Litigiu privind functionarii publici

Dosar nr. 1686/89/2009
TRIBUNALUL VASLUI
SECŢIA CIVILĂ
SENTINŢA CIVILĂ Nr. 289/CA
Şedinţa publică de la 07 Decembrie 2009
Instanţa constituită din:
PREŞEDINTE IOLANDA-MIHAELA PASCARU
Grefier RALUCA EHOR

Pe rol soluţionarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul E G, domiciliat în…, în contradictoriu cu pârâţii MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE şi DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE VASLUI, având ca obiect litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999).

La apelul nominal făcut în şedinţă publică au lipsit părţile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care învederează următoarele: cauza se află la al patrulea termen de judecată; procedura de citare este legal îndeplinită; la data de 04.12.2009 prin serviciul registratură pârâţii au depus înscrisurile solicitate; se solicită judecarea cauzei în lipsă.

S-au verificat actele şi lucrările dosarului, după care, instanţa, din oficiu, în baza art. 163 Cod procedură civilă, invocă excepţia autorităţii de lucru judecat faţă de sentinţa civilă nr. 38/CA/09.02.2009 a Tribunalului Vaslui cu privire la drepturile salariale din perioada 2004-26.10.2009 şi reţine cauza spre soluţionare cu privire la excepţia invocată, la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice invocată de pârâţi prin întâmpinare, şi pe fondul cauzei.

INSTANŢA

Asupra cauzei de faţă constată următoarele

Prin cererea înregistrată sub nr. 1686/89/2009, reclamantul E G a chemat în judecată Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vaslui solicitând obligarea părţilor la plata sumelor de bani reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, sume actualizate cu indicele de inflaţie, de la data naşterii dreptului până la data plăţii efective, pentru anii 2004, 2005, 2006, 2007, 2008 şi 2009 până la data pronunţării hotărârii.

În motivarea cererii, reclamantul arată că este funcţionar public în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Vaslui din anul 2000 şi în conformitate cu prevederile art.31 alin.1 lit. c şi d din legea nr. 188/1999, republicată, funcţionarul public are dreptul la un salariu compus din : salariul de bază, sporul de vechime, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare. Până la republicarea legii nr. 188/1999 din anul 2007, când legii i s-a dat o nouă numerotare, suplimentul postului şi suplimentul treptei de salarizare erau prevăzute la art. 29 alin. 1 lit. c şi d din lege, care, prin art. 44 din OUG 92/2004 au fost suspendate până la data de 31.12.2006. Deşi în conformitate cu cap. XIII din Legea nr. 251/2006 prevederile art. 29 alin. 1 lit. c şi d din Legea nr. 188/1999 au reintrat în vigoare la data de 01.01.2007, Direcţia generală a Finanţelor Publice Vaslui refuză acordarea acestor drepturi lună de lună. Susţine reclamantul că suspendarea aplicării prevederilor legale care recunosc dreptul la suplimentul postului şi suplimentul treptei de salarizare al funcţionarilor publici nu echivalează cu stingerea acestui drept , ci are ca efect numai imposibilitatea realizării acestuia în intervalul de timp pentru care a fost suspendat exerciţiul sau până la data de 31.12.2006, prin art. 44 din OUG nr. 92/2004. de asemeni, dreptul la suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare constituie un drept de remunerare a muncii care face parte din conţinutul complex al dreptului fundamental la muncă.

În drept, reclamantul a invocat dispoziţiile art. 1 alin. 4 şi art.15 alin. 2 din Constituţia României şi ale Legii nr. 188/1999 cu modificările şi completările ulterioare.

În susţinerea cererii, reclamantul a depus înscrisuri, respectiv: adeverinţă din care rezultă calitate de funcţionar public, cerere către DGFP Vaslui de acordare a suplimentului postului şi suplimentului corespunzător treptei de salarizare; practică judiciară.

Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată.

Legal citaţi, pârâţii au depus întâmpinare prin care au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice, motivat de faptul că acesta este ordonator principal de credite şi reclamantul nu are raporturi de muncă directe cu ministerul. Totodată, au solicitat suspendarea cauzei în temeiul prevederilor art. 244 alin. 1 Cod procedură civilă, întrucât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite a fost sesizată pentru pronunţarea unei decizii de unificare a practicii judiciare în ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 31 alin. 1 lit. c şi d din Legea nr. 188/1999 şi art. 1 alin. 1 din OG 6/2007. Pe fondul cauzei pârâţii au solicita respingerea acţiunii ca fiind neîntemeiată.

La termenul din data de 7 decembrie 2009, din oficiu, în baza art. 163 Cod procedură civilă, instanţa a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat faţă de sentinţa civilă nr. 38/CA/09.02.2009 a Tribunalului Vaslui cu privire la drepturile salariale din perioada 2004-26.10.2009.

În cauză a fost administrată proba cu acte.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa constată că:

În temeiul art. 137 Cod procedură civilă se vor analiza prioritar în următoarea succesiune excepţia autorităţii de lucru judecat şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive pârâtului Ministerul Finanţelor publice.

Sentinţa 38/CA/2009 a Tribunalului Vaslui, irevocabilă prin respingerea recursului prin decizia 555/CA/26.10.2009 a Curţii de Apel Iaşi, prin care a fost respinsă acţiunea formulată de Sindicatul Finanţelor Publice, în calitate de reprezentant legal şi al reclamantului E G are autoritate de lucru judecat în prezenta cauză pentru drepturile salariale solicitate pentru perioada 2004 – 26.10. 2009.

Între cele două cauze există triplă identitate de părţi, de obiect-suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare pentru perioada 2004 – 26.10.2009 şi de cauză-legea 188/1999.

În consecinţă sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 1201 Cod civil pentru a fi admisă excepţia invocată din oficiu cu privire la autoritatea de lucru judecat .

Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice va fi respinsă pentru că acesta deşi nu are raporturi de serviciu cu reclamanta, în calitate de ordonator principal de credite îi revine obligaţia alocării resurselor pentru asigurarea executării sentinţei în eventualitatea admiterii acţiunii. În virtutea acestei obligaţii se apreciază că pârâtul are calitate procesuală pasivă.

Pe fond instanţa constată că drepturile solicitate de către reclamant sunt reglementate de dispoziţiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcţionarilor publici, conform cărora „pentru activitatea desfăşurată, funcţionarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului si suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

Potrivit prevederilor art. 31 al.3 din Legea nr. 188/1999 se statuează că salarizarea funcţionarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind sistemul unic de salarizare al funcţionarilor publici, al cărui proiect cade în sarcina Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, potrivit art.22 alin.1 lit. e din aceeaşi lege.

Pentru aplicarea art. 31 din Legea nr.188/1999 tocmai pentru a fi stabilit cuantumul drepturilor salariale invocate, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici a elaborat un proiect de act normativ privind salarizarea funcţionarilor publici, proiect care instituia mecanismul de stabilire a salariului funcţionarilor publici, compus din cinci componente: salariul de bază, suplimentul postului, sporul de vechime, suplimentul corespunzător treptei de salarizare, alte prime şi sporuri.

Acest proiect de act normativ nu a fost promovat până în prezent, astfel că nu există baza legală pentru calcularea (cuantificarea) şi acordarea suplimentului postului şi a suplimentului treptei de salarizare.

Cele două drepturi salariale care formează obiectul prezentei cauze nu au fost cuantificate nici prin prevederile OG nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor de salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unic de salarizare si alte drepturi ale funcţionarilor publici, precum şi creşterile salariale care se acordă funcţionarilor publici în anul 2007.

Instanţa reţine că pentru a fi posibilă cuantificarea (calcularea) suplimentului postului şi a suplimentului gradului, ca părţi componente ale salariului funcţionarilor publici este necesară existenţa unor dispoziţii date în aplicarea (executarea) art. 29 alin. (1) lit. c) şi d), devenit 31, din Legea nr. 188/1999, atribuţie ce revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forţă juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr. 188/1999.

Cum nici în cuprinsul O.G. nr.6/2007 nu sunt reglementate şi definite cele două sporuri, nestabilindu-se nici un coeficient pentru acordarea acestora, drepturile pretinse de reclamant nu pot fi acordate. Eventuala stabilire la nivelul procentului de 25% pentru fiecare drept de către instanţă ar fi arbitrară şi fără suport legal, instanţa depăşindu-şi, astfel, atribuţiile şi funcţiunea instituită prin Legile nr.303 şi 304/2004 şi C.pr.civ, aceea de aplicare a legii în cazul de speţă. Practic instanţa ar legifera în locul legiuitorului şi în favoarea funcţionarilor reclamanţi prin obligarea pârâtei la plata contravalorii celor 2 suplimente .

În plus, este evident, în concordanţă cu prevederile art. 31 al.3 din Legea nr. 188/1999 – cuantumul acestor drepturi nu poate fi stabilit decât prin lege.

Prin admiterea prezentei cereri de chemare în judecata s-ar nesocoti şi decizia nr. 820/ 2008 a Curţii Constituţionale în cuprinsul căreia se învederează expres că instanţele judecătoreşti nu au competenţa să anuleze sau să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege pe considerentul că ar fi discriminatorii şi să le înlocuiască cu norme create pe cale jurisprudenţială sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. Astfel, instanţele judecătoreşti nu au posibilitatea de a acorda un spor salarial al cărui cuantum nu a fost determinat de autorităţile competente.

Rezultă aşadar, că atât timp cât vocaţia reclamanţilor la primirea sporurilor din litigiu, nu a fost materializată prin identificarea cuantumului dreptului salarial respectiv, de administraţia competentă identificată de legiuitor, în condiţiile în care ordonatorului principal de credite nu-i fuseseră acordate sumele corespunzătoare acordării vreunui drept salarial reprezentând un astfel de spor, reclamantul nu dispune de vreun drept salarial „recunoscut prin lege”, în sensul art. 1 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ, la plata căruia angajatorul pârât să poată fi obligat de instanţa de contencios administrativ, în actualul cadru legislativ.

În cauză nu se poate invoca nici încălcarea dispoziţiilor art.1 din Protocolul Adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale pentru că cele două sporuri solicitate de reclamant nu constituie un bun în înţelesul art.1 din Protocol, neavând caracterul unei creanţe certe, lichide si exigibile.

Pronunţarea unor sentinţe prin care s-au acordat asemenea drepturi în cauze similare nu reprezintă o justificare pentru admiterea prezentei acţiuni pentru că practica judiciară nu reprezintă un izvor de drept în sistemul român de drept.

În şedinţa din 21 septembrie 2009 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Secţii Unite, a soluţionat recursul în interesul legii promovat de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie si prin decizia nr. 20/2009 s-a stabilit că: În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 31 alin. 1 lit. „c” şi „d” din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicată, în lipsa unei cuantificări legale nu se pot acorda pe calea judecătorească drepturile salariale constând în suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

Deşi această decizie nu a fost publicată în Monitorul Oficial pentru a fi obligatorie se va lua în considerare această soluţie ce tinde la unificarea practicii.

Faţă de cele expuse, acţiunea formulată de către reclamant va fi respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite excepţia autorităţii de lucru judecat a sentinţei nr. 38/CA/2009 a Tribunalului Vaslui.

Respinge acţiunea formulată de reclamantul E G, domiciliat în…, în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vaslui şi Ministerul Finanţelor Publice având ca obiect drepturi salariale pentru perioada 2004-26.10.2009 întrucât este autoritate de lucru judecat a sentinţei 38/CA/2009 a Tribunalului Vaslui.

Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanţelor Publice.

Respinge acţiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vaslui şi Ministerul Finanţelor Publice având ca obiect drepturi salariale începând cu 27 octombrie 2009 ca neîntemeiată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică de la 07 Decembrie 2009.

Tags: autoritate de lucru judecat, funcţionar public, Legea nr. 188/1999, OG nr.6/2007, treapta de salarizare

Dreptul functionarilor publici la acordarea sporurilor privind suplimentul postului si suplimentul corespunzator treptei de salarizare

Tip: Sentinţă civilă
Nr./Dată: 305/CA (24.11.2008)
Autor: Tribunalul Vaslui
Domenii asociate: salarizare

Potrivit dispozitiilor art. 29 lit. c si d din Legea nr. 188/1999, devenit art. 31 prin republicare în 2006, pentru activitatea desfasurata , functionarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de baza, sporul pentru vechime în munca, suplimentul postului, suplimentul gradului.

Conform prevederilor art. 44 din O.U.G.nr.92/2004 si art. 48 din O.U.G. nr.2/2006, acordarea acestor drepturi a fost suspendata pâna la 31 decembrie 2006. Dispozitiile art.29, devenit 31 prin republicare, au reintrat în vigoare de la 1 ianuarie 2007 conform art. 13 din Legea nr.251/2006.

Tot prin aceasta lege s-a modificat art.29 al.1 lit.”d” din Legea nr.188/1999, în sensul ca „suplimentul gradului „ a fost înlocuit cu” suplimentul corespunzator treptei de salarizare”.

Reclamantii nu au beneficiat de aceste sporuri desi în art. 41 din O.G.nr.6/2007 privind salarizarea functionarilor publici s-a stipulat dreptul functionarilor publici la plata sporurilor si a altor drepturi salariale prevazute de legislatie specifica autoritatii sau institutiei publice în care îsi desfasoara activitatea.

În anexa la O.G. nr. 6/2007 la pct.”D” denumit sporuri specifice s-a prevazut ca personalul mentionat în anexa beneficiaza si drepturile prevazute de dispozitiile legale în vigoare, deci si de sporurile pretinse de reclamanti prin cererea formulata.

Desi dreptul reclamantilor la plata sporurilor solicitate este prevazut de Legea nr. 188/1999, pentru a fi posibila cuantificarea suplimentului postului si a suplimentului gradului, ca parti componente ale salariului functionarilor publici, este necesara existenta unor dispozitii date în aplicarea dispozitiilor art. 29 al.1 lit. c si a devenit art. 31 prin republicare, atributie ce revine legiuitorului în cazul promovarii unui act normativ cu forta juridica de lege.

În conditiile în care nu este reglementata modalitatea de calcul a suplimentului postului si a suplimentului gradului, nici instanta nu are competenta de a se substitui legiuitorului ori executivului în privinta acordarii efective a unui drept prevazut de lege care în prezent nu este posibil de exercitare efectiva.

Cuantificarea de catre instanta în raport de alte criterii ar reprezenta si o nesocotire a Deciziei Curtii Constitutionale nr. 820/2008 în cuprinsul careia s-a retinut ca ,, instantele judecatoresti nu au competente sa anuleze ori sa refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând ca sunt discriminatorii , si sa le înlocuiasca cu norme create pe cale judiciara sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative”. Pâna la cuantificarea sporurilor cererea este prematur introdusa.

Urmeaza ca pentru aceste motive instanta sa respinga cererea ca prematur introdusa.

Tags: funcţionar public, Legea nr. 188/1999, OG nr.6/2007, OUG nr.2/2006, suplimentul postului, treapta de salarizare

Suplimentul postului-treaptă salariu

TRIBUNALUL TULCEA
Dosar nr. 2902/88/2008
SECTIA CIVILA, COMERCIALA SI CONTENCIOS ADMINISTRATIV
Sentinţa Civilă Nr. 182
Şedinţa publică de la 6 Februarie 2009

Prin cererea adresată acestei instanţe şi înregistrată sub nr. 2902/88/2008, formulată de reclamanţii: ……., toţi prin reprezentant legal SINDICATUL …….. – LEGAL REPREZENTAT PRIN LIDER FILIALA JUDEŢEANĂ – …….. au chemat în judecată D.G.F.P. TULCEA, AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ – Bucureşti şi MINISTERUL ECONOMIEI ŞI FINANŢELOR BUCUREŞTI pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Tulcea la plata sporurilor salariale cuvenite, constând în suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare de asemenea în procent de 25% din salariul de bază, începând cu data de 22 martie 2004 şi până în prezent, actualizate cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective a acestora, precum şi efectuarea menţiunilor corespunzătoare în cărţile de muncă.

In motivare, reclamanţii arată că, la solicitarea de acordare a sporurilor arătate, pârâţii au comunicat că nu se pot plăti aceste sume pentru că nu au fost prevăzute în bugetul instituţiei, capitole cu această destinaţie, cu toate că aceste drepturi trebuiau acordate începând cu 15 noiembrie 2001, fiind introduse în Legea nr. 188/1995 prin Legea nr. 161/2003, după care prin art. 44 din O.U.G. nr. 92/2004, s-a suspendat aplicarea respectivelor dispoziţii pentru perioada 2004 – 2006.

Se mai învederează că nici executivul, şi nici legiuitorul nu putea suspenda sau abroga acest drept întrucât un drept derivând dintr-un raport juridic de muncă odată câştigat nu mai poate fi anulat, iar cenzurarea legalităţii suspendării succesive a actului normativ revine instanţei, sub sancţiunea denegării de dreptate, şi nu Curţii Constituţionale.

Reclamanţii precizează, în continuare, că normele legale de suspendare contravin art. 41 şi art. 53 din Constituţie pentru că un drept nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu şi contrar echităţii impuse de o societate democratică dar contravin şi art. 16 alin. 1 din Constituţie pentru că se creează o situaţie de discriminare faţă de celelalte categorii de persoane încadrate în muncă şi art. 15 alin. 2 deoarece aceste norme legale sunt retroactive, suspendând un drept câştigat sub imperiul Legii nr. 188/1999 în mod retroactiv, încălcându-se şi art. 1 din Protocolul adiţional la C.E.D.O., în condiţiile în care sporurile solicitate reprezintă un drept de creanţă, respectiv un bun în înţelesul protocolului.

Se subliniază, de asemenea, că s-a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 şi că suspendările succesive au întrerupt cursul prescripţiei extinctive ce şi-a reluat cursul după încetarea suspendării, invocându-se şi dispoziţiile art. 1 alin. 2 lit. i) din O.U.G. nr. 137/2000 întrucât se creează discriminare faţă de categoriile de funcţionari publici ce au câştigat aceste drepturi.

In drept, se invocă dispoziţiile Constituţia României, Legii nr.53/2003 Codul Muncii; Legii 188/1999 privind statutul funcţionarului public , rep.şi actualizată; Decretului 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă; Legii 554/2004 privind contenciosul administrativ; OUG 137/2000.

In dovedirea cererii, reclamanţii au depus la dosar, în copie, practică judiciară.

In apărare, pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a depus întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii reclamanţilor, ca nefondată.

Examinând cauza, în raport cu probele administrate, instanţa reţine că, reclamanţii sunt funcţionari publici în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Tulcea.

Potrivit art. 31 din Legea nr. 188/1999, republicată, forma în vigoare începând cu 1 aprilie 2004, pentru activitatea desfăşurată, funcţionarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

In perioada 2004 – 2006, dispoziţiile cuprinse la literele c) şi d) din textul legal menţionat au fost suspendate prin acte normative succesive: O.U.G. nr. 92/2004, Legea nr. 76/2005, O.U.G. nr. 2/2006 şi Legea nr. 417/2006.

Deşi este prevăzut în mod expres că în compunerea salariului funcţionarului public, pe lângă salariul de bază şi sporul de vechime, intră şi suplimentul postului, precum şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare, legiuitorul nu a stabilit şi cuantumul sporurilor în discuţie sau un minim de criterii în baza cărora să poată fi determinate, limitându-se la precizarea că suplimentul prevăzut la lit. d) din art. 31 se stabileşte în raport cu treapta de salarizare.

In aceste condiţii, este evident că stabilirea cuantumului celor două suplimente a fost lăsată de legiuitor în competenţa Administraţiei a cărei activitate fundamentală este aceea a organizării legii sau a executării în concret a legii.

In consecinţă, este atributul exclusiv al Administraţiei să execute în concret prevederile cuprinse în art. 31 din Legea nr. 188/1999 şi care beneficiază de o largă marjă de apreciere din moment ce singurul criteriu impus de legiuitor fiind cel relativ la treapta de salarizare pentru fiecare categorie de funcţionari publici.

A stabili la acest moment legalitatea sau nelegalitatea dispoziţiilor de suspendare nu este relevant în speţă pe de o parte pentru că perioada de suspendare a expirat, iar pe de altă parte, pentru că suspendarea nu a vizat decât plata acestor drepturi salariale şi nu existenţa acestora, ce nu a fost înlăturată, prevederile legale ce reglementau dreptul la cele două tipuri de sporuri producându-şi efectele şi în continuare.

Insă, în lipsa unui act infralegislativ emis sau adoptat de către Administraţie, prin care să fie stabilit cuantumul sau procentul celor două suplimente solicitate de reclamantă, instanţa nu are competenţa de a determina ea însăşi întinderea drepturilor salariale deoarece s-ar substitui Administraţiei, ipoteză în care ar încălca principiul separaţiei puterilor în stat, consacrat în art. 1 alin. 4 din Constituţia României.

Prin urmare, funcţionarii publici, înainte de a solicita plata respectivelor suplimente, ar trebui să acţioneze în sensul determinării Administraţiei să-şi îndeplinească atribuţiile de stabilire a cuantumului sau procentului sporurilor, după ce a rămas în pasivitate o atât de îndelungată perioadă de timp, profitând de faptul că s-a dispus suspendarea temporară a plăţilor acestora.

Este lipsit de eficienţă că, la acest moment, să se dispună plata celor două sporuri salariale, în mod generic, întrucât, ulterior, în condiţiile în care Administraţia persistă într-o atare atitudine de pasivitate, o hotărâre pronunţată în sensul arătat ar fi imposibil de executat, în lipsa unor minime criterii de determinare, după cum s-a arătat.

De asemenea, chiar dacă se verifică o situaţie discriminatorie în raport cu alţi funcţionari publici ce au obţinut hotărâri judecătoreşti prin care s-au admis acţiunile, o atare discriminare este doar aparentă întrucât, aşa cum s-a învederat, acele hotărâri nu pot fi puse în executare pentru că nu se poate determina modul de plată.

In măsura în care intervine Administraţia şi în îndeplinirea atribuţiilor sale, precizează modul de calcul al sporurilor respective, iar instituţia pârâtă persistă în refuzul de plată al sumelor la care reclamanta şi ceilalţi funcţionari publici au dreptul, nimic nu o împiedică pe reclamantă să promoveze o altă acţiune, fără a intra în discuţie o autoritate de lucru judecat.

Aşa fiind, având în vedere aspectele prezentate, instanţa urmează a respinge ca nefondată acţiunea promovată.

Urmează, totodată, a fi respinse excepţiile invocate de A.N.A.F. BUCUREŞTI privind lipsa calităţii procesuale pasive şi a necompetenţei materiale a Tribunalului Tulcea ca nefondate.

Tags: contencios administrativ, Legea nr. 188/1999, Legea nr. 554/2004, Legea nr.53/2003, O.U.G. nr. 137/2000, suplimentul postului, treapta de salarizare

Funcţionar public – suplimentul postului/supliment treaptă de salarizare

Dosar nr. 2706/88/2008
SECTIA CIVILA, COMERCIALA SI CONTENCIOS ADMINISTRATIV
Sentinţa Civilă Nr. 181
Şedinţa publică de la 6 Februarie 2009

Prin cererea adresată acestei instanţe şi înregistrată sub nr. 2706/88/2008, reclamanţii …………………. au chemat în judecată pârâta AGENŢIA JUDEŢEANĂ PENTRU OCUPAREA FORŢEI DE MUNCĂ – TULCEA pentru a se dispune obligarea acesteia la plata efectivă a suplimentului postului în procent de 25% din salariul de bază şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, calculate şi plătite începând cu data de 1 ianuarie 2007 şi în continuare, până la încetarea raporturilor de serviciu, precum şi suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază retroactiv, respectiv din data de 22 martie 2004 până la data de 1 ianuarie 2007, perioadă în care au fost suspendate abuziv prin O.U.G. nr. 92/2004.

In motivare, reclamanţii arată că, la solicitarea de acordare a sporurilor arătate, pârâta a comunicat că nu poate plăti aceste sume pentru că nu au fost prevăzute în bugetul instituţiei, capitole cu această destinaţie, cu toate că aceste drepturi trebuiau acordate începând cu 15 noiembrie 2001, fiind introduse în Legea nr. 188/1995 prin Legea nr. 161/2003, după care prin art. 44 din O.U.G. nr. 92/2004, s-a suspendat aplicarea respectivelor dispoziţii pentru perioada 2004 – 2006.

Se mai învederează că nici executivul, şi nici legiuitorul nu putea suspenda sau abroga acest drept întrucât un drept derivând dintr-un raport juridic de muncă odată câştigat nu mai poate fi anulat, iar cenzurarea legalităţii suspendării succesive a actului normativ revine instanţei, sub sancţiunea denegării de dreptate, şi nu Curţii Constituţionale.

Reclamanţii precizează, în continuare, că normele legale de suspendare contravin art. 41 şi art. 53 din Constituţie pentru că un drept nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu şi contrar echităţii impuse de o societate democratică dar contravin şi art. 16 alin. 1 din Constituţie pentru că se creează o situaţie de discriminare faţă de celelalte categorii de persoane încadrate în muncă şi art. 15 alin. 2 deoarece aceste norme legale sunt retroactive, suspendând un drept câştigat sub imperiul Legii nr. 188/1999 în mod retroactiv, încălcându-se şi art. 1 din Protocolul adiţional la C.E.D.O., în condiţiile în care sporurile solicitate reprezintă un drept de creanţă, respectiv un bun în înţelesul protocolului.

Se subliniază, de asemenea, că s-a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 şi că suspendările succesive au întrerupt cursul prescripţiei extinctive ce şi-a reluat cursul după încetarea suspendării, invocându-se şi dispoziţiile art. 1 alin. 2 lit. i) din O.U.G. nr. 137/2000 întrucât se creează discriminare faţă de categoriile de funcţionari publici ce au câştigat aceste drepturi.

In drept, se invocă dispoziţiile Constituţia României, Legii nr. 54/2003, Codul Muncii; Legii 188/1999 privind statutul funcţionarului public, republicată şi actualizată; Decretului 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă; Legii 554/2004 privind contenciosul administrativ; OUG 137/2000.

In dovedirea cererii, reclamanţii au depus la dosar, în copie, practică judiciară.

In apărare, pârâta Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă – Tulcea a depus întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii reclamanţilor, ca nefondată.

Examinând cauza, în raport cu probele administrate, instanţa reţine că, reclamanţii sunt funcţionari publici în cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă – Tulcea.

Potrivit art. 31 din Legea nr. 188/1999, republicată, forma în vigoare începând cu 1 aprilie 2004, pentru activitatea desfăşurată, funcţionarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

In perioada 2004 – 2006, dispoziţiile cuprinse la literele c) şi d) din textul legal menţionat au fost suspendate prin acte normative succesive: O.U.G. nr. 92/2004, Legea nr. 76/2005, O.U.G. nr. 2/2006 şi Legea nr. 417/2006.

Deşi este prevăzut în mod expres că în compunerea salariului funcţionarului public, pe lângă salariul de bază şi sporul de vechime, intră şi suplimentul postului, precum şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare, legiuitorul nu a stabilit şi cuantumul sporurilor în discuţie sau un minim de criterii în baza cărora să poată fi determinate, limitându-se la precizarea că suplimentul prevăzut la lit. d) din art. 31 se stabileşte în raport cu treapta de salarizare.

In aceste condiţii, este evident că stabilirea cuantumului celor două suplimente a fost lăsată de legiuitor în competenţa Administraţiei a cărei activitate fundamentală este aceea a organizării legii sau a executării în concret a legii.

In consecinţă, este atributul exclusiv al Administraţiei să execute în concret prevederile cuprinse în art. 31 din Legea nr. 188/1999 şi care beneficiază de o largă marjă de apreciere din moment ce singurul criteriu impus de legiuitor fiind cel relativ la treapta de salarizare pentru fiecare categorie de funcţionari publici.

A stabili la acest moment legalitatea sau nelegalitatea dispoziţiilor de suspendare nu este relevant în speţă pe de o parte pentru că perioada de suspendare a expirat, iar pe de altă parte, pentru că suspendarea nu a vizat decât plata acestor drepturi salariale şi nu existenţa acestora, ce nu a fost înlăturată, prevederile legale ce reglementau dreptul la cele două tipuri de sporuri producându-şi efectele şi în continuare.

Insă, în lipsa unui act infralegislativ emis sau adoptat de către Administraţie, prin care să fie stabilit cuantumul sau procentul celor două suplimente solicitate de reclamantă, instanţa nu are competenţa de a determina ea însăşi întinderea drepturilor salariale deoarece s-ar substitui Administraţiei, ipoteză în care ar încălca principiul separaţiei puterilor în stat, consacrat în art. 1 alin. 4 din Constituţia României.

Prin urmare, funcţionarii publici, înainte de a solicita plata respectivelor suplimente, ar trebui să acţioneze în sensul determinării Administraţiei să-şi îndeplinească atribuţiile de stabilire a cuantumului sau procentului sporurilor, după ce a rămas în pasivitate o atât de îndelungată perioadă de timp, profitând de faptul că s-a dispus suspendarea temporară a plăţilor acestora.

Este lipsit de eficienţă că, la acest moment, să se dispună plata celor două sporuri salariale, în mod generic, întrucât, ulterior, în condiţiile în care Administraţia persistă într-o atare atitudine de pasivitate, o hotărâre pronunţată în sensul arătat ar fi imposibil de executat, în lipsa unor minime criterii de determinare, după cum s-a arătat.

De asemenea, chiar dacă se verifică o situaţie discriminatorie în raport cu alţi funcţionari publici ce au obţinut hotărâri judecătoreşti prin care s-au admis acţiunile, o atare discriminare este doar aparentă întrucât, aşa cum s-a învederat, acele hotărâri nu pot fi puse în executare pentru că nu se poate determina modul de plată.

In măsura în care intervine Administraţia şi în îndeplinirea atribuţiilor sale, precizează modul de calcul al sporurilor respective, iar instituţia pârâtă persistă în refuzul de plată al sumelor la care reclamanta şi ceilalţi funcţionari publici au dreptul, nimic nu o împiedică pe reclamantă să promoveze o altă acţiune, fără a intra în discuţie o autoritate de lucru judecat.

Aşa fiind, având în vedere aspectele prezentate, instanţa urmează a respinge ca nefondată acţiunea promovată.

Tags: C.E.D.O., funcţionar public, Legea nr. 188/1999, Legea nr. 54/2003, Legea nr. 76/2005, Legea nr.417/2006, O.U.G. nr. 137/2000, O.U.G. nr. 2/2006, O.U.G. nr. 92/2004, suplimentul postului, treapta de salarizare

Contencios administrativ – suplimentul postului-treaptă de salarizare

TRIBUNALUL TULCEA
Dosar nr. 2794/88/2008
SECTIA CIVILA, COMERCIALA SI CONTENCIOS ADMINISTRATIV
Sentinţa civilă Nr. 173
Şedinţa publică de la 05 Februarie 2009

Prin cererea adresată acestei instanţe şi înregistrată sub nr. 2794/88/2008 reclamanţii ……….. în contradictoriu cu ……. Tulcea, calcularea şi plata retroactivă a următoarelor drepturi salariale actualizate cu indicele de inflaţie, începând cu anul 2004 până în prezent : suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază, supliment corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, efectuarea acestor înscrieri în contractul de muncă.

În motivare reclamanţii au învederat instanţei faptul că pârâta republicarea din anul 2007 a Legii nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, când s-a dat textelor o nouă numerotare, suplimentarea postului şi suplimentului treptei de salarizare erau prevăzute la art. 29 alin. 1 lit. c şi d din lege; relevant este faptul că potrivit art. XIII din Legea nr. 251 /2006 prevederile art. 29 alin. 1 lit. c şi d din Legea nr. 188/1999 au reintrat în vigoare la data de 01.01.2007; în continuare a fost citat acest text de lege „prezenta lege intră în vigoare la 15 zile de la data publicării în monitorul Oficial al României, partea I, cu excepţia prevederilor art.29, 56. 57, 581 şi ale art. 601alin. 1 lit. b din Legea nr. 188/1999 republicată precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege care intră în vigoare la 01.01.2007.

În concluzie, se arată atât prin Legea nr. 188/1999 aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 251/23.06.2006 cât şi prin Legea nr. 188 republicată şi renumerotată sunt îndreptăţiţi la acest sporuri, fără nici o condiţionare

Astfel, se arată, dreptul la suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare constituie un drept de remunerare a muncii care face parte din conţinutul complex al dreptului fundamental la muncă; ca atare, se arată, acest drept nu poate fi restrâns în mod abuziv şi contrar echităţii impuse de o societate democratică, potrivit art. 53 din Constituţie.

Se mai apreciază că dreptului la suplimentarea postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare îi corespunde obligaţia corelativă a debitorului ce nu doreşte şi nu voieşte s-şi execute obligaţia legală în mod voluntar; aceasta în condiţiile în care nu pot renunţa la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege, iar limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate, salariaţilor fiindu-le garanta dreptul la egalitate de şanse şi tratament.

Se mai arată că în conformitate cu dispoziţiile art. 32 din Legea nr. 188/1999 pentru activitatea desfăşurată, funcţionarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariu de bază,; sporul de vechime în muncă; suplimentul postului; suplimentul corespunzător treptei de salarizare; funcţionarii publici beneficiază de prime şi alte drepturi salariale în condiţiile legii; salarizarea funcţionarilor publici se face în conformitate cu prevederile legi privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcţionarii publici.

Aşadar, se mai arată, funcţionarii publici au un statut legal, care se realizează în conformitate cu dispoziţiile legii privind stabilirea unui sistem unitar de salarii; elementele specifice acestei structuri salariale sunt sporul de vechime, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare; funcţionarii publici beneficiază de prime şi de alte‚ drepturi salariale în condiţiile legii ; salarizarea funcţionarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcţionarii publici.

Aşadar, se mai arată, funcţionarii publici au un statut egal, care se realizează în conformitate cu dispoziţiile legi privind stabilirea unui sistem unitar de salarizare; elementele specifice acestei structuri salariale sunt sporul de vechime, suplimentul postului şi cel al gradului, la care se pot adăuga şi prima şi alte drepturi salariale, cu condiţia ca acestea să fie prevăzute de lege.

În drept, reclamanţii şi-au întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 31 coroborat cu dispoziţiile art. lit. f din Legea nr. 188/1999 şi pe dispoziţiile Legii nr. 193/2006, Legii nr. 142/1998; Legii nr. 251/2006.

În dovedire, reclamanţii au depus la dosar o serie de înscrisuri.

Examinând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarele :

Reclamanţii au calitatea de funcţionari publici şi sunt salariaţii ……. Tulcea.

În conformitate cu prevederile art. 31 alin. 1 din Legea nr. 188/1999 pentru activitatea desfăşurată, funcţionarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

Prevederea legală privind compunerea salariilor funcţionarilor publici a fost suspendată prin art. 44 din O.G. nr. 92/2004, text care a dispus expres că la data intrării în vigoare a acestui act normativ se suspendă aplicarea dispoziţiilor art. 29 din Lega nr. 188/199 (în prezent art.31)

Ulterior, prin O.G. nr. 2/2006,au fost suspendate prevederile art. 29 alin. 1 lit. c şi d din Legea nr. 188/1999 ( în prezent art. 31) până la data de 31.12.2006. Prin modificarea adusă a dusă Legea nr. 188/1999 şi Legea nr. 251/2006, lit. d a alin. 1 a art. 29 care prevede suplimentul corespunzător gradului a fost modificată, în sensul prevederii suplimentului corespunzător treptei de salarizare.

Prin Ordonanţa Guvernului nr. 6/2007 au fost reglementate drepturile salariale şi alte drepturi ale funcţionarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar al legii de salarizare şi altor drepturi ale funcţionarilor publici, precum şi dreptului salariale care se acordă funcţionarilor publici în anul 2007.

Potrivit art.1 alin. 2 din O.G. nr. 6/2007, sistemul de salarizare cuprind salariile de bază, sporurile, premiile, stimulentele şi alte drepturi.

Suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare se circumscriu noţiunii de sporuri care fac parte din structura salariului funcţionarilor publici, aşa cum rezultă din prevederile art. 31 alin. 1 din Legea nr. 188/1999.

Suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei sunt elemente componente ale salariului de bază al funcţionarilor publici, aşa încât devin aplicabile prevederile art. 37 din O.G. nr. 6/2007, text în temeiul căruia salariile funcţionarilor publici se plătesc înaintea oricăror altor obligaţii de plată ale autorităţii sau instituţiei publice şi ele nu pot face obiectul vreunei limitări sau renunţări.

În art. 37 alin. 34 teza ultimă din O.G. nr. 6/2007 se prevede expres că orice limitare sau renunţare efectuată cu încălcarea acestui principiu este lovită de nulitate absolută.

În cauza de faţă sunt incidente şi prevederile art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, act normativ care, de altfel, face parte din dreptul intern ca urmare a ratificării Convenţiei de către România, prin Legea nr. 30/1994.

Potrivit prevederilor art. 11 din Constituţia României, statul român are obligaţia de a îndeplini întocmai şi cu bună credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte, iar tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.

Urmare a acestei prevederi constituţionale, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi protocoalele anexă se aplică în ordinea juridică internă a statelor contractante.

Conform principiilor subsidiarităţii, garantarea drepturilor consacrate de convenţie, care presupune atât respectarea acestora de către autorităţile naţionale cât şi înlăturarea consecinţelor eventualelor încălcări suferite de titularii lor, se asigură, în primul rând, de fiecare stat contractant.

Art. 1 din Protocolul adiţional 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor Omului şi libertăţilor fundamentale prevede că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale şi că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a creat în jurisprudenţa sa o noţiune autonomă specifică sistemului Convenţiei, pe care a dezvoltat-o din noţiunea iniţială a textului – orice persoană are dreptul la respectare bunurilor sale.

În hotărârea Gasus Dosier – Unt Foerdertechnick Gmbtt împotriva Olandei, din 23.02.1995, Curtea a explicat că noţiunea de bun reglementată de art. 1 al Protocolului, are o semnificaţie autonomă şi în mod evident nu se limitează numai la proprietatea unor bunuri corporale, anumite alte drepturi şi interese care se constituie active pot fi considerate drepturi de proprietate şi deci bunuri în sensul acestei dispoziţii.

Curtea a arătat că noţiunea de bun se referă la orice valoarea patrimonială ca ansamblu de interese care decurg din raporturile cu conţinut economic pe care o persoană ar fi putut în mod efectiv şi licit să le dobândească.

În decizie a fost prezentată legislaţia naţională care reglementează compunerea salariului funcţionarilor publici şi s-a arătat că în mod neîndoielnic salariul funcţionarilor publici cuprinde alături de alte elemente suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

Cele două elemente au conţinut economic şi dacă legiuitorul român nu ar fi suspendat dreptul periodic, reclamanţii ar fi putut să aibă în patrimoniul lor în mod efectiv şi licit sumele aferente suplimentelor

Prin suspendarea periodică, reclamanţii au fost privaşi de un drept constituit prin lege şi ca urmare de un drept legitim, licit, pe care ar fi trebuit să-l dobândească în mod efectiv.

Prin neacordarea efectivă a drepturilor aferente celor două suplimente a avut loc o încălcare a art. I din Primul Protocol adiţional motiv pentru care, în baza art. 11 şi art. 20 din Constituţia României, se va acorda prioritate reglementărilor internaţionale, la care România a devenit parte prin ratificarea Convenţiei.

În cauză reclamanţii a avut o speranţă legitimă, consacrată de însuşi legiuitorul român, privind plata celor două suplimente salariale, aceştia fiind titularii unor interese patrimoniale care intră sub protecţia instituită de art. 1 din Protocolul 1, dreptul lor de a primi sporurile având o bază legală.

Speranţa legitimă a reclamanţilor s-a întemeiat pe prevederile art. 31 alin. 1 lit. c şi d din Legea nr. 188/1999 aşa încât ea nu poate fi apreciată ca fiind o simplă speranţă, între cele două noţiuni existând o diferenţiere consacrată de asemenea de practica Curţii Europene a Drepturilor Omului.

În raport de toate aceste considerente, urmează ca instanţa să admită acţiunea şi să oblige pârâtul să acorde fiecărui reclamant suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25 % din salariul de bază, sporuri aferente perioadei efectiv lucrate începând cu data de 01.01.2004 şi până la data pronunţării prezentei hotărâri, respectiv 05.02.20089 ,sume ce se vor actualiza cu indicele de inflaţie la data plăţii efective.

Tags: contencios administrativ, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, funcţionar public, Legea nr. 142/1998, Legea nr. 188/1999, Legea nr. 251/2006, Legea nr. 30/1994, O.G. nr. 6/2007, plata retroactivă, treapta de salarizare

Diferenţe salariale rezultând din promovarea în treaptă de salarizare

Tribunalul Tulcea
Dosar nr. 2567/88/2008
SECTIA CIVILA, COMERCIALA SI CONTENCIOS ADMINISTRATIV
Sentinţa civilă Nr. 169
Şedinţa publică de la 05 Februarie 2009

Prin cererea adresată acestei instanţe şi înregistrată sub nr. 2567/88/2008 reclamanta a TG a chemat în judecată pe pârâtele Agenţia pentru protecţia mediului Tulcea şi Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului Bucureşti pentru ca în contradictoriu cu acestea, prin hotărârea ce se va pronunţa, pârâtele să fie obligate la plata diferenţelor salariale cuvenite ei începând cu data de 06.06.2005 la zi, actualizate cu indicele de inflaţie, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat că la data de 31.05.2005 a promovat concursul organizat pentru ocuparea posturilor vacante la Agenţia pentru protecţia Mediului Tulcea, fiind încadrată în funcţia de consilier clasa 1, grad profesional superior, treapta 1 de salarizare; în acest sens s-a emis decizia nr. 55 din 06.06.2005 de către Agenţia pentru protecţia mediului Tulcea.

În realitate, se arată, de la această dată şi până la data de 24.07.2006 a fost salariată conform treptei 2 de salarizare în condiţiile în care a promovat concursul pentru treapta 1.

A mai precizat reclamanta că la data de 01.08.2007 s-a emis decizia nr. 137 prin care a fost trecută la treapta 1 de salarizare; pentru anul 2006 drepturile salariale ale funcţionarilor publici sunt reglementate de O.G. nr. 2/2006 care, potrivit art. 4 permite salarizarea la nivelul celor trei trepte de salarizare, fără să mai existe limitarea impusă de O.G. nr. 92/2004.

Se mai arată că prin apariţia O.G. nr. 2/2006, nemaiexistând îngrădirea pentru salarizarea la nivelul treptei 1, trebuia să fie salarizată la acest nivel, aceasta cu atât mai mult cu cât încadrarea în treapta 1 de salarizare a obţinut-o ca urmare a promovării concursului organizat de Agenţie.

În dovedire reclamanta a depus la dosar o serie de înscrisuri.

Pârâta Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului Bucureşti a depus la dosar întâmpinare precum şi o serie de alte înscrisuri.

Prin întâmpinare, Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, pentru că agenţiile judeţene pentru protecţia mediului sunt instituţii publice cu personalitate juridică, în subordinea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului cu statut de servicii publice deconcentrate finanţate de la bugetul de stat; raporturile de serviciu s-au născut între funcţionarul public menţionat mai sus şi A.P.M. Tulcea, deoarece numire în funcţie a funcţionarilor publici s-a realizat de către persoanele cu atribuţii în acest sens din cadrul A.P.M. Tulcea; pentru acordarea drepturilor salariale reclamantul ar fi trebuit să se adreseze direct Agenţiei Judeţene pentru Protecţia Mediului , iar nu unei instituţii ierarhic superioare, iar pe cale de consecinţă se impune admiterea excepţiei invocate.

Pe fond, s-a arătat că reclamanta a susţinut şi a fost declarată admisă la concursul organizat în data de 31.05.2005 pentru ocuparea funcţiei de consilier, clasa I, grad profesional superior, treapta 1 de salarizare în cadrul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Tulcea.

În acest sens, se arată, directorul executiv al A.P.M. Tulcea a emis decizia nr. 55 din 06.06.2005 prin care a numit-o pe reclamantă în funcţia menţionată; în cuprinsul deciziei respective s-a menţionat expres faptul că aceasta se numeşte în funcţia publică de execuţie de consilier, clasa I, grad profesional superior, treapta 1 de salarizare, fiind salariată la nivelul treptei 3 de salarizare.

Se mai arată că motivaţia acestei măsuri îşi are justificare în dispoziţiile art. 9 alin. 1 din O.G. nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale şi altor drepturi ale funcţionarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 76/2005 care prevăd faptul că salariile de bază ale persoanelor care ocupă în anul 2005 o funcţie publică de execuţie în condiţiile legii, se stabilesc la nivelul treptei 3 de salarizare corespunzătoare clasei şi gradului profesional în care sunt numite.

Se mai precizează că dispoziţiile menţionate stabilesc faptul că orice persoană numită în anul 2005 într-o funcţie publică va continua să fie salariată la nivelul treptei 3 de salarizare până la promovarea în treptele de salarizare în condiţiile legii.

După apariţia O.G. nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale şi altor drepturi ale funcţionarilor publici, Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, prin adresa înregistrată sub nr. 152/25.01. 2006 a solicitat Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici asistenţă de specialitate , conform art. 37 alin. 1 din actul normativ menţionat, privind modul de salarizare pentru anul 2006 a candidaţilor care au fost admişi la concursul de recrutare şi care au fost numiţi în funcţii de execuţie corespunzătoare categoriei, clasei, gradului profesional şi a treptei de salarizare şi pentru care salariul de bază a fost stabilit la nivelul treptei 3 de salarizare; Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici i-a comunicat prin adresa înregistrată sub nr. 1031832/14.02.2006 că, pentru persoanele care au ocupat în anul 2005 o funcţie publică de execuţie, nivelul de salarizare este cel corespunzător treptei 3, stabilit în conformitate cu prevederile actului normativ în vigoare la data intrării acestora în corpul funcţionarilor publici, respectiv Legea nr. 76/2005 pentru aprobarea O.U.G. nr. 92/2004 şi a anexat punctul de vedere al Ministrului Muncii, Solidarităţii Sociale şi a Familiei cu privire la acest aspect.

Un ultim aspect învederat este acela că, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 2 din O.G. nr. 2/2006 salariile de bază ale persoanelor care ocupă în anul 2006 o funcţie publică de execuţie, în condiţiile legii, se stabilesc la nivelul treptei 3 de salarizare, corespunzătoare categoriei, clasei şi gradului profesional în care sunt numite; art. 4 din O.G. nr. 2 nu face referire la treapta de salarizare, stabilirea acesteia fiind un atribut al ordonatorilor de credite, cu avizul A.N.F.P. în lipsa unei reglementări legale.

Pârâta Agenţia pentru Protecţia Mediului Tulcea a depus la dosar întâmpinare şi înscrisuri.

Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Agenţiei pentru Protecţia Mediului Tulcea, neparcurgerea procedurii prealabile, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele :

Prin decizia directorului executiv al A.P.M., Tulcea nr. 55/06.06.2005, reclamanta TG a fost încadrată în funcţia publică de execuţie de consilier clasa I, grad profesional superior, treaptă de salarizare I, în cadrul Biroului Reglementări.

Este de observat că potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. 1 din O.U.G. nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici pentru anul 2005 aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 76/2005, aplicabilă la acea epocă, salariile de bază ale persoanelor care ocupă în anul 2005 o funcţie publică de execuţie în condiţiile legii, se stabilesc la nivelul treptei 3 de salarizare, corespunzător clasei şi gradului profesional în care sunt numite.

Aceste dispoziţii stabilesc că orice persoană numită în anul 2005 într-o funcţie publică va continua să fie salariată la nivelul treptei 3 de salarizare, până la promovarea în treptele de salarizare în condiţiile legii.

Prin O.G. nr. 2/2006 au fost reglementate drepturile salariale şi alte drepturi ale funcţionarilor publici pentru anul 2006.

Conform dispoziţiilor art. 35 din acest act normativ, promovarea funcţionarilor publici încadraţi la data aplicării acesteia se face prin examen sau concurs organizat la nivelul autorităţii sau instituţiei publice, cu respectarea condiţiilor prevăzute de acest articol precum şi ale art. 57 din Lega nr. 188/1999 în care sunt stabilite vechimile minime avute în vedere la promovarea funcţiilor publici.

Referitor la treptele de salarizare de care au beneficiat funcţionarii publici în anul 2006 care au fost încadraţi potrivit art. 9 alin. 1 din O.U.G. Nr. 92/2004 la treapta 3 de salarizare în anul 2005 pe o funcţie publică aceştia au fost salarizaţi în continuare la nivelul treptei 3 de salarizare prevăzut în anexele la O.G. nr. 2/2006 putând fi avansaţi la treapta a 2- a de salarizare dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege.

Potrivit prevederilor art. 6 alin. 2 din O.G. nr. 2/2006 salariile de bază ale persoanelor care au ocupat în anul 2006 o funcţie publică de execuţie, în condiţiile legii se stabilesc la nivelul treptei trei de salarizare în care sunt numite.

Art. 4 din O.G. nr. 2/2006 nu face referire la treapta de salarizare stabilirea acesteia fiind de competenţa ordonatorilor de credite, cu avizul Agenţiei naţionale a Funcţionarilor Publici, în lipsa unei reglementări legale.

Înaltă ordine de idei, excepţiile invocate de pârâte potrivit cărora acestea nu ar avea calitate procesuală pasivă nu pot fi primite în condiţiile în care acestea au fost chemate în judecată în calitate de ordonatori de credite.

În raport de toate aceste considerente, urmează ca instanţa să respingă excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, ca nefondată.

Instanţa va respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Agenţiei pentru Protecţia Mediului Tulea, ca nefondată.

Totodată, instanţa va respinge acţiunea ca nefondată.

Tags: contencios administrativ, funcţie publică, Legea nr. 76/2005, O.G. nr. 2/2006, O.G. nr. 92/2004, ordonator de credite, treapta de salarizare

Treapta de salarizare/suplimentul postului

Dosar nr. 2903/88/2008
TRIBUNALUL TULCEA
SECTIA CIVILA, COMERCIALA SI CONTENCIOS ADMINISTRATIV
Sentinta civila Nr. 572
Sedinta publica de la 03 Aprilie 2009

TRIBUNALUL,

Prin actiunea adresata Tribunalului Tulcea si înregistrata la 2903/88/2008 reclamantii ……………. au chemat în judecata pe pârâta Agentia de Plati si Interventie în Agricultura – Filiala Tulcea, pentru a se dispune obligarea pârâtei la plata suplimentului postului în procent de 25% din salariul de baza si suplimentul treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de baza, retroactiv, respectiv începând cu data de 1.01.2004 pâna la data pronuntarii hotarârii, precum si pentru viitor,sume actualizate cu indicele de inflatie de la data nasterii dreptului pâna la data platii efective, în functie de data angajarii, avându-se în vedere si obligatia de plata catre stat a contributiilor sociale sti a impozitului aferent acestor drepturi de natura salariala.

In motivare, reclamantii arata ca sunt functionari publici în cadrul Agentiei de Plati si Interventie în Agricultura – Filiala Tulcea si ca în conformitate cu art.31 alin.1 lit.c si d din Legea nr.188/1999 republic, cu modificarile ulterioare, care prevede ca pentru activitatea desfasurata, functionarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de baza, sporul pentru vechime în munca, suplimentul postului si suplimentul corespunzator treptei de salarizare.

Se arata ca prin art. 44 din O.U.G. nr. 92/2004, s-a suspendat aplicarea respectivelor dispozitii pentru perioada 2004 – 2006.

Se mai învedereaza ca nici executivul, si nici legiuitorul nu putea suspenda sau abroga acest drept întrucât un drept derivând dintr-un raport juridic de munca odata câstigat nu mai poate fi anulat, iar cenzurarea legalitatii suspendarii succesive a actului normativ revine instantei, sub sanctiunea denegarii de dreptate, si nu Curtii Constitutionale.

Reclamantii precizeaza, în continuare, ca normele legale de suspendare contravin art. 41 si art. 53 din Constitutie pentru ca un drept nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu si contrar echitatii impuse de o societate democratica.

In drept, reclamantii îsi întemeiaza cererea pe dispoz. art.31 alin.1 lit.c si d, art.109 din Legea nr.-188/1999 republic, art.38 si 39 din Legea nr.53/2003 si prev. art.1 alin.1 si 2 din Legea nr.142/1998.

In aparare, pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea actiunii , aratând ca în cazul suplimentului postului si a suplimentului gradului (treptei de salarizare), legea nu reglementeaza modalitatea de calcul, aceasta urmând a se stabili odata cu adoptarea, prin lege, a sistemului unitar de salarizare si alte drepturi ale functionarilor publici.

Pârâta a mai depus concluzii scrise si tabel nominal cu personalul din cadrul APIA – Centrului Judetean Tulcea.

Examinând cauza în raport cu probele administrate, instanta retine ca reclamantii au calitatea de functionari publici în cadrul Agentiei de Plati si Interventie în Agricultura – Filiala Tulcea.

Potrivit disp.art.31 alin.1 lit.c si d din Legea nr.188/1999 privind Statutul functionarilor publici, rep., cu modificarile ulterioare, pentru activitatea desfasurata, functionarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de baza, sporul pentru vechime în munca, suplimentul postului si suplimentul corespunzator treptei de salarizare.

În perioada 2004 – 2006, dispozitiile referitoare la suplimentul postului si suplimentul corespunzator treptei de salarizare au fost suspendate prin OUG nr.92/2004, Legea nr.76/2005, OUG nr.2/2006 si Legea nr.417/2006.

Se retine ca, în ceea ce priveste aceste doua sporuri, legiuitorul nu a stabilit cuantumul acestora sau criteriile în baza carora sa poata fi determinate, doar în ceea ce priveste suplimentul prevazut la lit.d, specificându-se ca acesta ar fi fost corespunzator treptei de salarizare.

Prin urmare, stabilirea cuantumului sporurilor este un atribut exclusiv al administratiei, în vederea executarii în concret a dispozitiilor legale mentionate.

Întrucât perioada de suspendare a disp. art.31 alin.1 lit.c si d din Legea nr.188/1999 a expirat, iar existenta acestor drepturi nu a fost înlaturata prin actele normative mentionate, prevederile legale continua sa-si produca efectele si în continuare.

Cu toate acestea, instanta nu are competenta de a determina întinderea sau cuantumul drepturilor salariale solicitate, în lipsa unui act normativ emis de autoritatea competenta în acest sens.

De aceea acordarea celor doua sporuri salariale, în mod generic la aceasta data, ar fi lipsita de eficienta si imposibil de pus în executare, cât nu sunt stabilite criteriile de determinare a sporurilor reglementate de dispozitiile legale mentionate.

Având în vedere aceste considerente, se va respinge actiunea formulata, în totalitate, ca nefondata.

Tags: contencios administrativ, Legea nr.417/2006, O.U.G. nr. 92/2004, OUG nr.2/2006, treapta de salarizare, vechime în munca