Top

Sistare lucrări

Dosar nr. 4832/270/2008

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BACAU

SECTIA CIVILA

DECIZIE Nr. 234

Sedinta publica de la 11 Martie 2009

Completul compus din:

TRIBUNALUL

-deliberând-

Asupra recursul civil de fata constata urmatoarele:

Prin cererea înregistrata sub nr. 4832/R/270/2008 pe rolul Judecatoriei Onesti reclamantul M.L. a chemat în judecata pârâtii C. C. si C. T., pentru ca, pe cale ordonanta presedintiala, sa se dispuna obligarea acestora la sistarea lucrarilor de ridicare a unei constructii, situate în comuna Casin pct. A. jud. Bacau, megiesita pe o latura proprietatea reclamantului.

Judecatoria Onesti pentru a solutiona aceasta cerere, a retinut urmatoarele:

Reclamantul M. L. si pârâtii C. C. , C. T. au în proprietate suprafete de teren, situate în com. Casin, pct. A., jud. Bacau, suprafete ce se megiesesc.

Pârâtii au început constructia unei case, tip P+l.

Din probele dosarului rezulta ca este posibil ca pârâtii sa fi turnat fundatia la casa, partial, pe terenul reclamantului.

De altfel, reclamantul a formulat actiune, pe calea dreptului comun, înregistrata sub nr.3057/270/2008 prin care a solicitat, pe lânga granituirea proprietatilor si obligarea pârâtilor sa-si ridice constructia amplasata partial pe terenul sau.

Prin întâmpinarea depusa în prezenta cauza, pârâtii au invocat exceptia inadmisibilitatii cererii, motivat de faptul ca nu sunt întrunite conditiile prevazute de art. 581 din.Cod procedura civila.

Instanta apreciaza ca este în interesul ambelor parti sa-si granituiasca proprietatile si apoi sa-si ridice constructiile în limita proprietatilor, atât timp cât sunt neîntelegeri cu privire la limita de hotar.

Mai mult, continuarea constructiei ar putea fi prejudiciabila si pentru pârâti, în situatia în care se va constata ca au construit si pe terenul proprietatea reclamantului.

Constatând ca în cauza nu sunt îndeplinite conditiile prevazute de art. 581 C.p.c., prima instanta, prin sentinta civila nr. 3376/03.12.2008 a respins exceptia formulata pârâti, a admis cererea de ordonanta presedintiala si a dispus sistarea lucrarilor de constructii începute de pârâti pe terenul situat la punctul A. comuna Casin jud. Bacau, teren megiesit pe o latura cu terenul proprietatea reclamantului, pâna la solutionarea irevocabila a cauzei ce formeaza obiectul dosarului nr. 3057/270/2008 al Judecatoriei Onesti. S-a luat act ca reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecata.

Împotriva sentintei civile nr. 3376/03.12.2008 au declarat recurs pârâtii C. C. si C. T. solicitând admiterea recursului, casarea hotarârii recurate si respingerea cererii reclamantului si obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecata.

În motivarea recursului se arata ca nu sunt întrunite conditiile prevazute de art. 581 C.p.c. referitoare la îndepartarea unei pagube iminente si apararea unui drept ce ar fi lezat prin întârziere. Singurii prejudiciati sunt recurentii si nu intimatul reclamant, deoarece în situatia în care s-ar dovedi sustinerile reclamantului, acesta oricum a solicitat ridicarea constructiilor aflate pe terenul acestuia. De asemenea, din probatoriul administrat în cauza nu a rezultat ca recurentul ocupa o parte din terenul apartinând intimatului-reclamant , asa cum de altfel, a aratat chiar martorul propus de acesta. Niciunul din martorii audiati nu a confirmat sustinerile reclamantului, ci doar s-a admis posibilitatea ca o parte din terenul apartinând intimatului –reclamant, asa cum , de altfel, a aratat chiar martorul propus de acesta. Niciunul din martorii audiati nu a confirmat sustinerile reclamantului, ci doar s-a admis posibilitatea ca o parte din terenul apartinând acestuia sa fie ocupat de recurenti.

Instanta de fond, mergând pe o probabilitate, a admis cerere, desi la dosar au fost depuse atât actele de proprietate ale recurentilor cât si planul casei din care rezulta ca recurentii nu ocupa o suprafata mai mare decât cea prevazuta în acte.

În sustinerea recursului au depus la dosar urmatoarele înscrisuri: contract de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 1520/28.05.2008, contract de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 2833/13.12.2005, contract de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 1332/09.05.2008, 3 planse de cadastru.

Intimata nu a depus întâmpinare la dosar însa a depus copii dupa raportul de expertiza întocmit de catre expert P. A. în dosarul nr. 3057/270/2008.

Analizând sentinta civila recurata prin prisma motivelor de recurs invocate, Tribunalul constata recursul ca fiind nefondat pentru urmatoarele considerente:

Potrivit disp. art. 581 C.p.c. instanta va putea sa ordone masuri vremelnice, în cazuri grabnice, pentru pastrarea unui drept care s-ar pagubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara si pentru înlaturarea piedicilor ce sar ivi cu prilejul unei executari.

Ori în speta de fata s-a facut dovada existentei unui litigiu între parti cu privire atât la dreptul de proprietate asupra terenului, pe care se construieste imobilul de catre recurentii-pârâti cât si cu privire la hotarul dintre proprietati precum si cu privire la ridicarea constructiei (ds. 3057/270/2008 al Judecatoriei Onesti).

Iar martorul propus de reclamant de aratat ca este posibilitatea ca constructia ridicata de pârâti sa fi depasit limita terenului lor.

Pe calea ordonantei presedintiale instanta de judecata nu examineaza validitatea titlurilor prezentate de parti, întrucât prin aceasta s-ar rezolva fondul, ci ea se va margini sa stabileasca, paralel cu alte probe prezentate de parti sau administrate în instanta, în favoare careia dintre ele exista aparentele unei situatii juridice legale si care justifica un interes legitim pentru sa i se poata mentine o anumita stare de fapt sau de drept pâna la solutionarea litigiului pe calea actiunii de drept comun.

Cererea reclamantului este întemeiata, fiind dovedite urgenta si interesul acestuia în a stopa lucrari care pot avea urmari dificil de înlaturat daca se va confirma irevocabil dreptul lui asupra terenului în litigiu.

Reclamantul a facut dovada ceruta de art. 581 C.p.c. si a lasa pârâti sa construiasca si apoi a-l obliga sa demoleze, nu-i o solutie legala, echitabila si nici economica. Pârâtii trebuie opriti în momentul în care prin fapta sa începe sa vatame interesele altuia.

Fata de cele retinute mai sus, constatând ca hotarârea primei instante este temeinica si legala si vazând si dispozitiile art. 312 al. 1 C.p.c. Tribunalul urmeaza sa respinga recursul ca nefondat.

În temeiul art. 274 C.p.c. urmeaza sa oblige recurenti sa plateasca intimatului suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecata reprezentând onorariu avocat.

Tags:

Sistare lucrări

TIP SPEŢĂ: sentinţă civilă

TITLU: sistare lucrări

DATA:27.08.2009

Domeniu asociat: chemare în judecată (acţiuni, cereri)

Prin cererea înregistrată la data de 21.05.2009 pe rolul Judecătoriei Buhuşi sub nr. 470/199/2009 reclamanţii A. C. şi A. E. au solicitat pe calea ordonanţei presedinţiale în contradictoriu cu pârâtul A. I.ca instanţa să dispună obligarea pârâtului la sistarea lucrărilor de edificare a unui gard de aproximativ 18 metri situat în curtea reclamanţilor din satul V. I.,comuna B..În subsidiar,au solicitat obligarea pârâtului să desfiinţeze gardul în două zile de la pronunţare, iar în caz de refuz al pârâtului reclamanţilor să le fie permis să-l ridice pe cheltuiala pârâtului.

Cererea a fost legal timbrată cu 10 lei taxă de timbru şi 0,3 lei timbru judiciar.

În motivarea de fapt a cererii, reclamantul A. C. arată că pârâtul este fratele său şi că în cursul anului trecut înainte ca tatăl lor să decedeze l-a determinat pe acesta din urmă să îi încheie un act de vânzare cumpărare pentru o suprafaţă de 400 m.p teren situat în imediata vecinătate a a terenurilor lor ,care se învecinează. Nici suprafaţa de teren reprezentată de curtea reclamantului şi nici suprafaţa de teren 400 m.p.obţinută de pârât nu fac parte din masa succesorală .

Reclamanţii arată că la data de 15.05.2009 pârâtul a început să edifice un gard din scândură pe terenul lor şi fără a deţine autorizaţie de construcţie. Deşi i-au solicitat acestuia să înceteze lucrările de edificare a acestui gard pârâtul a continuat să construiască gardul.

Motivat de faptul că pârâtul şi-a edificat gardul pe un teren care nu-i aparţine , fără autorizaţie de construcţie, şi de faptul că acel gard le afectează dreptul de folosinţă al propriei lor curţi, reclamanţii au promovat acţiune pe calea dreptului comun pentru desfiinţarea gardului.

Deoarece soluţionarea acelei cauze pe calea dreptului comun este de lungă durată şi până la pronunţarea hotărârii consideră că li se aduc atingere dreptului lor de proprietate şi sunt împiedicaţi să-şi exercite dreptul de proprietate în mod exclusive asupra imobilului au promovat aceeaşi acţiune pe calea ordonanţei preşedinţiale.

Pârâtul legal citat, s-a prezentat în faţa instanţei arătând că nu este de acord cu acţiunea. În combaterea acesteia a depus o serie de înscrisuri: plan de amplasament şi delimitare a corpului de proprietate, sentinţa civilă nr. 142/2005 pronunţată de Judecătoria B.,contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr.240/13.03.2008 de BNP”N. E. L.”,certificat medico-legal.

Reclamanţii au solicitat proba cu interogatoriul,înscrisuri şi proba cu martorii: A. C. şi L. V.. Pârâtul a solicitat proba cu înscrisuri şi doi martori:S. C. şi G. L.. Instanţa a încuviinţat probele.

În cauză a fost audiaţi cei patru martori şi s-a procedat la luarea interogatoriului pârâtului.

La termenul din 09.06.2009 reclamanţii au arătat că mai există un litigiu între aceleaşi părţi având ca obiect ridicare gard pe dreptul comun,cauza făcând obiectul dosarului 469/199/2009.De asemenea,la acelaşi termen s-a precizat acţiunea în sensul restrîngerii petitului doar la cel de-al doilea capăt de cerere întrucât gardul este edificat deja.

Din actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Prin acţiunea introductivă reclamanţii au arătat că între părţi există mai multe litigii.În afară de partajul succesoral, dosar având numărul 1265/199/2009,mai există şi dosarul nr.469/199/2009 având ca obiect ridicare construcţie pe drept comun.Ca atare,este evident că între părţi există o situaţie litigioasă privitoare la construirea acestui gard precum şi a proprietăţii,posesiei şi amplasamentului terenurilor părţilor din prezentul dosar.

Mai mult,nici martorii reclamanţilor nu cunosc cu exactitate amplasamentul gardului actual şi nici dacă acesta este nou construit sau dacă este doar gardul vechi reparat.De asemenea,nici martorii pârâtului nu au arătat elemente noi referitoare la aceste aspecte.Din răspunsul la interogatoriu al pârâtului rezultă că posesia şi delimitarea celor două terenuri pe care ar fi amplasat gardul nu sunt bine stabilite.

Potrivit art. 581 C.pr.civ, instanţa va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor care s-ar ivi cu prilejul unei executări.

Pe lângă condiţiile generale ce trebuie să existe în cazul oricărei forme concrete care intră în conţinutul acţiunii civile ( formularea unei pretenţii, interesul, capacitatea procesuală şi calitatea procesuală), admisibilitatea ordonanţei presedinţiale presupune şi îndeplinirea anumitor condiţii speciale care se desprind din art.581 alin 1 C.P.Civ.

Pentru exercitarea unei acţiuni pe calea ordonantei preşedinţiale, se impune îndeplinirea cumulativă a trei condiţii, şi anume: urgenţa, caracterul vremelnic al măsurii solicitate şi neprejudecarea fondului, aceasta din urmă condiţie decurgând din caracterul vremelnic al măsurii.

Din analiza tuturor probelor instanţa apreciază că nu se va putea dispune desfiinţarea unei construcţii atât timp căt nu se ştie cu exactitate pe ce teren este acesta amplasată,de cine şi din ce materiale a fost edificată.Considerăm că pentru elucidarea acestor chetiuni este nevoie de un probatoriu mult mai amplu (expertize tehnice,eventual cercetare locală) pentru a trage o concluzie justă asupra situaţiei de fapt.

Pe de altă parte,gardul se pare că a fost deja ridicat,iar o parte din acesta fiind doar reparat,deci edificat cu mult timp înainte.Dacă s-ar dispune demolarea acestuia pe calea ordonanţei preşedinţiale,aceasta ar fi o masură definitivă care ar putea produce prejudicii mult mai grave.Mai mult,reclamanţii nici nu locuiesc în prezent în acest imobil,ei doar având doar posesia acestuia.

În cauză, instanţa apreciază ca nefiind îndeplinită condiţia urgenţei, având în vedere faptul că, din probele administrate, nu rezultă o situaţie caracterizată prin urgenţa, şi anume păstrarea unui drept ce s-ar păgubi prin întârziere, în cauza de faţă,aşa cum rezultă din probele administrate.Înşişi reclamanţii sunt conştienţi de această situaţie promovând aceeaşi acţiune şi pe dreptul comun.

Faţă de cele expuse, având în vedere faptul că reclamanţii nu au făcut dovada urgenţei, instanţa va respinge cererea de ordonanţă preşedinţială.Va Iua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Tags: