Top

COMPETENŢA INSTANŢEI DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV DETERMINATĂ DE AUTORITATEA PUBLICĂ EMITENTĂ A ACTULUI CONTESTAT

Prin cererea înregistrată sub nr.2657/2003 la Tribunalul Vrancea, reclamantul A. A. a solicitat anularea deciziei nr.077394/1998 emisă de Secţia P.M. din cadrul M.A.N.

Tribunalul Vrancea prin sentinţa civilă nr.178/16 decembrie 2003 a respins excepţia lipsei competenţei materiale a acestei instanţe de a soluţiona cererea, iar pe fond a respins acţiunea ca fiind tardivă, reţinând că reclamantul nu a respectat termenul de 30 zile în care putea sesiza instanţa.

Împotriva acestei instanţe a declarat recurs reclamantul A.A. Acesta a arătat că necunoaşterea legislaţiei şi lipsa mijloacelor financiare nu i-au permis angajarea unui apărător.

Recursul a fost admis.

Potrivit art.3 Cod procedură civilă, cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităţii centrale sunt de competenţa Curţilor de Apel, iar instanţa de fond, încălcând acest text, a soluţionat cauza pe fond deşi nu era competentă material.

Etichete:

Competenţa instanţei de contencios administrativ de a judeca cereri de reformare a contractelor de vânzare-cumpărare, după ce acesta a intrat în circuitul civil

Cum scopul real urmărit de reclamantă, prin acţiunea de faţă, este acela de a impune vânzătorului încheierea unui alt contract decât cel convenit anterior, încheiat în formă autentică, în condiţiile în care bunul ce a făcut obiectul vânzării-cumpărării nu mai face parte din categoria „bunurilor proprietate publică” ci avea regimul unui bun din domeniul privat al Municipiului Iaşi, iar OUG nr. 68/2008 nu reglementa ea însăşi o astfel de procedură, prima instanţă era obligată să constate că, atâta timp cât legea specială nu prevedea în mod expres competenţa materială a instanţei de contencios administrativ de a soluţiona o astfel de cerere, care nici măcar nu poate fi inclusă în categoria de „litigii” de natura celor enumerate la art. 8 din Legea nr. 554/2004, din moment ce prin acţiune nu se cere exercitarea controlului de legalitate a condiţiilor în care s-a perfectat contractul, ci impunerea voinţei cumpărătorului asupra voinţei vânzătorului, pe temeiuri ce au intervenit ulterior perfectării acordului de voinţă al părţilor contractante şi străine operaţiunii de negociere, competenţa de soluţionare a acţiunii, în întregul ei, revenea judecătoriei şi nu instanţei de contencios administrativ.
Curtea de Apel Iaşi, decizia nr. 754/C.A. din 20 decembrie 2010,
O.U.G. nr. 68/2008

Etichete: