Top

COMERCIAL: Cerere de suspendare provizorie a executării silite până la soluţionarea irevocabilă a fondului, formulată în temeiul art. 581 alin. 1 raportat la art. 403 alin. 4 Cod proc. civ.

Deliberând asupra prezentului recurs comercial : Prin cererea înregistrată la nr. 11977/200/2010 pe rolul Tribunalului Buzău, reclamanta SC C V Zoreşti SA a solicitat în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu suspendarea provizorie a executării silite până la soluţionarea irevocabilă a dosarului nr. 6834/200/2010 al Judecătoriei Buzău. În motivarea cererii reclamanta a învederat instanţei că pârâta i-a comunicat somaţia nr. 25366/30.04.2010 prin care a înştiinţat-o că datorează suma de 550.457 lei pentru a cărei recuperare a fost declanşată executarea silită în temeiul titlului executoriu 694/2010. Susţine reclamanta că nu datorează această sumă, din evidenţele sale contabile rezultând un debit de numai 17.759 lei către pârâtă, motiv pentru care a formulat în termen legal contestaţie la executare ce formează obiectul dosarului nr. 6834/200/2010. Până la soluţionarea acestui dosar se solicită pe cale de ordonanţă preşedinţială să se dispună suspendarea executării întrucât băncile comerciale la care are deschise conturi i-au comunicat că au înfiinţat poprire asupra acestor conturi pentru suma de 550.427 lei. Prin sentinţa civilă nr. 5548 din 30.09.2010 a Judecătoriei Buzău a fost admisă cererea de ordonanţă preşedinţială şi s-a dispus suspendarea executării silite pornite la cererea creditoarei pârâte Administraţia Fondului pentru Mediu, în baza titlului executoriu nr. 694/2010 emis conform înştiinţării de plată nr. 10018/24.02.2010 pentru suma de 550.457 lei , reprezentând contribuţie la fondul pentru mediu până la soluţionarea contestaţiei la executare ce formează obiectul dosarului nr. 6834/200/2010 al Judecătoriei Buzău. Pentru a hotărî astfel, prima instanţa a reţinut în esenţă că în cauză sunt întrunite condiţiile art. 581 alin.1 Cod procedură civilă cu referire la art.403 alin.4 Cod procedură civilă, apreciind în fapt că se impune dispunerea unei măsuri provizorii, vremelnice pe cale de ordonanţă preşedinţială întrucât procedura de fond a suferit o amânare care deşi rezonabilă are efecte directe nefavorabile asupra activităţii şi bunurilor reclamantei, reflectată tocmai în indisponibilizarea resurselor financiare ale acesteia, fără de care reclamanta nu-şi poate, obiectiv, desfăşura activitatea. Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, considerând că a fost dată cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti. În esenţă se susţine că instanţa de fond a refuzat recunoaşterea valorii juridice şi a aplicabilităţii dispoziţiilor legale care reglementează cazurile şi condiţiile în care se poate dispune suspendarea executării silite, astfel cum sunt prevăzute de OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Se arată că soluţia instanţei de fond susţinută de „ motive de echitate procedurală, este greşită nu numai că se dă o interpretare care excede normei comunitare , dar mai ales datorită faptului că, strict raportat la prezenta cauză alegaţiile instanţei sunt pur speculative. Se susţine astfel că potrivit art. 403 Cod procedură civilă numai în situaţia în care s-au fi plătit cauţiunea preşedintele instanţei poate dispune prin încheiere şi fără citarea părţilor, suspendarea provizorie a executării până la soluţionarea cererii de suspendare de către instanţă. Prin decizia nr. 872 din 26.11.2010 pronunţată de Tribunalul Buzău s-a respins ca neîntemeiat recursul declarat de intimată. Hotărând astfel, tribunalul a reţinut : Recurenta Administraţia Fondului pentru Mediu îşi întemeiază recursul pe dispoziţiile art. 304 pct.4 Cod procedură civilă, apreciind că sentinţa atacată a fost pronunţată de instanţă cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti. În fapt, reclamanta SC C V Zoreşti a formulat o contestaţie la executare ce formează obiectul dosarului nr. 6834/200/2010 al Judecătoriei Buzău, până la soluţionarea căruia prima instanţă a dispus în temeiul art.403 alin.1 Cod procedură civilă suspendarea executării, cu respectarea dispoziţiilor legale în sensul plăţii unei cauţiuni în cuantumul fixat de instanţă. Astfel, la fila 19 dosar fond se află ordinul de plată nr. 1666 din 09.09.2010 prin care contestatoarea a achitat suma de 27.522,85 lei cu titlu de cauţiune , fiind astfel îndeplinite condiţiile impuse de art. 403 Cod procedură civilă. Se va aprecia astfel de către tribunal că sentinţa pronunţată este legală şi temeinică, susţinerile recurentei în sensul că aceasta a fost pronunţată cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti fiind neîntemeiată. Verificând din oficiu legalitatea sentinţei atacate sub toate aspectele de fapt şi de drept, tribunalul a considerat că aceasta a fost pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale în materie, fiind motivată atât în fapt cât şi în drept, considerente pentru care , prin decizia nr. 8725 din 26.11.2010 s-a respins recursul ca neîntemeiat, în baza art. 312 Cod procedură civilă.

Tags:

COMERCIAL: Cerere de suspendare provizorie a executării silite până la soluţionarea cererii de suspendare de către instanţă. Neîndeplinirea cerinţelor art. 403 alin.4 Cod proc. civ.

Deliberând asupra recursului comercial de faţă, constată:

Prin contestaţia înregistrată la Judecătoria Rm-Sărat sub nr. 1569/287/2010 din 20.05.2010, petentele B C şi B O L au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa , pe cale de ordonanţă preşedinţială să se dispună suspendarea provizorie a executării silite începută în dosarul de executare nr.151/2009 prin Biroul Individual Executor Judecătoresc „Clinciu Nicolae” Rm-Sărat, la cererea creditorului SC Tbi Credit IFN SA Bucureşti până la soluţionarea cererii de suspendare formulată în cadrul contestaţiei la executare ce face obiectul dosarului nr.1403/287/2010.

În motivarea cererii , petenta a subliniat că la data de 24.10.2007, soţul şi respectiv tatăl B G a contractat un credit în sumă de 1.436,88 lei în vederea achiziţionării unui laptop , iar la data de 7.07.2008 a decedat, întrerupându-se plata ratelor lunare datorită şi stării precare a sănătăţii petentei B C. Începându-se executarea silită , nu li s-a comunicat suma exactă rămasă la plată, astfel că reţinerile, din pensia soţiei se fac în mod arbitrar.

Prin încheierea din 2.06.2010 pronunţată de Judecătoria Rm-Sărat s-a respins cererea ca neîntemeiată , dispunându-se restituirea cauţiunii în sumă de 220 lei fixată de instanţă.

Pentru a hotărî astfel , instanţa fondului a reţinut că petentele nu au dovedit existenţa unui caz urgent de natură să conducă la suspendarea provizorie a executării silite pornite în cadrul dosarului execuţional nr.151/2009, prin B.I. Executor Judecătoresc Clinciu Nicolae/Rm-Sărat , la cererea intimatei SC TBI Credit IFN Bucureşti , conform art. 403 al.4 din Codul de procedură civilă.

Împotriva încheierii au declarat recurs petentele în termen legal conform art.301 din Cod proc.civ., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie potrivit motivelor de recurs depuse la dosar în baza art.303.

În expunerea motivelor de recurs, petentele au invocat greşita respingere a cererii de cătr5e instanţa fondului, în condiţiile în care nu s-a stabilit cu claritate suma datorată , iar prin soluţionarea cu întârziere a contestaţiei , sunt grav prejudiciate .

Intimata a depus întâmpinare în aplicarea art.115 -118 din Cod proc.civ., solicitând respingerea cererii ca neîntemeiată, întrucât în cauză nu sunt întrunite cerinţele art.403 al.4 din Cod proc.civ., iar creanţa în sumă de 1.613,37 euro pentru care s-a solicitat executarea este certă, lichidă şi exigibilă.

Cauza s-a înregistrat iniţial pe rolul Secţiei Civile a Tribunalului Buzău sub nr. 1569/287/2010 din 15.06.2010 , iar prin încheierea din 4.08.2010 s-a dispus scoaterea de pe rol şi trimiterea spre soluţionare Secţiei Comerciale şi de Contencios Administrativ şi Fiscal din cadrul aceleiaşi instanţe, unde s-a înregistrat sub nr.3475/114/2010.

Deşi legal citate , recurentele nu s-au înfăţişat la instanţa de recurs.

Prin decizia nr. 755 din 29.10.2010 pronunţată de Tribunalul Buzău s-a respins ca neîntemeiat recursul declarat de contestatoare.

Hotărând astfel, tribunalul a reţinut în fapt şi în drept :

Conform art.403 alin.4 din Cod proc.civ, în cazuri urgente, dacă s-a plătit cauţiunea , preşedintele instanţei poate dispune, prin încheiere şi fără citarea părţilor, suspendarea provizorie a executării până la soluţionarea cererii de suspendare de către instanţă.

În cauza dedusă judecăţii , contestatoarele nu au produs dovezi în sensul, existenţei unui caz urgent de natură să conducă la suspendarea provizorie a executării silite ce face obiectul dosarului execuţional nr.151/2009 al B.I. Executor Judecătoresc Clinciu Nicolae Rm-Sărat.

Documentaţia dosarului atestă că valoarea totală a creditului de consum ce a făcut obiectul contractului nr.176704/24.10.2007 încheiat între B G şi SC TBI C IFN SA, necontestată de petente se circumscrie sumei de 2.199,60 euro urmând a fi restituit în 60 d erate lunare de câte 36,66 euro, sub obligaţia plăţii de penalităţi de 0,5%, pe fiecare zi întârziere potrivit clauzei contractuale.

Conform situaţiei desfăşurată a contractului, întocmită la data de 16.06.2010, depusă la fielele 28-30 dosar, petentele în calitate de moştenitoare ale contractantului B G : soţie supravieţuitoare şi fiică, datorează intimatei suma de 1.613,37 euro, din care 1.606,46 lei euro rest credit neachitat şi 6,91 euro penalităţi întârziere.

Prin urmare , motivul de critică invocat de petente, în sensul că nu s-a stabilit cu claritate suma datorată , aspect de natură să conducă la crearea unui prejudiciu prin poprirea dispusă, compară ca neîntemeiat.

Pentru considerentele expuse, în baza art.312 al.1 din Codul de procedură civilă s-a respins ca neîntemeiat recursul declarat de petente.

Tags:

CONT.ADM.: Cerere de suspendare provizorie a atribuirii traseului şi eliberării licenţei pentru un anumit traseu . Admisibilitate

Prin cererea înregistrată la nr. 4852/114/2010 pe rolul Tribunalului Buzău, reclamanta SC A & C A. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Judeţean Buzău – prin Autoritatea de Transport Judeţean şi Comisia Paritară, Autoritatea Rutieră Română , Centrul Naţional pentru Manageamentul Societăţii Informaţionale şi SC G.T. SRL, pe cale de ordonanţă preşedinţială, suspendarea provizorie a atribuirii traseului Judeţean Buzău – Bentu ce a făcut obiectul şedinţei de atribuire electronică din data de 25.10.2010 precum şi a eliberării provizorii a licenţelor pentru acelaşi traseu.

În motivarea cererii reclamanta a arătat în esenţă că la şedinţa de atribuire electronică a licenţei pentru traseul de transport persoane Buzău – Bentu din data de 25.10.2010 a fost declarată câştigătoare cu un număr totale de 45 de puncte, fiind însă descalificată ulterior ca urmare a unei erori materiale. S-a reţinut că autovehiculul cu numărul de înmatriculare B-69-JSG, cu care a participat la licitaţie, figura ca fiind nominalizat pe traseul judeţean Hotarele – Giurgiu pentru care s-a eliberat licenţa operatorului de transport S.C. G. SA.

În fapt această societate a deţinut autovehiculul numai până la data de 10.08.2010, fapt recunoscut de către pârâta ARR Bucureşti ce a comunicat C.J.B. această eroare, în sensul că SC G. SA a deţinut şi a utilizat autovehiculul numai până la data de 10.08.2010.

În dovedirea cererii s-au depus la dosar adresa nr. 33689 din 26.10.2010 a ARR Bucureşti, extrasul licenţe persoane rezultate la atribuirea electronică din 25.10.2010, dovada îndeplinirii procedurii prealabile de către SC A & C A. SRL.

În cauză pârâtul C.J. Buzău a formulat concluzii scrise prin care nu a contestat situaţia de fapt invocată de către reclamantă precizând însă că toate datele privind autovehiculele deţinute de fiecare operator de transport se află în responsabilitatea exclusivă a A.R.R., unică autoritate care deţine informaţii în acest sens, astfel încât nu îi revine nici o culpă în eroarea produsă.

Pârâta A.R.R. a formulat în cauză întâmpinare prin care a invocat mai întâi excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Buzău, arătând că este o instituţie publică centrală , fapt de natură să atragă competenţa soluţionării cauzei în primă instanţă Curţii de Apel Ploieşti – Secţia de contencios administrativ şi fiscal.

De asemenea s-a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii pe cale de ordonanţă preşedinţială, conform dispoziţiilor art. 581 Cod procedură civilă, reclamanta având posibilitatea formulării acţiunii în temeiul legii speciale şi anume Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, susţinându-se că în şedinţa de atribuire electronică a traseelor de transport public de persoane, traseul judeţean 023 Buzău – Bentu a fost atribuit operatorului de transport SC G.T. Se mai susţine că Legea nr. 92/2007 este actul normativ care stabileşte cadrul juridic privind autorizarea şi organizarea serviciilor de transport public în judeţ, acelaşi act normativ stabilind cadrul juridic privind înfiinţarea şi organizarea serviciilor de specialitate din cadrul autorităţilor administraţiei publice judeţene.

Pârâta SC G.T. SRL a formulat de asemenea întâmpinare pe care pe cale de excepţie a susţinut că nu are calitate procesual pasivă în cauză întrucât a participat împreună cu alte societăţi la o licitaţie organizată de C.J. Buzău, iar selectarea şi desemnarea sa drept câştigătoare s-a făcut avându-se în vedere faptul că îndeplinea toate condiţiile impuse de reglementările legale în vigoare, licitaţia fiind efectuată electronic.

S-a susţinut de asemenea şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii pe calea dreptului comun iar pe fondul cauzei se solicită respingerea ca neîntemeiată a cererii întrucât reclamanta nu a îndeplinit condiţiile pentru a fi declarată câştigătoare a licitaţiei.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa va reţine în fapt următoarele:

La data de 25.10.2010 s-a desfăşurat o licitaţie electronică în urma căreia traseul judeţean cod 023 – Buzău Autogara Sud – Bentu a fost în final atribuit operatorului de transport rutier SC G.T. SRL declarat câştigător în procedura electronică a CNMSI cu un număr de 32 de puncte.

La această licitaţie a mai participat şi operatorul de transport SC A & C A. SRL care deşi a obţinut un număr mult mai mare de puncte şi anume 45 a fost descalificat în conformitate cu prevederile art.50 pct.9 din Ordinul MTPL nr. 1892/2006.

Prin cererea formulată reclamanta solicită pe cale de ordonanţă preşedinţială suspendarea provizorie a atribuirii acestui traseu judeţean precum şi a eliberării licenţelor de traseu până la soluţionarea irevocabilă a dosarului nr. 4851/114/2010 înregistrat pe rolul Tribunalului Buzău şi având termen de judecată la data de 8.12.2010, cauza având ca obiect anularea licitaţiei electronice din 25.10.2010.

Reţinând această situaţie de fapt, instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor invocate de către pârâte, după cum urmează:

În ceea ce priveşte excepţia de necompetenţă materială invocată de către pârâta ARR Bucureşti, instanţa va reţine că obiect al cererii îl reprezintă suspendarea efectelor unei licitaţii electronice organizată în cadrul C.J. Buzău – A.T.J. şi C.P. şi nu anularea unui act emis de către această pârâtă, care a fost citată în cauză numai pentru opozabilitate, situaţie ce nu atrage competenţa curţii de apel, chiar dacă într-adevăr această pârâtă este o autoritate publică centrală, practica instanţelor fiind în acest sens, urmând a fi astfel respinsă această excepţie.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesual pasive invocată de către pârâta SC G.T. SRL, tribunalul considera că este neîntemeiată, urmând să o respingă, întrucât suspendarea provizorie a efectelor licitaţiei vizează tocmai pe pârâtă, declarată câştigătoare.

Cu privire la excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de către ambele pârâte, tribunalul o va considera ca fiind de fapt o apărare de fond, urmând o a analiza în consecinţă.

Aşa cum s-a arătat în fapt pârâta SC G.T. SRL care a obţinut la licitaţia din 25.10.2010 un număr de 34 de puncte a fost declarată câştigătoare prin descalificarea reclamantei SC A & C A. SRL întrucât autovehiculul cu număr de înmatriculare B-69-JSG cu care a participat la licitaţie, figura ca fiind vehicul nominalizat pe traseul judeţean Hotarele – Giurgiu pentru care s-a eliberat licenţa de traseu operatorului SC G. SA.

Din adresa nr. 33689 din 26.10.2010 a A.R.R. rezultă însă că dintr-o eroare materială a apărut în evidenţa electronică faptul că autovehiculul cu număr de înmatriculare B-69-JSG figura ca fiind vehicul nominalizat pe traseul judeţean Hotarele – Giurgiu pentru care s-a eliberat licenţa de traseu operatorului SC G. SA, când în realitate SC G. SA a deţinut şi utilizat autovehiculul pe acest traseu numai până la data de 10.08.2010.

Aşa fiind, tribunalul va aprecia că în cauză sunt întrunite condiţiile art.581 Cod procedură civilă atât în ceea ce priveşte urgenţa cererii, caracterul vremelnic al acesteia cât şi neprejudecarea fondului.

Astfel, urgenţa cererii constă în aceea că prin producerea efectelor licitaţiei electronice în sensul atribuirii traseului şi eliberării licenţei, care sunt litigioase, se perturbă atât activitatea societăţilor comerciale cât şi chiar efectuarea transportului pe ruta Buzău – Bentu.

Caracterul vremelnic este evident întrucât suspendarea urmează a opera numai până la soluţionarea cauzei având ca obiect anularea pe fond a licitaţiei din 25.10.2010.

Prin suspendarea efectelor licitaţiei se apreciază că nu se prejudecă fondul, tribunalul considerând că aparenţa dreptului este în favoarea reclamantei.

În temeiul considerentelor de fapt şi de drept expuse, prin sentinţa nr.1424 din 9.11.2010 s-a admis cererea astfel cum a fost formulată .

Tags: