Contencios administrativ – suplimentul postului-treaptă de salarizare

TRIBUNALUL TULCEA
Dosar nr. 2794/88/2008
SECTIA CIVILA, COMERCIALA SI CONTENCIOS ADMINISTRATIV
Sentinţa civilă Nr. 173
Şedinţa publică de la 05 Februarie 2009

Prin cererea adresată acestei instanţe şi înregistrată sub nr. 2794/88/2008 reclamanţii ……….. în contradictoriu cu ……. Tulcea, calcularea şi plata retroactivă a următoarelor drepturi salariale actualizate cu indicele de inflaţie, începând cu anul 2004 până în prezent : suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază, supliment corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, efectuarea acestor înscrieri în contractul de muncă.

În motivare reclamanţii au învederat instanţei faptul că pârâta republicarea din anul 2007 a Legii nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, când s-a dat textelor o nouă numerotare, suplimentarea postului şi suplimentului treptei de salarizare erau prevăzute la art. 29 alin. 1 lit. c şi d din lege; relevant este faptul că potrivit art. XIII din Legea nr. 251 /2006 prevederile art. 29 alin. 1 lit. c şi d din Legea nr. 188/1999 au reintrat în vigoare la data de 01.01.2007; în continuare a fost citat acest text de lege „prezenta lege intră în vigoare la 15 zile de la data publicării în monitorul Oficial al României, partea I, cu excepţia prevederilor art.29, 56. 57, 581 şi ale art. 601alin. 1 lit. b din Legea nr. 188/1999 republicată precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege care intră în vigoare la 01.01.2007.

În concluzie, se arată atât prin Legea nr. 188/1999 aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 251/23.06.2006 cât şi prin Legea nr. 188 republicată şi renumerotată sunt îndreptăţiţi la acest sporuri, fără nici o condiţionare

Astfel, se arată, dreptul la suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare constituie un drept de remunerare a muncii care face parte din conţinutul complex al dreptului fundamental la muncă; ca atare, se arată, acest drept nu poate fi restrâns în mod abuziv şi contrar echităţii impuse de o societate democratică, potrivit art. 53 din Constituţie.

Se mai apreciază că dreptului la suplimentarea postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare îi corespunde obligaţia corelativă a debitorului ce nu doreşte şi nu voieşte s-şi execute obligaţia legală în mod voluntar; aceasta în condiţiile în care nu pot renunţa la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege, iar limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate, salariaţilor fiindu-le garanta dreptul la egalitate de şanse şi tratament.

Se mai arată că în conformitate cu dispoziţiile art. 32 din Legea nr. 188/1999 pentru activitatea desfăşurată, funcţionarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariu de bază,; sporul de vechime în muncă; suplimentul postului; suplimentul corespunzător treptei de salarizare; funcţionarii publici beneficiază de prime şi alte drepturi salariale în condiţiile legii; salarizarea funcţionarilor publici se face în conformitate cu prevederile legi privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcţionarii publici.

Aşadar, se mai arată, funcţionarii publici au un statut legal, care se realizează în conformitate cu dispoziţiile legii privind stabilirea unui sistem unitar de salarii; elementele specifice acestei structuri salariale sunt sporul de vechime, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare; funcţionarii publici beneficiază de prime şi de alte‚ drepturi salariale în condiţiile legii ; salarizarea funcţionarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcţionarii publici.

Aşadar, se mai arată, funcţionarii publici au un statut egal, care se realizează în conformitate cu dispoziţiile legi privind stabilirea unui sistem unitar de salarizare; elementele specifice acestei structuri salariale sunt sporul de vechime, suplimentul postului şi cel al gradului, la care se pot adăuga şi prima şi alte drepturi salariale, cu condiţia ca acestea să fie prevăzute de lege.

În drept, reclamanţii şi-au întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 31 coroborat cu dispoziţiile art. lit. f din Legea nr. 188/1999 şi pe dispoziţiile Legii nr. 193/2006, Legii nr. 142/1998; Legii nr. 251/2006.

În dovedire, reclamanţii au depus la dosar o serie de înscrisuri.

Examinând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarele :

Reclamanţii au calitatea de funcţionari publici şi sunt salariaţii ……. Tulcea.

În conformitate cu prevederile art. 31 alin. 1 din Legea nr. 188/1999 pentru activitatea desfăşurată, funcţionarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

Prevederea legală privind compunerea salariilor funcţionarilor publici a fost suspendată prin art. 44 din O.G. nr. 92/2004, text care a dispus expres că la data intrării în vigoare a acestui act normativ se suspendă aplicarea dispoziţiilor art. 29 din Lega nr. 188/199 (în prezent art.31)

Ulterior, prin O.G. nr. 2/2006,au fost suspendate prevederile art. 29 alin. 1 lit. c şi d din Legea nr. 188/1999 ( în prezent art. 31) până la data de 31.12.2006. Prin modificarea adusă a dusă Legea nr. 188/1999 şi Legea nr. 251/2006, lit. d a alin. 1 a art. 29 care prevede suplimentul corespunzător gradului a fost modificată, în sensul prevederii suplimentului corespunzător treptei de salarizare.

Prin Ordonanţa Guvernului nr. 6/2007 au fost reglementate drepturile salariale şi alte drepturi ale funcţionarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar al legii de salarizare şi altor drepturi ale funcţionarilor publici, precum şi dreptului salariale care se acordă funcţionarilor publici în anul 2007.

Potrivit art.1 alin. 2 din O.G. nr. 6/2007, sistemul de salarizare cuprind salariile de bază, sporurile, premiile, stimulentele şi alte drepturi.

Suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare se circumscriu noţiunii de sporuri care fac parte din structura salariului funcţionarilor publici, aşa cum rezultă din prevederile art. 31 alin. 1 din Legea nr. 188/1999.

Suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei sunt elemente componente ale salariului de bază al funcţionarilor publici, aşa încât devin aplicabile prevederile art. 37 din O.G. nr. 6/2007, text în temeiul căruia salariile funcţionarilor publici se plătesc înaintea oricăror altor obligaţii de plată ale autorităţii sau instituţiei publice şi ele nu pot face obiectul vreunei limitări sau renunţări.

În art. 37 alin. 34 teza ultimă din O.G. nr. 6/2007 se prevede expres că orice limitare sau renunţare efectuată cu încălcarea acestui principiu este lovită de nulitate absolută.

În cauza de faţă sunt incidente şi prevederile art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, act normativ care, de altfel, face parte din dreptul intern ca urmare a ratificării Convenţiei de către România, prin Legea nr. 30/1994.

Potrivit prevederilor art. 11 din Constituţia României, statul român are obligaţia de a îndeplini întocmai şi cu bună credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte, iar tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.

Urmare a acestei prevederi constituţionale, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi protocoalele anexă se aplică în ordinea juridică internă a statelor contractante.

Conform principiilor subsidiarităţii, garantarea drepturilor consacrate de convenţie, care presupune atât respectarea acestora de către autorităţile naţionale cât şi înlăturarea consecinţelor eventualelor încălcări suferite de titularii lor, se asigură, în primul rând, de fiecare stat contractant.

Art. 1 din Protocolul adiţional 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor Omului şi libertăţilor fundamentale prevede că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale şi că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a creat în jurisprudenţa sa o noţiune autonomă specifică sistemului Convenţiei, pe care a dezvoltat-o din noţiunea iniţială a textului – orice persoană are dreptul la respectare bunurilor sale.

În hotărârea Gasus Dosier – Unt Foerdertechnick Gmbtt împotriva Olandei, din 23.02.1995, Curtea a explicat că noţiunea de bun reglementată de art. 1 al Protocolului, are o semnificaţie autonomă şi în mod evident nu se limitează numai la proprietatea unor bunuri corporale, anumite alte drepturi şi interese care se constituie active pot fi considerate drepturi de proprietate şi deci bunuri în sensul acestei dispoziţii.

Curtea a arătat că noţiunea de bun se referă la orice valoarea patrimonială ca ansamblu de interese care decurg din raporturile cu conţinut economic pe care o persoană ar fi putut în mod efectiv şi licit să le dobândească.

În decizie a fost prezentată legislaţia naţională care reglementează compunerea salariului funcţionarilor publici şi s-a arătat că în mod neîndoielnic salariul funcţionarilor publici cuprinde alături de alte elemente suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

Cele două elemente au conţinut economic şi dacă legiuitorul român nu ar fi suspendat dreptul periodic, reclamanţii ar fi putut să aibă în patrimoniul lor în mod efectiv şi licit sumele aferente suplimentelor

Prin suspendarea periodică, reclamanţii au fost privaşi de un drept constituit prin lege şi ca urmare de un drept legitim, licit, pe care ar fi trebuit să-l dobândească în mod efectiv.

Prin neacordarea efectivă a drepturilor aferente celor două suplimente a avut loc o încălcare a art. I din Primul Protocol adiţional motiv pentru care, în baza art. 11 şi art. 20 din Constituţia României, se va acorda prioritate reglementărilor internaţionale, la care România a devenit parte prin ratificarea Convenţiei.

În cauză reclamanţii a avut o speranţă legitimă, consacrată de însuşi legiuitorul român, privind plata celor două suplimente salariale, aceştia fiind titularii unor interese patrimoniale care intră sub protecţia instituită de art. 1 din Protocolul 1, dreptul lor de a primi sporurile având o bază legală.

Speranţa legitimă a reclamanţilor s-a întemeiat pe prevederile art. 31 alin. 1 lit. c şi d din Legea nr. 188/1999 aşa încât ea nu poate fi apreciată ca fiind o simplă speranţă, între cele două noţiuni existând o diferenţiere consacrată de asemenea de practica Curţii Europene a Drepturilor Omului.

În raport de toate aceste considerente, urmează ca instanţa să admită acţiunea şi să oblige pârâtul să acorde fiecărui reclamant suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25 % din salariul de bază, sporuri aferente perioadei efectiv lucrate începând cu data de 01.01.2004 şi până la data pronunţării prezentei hotărâri, respectiv 05.02.20089 ,sume ce se vor actualiza cu indicele de inflaţie la data plăţii efective.

Tags: contencios administrativ, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, funcţionar public, Legea nr. 142/1998, Legea nr. 188/1999, Legea nr. 251/2006, Legea nr. 30/1994, O.G. nr. 6/2007, plata retroactivă, treapta de salarizare

Plângere contravenţională – Dreptul la un proces echitabil

Tribunalul Tulcea
Dosar nr.1664/327/2008
DECIZIA CIVILĂ NR.89
Şedinţa publică din data de 05 februarie 2009

Asupra recursului civil, tribunalul, deliberând, în condiţiile art. 256 Cod proc. civ., reţine următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 2665 din 20 octombrie 2008, Judecătoria Tulcea a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul …….

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că, pe data de 3 martie 2008, petentul a fost sancţionat cu amendă în sumă de 500 lei deoarece în timp ce se afla în Clubul …… din municipiul Tulcea a adresat cuvinte şi expresii jignitoare la adresa numitului ……, care era barman de serviciu, faptă ce a prezentat trăsăturile specifice ale contravenţiei prev. de art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991.

Potrivit regulilor generale în materie de probaţiune, în favoarea procesului-verbal de contravenţie operează o prezumţie relativă de reflectare a adevărului cu privire la situaţia de fapt consemnată de către agentul constatator. Această prezumţie poate fi înlăturată prin producerea unei probe contrare, sarcina efectuării acesteia aparţinând, potrivit principiului „onus probandi incumbit actori”, consacrat de dispoziţiile art. 1169 Cod civil, celui care face o afirmaţie în faţa instanţei, adică petentului.

In prezenta cauză, petentul nu a reuşit să producă o astfel de probă, martorul pe care l-a propus neputând fi audiat.

Relativ la condiţiile de formă, instanţa constată că procesul verbal de contravenţie a fost întocmit cu respectarea cerinţelor legale.

Impotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs petentul, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate sub aspectul neaudierii martorilor din motive neimputabile recurentului; la un termen martorul a lipsit la prima strigare a cauzei, răspunzând la sfârşitul şedinţei; dar instanţa a refuzat audierea lui, iar la un alt termen de judecată, şedinţa a durat până la ora 22,00, martorul neputând rămâne pentru că pierdea mijlocul de transport.

In final, petentul recurent a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleaşi instanţe.

Examinând temeinicia şi legalitatea hotărârii atacate, în raport de criticile formulate, tribunalul constată că recursul este întemeiat.

Aspectele invocate de petentul recurent referitoare la motivele pentru care martorii nu au putut fi audiaţi de către prima instanţă nu rezultă din încheierile de şedinţă şi din niciun alt mijloc.

Cei doi martori au fost citaţi cu mandat de aducere în conformitate cu dispoziţiile art. 188 alin. 1 Cod proc. pen., însă audierea lor nu a fost posibilă, aceştia nefiind găsiţi de către subofiţerul din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Tulcea.

Este adevărat că, potrivit art. 188 alin. 3 Cod proc. civ., dacă, după mandatul de aducere martorul nu se înfăţişează, instanţa va putea păşi la judecată însă, prima instanţă nu a epuizat toate modalităţile procedurale prin care i-ar fi putut determina pe cei doi martori să se prezinte în instanţă.

Neprezentarea martorului legal citat este sancţionată, potrivit art. 1081) alin. 1 pct. 2 lit. a Cod proc. civ., cu amendă judiciară, însă, prima instanţă a ezitat să aplice aceste sancţiuni.

Instanţa de fond a apreciat că, din moment ce martorii nu pot fi audiaţi, în speţă operează prezumţia relativă de reflectare a adevărului celor consemnate de agentul constatator în procesul verbal de contravenţie contestat.

Procedând astfel, Judecătoria a încălcat dreptul petentului la un proces echitabil, drept garantat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Reamintim că, cerinţa din art. 6 pct. 1 al Convenţiei, aceea ca o cauză să fie examinată în mod echitabil, trebuie înţeleasă, în sensul de a se asigura respectarea principiilor fundamentale ale oricărui proces şi anume principiul contradictorialităţii şi principiul dreptului la apărare, ambele asigurând egalitatea deplină a părţilor în proces.

Din această perspectivă, tribunalul remarcă împrejurarea că la termenul din 17 octombrie 2008, când instanţa a constatat cauza în stare de judecată, au lipsit atât petentul, cât şi apărătorul său căruia, i-a fost respinsă cea de-a treia cerere de amânare.

Exigenţa instanţei de fond era justificată, într-adevăr, apărătorul petentului a solicitat amânarea cauzei la termenele din 9 mai 2008 (pentru pregătirea apărării) şi la termenele din 25 iulie şi 17 octombrie 2008 (din motive de sănătate, fără a dovedi această susţinere). Chiar şi în această situaţie, instanţa ar fi trebuit să amâne pronunţarea pentru ca petentul, prin apărător, să depună concluzii scrise, or a fost amânată de la 17 octombrie 2008 la 20 octombrie 2008 pentru că instanţa avea nevoie de timp pentru deliberare.

Având în vedere aceste considerente, recursul urmează a fi admis, hotărârea atacată casată, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare aceleaşi instanţe de fond – Judecătoria Tulcea.

Tags: Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, dreptul la un proces echitabi, Legea nr. 61/1991, plângere contravenţională