Recurs-pretentii

Dosar nr. 3722/327/2007

R O M Â N I A
TRIBUNALUL TULCEA
SECTIA CIVILA, COMERCIALA
SI CONTENCIOS ADMINISTRATIV
DECIZIA CIVILĂ NR.186
Şedinţa publică din data de 4 martie 2009

Prin cererea înregistrată la data de 13 iulie 2007 sub nr. 3722/327/2007, reclamantul (…) a chemat în judecată pe pârâţii (…) şi (…), solicitând obligarea acestora în solidar la plata sumei de 10.625 lei reactualizată, reprezentând suma primită de către aceştia la data de 6 iulie 2004.
Prin sentinţa civilă nr. 1742 din 20 iunie 2008, Judecătoria Tulcea a respins acţiunea ca nefondată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut următoarele:
Reclamanta a prezentat în susţinerea acţiunii un înscris sub semnătură privată, intitulat “chitanţă” care are două semnături indescifrabile, înscris care nu poartă menţiunea “bun şi aprobat”, astfel că înscrisul nu îndeplineşte condiţiile impuse de lege.
Instanţa a mai reţinut că din declaraţiile martorilor audiaţi a rezultat că între părţi a intervenit o convenţie, o înţelegere ad-hoc prin care s-au înţeles să intre într-o afacere, fiecare cu o cotă de contribuţie în bani şi bunuri, astfel că suma pretinsă de către reclamant prin acţiune nu reprezintă un împrumut.
Impotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul (…) care a criticat-o ca netemeinică, nelegală.
S-a susţinut în motivarea recursului că greşit instanţa de fond a reţinut că înscrisul nu prezintă elementele prevăzute de lege întrucât este suficient să fie semnat de către cei de la care provine, iar nemenţionarea “bun şi aprobat” arătând în litere suma sau câtimea lucrurilor şi apoi semnătura, nu este de natură să afecteze valabilitatea înscrisului.
S-a mai arătat că unul dintre pârâţi şi-a recunoscut semnătura de pe înscris, astfel că instanţa de fond trebuia să dea eficienţă acestei situaţii, urmând să ţină seama de dispoziţiile art. 1176 Cod civil.
Recurentul a mai arătat că pârâţii intimaţi nu au contestat înscrisul sub semnătură privată, nici semnăturile, astfel că trebuiau avute în vedere dispoziţiile art. 1178 Cod civil.
Instanţa de fond nu putea să reţină doar pe baza declaraţiilor martorilor faptul că părţile nu s-au înţeles cu privire la un împrumut ci cu privire la o asociere, în scopul derulării unei afaceri întrucât conform dispoziţiilor Codului comercial, asocierile în participaţiune trebuie să fie probate prin act scris – contract de asociere, cod de înregistrare fiscală, bilanţ contabil, contract de arendă, declaraţie anuală de venit la organul fiscal.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei în sensul admiterii acţiunii.
Examinând cauza în recurs, în raport de criticile formulate, tribunalul constată recursul întemeiat.
Inscrisul care a stat la baza promovării acţiunii este intitulat “chitanţă” şi s-a încheiat între (…), (…) care au luat cu împrumut suma de 106.249.904 lei vechi de la (…), la data de 6 iuli3 2004, cu obligaţia primilor doi să restituie suma până la 15 decembrie 2004.
Chiar înscrisul denumit “chitanţă” foloseşte ca terminologie noţiunile de “împrumut”, “ne obligăm să restituim până la data de 15 decembrie 2004” şi cuprinde numele împrumutaţilor şi ale împrumutătorului.
Inscrisul este parţial dactilografiat, tipizat parţial scris de mână, purtând trei semnături la rubrica “semnătură”.
Inscrisul avut în vedere de către reclamant la promovarea acţiunii este un înscris sub semnătură privată ce poate fi întocmit în orice mod şi semnat personal de către părţi, fără intervenţia vreunui organ de stat, prin care se constată existenţa unui fapt juridic ori încheierea unui act juridic sau orice situaţii şi împrejurări privitoare la acestea.
Inscrisul sub semnătură privată poate servi ca mijloc legal de probă, iar pentru anumite categorii de înscrisuri se cere îndeplinirea unor condiţii speciale de formă.
Chiar dacă înscrisul intitulat “chitanţă” nu poartă menţiunea “bun şi aprobat”, scrisă de debitor, nu înseamnă însă că nu poate avea valoarea unui început de dovadă scrisă, că nu face dovada existenţei convenţiei de împrumut şi care este valabilă între părţi, în condiţiile în care însă înscrisul nu este tăgăduit sub aspectul scrierii, a menţiunilor consemnate, a semnăturilor de către pârâţi.
Dacă pârâţii ar fi înţeles să conteste scrierea din înscris ori semnăturile, instanţa ar fi putut face verificări în acest sens ori tăgăduirea înscrisului, nu s-a făcut cercetarea în ce priveşte falsul, nu s-a solicitat acest lucru ba chiar mai mult decât atât, unul dintre pârâţi şi-a recunoscut semnătura de pe înscris, prezentat în original instanţei, spre recunoaştere, fapt consemnat şi în încheirea de şedinţă din 8 mai 2008 a Judecătoriei Tulcea.
Faptul că pârâţii neagă existenţa acestui înscris, dar nu solicită verificarea lui sub aspectul falsului, nu este de natură să determine instanţa să aprofundeze cercetarea judecătorească pentru a dovedi o altă convenţie ce ar fi intervenit între părţi, şi care nu are nicio legătură cu convenţia derivată din înscrisul denumit “chitanţă” încheiat la 6 iulie 2004, înscris care cuprinde termeni clari, precişi şi care vizează un împrumut, fără a se face vreo referire la o asociere dintre părţi.
Este posibil ca între părţi să se fi derulat şi operaţiuni de asociere în vederea desfăşurării unei activităţi agricole profitabile dar aceasta evident nu se confundă cu obligaţia asumată de pârâţi de a restitui împrumutul sumei de 106.249.904 lei la data de 15 decembrie 2004.
Din înscrisul intitulat “proces verbal de predare primire din 6 ianuarie 2005 (fila 15 dosar fond) rezultă că şi martorul (…) audiat de către instanţă a avut o astfel de obligaţie de restituire a unei sume de bani, restituire pe care a făcut-o, rezultând din acel înscris că şi pârâţii din acţiune au de restituit o sumă de bani, că aceştia personal vor face restituirea, aspecte consemnate în înscris şi atestate prin semnătură şi de martorul (…).
Din înscrisurile aflate la fila 32 – 33 dosar recurs, rezultă că reclamantul recurent a împrumutat şi altor persoane în condiţii similare, pe baza înscrisului identic cu cel din dosar denumit chitanţă dar pe aceste exemplare rezultă că sumele au fost restituite, fiind efectuate menţiuni, atestate prin semnătură în acest sens, chiar pe înscrisul ce a stat la baza împrumutului.
De altfel, nici convenţia de asociere după cum susţin pârâţii nu s-a materializat într-un contract de asociere, nu s-a putut face dovada acestei asocieri decât pe baza martorilor audiaţi astfel că orice legătură dintre înscrisul denumit “chitanţă” şi orice altă convenţie decât cea de împrumut nu va putea fi reţinută de către Tribunal în urma analizei probelor administrate.
In consecinţă, cum critica recurentului este întemeiată, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. 3 Cod proc.civ., se va admite recursul, se va modifica sentinţa atacată în totalitate în sensul admiterii acţiunii şi obligării pârâţilor în solidar la plata sumei de 10625 lei RON (106.249.904 ROL) reactualizată către reclamant, reprezentând împrumut conform chitanţei din 6 iulie 2004.
Urmează a fi obligaţi pârâţii la plata sumei de 1226 lei cheltuieli de judecată către reclamant.

Tags: Recurs-pretenţii

Recurs.Pretentii

Dosar nr. 3077/327/2008

TRIBUNALUL TULCEA

SECTIA CIVILA, COMERCIALA SI CONTENCIOS ADMINISTRATIV

DECIZIA CIVILĂ Nr. 131

Şedinţa publică de la 13 Februarie 2009

Asupra recursului civil de faţă;

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Tulcea sub nr.3077/327/2008, reclamanta SC “……….” SA Sucursala Tulcea a chemat în judecată pe pârâta Municipiul Tulcea prin Primar, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 1.329 lei cu titlu de despăgubiri, precum şi la plata dobânzii legale aferente de la data efectuării plăţii către asigurat până la recuperarea integrală a prejudiciului.

Prin sentinţa civilă nr.2891/5.11.2008, Judecătoria Tulcea a admis acţiunea, obligând pârâta să plătească reclamantei suma de 1.389 lei cu titlu de despăgubiri, precum şi dobânda legală începând cu data formulării acţiunii şi până la achitarea integrală a debitului, dispunând totodată respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, ca nefondată.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut în motivare următoarele:

Faptul că pârâta a încheiat un contract cu o societate comercială, potrivit căruia respectiva societate efectua anumite lucrări pe porţiunea de drum unde a avut loc accidentul nu numai că nu a fost probat, pârâta nedepunând nici un înscris în acest sens, dar nici nu are relevanţă cât timp obligaţia pârâtei de a asigura întreţinerea şi reabilitarea drumurilor publice precum şi desfăşurarea normală a traficului rutier, este o obligaţie cu caracter general şi care îşi are izvorul în lege, mai exact în Legea 215/2001 privind administraţia publică locală. Dispoziţiile din acest act normativ se coroborează cu dispoziţiile art.128 din OUG nr. 195/2002 potrivit cărora autorităţile administraţiei publice locale iau măsuri pentru menţinerea permanentă în stare tehnică bună a drumurilor pe care le administrează.

În aceste condiţii, pârâta nu se poate prevala de existenţa unui contract, deoarece chiar dacă un astfel de contract ar exista, el nu ar putea reglementa decât drepturile şi obligaţiile părţilor contractante, în timp ce obligaţia pârâtei de a menţine în stare tehnică bună drumurile pe care le administrează, este o obligaţie legală şi cu caracter general. De aceea, dacă pârâta apreciază că societatea cu care a încheiat contract are o culpă în producerea pagubei, are deschisă posibilitatea chemării acesteia în garanţie, posibilitate de care pârâta nu a înţeles să se folosească.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, instanţa a apreciat că acţiunea formulată de către reclamanta SC ………. SA este întemeiată. Astfel, atât faptul că autovehiculul cu numărul ……… a fost implicat într-un incident auto cât şi faptul că acest incident a fost cauzat de o groapă din asfalt rezultă din adresa emisă de către I.P.J Tulcea – Serviciul Poliţiei Rutiere şi ataşat la filele 13-14, adresă coroborată cu fotografiile ataşate la fila 21. În opinia instanţei, actul emis de către organele de poliţie se bucură de o prezumţie relativă de adevăr, situaţie în care sarcina de a proba contrariul celor consemnate ar fi aparţinut pârâtei, probă pe care aceasta nu a făcut-o.

Cu alte cuvinte, reclamanta a făcut dovada faptului că pârâta se face vinovată de producerea prejudiciului, fapta ilicită a acesteia constând în neluarea măsurilor pentru menţinerea în stare tehnică bună a drumurilor, între cele două elemente existând în mod clar o legătură de cauzalitate.

De asemenea, reclamanta a făcut dovada faptului că la momentul incidentului societatea căreia îi aparţinea autovehiculul era asigurată şi că i-a achitat acesteia contravaloarea prejudiciului produs, depunând în acest sens poliţa de asigurare şi ordinul de plată( filele 23-24 şi 38-39 ). Prin urmare, reclamanta s-a subrogat în drepturile societăţii asigurate, în limita sumei plătite, potrivit art. 22 din Legea nr. 136/1995.

În ceea ce priveşte prejudiciul pretins de reclamantă acesta este cert şi sub aspectul întinderii sale, aşa cum rezultă din facturile fiscale şi devizele depuse la dosar.

Relativ la dobânda legală solicitată de către reclamantă, cererea acesteia este întemeiată însă dobânda legală poate fi acordată doar de la momentul cererii de chemare în judecată întrucât nu ne aflăm în prezenţa unui raport comercial, cât timp pârâta nu are calitatea de comerciant.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs Municipiul Tulcea prin Primar, invocând pe cale de excepţie lipsa calităţii procesuale pasive, motivat de împrejurarea că la momentul accidentului, instituţia reprezentată avea încheiat contractul nr.28311/6.10.2006 de reabilitare reţea termoficare agent primar între Penitenciarul Tulcea şi PT 23 municipiul Tulcea, cu SC “……….” SA Bucureşti, contract ce prevede în cuprinsul său o serie de obligaţii în sarcina părţilor în strânsă legătură cu realizarea obiectivului precizat, obligaţii care pot atrage răspunderea juridică a părţii în culpă astfel că, în situaţia în care se stabileşte că starea carosabilului constituie principala cauză a producerii accident ului, răspunderea revine în totalitate SC “……….” SA Bucureşti.

Recurenta a mai invocat şi faptul, că anexa nr.2 a fost întocmită doar în baza simplelor declaraţii ale conducătorului auto , fără ca aceste constatări să fie făcute de organele de poliţie la faţa locului, fără un proces verbal de constatare, ceea ce ridică semne de întrebare şi nu poate conduce la stabilirea unei vinovăţii în sarcina sa.

Recurenta a mai invocat şi că acest demers poate fi privit ca o încercare nereuşită a conducătorului auto de a-şi ascunde culpa în producerea accidentului şi de a-şi acoperi pagubele pe seama autorităţilor locale, fiind aplicabile astfel disp. privind îmbogăţirea fără just temei.

În final s-a solicitat admiterea recursului şi modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acţiunii, iar în dovedire s-au depus la dosarul cauzei în copie: practică judiciară şi contractul de execuţie de lucrări nr.28311/6.10.2006.

În apărare, reclamanta SC “……….” SA Bucureşti a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat întrucât recurenta nu se poate prevala de existenţa contractului, dat fiind faptul că obligaţia recurentei de a menţine starea tehnică bună a drumurilor pe care le administrează este o obligaţie legală şi cu caracter general care îşi are izvorul în Legea nr.215/2001 şi OUG nr.195/2002.

Analizând legalitatea sentinţei recurate, în raport de criticile invocate cât şi din oficiu, în tem art.304 indice 1 cpc, tribunalul constată că recursul este neîntemeiat.

În ceea ce priveşte calitatea procesuală pasivă a recurentei – pârâte se constată că, contractul invocat reglementează drepturile şi obligaţiile părţilor, aşa cum a reţinut şi prima instanţă, fără să rezulte din respectivul contract că porţiunea de drum în discuţie era situată în raza de acţiune a operaţiunilor pe care SC “……….” SA Bucureşti avea obligaţia să le execute. În plus, contractul nr.28311/6.10.2006 a avut o valabilitate de 12 luni (aşa cum rezultă din pct.3.1 din contract), care a expirat la data producerii accidentului rutier, iar pârâta nu a dovedit că raporturile contractuale s-au prelungit şi după data de 6.10.2007 (contractul fiind încheiat pe o durată de 1 an).

În aceste condiţii, cum răspunderea nu poate fi instituită în sarcina unui terţ, rezultă că trebuie luată în considerare obligaţia recurentei – pârâte de a asigura întreţinerea şi reabilitarea drumurilor publice, precum şi desfăşurarea normală a traficului rutier, obligaţie cu caracter general care îşi are izvorul în lege, respectiv Legea nr.215/2001 şi OUG nr.195/2002.

Instanţa de recurs mai reţine şi că accidentul a fost indiscutabil produs datorită gropii din carosabil, acest lucru rezultând din adresa nr.37659/5.11.2007 a IPJ Tulcea către reclamanta – intimată, coroborată cu fotografiile de la fila 21 din dosarul de fond şi cu natura avariilor produse.

Relativ la împrejurările constatării accidentului rutier este de remarcat faptul că recurenta – pârâtă nu s-a prezentat niciodată la proces pentru a propune probe, eventual o expertiză care să stabilească condiţiile concrete , situaţie în care face dovada deplină în cauză procesul verbal de constatare întocmit de Poliţia Municipiului Tulcea.

Aşa cum corect a reţinut şi prima instanţă, actul emis de organele de poliţie se bucură de o prezumţie relativă de adevăr, prezumţie care nu a fost răsturnată de recurenta pârâtă prin nici un mijloc de probă.

Faţă de toate aceste considerente, recursul este privit ca neîntemeiat şi în baza art.312 al.1 c.p.c., urmează a fi respins în acest mod.

Tags: Recurs-pretenţii

Recurs-pretenţii

Dosar nr. 2646/327/2008 DECIZIA CIVILĂ NR. 15 Şedinţa publică din data de 14 ianuarie 2009 Prin cererea adresată Judecătoriei Tulcea şi înregistrată sub nr. 2646/327/2008, reclamanta CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE TULCEA, în contradictoriu cu ………….. a solicitat pronunţarea unei hotărâri prin care pârâta să fie obligată la plata sumei de 58,86 lei cu titlu de majorări de întârziere la suma de 173,20 lei, pentru salariatul …………… Prin Sentinţa civilă nr…, Judecătoria Tulcea a respins acţiunea ca nefondată. Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut următoarele: Din susţinerile reclamantei, salariatul ………….. a fost internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă – Tulcea, iar contravaloarea cheltuielilor de spitalizare de 173,20 lei a fost decontată din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, însă cu întârziere, astfel încât a solicitat plata de majorări aferente. S-a reţinut, aşadar, că în cauză s-a dovedit un prejudiciu, dar nu s-a arătat fapta culpabilă a societăţii pârâte, situaţie în care nu poate fi antrenată răspunderea sa delictuală. Impotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Casa de Asigurări de Sănătate – Tulcea, care a criticat-o ca netemeinică, nelegală. S-a susţinut în motivarea recursului că debitul solicitat de 58,56 lei reprezintă majorări de întârziere cu valoare de creanţă bugetară, care s-a achitat din bugetul fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, parte componentă a bugetului de stat pe anul 2004. S-a mai arătat că debitorul nu şi-a executat de bună voie obligaţia încât creditorul a fost nevoie să-l acţioneze în instanţă pentru recuperarea prejudiciului astfel că pentru neplata în termen trebuie să plătească şi majorări de întârziere. S-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei în sensul admiterii acţiunii. Examinând cauza în raport de motivele invocate în recurs, tribunalul constată critica întemeiată. In urma unui accident de muncă survenit la ………….., a cărui victimă a fost numitul ………….., acesta din urmă a beneficiat de servicii medicale spitaliceşti, decontate de Casa de Asigurări de Sănătate – Tulcea, către Spitalul Judeţean Tulcea. Prin adresa nr……, pârâta a fost notificată cu privire la obligaţia de a achita suma de 173,20 lei către reclamantă, obligaţie pe care a îndeplinit-o conform susţinerii reclamantei şi a înscrisurilor aflate la dosar dar pentru neplata în termen a acestei sume, reclamanta a calculat şi majorări de întârziere conform calculului anexat cererii de chemare în judecată. Intrucât decontarea cheltuielilor de spitalizare s-a făcut din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, iar aceste cheltuieli au regimul creanţelor bugetare, în mod corect reclamant a calculat majorări de întârziere conform codului de procedură fiscală pentru neplata în termen, suma datorată cu acest titlu urmând să fie recuperată de la pârâtă care de altfel a achitat şi debitul principal. In această situaţie, prejudiciul este creat prin plata de către instituţia publică, respectiv reclamanta, a majorărilor de întârziere pentru neplata în termen a debitului principal de către pârâtă astfel că în acest raport bugetar nu are relevanţă vătămarea persoanei angajate care a fost victima accidentului în sensul Legii nr. 319/2006, cum greşit a reţinut instanţa de fond, ci doar prejudiciu creat instituţiei bugetare prin plata cu întârziere a unei sume datorate cu cheltuieli de spitalizare. Faţă de aceste considerente, recursul este fondat şi în consecinţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. 2 Cod proc. civ., tribunalul va admite recursul, va modifica sentinţa atacată în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată.

Tags: Recurs-pretenţii