Top

Recurs. Pedeapsa accesorie. Interzicerea în mod greşit a dreptului de a alege. Omisiunea primei instanţe de a suspenda şi pedeapsa accesorie în cazul aplicării disp. art. 81 Cod Penal.

Decizia penală nr.109 /2008

Asupra recursului penal, tribunalul reţine următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 179 din 26 februarie 2008, Judecătoria Tulcea l-a condamnat pe inculpatul E.C. la o pedeapsă de 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tulburare de posesie prev. de art. 220 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 13 Cod penal, a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a şi b Cod penal, a suspendat condiţionat executarea pedepsei pe o durată de 2 ani şi 2 luni, a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal, a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei; a respins ca nefondată acţiunea civilă formulată de părţile civile; a dispus restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii; a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat şi către partea civilă.

Pentru a se pronunţa astfel prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1939 din 16 octombrie 1997, (fila 5) părinţii părţilor vătămate au vândut acestora, în cote de 1 pentru fiecare, nuda proprietate asupra imobilului situat în intravilanul comunei S. format din suprafaţa de 1768 m.p. teren curte, individualizat în sola 36 parcela 1335, 1336 şi o casă de locuit având ca vecini la Nord – I.P. TULCEA, la Est – I.P. TULCEA, la Sud – P.N. şi la Vest – drum stradal.

Prin acelaşi contract, vânzătorii şi-au rezervat un drept de uzufruct viager asupra imobilului a cărui nudă proprietate s-a înstrăinat.

La data de 28 mai 2005, după ce anterior decedase tatăl părţilor vătămate a survenit şi decesul mamei vânzătoare E.L., aşa cum a rezultat din certificatul de deces depus la dosar (fila 2).

Potrivit raportului de expertiză topografică efectuat de expert G.P. a rezultat că inculpatul ocupa o suprafaţă de 138 m.p. din care suprafaţa de 65 m.p. (individualizat în poligonul A – B – G) era ocupată din proprietatea părţilor vătămate.

Potrivit aceluiaşi raport de expertiză, terenul ocupat de către inculpat din terenul părţilor vătămate şi restul din domeniul public de interes local era împrejmuit la data expertizelor.

S-a mai reţinut de către expert că imobilul deţinut de către părţile vătămate este delimitat în partea de Nord şi Est printr-un rând de sălcii bătrâne de domeniul public administrat de A.R.B.D.D. TULCEA, iar în partea de Sud era delimitat de proprietatea P.N. prin gard despărţitor.

Totodată, în partea de Vest conform actului de vânzare-cumpărare, terenul părţilor vătămate se învecinează cu drumul stradal, la momentul expertizării pe o porţiune din limita proprietăţii pe această parte terenul nu se mai învecinează cu drumul stradal întrucât inculpatul a ocupat o suprafaţă de teren atât din proprietatea părţilor vătămate cât şi din domeniul public, fiind individualizat în planul de situaţie terenul ocupat de către inculpat.

Pe baza restului probatoriului administrat, instanţa a mai reţinut că inculpatul, încă înainte de anul 2005, ocupa o mare parte din terenul ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare, având la un moment dat acceptul mamei E.L. (depoziţia părţii vătămate E.M. care a învederat că, deşi nu a avut acceptul părinţilor la început, pe parcurs mama i-a permis să ocupe terenul). In timp însă, suprafaţa ocupată de către inculpat s-a restrâns ca şi întindere, iar după moartea mamei, deşi inculpatul a restrâns suprafaţa de teren ocupată anterior, a ocupat în plus şi o suprafaţă de teren pe care nu o folosea anterior decesului mamei, fiind somat prin intermediul executorului judecătoresc (fila 4) la data de 22 iunie 2005 să elibereze spaţiul ocupat.

Imprejurarea că inculpatul ocupa terenul din proprietatea părţilor vătămate a fost confirmată şi prin prisma depoziţiilor martorilor M.M. care, deşi a precizat că nu ştia cui aparţinea terenul ocupat de către inculpat, a localizat terenul în imediata vecinătate a celui aparţinând părţilor vătămate şi prin prisma depoziţiei martorei P.M.

In drept, faţă de situaţia de fapt astfel reţinută, s-a constatat că fapta inculpatului de a ocupa fără drept imobilul teren fără consimţământul părţilor vătămate, întruneşte din punct de vedere obiectiv şi subiectiv elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 220 alin. 1 Cod penal, făcându-se aplicarea art. 13 Cod penal, având în vedere că la momentul săvârşirii faptei legea prevedea o sancţiune mai uşoară faţă de cea stabilită actualmente, respectiv de la o lună la 2 ani sau amendă.

Au fost reţinute ca fiind incidente dispoziţiile alin. 1 întrucât nu a avut loc o desfiinţare sau strămutare a liniei de hotar în condiţiile în care potrivit raportului de expertiză la Nord şi la Est nu exista hotar, terenul învecinându-se cu sălcii, nu s-a făcut dovada că terenul era îngrădit anterior, în plus martora M.M. confirmând cele susţinute în conţinutul raportului de expertiză în sensul că terenul era înconjurat de sălcii, iar martora P.M. a învederat că după decesul mamei, inculpatul a ridicat gard la stradă, ocupând astfel terenul.

La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prev. de art. 72 Cod penal, respectiv gradul de pericol social concret al faptei săvârşite, împrejurările comiterii faptei, persoana inculpatului care nu avea antecedente penale şi care nu a recunoscut săvârşirea faptei, dându-se eficienţă şi disp. art. 13 Cod penal.

Pe cale de consecinţă, a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 2 luni închisoare.

In baza art. 71 Cod penal, au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a, b Cod penal.

Fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 81 Cod penal şi apreciind că scopul pedepsei putea fi atins chiar fără executarea acesteia, în baza art. 81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 luni închisoare pe o durată de 2 ani şi 2 luni reprezentând termen de încercare potrivit art. 82 Cod penal.

S-a atras atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 Cod penal, în condiţiile art. 359 Cod proc. pen., iar în baza art. 71 alin. 5 Cod penal, a fost suspendată executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei.

S-a respins ca nefondată acţiunea civilă formulată de părţile civile U.V. şi E.M. în considerarea faptului că infracţiunea de tulburare de posesie nu era susceptibilă de a cauza un prejudiciu moral.

In baza art. 348 Cod proc. pen., s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii în sensul că a fost obligat inculpatul să lase în posesie suprafaţa de 65 m.p. teren situat în intravilanul comunei S. şi individualizat în poligonul A – B – G conform raportului de expertiză efectuat de expert G.P. ce făcea parte integrantă din hotărâre.

In baza art. 193 Cod proc. pen, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 lei către partea civilă U.V. şi la plata sumei de 600 lei către partea civilă E.M., cheltuieli judiciare reprezentând onorariu expertiză.

Impotriva acestei hotărâri, în termen legal, inculpatul E.C. a formulat recurs fără a indica motivele de nelegalitate sau netemeinicie care l-au determinat să promoveze această cale de atac.

Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei penale atacate sub toate aspectele în conformitate cu disp. art. 385 6) alin. 3 Cod proc. pen., tribunalul constată că recursul este întemeiat sub aspectul interzicerii dreptului de a alege.

Relativ la aplicarea pedepsei accesorii, tribunalul reaminteşte că, prin decizia nr. 74 din 5 noiembrie 2007, Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că disp. art. 71 Cod penal, referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a – c Cod penal, nu se va face în mod automat prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanţei în funcţie de criteriile stabilite în art. 71 alin. 3 Cod penal.

La individualizarea judiciară a pedepsei accesorii instanţa de fond ar fi trebuit să aibă în vedere şi practica Curţii Europene care a insistat asupra necesităţii de a analiza circumstanţele concrete care să determine interzicerea exercitării unor drepturi fundamentale de către persoanele condamnate, aplicată ca pedeapsă accesorie.

Instanţa de fond ar mai fi trebuit să observe că fapta de tulburare de posesie ce a făcut obiectul cercetării judecătoreşti nu are conotaţie electorală, astfel că dreptul de a alege nu ar fi trebuit interzis.

Aşa fiind, urmează a admite recursul, a casa în parte hotărârea numai cu privire la aplicarea în mod greşit în varianta suspendării a interzicerii dreptului de a alege.

Rejudecând, ţinând seama de natura faptei săvârşite de inculpat, de ansamblul circumstanţelor personale ale inculpatului, tribunalul apreciază că exista o nedemnitate în exercitarea drepturilor de natură electorală prev. de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, motiv pentru care exerciţiul acestor drepturi va fi interzis pe perioada executării pedepsei.

Cum pedeapsa aplicată inculpatului a fost suspendată condiţionat, în conformitate cu disp. art. 71 alin. 5 Cod penal, se va suspenda executarea pedepsei accesorii.

Verificând din oficiu hotărârea atacată, instanţa de control judiciar constată că instanţa de fond, valorificând materialul probator, a reţinut în mod corect existenţa infracţiunii şi vinovăţia inculpatului.

La fel de corect a individualizat pedeapsa aplicată inculpatului , a ales modalitatea de executare şi a soluţionat latura civilă a cauzei, dând eficienţă disp. art. 348 Cod penal, relative la restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii.

Constatând că nu există motive de nelegalitate sau netemeinicie, tribunalul va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate ca legale şi temeinice.

Intrucât recursul declarat de inculpat a fost admis, cheltuielile judiciare făcute de stat vor rămâne în sarcina acestuia, iar cererea intimatelor de obligare a inculpatului la plata cheltuielilor judiciare va fi respinsă ca nefondată.

Etichete:

Pedeapsa accesorie. Gresita interzicere a dreptului de a alege, prevazut de art. 64 alin. 1 lit. a teza I Cod penal. Aplicarea în cauza a Hotarârii Hirst contra Regatului Unit al Marii Britanii.

Pedeapsa accesorie. Gresita interzicere

a dreptului de a alege, prevazut de art.

64 alin. 1 lit. a teza I Cod penal. Aplicarea

în cauza a Hotarârii Hirst contra Regatului

Unit al Marii Britanii.

Decizia penala nr. 1/AP/14.01.2009

Prin sentinta penala nr. 669 din 08.10.2008 a Judecatoriei Piatra Neamt, au fost condamnati inculpatii pentru savârsirea infractiunii de furt calificat prevazuta de art. 208 al. 1 , 209 al. 1 lit. a, g, i Cod penal, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal si art. 37 lit. a Cod penal, prin schimbarea încadrarii juridice, la pedeapsa de 4 ani închisoare.

Împotriva acestei sentinte, în termen legal, au declarat apel inculpatii, considerând hotarârea nelegala si netemeinica, întrucât în mod gresit s-a dispus condamnarea lor, având în vedere faptul ca din probele administrate nu rezulta vinovatia lor.

Analizând sentinta atacata, în raport cu motivele de apel invocate, cât si din oficiu, în temeiul art. 371 al. 2 Cod procedura penala, instanta constata ca apelurile sunt fondate, motivat de urmatoarele:

În mod corect instanta de fond a retinut situatia de fapt, vinovatia inculpatilor si încadrarea juridica a faptelor, dând o justa interpretare probelor administrate în cauza.

Sentinta instantei de fond este însa nelegala, sub aspectul gresitei interziceri a drepturilor prevazute de art. 64 lit. a teza I Cod penal. În cauza nu se justifica interzicerea dreptului de a alege, având în vedere faptul ca interzicerea dreptului de a vota contravine art. 3 din Protocolul nr. 1 al Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, astfel cum a statuat Curtea Europeana a Drepturilor Omului prin hotarârea din 30 martie 2004 privind cauza Hirst contra Marii Britanii. În motivarea acestei hotarâri s-a retinut ca, indiferent de durata pedepsei si de natura infractiunii care a atras-o, nu se justifica excluderea celor condamnati din câmpul persoanelor cu drept de vot, neexistând nicio legatura între interdictia votului si scopul pedepsei, de a preveni savârsirea de noi infractiuni si de a asigura reinsertia sociala a infractorilor.

Fata de cele retinute mai sus, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a Cod procedura penala instanta a admis apelul, a desfiintat în parte sentinta si, rejudecând cauza, a înlaturat din sentinta mentiunile privind interzicerea drepturilor prevazute de art. 64 lit. a teza I Cod penal.

Etichete:

Individualizarea judiciară a pedepselor. Pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a alege [art. 64 alin. 1 lit. a), teza I]

Tip: Decizie
Nr./Dată: 910 (01.10.2009)
Autor: Curtea de Apel Timisoara

Individualizarea judiciară a pedepselor. Pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a alege [art. 64 alin. 1 lit. a), teza I]

C. pen., art. 64 alin. (1) lit. a), art. 71 art. 72

Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale – Protocolul nr. 1, art. 3

CEDO, cauza Hirst vs. Marea Britanie

Conform art. 71 alin. (2) C. pen. condamnarea la pedeapsa închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C. pen.

Totuşi, în privinţa pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a alege, prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen., Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, în cauza Hirst contra Marii Britanii, pronunţată la 30 martie 2004, că o interdicţie absolută de a vota impusă tuturor deţinuţilor nu intră în marja de apreciere a statului, fiind violat art. 3 din Primul Protocol al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, întrucât nu există o legătură între interdicţia votului şi prevenirea infracţiunilor sau scopul reinserţiei sociale a infractorilor. În acord cu jurisprudenţa CEDO, Curtea de Apel Timişoara consideră că faţă de infracţiunea săvârşită de inculpaţi şi anume infracţiunea de ucidere din culpă, nu se impune condamnarea acestora la pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului electoral de a alege.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia penală, decizia penală nr. 910 din 1 octombrie 2009

Prin sentinţa penală nr. 47 din 6 februarie 2008, pronunţată în dosarul nr. 2439/290/2006, Judecătoria Reşiţa, în baza art. 178 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. d) C. pen., a fost condamnat pe inculpatul I.I. la 1(un) an şi 6 (şase) luni închisoare; în baza art. 71 alin. (1) C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit. a) – c) C. pen. pe durata executării pedepsei principale; în baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 6 luni, stabilit în conformitate cu prevederile art. 82 C. pen.; în baza art. 71 alin. (4) C. pen., a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii; în baza art. 359 C. proc. pen., a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen. referitoare la revocarea suspendării condiţionate.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă, din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, a reţinut următoarele:

În data de 16 iulie 2004, în jurul orei 7,00, autotractorul Mercedes-Benz Actros cu semiremorcă basculantă a fost condus de inculpatul I.I. pe DJ 89 în direcţia Târnova – Soceni. Când a ajuns la intersecţia cu DN 58, inculpatul a iniţiat o manevră de virare la dreapta către Brebu. În acea perioadă DN 58 se afla în lucrări de reabilitare a îmbrăcăminţii asfaltice, fiind turnat strat nou de asfalt pe o parte din lăţimea totală de 10,2 m, pe care o avea suprafaţa carosabilă în zona intersecţiei. Partea pe care nu se turnase încă asfalt nou era poziţionată în plan transversal pe dreapta raportat la direcţia Caransebeş-Reşiţa, diferenţa de nivel dintre cele două suprafeţe ale carosabilului fiind de cca. 10 cm.

Datorită gabaritului mare al autotractorului, pe parcursul evoluţiei sale în viraj acesta a depăşit axa mediană a drumului naţional, pătrunzând în interiorul sensului de deplasare Caransebeş – Reşiţa cu aproximativ 0,25 m.

În acel moment în direcţia Caransebeş – Reşiţa a circulat automobilul mixt Dacia, condus de inculpata V.V.R. După parcurgerea unui segment de drum în pantă şi în curbă la dreapta, când a observat poziţia autotractorului în planul carosabilului, inculpata a acţionat sistemul de frânare şi a efectuat o manevră de virare către dreapta, autovehiculul a intrând în derapaj, ieşind de pe zona nou asfaltată şi evoluând pe cea alăturată. Ulterior, inculpata a manevrat către stânga astfel că autovehiculul Dacia a traversat pe o direcţie oblică suprafaţa carosabilă a DN 58 spre marginea din stânga a acestuia, după care inculpata a virat iarăşi la dreapta, automobilul a mai evoluat cca. 26 m pe planul longitudinal al drumului, răsturnându-se pe partea dreaptă şi revenind pe roţi.

Pe parcursul deplasării, autovehiculul Dacia, în momentele când a ajuns în zona marginii din stânga a carosabilului a lovit cu partea stângă victima P.M., care a fost proiectată pe acostamentul sensului Reşiţa – Caransebeş. Victima P.M. a fost transportată de urgenţă la Spitalul Judeţean Reşiţa unde a fost diagnosticată ca având o stare generală gravă, fiind în comă de gradul II, iar la data de 25.07.2004 a decedat.

Conform raportului medico-legal întocmit, s-a reţinut că moartea victimei a fost violentă şi s-a produs din cauza insuficienţei cardio-respiratorii acute consecutivă hemoragiei meningo-cerebrale în cadrul unui politraumatism cu traumatism cranio-cerebral acut deschis şi traumatism toraco-pulmonar.

În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului I.I. de a nu respecta regulile de circulaţie privind depăşirea axului drumului declanşând o stare de pericol pentru inculpata V.V.R., prin pătrunderea pe partea stângă a carosabilului în condiţiile în care din sens opus circula automobilul Dacia, având ca şi consecinţă decesul victimei P.M., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 alin. (2) C. pen.

S-a reţinut că dispoziţiile legale privind circulaţia pe drumurile publice nerespectate de către inculpat sunt prevăzute de art. 78 şi art. 135 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002.

În ceea ce priveşte, fapta inculpatei V.V.R., de a nu respecta regulile de circulaţie privind adaptarea vitezei la condiţiile de drum, acţionând sistemul de frânare şi efectuând mai multe manevre de virare către dreapta şi stânga, autovehiculul intrând în derapaj, iar în momentele când a ajuns în zona marginii din stânga a carosabilului a lovit cu partea stângă victima P.M., care a decedat, s-a considerat că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 alin. (2) C. pen.

S-a reţinut că dispoziţiile legale privind circulaţia pe drumurile publice nerespectate de către inculpată sunt prevăzute de art. 48 alin. (1) din OUG nr. 195/2002, potrivit căruia conducătorul de vehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză, să o adapteze condiţiilor de drum şi să reducă viteza în curbe periculoase şi lipsite de vizibilitate.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, în termenul legal, conform dispoziţiilor art. 362 – 363 C.proc.pen., inculpaţii I.I. şi V.V.R.

Inculpata V.V.R. a criticat sentinţa apelată, pentru netemeinicie şi nelegalitate, solicitând, ca în urma admiterii de probe în apel, să se desfiinţeze sentinţa în ceea ce priveşte condamnarea sa şi admiterea acţiunii civile faţă de ea şi rejudecând să fie achitată de orice penalitate în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. ori să se reţină ca aplicabile dispoziţiile art. 47 C. pen.

Inculpatul I.I. a solicitat admiterea apelului său, desfiinţarea în tot a sentinţei şi achitarea sa conform art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Prin decizia penală nr. 29 din 03.04.2009, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în dosarul nr. 2439/290/2006, în baza dispoziţiilor art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. au fost respinse ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii I.I. V.V.R., împotriva sentinţei penale nr. 47/06.02.2008, pronunţată de Judecătoria Reşiţa în dosarul nr. 2439/290/2006.

Împotriva deciziei penale nr. 29/A/03.04.2009 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în dosarul nr. 2439/290/2006 din 26.03.2008 au declarat recurs în termenul legal inculpaţii V.V.R. (la data de 08.04.2009) şi I.I. (la data de 13.04.2009 – data ştampilei poştei), înregistrate pe rolul Curţii de Apel Timişoara – Secţia penală sub nr. 2439/290/2006 din 05.05.2009.

În recursul său, inculpata V.V.R. a solicitat casarea deciziei, achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. cu aplic. art. 47 C. pen. şi respingerea acţiunii civile faţă de ea.

În recursul său, motivat printr-un memoriu separat, inculpatul I.I. a solicitat modificarea în tot a deciziei şi a sentinţei, în sensul achitării sale în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Examinând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate şi a celor analizate din oficiu conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Curtea a constatat că recursurile inculpaţilor sunt fondate sub aspectul aplicării de către prima instanţă a pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a alege prevăzut de art. 64 lit. a) teza I C. pen.

Din probele administrate reiese, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că inculpatul şi inculpata au avut o culpă comună în producerea accidentului rutier.

Inculpatul a virat la dreapta şi a intrat pe drumul cu prioritate, extremitatea stânga faţă a cabinei depăşind axul imaginar al drumului şi creând astfel o stare de pericol pentru inculpata care circula în sensul opus de mers. Inculpatul a încălcat astfel dispoziţiile art. 47 din OUG nr. 195/2002 (în forma în vigoare la data accidentului – conducătorii vehiculelor care circulă din sensuri opuse trebuie să păstreze între ei o distanţă laterală suficientă şi, la nevoie, să circule cât mai aproape de marginea părţii carosabile corespunzătoare sensului lor de circulaţie), precum şi ale art. 1 (participanţii la trafic trebuie să se comporte pe drumul public astfel încât să nu constituie un pericol sau un obstacol pentru circulaţia rutieră), art. 153 alin. (1) (la întâlnirea a două vehicule care circulă din sensuri opuse, conducătorii acestora sunt obligaţi să circule cât mai aproape de marginea din dreapta a părţii carosabile, în sensul lor de mers) şi art. 166 alin. (2) (are prioritate vehiculul care circulă pe un drum public pe care este instalat indicatorul cu semnificaţia „Drum cu prioritate”) din HG nr. 85/2003 (în vigoare la data accidentului).

Recursurile inculpaţilor sunt fondate însă sub aspectul aplicării lor de către prima instanţă a pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a alege prevăzută de art. 64 lit. a) teza I C. pen.

Conform art. 71 alin. (2) C.pen., condamnarea la pedeapsa închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) – c) din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă şi până la terminarea executării pedepsei.

Aplicarea pedepsei accesorii prevăzută de art. 64 lit. c) C. pen. se impune, întrucât la săvârşirea infracţiunii inculpaţii s-au folosit de o activitate desfăşurată de ei, respectiv de conducători auto.

În privinţa pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a alege prevăzut de art. 64 alin. (1) teza I C. pen., în cauza Hirst contra Marii Britanii din 30 martie 2004, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că o interdicţie absolută de a vota impusă tuturor deţinuţilor nu intră în marja de apreciere a statului, fiind violat art. 3 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei, întrucât nu există o legătură între interdicţia votului şi prevenirea infracţiunilor sau scopul reinserţiei sociale a infractorilor. Dreptul la vot garantat de art. 3 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei nu este absolut şi poate face obiectul unor limitări, statele contractante având o largă marjă de apreciere în materie. Această marjă de apreciere nu este nelimitată. Restricţiile şi limitările în materia dreptului la vot trebuie apreciate de o instanţă independentă în fiecare caz în parte. O restricţie generală, automată şi nediferenţiată, la un drept consacrat de Convenţie şi care are o importanţă crucială, trece peste o marjă de apreciere acceptabilă oricât de largă ar fi ea şi este incompatibilă cu art. 3 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei.

În cauza de faţă, instanţa de recurs consideră că faţă de infracţiunea săvârşită de inculpaţi (ucidere din culpă) nu se impune a se aplica acestora pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a alege. Chiar dacă rezultatul produs a constat în moartea unei persoane, aceasta a intervenit datorită culpei făptuitorilor, forma mai uşoară a vinovăţiei, inculpaţii fie neprevăzând rezultatul faptei lor, deşi trebuiau şi puteau să-l prevadă, fie prevăzând rezultatul faptei lor, fără să-l accepte, socotind fără temei că el nu se va produce.

Pentru considerentele de mai sus, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. au fost admise recursurile declarate de inculpaţii V.V.R. şi I.I. împotriva deciziei penale nr. 29/A/03.04.2009 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în dosarul nr. 2439/290/2006 din 26.03.2008, au fost casate decizia penală recurată şi sentinţa penală nr. 47/06.02.2008 pronunţată de Judecătoria Reşiţa în dosarul nr. 2439/05.05.2006, cu privire la pedeapsa accesorie, şi, rejudecându-se cauza în latura penală, a fost înlăturată interzicerea exercitării dreptului de a alege prevăzută de art. 64 lit. a) teza I C. pen.

Etichete: ,

Pedeapsă accesorie. Interzicerea drepturilor părinteşti. Condiţii în care se dispune.

Tip: Decizie
Nr./Dată: 94/P (01.03.2006)
Autor: Curtea de Apel Timisoara
Domenii asociate: familie (infracţiuni şi alte probleme în legătură cu familia)

Interzicerea exercitării drepturilor părinteşti nu poate fi dispusă în mod automat de către instanţă în conţinutul pedepsei accesorii prevăzute în art. 71 C. pen.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia penală, decizia nr. 94 din 1 martie 2006

Curtea de Apel Timişoara a admis apelurile parchetului şi ale inculpatelor împotriva sentinţei Tribunalului Arad nr. 437 din 22 noiembrie 2005, pe care a desfiinţat-o şi, rejudecând cauza, a înlăturat din conţinutul pedepsei accesorii, interzicerea drepturilor părinteşti.

Sentinţa este nelegală.

Dreptul de a fi părinte şi de a exercita efectiv toate prerogativele decurgând din el este un drept fundamental al omului, astfel că el nu poate fi interzis sau îngrădit în mod automat de către instanţă, pe durata executării pedepsei, cu titlu de pedeapsă accesorie.

Instanţa era obligată să examineze dacă infracţiunea comisă îl face pe inculpat nedemn de a exercita acest drept. Dacă prin fapta comisă inculpatul nu a afectat drepturile şi persoana copilului ori nu a avut un comportament ce l-ar califica drept nedemn de a exercita drepturile părinteşti, instanţa nu poate interzice aceste drepturi nici măcar pe durata executării pedepsei principale.

Conţinutul art. 71 C. pen. este depăşit, fiind în contradicţie cu Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, instanţele fiind obligate să ţină seama de această Convenţie, precum şi de practica Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Etichete: ,