Plangere – Legea nr. 61/1991

Dosar nr. 1018/333/2009
TRIBUNALUL VASLUI
SECŢIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1415/R
Şedinţa publică de la 28 Octombrie 2009
Instanţa constituită din:
PREŞEDINTE DANIELA MIHAELA MANOLE
Judecător ADINA ALEXANDRU
Judecător IOLANDA-MIHAELA PASCARU
Grefier MANUELA RUSU

Pe rol soluţionarea cererii de recurs formulată de Poliţia Comunitară Vaslui,cu sediul în Vaslui ,str. Ştefan cel Mare nr. 64, judeţul Vaslui în contradictoriu cu petentul intimat I A P domiciliat în , împotriva sentinţei civile nr. 1954 pronunţată de Judecătoria Vaslui la data de 26.05.2009 în dosar fond nr. 1018/333/2009, având ca obiect plângere contravenţională.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică, lipsesc părţile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează următoarele: procedura de citare este legal îndeplinită; cauza se află la al primul termen de judecată; se solicită judecarea cauzei în lipsă; recursul a fost declarat şi motivat în termen legal; nu s-a depus întâmpinare.

S-au citit şi verificat actele şi lucrările de la dosar, după care;

Instanţa constată cauza în stare de judecată şi ţinând cont că se solicită judecarea în lipsă, lăsă cauza în pronunţare.

Ulterior deliberării,

T R I B U N A L U L

Asupra recursului civil de faţă;

Prin sentinţa civilă nr.1954 din 26.05.2009 Judecătoria Vaslui a admis plângerea formulată de petentul I A în contradictoriu cu intimata Poliţia Comunitară Vaslui.

A anulat procesul verbal seria VS nr. 0004746 întocmit la data de 25.01.2009 de agenţii constatatori ai intimatei şi a exonerat petentul de la plata amenzii în cuantum de 100 lei.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că:

În fapt, la data de 25.01.2008, prin procesul verbal seria VS nr. 0004746, petentul a fost sancţionat cu amendă contravenţională în cuantum de 100 lei pentru săvârşirea contravenţiei incriminate prin art. 2 pct. 25 din OG 2/2001.

Pentru aplicarea acestor sancţiuni, s-a reţinut în sarcina petentului că la data de 25.01.2009 ora 230 la blocul 23 de pe strada Donici, a consumat băuturi alcoolice în loc public, în spatele blocului 23 strada Donici.

În drept, potrivit art. 2 pct. 25 din Legea 61/1991 Constituie contravenţie săvârşirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni: 25) consumul de băuturi alcoolice în următoarele locuri publice: drumuri publice, parcuri, stadioane şi terenuri sportive, instituţii culturale, săli de spectacole, instituţii sau unităţi economice, toate mijloacele de transport în comun, autogări, gări şi aeroporturi, de stat şi private, sau alte locuri prevăzute de lege. În incinta acestor locuri publice se pot consuma băuturi alcoolice prin delimitarea unor spaţii special amenajate pentru consumarea băuturilor alcoolice, prin hotărârea conducerilor locurilor publice respective. Sunt exceptate localurile de alimentaţie publică şi turism, cum sunt: restaurante, baruri şi discoteci.

Petentul nu a fost prezent la întocmirea actului de constatare şi sancţionare a contravenţiilor şi acesta nu a fost semnat de un martor asistent.

Respectând dispoziţiile art. 34 alin. 1 din O.G. 2/2001 şi implicit principiul preeminenţei dreptului, instanţa urmează a examina mai întâi legalitatea procesului-verbal şi ulterior temeinicia sa.

Sub aspectul legalităţii, instanţa a reţinut că procesul verbal de contravenţie a fost întocmit în mod legal, agentul constatator consemnând toate elementele indicate de dispoziţiile art. 17 alin. 1 din O.G. 2/2001 care atrag nulitatea absolută expresă a actului.

Instanţa a analizat temeinicia procesului verbal, din perspectiva Convenţiei Europene a Drepturilor Omului; conform art. 20 din Constituţia României, textul convenţiei şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului sunt încorporate în dreptul intern, având în acelaşi timp o forţă juridică superioară legilor în materia drepturilor fundamentale ale omului.

Conform jurisprudenţei Curţii (cauzele Öztürk c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei, Salabiaku c. Franţei s.a.), cele trei criterii avute in vedere pentru stabilirea acestui aspect sunt: calificarea faptei în dreptul intern; natura faptei incriminate; natura şi gravitatea sancţiunii.

Aceste trei criterii nu trebuie îndeplinite cumulativ, fiind suficient ca fapta să poată fi calificată ca penală potrivit unuia singur. Totuşi, atunci când un singur criteriu nu este suficient pentru determinarea caracterului penal sau nepenal, se poate apela la analiza combinată a acestora.

În situaţia de faţă, în dreptul intern, domeniul contravenţional este unul situat în afara sferei penalului, regimul juridic fiind unul diferit. Cum, potrivit Curţii, acest prim criteriu are doar o valoare relativă, urmează a fi analizate celelalte două, pentru lămurirea caracterului sancţiunilor contravenţionale prin prisma articolului 6 din Convenţie.

In privinţa naturii faptei incriminate, aceasta, pentru a fi calificată ca penală în sensul care interesează în cauza, trebuie să se adreseze tuturor, având o aplicabilitate generală, şi nu doar unui grup restrâns de persoane. Prin urmare, ori de câte ori o norma contravenţională se adresează unui cerc larg de persoane şi nu unui individ sau unui grup restrâns, format din indivizi cu o anumită calitate, acest al doilea criteriu este îndeplinit. Ori, în cauza de faţă, actul normativ aplicabil, respectiv Legea 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice are aplicabilitate generală.

În sfârşit, ultimul criteriu, acela al naturii şi gravităţii sancţiunii este satisfăcut atunci când sancţiunea are un caracter preventiv şi sancţionator, indiferent de faptul ca este vorba despre o amenda intr-un cuantum redus, atât timp cât aceasta nu serveşte la acoperirea unui prejudiciu, ci urmăreşte prevenirea săvârşirii de noi fapte şi sancţionarea contravenientului.

Faţă de aceste criterii şi de înţelesul dat lor in jurisprudenţa Curţii, având in vedere faptul că, potrivit OG nr.2/2001, amenda contravenţională este distinctă de acoperirea eventualelor prejudicii cauzate de săvârşirea faptei contravenţionale, având, deci, un caracter sancţionator şi preventiv, rezultă cu certitudine că procedura contravenţională, reglementată de OG nr.2/2001, poate fi asimilată procedurii penale, din perspectiva articolului 6 din Convenţie.

Instanţa, reţinând aplicabilitatea în speţă a dispoziţiilor art. 6 paragraf 1 CEDO, în latura sa penală, în mod evident a fost ţinută şi de prevederile paragrafului 2 şi 3 ale aceluiaşi articol, care instituie garanţii procedurale specifice în domeniul penal.

Printre aceste garanţii se numără şi cea referitoare la obligativitatea respectării prezumţiei de nevinovăţie.

Această prezumţie priveşte atât atitudinea organelor judiciare faţă de soluţionarea cauzei, cât şi sarcina probei.

Tot pe cale jurisprudenţială (cauza SALABIAKU vs. Franţa), Curtea Europeană a stabilit că prezumţia de nevinovăţie nu este una absolută, admiţând posibilitatea existenţei unor prezumţii de drept sau de fapt în cadrul sistemelor de drept naţionale.

Prezumţia de temeinicie de care se bucură procesul-verbal trebuie să respecte însă un raport de proporţionalitate între scopul urmărit de lege (consolidarea exercitării autorităţii de stat prin prisma agenţilor constatatori) şi mijloacele utilizate.

Instanţa a considerat că analiza trebuie să urmărească în mod esenţial asigurarea condiţiilor exercitării efective a dreptului la apărare de către petent. Petentul trebuie să aibă posibilitatea de a combate în mod real procesul – verbal de constatare a contravenţiei prin mijloace de probă pe care să le poată administra.

Sub acest aspect, instanţa a reţinut că, prin sancţionarea tuturor persoanelor prezente la momentul săvârşirii presupusei contravenţii, petentul a fost pus în imposibilitatea de a-şi proba nevinovăţia – martorii oculari având în mod vădit un interes în soluţionarea acestei speţe similare cu cauza lor.

Totodată, instanţa a reţinut că agentul constatator nu a constatat în mod direct săvârşirea contravenţiei reţinute în sarcina petentului. Aşa cum reiese din raportul de activitate întocmit de agentul de poliţie comunitară Romaşc Romeo, acesta a constatat personal doar că tinerii făceau larmă – faptă pentru care însă nu a aplicat nicio sancţiune. Simplul fapt că între tineri se afla o sticlă (agentul constatator nu a consemnat că ar fi văzut tinerii consumând conţinutul acelei sticle şi nici nu a verificat personal conţinutul) nu este suficient pentru existenţa contravenţiei.

Pentru aceste motive, instanţa a admis plângerea, a anulat procesul verbal şi a exonerat petentul de la plata a amenzii.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Politia Comunitara Vaslui pentru următoarele motive:

Agentul de poliţie a constatat direct şi a descris în raportul de activitate aflat la dosar situaţia de fapt, ca urmare a solicitării unui cetăţean deranjat de larma făcută de grupul de tineri printre care se afla şi petentul.

Este nereală susţinerea petentului, din plângere, cu privire la existenţa unui foc în faţa scării de bloc şi la posibilitatea de a stinge focul cu o sticlă cu apă scoasă din portbagaj.

Judecătoria Vaslui a respins plângerea în 2 cauze asemănătoare.

În raport cu principiile stabilite de CEDO ar fi lipsit de logică să le fie recunoscută statelor parte la convenţie dreptul de a se investi organe administrative cu competenţa de a sancţionare iar în momentul promovării plângerii contravenţionale să se constate că s-a contravenit convenţiei.

Prevederile OG 2/2001 sunt în deplin acord cu art. 6 din CEDO deoarece permit persoanei interesate să se adreseze justiţiei şi să le fie respectate drepturile procedurale.

Intimatul nu a formulat întâmpinare.

În recurs nu au fost depuse alte acte .

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor legale aplicabile, inclusiv 304 indice 1 Cod procedură civilă, se constată că recursul este întemeiat pentru următoarele motive:

Prezumţia de nevinovăţie de care se bucură petentul ca urmare a aplicării art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului vine în concurenţă cu prezumţia de temeinicie de care se bucură procesul –verbal , prezumţie decurgând din regulile dreptului administrativ.

În cauză prezumţia de nevinovăţie este înlăturată prin raportul de activitate întocmit de agentul constatator Romaşc Romeo care , urmare a unui apel telefonic ce sesiza cu privire la faptul că un grup de tineri consumă băuturi alcoolice şi produc zgomot, a constatat personal veridicitatea celor semnalate telefonic: „ un grup de 5 tineri….(.) consumau băuturi alcoolice”.

Prezumţia de nevinovăţie nu este o prezumţie absolută, ci relativă care este înlăturată în cauză prin percepţia directă a agenţilor constatatori şi prin informaţia provenind de la un terţ că un grup de tineri consumă băuturi alcoolice şi fac zgomot.

Împrejurarea că au fost sancţionaţi toţi tinerii care consumau băuturi alcoolice nu-l pune pe intimat în imposibilitatea de a-şi proba nevinovăţia în condiţiile în care acesta are posibilitatea propunerii de probe indirecte, la care petentul nu a apelat pentru a înlătura prezumţia de temeinicie a procesului –verbal, intimatul a avut o atitudine procesuală pasivă, nu şi-a propus nici o probă.

În consecinţă, în cauză s-a înlăturat prezumţia de nevinovăţie a intimatului şi prezumţia legalitate şi temeinicie a procesului –verbal este confirmată de raportul de activitate , în temeiul art. 312 Cod procedură civilă se va admite recursul şi va modifica sentinţa şi se va respinge plângerea contravenţională.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Poliţia Comunitară Vaslui împotriva sentinţei civile nr. 1954/26.05.2009 a Judecătoriei Vaslui pe care o modifică în tot şi în consecinţă:

Respinge plângerea contravenţională formulată de petentul –intimat IAP împotriva procesului –verbal de contravenţie seria VS nr. 0004746/25.01.2009 încheiat de Poliţia Comunitară Vaslui, ca neîntemeiată.

IREVOCABILĂ.

Pronunţată în şedinţă publică,azi 28 octombrie 2009.

Tags: art. 6 din CEDO, Legea nr. 61/1991, O.G. nr.2/2001

Plângere contravenţională – Dreptul la un proces echitabil

Tribunalul Tulcea
Dosar nr.1664/327/2008
DECIZIA CIVILĂ NR.89
Şedinţa publică din data de 05 februarie 2009

Asupra recursului civil, tribunalul, deliberând, în condiţiile art. 256 Cod proc. civ., reţine următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 2665 din 20 octombrie 2008, Judecătoria Tulcea a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul …….

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că, pe data de 3 martie 2008, petentul a fost sancţionat cu amendă în sumă de 500 lei deoarece în timp ce se afla în Clubul …… din municipiul Tulcea a adresat cuvinte şi expresii jignitoare la adresa numitului ……, care era barman de serviciu, faptă ce a prezentat trăsăturile specifice ale contravenţiei prev. de art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991.

Potrivit regulilor generale în materie de probaţiune, în favoarea procesului-verbal de contravenţie operează o prezumţie relativă de reflectare a adevărului cu privire la situaţia de fapt consemnată de către agentul constatator. Această prezumţie poate fi înlăturată prin producerea unei probe contrare, sarcina efectuării acesteia aparţinând, potrivit principiului „onus probandi incumbit actori”, consacrat de dispoziţiile art. 1169 Cod civil, celui care face o afirmaţie în faţa instanţei, adică petentului.

In prezenta cauză, petentul nu a reuşit să producă o astfel de probă, martorul pe care l-a propus neputând fi audiat.

Relativ la condiţiile de formă, instanţa constată că procesul verbal de contravenţie a fost întocmit cu respectarea cerinţelor legale.

Impotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs petentul, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate sub aspectul neaudierii martorilor din motive neimputabile recurentului; la un termen martorul a lipsit la prima strigare a cauzei, răspunzând la sfârşitul şedinţei; dar instanţa a refuzat audierea lui, iar la un alt termen de judecată, şedinţa a durat până la ora 22,00, martorul neputând rămâne pentru că pierdea mijlocul de transport.

In final, petentul recurent a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleaşi instanţe.

Examinând temeinicia şi legalitatea hotărârii atacate, în raport de criticile formulate, tribunalul constată că recursul este întemeiat.

Aspectele invocate de petentul recurent referitoare la motivele pentru care martorii nu au putut fi audiaţi de către prima instanţă nu rezultă din încheierile de şedinţă şi din niciun alt mijloc.

Cei doi martori au fost citaţi cu mandat de aducere în conformitate cu dispoziţiile art. 188 alin. 1 Cod proc. pen., însă audierea lor nu a fost posibilă, aceştia nefiind găsiţi de către subofiţerul din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Tulcea.

Este adevărat că, potrivit art. 188 alin. 3 Cod proc. civ., dacă, după mandatul de aducere martorul nu se înfăţişează, instanţa va putea păşi la judecată însă, prima instanţă nu a epuizat toate modalităţile procedurale prin care i-ar fi putut determina pe cei doi martori să se prezinte în instanţă.

Neprezentarea martorului legal citat este sancţionată, potrivit art. 1081) alin. 1 pct. 2 lit. a Cod proc. civ., cu amendă judiciară, însă, prima instanţă a ezitat să aplice aceste sancţiuni.

Instanţa de fond a apreciat că, din moment ce martorii nu pot fi audiaţi, în speţă operează prezumţia relativă de reflectare a adevărului celor consemnate de agentul constatator în procesul verbal de contravenţie contestat.

Procedând astfel, Judecătoria a încălcat dreptul petentului la un proces echitabil, drept garantat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Reamintim că, cerinţa din art. 6 pct. 1 al Convenţiei, aceea ca o cauză să fie examinată în mod echitabil, trebuie înţeleasă, în sensul de a se asigura respectarea principiilor fundamentale ale oricărui proces şi anume principiul contradictorialităţii şi principiul dreptului la apărare, ambele asigurând egalitatea deplină a părţilor în proces.

Din această perspectivă, tribunalul remarcă împrejurarea că la termenul din 17 octombrie 2008, când instanţa a constatat cauza în stare de judecată, au lipsit atât petentul, cât şi apărătorul său căruia, i-a fost respinsă cea de-a treia cerere de amânare.

Exigenţa instanţei de fond era justificată, într-adevăr, apărătorul petentului a solicitat amânarea cauzei la termenele din 9 mai 2008 (pentru pregătirea apărării) şi la termenele din 25 iulie şi 17 octombrie 2008 (din motive de sănătate, fără a dovedi această susţinere). Chiar şi în această situaţie, instanţa ar fi trebuit să amâne pronunţarea pentru ca petentul, prin apărător, să depună concluzii scrise, or a fost amânată de la 17 octombrie 2008 la 20 octombrie 2008 pentru că instanţa avea nevoie de timp pentru deliberare.

Având în vedere aceste considerente, recursul urmează a fi admis, hotărârea atacată casată, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare aceleaşi instanţe de fond – Judecătoria Tulcea.

Tags: Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, dreptul la un proces echitabi, Legea nr. 61/1991, plângere contravenţională

Contravenţie la Legea nr. 61/1991. Descriere faptă contravenţională. Legalitatea procesului – verbal de contravenţie

Tip: Sentinţă civilă

Nr./Dată: 1891 (22.11.2006)

Autor: judecator Gabriela Steliana Iancu

Domenii asociate: contravenţii, închisoare contravenţională

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Mangalia la data de 26.07.20066 petentul C. G. a solicitat instanţei anularea procesului verbal de contravenţie încheiat de Jandarmeria Română – U.M. 0608 Constanţa şi exonerarea de plata amenzii aplicate de agentul constatator.

În subsidiar, petentul a solicitat reducerea cuantumului amenzii aplicate prin procesul verbal de contravenţie contestat sau înlocuirii amenzii cu sancţiunea avertisment.

În motivarea plângerii petentul a arătat că a fost în mod netemeinic sancţionat întrucât chiar petentul a fost cel care a sesizat organul constatator despre faptul că proprietarii locaţiei „ X” au dat muzica la maxim perturbând în acest mod liniştea publică iar clienţii cazaţi la hotel „Y” se plângeau că nu pot dormi din cauza gălăgiei.

S-a arătat că petentul nu a săvârşit fapta reţinută în sarcina sa şi din acest motiv nici nu a semnat procesul verbal de contravenţie iar sancţiunea aplicată este disproporţionată faţă de aşa- zisa faptă reţinută.

Petentul a invocat excepţia nulităţii procesului-verbal motivat de împrejurarea că fapta contravenţională nu a fost descrisă în mod corespunzător.

În drept , au fost invocate disp.art.31,art.16,art.17 şi art.19 din O.G. 2 /2001.

Plângerea este scutită de plata taxei judiciare de timbru în conformitate cu disp.art.36 din O.G. 2 /2001.

Plângerea a fost depusă la organul constatator şi înaintată instanţei spore competentă soluţionare.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a plângerii contravenţionale pentru următoarele motive: susţinerea petentului în sensul că liniştea publică a fost tulburată de patronii terasei „X” nu sunt de natură să înlăture răspunderea contravenţională a acestuia întrucît şi patronii respectivi au fost sancţionaţi iar fapta reţinută în sarcina petentului a fost descrisă în mod corespunzător.

S-a arătat că petentul ,în calitate de patron al Hotelului„Y” şi al terasei „Z”, a dispus difuzarea de manele la volum maxim iar agenţii constatatori au făcut aplicarea corectă a disp.art.2 pct.29 din Lg.nr.61/1991 întrucât petentul a tulburat liniştea turiştilor cazaţi la imobilele aflate în vecinătatea terasei sale.

În combaterea plângerii s-a solicitat administrarea probei testimoniale şi a probei cu înscrisuri.

Potrivit disp. art.137 Cod pr.civ., „instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură precum şi asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte ,cercetarea în fond a pricinii”.

În vederea soluţionării excepţiei nulităţii absolute a procesului verbal de contravenţie invocată de petent pentru descrierea necorespunzătoare a faptei instanţa, din analiza înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, reţine următoarea situatie de fapt.

Prin procesul verbal de contravenţie contestat petentul a fost sancţionat cu amendă în sumă de 500 RON pentru săvârşirea contravenţiei prevăzută de art.2 pct.29 din Lg. nr. 61/1991.

În sarcina petentului s-a reţinut că în noaptea de 25.06.2006, orele 2,00 a tulburat liniştea locuitorilor din localitatea Vama Veche precum şi a turiştilor cazaţi în incinta terasei „X” prin producerea de zgomote muzicale cu aparate folosite la intensitate mare.

În declaraţia olografă datată 25.06.2006 numitul „C.I.” menţionează că a fost deranjat de muzica ce se auzea din curtea petentului în noaptea de 25.06.2006, numita I. I. sesizează faptul că a fost deranjată în noaptea de 23 spre 24.06.2006 de muzica provenind de pe terasa”x”, C. E. şi T. S. au declarat că muzica difuzată la volum mare provenea de la terasa „X” iar numitele D. C. şi V. M. au reclamant faptul că muzica şi zgomotele deranjante proveneau de la terasa„ x ”.

Din analiza întâmpinării depuse de intimată la dosarul cauzei rezultă că petentul administrează terasa „y” iar nu terasa „ x”.

Având în vedere cele reţinute instanţa apreciază că sunt întrunite cerinţele legale pentru admiterea excepţiei invocate de petent.

În drept, potrivit art.16 din O.G.2/2001 „procesul-verbal de constatare a contravenţiei va cuprinde în mod obligatoriu….descrierea faptei contravenţionale cu indicarea datei, orei şi locului în care a fost săvârşită, precum şi cu arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravităţii faptei şi la evaluarea eventualelor pagube pricinuite…”

Potrivit art.17 din O.G. 2/2001, lipsa menţiunilor privind descrierea faptei atrage nulitatea procesului verbal, nulitate care se constată şi din oficiu.

Potrivit art.2 pct.29 din Lg.nr.61/1991, constituie contravenţie tulburarea liniştii locatarilor între orele 22,00-8,00, prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea orcărui aparat, obiect sau instrument muzical la intensitate mare

în localurile sau în sediile persoanelor juridice situate în imobile cu destinaţia de locuinţe sau în imediata vecinătate a acestora” .

Faţă de aceste dispoziţii legale şi având în vedere faptul că agentul constatator nu s-a conformat dispoziţiilor legale imperative care reglementează conţinutul obligatoriu al procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi nu a descris în mod corespunzător fapta reţinută în sarcina petentului, cu arătarea tuturor împrejurărilor în care a fost săvârşită şi mai ales a locului concret de săvârşire, a scopului urmărit şi a urmărilor produse ci s-a limitat la redarea, şi aceasta incompletă, a unui text legal sancţionator, instanţa apreciază că excepţia nulităţii absolute a procesului verbal de contravenţie este întemeiată.

În condiţiile în care locul concret de săvârşire a faptei contravenţionale reprezintă un element esenţial pentru încadrarea juridică a faptei susţinute în sarcina petentului în dispoziţiile art.2 pct.29 din Lg. Nr.61/1991 instanţa apreciază că omisiunea agentului constatator de a menţiona acest element obligatoriu al procesului-verbal de contravenţie are drept consecinţă imposibilitatea exercitării de către organele judiciare a prerogativelor conferite prin disp.art.34 şi următoarele din O.G. 2/2001, de a analiza legalitatea şi temeinicia procesului verbal şi de a hotărî asupra sancţiunii în limita criteriilor legale de individualizare prev. de art. 21 alin.3 din O.G. 2/2001

Astfel, situaţia premisă pentru săvârşirea contravenţiei prev.de art.2 pct.29 din Legea 61/1991 o reprezintă producerea de zgomote în localurile persoanelor juridice situate în imobile cu destinaţie de locuinţă sau în imediata vecinătate a acestora iar procesul verbal contestat, care potrivit legii nu poate fi completat din punct de vedere al conţinutului prin înscrisuri sau alte probe extrinseci, nu menţionează ca loc al săvârşirii faptei decât localitatea Vama Veche, în apropierea terasei „X”, care nu aparţine petentului.

Având în vedere considerentele de fapt şi de drept expuse instanţa a admis excepţia invocată de petent, a constatat nulitatea absolută a procesului verbal de contravenţie contestat şi a dispus exonerarea petentului de plata amenzii aplicate de agentul constatator.

Tags: faptă contravenţională, inchisoare contravenţională, Legea nr. 61/1991, proces– verbal de contravenţie