Judecată. Modificarea cererii. Înţelesul noţiunii reglementată de art.132 alin.1 C.pr.civ. Instanţa competentă

Dispoziţiilor art.132 alin.1 C.pr.civ. statuează că, până la prima zi de înfăţişare se poate modifica cererea de investire a primei instanţe de judecată.

Deşi dispoziţiile în discuţie vizează judecata în primă instanţă ele se aplică atât în faţa instanţei de apel, conform dispoziţiilor art.298 C.pr.civ. cât şi a celei de recurs, conform dispoziţiilor art.316 C.pr.civ. Precizarea făcută de pârâta în sensul că a înţeles să promoveze o contestaţie în anulare împotriva deciziei pronunţate de Tribunalul Iaşi şi nu o cerere de recurs echivalează cu modificarea cererii, la care face referire art.132 alin.1 C.pr.civ.

CURTEA DE APEL IAŞI, Secţia minori şi familie, decizia civilă nr. 02/08.01.2009,

Dosar nr. 2331/245/2008

Art. 132 alin.1 C.pr.civ. , art. 298 C.pr.civ., art.316 C.pr.civ

Prin sentinţa civilă nr. 3733/24.03.2008 a Judecătoriei Iaşi s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Iaşi – excepţie invocată de către pârâta-reclamantă P. G.S., declinându-se, în favoarea Judecătoriei Motru, atât soluţionarea acţiunii de divorţ introduse de către reclamantul P. H. în contradictoriu cu pârâta P.G. S. cât şi a cererii reconvenţionale formulate de către aceasta din urmă în contradictoriu cu reclamantul.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Conform Codului de procedură civilă art.607 „Cererea de divorţ este de competenţa judecătoriei în circumscripţia căreia se află cel din urmă domiciliu comun al soţilor. Dacă soţii nu au avut domiciliu comun sau dacă niciunul din soţi nu mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei în care se află cel din urmă domiciliu comun, judecătoria competenta este aceea în circumscripţia căreia îşi are domiciliul pârâtul, iar când pârâtul nu are domiciliu în ţară, este competenţa judecătoriei în circumscripţia căreia îşi are domiciliul reclamantul.”

Certificatului de căsătorie al părţilor atestă faptul că părţile s-au căsătorit în localitatea Mătăşari, actul fiind înregistrat la primăria acestei localităţi (anul 2006).

Reclamantul–pârât domiciliază în Iaşi iar pârâta-reclamantă în sat Mătăşari, comuna Motru, judeţul Gorj, conform anchetei sociale efectuate precum şi a înscrisurilor depuse la dosar.

Având în vedere faptul că prezumţia desprinsă din certificatul de căsătorie este că părţile au locuit în localitatea Mătăşari, ulterior anului 2006 neputându-se stabili dacă au mai locuit împreună în acea localitate sau în altă localitate; faţă de faptul că prima cerere înregistrată este cea a reclamantului-pârât, reţinând că dispoziţiile art.607 Cod procedură civilă fac trimitere întâi la domiciliul pârâtului (pârâta-reclamantă locuind în circumscripţia judecătoriei în care se află ultimul domiciliu comun cunoscut), instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Iaşi, declinând soluţionarea cererii principale cât şi a cererii reconvenţionale în favoarea Judecătoriei Motru.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs P. H., criticând-o pentru nelegalitate, actele depuse la dosar nefăcând dovada celor susţinute.

Prin decizia civilă 1953/15 octombrie 2008 pronunţată de Tribunalul Iaşi a fost admis recursul formulat de P. H. modificându-se în tot sentinta în sensul respingerii excepţiei necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Iaşi.

S-a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi.

Tribunalul a reţinut că, prin cartea de identitate depusă la dosar, contractul de credit pentru achiziţionarea imobilului din Iaşi, str. Bucium nr. 37 încheiat la 28.12.2006 de soţi, certificatul de naştere al minorului P. R, născut la 7.09.2007 în Iaşi, recurentul reclamant a făcut dovada că ultimul domiciliu comun al soţilor a fost în Iaşi înainte de separarea în fapt a soţilor.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta P. G. S. la data de 22.10.2008.

Intimatul P.H. a formulat întâmpinare prin care a invocat inadmisibilitatea recursului.

La data de 23.12.2008 P. G. S. a depus la dosar precizări prin care arată că a înţeles să exercite calea de atac a contestaţiei în anulare şi nu a recursului.

Curtea a reţinut că Tribunalul Iaşi a soluţionat cauza ce făcea obiectul dosarului nr.2331/245/2008 în complet de recursuri, conform dispoziţiilor art.158 alin.3 C.pr.civ. pronunţând decizia nr.1953/15.10.2008 atacată cu recurs de pârâta P. G. S. la data de 24.10.2008, termenul stabilit – în mod aleatoriu – pentru soluţionarea cauzei fiind 08.01.2009.

La data de 23.12.2008 P. G. S a expediat precizări la calea de atac pe care a înţeles să o declare, învederând Curţii că a înţeles să formuleze contestaţie în anulare şi nu o cerere de recurs.

Potrivit dispoziţiilor art.132 alin.1 Cod procedură civilă la prima zi de înfăţişare instanţa va putea da reclamantului un termen pentru întregirea sau modificarea cererii sau pentru a propune noi dovezi.

Precizarea făcută de pârâta în sensul că a înţeles să promoveze o contestaţie în anulare împotriva deciziei pronunţate de Tribunalul Iaşi şi nu o cerere de recurs echivalează cu modificarea cererii, la care face referire art.132 alin.1 Cod procedură civilă.

Dispoziţiile art.132 Cod procedură civilă sunt incluse în Capitolul III al Codului de procedură civilă intitulat „Judecata”, Secţiune I „ Înfăţişări şi dezbateri”. Deşi prevederile în discuţie privesc judecata pricinii în primă instanţă, ele se aplică atât în faţa instanţei de apel, conform dispoziţiilor art.298 Cod procedură civilă cât şi a celei de recurs, conform dispoziţiilor art.316 Cod procedură civilă.

Cum modificarea a intervenit până la primul termen de judecată, ea a fost făcută cu respectarea dispoziţiilor legale, împrejurare în care Curtea a reţinut că se află în prezenţa unei contestaţii în anulare, competenţa de soluţionare revenind instanţei ce a pronunţat decizia atacată cu această cale extraordinară de atac de retractare, respectiv Tribunalului Iaşi.

În baza dispoziţiilor art.158 C.pr.civ. a fost declinată în favoarea Tribunalului Iaşi competenţa de soluţionare a contestaţiei în anulare formulată de P. G. S împotriva deciziei civile nr.1953/15.10.2008 pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosarul nr.2331/245/2008.

Tags: Judecata

Judecata. Parte în judecată. Suspendarea de drept a judecăţii. Art. 41, art. 85, art. 243 C. pr. civ.

Judecata pricinilor se suspendă de drept prin moartea uneia din părţi afară de cazul când partea interesată cere termen pentru introducerea în cauză a moştenitorilor. Norma fiind imperativă, încălcarea dispoziţiei citate se sancţionează cu nulitatea absolută a actului de procedură.

Decizia nr. 266 din 6 iunie 2006

Reclamantul B.A., prin cererea înregistrată la Judecătoria Paşcani, la data de 30.03.2004, investeşte instanţa cu acţiune în constatarea nulităţii absolute a titlului de proprietate nr. 148145/09.12.2003 emis de Comisia judeţeană Iaşi pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 pentru suprafaţa de 1,27 ha şi un alt capăt de cerere, modificarea titlului său de proprietate nr. 150. 482/23. 12. 2002 prin includerea aceleiaşi suprafeţe de teren.

Reclamantul a invocat ca motiv de nulitate, faptul că pârâţii P.V. ş.a. nu sunt persoane îndreptăţite la atribuirea în proprietate a terenului în litigiu, pe care l-a avut în proprietate autorul său.

Judecătoria Paşcani, prin sentinţa civilă nr. 615 din 7 aprilie 2005, respinge acţiunea constatând că titlul de proprietate este emis pârâţilor pentru suprafeţele de teren la care sunt îndreptăţiţi.

Tribunalul Iaşi – prin decizia civilă nr. 1105 din 3 noiembrie 2006 – admite apelul declarat de reclamantul B.A., schimbă în tot sentinţa, admite în parte acţiunea, constată nulitatea parţială a titlului de proprietate emis pârâţilor pentru suprafeţele identificate în dispozitivul hotărârii. Dispune înscrierea aceleiaşi suprafeţe în titlul de proprietate emis reclamantului.

Instanţa de apel a dispus introducerea în cauză a moştenitorilor părţilor decedate. Constată tribunalul că pârâţii –intimaţi nu sunt îndreptăţiţi la atribuirea în proprietate a suprafeţei de 1,26 ha.

Hotărârea cuprinde considerentele de fapt şi de drept ce au format convingerea instanţei în admiterea în parte a acţiunii.

Împotriva deciziei pronunţată de Tribunalul Iaşi au declarat recurs P.V. şi B.A.

Recurentul P.V. a încadrat motivele în art. 304 pct. 5-7,9 C. pr. civ. de ordine publică, invocând următoarele:

– lipsa capacităţii de folosinţă a lui S.E., decedată la data introducerii acţiunii;

– lipsa calităţii procesuale pasive a lui S.P., fiu natural al surorii sale C.P. – decedată, înfiat cu efecte depline, ce nu poate figura în proces ca succesor al acesteia în cauză trebuiau chemaţi în judecată descendenţii săi;

– P.A. nu are capacitate de folosinţă, este decedat, în cauză trebuia introdus fiul său, P. A. V.

Pe fond susţine recurentul că tribunalul a ignorat actele care justificau îndreptăţirea pârâţilor la reconstituirea dreptului de proprietate, făcând o aplicare greşită a legii şi anume: registrele agricole, actele autentice de dobândire a dreptului de proprietate de către P.M. Prevederile art. III pct. 1 lit. a) din Legea nr. 169/1997 au fost greşit aplicate, tribunalul a preluat punctul de vedere al expertului, deşi s-au făcut obiecţiuni la raportul de expertiză ce sunt întemeiate.

În recursul declarat, întemeiat pe art. 304 pct. 7, 8, 9 şi 10 (abrogat) C. pr. civ., B.A. a invocat următoarele motive:

– eroarea materială în ce priveşte numărul deciziei atacate;

– prin hotărârea nr. 6697 din 16.03.1991 are drept de proprietate reconstituit pentru suprafaţa de 1,26 ha compusă din parcelele P-26, T-1. 804 m. p., P-1733/48, T-96 – 7. 200 m. p.; P-1738/53, T-92-3. 600m. p., ce face parte din suprafaţa totală de 1,26 ha, conform actelor de la Arhivele Statului şi tabelului de impunere a proprietăţilor nr. 8/01.09.1945, poziţia nr. 545 în care figurează E.B., recăsătorită cu P.M.

Analizând motivele de recurs, instanţa urmează a se pronunţa prioritar asupra celor de ordine publică, a calităţii procesuale.

Recursurile sunt întemeiate pentru următoarele considerente:

Judecătoria a soluţionat cauza la data de 7 aprilie 2005 , pârât în cauză cu termen în cunoştinţă fiind P.A.

Cu înscrisurile depuse la dosar şi anume certificatul de deces seria DP nr. 121.011 emis de Primăria Hărmăneşti rezultă că P.A. a decedat la 14 februarie 2005, anterior dezbaterii în fond a cauzei în primă instanţă.

Tribunalul conform art. 243 ind. 1 C. pr. civ. a dispus introducerea în cauză a moştenitorilor unor părţi decedate, procedând la rejudecarea în fond şi administrarea probelor cu încălcarea art. 105 C. pr. civ.

Instanţa de apel a introdus în cauză moştenitorul lui P.G. în persoana lui P.I., fără a se dispune măsurile procedurale şi în ce priveşte pe succesorul lui P.A, pârât în cererea e chemare în judecată şi care este omis din dispozitivul deciziei atacate.

Cu înscrisurile depuse în recurs este făcută dovada că S.E. a decedat la data de 9 iulie 2006, tribunalul soluţionând apelul la data de 3 noiembrie 2006, parte în proces fiind şi aceasta, în calitate de pârâtă-intimată.

Curtea constată că dreptul de proprietate a fost reconstituit în indiviziune prin titlul de proprietate nr. 148.145/1993 de Comisia Judeţeană Iaşi pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 şi lui C. P., alăturat celorlalţi moştenitori, persoană care a decedat la 31 decembrie 2001.

În conformitate cu art. 85 C. pr. civ., judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, afară numai dacă legea nu dispune altfel.

În conformitate cu art. 243 C. pr. civ., judecata pricinilor se suspendă de drept prin moartea uneia din părţi, afară de cazul când partea interesată cere termen pentru introducerea în judecată a moştenitorilor. Norma fiind imperativă, încălcarea dispoziţiei citate se sancţionează cu nulitatea absolută a actului de procedură, în speţă a hotărârilor judecătoreşti atacate.

Curtea are în vedere dispoziţiile art. 41 alin. (1) C. pr. civ. conform cărora orice persoană care are folosinţa drepturilor civile poate să fie parte în judecată.

În cadrul procesual stabilit de reclamant prin cererea de chemare în judecată, „părţi” în proces sunt persoane fizice şi Comisia Judeţeană Iaşi pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, căreia prin lege i s-a conferit calitate procesuală activă sau pasivă, după caz (art. 52 alin. 2).

Pentru persoanele fizice capacitatea de folosinţă începe de la naşterea persoanei fizice şi încetează o dată cu moartea acesteia (art. 7 alin. 1 Decretul nr. 31/1954 cu excepţiile prevăzute de lege), deci şi aceea de a fi parte în proces.

Dreptul de proprietate al pârâţilor este stabilit în indiviziune.

Instanţa de judecată poate dispune prin hotărâre asupra drepturilor unei persoane decedate ce nu este subiect de drept şi a cărei capacitate de folosinţă a încetat numai prin introducerea în cauză a moştenitorilor săi şi citarea legală.

Lipsa capacităţii procesuale de folosinţă a pârâţilor decedaţi în cursul procesului este o excepţie absolută, de fond şi peremptorie ce poate fi invocată în orice fază procesuală.

Hotărârile judecătoreşti pronunţate în primă instanţă şi apel în contradictoriu cu persoane decedate ce nu aveau capacitate de folosinţă, sunt nule.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. 5 C. pr. civ. instanţa casează hotărârile şi trimite cauza pentru rejudecare la Judecătorie.

Instanţa de fond urmează să dispună introducerea în cauză a moştenitorilor părţilor decedate.

Examinarea motivelor pe fondul cauzei, nu se impune, recursul fiind soluţionat pe excepţie.

În rejudecare, potrivit art. 315 alin. (3) C. pr. civ. instanţa urmează a avea în vedere toate motivele invocate de părţi.

Curtea admite recursurile, casează hotărârile şi trimite cauza pentru rejudecare la Judecătoria Paşcani.

Tags: Judecata