Dividende. Daune interese moratorii. Elemente de identificare a prejudiciului produs prin îndeplinirea cu întârziere a obligaţiei de plată.

Lipsa de folosinţă a sumelor de bani prezumă un prejudiciu al reclamantului – creditor al obligaţiei de plată – însă în absenţa unei reglementări privind cuantumul dobânzii legale nu poate fi reţinut orice criteriu de determinare a acestuia.

F.P.S., ca instituţie publică implicată în procesul de privatizare, este obligată prin lege să deruleze operaţiunile financiare exclusiv prin trezoreriile statului. Prin urmare, această instituţie nu îşi poate raporta calculul daunelor interese la valoarea dobânzilor acordate de o societate bancară, la depozitele pe un an constituite de persoanele juridice.

La 14.09.2000, reclamantul FONDUL PROPRIETĂŢII DE STAT Bucureşti a solicitat Tribunalului Constanţa ca pe baza probelor administrate să se dispună obligarea pârâtei S.C. MALBERA S.A. Constanţa la plata sumei de 232.186.268 lei daune interese moratorii, pentru plata cu întârziere a dividendelor calculate în exerciţiul financiar 1996, la nivelul dobânzilor bonificate de B.R.D. la depozitele constituite de persoanele juridice pe termen de un an.

În considerente, reclamantul a arătat că a avut calitatea de acţionar al societăţii pârâte şi că în această calitate a aprobat în Adunarea Generală a Acţionarilor bilanţul contabil pentru exerciţiul financiar al anului 1996 ; conform acestuia, F.P.S. era îndreptăţit la plata unei diferenţe de 1.018.135.000 lei.

Se susţine că deşi s-a acordat un termen de graţie până la 30.09.1997, societatea pârâtă a achitat dividendele în cursul anului 1998, cu ordinele de plată nr. 3/05.01.1998, nr. 28/ 09.01.1998, nr. 1335/ 18.08.1998 şi nr. 1931/ 20.10.1998, motiv pentru au fost calculate daune interese moratorii, începând cu 01.10.1997 şi până la data plăţii.

Sub aspectul temeiului legal, reclamantul a invocat dispoziţiile art. 43 cod com.; s-a arătat că aceste daune interese moratorii se întemeiază pe prezumţia legală a curgerii de dobânzi în cazul lipsei de folosinţă a banilor.

Pârâta s-a apărat, susţinând prin întâmpinare că acţiunea este nefondată.

S-a apreciat că obligaţia de plată a dividendelor nu este purtătoare de dobândă şi că în şedinţele A.G.A. reprezentantul F.P.S. nu a pus în discuţie aspectul neachitării în termen a acestor sume.

În raport de susţinerile ambelor părţi, de înscrisurile prezentate în cauză, vor fi reţinute următoarele considerente:

Reclamantul pretinde daune interese moratorii pentru achitarea cu întârziere de către societatea pârâtă a dividendelor cuvenite în baza bilanţului contabil prezentat şi aprobat în unanimitate în şedinţa A.G.A. din 1997, pentru anul precedent.

Daunele interese moratorii, definite în doctrină ca fiind echivalentul prejudiciului pe care creditorul îl suferă ca urmare a executării cu întârziere a obligaţiei, îşi au temeiul juridic în textul art. 1082 cod civil, iar în materie comercială curgerea lor este direct legată de împlinirea termenului scadenţei.

Dispoziţiile art. 43 cod com. prevăd astfel că datoriile comerciale lichide produc dobândă de drept din ziua exigibilităţii lor.

În raport de aceste dispoziţii legale vor fi înlăturate apărările pârâtei privind inexistenţa unei scadenţe a sumelor datorate fostului acţionar, cu titlu de dividende şi asumarea unui risc de neexecutare a contractului.

În speţă, însă, reclamantul îşi raportează calculul daunelor interese la valoarea dobânzilor acordate de B.R.D. S.A. la depozitele pe un an constituite de persoanele juridice.

Dobânzile legale pe care le poate pretinde reclamantul pentru neîndeplinirea în termen a obligaţiilor debitorului său nu pot fi asimilate celor practicate de bănci pentru depozitele la termen, întrucât nu există într-o asemenea ipoteză legătura directă de cauzalitate între culpa contractuală a celui obligat şi prejudiciul reclamat.

Este real faptul că lipsa de folosinţă a sumelor de bani prezumă un prejudiciu al reclamantului – creditor al obligaţiei de plată – însă în absenţa unei reglementări privind cuantumul dobânzii legale nu poate fi reţinut orice criteriu de determinare a acestuia.

Instanţa supremă a reţinut în mod constant posibilitatea obţinerii pe cale judiciară a unei juste despăgubiri pentru neplata sau plata cu întârziere a sumelor datorate de comercianţi, dar a avut în vedere alte criterii de cuantificare a prejudiciului prezumat, fără însă a înlătura – chiar în condiţiile de aplicabilitate ale art. 43 cod com. – cerinţa legăturii de cauzalitate dintre fapta şi pierderea declarată.

Ori, în speţă, reclamantul nu probează temeiul de raportare la criteriul dobânzilor la termen practicate de B.R.D. S.A.

Potrivit art. 9 alin. 1 din O.U.G. nr. 88/ 1997 (în forma iniţială), veniturile obţinute din procedurile de privatizare sunt destinate bugetului de stat, după deducerea cheltuielilor determinate de Consiliul de Administraţie al fondului.

Pe de altă parte, prevederile art.9 alin. 61, cuprinse în modificările aduse ordonanţei prin Legea nr. 99/1999, obligă instituţiile publice implicate să deruleze operaţiunile financiare exclusiv prin trezoreriile statului. De altfel, prin notificarea înaintată pârâtei, reclamantul solicita plata în conturile deschise la Trezorerie, fapt care confirmă cele reţinute.

Faţă de aceste considerente, s-a apreciat că reclamantul nu a probat prejudicierea sa prin neutilizarea ca depozit a sumelor cuvenite cu titlu de dividende, în condiţiile în care art. 5 din O.U.G.88/ 1997 include şi dividendele în categoria veniturilor publice, astfel că acţiunea va fi respinsă ca nefondată.

(sentinţa civilă nr. 3214 COM/ 22.12.2000, definitivă conform deciziei civile nr. 439/2001 a Curţii de Apel Constanţa – secţia comercială ; prin decizia civilă nr. 3836/2002 C.S.J. – secţia comercială a admis recursul, a casat decizia menţionată, cu consecinţa admiterii apelului şi, pe fond, a acordat sumele pretinse cu titlu de daune interese)

Tags: Dividende

Dividende. Neacordarea lor datorită rezultatelor economico-financiare slabe.

Din momentul stabilirii, de către adunarea generală a dividendelor cuvenite asociaţilor, aceştia dobândesc un drept de creanţă faţă de societate, pe care îl pot valorifica, în condiţiile legii.

Susţinerile pârâtei privind disfuncţionalităţile apărute în procesul de producţie şi scăderea capacităţii de acoperire a creanţelor nu au, sub acest aspect, un caracter exonerator, iar societatea va fi ţinută să achite după împlinirea scadenţei atât sumele datorate, cât şi eventualele daune-interese.

Reclamanta F.P.S. Bucureşti a chemat în judecată societatea pârâtă pentru plata dividendelor restante şi a dobânzilor bancare bonificate de B.R.D.la depozitele constituite de persoanele juridice pe termen de un an.

S-a susţinut că prin procesele-verbale ale adunării generale a acţionarilor au fost aprobate bilanţurile contabile pentru exerciţiul financiar al anilor 1996 şi 1997 şi s-au stabilit sumele cuvenite cu titlu de dividende, dar că societatea nu a efectuat plata sumelor datorate.

Au fost solicitate totodată dobânzi bancare, cu rol de a acoperi prejudiciul suferit de creditor prin întârzierea executării obligaţiei.

Acţiunea reclamantei este întemeiată.

Conform art. 67 alin. 1 din Legea nr. 31/1990 republicată, cota-parte din beneficiu ce se va plăti fiecărui asociat constituie dividend; potrivit alin. 2, dividendele se vor plăti asociaţilor proporţional cu cota de participare la capitalul social vărsat, dacă prin actul constitutiv nu s-a prevăzut altfel.

Din momentul stabilirii de către adunarea generală a dividendelor cuvenite asociaţilor, aceştia dobândesc un drept de creanţă faţă de societate, pe care îl pot valorifica, în condiţiile legii.

Prin urmare, vor fi înlăturate apărările pârâtei privind disfuncţionalităţile apărute în procesul de producţie şi scăderea capacităţii de acoperire a creanţelor.

Va fi totodată admisă şi cererea de obligare a pârâtei la plata de dobânzi, în raport de dispoziţiile art. 43 cod com. conform cărora datoriile comerciale lichide şi plătibile în bani produc dobânda de drept, din ziua când devin exigibile.

Neplata dividendelor la scadenţă îndreptăţeşte pe reclamant la dobânzi calculate la nivelul taxei oficiale a scontului stabilit de B.N.R.

(sentinţa civilă nr. 2111 COM/ 07.09.2000, definitivă conform deciziei civile nr. 171/2001 a Curţii de Apel Constanţa-secţia comercială)

Tags: Dividende

Dividende. Suspendarea plăţii acestor drepturi. Nepublicarea hotărârii adunării generale a acţionarilor

Adunarea generală a acţionarilor a decis suspendarea plăţii dividendelor ce reveneau reclamanţilor, motivată prin gravele prejudicii materiale şi morale aduse de aceştia ca urmare a activităţii depuse la o societate concurentă, după încetarea raporturilor de muncă.

Hotărârile prin care s-a statuat această măsură nu au fost publicate în Monitorul Oficial şi, în consecinţă, nu pot fi puse în executare potrivit art. 130 alin. 5 din Legea nr. 31/1990 republicată.

Aşa fiind, cu toate că reclamanţii nu au atacat, sub aspectul legalităţii, hotărârile menţionate, dispoziţiile acestora nu-şi vor putea produce efectele, iar plata dividendelor nu va putea fi considerată ca suspendată.

Reclamanţii SG, BA şi BM au chemat în judecată pe pârâta S.C. AP S.A. şi au solicitat, prin hotărâre judecătorească, să se dispună obligarea societăţii la plata valorii actualizate a dividendelor cuvenite pe perioada anilor 1997 – 1999 şi la plata dobânzilor aferente, de la scadenţă şi până la executarea obligaţiei de plată.

În considerente s-a arătat că în calitate de asociaţi fondatori ai societăţii, reclamanţii sunt îndreptăţiţi la plata dividendelor, proporţional cu cota de participare la capitalul social. Cu toate că adunările generale de aprobare a bilanţului contabil s-au desfăşurat în fiecare an, pârâta a refuzat să achite drepturile acţionarilor săi.

Prin întâmpinare, pârâta a susţinut că reclamanţii au cumulat atât calitatea de acţionari-membri fondatori ai societăţii, cât şi pe cea de salariaţi, ulterior încetării raporturilor de muncă desfăşurându-şi activitatea la o societate concurentă.

În conformitate cu actul constitutiv, modificat prin actul adiţional nr. 51688/ 29.12.1994, adunarea generală a acţionarilor a decis suspendarea plăţii dividendelor ce reveneau reclamanţilor pentru anii menţionaţi, plata drepturilor cuvenite pentru anul 1999 urmând a fi efectuată după ce reclamanţii probau neefectuarea unor acte de concurenţă neloială.

Suspendarea plăţii dividendelor a fost motivată de gravele prejudicii materiale şi morale aduse pârâtei de reclamanţi, prin activitatea depusă la societatea concurentă.

Din actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut următoarele considerente :

Reclamanţii au avut calitatea de salariaţi ai S.C. AP S.A. până în anul 1994, când contractele de muncă au încetat prin emiterea unor decizii întemeiate pe art. 130 lit. i codul muncii; după încetarea acestor raporturi, reclamanţii şi-au păstrat însă calitatea de acţionari-fondatori.

În aplicarea prevederilor art. 23 din contractul de societate modificat şi completat prin actul adiţional autentificat sub nr. 51688/ 29.12.1994, adunarea generală a acţionarilor societăţii pârâte din data de 20.03.1998 a decis ca o parte dintre acţionari – între care şi titularii prezentei cereri – să nu beneficieze de dividende, pe anul 1997. La 08.04.1999, adunarea generală a aprobat bilanţul contabil pentru anul 1998 şi a hotărât în acelaşi mod suspendarea plăţii dividendelor cuvenite din beneficiul acelui an, pentru mai multi acţionari, între care şi reclamanţii.

În fine, A.G.A. din 24.03.2000 a decis că acţionarilor care şi-au încetat raporturile de muncă să li se achite suma de 10.000 lei pe acţiune deţinută, plata urmând a fi efectuată în momentul în care probează absenţa oricăror activităţi de concurenţă neloială.

Motivaţia reţinută în procesele-verbale de şedinţă constă în conduita reclamanţilor, apreciată de reprezentanţii societăţii ca fiind culpabilă.

Conform art. 67 alin. 1 din Legea nr. 31/1990 republicată, cota parte din beneficiu ce se va plăti fiecărui asociat constituie dividend. Alin. 2 prevede că dividendele se vor plăti asociaţilor proporţional cu cota de participare la capitalul social vărsat, dacă prin actul constitutiv nu s-a prevăzut astfel.

În cauză au fost administrate probe, pentru determinarea sumelor la care reclamanţii ar fi fost îndreptăţiţi, în raport de prevederile menţionate; expertiza contabilă a stabilit, în aceste condiţii, suma de 58.684.200 lei pentru fiecare din cei trei reclamanţi, actualizată în raport de indicele inflaţiei, la 102.511.200 lei.

Hotărârile adunărilor generale organizate pentru aprobarea bilanţurilor contabile pentru anii 1997 – 1999 pot fi puse în executare după publicarea lor în Monitorul Oficial, potrivit art. 130 alin. 5 din Legea nr. 31/1990 republicată. Legea prevede că actele de dispoziţie societară nu vor putea fi puse în executare decât după îndeplinirea acestei formalităţi, iar în speţă, pârâta nu a probat respectarea lor.

În aceste condiţii, cu toate că reclamanţii nu au atacat, sub aspectul legalităţii, hotărârile menţionate, dispoziţiile acestora nu-şi vor putea produce efectele, iar plata dividendelor nu va putea fi considerată ca suspendată.

(sentinţa civilă nr. 1216 COM/ 15.05.2001, irevocabilă conform deciziei civile nr. 486/ 2001 a Curţii de Apel Constanţa – secţia comercială)

Tags: Dividende

Dividende. Stabilirea lor în raport de data de referinţă. Cesiunea acţiunilor.( II )

Potrivit art. 1097 cod civil, plata făcută cu bună-credinţă, aceluia ce are creanţa în posesia sa, este valabilă chiar dacă, după aceasta, posesorul ar fi evins.

Buna-credinţă se prezumă dacă plata a fost efectuată în baza unui act considerat ca valabil la acea dată. În aceste condiţii, reclamantul – titular al dreptului – nu va mai putea pretinde acoperirea pretenţiilor sale pârâtei care a efectuat plata beneficiarului aparent, el având doar posibilitatea unei acţiuni în regres faţă de cel care a primit plata fără a avea calitate.

Reclamantul RR a solicitat obligarea pârâtei S.C. C S.A. Constanţa la plata sumei de 19.446.391 lei, reprezentând dividende aferente anului 1999, cu dobânda legală de 10.810.911 lei.

S-a arătat că în calitate de acţionar al societăţii pârâte era îndreptăţit să primească dividendele aferente exerciţiului financiar pe anul 1999, data de referinţă fiind stabilită de Consiliul de administraţie ca fiind 08.02.2000.

Hotărârea A.G.A. din 07.02.2000 a aprobat cuantumul dividendului de 12.034,03 lei pe acţiune, dar a dispus şi asupra stabilirii unei alte date de referinţă, respectiv, 15.04.2000. Această hotărâre a fost anulată prin sentinţa civilă nr. 2103 COM/2000 a Tribunalului Constanţa, rămasă irevocabilă, care a reţinut că în mod nelegal a fost stabilită de către acţionari o altă dată de referinţă pentru participarea la repartizarea dividendelor.

Faţă de soluţia reţinută, reclamantul este îndreptăţit să participe, în acord cu data de referinţă determinată legal de Consiliul de administraţie, la distribuirea dividendelor.

Prin întâmpinare, pârâta S.C. C S.A. a apreciat ca neîntemeiată acţiunea reclamantului. S-a susţinut că acţiunile societăţii se tranzacţionează liber pe piaţa RASDAQ, iar reclamantul, împreună cu alţi acţionari, au înstrăinat acţiunile deţinute printr-o manevră concertată, în data de 20.03.2000, de la ora 12,43 până la 13,25, preţul acţiunii sporind până la 107.000 lei, faţă de valorile medii de 20.000 – 30.000 lei înregistrate în aceeaşi perioadă.

S-a susţinut, totodată, că distribuirea dividendelor s-a realizat în conformitate cu hotărârea A.G.A. anulată, către deţinătorii acţiunilor la 07.04.2000, fără ca buna–credinţă a administratorilor societăţii să fie pusă la îndoială. Mai mult, plata dividendelor este liberatorie pentru societate, chiar dacă hotărârea în temeiul căreia a fost efectuată a fost anulată.

Instanţa a respins acţiunea reclamantului, reţinând următoarele considerente :

În executarea hotărârii A.G.A. din data de 07.04.2000, societatea pârâtă a plătit dividende aferente anului 1999 persoanelor cărora, la 20.03.2000, reclamantul RR le înstrăinase acţiunile sale şi care la data de referinţă de 07.04.2000 aveau calitatea de acţionari.

Ulterior executării plăţii, tribunalul a anulat hotărârea A.G.A. în temeiul căreia au fost efectuate aceste plăţi.

Potrivit art. 1097 cod civil, plata făcută cu bună-credinţă, aceluia ce are creanţa în posesia sa, este valabilă chiar dacă, după aceasta, posesorul ar fi evins.

În speţă, buna-credinţă se prezumă, plata fiind efectuată în baza unei hotărâri considerate ca valabilă la acea dată, aspect pe care nu l-a contestat nici reclamantul. Aşa fiind, reclamantul nu va mai putea pretinde pârâtei acoperirea pretenţiilor sale, având doar dreptul de a se îndrepta faţă de cesionarul acţiunilor sale, respectiv cel care a primit dividendele fără calitate de acţionar la data de referinţă stabilită în mod legal.

(sentinţa civilă nr. 7006 COM/ 18.10.2002. Prin decizia civilă nr. 311/2003 a Curţii de Apel Constanţa-secţia comercială a fost admis recursul , a fost modificată în tot sentinţa atacată, cu consecinţa admiterii acţiunii. S-a reţinut că nu a fost dovedită existenţa unei convenţii scrise, referitoare la înstrăinarea dreptului la dividende, ca accesoriu al acţiunilor societare vândute. Cum acţiunile au fost valorificate ulterior datei de referinţă reale, plata de dividende către terţi urmează a fi apreciată ca o expresie a relei-credinţe, iar societatea va fi obligată la plata sumelor cuvenite reclamantului, cu acest titlu.)

Tags: Dividende

Dividende. Stabilirea lor în raport de data de referinţă. Cesiunea acţiunilor.( I )

Dreptul la dividende fiind un drept societar fundamental al oricărui acţionar, nu poate fi înstrăinat decât prin acord expres al părţilor contractului de cesiune.

În aceste condiţii, cesiunea acţiunilor nu determină implicit şi o cesiune a drepturilor referitoare la dividende, în absenţa unei înţelegeri între cedent şi cesionar.

Prin cererea formulată la 28.03.2002, reclamanta BG a chemat în judecată pe pârâta S.C. C S.A. Constanţa, pentru a fi obligată la plata sumei de 19.343.499 lei reprezentând dividende din activitatea anului 1999, cu dobânzi comerciale şi cheltuielile de judecată ocazionate de acest proces.

S-a susţinut că reclamanta are calitatea de acţionar al societăţii pârâte din anul 1999 şi deţine un număr de 1692 de acţiuni. La 07.04.2000 s-a desfăşurat adunarea generală a acţionarilor în care a fost comunicată data de referinţă stabilită de consiliul de administraţie, pentru acţionarii îndreptăţiţi să participe la distribuirea profitului înregistrat.

Acţionarii prezenţi au hotărât ca repartizarea dividendelor să aibă în vedere data organizării acestei şedinţe A.G.A., iar nu data de referinţă stabilită de Consiliul de administraţie al societăţii, menţionată şi în convocator, respectiv 08.02.2000.

Această ultimă dată a fost însă confirmată prin sentinţa civilă nr. 2103 COM/ 2000 a Tribunalului Constanţa–secţia comercială, definitivă şi irevocabilă, care a anulat hotărârea A.G.A. cu privire la modificarea datei de referinţă.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acţiunii, invocând plata liberatorie, în acord cu dispoziţiile art. 1097 cod civil. S-a susţinut că între timp reclamanta şi-a valorificat acţiunile deţinute la S.C. C S.A., operând astfel o stingere voluntară a raporturilor juridice cu societatea; prin contractul de cesiune, reclamanta şi-ar fi cedat şi dividendele, situaţie în care plata nu-i mai este datorată.

Instanţa a admis acţiunea, reţinând următoarele considerente:

Reclamanta a deţinut acţiuni ale societăţii pârâte până la momentul intervenirii cesiunii, ulterior datei de referinţă stabilite de Consiliul de administraţie (şi ratificată pe cale judecătorească) – 08.02.2000.

Conform art. 122 alin. 2 din legea nr. 31/1990, sunt îndreptăţiţi să încaseze dividende sau să exercite orice alte drepturi, acţionarii înscrişi în evidenţele societăţii sau în cele furnizate de registrul independent privat al acţionarilor, corespunzător datei de referinţă.

Prin hotărârea AGA din 07.04.2000 s-a acceptat distribuirea dividendelor cuvenite din activitatea societăţii pe anul 1999, dividendele devenind de la aceeaşi dată drepturi de creanţă exigibile ale acţionarilor, faţă de societate.

Dreptul la dividende fiind un drept social fundamental al oricărui acţionar, acesta nu poate fi înstrăinat decât prin acord expres al părţilor contractului de cesiune.

În aceste condiţii, susţinerile pârâtei, potrivit cărora odată cu încheierea cesiunii acţiunilor a operat implicit şi o cesiune a drepturilor referitoare la dividende, urmează a fi respinse, în absenţa unei înţelegeri între cedent şi cesionar, în acest sens.

O soluţie contrară ar conduce la situaţia în care unii acţionari ar avea doar obligaţia de a participa la suportarea pierderilor, fără a se bucura de dreptul corelativ de a participa şi la beneficiile obţinute de aportul sau la capitalul social.

În consecinţă, acţiunea reclamantei va fi admisă, cu obligarea pârâtei la plata dividendelor cuvenite pentru anul 1999 şi la dobânda legală.

(sentinţa civilă nr. 4198 COM/ 24.06.2002, irevocabilă conform deciziei civile nr. 1014/2002 a Curţii de Apel Constanţa-secţia comercială)

Tags: Dividende

Dividende. Daune interese moratorii pentru plata cu întârziere a dividendelor.

Pentru sumele de bani datorate în materie comerciala se percep daune interese moratorii sub forma dobânzilor care curg de drept de la scadenta, fara a fi necesara punerea în întârziere conform art. 1088 Cod civil si art. 43 Cod comercial.Criteriul de determinare a daunelor moratorii trebuie sa fie unul uniform si echitabil, respectiv rata de scont a BNR.

Reclamantul F.P.S. Bucuresti a investit instanta în contradictoriu cu pârâta S.C. „ SN ” S.A. Mangalia, pentru ca prin hotarârea ce se va pronunta sa fie obligata la plata sumei de 879.506.501 lei daune interese moratorii pentru plata cu întârziere a dividendelor datorate F.P.S. pentru exercitiul financiar al anului 1996, calculate la nivelul dobânzilor bonificate de B.R.D. la depozitele constituite de persoanele juridice pe termen de un an.

Prin sentinta civila nr.3213/COM/22.12.2000, Tribunalul Constanta a respins actiunea reclamantului ca nefondata, retinând ca dobânzile legale pe care le poate pretinde acesta pentru neîndeplinirea în termen a obligatiilor debitorului sau nu pot fi asimilate celor practicate de banci pentru depozitele la termen, întrucât nu exista într-o asemenea ipoteza legatura directa de cauzalitate între culpa contractuala a celui obligat si prejudiciul reclamat.

Împotriva acestei sentinte a declarat apel reclamanta Autoritatea pentru Privatizare si Administrarea Participatiilor Statului Bucuresti (fost F.P.S.), criticând solutia pronuntata pentru gresita aplicare a art.1082 Cod civil în loc de art.1088 alin.2 Cod civil si interpretarea gresita a art.43 Cod comercial.

Prin decizia civila nr.495/14.05.2001 Curtea de Apel Constanta a respins ca nefondat apelul reclamantei, retinând ca aceasta nu a facut dovada unui contract de depozit la B.R.D., chiar daca sustine ca la data la care dividendele au devenit scadente îsi derula disponibilitatile banesti prin conturile B.R.D.

Decizia a fost atacata cu recurs de catre reclamanta, care a sustinut ca hotarârea este data cu aplicarea gresita a legii si ca a fost interpretat gresit actul juridic dedus judecatii, motive de modificare a deciziei prevazute de art.304 pct.9 si respectiv 8 Cod procedura civila.

Prin decizia nr.5312/24.09.2002 Curtea Suprema de Justitie a admis recursul declarat de reclamanta, a modificat decizia recurata si a admis apelul formulat împotriva sentintei civile nr.3213/22.12.2000 pronuntata de Tribunalul Constanta, pe care a desfiintat-o, cu consecinta trimiterii cauzei spre rejudecare, la Tribunalul Constanta.

Pentru a se pronunta în acest sens, Curtea Suprema de Justitie a retinut ca pentru sumele de bani datorate în materie comerciala se percep daune interese moratorii sub forma dobânzilor care curg de drept de la scadenta fara a fi necesara punerea în întârziere conform art.1088 Cod civil si art.43 Cod comercial.

Criteriul de determinare a daunelor moratorii trebuie însa sa fie unul uniform si echitabil, respectiv rata de scont a B.N.R. în functie de care trebuia calculat prejudiciul reclamantei.

Cu ocazia solutionarii cauzei înregistrate pe rolul Tribunalului Constanta sub nr.R 6386/COM/2003, pârâta a invocat exceptia lipsei dovezii calitatii de reprezentant al persoanei care a semnat cererea de chemare în judecata.

Prin sentinta civila nr.8311/COM/18.11.2003 pronuntata de Tribunalul Constanta s-a admis exceptia lipsei dovezii calitatii de reprezentant legal al reclamantei si s-a anulat cererea de chemare în judecata formulata de reclamanta A.P.A.P.S. Bucuresti.

Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta de fond a retinut ca pârâta a motivat ca cererea de chemare în judecata mentioneaza ca reclamantul F.P.S. este reprezentat legal prin E.A.G. – Director General.

Cererea nu este semnata de reprezentantul legal, ci de o alta persoana, care nu si-a declinat numele, prenumele si calitatea în care a actionat, neatasând procura pentru exercitiul dreptului de chemare în judecata conform art.68 alin.1 Cod procedura civila, astfel ca aceasta nu îndeplineste conditiile prev.de art.83 Cod procedura civila, potrivit carora: „ reprezentantul legal va alatura copie legalizata de pe înscrisul doveditor al calitatii sale, iar când cererea este facuta prin mandatar, se va alatura procura în original sau în copie legalizata ”.

Analizând cu prioritate exceptia lipsei dovezii calitatii de reprezentant al reclamantei A.P.A.P.S. ( fost F.P.S.), instanta de fond a constatat ca este întemeiata si a admis-o, cu consecinta anularii cererii de chemare în judecata.

Împotriva acestei sentinte a declarat apel reclamanta A.P.A.P.S. Bucuresti, criticând solutia pronuntata pentru urmatoarele motive:

Se arata ca în mod gresit instanta de fond a retinut în considerentele hotarârii ca cererea de chemare în judecata nu a fost semnata de reprezentantul legal al F.P.S.

În acest sens, a invocat disp.art.16 lit.”g” din Regulamentul din 23.09.1999 al F.P.S., potrivit cu care cererea de chemare în judecata poate fi semnata si de înlocuitorul directorului general executiv.

Pe fondul cauzei, a aratat ca potrivit art.67(2) din Legea nr.31/1990, republicata, dividendele se platesc actionarilor proportional cu cota de participare la capitalul social varsat.

Cuantumul si distribuirea dividendelor cartre actionarii societatii se stabilesc de AGA, odata cu aprobarea bilantului contabil, conform art.111 lit.”a” din Legea nr.31/1990, republicata.

Astfel fiind, obligatia de plata a dividendelor s-a nascut la data aprobarii bilantului contabil.

De asemenea, plata cu întârziere a dividendelor angajeaza raspunderea societatii care în cadrul raporturilor juridice comerciale cuprind dobânzile comerciale potrivit disp.art.1088 Cod civil coroborat cu art.43 Cod comercial.

Intimata pârâta a achitat integral dividendele datorate A.P.A.P.S. pentru anul 1996, iar pentru plata cu întârziere a acestor dividende a calculat daune interese moratorii pentru perioada 1.10.1997 – 9.07.1999.

Asa fiind, a solicitat admiterea apelului si acordarea daunelor interese moratorii achitate cu întârziere pentru exercitiul financiar al anului 1996.

Instanta, verificând actele si lucrarile dosarului, prin prisma motivelor invocate, admite ca fondat apelul, respingând exceptia lipsei calitatii de reprezentant invocata de intimata.

Cererea de chemare în judecata a fost semnata de înlocuitorul directorului general executiv si anume de directorul general executiv adjunct, conform art.16 lit.”g” din Regulamentul F.P.S. din 23.09.1999.

Potrivit art.297 Cod procedura civila, în cazul în care prima instanta a respins sau a anulat cererea de chemare în judecata fara a intra în cercetarea fondului si instanta de apel, gasind apelul întemeiat, a anulat hotarârea apelata, va evoca fondul si va judeca procesul pronuntând o hotarâre definitiva.

Instanta de fond a anulat cererea de chemare în judecata pentru lipsa dovezii calitatii de reprezentant legal al reclamantei.

Cum în cauza s-a demonstrat ca societatea reclamanta a fost reprezentata legal, instanta a anulat sentinta apelata si evocând fondul a admis cererea si a obligat pârâta la dobânda reprezentând rata de scont a B.N.R. pentru perioada 1.10.1997 – 9.07.1999, raportata la suma de 1.329.683.070 lei, care a fost platita de pârâta catre F.P.S., dupa cum urmeaza:

– cu O.P.nr.280/31.08.1998 – 150.000.000 lei;

– cu O.P.nr.274/30.12.1998 – 479.683.070 lei;

– cu O.P.nr.325/19.05.1999 – 500.000.000 lei:

– cu O.P.nr.343/9.07.1999 – 200.000.000 lei, în total 1.329.683.070 lei.

Prin decizia nr.5312/24.09.2002 Curtea Suprema de Justitie a statuat ca determinarea daunelor moratorii trebuie sa fie uniforma si echitabila.

În acest sens, s-a aratat ca practica judiciara a consacrat drept un asemenea criteriu dobânda reprezentând rata de scont a B.N.R.

Potrivit art.1088 Cod civil, în raporturile de drept comercial daunele vor fi calculate potrivit regulilor prevazute de art.43 Cod comercial, care stabileste ca dobânzile curg de drept, fara a fi necesara punerea în întârziere, legea prezumând paguba.

La fondul cauzei, reclamanta a solicitat daune interese moratorii pentru plata cu întârziere a dividendelor pentru exercitiul financiar al anului 1996 calculate la nivelul dobânzilor bonificate de B.R.D. la depozitele constituite de persoanele juridice pe termen de 1 an.

Practica judiciara a consacrat criteriul dobânzii reprezentând rata de scont a B.N.R., retine Curtea.

Asa fiind, si cum pârâta a achitat dividendele cu întârziere, în 4 transe (cu ordinele de plata mai sus mentionate), conform art.1088 Cod civil si art.43 Cod comercial, instanta admite apelul si obliga pârâta la dobânda reprezentând rata de scont a B.N.R. pentru perioada 1.10.1997 – 9.07.1999, raportata la suma totala de 1.329.683.070 lei.

Decizia civila nr. 84/COM/11 martie 2005

Tags: Dividende

Dividende. Conditii de acordare. Fond de rezerva care nu a facut obiectul hotarârii AGA.

Dispozitiile art.178 al.1 din Legea 31/1990, în forma nemodificata, preved ca din beneficii se va prelua în fiecare an calendaristic o cota pentru formarea fondului de rezerva, ori, în conditiile în care sedinta AGA pentru aprobarea bilantului contabil pe anul 1999 nu a hotarat de aceasta maniera, dispozitiile legale invocate nu pot fi aplicabile.

Prin sentinta civila nr.307/20.03.2003, Tribunalul Tulcea a admis cererea reclamantei APAPS Bucuresti si a obligat pârâta SC ATBAD Tulcea la plata sumei de 161.190.777 lei cu titlu de dividende pentru exercitiul financiar al anului 1999 si 134.129.086 lei daune interese moratorii pentru achitarea cu întârziere.

Pentru a pronunta aceasta hotarâre, instanta de fond a retinut ca reclamanta în calitate de succesoare legala a fostului FPS Bucuresti, are calitatea de actionar la societatea pârâta, beneficiind conform art.67 al.2 din Legea nr.31/1990 de dividende proportional cu cota de participare la capitalul social.

Împotriva acestei hotarâri a declarat recurs în termen, pârâta, criticând-o ca fiind netemeinica si nelegala, caci hotarârea a fost pronuntata cu încalcarea dispozitiilor art.178 din Legea nr.31/1990 care impunea obligatia constituirii fondului de rezerva, care opereaza cu prioritate fata de drepturile la dividende.

Recursul este nefondat.

În conformitate cu art.67 al.2 din Legea nr.31/1990, F.P.S beneficia pentru anul 1999 de dividende ce au fost stabilite potrivit cotei de participare la capitalul social, asa cum rezulta din Hotarârea AGA din 12.04.2000, care a aprobat repartizarea catre reclamanta a sumei de 161.190.777 lei.

Urmare actelor normative ce s-au succedat în timp, în locul fostului FPS Bucuresti, au avut calitatea de succesor legal, pe rând, APAPS Bucuresti si în prezent AVAS Bucuresti.

Hotarârea AGA din 12.04.2000 a devenit obligatorie pentru toti asociatii, astfel ca nu poate fi contestat cuantumul si distribuirea dividendelor, odata cu aprobarea bilantului contabil.

Invocarea de catre recurenta a Hotarârii nr. 38/03 februarie 2003 – data ulterioara promovarii actiunii – nu o poate exonera de plata dividendelor, cât timp nu s-a facut dovada cu procesul-verbal al sedintei din 03.02.2003 – a convocarii si participarii asociatilor, inclusiv a reclamantei, la dezbaterea nedistribuirii dividendelor anului 1999, pentru a se aprecia asupra opozabilitatii hotarârii, asa cum prevad dispozitiile art.131 din Legea nr.31/1990.

Dispozitiile art.178 al.1 din Legea nr.31/1990 în forma nemodificata la data de 03.02.2003, prevedeau ca din beneficiile societatii se va prelua în fiecare an cel putin 5% pentru formarea fondului de rezerva, pâna ce acesta va atinge minimum a cincea parte din capitalul social, ori în conditiile în care în anul 2000 când a avut loc sedinta AGA pentru aprobarea bilantului contabil pe anul 1999, nu s-a hotarât de aceasta maniera, recurenta nu poate invoca dupa 3 ani dispozitiile legale mai sus-citate, retine instanta de control.

Decizia civila nr.415/18.11.2004

Tags: Dividende