violenţă sau printr-o intervenţie în structura semnelor de hotar, a unui imobil aflat în posesia altuia.

Din probele administrate, instanţa reţine că fapta inculpatului E.H. de a ocupa fără drept, prin refacerea unui gard, 9 mp din calea de acces aflată în posesia părţii vătămate, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tulburare de posesie.

La individualizarea pedepsei ce va fi aplicată, instanţa va avea în vedere gradul de pericol social al infracţiunii, circumstanţele concrete în care a fost comisă, persoana inculpatului, care a sfidat organele de cercetare penală, iar în instanţă a avut o poziţie procesuală nesinceră, de asemenea a mai fost condamnat pentru fapte cu violenţă; pe de altă parte, instanţa va avea în vedere vârsta inculpatului, ocupaţia şi gradul de cultură al acestuia, şi în raport de aceste criterii se reţine că scopul educativ şi preventiv al pedepsei va putea fi realizat prin condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii, orientată sub minimul special prevăzut de legea penală.

Cum pedeapsa ce va fi aplicată nu depăşeşte 3 ani, iar inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, instanţa va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, sens în care se va stabili termen de încercare, iar inculpatul va fi atenţionat cu privire la situaţiile care atrag revocarea acestui beneficiu.

În baza art. 170 Cod procedură penală, se va dispune restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii, iar în baza art. 191, art. 193 Cod procedură penală, inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat şi partea vătămată.

Tags: Tulburare de posesie