Contestaţie decizie sancţionare
Prin cererea adresată acestei instanţe şi înregistrată sub nr.4990 din 16.07.2008 d-na G.B.a formulat contestaţie împotriva hotărârii nr.7/15.05.2008 pronunţată de Colegiul Central de Disciplină din cadrul M.E.C.T. (în continuare CCD).
În motivarea cererii sale, contestatoarea a arătat, în esenţă, că nu s-a făcut nici o referire la apărările sale prealabile stabilirii sancţiunii disciplinare, dovedite cu înscrisuri probatorii oficiale comunicate conducerii Colegiului şi depuse ca anexă la contestaţie, problema de fond esenţială, fundamentală pentru justa soluţionare a cauzei fiind aceea de a şti dacă stabilirea şi acordarea calificativului profesional anual pentru contabilul şef şi pentru contabil se face de către consiliul de administraţie al Colegiului, fără a se avea în vedere fişele de evaluare profesională elaborate de ISJ Bacău, după modelul elaborat de minister, corelate cu fişa postului, astfel cum cer dispoziţiile ordinelor nr.3522/30.03.2000 şi 4925/8.09.2005 ale Ministrului Educaţiei Naţionale şi Cercetării, confirmate prin adresele nr.17995/4.08.2007 şi 18529/8.10.2007. Faptul că directorul Colegiului i-a impus timp de 4-5 ani consecutiv să completeze fişe de autoevaluare profesională şi fişe de evaluare profesională pentru cele două contabile din subordine fără ca acestea să respecte modelul aprobat de minister şi transmis inspectoratelor şcolare şi acordarea calificativelor „nesatisfăcător” şi „satisfăcător” pentru anii 2004-2007, toate contestate, consideră contestatoarea, arată intenţia directorului de a-i distruge cariera profesională şi sănătatea.
A mai arătat contestatoarea că intimatul CCD i-a nesocotit dreptul la apărare prin a nu-i comunica întâmpinarea depusă de CT I.B.Buhuşi şi că renunţă la cele două excepţii de procedură invocate în contestaţia adresată CCD, solicitând anularea deciziei de sancţionare, reintegrarea sa în funcţia avută, obligarea pârâtului Colegiul Tehnic I.B.Buhuşi la plata despăgubirilor salariale cuvenite până la reintegrarea efectivă în funcţie în sumă actualizată, precum şi la plata daunelor morale în cuantum de 10.000 lei (f.182).
În dovedirea susţinerilor sale, contestatoarea a depus la dosar înscrisuri, precizări şi memorii (f.7-28,181,186-203,210-220,227-242,244-258,274-276,281-288) şi a solicitat administrarea probei cu interogatoriul CT I.B.Buhuşi (f.177,178,204,206-209), formulând obiecţiuni la răspunsurile primite (f.222-226).
Acţiunea este legal scutită de plata taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar, potrivit art.285 din Codul muncii.
Formulând întâmpinare prin reprezentantul său legal (f.35-41, 164-170), Colegiul Tehnic I.B.Buhuşi a solicitat respingerea contestaţiei ca nefondată cu motivarea că acţiunea descrie fapte şi lucruri neadevărate, bazate pe vorbe şi scenarii de telenovele, unele din ele fiind calomnii la adresa colectivului, profilul profesional al contestatoarei, bazat pe documente, justificând aplicarea sancţiunii care face obiectul contestaţiei, potrivit art.116 lit.e) din L.128/1997. Se mai arată în întâmpinare că în mod nejustificat a refuzat contestatoarea să completeze propria fişă de evaluare şi pe cele ale personalului din subordine, în condiţiile în care aceste fişe au fost postate pe site-ul ISJ Bacău, fiind utilizate de această instituţie la evaluarea administratorilor financiari din şcoli, în diferite situaţii.
O dată cu întâmpinarea, CT I.B.Buhuşi a depus la dosar înscrisuri, în dovedirea susţinerilor sale (f.42-159).
Răspunzând la întâmpinare, contestatoarea a arătat, în esenţă, că intimatul nu răspunde acţiunii formulate, invocându-se aspecte faptice din trecutul său profesional (sancţiuni disciplinare care au fost anulate de instanţele judecătoreşti) fără relevanţă juridică în soluţionarea cererii sale, că faptul că ar fi votat în consiliul de administraţie în favoarea aplicării unei proceduri de evaluare nelegală nu poate fi folosit împotriva sa, toţi membrii consiliului fiind duşi în eroare de directorul colegiului care dă dovadă de o atitudine dictatorială şi de o mentalitate comunistă, având drept consecinţă încălcarea dreptului său la demnitate în muncă şi că nu înţelege să se judece în contradictoriu cu M.E.C.T., solicitând judecarea contestaţiei sale fără dosarul acestei instituţii (f.173-176).
Introdus în cauză la cererea contestatoarei formulată la 2.10.2009 (f.277), Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării (MECI)a formulat întâmpinare prin reprezentanţii săi legali (f.289-294), invocând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Colegiului Central de Disciplină, motivat de faptul că acest colegiu este un organ administrativ-jurisdicţional lipsit de personalitate juridică şi solicitând, totodată, respingerea contestaţiei ca nefondată cu motivarea că d-na B. G. a refuzat să-şi îndeplinească obligaţia de a completa fişele de evaluare (autoevaluare) în calitate de şef de compartiment şi de a propune calificative şi aprecieri pentru personalul din subordine, fapt recunoscut de contestatoare, deşi această obligaţie era prevăzută în fişa postului său iar modelul fişelor de evaluare, aprobat de contestatoare sub semnătură, a fost elaborat de ISJ Bacău, fiind publicat pe site-ul acestui inspectorat în conformitate cu art.3 din OMECI nr.3522/30.03.2000, fişa de evaluare nefiind contestată de d-na B. G. căreia i s-a comunicat procedura de evaluare.
Anexat întâmpinării, MECI a depus la dosar hotărârea CCD nr.7/2008, dovada comunicării acesteia către contestatoare, practică judiciară (f.295-302 vol.I, f.1-9 vol.II).
Prin sentinţa civilă nr.1558/13.11.2009 Tribunalul Bacău a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bacău, reţinând că hotărârea contestată emană de la un organ de jurisdicţie centrală, fiind astfel incident dispoziţiile art.10 alin.1 din L.554/2004 coroborate cu cele ale art.3 pct.1 Cpc.
La rândul său, Curtea de Apel Bacău a pronunţat sentinţa civilă nr.72/10.06.2010 constatând competenţa Tribunalului Bacău în soluţionarea cauzei, conflictul negativ de competenţă ivit fiind soluţionat de ICCJ prin decizia 3627/19.08.2010 în favoarea Tribunalului Bacău.
Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
Prin decizia nr.17/12.02.2008 directorul Colegiului Tehnic I.B.din Buhuşi a aplicat d-nei G.B., în conformitate cu art.116 lit.e) din L.128/1997 şi cu prevederile Titlului XI, cap.II din Codul muncii, sancţiunea destituirii din funcţia de conducere, de îndrumare şi de control din învăţământ (f.147-149), reţinându-se că, în calitatea sa de administrator financiar I, salariata a refuzat să completeze fişele de autoevaluare şi de evaluare şi să elaboreze aprecieri pentru salariaţii din subordine, conform obligaţiilor din fişa postului.
Contestaţia formulată împotriva acestei decizii a fost soluţionată în sensul respingerii de către Colegiul Central de Disciplină din cadrul MECT prin hotărârea nr.7/15.05.2008 (f.7-12), reţinându-se că săvârşirea faptei a fost dovedită şi apreciindu-se că sancţiunea aplicată, raportat la abaterile disciplinare săvârşite de contestatoare şi urmările produse este justificată.
Contestatoarea a susţinut că refuzul de a completa fişele de autoevaluare/evaluare şi de a elabora aprecieri pentru personalul din subordine a fost justificat de faptul că s-au utilizat ca formulare pentru fişele de apreciere alte modele decât cele legale, astfel încât acest refuz nu poate fi considerat abatere disciplinară şi s-a plâns de faptul că, soluţionând contestaţia formulată împotriva deciziei instituţiei angajatoare, CCD nu a analizat aceste apărări, împrejurare corespunzătoare realităţii, colegiul de disciplină limitându-se la a face trimitere la recunoaşterea contestatoarei privind refuzul de îndeplinire a obligaţiei stabilite prin fişa postului.
Acest aspect nu poate duce, însă, la anularea hotărârii nr.7/2008, argumentele invocate urmând a fi analizate în cadrul prezentei contestaţii, avându-se în vedere precizările formulate de contestatoare (f.176), aceasta renunţând la invocarea excepţiilor invocate în contestaţia adresată CCD (f.6).
Astfel, potrivit art.31 lit.e) din Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 4925/2005 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, consiliul de administraţie elaborează, prin consultare cu sindicatele, fişele şi criteriile de evaluare specifice unităţii de învăţământ pentru personalul nedidactic, în vederea acordării calificativelor anuale, primelor lunare şi salariilor de merit. Potrivit art.3 din Ordinul nr.3522/30.03.2000, nepublicat (f.19), fişele de evaluare pentru celelalte funcţii didactice auxiliare prevăzute de Nomenclatorul funcţiilor didactice auxiliare aprobat cu nr.19723/1997 (între care şi funcţia didactică auxiliară de contabil şef), vor fi elaborate de inspectoratele şcolare, urmând ca aceste fişe să fie corelate cu fişa postului.
Susţinerea contestatoarei potrivit căreia în cazul contabilului şef (funcţie transformată în cea de administrator financiar I) fişa postului trebuie elaborată de inspectoratul şcolar judeţean şi nu de consiliul de administraţie este, deci, corectă, faţă de dispoziţiile legale menţionate.
În cauză, însă, nu s-a dovedit faptul că d-nei B. G. i s-a cerut să completeze fişe de evaluare elaborate după un alt model decât cel întocmit de ISJ Bacău; comparând înscrisurile depuse de contestatoare (f.26,27) cu cele depuse de intimatul CT I.B.Buhuşi (f.90,91) se constată că acestea au acelaşi conţinut, cuprind aceleaşi criterii de evaluare, fiind corespunzătoare modelului afişat pe site-ul ISJ Bacău (f.254-256), astfel încât obiecţiunile contestatoarei sunt neîntemeiate, aceasta fiind în eroare cu privire la conţinutul fişei de evaluare, eroare determinată şi de faptul că înscrisurile nu poartă antetul ISJ Bacău ci pe cel al CT I.B.Buhuşi, iar trimiterile sale ulterioare vizând, de fapt, criteriile specifice şi grila de evaluare pentru acordarea gradaţiei de merit în anul 2008 (f.249-251).
Întrucât Colegiul Central de Disciplină este un organ constituit la nivelul MECTS cu atribuţii administrativ-jurisdicţionale, lipsit de personalitate juridică, instanţa va constata că acesta nu poate figura în cauză în calitate de pârât, motiv pentru care va admite excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, excepţie invocată de MECI iar în ceea ce îl priveşte pe acest din urmă pârât, faţă de precizările aduse contestaţiei (f.176), instanţa va lua act de renunţarea la judecată în contradictoriu cu MECI iar pentru considerentele expuse va respinge ca nefondată contestaţia formulată împotriva hotărârii nr.7/2008, în contradictoriu cu Colegiul Tehnic I.B.Buhuşi.
Tags: Contestaţie decizie sancţionare
Contestaţie decizie sancţionare
Prin cererea adresată acestei instanţe şi înregistrată sub nr. 5344 din 15.08.2008 dl C.C.C. a contestat decizia nr. 39226/14.08.2008 emisă de SC C.A. SA Sibiu solicitând anularea acestei decizii şi obligarea angajatorului la plata de daune morale precum şi a cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii sale contestatorul a arătat că măsura reducerii salariului său cu 10% pe o durată de 2 luni cu motivarea că se face vinovat de încălcarea prevederilor din sarcinile de serviciu nr. 53253/13.11.2007, cap. III sarcini generale, pct. 7 şi a art. 9 este nelegală.
Motivând în drept, contestatorul a invocat dispoziţiile art. 264 al. 5 din Codul muncii iar în dovedirea susţinerilor sale a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, a probei testimoniale precum şi a probei cu interogatoriul intimatei (fl. 28, 32, 39).
Acţiunea este legal scutită de plata taxei judiciare de timbru potrivit art. 285 Codul muncii.
Formulând întâmpinare prin reprezentanţii săi legali SC C.A. SA Sibiu a solicitat respingerea contestaţiei ca nefondată, cu motivarea că decizia 39225/14.08.2008 este temeinică şi legală având în vedere că, deşi a semnat convocatorul nr. 3950/05.08.2008 certificând participarea la şedinţa de analiză săptămânală care urma să aibă loc în data de 08.08.2008 la sediu central al societăţii din Sibiu, contestatorul a refuzat să se deplaseze la Sibiu, justificându-şi absenţa prin prezentarea unei adeverinţe medicale eliberată la 07.08.2008 în care se menţionează repaus la domiciliu, fără a se acorda concediu medical.
Apărarea contestatorului, se arată în continuare în întâmpinare, a fost înlăturată întrucât dl C.C.C., inspector de asigurări la agenţia Bacău, în calitatea sa de angajat al SC C.A. SA, se face vinovat de nerespectarea convocatorului la şedinţa care i-a fost înmânat cu semnătură de luare la cunoştinţă, fapt ce reprezintă un act de subordonare, de încălcare a obligaţiilor de muncă justificând aplicarea sancţiunii.
În ceea ce priveşte cererea privind acordarea de daune morale, s-a arătat în întâmpinare că din dispoziţiile art. 269 al. 1 şi ale art. 270 al. 1 din Codul muncii rezultă dorinţa neechivocă a legiuitorului ca răspunderea patrimonială a angajatorului şi a salariaţilor să nu poată fi stabilită decât prin pagube materiale şi nu în cazul daunelor morale. Mai mult decât atât, solicitând daune morale, contestatorul trebuie să dovedească împrejurările în care i-au fost lezate drepturile, i-au fost afectate drepturile patrimoniale garantate prin constituţie şi în baza cărora să se poată proceda la o evaluare a despăgubirilor ce urmează să compenseze prejudiciul moral suferit (fl. 12-15).
În dovedirea susţinerilor sale intimata a depus la dosar înscrisuri (fl. 16-23, 40-63), solicitând, de asemenea, administrarea probei cu interogatoriul contestatorului (fl. 31, 34, 35).
La cererea contestatorului, instanţa a audiat ca martor pe dl. T.D. (fl. 73).
Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
Prin decizia nr. 39226/14.08.2008 SC C.A. SA Agenţia Bacău a sancţionat pe contestator – dl. C.C.C. angajatul agenţiei în funcţia de inspector asigurări cu reducerea salariului de bază cu 10% pe o durată de 2 luni (fl. 3,4). S-a reţinut în cuprinsul deciziei respective că salariatul se face vinovat de încălcarea obligaţiilor de serviciu prin refuzul de a participa la şedinţa de analiză din data de 08.08.2008 conform convocatorului nr. 3590/05.08.2008, faptă ce constituie încălcarea prevederilor cuprinse în sarcinile de serviciu nr. 32332/16.10.2006, cap. III, art. 2, art. 7 şi art. 9 şi nerespectarea subordonării ierarhice de decurge din contractul individual de muncă. Tot ca o abatere disciplinară s-a reţinut în cuprinsul deciziei şi faptul că salariatul se prezintă la serviciu într-o ţinută vestimentară necorespunzătoare, această obligaţie fiind prevăzută în fişa postului şi prezentând importanţă întrucât angajatul are atribuţii de vânzare şi reprezintă societatea în relaţia cu potenţialii asiguraţi.
Prin chiar decizia nr. 39226/2008, însă, intimata recunoaşte că i s-a prezentat o adeverinţă medicală care justifică refuzul contestatorului de a se deplasa la Sibiu, având în vedere recomandarea expresă a medicului de repaus la domiciliu chiar fără acordarea de concediu medical.
Pe de altă parte regulile aplicate de societatea intimată referitor la deplasări, sunt incerte. Astfel, în interogatoriul propus spre administrare contestatorului (fl. 34), SC C.A. SA îl întreabă pe acesta dacă, faţă de data semnării convocatorului şi de data stabilită pentru şedinţa de analiză din 08.08.2008, avea timp să se intereseze cu ce pleacă şi unde se va caza, pentru ca răspunzând la întrebarea nr. 2 din interogatoriul cerut de contestator societatea intimată să arate că toţi inspectorii ştiau de modalitatea de transport gratuit, prin Atlassib, cazare şi masă gratuită, diurnă (fl. 39).
Faptul că intimata a omis să transmită contestatorului în timp util informaţiile referitoare la deplasare, cazare, diurnă, etc, este confirmat şi de martorul audiat în cauză, T.D. care a arătat că abia în ziua de 7 august, în jurul orelor 12, să li se ceară ca într-o oră să fie pregătiţi de plecare (fl. 73).
Prin urmare, instanţa constată că în ceea ce priveşte refuzul de a se deplasa la Sibiu, nu se poate reţine vinovăţia salariatului.
Referitor la ţinuta vestimentară, instanţa constată că potrivit sarcinilor de serviciu, cap. II, pct. 2, salariatul este dator să aibă o ţinută vestimentară îngrijită precum şi un comportament decent (fl. 53), însă intimata nu a făcut precizări şi nici nu a administrat probe privind săvârşirea unei abateri disciplinare privind această obligaţie, iar martorul audiat (fl. 73) a arătat că deşi contestatorului i s-a reproşat faptul că nu se prezintă la serviciu în ţinută „business” toţi angajaţii se aflau în aceeaşi situaţie, purtând ţinute de stradă.
În consecinţă, apreciind că nu se poate reţine în sarcina contestatorului săvârşirea vreunei abateri de natură disciplinară, instanţa va admite contestaţia şi va anula decizia de sancţionare nr. 39226/14.08.2008.
Cererea contestatorului privind acordarea de daune morale va fi însă respinsă, prejudiciul moral nefiind dovedit.
Dând eficienţă dispoziţiilor art. 274 Cod procedură civilă, instanţa va obliga intimata să plătească 500 lei contestatorului cu titlu de cheltuieli de judecată.
Tags: Contestaţie decizie sancţionare
Contestaţie decizie sancţionare
ROMÂNIA TRIBUNALUL BACAU SECTIA CIVILA DOSAR NR
SENTINTA CIVILA NR: 206/D/2009
TRIBUNALUL – deliberând-
Prin cererea înregistrata cu nr. la Tribunalul Bacau I E a formulat contestatie împotriva deciziei nr. 189/09.07.2008 emisa de Curtea de Apel prin care a fost sanctionata disciplinar cu reducerea salariului cu 10% pentru o perioada de 3 luni.
Contestatia este scutita de plata taxei de timbru si timbrului judiciar.
în motivarea actiunii se arata de catre contestatoare ca decizia a fost emisa cu nerespectarea prevederilor art.89 al.l din Legea 567/2004 privind aplicarea sanctiunii în termen de 30 de zile de la data înregistrarii actului de constatare .Nu se poate retine ca fiind act de constatare cel întocmit de judecatorul desemnat prin decizia 147/14.05.2008 a Presedintelui Curtii de Apel la 10.06.2008.
Prin adresa nr.2329/19A/23.04.2008 a Tribunalului Bacau a fost sesizata Curtea de Apel cu privire la existenta unei abateri disciplinare. Decizia de sanctionare trebuia emisa în termen de 30 de zile de la data acestei sesizari. Chiar daca se are în vedere ca a fost în concediu medical în acea perioada termenul a fost depasit. Audierea sa în cadrul cercetarii prealabile nu s-a facut deoarece ea nu a semnat nici un document de acest gen.
Mai arata ca a fost sanctionata a doua oara pentru aceeasi abatere disciplinara, având în vedere decizia 189/2008 a Tribunalului Bacau care este invocata si în decizia 189/2008 a Curtii de Apel.
Decizia mai sus arata este anulabila si ca nu-i pot fi imputate faptele retinute. Nu s-a verificat ca la Tribunalul Bacau exista deficit de personal, nici în ce numar de sedinte de judecata a intrat în acea perioada. Nu s-a avut în vedere ca schimbarea activitatii i-a creat unele dificultati în îndeplinirea noilor sarcini de serviciu iar toate aceste aspecte s-au repercutat asupra starii sale de sanatate.
In drept au fost invocate dispozitiile art.89 al.4 din Legea 567/2004.
în sustinerea contestatiei solicita probele cu interogatoriul intimatei si înscrisuri.
Legal citata intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitata respingerea contestatiei deoarece decizia a fost emisa cu respectarea dispozitiilor art.89 al.l din legea 567/2004 termenul de 30 de zile curgând de la înregistrarea actului prin care conducerea Curtii de Apel Bacau a luat la cunostinta de rezultatul cercetarii prealabile. Actul de constatare fiind înregistrat la data de 10.06.2008 iar decizia fiind emisa la data de 09.07.2008, rezulta ca sanctiunea a fost aplicata în termen. Apararile reclamantei prin care aceasta arata ca nu ar fi fost audiata în timpul cercetarii prealabile sunt contrazise de actele pe care urmeaza sa le anexeze în copie. Reclamanta nu a fost sanctionata de doua ori pentru aceleasi fapte .Sanctiunea aplicata prin decizia 24/26.03.2008 vizeaza sedintele din 21 si 28 .02 iar cea aplicata prin decizia contestata vizeaza sedintele din 21.02, 27.02, 03.03.2008 si 07.03.2008. în final, se arata în aparare ca sustinerile referitoare la deficitul de grefieri ,desi reale, nu pot fi primite deoarece în aceeasi situatie se afla si ceilalti grefieri care nu înregistreaza astfel de întârzieri.
în aparare se depune decizia 189/09.07.2008, referatul nr. 1823/29A/10.06.2008, nota explicativa, adresa nr.2329/19A/23.04.2008 a Tribunalului Bacau, decizia nr.24/26.03.2008, adresa nr.l624/19A/19.03.2008 a Tribunalului Bacau , referatul din 14.03.2008, adresa din 04.03.2008 a Tribunalului Bacau catre grefierul -sef al sectiei penale, adresa catre Presedintele sectiei penale a Tribunalului Bacau nota din 14.03.2008 a Trib. Bacau si declaratia contestatoarei din 18.03.2008.
S-au solicitat relatii de la Tribunalul Bacau-sectia penala privind volumul de activitate al contestatoarei si celorlalti grefieri ai sectiei, relatii înaintate la dosar cu adresa nr.4654/39A/16.12.2008.
Din ansamblul probelor administrate în cauza instanta retine urmatoarele:
Prin decizia nr. 189/09.07.2008 a Curtii de Apel Bacau i s-a aplicat contestatoarei in calitate de grefier al Tribunalului Bacau -sectia penala sanctiunea disciplinara a reducerii salariului cu 10% pe o perioada de 3 luni, conform art.85 al.l lit.b din Legea 567/2004.
în motivarea deciziei se arata ca prin adresa nr.2329/19A/23.04.2008 a Tribunalului Bacau s-a adusa la cunostinta Curtii de Apel Bacau ca I. E., grefier la sectia penala nu îsi îndeplineste în termen sarcinile de serviciu , având întârzieri foarte mari la tehnoredactarea hotarârilor si încheierilor de sedinta .în urma verificarilor aspectelor sesizate s-a constatat ca ,greflera I E a fost planificata în sedintele de judecata dupa ce aceasta a lucrat o perioada mai lunga de timp la biroul executari penale. Lipsa de experienta a dus la acumularea în timp a unor întârzieri care s-au accentuat determinat si de participarea la sedinte privind luarea masurilor preventive.
La data de 14.03.2008 avea 3 doare din sedinta din 27.02.2008, 1 dosar din 03.03.2008,6 dosare din 21.02.2008 , 5 dosare din sedinta din 04.02.2008 si 2 dosare din 07.03.2008 pentru care trebuia sa întocmeasca partea introductiva a
deciziilor. Grefiera avea, de asemenea la redactat la acea data 3 cauze din care unul solutionat din 01.02.2008 si redactat la 11.03.2008 de catre judecator.
Potrivit art. 89 (1) din Legea 567/2004 sanctiunile disciplinare se aplica în termen de 30 de zile de la data înregistrarii actului de constatare la cabinetul conducatorului instantei sau al parchetului competent sa aplice sanctiunea, dar nu mai târziu de un an de la data savârsirii abaterii disciplinare. Aceste dispozitii legale trebuiesc coroborate cu cele ale art. 87 (1) potrivit caruia, In cazul în care exista indiciile savârsirii unei abateri disciplinare, conducatorii instantelor judecatoresti sau ai parchetelor de pe lânga acestea, prevazuti la art. 86, vor dispune efectuarea cercetarii prealabile. în al. (2) se arata ca cercetarea prealabila este obligatorie în toate cazurile si se efectueaza prin judecatori desemnati de presedintele curtii de apel. Cercetarea prealabila se finalizeaza printr-un act de constatare.
Rezulta deci, din interpretarea textelor de lege enuntate,ca prin „act de constatare'” se întelege actul prin care se constata de catre instanta ce efectueaza cercetarea disciplinara savârsirea sau nu a vreunei fapte ce atrage o sanctiune disciplinara ,si nu simpla sesizare efectuata de instanta la care s-au produs faptele reclamate.
Actul de constatare a fost întocmit la data de 10.06.2008 conform înscrisului de la fila 13 din dosar iar decizia de sanctionare a fost emisa la 09.07.2008, deci cu respectarea termenului de 30 de zile prevazut de art.89 al.l din Legea 567/2004. In ceea ce priveste motivul de nulitate invocat de contestatoare privind nelegala audiere a sa în cadrul cercetarii prealabile pe motivul ca declaratia nu a fost semnata de ea, acesta nu poate fi, de asemenea retinut. Astfel, la fila 29 din dosar se afla declaratia data de contestatoare la 18.03.2008 în cadrul procedurii cercetarii prealabile efectuate de catre Tribunalul Bacau prin care aceasta îsi expune punctul de vedere raportat la faptele imputate,declaratie semnata de aceasta chiar daca la dosarul cauzei exista o copie putin lizibila. De asemenea , contestatoarea a dat o nota explicativa si la Curtea de Apel Bacau (filele 15-18). De altfel, din motivarea contestatiei rezulta ca se arata doar ca audierea sa a fost nelegala deoarece nu a semnat nota explicativa, necontestându-se nici un moment faptul ca ar fi fost audiata si nici continutul notei explicative aflate la dosar.
Analizând motivul referitor la netemeinicia sanctiunii aplicate instanta retine ca acesta este partial întemeiat pentru urmatoarele considerente:
Astfel, s-a sustinut de catre reclamanta ca a fost sanctionata de doua ori pentru aceeasi fapta, sustineri adevarate doar partial.
Astfel, prin decizia 24/26.03.2008 a Tribunalului Bacau (fila 21) contestatoarei i s-a aplicat anterior prezentei decizii sanctiunea disciplinara a avertismentului pentru întârzierea lucrarilor din sedintele de judecata din 21.02.2008 si 28.02.2008 iar prin decizia 189/09.07.2008 s-a retinut din nou întârzierea lucrarilor in 6 dosare din sedinta din 21.02.2008.Acest aspect nu duce la nulitatea întregii decizii contestate ci reprezinta doar un motiv ce urmeaza a fi
avut în vedere de catre instanta la individualizarea sanctiunii disciplinare aplicate.
Din relatiile înaintate de catre Tribunalul Bacau rezulta ca, în perioada 22.01.2008-07-04-2008 grefiera I. E. a participat la 11 sedinte de judecata din care 6 apeluri, 3 recursuri si 2 sedinte de cauze directe cu o medie de 20 de cauze pe sedinta si de 5 sedinte pe luna. La acestea se adauga planificarea de permanenta pe masurile preventive, in doar 7 cazuri din 11 fiind înregistrate dosare pe rol cu o medie de 2-3 dosare pe fiecare .
Reclamanta nu a contestat existenta întârzierilor retinute în sarcina sa ci doar a aratat ca ele sunt justificate raportat la volumul de munca si lipsa sa de experienta.
Este adevarat ca la nivelul Tribunalului Bacau exista un deficit de grefieri, însa volumul de munca, asa cum este el reflectat in datele statistice mai sus prezentate, nu este unul exorbitant si nu poate justifica o întârziere constanta a lucrarilor , mai ales ca si restul grefierilor au fost repartizati cu un numar similar de sedinte si nu s-au înregistrat cu privire la activitatea acestora astfel de întârzieri.
Fata de cele mai sus aratate si având în vedere ca in sarcina sa s-a retinut partial o fapta pentru care a fost deja sa sanctionata, anularea de catre instanta a deciziei de sanctionare anterioare 24/26.03.2008 a Tribunalului Bacau si tinând cont de circumstantele referitoare la lipsa de experienta de la acea data, instanta va proceda la reindividualizarea sanctiunii aplicate si va modifica decizia contestata în sensul micsorarii perioadei pentru care se va aplica reducerea salariului cu 10% de la 3 luni la o luna.




Publicat de: pe 14 July, 2011
Categorie: 
