Anulare act fiscal. Decizie de suspendare până la pronunţarea unei soluţii definitive pe latura penală. Necomunicare ordonanţă de neîncepere a urmăririi penale. Nelegalitatea soluţiei pronunţate pe excepţia de tardivitate a contestaţiei.

Potrivit legislaţiei fiscale, reluarea procedurii administrative de soluţionare a contestaţiei revine persoanei care a formulat plângerea penală.

Legiuitorul nu a definit un termen anume în care trebuie formulată cererea de reluare a soluţionării contestaţiei. În consecinţă, soluţionarea contestaţiei pe excepţie este nelegală.

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoşani – Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal sub nr. 1850/40/09.05.2007, reclamanta S.C. „N.M.C.” S.R.L. Botoşani în contradictoriu cu D.G.F.P. Botoşani şi D.R.V. Iaşi, a solicitat anularea Deciziei nr. 5/21.03.2007 emisă de D.G.F.P.J. Botoşani, a procesului – verbal de control nr. 400/22.01.2002 întocmit de D.R.V. Iaşi şi exonerarea reclamantei de plata către bugetul de stat a sumei de 33.315 lei (RON).

În motivarea acţiunii a arătat reclamanta că prin procesul-verbal nr. 400/22.01.2002 întocmit de D.R.V Iaşi s-a constatat că valoarea înscrisă în factura externă prezentată de reclamantă la autoritatea vamală română cu ocazia importului unor covoare din Turcia, este mai mică decât valoarea transmisă de autoritatea vamală turcă, fapt ce a condus la plata unor drepturi vamale diminuate, generând o datorie vamală de 33.315 lei.

La acea dată, în temeiul O.U.G. nr. 13/2001 reclamanta a formulat contestaţie, a cărei soluţionare a fost suspendată prin Decizia nr. 15/12.03.2002 emisă de D.G.F.P.J. Botoşani, până la pronunţarea unei soluţii definitive pe latura penală, întrucât D.R.V. Iaşi, prin adresa nr. 19156/22.01.2002, a sesizat I.P.J. Botoşani apreciind că fapta este infracţiunea prevăzută de art. 178 Cod vamal.

Urmarea cercetărilor penale efectuate, Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani a dat soluţia neînceperii urmăririi penale faţă de administratorul reclamantei, soluţie necomunicată nici uneia dintre părţi.

Prin adresa nr. I/3034/27.02.2007 înregistrată la D.G.F.P.J. Botoşani, reclamanta a solicitat soluţionarea pe fond a contestaţiei, întrucât motivul suspendării a încetat.

Prin Decizia nr. 5/21.03.2007 emisă de D.G.F.P.J. Botoşani, a fost respinsă, ca nedepusă în termen, contestaţia reclamantei, fără a se soluţiona fondul acesteia.

În temeiul Ordinului A.N.A.F. nr. 519/2005 a apreciat reclamanta că reluarea procedurii soluţionării contestaţiei revenea persoanei care a formulat plângerea penală, situaţie confirmată şi de art. 244 Cod proc. civilă, în speţă organului care a dispus suspendarea soluţionării acesteia şi nicidecum reclamantei.

Pârâta D.G.F.P.J. Botoşani, legal citată, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a contestaţiei şi menţinerea deciziei nr. 5/21.03.2007, precizând că reclamanta a luat cunoştinţă de Ordonanţa Parchetului la data de 4.082006 în cadrul dosarului de faliment 14/F/2006, dar şi faţă de această dată reluarea soluţionării contestaţiei este tardiv formulată.

A formulat întâmpinare în cauză şi pârâta D.R.V. Iaşi, solicitând respingerea acţiunii motivat de faptul că reclamanta ar fi trebuit să solicite, în termen, reluarea judecăţii contestaţiei întrucât, în calitatea sa de subiect activ al contestaţiei, avea interes în soluţionarea acesteia.

Prin sentinţa nr. 1575 din 21.11.2007 Tribunalul Botoşani – secţia comercială şi de contencios administrativ a admis acţiunea reclamantei S.C. „N.M.C.” S.R.L. Botoşani şi a anulat decizia nr. 5 din 21.03.2007 emisă de D.G.F.P.J. Botoşani, trimiţând cauza pentru soluţionarea pe fond a contestaţiei formulate de reclamantă împotriva procesului verbal nr. 400/22.01.2002 întocmit de Direcţia Regională Vamală Iaşi la D.G.F.P.J. Botoşani.

Prin aceeaşi hotărâre, pârâta D.G.F.P.J. Botoşani a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 500 lei.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, întrucât măsura suspendării a fost dispusă de D.G.F.P.J. Botoşani, tot această instituţie trebuia să dispună reluarea soluţionării contestaţiei, conform procedurii comune în materie respectiv art. 244 Cod proc. civilă, astfel încât, contestaţia reclamantei împotriva procesului verbal nr. 400/22.01.2002 înregistrat la D.G.F.P. Botoşani la 8.02.2002, fiind formulată în termen legal, se impune a fi soluţionată pe fond.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs D.G.F.P.J. Botoşani, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta recurentă a arătat că, în conformitate cu dispoziţiile 214 alin. 3 Cod proc. fiscală: ”procedura administrativă este reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea”, ori persoanele care avea cunoştinţă despre încetarea motivelor pentru care s-a dispus suspendarea erau D.R.V. Iaşi, ce a formulat sesizarea penală împotriva administratorului S.C. „N.M.C.” S.R.L. Botoşani şi persoana faţă de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale şi nicidecum D.G.F.P.J. Botoşani, care în mod just făcând aplicarea art. 4 alin. 1 din O.U.G. nr. 13/2001, a respins contestaţia ca fiind nedepusă în termen; totodată faţă de această situaţie greşit a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată, atâta timp cât culpa pentru neaducerea la cunoştinţa organului de soluţionare a contestaţiei, a încetării motivului de suspendare, aparţine altor părţi.

Deşi legal citaţi, cu duplicatul motivelor de recurs, intimaţii nu au formulat întâmpinare.

Analizând hotărârea recurată prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului precum şi a motivelor invocate în recurs ce fac trimitere la dispoziţiile art. 304 pct. 9 Cod proc. civilă, curtea a constatat neîntemeiat recursul.

Prin procesul verbal nr. 400/22.01.2002 întocmit de D.R.V. Iaşi s-a constatat că reclamanta a săvârşit fapta prevăzută de art. 384 lit. k din Regulamentul de aplicare a Codului Vamal al României aprobat prin H.G. nr. 626/1997. Organele de control au constatat că valorile înscrise în cele două facturi externe sunt diferite, ceea ce a condus la stabilirea unor valori în vamă mai mici şi implicit la plata unor drepturi vamale diminuate.

S-a stabilit în sarcina reclamantei diferenţa de taxe vamale în sumă de333.151.143 lei ROL, emiţându-se decizia nr. 5 din 21.03.2007.

Împotriva procesului verbal reclamanta a formulat contestaţie la D.G.F.P.J. Botoşani.

Concomitent cu emiterea deciziei contestate, organul constatator a sesizat I.P.J Botoşani pentru efectuarea cercetărilor pe latura penală pentru săvârşirea infracţiunii de folosire de acte falsificate la autoritatea vamală, faptă prevăzută de art. 278 din Legea nr. 141/1997, de către administratorul S.C. „N.M.C.” S.R.L. Botoşani.

Urmare a acestei sesizări, prin decizia nr. 15 din 12.03.2002, D.G.F.P.J. Botoşani a dispus suspendarea soluţionării cauzei până la pronunţarea unei soluţii definitive pe latura penală, conform art. 10 alin. 1 din O.U.G. nr. 13/2001.

Urmare a cercetărilor penale, Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani a dat soluţia neînceperii urmăririi penale faţă de administratorul reclamantei, care însă nu a fost comunicată nici uneia dintre părţi, reclamanta luând cunoştinţă de aceasta, aşa după cum arată chiar recurenta, în cadrul dosarului de faliment 14/F/2006.

Prin adresa nr. I/3034/27.02.2007 înregistrată la D.G.F.P.J. Botoşani, reclamanta a solicitat soluţionarea pe fond a contestaţiei, întrucât motivul suspendării a încetat.

Prin Decizia nr. 5 din 21.03.2007, D.G.F.P.J. Botoşani a respins contestaţia reclamantei împotriva sumei de 33.315 lei ca nedepusă în termen.

Din înscrisurile depuse la judecata în fond rezultă că iniţial reclamanta a formulat contestaţie împotriva procesului verbal în termen, iar atâta timp cât nu s-a făcut dovada comunicării rezoluţiei parchetului către aceasta, neîntemeiat s-a respins contestaţia acesteia ca tardiv formulată.

În conformitate cu dispoziţiile art. 10 din O.U.G. 13/2001, art. 184 alin. 3 Cod proc. fiscală şi art. 10 pct. 1- 9 din Ordinul A.N.A.F. nr. 519/2005 reluarea procedurii administrative de soluţionare a contestaţiei revine persoanei care a formulat plângere penală – în speţă D.R.V. Iaşi, care avea obligaţia comunicării rezoluţiei către D.G.F.P. Botoşani.

Însă şi D.R.V. Iaşi arată că nu i s-a comunicat rezoluţia parchetului ( f. 61 dosar fond).

Faţă de aceste aspecte, în mod corect instanţa de fond a dispus anularea deciziei nr. 5/21.03.2007 şi a trimis cauza pentru soluţionarea pe fond a contestaţiei reclamantei, neputându-se imputa acesteia, cu consecinţa negării dreptului de acces la o instanţă, nerespectarea dispoziţiilor legii de către organul constatator şi pasivitatea acestuia.

Pe de altă parte, trebuie de precizat că legea nu defineşte un termen anume în care să fie reluată procedura de soluţionare, după încetarea motivului de suspendare.

Pe cale de consecinţă, motivele de critică vizând termenul în care trebuie formulată cererea de reluare a soluţionării contestaţiei cât şi persoanele ce trebuiau să formuleze o astfel de cerere, nu pot fi primite.

Neîntemeiat este şi cel de-al doilea motiv de recurs, vizând cheltuielile de judecată, întrucât D.G.F.P.J. Botoşani, având calitatea de pârât, este emitentul deciziei contestate, adică „ partea căzută în pretenţii” în prezenta cauză şi care conform art. 274 Cod proc. civilă va suporta la cererea reclamantei, cheltuielile de judecată.

Pentru aceste considerente, întrucât nici una dintre criticile invocate în recurs nu se subsumează motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod proc. civilă şi nici din oficiu nu s-au identificat motive de casare de ordine publică, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod proc. civilă, curtea a respins ca nefondat recursul declarat de pârâta D.G.F.P.J. Botoşani.

Tags: Anulare act fiscal

Anulare act fiscal. Deducere TVA. Condiţii.

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Botoşani sub nr. 7074/E/din 18.11.2005, reclamanta S.C.”D.C.I.” SRL Buimăceni, judeţul Botoşani a solicitat în contradictoriu cu D.G.F.P.J. Botoşani şi A.N.A.F. Bucureşti, anularea parţială a deciziei nr. 40/21.10.2005 emisă de D.G.F.P. a judeţului Botoşani, precum şi a deciziei de impunere nr. IV(7080) 3 din 19.07.2005 şi a Raportului de Inspecţie Fiscală din aceeaşi dată emise de Activitatea de Control Fiscal în sensul rambursării către reclamantă a sumei de 3018 RON reprezentând TVA.

În motivarea acţiunii, a arătat reclamanta că de la 1 decembrie 2004 a devenit plătitoare de TVA prin depăşirea plafonului. Cu nota contabilă nr. 5/31 decembrie 2004 a înregistrat suma de 3.018 RON – TVA deductibilă aferentă stocului existent la 30 noiembrie 2004.

Prin raportul de inspecţie fiscală întocmit de organele de control nu i s-a dat drept de deducere pentru suma de 3.018 RON – TVA aferentă stocului de marfă existent la 30 noiembrie 2004.

A apreciat reclamanta că în temeiul art. 145 (1) din Codul fiscal şi art. 145 al. 12 lit. ”B” din acelaşi act normativ avea dreptul de deducere a TVA pe baza facturilor fiscale existente.

Faptul că organele de control au verificat numai facturile fiscale pentru aprovizionările efectuate după 1 decembrie 2004 fără a avea în vedere stocul de marfă de la 30 noiembrie 2004 apreciază reclamanta ca fiind în contradicţie cu disp. art. 145 al. 12 lit.”a”, în sensul că are dreptul de deducere a TVA la data înregistrării ca plătitor dacă sunt îndeplinite condiţiile prev. la al. 12 pentru bunuri de natura stocurilor existente la data la care agentul economic a fost înregistrat ca plătitor de TVA.

Pârâta D.G.F.P. Botoşani a formulat întâmpinare (f. 76 dosar) prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii reclamantei.

A arătat pârâta în întâmpinare, că din listele de inventar prezentate la control de reclamantă nu au putut fi identificaţi furnizorii mărfurilor, aceştia nefiind trecuţi în liste, existând posibilitatea ca unele bunuri aflate în stoc să fie achiziţionate de la furnizori care nu sunt plătitori de TVA, caz în care TVA aferentă nu poate fi deductibilă.

A menţionat pârâta, în întâmpinare, că agentul economic controlat nu a prezentat dovezi asupra celor susţinute prin contestaţie.

Prin sentinţa nr. 351 din 28.06.2006, Tribunalul Botoşani – secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea reclamantei şi în consecinţă, a anulat parţial decizia nr. 40 din 21.10.2005 emisă de D.G.F.P. a judeţului Botoşani, decizia de impunere nr. IV/708/3 din 19.07.2005 şi raportul de inspecţie fiscală IV/7080 din 19.07.2005 emise de Activitatea de Control Fiscal, obligând pârâtele la rambursarea către reclamantă a sumei de 3.018 RON reprezentând TVA. Totodată, pârâtele au fost obligate în solidar la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 494,85 RON.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, sunt îndeplinite condiţiile art.:145 al. 12 Cod fiscal, în sensul că reclamanta deţine facturi fiscale ca documente justificative, motiv pentru care poate beneficia de rambursarea TVA cu suma de 3018 RON, aşa cum de altfel rezultă din expertiza contabilă efectuată în cauză.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D.G.F.P. Botoşani, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de recurs pârâta a arătat că potrivit art. 145 al. 11 lit. “a” şi al. 12 lit. “b” din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, o societate comercială are drept de deducere TVA aferentă bunurilor aflate în stoc la data la care a fost înregistrat ca plătitor de TVA cu condiţia să deţină facturi fiscale care să justifice suma de TVA aferentă bunurilor achiziţionate, or în speţă listele de inventar prezentate de către reclamantă la control conţin facturi de la furnizori ce nu au putut fi identificaţi ca plătitori de TVA, caz în care TVA aferentă nu este deductibilă , iar pe de altă parte se regăsesc documente de aprovizionare din anul 2005.

A mai arătat recurenta că situaţiile anexate la raportul de expertiză contabilă au fost întocmite de către reclamantă, iar expertul nu a verificat corectitudinea acestora.

Analizând hotărârea recurată, prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului, precum şi a motivelor invocate în recurs, ce vizează disp. art. 304 pct. 9 Cod civil, curtea a constatat neîntemeiat recursul.

Reclamanta a devenit plătitor de TVA începând cu data de 1.12.2004.

Potrivit art. 145 al. 11, orice persoană impozabilă care a aplicat regimul special de scutire de TVA şi ulterior trece la aplicarea regimului normal de TVA are drept de deducere a TVA-ului de la data înregistrării ca plătitor de TVA, dacă sunt îndeplinite condiţiile al. 12 pentru:

a) bunuri de natura stocurilor, conform reglementărilor contabile, care se află în stoc la data la care persoana respectivă a fost înregistrată ca plătitor de TVA;

b) bunurile să fie folosite pentru operaţiuni cu dreptul de deducere;

c) persoana impozabilă trebuie să deţină factură fiscală sau alt document aprobat ce justifică TVA aferentă bunurilor achiziţionate.

Prin actele de control întocmite, pârâta a concluzionat că, reclamanta nu poate beneficia de rambursarea TVA aferentă stocului de marfă existent la 30.11.2004, întrucât nu a prezentat facturi fiscale sau alte documente legal aprobate care să justifice TVA aferent bunurilor achiziţionate.

Or, în speţă, din raportul de expertiză contabilă efectuat rezultă că, reclamanta a inventariat stocurile de marfă existente în magazinele sale, la data de 30.11.2004 şi a întocmit liste de inventar, însoţite de documente fiscale, deci a justificat TVA aferentă mărfurilor din stoc.

În ce priveşte susţinerea pârâtei în sensul că o parte din facturi ar fi din anul 2005, trebuie de observat că expertul răspunde la această obiecţie în sensul că, cele 20 de poziţii din 1037 înscrise în anexele raportului de expertiză, ca fiind din alt an, se datorează unei greşeli de dactilografiere.

Faţă de aceste considerente, criticile formulate în recurs nu au fost primite.

Pe cale de consecinţă, cum nici din oficiu curtea nu a identificat motive de casare sau modificare a hotărârii de ordine publică, în temeiul disp. art. 312 Cod proc. civilă a respins ca nefondat recursul pârâtei.

Tags: Anulare act fiscal

Anulare act fiscal. Stornare TVA pentru bunuri confiscate

Prin sentinţa nr. 329 din 09.12.2004 a judecătorului sindic desemnat în cauza de faliment a debitoarei SC „R.C.S. Romanian Cargo Service” SRL Botoşani ( dosar nr. 60/F/2004) a fost admisă cererea introductivă formulată de creditoarea Administraţia Finanţelor Publice Municipală Botoşani şi deschisă procedura reorganizării judiciare şi a falimentului privind pe debitoarea SC „R.C.S. Romanian Cargo Service” SRL Botoşani. Totodată a fost desemnat administrator judiciar în cauză, SC „ Management Reorganizare Lichidare” SRL Iaşi.

Ulterior, prin Încheierea nr.85 din 03.03.2005, judecătorul sindic a dispus începerea falimentului debitoarea, dizolvarea societăţii comerciale şi a numit lichidator judiciar pe SC „Management Reorganizare Lichidare” SRL Iaşi, căruia i s-au stabilit atribuţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr.64/1995.

Lichidatorul judiciar SC „Management Reorganizare Lichidare” SRL Iaşi a depus raportul final la 06.04.2006 ( fila 299 –dosar fond) a propus închiderea procedurii şi radierea SC „ RCS Romanian Cargo „ SRL Botoşani din Registrul Comerţului deoarece debitoarea nu figurează înregistrată cu bunuri mobile sau mijloace de transport, în proprietatea acesteia fiind identificate doar câteva componente de calculatoare, depreciate şi depăşite moral, care de altfel au fost casate.

Lichidatorul judiciar a formulat cererea de închiderea procedurii prevăzută de Legea nr.64/1995 şi motivat de faptul că prin sentinţa comercială nr.333 din 06.10.2006, rămasă irevocabilă prin nerecurate, a fost respinsă cererea de atragere a răspunderii personale a foştilor administratori ai debitoarei, în temeiul art. 137 al.1 lit. „a”; „d” şi „g” din Legea nr.64/1995.

În temeiul art. 130 din Legea nr. 64/1995, judecătorul sindic a admis cererea lichidatorului judiciar şi a dispus închiderea procedurii falimentului privind pe debitoarea SC „RCS Romanian Cargo Service” SRL Botoşani. Totodată, judecătorul sindic a dispus radierea societăţii debitoare din Registrul Comerţului, prin sentinţa nr. 163 din 27.04.2006.

Împotriva sentinţei a declarat recurs creditoarea AVAS cu sediul în Bucureşti, arătând că sentinţa este nelegală şi care a invocat drept motiv de casare dispoziţiile art. 304 pct.5 şi 9 Cod pr.civilă.

Astfel, creditoarea a arătat că după ce lichidatorul judiciar a depus raportul final, judecătorul sindic nu a notificat creditorii şi nici nu a convocat adunarea generală a creditorilor în cererea închiderii procedurii.

Un al doilea motiv de recurs, formulat de creditoarea AVAS priveşte aspectul că deşi această instituţie a fost înscrisă în tabloul final al obligaţiilor debitoarei la rangul de prioritate prevăzut de art. 122 al.1 pct.4 din Legea nr. 64/1995, cu o creanţă în valoare de 1.884,37 USD, această creanţă nu a fost satisfăcută.

A mai precizat recurenta, că potrivit art.6 al.2 din OUG nr.95/2003 aprobată şi modificată prin Legea nr. 557/2003, titlurile de creanţă aferente creanţelor bugetare transferate constituie titluri executorii.

Recursul este nefondat.

Aşa cum rezultă din lucrările dosarului şi anume din menţiunile făcute de judecătorul sindic, aceasta odată cu primirea raportului final întocmit de lichidatorul judiciar a dispus ca la data de 06.04.2006, notificarea tuturor creditorilor şi a fixat drept termen pentru adunarea creditorilor la 27.04.2006 (fila 299 dosar fond).

Creditoarea AVAS a cunoscut de termenul fixat pentru adunarea creditorilor, astfel cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare de la fila 308 dosar fond.

S-a constatat astfel, că în cauză, au fost respectate dispoziţiile art. 128 din Legea nr. 64/1995 şi că recurenta a fost legal citată pentru termenul din 27.04.2006, când a fost fixată adunarea creditorilor, ca urmare depunerii raportului final de către lichidatorul judiciar.

Cum, creditoarea AVAS Bucureşti nu a formulat obiecţiuni la raportul final, astfel cum prevăd dispoziţiile art.121 (3) şi (4) din Legea nr. 64/1995, promovarea recursului la hotărârea de închiderea procedurii falimentului apare inadmisibil.

Motivul de recurs invocat de creditoarea AVAS şi anume că deşi privilegiată creanţa sa în valoare de 1884,37 USD, nu a fost satisfăcută, nu a putut fi primit, pentru motivul expus mai sus şi anume că AVAS Suceava nu a formulat obiecţiuni la raportul final, iar pe de altă parte aşa cum rezultă din raportul final întocmit de lichidatorul judiciar în averea debitoarei nu se găsesc bunuri mobile sau imobile, iar cererea de atragere a răspunderii patrimoniale a administratorilor societăţii comerciale falimentare, a fost respinsă.

Pe cale de consecinţă şi cum din oficiu nu s-a constatat nici un motiv care să ducă la schimbarea hotărârii recurate, instanţa în baza art. 304 pct.5 şi 9 raportat la art. 304/2 (1) şi art. 312 al.1 Cod pr. civilă, a respins ca nefondat recursul declarat de creditoarea AVAS Bucureşti.

Tags: Anulare act fiscal