Intabularea dreptului de proprietate al investitorului după îndeplinirea condiţiilor cerute de dispoziţiile art.40 din Legea nr. 1/2000
Prin plângerea înregistrată la Judecătoria Focşani la nr.8010/231/2007 petentul M.I. a solicitat pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se dispună desfiinţarea încheierii nr.16999/23.07.2007 emisă de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Vrancea şi admiterea cererii de intabulare respinse prin încheierea menţionată.
Iniţial plângerea a fost formulată în contradictoriu cu pârâta Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Vrancea, iar la termenul din data de 05.11.2007 instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acesteia şi a constatat că soluţionarea plângerii este supusă procedurii necontencioase prevăzute de art.331- art.339 cod procedură civilă.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că în mod greşit i s-a respins cererea de intabulare a dreptului de proprietate asupra imobilului plantaţie livadă situat în Focşani, T.9-13 pc.21,27-38, deoarece a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art.40 al.2 din HG nr.890/2005, respectiv existenţa unui acord încheiat cu fostul proprietar şi obţinerea unei confirmări din partea comisiei de fond funciar. A mai arătat că motivul de respingere al cererii privind lipsa unui identificator unic pentru imobil este inadmisibil, întrucât petentul tocmai acest lucru l-a solicitat Oficiului de Cadastru.
Prin sentinţa civilă nr.5389 din 28.11.2007 Judecătoria Focşani a respins plângerea ca neîntemeiată reţinând că petentul a cumpărat în 2005 suprafaţa de 108 ha plantaţie livadă, că ulterior pentru o suprafaţă de 40 ha din terenul aferent plantaţiei a încheiat cu numitul L.Ş. un acord prin care în schimbul plăţii unui preţ cu titlu de despăgubiri urma să devină proprietar al terenului.
Instanţa a reţinut că acest acord nu reprezintă un titlu de proprietate, că nu sunt îndeplinite cerinţele art.4 al.11-7 din Legea nr.1/2000 întrucât acest acord nu a fost confirmat de comisia competentă respectiv de Comisia Municipiului Focşani pe raza căreia se află terenul ci de către Comisia locală Boloteşti. În speţă nici Comisia Judeţeană Vrancea nu a validat cererea de reconstituire formulată de L.Ş. condiţie necesară pentru încheierea acestui acord.
S-a mai reţinut şi că terenul nu este individualizat prin numere cadastrale.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul M.I. declarând-o netemeinică şi nelegală pe motiv că există dovada dreptului de proprietate respectiv pentru plantaţie procesul verbal de adjudecare şi pentru teren acordul şi actul de confirmare al Comisiei locale Boloteşti, că prin intabulare s-a solicitat tocmai atribuirea unui număr cadastral, că în speţă sunt îndeplinite cerinţele art.4 (1)7 din această lege şi ale art.40 al.2 din HG nr.890/2005 reclamantul făcând dovada că a efectuat plata şi a îndeplinit condiţiile prevăzute în acordul încheiat între părţi.
Se mai susţine că instanţa a adăugat la lege întrucât a susţinut că nu Comisia locală Boloteşti era competentă.
În urma analizării probelor administrate prin decizia civilă nr. 86 din 13.03.2008 a Tribunalului Vrancea a fost respins ca nefondat apelul petentului M.I. reţinându-se în esenţă faptul că acordul încheiat de petent cu numitul L.Ş. nu poate constitui titlu de proprietate pentru a fi intabulat.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs petentul care a susţinut că a făcut dovada dreptului de proprietate cu actele depuse astfel că cererea sa privind intabularea este pe deplin justificată.
Prin decizia civilă nr. 331/R din 27 mai 2008 Curtea de Apel Galaţi a admis recursul petentului, a modificat decizia Tribunalului Vrancea în sensul admiterii apelului şi schimbând hotărârea instanţei de fond a admis plângerea formulată împotriva Încheierii nr.16999/2007 pronunţată de OCPI Vrancea.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut faptul că potrivit disp.art. 4 (13) din Legea nr. 1/2000 modificată prin Legea nr. 247/2005 pentru terenurile preluate de stat de pe care investiţiile au fost vândute cu respectarea legii, foştii proprietari pot opta pentru alt amplasament sau pentru despăgubiri plătite fie de către investitor sau de către stat.
Din conţinutul acestui text de lege rezultă cu claritate faptul că un investitor poate achita despăgubirile la care este îndreptăţit fostul proprietar degrevând statul de această sarcină.
Este de necontestat faptul că investitorul nu face un act de liberalitate în favoarea statului ci acesta urmăreşte ca prin plata acestor sume să dobândească dreptul de proprietate asupra terenului pe care se află investiţia cumpărată în condiţiile legii.
Verificând îndeplinirea acestor condiţii legale Curtea a constatat că petentul cu procesul verbal de adjudecare emis de D.G.F.P. Vrancea cu nr. 27/2005 a făcut dovada că este proprietarul investiţiei de 108 ha „plantaţie pomi”.
Din conţinutul acordului încheiat la data de 28.12.2006 între petentul M.I. şi fostul proprietar L.Ş. şi completat prin cele două acte adiţionale aflate la filele 36 şi 39 din dosarul nr. 8010/231/2007 a Judecătoriei Vrancea rezultă că s-a perfectat vânzarea a 40 ha teren situat în extravilanul municipiului Focşani.
Din adeverinţa nr. 1428/15.05.2001 emisă de Primăria comunei Boloteşti rezultă că numitului L.Ş. i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 40 ha teren şi întrucât pe raza comunei nu mai există teren disponibil acesta a fost înscris în anexa 39 urmând să i se acorde despăgubiri.
Primăria comunei Boloteşti în baza disp.art. 40 al. 2 din H.G. nr. 890/2005 constatând efectuată plata de investitorul M.I. potrivit acordului încheiat cu numitul L.Ş. a emis petentului „ actul de confirmare „ înregistrat sub nr. 683/08.03.2007.
Pentru a proceda la intabularea dreptului de proprietate OCPI Vrancea are obligaţia legală de a verifica îndeplinirea dispoziţiile cuprinse în art. 40 din Legea 1/2000 modificată respectiv dacă a fost realizat acordul dintre fostul proprietar şi investitor, dacă acesta este în posesia actului de confirmare.
Din cele arătate mai sus rezultă că petentul îndeplineşte toate condiţiile legale pentru a solicita O.C.P.I. Vrancea intabularea dreptului său de proprietate şi în mod nelegal cererea sa a fost respinsă.
Dacă am confirma susţinerile instanţei de apel ar însemna să fim de acord cu faptul că petentul deşi cunoştea că pe raza comunei Boloteşti şi a localităţilor învecinate nu mai este teren disponibil acesta a înţeles să achite contravaloarea terenului fostului proprietar doar în ideea de a degreva statul de această sarcină.
Această susţinere nu poate fi primită întrucât contravine scopului urmărit de legiuitor la emiterea Legii nr. 1/2000 aşa cum a fost modificată.
Tags: intabularea dreptului de proprietate
Obligati paratii sa execute lucrarile specifice pentru intabularea dreptului de proprietate, sa fie obligati paratii sa renunte la incercarile de a modifica situatia juridica prestabilita, sa fie obligati paratii sa elibereze documentatia necesara
Sentinta civila nr. 1681
Sedinta publica din data de 04 iunie 2009
Instanta constituita din:
Prin cererea inregistrata la instanta cu nr. 319/189 din 28.01.2009, petenta C P a chemat in judecata paratii Consiliul Local mun. B, Primaria B, Primarul mun. B, Prefectul jud. V, Prefectura V, solicitand ca, prin sentinta ce se va pronunta, sa fie obligati paratii sa execute lucrarile specifice pentru intabularea dreptului de proprietate, sa fie obligati paratii sa renunte la incercarile de a modifica situatia juridica prestabilita, sa fie obligati paratii sa elibereze documentatia necesara intabularii suprafetei de 320 m.p. teren, sa fie obligati paratii sa emita un singur titlu de proprietate pentru intreaga suprafata de 320 m.p. teren, sa fie obligat fiecare parat la plata catre petenta la sumele de 100.000 lei, cu titlu de daune interese, de cate 500 lei/zi cu titlu de daune moratorii, de 100.000 lei cu titlu de daune morale, cu dobanda legala aferenta.
In motivarea actiunii, petenta a aratat ca ea este mostenitoarea unei suprafete de teren situata in B, str. V nr.39 (colt cu str. L), din care prin Ordinul prefectului nr. 173/17.07.2002 i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru o suprafata de 200 m.p. teren, cu care a fost pusa in posesie, insa paratii refuza sa-i reconstituie dreptul de proprietate pentru intreaga suprafata de teren de 320 m.p., pe care ea a mostenit-o.
La termenul de judecata din 12.03.2009, petenta a precizat actiunea introductiva, aratand ca obiectul cauzei il constituie plangere impotriva Hotararii nr. 2/23.01.2006 a Comisiei mun. B pt. stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor si ca solicita sa i se reconstituie dreptul de proprietate pentru o suprafata de 120 m.p. teren, situata in B, str. L nr. 42, parati in cauza fiind Comisia mun. B pt. stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor si Comisia Judeteana V pt. stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.
Petenta a motivat plangerea, aratand ca suprafata de 120 m.p. teren, a carei reconstituire in proprietate o solicita, se afla amplasata in continuarea suprafetei de 200 m.p. teren care deja i-a fost reconstituita in proprietate prin Ordinul nr. 173/17.07.2002 al prefectului V. Petenta a mai aratat ca pe suprafata de 100 m.p. teren s-au aflat constructii, acestea au fost demolate, astfel ca in prezent aceasta suprafata de teren este libera de constructii. S-a mai sustinut ca petenta nu a cunoscut despre Hotararea nr. 2/23.01.2006 decat la data de 17.02.2009.
In dovedirea plangerii, petenta a folosit proba cu inscrisuri, depunand la dosar, in copie, acte de stare civila, certificatul nr. 6385/11.05.1998 emis de Administratia Finantelor Publice B, Decretul de expropriere nr. 141/19.04.1984, cereri adresate primarului mun. B, procesul-verbal nr. 19771/6.09.2002 intocmit de Comisia mun. B de aplicare a Legii nr. 18/1991, Ordinul nr. 173/17.07.2002 al prefectului V, adresa nr. 1439/16.02.2009 emisa de Primaria B; proba cu expertiza th.judiciara topografica.
Comisia mun. B pt. stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a formulat intampinare, prin care a solicitat respingerea plangerii deoarece petentei i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru 200 m.p. teren din B, str. V. Pentru suprafata de 120 m.p. teren, ce face obiectul acestei plangeri, plangerea a fost respinsa prin Hotararea nr. 2/23.01.2006 pentru motivul ca petenta nu a formulat notificare conform Legii nr.10/2001. Aceasta hotarare a fost comunicata petentei la data de 26.01.2006 si nu a fost contestata de petenta. S-a mai aratat ca terenul solicitat de petenta (amplasat in continuarea suprafetei de 200 m.p. de pe str. V, atribuit petentei in compensare) a fost atribuit in proprietate fostului proprietar, care a formulat notificare conform Legii nr. 10/2001.
Din analiza probelor administrate, se retin urmatoarele:
Petenta C P este fiica defunctei Mircea Grigore Sevastita, decedata la data de 15.06.1995.
Conform Certificatului nr. 6385/11.05.1998 emis de Administratia Finantelor Publice B, la matricola cladiri 122 a figurat Costache Mircea (care este tatal petentei) cu „un imobil si teren in suprafata de 320 m.p., fost situat in str. L nr.42, pana in anul 1984”.
Prin Decretul de expropriere nr. 141/19.04.1984- poz. 37 din tabelul nominal anexa-mama petentei, MGS a fost expropriata de imobilul situat in B, str. L nr.42 b, compus din suprafata de 320 m.p. teren si constructie cu o suprafata utila de 94,33 m.p.
Prin sentinta civ. nr. 2276/22.06.1999, pronuntata de Judecatoria B, s-a reconstituit petentei C P dreptul de proprietate pentru o suprafata de 200 m.p. teren, situata in B, str. L, conform anexei la raportul de expertiza topometrica, ce face parte din sentinta.
Prin Ordinul nr. 173/17.07.2002 al prefectului jud. V – pozitia 3 din Tabelul nominal anexa- s-a atribuit in proprietatea petentei C P suprafata de 200 m.p. teren, situata in B, str. V nr. 49.
In temeiul Ordinului nr. 173/17.07.2002 al prefectului V, prin procesul-verbal nr. 19771/6.09.2002, incheiat de Comisia mun. B pt. stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, petenta C P a fost pusa in posesia suprafetei de 200 m.p. teren, situata in B, str. V nr. 49.
Prin cererea inregistrata la Primaria B cu nr.191/30.11.2005, petenta C P a solicitat sa i se reconstituie dreptul de proprietate pentru suprafata de 120 m.p. teren, situata in B, str. V nr. 39. In motivarea cererii, petenta a aratat ca ea este mostenitoarea defunctilor Mircea Constantin si Sevastita.
Prin Hotararea nr. 2/23.01.2006, Comisia mun. B pt. stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor cererea formulata de petenta a fost respinsa pentru motivul ca petenta nu a depus in termen legal notificare in temeiul Legii nr. 10/2001.
Despre Hotararea nr. 2/23.01.2006, petenta a fost instiintata prin adresa nr. 1931/26.01.2006 a Comisiei mun. B pt. stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.
Ulterior, petenta a fost instiintata despre aceeasi hotarare si prin adresa nr. 1439/16.02.2009 emisa de Primaria B.
Deoarece din actele dosarului nu rezulta cu certitudine daca petenta a primit sau nu adresa nr. 1931/26.01.2006, se va aprecia de catre instanta ca plangerea dedusa in prezent judecatii a fost formulata in termen legal.
In aceste conditii, exceptia tardivitatii plangerii, ridicata de catre Comisia mun. B pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor va fi respinsa ca neintemeiata.
Pentru temeinica solutionare a cauzei, s-a dispus efectuarea unei expertize th. judiciare topografice.
Astfel, prin raportul de expertiza th. judiciara topografica, intocmit de expertul BIM, depus la dosarul instantei la data de 19 mai 2009, filele 107- 111, a fost identificata suprafata de 320 m.p. teren care a fost expropriata de la MGS prin Decretul nr. 141/19.04.1984, stabilindu-se urmatoarele:
-suprafata de teren de 320 m.p. este amplasata in B, str. L nr.42; terenul avea categoria de folosinta curti si curti-constructii; suprafata de 320 m.p. teren care a fost expropriata a fost evidentiata cu culoare orange (rosie) prin anexa nr. 2 la raportul de expertiza;
-in prezent, suprafata de 320 m.p. teren care a fost expropriata este ocupata astfel: 195 m.p.– strada L; 74 m.p.- alee de acces cu trotuare de la blocul E4 la strada L; 51 m.p.- spatiu verde (intre blocuri);
-din suprafata de 320 m.p. teren expropriata, s-a reconstituit petentei o suprafata de 200 m.p. teren (real masurata: 198 m.p.), situata insa pe un alt amplasament, acest amplasament fiind in B, str. V nr.49, suprafata individualizata prin pct. 2-2-3-4-1 din anexa nr. 1 la raportul de expertiza; suprafata ramasa nereconstituita este de 120 m.p. teren, care este ocupata de strada L, alee de acces cu trotuare de la blocul E4 la strada L si spatiu verde. Pe suprafata de 320 m.p. sunt amplasate conducte de gaz, conducte de apa si canalizare;
-suprafata de 120 m.p. teren, amplasata pe str. V nr.49, pe care o solicita petenta sa-i fie restituita in proprietate (care are alt amplasament decat terenul de pe str. L, care a fost expropriat), face parte din domeniul privat al municipiului B si nu este afectata de constructii subterane sau supraterane;
-aceasta suprafata de 120 m.p. teren de pe str. V nr.49 are vecinatatile: N- C P; E- str. L; S- teren domeniul privat al Consiliului Local B; V-teren domeniul privat al Consiliului Local B si HD si a fost individualizata prin pct. 4-3-5-6-4 din anexa nr. 1 la raportul de expertiza.
Potrivit art. 201 Cod.proc.civ., raportul de expertiza este apreciat ca util si concludent, urmand sa fie retinut in solutionarea cauzei.
Sintetizand, rezulta ca autoarea petentei a avut o suprafata de teren situata pe str. L din B si petenta solicita sa i se atribuie in proprietate o suprafata de teren amplasata pe str. V din B (str. V este alta strada decat strada L).
Fata de situatia de fapt retinuta, in cauza sunt incidente prev. art. 36 alin.(5) din Legea nr. 18/1991, republicata, conform carora „Terenurile fara constructii, neafectate de lucrari de investitii aprobate, potrivit legii, din intravilanul localitatilor, aflate in administrarea consiliilor locale, considerate proprietate de stat prin aplicarea dispozitiilor Decretului nr. 712/1966 si a altor acte normative speciale, se restituie fostilor proprietari sau mostenitorilor acestora, dupa caz, la cerere”.
In acelasi sens sunt si prev. art. 34 din Legea nr. 1/2000, conform carora: „Terenurile fara constructii neafectate de lucrari de investitii aprobate potrivit legii sau cu lucrari ce au fost deteriorate, distruse si nu mai prezinta nici o valoare de intrebuintare, preluate in orice mod, inclusiv cu titlu de donatie, considerate proprietate publica sau privata a statului ori a unitatilor administrativ-teritoriale prin aplicarea dispozitiilor Decretului nr. 712/1966 si ale altor acte normative speciale, se restituie fostilor proprietari sau mostenitorilor acestora, dupa caz”.
Or, din probele administrate a rezultat ca terenul din B, str. L nr. 42, de care a fost expropriata autoarea petentei este afectat de lucrari de investitii; ca urmare, nefiind liber, acest teren nu poate fi reconstituit in proprietatea petentei.
Deoarece legile fondului funciar nu prevad posibilitatea de a se atribui in proprietate o alta suprafata de teren in compensarea unei suprafete de teren intravilan de categoria curti-constructii, nici petentei nu i se poate atribui o alta suprafata de teren in compensare, asa cum solicita ea.
Pentru aceste considerente, plangerea impotriva Hotararii nr. 2/23.01.2006 a Comisiei mun. B pt. stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor va fi respinsa ca neintemeiata.
Se va mentine Hotararea nr. 2/23.01.2006 a Comisiei mun. B pt. stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.
Consecinta a respingerii plangerii, se va respinge si cererea prin care petenta C P a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafata de 120 m.p. teren, situata in B, str. L nr. 42 (str. V nr. 49).
Potrivit art. 274 alin.1 Cod. proc. civ., cheltuielile de judecata efectuate de petenta in proces raman in sarcina acesteia.
Plangerea este scutita de taxa judiciara de timbru.
Respinge, ca neintemeiata, exceptia tardivitatii plangerii, ridicata de Comisia mun. B pt. stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.
Respinge, ca neintemeiata, plangerea, precizata, impotriva Hotararii nr. 2/23.01.2006 a Comisiei mun. B pt. stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, plangere formulata de petenta C P, domiciliata in B, str. CL nr.9, impotriva paratilor:
-Comisia mun. B pt. stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor,
-Consiliul Local mun. B,
-Primaria mun. B,
-Primarul mun. B,
-Comisia Judeteana V pt. stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor,
-Prefectul jud. V
-Prefectura jud. V.
Mentine Hotararea nr. 2/23.01.2006 a Comisiei mun. B pt. stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.
Respinge cererea prin care petenta C P a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafata de 120 m.p. teren, situata in B, str. L nr. 42 (str. V nr. 49).
Respinge cererea prin care petenta a solicitat plata cheltuielilor de judecata.




Publicat de: pe 18 July, 2011
Categorie: 
