Tentativă de omor. Vătămare corporală gravă. Criterii de diferenţiere. Provocare. Existenţa condiţiilor prevăzute de art. 73 lit. b) C.pen.

Curtea de Apel Iaşi, decizia penală nr. 4 din 26 martie 2009

Prin sentinţa penală nr. 520 din 15 septembrie 2008, Tribunalul Iaşi a dispus condamnarea inculpatului B.D. pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la omor, prevăzută şi pedepsită de art. 20 C.pen. raportat la art. 174 C.pen., vătămare corporală prevăzută şi pedepsită de art. 181 C.pen. şi lovire sau alte violenţe prevăzută şi pedepsită de art. 180 alin. 2 C.pen.

În fapt s-a reţinut că inculpatul B.D., cu partea metalică şi partea din lemn a unei sape, i-a aplicat concubinei sale, C.E., mai multe lovituri în zona capului, a spatelui şi a membrelor superioare, cauzându-i astfel plăgi cranio-cerebrale cu fracturi cominutive medio-coronar şi paramedian drept, care au necesitat pentru vindecare un număr de 30 – 35 zile de îngrijiri medicale şi care au pus în primejdie viaţa victimei; la aceeaşi dată, cu acelaşi obiect contondent, i-a aplicat părţii vătămate C.D.E. o lovitură în regiunea mâinii stângi, cauzându-i o fractură deschisă 1/3 distală humerus stâng, care a necesitat pentru vindecare 35 – 40 zile de îngrijiri medicale, iar părţii vătămate A.I.R. o lovitură cu sapa, producându-i la nivelul feţei p plagă contuză ce a necesitat pentru vindecare 8 – 10 zile de îngrijiri medicale.

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că inculpatul B.D. a acţionat cu intenţia de a ucide victima C.E. şi nu cu intenţia de a-i produce doar o vătămare a integrităţii corporale, încadrarea corectă în drept a faptei fiind cea reţinută prin actul de sesizare, respectiv infracţiunea de „tentativă la omor” şi nu cea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. 2 C.pen., cum a susţinut inculpatul.

A reţinut, de asemenea, că nu sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 73 lit. b) C.pen., care reglementează circumstanţa atenuantă a provocării.

Hotărârea primei instanţe a fost apelată de inculpatul B.D. şi criticată ca nelegală şi netemeinică.

Motivându-şi apelul declarat, inculpatul a invocat, în raport de condiţiile concrete ale săvârşirii faptelor, lipsa intenţiei de a ucide, fiind reţinută în mod greşit în sarcina sa comiterea infracţiunii de tentativă la omor, încadrarea juridică corectă fiind aceea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 C.pen.

Apelantul a solicitat şi reţinerea circumstanţei atenuante a provocării prevăzute de art. 73 lit. b) C.pen., justificată prin faptul că a acţionat violent sub stăpânirea unei tulburări provocate de victimă, ce i-a adresat injurii şi i-a interzis accesul în locuinţă, sub influenţa consumului de băuturi alcoolice şi pe fondul unei puternice stări de gelozie.

Analizând criticile formulate, instanţa de apel a constatat că, în raport cu situaţia de fapt relevată de probele administrate în cauză, încadrarea juridică a faptelor este legală, fiind stabilită în concordanţă cu conţinutul constitutiv al normelor de incriminare.

În practica judiciară, intenţia de a ucide se stabileşte în funcţie de materialitatea actului care evidenţiază poziţia psihică a făptuitorului şi de împrejurările în care s-a produs actul de violenţă şi care, indiferent de materialitatea actului, pot să confirme sau să infirme intenţia de ucidere.

În concret, se apreciază că există intenţia de a ucide în funcţie de intensitatea loviturii, zona anatomică vitală vizată, aptitudinea de a leza a obiectului cu care s-a acţionat.

Examinând împrejurările concrete ale comiterii faptei, prima instanţă a constatat în mod corect că intenţia inculpatului B.D. nu a fost de a vătăma corporal victima, ci dimpotrivă, a prevăzut moartea victimei şi a urmărit-o.

Intensitatea loviturilor aplicate de inculpat, dedusă din gravitatea leziunilor produse victimei – plăgi cranio-cerebrale cu fracturi cominutive –, zona vitală vizată – zona capului alături de zona spatelui şi a membrelor superioare, precum şi aptitudinea de a ucide a instrumentului folosit la aplicarea loviturilor – corp tăietor – sapă –, demonstrează intenţia de a ucide.

Toate aceste elemente materiale coroborate cu atitudinea inculpatului, care a urmărit-o pe victimă, adresându-i ameninţări cu moartea şi, ulterior agresiunii exercitate asupra acesteia, a abandonat-o căzută la pământ, caracterizează poziţia subiectivă a inculpatului şi dovedesc că acesta a acţionat cu intenţia directă de a ucide, a prevăzut consecinţele grave ale faptei sale şi a urmărit producerea lor.

În consecinţă, prima instanţă a reţinut în mod corect săvârşirea de către inculpatul B.D. a unei tentative la infracţiunea de omor prevăzută de art. 20 C.pen., raportat la art. 174 C.pen.

Prin apelul declarat, inculpatul a solicitat şi reţinerea scuzei provocării, solicitare ce nu a fost primită.

Circumstanţa atenuantă a provocării poate fi reţinut numai atunci când victima a săvârşit în mod real unul din actele cărora, conform art. 73 lit.b) C.pen. li se poate recunoaşte acest caracter, prin urmare săvârşirea infracţiunii să fie ripostă la fapta victimei.

Ori, din actele şi lucrările dosarului nu rezultă această împrejurare, din situaţia de fapt expusă, corect reţinută în raport de probatoriul administrat, rezultând că inculpatul a declanşat conflictul pe fondul sentimentului de gelozie faţă de victimă.

Împrejurările invocate de inculpat privind atitudinea injurioasă a victimei nedovedită în cauză şi refuzul acesteia de a-i permite accesul în locuinţă după declanşarea conflictului nu pot fi considerate de natură a-i fi produs inculpatului o puternică tulburare sau emoţie în sensul dispoziţiilor art. 73 lit. b) C.pen., text ce impune o provocare din partea părţii vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă, situaţii ce nu se regăsesc în speţă.

Prin urmare, nu se constată starea psihică, în raport cu elementele de ordin obiectiv şi subiectiv ce rezultă din probe, ca element determinant pentru circumstanţa atenuantă a provocării.

În aceste condiţii, în mod legal prima instanţă a apreciat asupra inexistenţei acţiunii ilicite a victimei ca fiind cauză a infracţiunii, aşa încât nu pot fi primite susţinerile apelantului în sensul reţinerii dispoziţiilor art. 73 lit. b) C.pen.

Tags: tentativă de omor

Tentativă de omor. Vătămare corporală gravă prevăzută de articolul 182 alineatul 2 Cod penal. Criteriu distinctiv – latura subiectivă a infracţiunilor. În stabilirea laturii subiective este necesară o analiză minuţioasă a tuturor împrejurărilor anterioare

Prin sentinţa penală nr. 1488/25.03.2003 a Judecătoriei Iaşi, menţinută cu privire la încadrarea juridică a faptei prin decizia penală nr. 56 din 22 ianuarie 2004 a Tribunalului Iaşi, fapta inculpatului a fost încadrată în infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1, 209 lit. e şi g Cod penal.
S-a reţinut că în seara de 8/9 iunie 2001, în jurul orei 200, partea vătămată se afla într-un restaurant având pe masă telefonul mobil.
Acolo se afla şi inculpatul, cunoscut anterior, al părţii vătămate, care l-a rugat pe vătămat să-i permită să dea un telefon de la mobilul său. Vătămatul a fost de acord, iar inculpatul motivând că urmează să aibă o discuţie particulară a ieşit pe hol, după care a dispărut.
Atât instanţa de fond cât şi cea de apel au considerat că fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt deoarece inculpatul a luat bunul în scopul însuşirii pe nedrept.
Critica invocată în apel prin care s-a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de înşelăciune, a fost considerată ca nefondată, apreciindu-se că inculpatul nu a avut consimţământul vătămatului.
În termenul prevăzut de art. 385 ind. 3 alin. 1 Cod procedură penală, hotărârile au fost recurate de inculpat, iar unul din motive a avizat greşita încadrare juridică a faptei, care constituie cazul de recurs prevăzut de art. 385 ind. 9 alin. 1 pct. 17 Cod procedură penală.
A motivat inculpatul că bunul a intrat în posesia lui cu acordul părţii vătămate, urmare a faptului că i-a relatat mincinos că doreşte să dea un telefon. În aceste condiţii, fapta lui întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. 1 Cod penal şi a solicitat în conformitate cu art. 334 Cod procedură penală schimbarea încadrării juridice.
Analizând acest motiv de recurs, s-au reţinut următoarele:
? Pentru existenţa infracţiunii de furt este necesar ca acţiunea ce constituie latura obiectivă a infracţiunii, respectiv luarea bunului din posesia altuia, să se realizeze fără consimţământul posesorului.
? Ori, în speţă inculpatul a luat telefonul mobil cu acordul părţii vătămate, urmare a inducerii lui în eroare prin afirmaţia mincinoasă că doreşte să dea un telefon.
? În această modalitate, inculpatul a intrat în posesia telefonului mobil, cu scopul de a obţine pentru sine un folos material injust şi pricinuind vătămatului o pagubă.
? Ceea ce deosebeşte infracţiunea de furt de cea de înşelăciune este modul în care a ieşit din posesia vătămatului, respectiv cu sau fără consimţământul acestuia.
? În cauză, inculpatul a intrat în posesia bunului cu consimţământul vătămatului, urmare a inducerii în eroare.
În aceste condiţii, instanţele nelegal au încadrat fapta inculpatului în infracţiunea de furt, deoarece bunul a ieşit din posesia celui vătămat cu acordul acestuia, iar acţiunea infracţională se circumscrie dispoziţiilor art. 215 alin. 1 Cod penal.
Pentru cele precedente, în conformitate cu art. 385 ind. 15 pct. 2 lit. b1 Cod procedură penală, a fost admis recursul inculpatului şi schimbată încadrarea juridică în infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. 1 Cod penal.
Decizia penală 349/ 4.06. 2004.

Tags: tentativă de omor

Omor calificat. Deosebirea infracţiunii de tentativă de omor de infracţiunea de vătămare corporală gravă constă în latura subiectivă a celor două infracţiuni. Stabilirea intenţiei cu care acţionează inculpatul implică o analiză minuţioasă a tuturor împrejurărilor

Tip: Decizie
Nr./Dată: 67 (26.02.2004)
Autor: Curtea de Apel Iasi – Secţia penală
Domenii asociate:  omor

Prin sentinţa penală nr. 782/13 noiembrie 2003 Tribunalul Iaşi a condamnat pe inculpat pentru infracţiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de articolul 182 alin. 3 Cod penal, prin schimbarea încadrării juridice în condiţiile articolului 334 Cod procedură penală, din infracţiunea de tentativă de omor calificat, prevăzută de articolul 20 cu articolele 174, 175 lit. i Cod penal.

Pentru încadrarea juridică a faptei, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:

În seara zilei de 5 aprilie, între partea vătămată şi fratele inculpatului a avut loc o altercaţie în cadrul căreia fratele inculpatului a fost lovit de partea vătămată.
La solicitarea celui lovit, a venit inculpatul însoţit de alte două persoane, toţi trei având în mână câte un băţ. Inculpatul a reproşat părţii vătămate că i-a lovit fratele, timp în care partea vătămată gesticula, având în mână o sticlă cu bere. În acel moment, inculpatul a aplicat părţii vătămate o lovitură cu băţul în cap, în urma căreia partea vătămată a căzut, iar inculpatul a plecat însoţit de celelalte persoane.
Partea vătămată a fost transportată în cursul nopţii la Spitalul de Neurochirurgie Iaşi, unde a fost internată în perioada 06-14 aprilie 2003 şi supusă unei intervenţii chirurgicale.
Din raportul de expertiză medico-legal a rezultat că partea vătămată a suferit un traumatism cranio-cerebral cu fractură cominutivă frontală stânga deschisă cu hematom extradural, leziuni ce au putut fi produse prin lovire cu un corp contondent în formă liniară.
Leziunile au necesitat 30-35 zile de îngrijiri medicale şi au fost de natură a-i pune în primejdie viaţa victimei. Urmare acestor leziuni, partea vătămată a rămas cu o lipsă de substanţă osoasă de 5/5 cm şi o infirmitate permanentă.
Instanţa de fond a încadrat fapta inculpatului în infracţiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de articolul 182 alin. 3 Cod procedură penală şi a procedat la schimbarea încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriu din infracţiunea de tentativă de omor calificat prevăzută de art. 20 cu art. 174, 175 lit. i Cod penal.
A motivat instanţa că din împrejurările comiterii faptei, nu rezultă elemente care să probeze intenţia inculpatului de a ucide victima.
Împrejurările în care a fost săvârşită fapta: în prezenţa mai multor persoane, în urma unui conflict, obiectul cu care a acţionat inculpatul – un băţ – aplicarea unei singure lovituri apoi a plecat, constituie circumstanţe reale care concretizează intenţia inculpatului, a fost de a pune în primejdie viaţa victimei şi nu de a o ucide.
A mai reţinut instanţa că în speţă nu este realizată latura subiectivă a infracţiunii de omor deoarece instrumentul folosit – un băţ – nu constituie, în materialitatea lui, un obiect apt de a ucide, el căpătând această caracteristică numai în situaţia aplicării unor lovituri multiple, de intensitate şi în zone vitale.
Ori, în cauză, inculpatul a folosit acest obiect pentru a aplica părţii vătămate o singură lovitură care a avut ca rezultat punerea în primejdie a vieţii părţii vătămate.
În aprecierea intensităţii loviturii sunt relevante concluziile raportului de expertiză medico-legală care precizează că leziunile întrunesc caracteristicile periculozităţii pentru viată şi au necesitat 30-35 zile îngrijiri medicale.
În caracterizarea intenţiei cu care a acţionat inculpatul iau în considerare şi cele două elemente care determină hotărârea delictuoasă – mobilul şi scopul – şi care definesc clar forma de vinovăţie.
Mobilul hotărârii delictuoase a inculpatului l-a constituit lovirea fratelui său, iar scopul a fost acela de a aplica părţii vătămate o corecţie corporală, de intensitate, cu finalitatea punerii în primejdie a vieţii.
Sentinţa a fost apelată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi şi criticată printre alte motive pentru greşita încadrare juridică a faptei.
A motivat parchetul că modalitatea în care a acţionat inculpatul, de a lovi victima cu un par în cap – zonă vitală – cu intensitate şi producându-i leziuni grave ce i-au pus viaţa în primejdie, concretizează intenţia acestuia de a ucide şi a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de tentativă de omor calificat, prevăzută de articolul 20 cu articolele 174, 175 lit. i Cod penal, încadrare juridică dată faptei prin actul de sesizare a instanţei.

Analizând acest motiv, instanţa de apel a reţinut că este fondat pentru următoarele considerente:

În cazul infracţiunilor îndreptate împotriva vieţii, intenţia de a ucide rezultă din materialitatea actelor săvârşite de inculpat, apreciindu-se dacă în funcţie de zona anatomică vizată şi intensitatea loviturilor, acestea prefigurează producerea rezultatului letal.
Ceea ce deosebeşte infracţiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de articolul 182 alin. 3 Cod penal de infracţiunea de tentativă de omor, prevăzută de articolul 20 cu articolul 174 Cod penal, este intenţia cu acre a acţionat inculpatul, respectiv latura subiectivă.
Pentru stabilirea intenţiei cu care acţionează inculpatul, este necesară o analiză minuţioasă a tuturor împrejurărilor de fapt, care contribuie la definirea formei de vinovăţie.
Astfel, inculpatul s-a deplasat spere locul incidentului la solicitarea fratelui său, despre care a aflat că a fost lovit de victimă, s-a înarmat cu un băţ, a venit însoţit de alte două persoane, şi ele înarmate cu beţe, împrejurări ce conturează starea emoţională a inculpatului, care a aluat hotărârea de a lovi victima. Ajuns la locul faptei, inculpatul a aplicat victimei o lovitură cu bâta în cap. lovitura a fost de intensitate mare şi, ca urmare, victima a căzut, apoi a fost internată la spital unde a suferit o intervenţie chirurgicală, rămânând cu o lipsă de substanţă osoasă.

În raport de aceste circumstanţe se reţine că inculpatul a acţionat cu intenţia de a ucide.
În desfăşurarea acţiunii violente, inculpatul a vizat o zonă vitală, în care a lovit cu intensitate şi folosind un obiect apt să producă moartea, ceea ce conturează latura subiectivă.
Pentru caracterizarea laturii subiective a infracţiunii de omor, esenţială este intensitatea loviturii aplicată, concretizată de consecinţele produse şi nu faptul că inculpatul a aplicat o singură lovitură, aşa cum a motivat printre altele prima instanţă.
Pentru cele precedente, în conformitate cu articolul 379 pct. 2 lit. a Cod procedură penală a fost admis apelul parchetului şi a schimbat încadrarea juridică a faptei în infracţiunea de tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 20 cu articolele 174, 175 lit. i Cod penal.

Decizia penală nr. 67 /26.02. 2004

Tags: latura subiectivă, omor calificat, tentativă de omor, vătămare corporală gravă