Top

PENAL: Furtul calificat. Tentativa la furt calificat. Existenţa formei continuate a infracţiunii de furt calificat. Întrunirea mai multor forme ale aceleiaşi infracţiuni.

INFRACTIUNI. Furtul calificat. Tentativa la furt calificat. Existenţa formei continuate a infracţiunii de furt calificat. Întrunirea mai multor forme ale aceleiaşi infracţiuni. Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pătârlagele nr.90/P/2008 a fost trimis în judecată inculpatul G.C.-D. pentru următoarele infracţiuni: furt calificat, prevăzută de art.208,209 alin.1 lit.i C.p. constând în aceea că în ziua de 05.01.2008 în jurul orelor 14 a pătruns prin escaladare în domiciliul părţii vătămate I.N. de unde a sustras dintr-un portmoneu suma de 120 lei, prejudiciu recuperat; furt calificat, prev. de art.208,209 alin1 lit.i C.p. constând în aceea că în ziua de 10.01.2008 a pătruns prin escaladare în domiciliul părţii vătămate I.G. de unde a sustras suma de 50 Euro şi o cartelă telefonică, prejudiciu recuperat; furt calificat, prevăzută de art.208,209, alin.1 lit.i C.p. constând în aceea că în ziua de 11.01.2008, în jurul orelor 15, a pătruns prin escaladare în domiciliul părţii vătămate I.N. de unde a sustras un telefon mobil şi un pachet de ţigări, prejudiciul în sumă de 2800 lei fiind recuperat; tentativă la furt calificat, prevăzută de art.20 rap. la art.208,209 lit.i C.p. constând în aceea că în ziua de 14.01.2008, în jurul orelor 11.00 a pătruns prin escaladarea gardului împrejmuitor în domiciliul părţii vătămate P.M. de unde nu a reuşit să sustragă nici un bun deoarece a fost surprins de aceasta şi a fugit;violare de domiciliu şi furt calificat, prevăzute de art.192 alin.2 C.p. şi art.208,209 alin.1 lit.g cu aplicarea art.33 lit.a C.p. constând în aceea că în seara zilei de 16.01.2008, în jurul orelor 18.30 a pătruns pe poarta şi uşa, neîncuiate, în domiciliul părţii vătămate S.S. de unde a sustras dintr-o geantă suma de 270 lei şi violare de domiciliu şi furt calificat, prevăzute de art.192 alin.2 C.p. şi art.208,209 alin.1 lit.g cu referire la art.33 lit.a C.p. constând în pătrunderea în acelaşi mod în domiciliul părţii vătămate S.S., în seara aceleiaşi zile, în jurul orelor 24.00, de unde a sustras o geantă de damă având în ea suma de 1530 lei şi 7 carduri în valoare de 5016 lei. În motivarea actului de sesizare se arată cu privire la prima faptă că inculpatul, în ziua de 05.01.2008, în jurul orelor 14.00 a escaladat gardul împrejmuitor şi a pătruns în curtea părţii vătămate I.N. după care,constatând că uşa era descuiată a pătruns într-o încăpere de unde a sustras suma de 120 lei. Banii au fost cheltuiţi în interes propriu. Cu privire la cea de-a doua faptă se arată că în ziua de 10.01.2008 în jurul orelor 14.00 inculpatul a pătruns prin escaladare în curtea părţii vătămate I.G., apoi, pe uşa de intrare, care era descuiată, a pătruns în locuinţa de unde a sustras suma de 50 Euro şi o cartelă telefonică, după care a părăsit imobilul în aceiaşi modalitate. Banii i-a cheltuit cu prietenii în diverse baruri. Partea vătămată a declarat că prejudiciul a fost recuperat integral şi nu se mai constituie parte civilă. Referitor la cea de-a treia faptă se arată că inculpatul, în ziua de 11.01.2008, în jurul orelor 15.00 a pătruns din nou prin escaladarea gardului împrejmuitor şi apoi în locuinţa a cărei uşă era descuiată în domiciliul părţii vătămate I.N., de unde a sustras un telefon Nokia şi un pachet de ţigări „Marllboro” după care a părăsit imobilul. Ţigările le-a fumat, iar telefonul, păstrat asupra lui, a fost găsit de organele de poliţie şi returnat părţii vătămate. Aceasta a declarat că prejudiciul a fost integral recuperat şi nu se mai constituie parte civilă. Cu privire la cea de-a patra faptă se arată că în ziua de 14.01.2008, în jurul orelor 11.00 inculpatul a pătruns prin escaladare, în curtea părţii vătămate P.M. şi, pentru că uşa de la locuinţă era descuiată a pătruns înăuntru unde a fost surprins de proprietară. Inculpatul a fugit şi s-a ascuns în spatele casei, dar partea vătămată a strigat pe vecinul P.N. care l-a prins pe inculpat şi a anunţat organele de poliţie. Acestea au găsit asupra inculpatului telefonul Nokia sustras de la partea vătămată I.N.. Cu privire la ultimele două infracţiuni se arată că în seara zilei de 16.01.2008, în jurul orelor 18.30 inculpatul a pătruns pe poarta şi uşile neîncuiate în domiciliul părţii vătămate S.S. de unde, dintr-o geantă de damă a sustras suma de 1800 lei, 7 carduri în valoare de 5016 lei, facturi şi chitanţe, suma de 270 lei şi a părăsit imobilul. Banii i-a cheltuit cu trei prieteni la un bar din localitate. În jurul orelor 23.30 inculpatul a constatat că nu mai are bani şi a hotărât să meargă din nou la partea vătămată S.S. pentru a sustrage geanta cu tot ce se afla în ea. A pătruns în domiciliul părţii vătămate în aceeaşi modalitate ca prima oară şi a luat geanta de damă cu tot ce se afla în ea. După ce a părăsit locuinţa a mers 400-500 m , a intrat pe o uliţă laterală şi a numărat banii constatând că erau 1530 lei. Din această sumă a cheltuit 1130 lei, organele de poliţie recuperând 400 lei pe care i-a restituit părţii vătămate, diferenţa de 1400 lei urmând a fi recuperată de la inculpat. Sub aspectul laturii civile se arată că prejudiciul total este în sumă de 7366 lei,este parţial recuperat, urmând a fi recuperată de la inculpat suma de 400 lei. În cursul urmării penale inculpatul a recunoscut săvârşirea infracţiunilor, inclusiv cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, în prezenţa mamei sale (declaraţia de la fila 52) şi a apărătorului numit din oficiu ( filele 47-56 şi 87). În cursul cercetării judecătoreşti fiind audiat,inculpatul şi-a menţinut declaraţiile date în cursul urmăririi penale, a recunoscut şi a regretat faptele pentru care a fost trimis în judecată. În cauză au fost audiaţi martorii E.G., S.C.-I. şi S.V.. Martora E.G., mama inculpatului a arătat că fiul său a recunoscut faţă de ea faptele comise. Ceilalţi doi martori şi-au menţinut declaraţiile date la organele de cercetare în care au arătat că inculpatul a fost acela care a plătit consumaţia din barul situat în localitatea Sătuc, dar nu au cunoştinţă de vreo infracţiune săvârşită de către acesta ( filele 58-67). Aceşti martori mai arată că îl cunosc pe inculpat ca pe un băiat bun, muncitor şi care nu a avut probleme cu legea. La dosar a fost depus din partea inculpatului acordul SC NEW TEX COMPANY SRL, ca acesta, în cazul în care i se va aplica o pedeapsă cu executare la locul de muncă, să o execute la societatea respectivă. Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa constată că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată. Acesta a recunoscut faptele, aşa cum reiese din declaraţiile date în cursul urmăririi penale şi la instanţă, recunoaştere care se coroborează cu declaraţia martorului P.N. ( fila 56 şi următoarele), a celorlalţi martori menţionaţi şi cu constatările făcute la faţa locului în prezenţa inculpatului ( fila 13 şi urm.). În drept: fapta inculpatului de a sustrage pe timp de zi,prin escaladare,în data de 05.01.2008,suma de 120 lei din locuinţa părţii vătămate I.N. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat prevăzută de art.208,209 alin.1 lit.i C.p. Fapta inculpatului de a sustrage pe timp de zi, prin efracţie ,în data de 10.01.2008, suma de 50 Euro şi o cartelă telefonică din locuinţa părţii vătămate I.G. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat prevăzută de art.208,209 alin.1lit.i C.p. Fapta inculpatului de a sustrage prin escaladare în data de 11.01.2008 din locuinţa părţii vătămate I.N. un telefon marca Nokia şi un pachet de ţigări „Marllboro” întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat prevăzută de art.208,209 alin.1 lit.i C.p. Fapta inculpatului de a pătrunde în ziua de 14.01.2008,prin efracţie în domiciliul părţii vătămate P.M., unde a fost surprins de către aceasta înainte de a sustrage vreun bun, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la furt calificat prevăzută de art.20 raportat la art.208,209 lit.i C.p. Fapta inculpatului de a pătrunde pe timp de noapte pe poarta şi uşile neîncuiate,în domiciliul părţii vătămate S.S., în două rânduri şi de a sustrage în baza a două rezoluţii infracţionale,în ziua de 16.01.2008,suma de 270lei şi apoi o geantă cu suma de 1530lei şi un număr de 7 carduri în valoare de 5016 lei întruneşte elementele constitutive a câte două infracţiuni de violare de domiciliu şi furt calificat prevăzute de art.192 alin.2 şi art.208,209 alin.1lit.g C.penal. Infracţiunile săvârşite de inculpat sunt în concurs real de infracţiuni, fiind aplicabile dispoziţiile art.33 lit.a C.penal. Pentru infracţiunile săvârşite instanţa urmează să îl condamne pe inculpat. La individualizarea pedepselor ce vor fi aplicate se vor avea în vedere dispoziţiile art.72 C.p. Se reţine de către instanţă atitudinea sinceră şi de regret a inculpatului pe tot parcursul procesului penal, faptul că nu are antecedente penale, fiind cunoscut ca o persoană liniştită şi muncitoare, vârsta tânără a acestuia,precum şi faptul că prejudiciul a fost integral recuperat. Faţă de aceste împrejurări instanţa se va orienta la minimul pedepsei prevăzute pentru infracţiunile săvârşite. În consecinţă,în baza art.208,209 alin.1 lit.i C.p. urmează să îl condamne pe inculpat la 3 ani închisoare pentru infracţiunea săvârşită în dauna părţii vătămate I.N.. În baza art.208,209 alin.1, lit.i C.p. urmează să îl condamne pe inculpat la 3 ani închisoare pentru infracţiunea săvârşită în dauna părţii vătămate I.G.. În baza art.208,209 alin.1lit. i C.p. urmează să îl condamne pe inculpat la 3 ani închisoare pentru infracţiunea săvârşită în dauna părţii vătămate I.N.. În baza art.20 rap.la art.208,209 alin.1 lit.i C.p. urmează să îl condamne pe inculpat la 1an şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea săvârşită în dauna părţii vătămate P.M.. În baza art.192 alin.2 C.p. urmează să îl condamne pe inculpat la 3 ani închisoare pentru infracţiunea săvârşită în dauna părţii vătămate S.S.. În baza art.208,209 alin.1lit.g C.p. urmează să îl condamne pe inculpat la 3 ani închisoare pentru infracţiunea săvârşită în dauna părţii vătămate S.S.. În baza art.192 alin.2 C.p. urmează să îl condamne pe inculpat la 3 ani închisoare pentru infracţiunea săvârşită în dauna părţii vătămate S.S.. În baza art.208,209 alin.1lit.g C.p. urmează să îl condamne pe inculpat la 3 ani închisoare pentru infracţiunea săvârşită în dauna părţii vătămate S.S.. Urmează a constata că infracţiunile săvârşite de inculpat sunt în concurs real de infracţiuni, urmând a se face aplicarea dispoziţiilor art.33 lit.a şi art.34 C.p. Urmează a face aplicarea art.71 şi art.64 alin.1 lit.a, teza a-II-a şi lit.b Cod penal. Instanţa apreciază că scopul pedepsei poate fi atins şi fără privarea de libertate a inculpatului, având în vedere că acesta este tânăr şi nu a comis anterior fapte penale, astfel că urmează ca , în baza art.867 C.p. să dispună executarea pedepsei la SC NEW TEX COMPANY SRL, care şi-a exprimat acordul în acest sens. Urmează ca instanţa, în baza art.359 C.p.p. să atragă atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.869 C.p. privind revocarea executării pedepsei la locul de muncă. Urmează ca în baza art.350 alin.3 lit.b C.p.p. să dispună punerea deîndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr.1/18.01.2008 emis de Judecătoria Pătârlagele în dosarul penal nr.121/277/2008,în cazul în care nu este arestat în altă cază. Urmează ca , în baza art.88 alin.1 C.p.să deducă din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive, începute la 17.01.2008 până la punerea în libertate. În ceea ce priveşte latura civilă instanţa constată că prejudiciile cauzate părţilor vătămate I.N., I.G. şi S.S. au fost acoperite integral. În ceea ce priveşte cheltuielile judiciare urmează ca instanţa,în baza art.191 C.p.p. să oblige pe inculpat la plata sumei de 100 lei, din care 50 lei la urmărirea penală şi a onorariului de avocat numit din oficiu,în sumă de 140 lei, din care 100 lei la urmărirea penală şi 40 lei la verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării, sumă ce va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. În ceea ce priveşte onorariul cerut de avocatul numit din oficiu la fond, instanţa constată că cererea acestuia este neîntemeiată având în vedere că inculpatul s-a prezentat la instanţă asistat de avocatul ales încă de la primul termen de judecată,astfel încât urmează să o respingă. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII H O T Ă R Ă Ş T E În baza art.208, 209 alin.1 lit.i c.p. condamnă pe inculpatul G.C.-D. la 3 ani închisoare, pentru infracţiunea săvârşită în dauna părţii vătămate I.N.. În baza art.208, 209 alin.1 lit.i c.p. condamnă pe inculpat la 3 ani închisoare pentru infracţiunea săvârşită în dauna părţii vătămate I.G.. În baza art.208, 209 alin.1, lit.i c.p. condamnă pe inculpat la 3 ani închisoare pentru infracţiunea săvârşită în dauna părţii vătămate I.N.. În baza art.20 rap. la art.208,209 alin.1 lit.i c.p. condamnă pe inculpat la 1 an şi 6 luni închisoare pentru tentativă la infracţiunea de furt săvârşită în dauna părţii vătămate P.M. În baza art.192 alin.2 c.p. condamnă pe inculpat la 3 ani închisoare pentru infracţiunea săvârşită în dauna părţii vătămate S.S. În baza art.208, 209 alin.1 lit.g, c.p. condamnă pe inculpat la 3 ani închisoare pentru infracţiunea săvârşită în dauna părţii vătămate S.S.. În baza art.192 alin.2, c.p. condamnă pe inculpat la 3 ani închisoare pentru infracţiunea săvârşită în dauna părţii vătămate S.S.. În baza art.208,209 alin.1 lit.g, c.p. condamnă pe inculpat la 3 ani închisoare pentru infracţiunea săvârşită în dauna părţii vătămate S.S.. Constată că infracţiunile din prezenta cauză sunt în concurs real de infracţiuni. În baza art.33-34 c.p. contopeşte pedepsele aplicate pentru fiecare infracţiune în parte, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare. În baza art.867 alin.2 c.p. pedeapsa rezultantă se execută la locul de muncă, SC NEWTEX COMPANY SRL. În baza art.359 C.p.p. atrage atenţia inculpatului asupra disp. art.869 c.p. privind revocarea executării pedepsei la locul de muncă. Aplică art.71 şi art.64 alin.1 lit.a, teza a II-a şi lit.b c.p. În baza art.350 alin.3 lit.b. C.p.p. dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr.1 din data de 18.01.2008 emis de Judecătoria Pătârlagele în dosar nr.121/277/2008, dacă nu este arestat în altă cauză. În baza art.88 alin.1 C.p. deduce din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive, începută la data de 17.01.2008 , până la punerea în libertate. Constată că prejudiciile cauzate părţilor vătămate I.N., I.G. şi S.S. au fost acoperite integral. În baza art.191 C.p.p. obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 100 lei, din care 50 lei la urmărirea penală. În baza art.191 c.p.p. obligă inculpatul la plata onorariului pentru avocatul numit din oficiu în sumă de 140 lei din care 100 lei la urmărirea penală şi 40 lei la verificarea legalităţii şi temeiniciei arestării preventive, sumă ce va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. Respinge ca neîntemeiată cererea avocatului numit din oficiu la fond pentru acordarea onorariului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru cele lipsă.

Tags:

Furtul calificat

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA PODU TURCULUI

Dosar nr. 156/829/2010

SENTINŢA PENALĂ NR. 51

Şedinţa publică de la 28.04.2010

Completul compus din:

PREŞEDINTE – CRĂCIUN ANCA

Cu participare :

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Podu Turcului a fost reprezentant de procuror – SAGHIN VIOREL

GREFIER – POPA ADRIANA

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpatul C. C. şi pe părţile vătămate D. N., M. V., S. N., având ca obiect „furt calificat (art. 209 C.p.) 208 alin.1 c u aplicarea art.41 alin.2 cod penal, 192 alin.2 cod penal cu aplicarea art.33 lit.a cod penal.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică au răspuns avocat B. A. S. pentru inculpat şi martorul din rechizitoriu F. T., lipsă fiind inculpatul C. C., părţile vătămate M. V., D. N., S. N. şi martorii din rechizitoriu P. P., O. C., M. V., M. D..

?????Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează următoarele:

– cauza este la al doilea termen de judecată ;

– procedura de citare cu părţile este legal îndeplinită, după care :

Desfăşurarea şedinţei de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio şi s-a stocat în calculator conform prevederilor art. 304 Cod procedură penală.

S-a procedat la audierea martorului din rechizitoriu F. T., sub prestare de jurământ, depoziţia acestuia fiind consemnată şi ataşată la dosarul cauzei.

Instanţa având în vedere că inculpatul a recunoscut săvârşirea faptelor, prejudiciile cauzate celor trei părţi vătămate au fost recuperate, mandatele de aducere a martorilor nu au fost executate, pune în discuţia părţilor aplicabilitatea dispoziţiilor art. 327 alin. 3 cod procedură penală care prevăd „ dacă ascultarea vreunuia dintre martori nu mai este posibilă, instanţa dispune citirea depoziţiei dată de acesta în cursul urmăririi penale şi va ţine seama de ea la judecarea cauzei „.

Cu privire la acestea reprezentantul ministerului public şi apărătorul din oficiu al inculpatului arată că nu se opun.

S-a dat citire depoziţiilor martorilor de la urmărirea penală P.P., O. C., M. V., M. D..

Nemaifiind alte cereri de formulat şi alte probe de administrat, instanţa constată cauza în stare de judecată, declară terminată cercetarea judecătorească şi acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul pe fond, expune pa larg situaţia de fapt, arătând că inculpatul se face vinovat de comiterea infracţiunii de furt calificat, constând în aceea că : în perioada ianuarie – iunie 2009, în mod repetat, a sustras din locuinţa lui Dumitru Neculai suma totală de 695 lei, în noaptea de 16/17.07.2009, a pătruns fără drept în curtea locuinţei numitului M. V., de unde a sustras 22 pui de pasăre în valoare de 320 de lei şi în ziua de 23.08.2009, în timp ce se afla în gospodăria lui S. N., a sustras din locuinţa sa suma de 200 de lei. Din probatoriul administrat în cauză rezultă vinovăţia inculpatului, motiv pentru care pune concluzii de condamnare a inculpatului în baza art. 208 alin. 1 cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 cod penal, art. 192 alin. 2 cod penal, art. 208 alin. 1 combinat cu art. 209 alin. 1 lit. g cod penal şi art. 208 alin. 1 cod penal, toate cu aplicarea art. 33 lit. a cod penal la pedeapsa închisorii. În baza art. 71 alin. 1 cod penal interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II a şi lit. b cod penal, să se ia act că părţile vătămate nu s-au constituit părţi civile în cauză. În baza art. 191 alin. 2 cod procedură penală, obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Apărătorul din oficiu al inculpatului, având cuvântul pe fond, solicită aplicarea unei pedepse orientată spre minimum special prevăzut de lege, cu aplicarea circumstanţelor atenuante, motivat de faptul că acesta a recunoscut săvârşirea faptelor comise, prejudiciile cauzate au fost recuperate. Părţile vătămate nu s-au constituit părţi civile în cauză. Cu oficiu din fondurile MJLC.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

I N S T A N Ţ A

Deliberând asupra cauzei penale de faţă constată următoarele:

Prin rechizitoriul din data de 25.02.2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Podu Turcului în dosarul nr. 716/P/2009 a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi a fost trimis în judecată inculpatul C. C., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 208 alin. 1 cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 cod penal, art. 192 alin. 2 cod penal, art. 208 alin. 1 combinat cu art. 209 alin. 1 lit. g cod penal şi art. 208 alin. 1 cod penal, toate cu aplicarea art. 33 lit. a cod penal, constând în aceea că în perioada ianuarie – iunie 2009, în mod repetat, a sustras din locuinţa lui D. N. suma totală de 695 lei, în noaptea de 16/17.07.2009, a pătruns fără drept în curtea locuinţei numitului M. V., de unde a sustras 22 pui de pasăre în valoare de 320 de lei şi în ziua de 23.08.2009, în timp ce se afla în gospodăria lui S. N., a sustras din locuinţa sa suma de 200 de lei.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Podu Turcului sub nr. 156/829/01.03.2010.

În cursul cercetării judecătoreşti au fost audiaţi: partea vătămată M.V. (fila 21), martorii din rechizitoriu C. A. (fila 22), M. V. (fila 23), D.V. ( fila 24), M.M. (fila 25) şi F. T. (fila 43).

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarele:

LATURA PENALĂ

1. În fapt:

a) În cursul anului 2009, inculpatul a fost chemat în mai multe rânduri de către numitul D.N., pentru a-l ajuta la treburile gospodăreşti, acesta din urmă fiind o persoană în vârstă.

Profitând de faptul că ştia casa părţii vătămate, ştia când aceasta primeşte pensia şi unde păstrează banii încasaţi cu acest titlu, în trei rânduri inculpatul a intrat în locuinţa părţii vătămate, cât timp aceasta era prin spatele curţii, de unde a sustras diferite sume de bani, producând o pagubă totală de 695 de lei. Ulterior, inculpatul a returnat această sumă de bani părţii vătămate.

b) În noaptea de 16/17.07.2009 inculpatul a pătruns în curtea casei părţii vătămate M. V. de unde a sustras 17 pui de curcă şi 5 pui de găină, pe care i-a pus într-un sac alb. Partea vătămată l-a văzut, l-a recunoscut şi s-a dus a doua zi la poliţie unde a formulat plângere împotriva inculpatului. Acesta din urmă a recunoscut fapta şi a despăgubit-o pe partea vătămată cu suma de 320 de lei.

c) În data de 23.08.2009 inculpatul a fost chemat de către partea vătămată S.N. pentru a-l ajuta în gospodărie. În timp ce presta activităţi în gospodăria părţii vătămate, inculpatul, profitând de neatenţia acestuia, a pătruns într-o încăpere a casei de unde, dintr-un dulap a sustras o bancnotă de 200 de lei. Când a plecat inculpatul, partea vătămată a verificat locul unde pusese banii, şi văzând că lipseşte o bancnotă de 200 de lei, a fugit după inculpat, l-a prins şi şi-a recuperat suma sustrasă.

Situaţia de fapt astfel cum a fost reţinută de către instanţă în toate cele trei situaţii prezentate anterior, rezultă în urma coroborării probelor administrate atât în cursul urmăririi penale cât şi în cursul cercetării judecătoreşti. Astfel, declaraţia inculpatul în faza de urmărire penală, prin care recunoaşte săvârşirea tuturor faptelor astfel cum au fost prezentate, se coroborează, în temeiul art. 69 din Codul de procedură penală, cu declaraţiile părţilor vătămate şi cu cele ale martorilor audiaţi în cauză.

1.În drept, faptele prezentate, săvârşite de către inculpatul C. C., întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de furt în formă continuată, prevăzută de art. 208 alin. 1 cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 cod penal (fapta prezentată la litera a), violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. 2 cod penal şi furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1 combinat cu art. 209 alin. 1 lit. g cod penal (faptele prezentate la lit. b) şi furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1 combinat cu art. 209 alin. 1 lit. g cod penal.

Reţinând vinovăţia inculpatului în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunilor de furt în formă continuată, violare de domiciliu şi a două infracţiuni de furt calificat, instanţa urmează a aplica acestuia câte o pedeapsă cu închisoarea.

La individualizarea pedepselor ce urmează a fi aplicate inculpatului vor fi avute în vedere criteriile prevăzute de art. 71 C.pen., respectiv gradul de pericol social concret al fiecărei fapte săvârşite, urmările produse (prejudicii care din punct de vedere valoric nu sunt foarte mari), circumstanţele în care faptele au fost comise (reţinându-se că de obicei inculpatul profita de un anumit gen de situaţii pentru a comite furturile). De asemenea instanţa va avea în vedere faptul că inculpatul a reparat pagubele pricinuite în patrimoniul părţilor vătămate prin restituirea sumelor sustrase sau a contravalorii bunurilor sustrase, făcând astfel incidente dispoziţiile art. 74 alin. 1 lit. b cod penal şi art. 76 alin. 1 lit. d cod penal, pentru individualizarea pedepsei ce va fi aplicată pentru fiecare infracţiune săvârşită.

În baza art. 33 lit. a şi art.34 lit. b cod penal instanţa va aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea, cu executare, având în vedere faptul că inculpatul a mai fost anterior condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat (a se vedea fişa de cazier de la fila 66 ds UP), o dată cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, o dată cu executare, dar inculpatul dovedeşte prin săvârşirea aceluiaşi gen de infracţiuni că nu şi-a îndreptat comportamentul social, perseverând în comiterea acestora.

În baza art. 71 cod penal va interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II a şi lit. b cod penal.

II. LATURA CIVILĂ

Instanţa va lua act că părţile vătămate nu s-au constituit părţi civile în cauză, având în vedere faptul că şi-au recuperat prejudiciul.

III. CHELTUIELI JUDICIARE

În baza art. 189 Cod procedură penală va dispune plata din fondurile MJLC către Baroul de Avocaţi Bacău avocat Bouroş Angela – Serafina a sumei de 200 de lei, reprezentând onorariu avocat oficiu, atât în faza de urmărire cât şi în faza de judecată.

În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală va obliga inculpatul la plata sumei de 600 de lei cheltuieli judiciare avansate de stat, în care se includ şi cele din faza de urmărire penală şi onorariu avocat oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE :

În baza art. 208 alin. 1 cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 cod penal si

art. 74 alin. 1 lit. b şi art. 76 alin. 1 lit. d cod penal condamnă pe inculpatul C.C fiul lui __ şi ___, născut la data de ___ în Bacău, judeţul Bacău, domiciliat în comuna ___, judeţul Bacău, studii 8 clase, fără ocupaţie, necăsătorit, stagiul militar neîndeplinit, cu antecedente penale, CNP ___, la pedeapsa de 9(nouă) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt în formă continuată.

În baza art. 192 alin. 2 cod penal cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. b şi art. 76 alin. 1 lit. c cod penal condamnă pe acelaşi inculpat la 6(şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu.

În baza art. 208 alin. 1 combinat cu art. 209 alin. 1 lit. g cod penal cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. b şi art. 76 alin. 1 lit. c cod penal condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 2(doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

În baza art. 208 alin. 1 combinat cu art. 209 alin. 1 lit. g cod penal cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. b şi art. 76 alin. 1 lit. c cod penal condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 2(doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

În baza art. 33 lit. a şi art.34 lit. b cod penal aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 2(doi) ani închisoare.

De executat 2(doi) ani închisoare.

În baza art. 71 cod penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II a şi lit. b cod penal.

Ia act că părţile vătămate nu s-au constituit părţi civile.

În baza art. 189 cod procedură penală dispune plata din fondurile MJLC către Baroul Bacău – avocat Bouroş Angela a sumei de 200 de lei, reprezentând onorariu avocat oficiu.

În baza art. 191 cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 600 de lei cheltuieli judiciare avansate de stat, în care se includ şi cele din faza de urmărire penală şi onorariu avocat oficiu.

Cu apel în 10 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică azi, 28.04.2010.

PREŞEDINTE, GREFIER ,

Judecător CRĂCIUN ANCA POPA ADRIANA

Red/tehnored . 2 ex.

C.A/P.A 17.05.2010

Sentinţa penală a rămas definitivă prin neapelare la data de 25.05.2010.

Tags:

Furtul calificat

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA PODU TURCULUI

Dosar nr. 792/829/2008

Sentinţa penală nr. 16

Şedinţa publică de la 29.01.2009

Completul compus din:

PREŞEDINTE – X

Cu participare :

PROCUROR – Y

GREFIER – Z

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpatul Ţ. R., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de furtul (art.208 C.p.) 208 alin.4 cod penal, art.86 alin.1 şi art.87 alin.1 din O.U.G.195/2002, cu aplicarea art.33 lit. a cod penal.

Dezbaterile au avut loc la termenul din data de 22.01.2009, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

INSTANŢA

– deliberând –

Constată că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Podu Turcului a fost trimis în judecată inculpatul Ţ. R. pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 al. 4 cod penal – art. 209 al. 1 lit. g cod penal, conducerea unui autovehicul fără a poseda permis de conducere prevăzută de art. 86 al. 1 din OUG 195/2002 şi conducerea unui autovehicul de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică în sânge peste limita legală prevăzută de art. 87 al. 1 din OUG 195/2002, cu aplicarea art. 33 lit. a din Codul penal.

În actul de sesizare al instanţei se arată că inculpatul a sustras autoturismul părţii vătămate pe care l-a condus pe drumul public fără a poseda permis de conducere şi având o îmbibaţie alcoolică în sânge peste limita legală.

Din examinarea probatoriilor administrate în cauză, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:

În ziua de 30.03.2008, organele de poliţie Podu Turcului au fost sesizate de o patrulă de jandarmi care executa patrularea pe raza comunei P. T., că a fost identificată o persoană de sex bărbătesc aflată sub influenţa băuturilor alcoolice, în timp ce se deplasa sinuos pe DN 11 A, la volanul unui autoturism marca Dacia cu numărul BC 66 DOR.

În împrejurarea arătată organele de poliţie s-au deplasat la faţa locului unde l-au identificat pe inculpat la volanul autoturismului aflat în şanţul de pe partea dreaptă a DN 11 A, pe direcţia de mers Bârlad-Adjud, fără a prezenta avarii.

În urma testării celui aflat la volan cu aparatul alcooltest, s-a obţinut un rezultat de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat. Condus fiind la Spitalul Polimed Podu Turcului, inculpatului i-au fost recoltate probe biologice, stabilindu-se că acesta prezenta o alcoolemie de 1,60 – 1,50 gr. ‰ alcool pur în sânge.

Pe timpul zilei de 29.03.2008, inculpatul Ţ. R. consumase băuturi alcoolice, continuând şi în seara aceleaşi zile până la miezul nopţii, în barurile de pe raza localităţii Podu Turcului. La întoarcere spre domiciliu, inculpatul Ţ. R. a pătruns în interiorul autoturismului descuiat marca Dacia 1310 cu numărul de înmatriculare BC 66 DOR, aparţinând părţii vătămate S. A., care era parcat pe strada Teiului în faţa blocului nr. 5 din localitatea Podu Turcului, găsind în torpedoul maşinii cheile de contact

Fiind în stare de ebrietate, inculpatul s-a deplasat la volanul autoturismului către barul de la Staţia PECO, situată în punctul Km 0, în scopul de a continua să consume băuturi alcoolice. După parcurgerea unei distanţe de aproximativ 50 m, inculpatul a întâlnit autoturismul jandarmeriei care se deplasa în sens opus şi vrând să-l ocolească, a virat către dreapta drumului, oprindu-se cu autoturismul în şanţ.

Pe timpul efectuării cercetărilor penale s-a constatat cp inculpatul nu posedă permis de conducere, iar condiţiile în care circula, cumulate cu acest aspect prezintă pericol pentru sănătatea, integritatea corporală, sănătatea şi viaţa celorlalţi participanţi la trafic.

Imediat comiterii faptelor, autoturismul folosit a fost restituit proprietarului care nu a avut pretenţii civile în cauză.

În drept, faptele inculpatului recunoscute şi probate constituie în materialitatea lor infracţiunile de furt de folosinţă şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de o persoană fără a poseda permis de conducere şi având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, prevăzută şi pedepsită de art. 208 al. 4 cod penal – 209 al. 1 lit. g din Codul penal, art. 86 al. 1 şi art. 87 al. 1 din OUG 195/2002, cu aplicarea art. 33 lit. a din Codul penal.

Pentru fiecare faptă inculpatului i se va aplica pedeapsa închisorii, iar la individualizarea juridică a pedepsei se va avea în vedere în temeiul art. 72 cod penal, gradul de pericol social al faptelor, împrejurările săvârşirii faptelor, persoana inculpaţilor care a recunoscut faptele, regretându-le şi care nu are antecedente penale.

Făcând aplicarea dispoziţiilor art. 74 lit. a, c Cod penal coroborat cu art. 76 lit. c, d Cod penal pedepsele aplicate vor fi sub minimum special.

Faptele fiind concurente în temeiul art. 33 lit. a – 34 lit. b cod penal cele trei pedepse se vor contopi şi se va aplica cea mai mare fără a fi spoită.

Apreciind că scopul pedepsei poate fi atins şi fără privare de libertate în temeiul art. 81 cod penal coroborat cu art. 82 al. 1 cod penal executarea pedepsei închisorii va fi suspendată pe termenul de încercare de 2 ani plus pedeapsa atrăgându-i-se atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării art. 83 cod penal.

Inculpatului i se vor aplica şi pedepsele accesorii prevăzute de art. 64 lit. a teza II cod penal – dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi art. 64 lit. b cod penal – dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

În temeiul art. 71 al. 5 cod penal executarea pedepselor accesorii va fi suspendată pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.

Cât priveşte latura civilă, instanţa reţine că bunul sustras părţii vătămate a fost restituit acesteia şi că partea vătămată nu se constituie parte civilă.

Inculpatul a avut pe parcursul judecăţii apărător desemnat din oficiu, astfel că în temeiul art. 189 cod procedură penală se va dispune plata din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul de Avocaţi Bacău a onorariului pentru avocat din oficiu.

În temeiul art. 191 cod procedură penală inculpatul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat, inclusiv onorariu apărător din oficiu şi cheltuieli ocazionate cu urmărirea penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

În temeiul art. 208 al. 4 – 209 al. 1 lit. g cod penal cu aplicarea art. 74 lit. a, c cod penal coroborat cu art. 76 lit. c cod penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat condamnă pe inculpatul Ţ. R., fiul lui – şi -, născut la data de – , în comuna P. T., judeţul Bacău cetăţean român, domiciliat în comuna P.T., satul P.T., judeţul, studii 8 clase, fără ocupaţie, stagiu militar neîndeplinit, necăsătorit, fără antecedente penale, CNP – , la 1(un)an şi 6(şase)luni închisoare.

În temeiul art. 86 al. 1 din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art. 74 lit. a, c cod penal coroborat cu art. 76 lit. d cod penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu poseda permis de conducere, condamnă pe acelaşi inculpat, la 6(şase)luni închisoare.

În temeiul art. 87 al. 1 din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art. 74 lit. a, c cod penal, coroborat cu art. 76 lit. d cod penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 8,80 g/l alcool pur în sânge, condamnă pe acelaşi inculpat la 6(şase)luni închisoare.

În temeiul art. 33 lit. a – 34 lit. b cod penal contopeşte cele trei pedepse şi o aplică pe cea mai grea de 1(un)an şi 6(şase)luni închisoare.

În temeiul art. 81 cod penal coroborat cu art. 82 (1) cod penal suspendă condiţionat executarea pedepsei închisorii pe termenul de încercare de 3(trei)ani şi 6(şase)luni şi atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării art. 83 cod penal.

Interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza II cod penal şi art. 64 lit. b cod penal în condiţiile art. 71 cod penal.

În temeiul art. 71 al. 5 cod penal suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.

Constată recuperat prejudiciul cauzat părţii vătămate S. A. V. prin restituirea bunului sustras şi ia act că acesta nu se constituie parte civilă.

Dispune plata din fondurile Ministerului Justiţiei către baroul de Avocaţi Bacău a sumei de 200 lei reprezentând onorariu apărător din oficiu.

În temeiul art. 191 cod procedură penală obligă inculpatul la 300 lei cheltuieli judiciare către stat inclusiv onorariu apărător din oficiu.

Cu apel în 10 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică azi 29 ianuarie 2009.

PREŞEDINTE, GREFIER,

Red. X

Tehnored. Y.

Ex. 2

18.02./27.02.2009

Tags:

Furtul calificat

Tip speţă: sentinta penala

Titlu: furt calificat

Data speţă: 13.09.2010

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buhuşi, nr. 861/P/15.12.2009 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului L.V. pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzut de art. 208 al. 1-209 al.1, lit. g, i Cod penal cu aplicarea art. 99 al. 3 Cod penal.

S-a reţinut în sarcina inculpatului că în noaptea de 22/23.09.2009 prin efracţie a pătruns în locuinţa părţii vătămate M. L. de unde a sustras mai multe bunuri.

În cauză s-au audiat părţile şi martorii.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

În noaptea de 22/23.09.2009, învinuitul L. V. se afla în vizită la numitul B. C. A., pe strada T. V., bl. 52. În cursul nopţii, în jurul orelor 2300, a ieşit singur din locuinţa acestuia şi profitând de întunericul de pe palierul etajului 2 al blocului, a forţat lacătul ce asigura uşa de acces în locuinţa părţii vătămate M. L., apoi a intrat în interior de unde a sustras mai multe bunuri, printre care un D.V.D şi două boxe. Bunurile au fost ascunse în aproprierea blocului, în spatele unui gard.

A doua zi, inculpatul L. V. a transportat bunurile sustrase în comuna B., judeţul N. cu autoturismul condus de către D. A., unde le-a valorificat.

Aparatul D.V.D a fost oferit spre vânzare numitului O.C., fără a-i spune acestuia că bunul provine din săvârşirea unei fapte penale, care neavând bani i-a oferit la schimb o bicicletă, schimb acceptat de către învinuit.

Boxele au fost vândute de către învinuit numitului H. C. cu suma de 200 lei, preţ care urma să fie plătit peste câteva zile.

În timpul cercetărilor penale, aparatul D.V.D şi boxele au fost recuperate şi predate părţii vătămate pe bază de dovadă.

Partea vătămată M. L. se constituie parte civilă cu suma de 170lei.

O. C. nu s-a constituit parte civilă întrucât inculpatul i-a restituit bicicleta.

Inculpatul a avut o poziţie sinceră pe parcursul urmăririi penale şi la instanţă.

Fapta inculpatului întruneşte în drept elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 al.1-209 al.1, lit. g, i Cod penal şi este probată cu sesizarea şi declaraţiile părţii civile, procesul verbal de cercetare la locul faptei, dovezile de predare primire a bunurilor sustrase, declaraţiile martorilor din lucrări coroborate cu declaraţiile inculpatului.

La individualizarea judiciară a infracţiunii, instanţa va avea în vedere poziţia inculpatului la urmărirea penală şi instanţă dar şi împrejurarea că este minor, are antecedente penale şi este fără ocupaţie.

Astfel inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 luni închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei prin sentinţa penală 34/2010 a Judecătoriei Buhuşi pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Prin sentinţa penală 46/2010, acelaşi inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu şi furt calificat.

De asemenea prin sentinţa penală 95/2010 a Judecătoriei Buhuşi, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pentru săvârşirea unei infracţiuni de furt calificat.

Faptele de mai sus sunt concurente cu fapta dedusă judecăţii.

Referatul de evaluare efectuat în cauză a concluzionat că inculpatul prezintă un autocontrol scăzut şi manifestă deschidere către influenţa negativă a anturajului frecventat.

Familia nu posedă autoritatea şi puterea necesară pentru a asigura corectarea comportamentului său. Numai aplicarea unei sancţiunii îl poate determina să conştientizeze că încălcarea normelor sociale şi juridice se poate răsfrânge asupra libertăţii personale.

În cauză, instanţa va aplica dispoziţiile art. 99 al. 3 Cod penal, 109 Cod penal, inculpatul fiind minor şi ale art. 74 lit. c şi 76 lit. d Cod penal.

Instanţa apreciază, că scopul preventiv educativ al pedepsei poate fi atins fără executare în regim de detenţie.

Instanţa urmează să anuleze suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 3 luni , 6 luni şi 6 luni închisoare aplicate prin sentinţele penale 34/2010, 46/2010 şi 95/2010 ale Judecătoriei Buhuşi, în temeiul art. 85 Cod penal.

În temeiul art. 33 lit. a, 34 lit. b Cod penal şi 36 al. 1 Cod penal va contopi pedepsele de mai sus cu pedeapsa aplicată în cauză, la care va adăuga un spor de pedeapsă.

Faţă de circumstanţele reale şi cele personale ale inculpatului, instanţa va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei în temeiul art. 81 Cod penal.

Va stabili termenul de încercare conform art. 110 Cod penal şi va atrage atenţia asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal.

Având în vedere jurisprudenţa CEDO (cauza Sabou Pârcălab contra României şi Hrist contra Marii Britanii), va interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, teza aIIa b, Cod penal pe durată şi în condiţiile art. 71 al. 2 Cod penal.

În temeiul art. 71 al. 5 Cod penal va suspenda pedeapsa accesorie aplicată în cauză.

În temeiul art. 14, 346 Cod procedură penală, 998 şi 1000 al.2 Cod civil, va obliga inculpatul în solidar cu părţile responsabil civilmente la plata despăgubirilor civile către partea vătămată M. L., conform declaraţiei date la instanţă.

Va dispune plata din fondurile MJLC a onorariului pentru apărător oficiu la urmărirea penală şi instanţă.

Tags:

Furtul calificat

Tip speţă: sentinta civila

Titlu: furt calificat

Data speţă: 14.10.2010

Prin cererea înregistrată la data de 14.01.2008 sub nr. 30/199/2008 pe rolul Judecătoriei Buhuşi, reclamantul A. V. a solicitat ca pârâtul B. D. să fie obligat sa-i lase in deplina proprietate si liniştita posesie suprafaţa de teren în lungime de 309 mp, inclusa in contractul de vanzare-cumparare nr.1547/21.10.1996, graniţuirea celor doua proprietăţi, cu obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că a dobândit prin vânzare-cumpărare suprafata de 1600 mp teren situat in intravilanul orasului Buhusi, suprafaţa ce include si terenul in litigiu. In acelaşi timp, paratul a devenit proprietarul suprafetei de 3600 mp teren, insa modalitatea in care a fost realizata documentaţia cadastrala nu corespunde realitatii, astfel incat, in prezent, nu coincide cu amplasamentul mentionat in contractul de vanzare-cumparare. Reclamantul precizeaza faptul ca ocuparea s-a realizat prin edificarea unui gard despartitor intre cele doua proprietati, desi, conform contractelor de vanzare-cumparare partile nu sunt vecini.

In drept, actiunea a fost intemeiata pe dispozitiile art.480 C.civ.

În dovedire au solicitat proba cu înscrisuri, martori, interogatoriu, expertiza.

O dată cu acţiunea au fost anexate copie după decizia civila nr.481/09.05.2003, pronuntata in dosarul nr.4110/2003 al Tribunalului Bacau, certificat de atestare fiscala emis pe numele reclamantului, copie dupa suplimentul de expertiza tehnica, efectuata in dosarul nr.2230/1998 al Judecatoriei Buhusi contract de vanzare-cumparare nr.1547/21.10.1996, copie a sentintei civile nr.1354/5.11.1999 pronuntata in dosarul nr.2230/1998 al Judecatoriei Buhusi, iar, ulterior, reclamantul a depus in copie: adeverinta nr.40/P/2008 emisa de catre Parchetul de pe langa Judecatoria Buhusi (fila 31), adresa nr.15034/21.11.2007, emisa de OCPI Bacau (fila 32),copie dupa registrul agricol (fila 33), adresa nr.3222/29.04.1995 a Comisiei Locale Buhusi de aplicare a Legii nr.18/1991 (fila 34), adresa nr.1033/25.05.1999 a Oficiului de cadastru Bacau (fila 35), planuri de situatie (filele 36-38).

Acţiunea a fost legal timbrată.

Părţile au fost legal citate. Pârâtul a depus la dosar note de probatoriu (fila 46), prin care invedereaza instantei faptul ca reclamantul este proprietarul unei suprafete de 1600 m2 teren situat in Buhusi, tarla 24, parcela 481/1/1, suprafata pe care a dobandit-o prin cumparare de la moştenitorul lui D. M..

Aceasta din urma dobandise terenul in baza legii nr. 18/1991 (titlu de proprietate nr. 29608/15.05.1995, emis pe numele moştenitoarelor defunctei A. F. respectiv, D. M. şi H. E.).

Prin sentinta civila nr. 807/30.08.2002 a Judecatoriei Buhusi, ramasa definitiva şi irevocabila,s-a constatat nulitatea absoluta a titlului de proprietate nr.29608/15.08.2002,adica s-a desfiintat retroactiv actul de proprietate al autorilor reclamantului.

Paratul este proprietarul unei suprafete totale de 3600 m2, formata din doua parcele a cate 1800 m (parcela 481/3 din tarla 24 si parcela 481/4 din tarla 24), suprafata ce a fost dobandita in urma unor vanzari-cumparari succesive.

Astfel, parcela 481/3 a apartinut numitei S. E. (titlu de proprietate nr. 28801/15.11.1993), iar parcela 481/4 numitei S. E. (titlu de proprietate nr. 29034/20.11.1994). Ambele parcele au fost cumparate initial de C. V. şi T.V. (in calitate de coproprietari), prin contractele de vanzare-cumparare autentificate sub nr. 26631/12.12.1994 si 26630/12.12.1994 la fostul Notariat de Stat Bacau.

Ulterior, C. V. sj T. V. (impreuna cu sotiile lor) au vandut terenurile numitei L. M. (contract de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 977/27.05.1997 la B.N.P. Buhusi).

In cele din urma, parcelele 481/3 şi 481/4 din tarlaua 24 au fost cumparate de paratul B. D. (contract de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 418/22.02.1999 la B.N.P. Buhusi). Ulterior, acesta a intocmit şi documentatia cadastrala si a intabulat dreptul de proprietate (incheiere nr. 2006/31.07.2006 a O.C.P.I.Buhusi).

Depune alaturat copii dupa: înscrisuri.

În cauză a fost administrata proba cu înscrisuri si proba cu expertiză tehnică, (filele 120-127 si 153-154); reclamantul nu a mai insistat in administrarea probei cu interogatoriu si a celei cu martori, încuviinţate prin încheierea de şedinţă din data de 19.06.2008.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc la termenul din 07.10.2010, pronunţarea în cauză fiind amânată pentru data de 14.10.2010, pentru ca părţile să depună concluzii scrise.

Din actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarele:

Reclamantul a cumpărat suprafaţa de 1600 mp teren, individualizată în parcela 481/1/1, tarlaua 24, prin contractul de vânzare-cumpărare nr.1547/21.10.1990, încheiat cu numitul D. V. I. G., care a dobândit anterior terenul prin donaţie (contractul nr.49509/1995, fila11) de la autoarea sa D. M., iar aceasta, la rândul său, l-a obţinut prin reconstituire (TP nr.29608/1995, fila 47) după def.A. F..

Prin sentinţa civilă nr.807/2002 a Judecătoriei Buhuşi (definitivă la data de 25.07.2002, filele 48-49) s-a constatat nulitatea absolută a TP nr.29608/1995, emis pe numele D. M. şi H. E.. Conform constatărilor expertului D., exprimate în capitolul 2 al raportului de expertiză, în ceea ce priveşte istoricul parcelei nr.481( fila122 dosar), din informaţiile obţinute de la Primaria Buhusi, prin compartimentul cadastru (respective,copia dupa planul cadastral cu privire la parcela 481 si dupa evidenta suprafetelor de teren si a T.P. din aceeasi parcela) rezultă urmatoarele :

– conform planului parcelar, parcela cu nr. topografic 481/1/1 nu figureaza in evidente ;

– nu s-a prezentat un plan in detaliu cu privire la punerea in posesie in sensul ca nu se cunoste distanţa fata de canalul HC 469 ( zona de protectie a canalului ) de la care s-au efectuat punerile in posesie in parcela 481 si nu se cunoaşte nici distanta de la drumul national de la care s-au efectuat punerile in posesie catre sud ( calea ferata ) ;

– in baza evidentei informatice a T.P. din parcela 481 .la rubrica mentiuni a T.P. 29608 – A. F. este inscris ‘anulat sent. civ. nr 507/2002 ; recuperat! ‘

– conform acelorasi mentiuni mai sunt anulate si alte T.P. cum ar fi : T.P. 29434 – P.E. – parcela 481/1/3 ( 2800 m.p.), T.P. 29437 – B. V. – parcela 481/1 ( 4500 m.p. ), T.P. 29696 – S. .E. – parcela 481/3 ( 1800 m.p.);

– conform evidentei informatice a T.P. din parcela 481 exista trei amplasamente ce au acelasi nr. topografic 481 /3 si anume :

-T.P. 28801 -p 481/3 = 1800 m.p.-S.E.

T.P. 29181 – p 481/3 = 2500 m.p. – def A. Gh D.

T.P. 29696 – p 481/3 = 1800 m.p. – S.E. ( anulat, T.P. dublu

-desi parcelele 481/1/3 – P.E. ,481/1- def B. V. si 481/1/1 – def A. F. sunt anulate, in cuprinsul planului parcelar pus la dispozitie de catre Primaria Bui este radiata doar parcela 481/1/1 , celelalte doua (481/1 si 481/1/3 ) ramanad inscrise pe plan .

Avand in vedere toate aceste aspecte, instanţa va a aprecia cu privire la admisibilitatea acţiunii, raportat la situaţia actuală a amplasării terenurilor, aşa cum reiese din varianta nr.1 din raportul de expertiză D. a amplasării terenurilor în zonă, variantă în care nu apar terenurile pentru care titlurile de proprietate au fost deja anulate.

Astfel, în anexa 1(fila 124 dosar) se observă că parcelele sunt trecute în ordinea firească a numerotării lor( lângă parcela 481 –fosta proprietate a lui A. I. este trecuta parcela 481/2 –a lui A.M.- şi nu cea cu nr.481/1, a numitei B. V., care a fost desfiinţat. Urmează, în ordine firească, parcela 481/3 (A. D.), care este vecinul din partea de est a pârâtului. Instanţa observă că aceeaşi ordine este regăsită şi în procesele-verbale de punere în posesie de la filele 138-140 dosar, ceea ce dovedeşte faptul că pârâtul B. stăpâneşte aceeaşi suprafaţă de teren pe care o stapâneau şi cei de la care acesta a cumpărat terenul, respectiv, S.E.şi S. E..

Potrivit definiţiei unanim acceptate, acţiunea în revendicare este acţiunea proprietarului neposesor, împotriva posesorului neproprietar. Ori, din cele ce preced rezultă că reclamantul, deşi are contractul de vânzare- cumpărare neanulat, titlul originar care a stat la baza întocmirii acestuia, respectiv, sentinţa civilă nr.807/2002 a Judecătoriei Buhuşi, a fost desfiinţat; astfel,obiectul contractului nu mai există, după cum rezultă şi din evidenţa informatizată a TP, din cadrul Primăriei Buhuşi, iar, pentru aceste motive, reclamantul nu poate fi considerat proprietar, la momentul introducerii acţiunii.

În ipoteza în care într-o acţiune în revendicare ambele părţi deţin titluri de proprietate pentru bunul litigios (titluri de proprietate lato sensu, iar nu titluri emise în baza L18/1991), instanţa trebuie să compare aceste titluri, urmând a da eficienţă celui mai preferabil. Atfel, instanţa constată că titlul reclamantului provine la la un autor al cărui drept de proprietate a fost anulat, în timp ce acela al pârâtului provine de la un proprietar al carui titlu nu a fost pus la îndoială (contractul de vânzare-cumpărare nr.418/22.02.1999).

Comparând titlurile de proprietate ale părţilor, în cazul în care ambele provin de la acelaşi autor (în speţă, statul), instanţa observă că are prioritate cel care intabuleaza primul dreptul său, adică pârâtul (C.F.nr.2468/N, cu nr.cadastral 1680, conform încheierii din data de 13.10.2005- fila 38). Chiar dacă nu s-ar lua în considerare intabularea, analizând date la care au fost emise titlurile de proprietate ce au stat la baza înstrăinărilor succesive, se observă că titlurile de proprietate ale numitelor S. E. (fila 50), din 15.11.1993 şi cel al lui S.E.(fila 53), din 20.11.1994, care au vândut, pe rand, numiţilor C. V. şi Ţ. V. (filele 52 şi 55), care au vândut, în continuare lui L. M. (fila 56), de la care a cumpărat pârâtul B. (fila 57), sunt anterioare celui emis pe numele D. M. şi H. E. ( 15.08.1995, fila 47).

Pentru motivele expuse, instanţa urmează să respingă acţiunea având ca obiect revendicare, ca fiind nefondată.

Având în vedere soluţia dată pimului capăt de cerere, instanţa va respinge şi capătul de cerere accesoriu privind grăniţuirea, neexistând vreun temei pentru admiterea acesteia.

În baza art.274 al.1 C.pr.civ. care stipulează faptul că „partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”, va obliga reclamantul să achite pârâtului suma de 1000 lei, reprezentând onorariu avocat.

Tags:

Furtul calificat

Tip speţă: sentinta penala

Titlu: furt calificat şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere

Data speţă: 20.12.2010

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buhuşi, nr. 575/P/23.09.2010 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului A. C. pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, prevăzute de art. 208 al. 4, 209 al. 1 lit. e, g Cod penal şi respectiv art. 86 al. 1 din OUG 195/2002 republicată cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.

S-a reţinut în sarcina inculpatului că în noaptea de 12/12.07.2009 a luat autoturismul marca w, cu nr. de înmatriculare xxx din loc public, de pe strada A. R. din municipiul B., cu scopul de a-l folosi pe nedrept după care l-a condus pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere, fiind depistat de organele de poliţie după ce a încercat să se sustragă de la primele verificări, fiind necesare pentru oprire, semnalele acustice şi sonore.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Inculpatul A. C. era, la data săvârşirii faptelor, angajat ca muncitor la S.C. S.S.R.L B. şi se afla cazat împreună cu alţi colegi, în municipiul B., judeţul B., în clădirea unei foste patiserii de pe strada A.R..

La data de 12.07.2010, în clădire, în cameră cu înculpatul a fost cazată şi partea vătămată N. L. P. care urma să susţină în zilele următoare probe de lucru în vederea angajării la firmă. N. L. P. domiciliază în oraşul D., judeţul B. şi s-a deplasat în municipiul B. cu autoturismul proprietate personală, marca w cu nr. de înmatriculare xxx, pe care l-a parcat pe strada A. R., în aproprierea locului de cazare.

În seara zilei de 12.07.2010 învinuitul şi N. L. P. au consumat băuturi alcoolice, după care acesta din urmă, fiind mai obosit, s-a culcat şi a lăsat cheile de la autoturism pe noptiera de lângă pat.

Învinuitul a profitat şi a sustras cheile, după care a plecat cu autoturismul să se plimbe, cu toate că nu poseda permis de conducere auto. A condus autoturismul până în oraşul B., pe raza căruia a fost depistat de organele de poliţie.

În momentul în care s-au apropriat de autoturism pentru a face verificări, autoturismul a demarat în viteză, fiind necesară urmărirea acestuia cu autovehiculul poliţiei şi folosirea semnalelor sonore şi acustice din dotare. Autoturismul w a fost oprit pe strada 1 Mai din oraşul B..

Procedându-se la primele verificări, a fost identificat conducătorul auto în persoana inculpatului A. C. care a declarat că nu posedă permis de conducere, iar autoturismul marca w cu nr. de înmatriculare xxx aparţine unui coleg de serviciu. A mai precizat că a luat autoturismul fără ştirea colegului său, cu intenţia de a se plimba, urmând să alimenteze cu combustibil la staţia Petrom din oraşul B. şi să-l ducă la locul din care a plecat iniţial.

Prin adresa nr. 224038/30.07.2010, Serviciul Rutier din cadrul IPJ Bacău confirmă că inculpatul A. C. nu figurează în baza de date ca titular al permisului de conducere auto.

Autoturismul a fost recuperat de partea vătămată care nu se constituie parte civilă în cauză.

Inculpatul a recunoscut faptele săvârşite.

Faptele inculpatului deşi recunoscute de acesta sunt probate cu procesul verbal de constatare a infracţiunii, adresa 224038/2010 a IPJ Bacău, declaraţiile martorului A. D., coroborate cu declaraţiile inculpatului şi întrunesc în drept elementele constitutive ale infracţiunilor de furt calificat şi conducere pe drumuri publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, prevăzute de art. 208 al. 4 – 209 al. 1 lit. e, g Cod penal şi art. 86 al. 1 din OUG 195/2002 republicată.

La individualizarea judiciară a pedepselor, instanţa va avea în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor (gradul de pericol social al infracţiunilor, împrejurările comiterii lor) dar şi persoana inculpatului care este infractor primar şi a avut o poziţie sinceră şi este salariat.

Faţă de circumstanţele reale şi cele personale ale inculpatului, instanţa apreciază că scopul preventiv educativ al pedepsei de executat poate fi atins fără privare de libertate.

În cauză se vor aplica circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a, c şi 76 lit. c şi d Cod penal şi ale art. 33 lit. a şi 34 lit. b Cod penal, faptele fiind concurente.

Urmează ca instanţa să dispună suspendarea condiţionată a executării pedepsei în temeiul art. 81 Cod penal.

Va stabili termenul de încercare potrivit art. 82 Cod penal şi va atrage atenţia asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal.

Va interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, b Cod penal pe durată şi în condiţiile art. 71 al. 2 Cod penal, pedeapsa închisorii nefiind compatibilă cu dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi cu dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

În temeiul art. 71 al. 5 Cod penal va suspenda pedeapsa accesorie aplicată inculpatului.

În temeiul art. 14, 346 Cod procedură penală şi 998 Cod civil va constata că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză, prejudiciul fiind recuperat.

Va dispune plata din fondurile MJLC a onorariului pentru apărător oficiu la instanţă, pentru inculpat.

Red. PA.

Tags:

Furtul calificat

Tip speţă: sentinta penala

Titlu: furt calificat

Data speţă: 06.09.2010

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buhuşi, nr. 348/P/03.11.2009 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului L. V. C. şi B. C. A. pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. a,g,i Cod penal cu aplicarea art. 75 lit. a şi 37 lit. a Cod penal pentru inculpatul L.V. C. şi cu aplicarea art. 99 al. 2 Cod penal pentru inculpatul B. C. A..

S-a reţinut în sarcina inculpaţilor că în noaptea de 17/18.04.2009 cei doi inculpaţi au pătruns prin folosirea unei chei mincinoase, în boxa părţii vătămate N. E. , de unde au sustras mai multe bunuri.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

În noaptea de 17/18.04.2010, ora 2300 cei doi inculpaţi s-au înţeles să sustragă bunuri din boxa părţii vătămate N. E..

Inculpatul B. C. A. a descuiat uşa boxei cu o cheie şi împreună cu inculpatul L.V. C. au intrat în interior de unde au sustras o bicicletă, un covor, un sac de jucării şi un motoscuter pentru copii cu încărcător.

Covorul l-au vândut cu 20 lei numitei B. M. iar celelalte bunuri le-au ascuns într-o cameră nelocuită de la etajul IV al blocului unde locuieşte inculpatul B. C. .A..

Bunurile ascunse au fost găsite de numita B. A. şi predate părţii vătămate. Cumpărătorul a predat bunul cumpărat şi nu s-a constituit parte civilă.

Prejudiciul cauzat părţii vătămate este de 1300 lei, sumă cu care aceasta nu se mai constituie parte civilă, întrucât a recuperat prejudiciul.

La urmărirea penală inculpaţii au recunoscut fapta săvârşită şi au arătat modul în care au acţionat, inculpatul minor fiind asistat şi de un reprezentant al Autorităţii Tutelare.

La instanţă inculpaţii au avut o poziţie nesinceră, ulterior inculpatul L. V. C. a declarat că recunoaşte fapta, dar că a săvârşit-o singur, această susţinere urmând a fi înlăturată ca nesinceră întrucât inculpatul nu putea sustrage bunurile singur, având în vedere cantitatea acestora.

Martorul S.G.a declarat că inculpatul B. C.A. a recunoscut fapta săvârşită.

Din probatoriul administrat în cauză rezultă vinovăţia inculpaţilor.

Fapta inculpaţilor întruneşte în drept elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat prevăzut de art. 208 al. 1-209 al. 1 lit. a,g,i Cod penal şi este dovedită cu sesizarea şi declaraţiile părţii vătămate, procesul verbal de cercetare la locul faptei, planşele fotografice, declaraţiile martorilor din lucrări, dovezile de predare-primire a bunurilor.

La individualizarea juridică a pedepsei ce se v-a aplica inculpatului L. V. C., instanţa v-a avea în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de art. 72 Cod penal, cuantumul prejudiciului dar şi persoana inculpatului care este fără ocupaţie, este predispus la săvârşirea de fapta penale şi este recidivist, instanţa urmând să dispună schimbarea încadrării juridice şi reţinerea stării de recidivă prevăzută de art. 37 lit. b Cod penal în loc de cea prevăzută de art. 37 lit. a Cod penal.

Starea de recidivă postexecutorie rezultă din aceea că prin sentinţa penală 205/15.10.2007 a Judecătoriei B., inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare fiind arestat la 24 ianuarie 2006 şi eliberat la 15.04.2008, cu un rest rămas neexecutat de 283 de zile închisoare.

Fapta dedusă judecăţii a fost săvârşită după expirarea duratei pedepsei.

Faţă de acest inculpat, instanţa va aplica şi dispoziţiile art. 75 lit. c Cod penal, fapta fiind săvârşită împreună cu un minor dar şi dispoziţiile art. 74 lit. c şi 76 lit. c Cod penal.

Coroborând gradul de pericol social al infracţiunii cu finalitatea aplicării sancţiunii penale, instanţa apreciază că modalitatea de individualizare a pedepsei este privarea de libertate.

Urmează ca instanţa să repună în individualitate pedeapsa de 1 an închisoare, aplicată prin sentinţa penală 59/2009 a Judecătoriei Buhuşi, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 208 al.1- 209 al. 1 lit. a,g,i Cod penal cu aplicarea art. 75 lit. c, art. 37 lit. a, 74 lit. c şi 76 lit. c Cod penal.

Va repune în individualitate pedeapsa de 2 ani şi 10 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală 46/2010 a Judecătoriei Buhuşi, în pedepsele de 2 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 208 al. 1, 209 al.1 lit. a,g,i Cod penal, cu aplicarea art. 75 lit. c, 37 lit. a, 74 lit. c şi 76 lit. c Cod penal şi respectiv art. 192 al. 2 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a, 75 lit. c , 74 lit.c şi 76 lit. c Cod penal.

Va înlătura sporul de 4 luni închisoare.

În temeiul art. 33 lit. a, 34 lit. b Cod penal şi 36 al.1 Cod penal, va contopi pedepsele de mai sus cu pedeapsa aplicată în cauză în pedeapsa cea mai grea la care va adăuga un spor de pedeapsă.

În temeiul art. 71 al. 2 Cod penal şi în lumina jurisprudenţei CEDO,( cauza Hrist împotriva M. Britanii şi Sabou Pârcălab împotriva României), instanţa va interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II a Cod penal.

În temeiul art. 36 al. 3 Cod penal va computa din pedeapsa de executat, durata neexecutată de la 27.11.2009 la zi.

Va anula formele de executare emise în baza c sentinţei penale 59/2009 şi 46/2010, respectiv mandatul nr. 59/2009 şi 46/2010 emise de Judecătoria Buhuşi şi va dispune emiterea unui nou mandat.

În ceea ce priveşte pe inculpatul B. C. A., instanţa reţine că este minor, fără ocupaţie, are numeroase condamnări şi este predispus la săvârşirea de fapte penale, în prezent fiind arestat preventiv în altă cauză.

Astfel inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală 95/2010 a Judecătoriei Buhuşi la 6 luni închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, prin sentinţa penală 104/2010 a Judecătoriei Buhuşi la 1 an închisoare cu art. 81 Cod penal, prin sentinţa penală 46/2010 a Judecătoriei Buhuşi la 4 luni închisoare iar prin sentinţa penală 59/2010 a Judecătoriei Buhuşi a fost condamnat la 1 an şi 6 luni închisoare cu suspendarea condiţionată executării pedepsei.

Referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bacău a concluzionat că minorul are o situaţie materială precară, a comis fapte penale de la vârstă fragedă, este analfabet, iar familia acestuia nu prezintă garanţii morale şi financiare pentru reintegrarea lui în societate.

Instanţa apreciază că o măsură educativă ar contribui la reeducarea minorului.

Faţă de cele ce preced, instanţa în temeiul art. 101 lit. c Cod penal, 104 şi 106 Cod penal va dispune internarea inculpatului minor într-un centru de reeducare.

Va dispune trimiterea de îndată întru-un centru de reeducare.

Va constata că inculpatul este arestat preventiv în altă cauză.

În temeiul art. 14, 346 Cod procedură penală, 998, 1000 al. 2 şi 1003 Cod civil va constata că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Va dispune plata din fondurile MJLC a onorariului pentru apărător din oficiu la instanţă, pentru inculpat.

Tags:

Furtul calificat

Tip speţă: sentinta penală 117

Titlu: furt calificat

Data speţă: 16.09.2010

Prin rechizitoriul nr. 883/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buhuşi s-a pus în mişcare acţiunea penală şi s-a dispus trimiterea în judecată a următorilor inculpaţi:

-L.V., cercetat pentru savarsirea infractiunii de furt calificat, fapta prev. si ped. de art.208 al.1-209 al.1 it.a, e, g, i C.pen. cu aplicarea art.41 al.2 C.pen. raportat la art.99 al.3 C.pen.;

-L. V.-C. cercetat pentru savarsirea infractiunii de furt calificat, prev. de art. 208 al.1-209 al.1 lit.a, e, g, i C.pen. cu aplicarea art.41 al.2 C.pen. sj art.75 lit.c C.pen. raportat la art.37 lit.a C.pen.

În actul de sesizare a instanţei s-au reţinut următoarele:.

În seara de 03.10.2009, dupa lasarea întunericului, inculpatul L.V. a mers la blocul nr.52 de pe strada T. V. din localitate, unde s-a întalnit cu inculpatul L.V.-C., care i-a propus sa mearga împreuna la o casa nelocuita de pe strada 8 Martie şi sa sustraga bunuri. Dupa ce s-au înteles in ceea ce priveste realizarea infractiunii propuse, cei doi au sustras de la parterul blocului mai sus mentionat doua carucioare depozitate în casa scarii, dupa care s-au deplasat pe strada 8 Martie, au escaladat gardul în curtea imobilului cu nr.15 şi, din locuinta care nu era asigurata, au sustras o usa din lemn masiv si o canapea. In timp ce se deplasau spre domiciliu cu bunurile aflate în posesia lor, transportate pe cele doua carucioare, cei doi au fost surprinsj de organele MAI.

Prin savarsirea infractiunilor, inculpaţii au cauzat un prejudiciu în suma de 1.400 lei, care a fost recuperat în totalitate prin restituirea bunurilor catre partile vatamate.

Părţile au fost legal citate. În instanţă s-au prezentat inculpaţii L.V.-C., arestat in alta cauza, asistat de avocat din oficiu B. M., şi L.V. ( doar la termenul din data de 17.05.2010) asistat, respectiv, reprezentat de avocat din oficiu M. S..

Inculpatul L.V.-C. a fost audiat in cauza (fila 21 dosar), recunoscand savarsirea faptei. L.V. nu a putut fi audiat la termenul din data de 17.05.2010, intrucat nu avea documentele de identitate asupra sa. I s-a pus in vedere sa se prezinte in instanta in vederea audierii la termenul urmator, insa acesta nu s-a prezentat.

Inculpatii nu au solicitat administrarea de probe noi in cauza.

Instanţa a dispus audierea martorilor din lucrări A. D. (fila 22 dosar) si B. C. (fila 101 dosar). De asemenea, a dispus întocmirea unui referat de evaluare de către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bacău (filele 59-62 dosar instanţă).

Partea vatamata P. C., audiata, s-a constituit parte civila cu suma de 1000 lei, reprezentand daune morale (fila 82 dosar). Dezbaterile asupra fondului au avut loc la data de 06.09.2010, când s-a pus in discutie schimbarea incadrarii juridice a faptei, in ceea ce-l priveste pe inculpatul L.V.-C. , din infracţiunea prev de art 208 al.1-209 al.1 lit.a,e,g,i , cu aplicarea art.41 al.2 C.pen şi art.75 lit.c C.pen.,raportat la art.37 lit.a C.pen. în infracţiunea prev. de art 208 al.1-209 al.1 lit.a,e,g,i cu aplicarea art.41 al.2 C.pen şi art.75 lit.c C.pen.,raportat la art.37 lit.b C.pen.

Pronunţarea în cauză a fost amânată pentru 13.09.2010, ulterior pentru data de 16.09.2010.

Din actele şi lucrările dosarului, analizând probatoriul administrat in cauză în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, instanţa reţine următoarele:

La data de 03.10.2009, dupa lasarea întunericului, inculpatul L.V., minor la data savarsirii faptei, s-a întalnit cu inculpatul L.V.-C., care i-a propus sa mearga împreuna o casa nelocuita de pe strada 8 Martie şi sa sustraga bunuri. Dupa ce s-au înteles, cei doi au sustras de la parterul blocului mai sus mentionat doua carucioare depozitate în casa scarii,apartinand partilor vatamate B.I. si U.E., dupa care s-au deplasat pe strada 8 Martie, au escaladat gardul în curtea imobilului cu nr.15 şi, din locuinta care nu era asigurata, au sustras o usa din lemn masiv, pe care au transportat-o la locuinta lui B. C. situat pe str.T. V.. Ulterior, cei doi inculpaţi s-au întors la imobilul de pe strada 8 martie si au sustras o canapea. In timp ce încercau sa mute canapeaua peste gard, pentru a fi aşezată pe cele doua cărucioare, inculpaţii au fost surprinşi de organele MAI.

Vinovăţia inculpaţilor, sub forma intenţiei directe, este probată cu procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante (f.6-7 DUP), cu dovezile de restituire a bunurilor sustrase (f.9-12 DUP), cu declaraţiile martorilor din lucrări A. D. si B. C., date atat la urmărirea penală, cat şi în faţa instanţei ( f.16, 17 DUP, f. 22, f.101 dosar instanţă), cu declaraţiile inculpaţilor L.V.-C.şi L.V. date la urmărirea penală şi în faţa instanţei, declaraţii în care aceştia au recunoscut săvârşirea faptei astfel cum a fost reţinută de către instanţă (f. 20-21, 24-25, 28,31-32 DUP, f. 21 dosar instanţă).

Instanta constata ca inculpatul L. V., minor la data savarsirii faptei, a fost trimis in judecata dupa implinirea varstei de 18 ani, in aceste conditii nefiind aplicabile dispozitiile procedurale referitoare la judecarea cauzelor cu minori.

În drept, faptele inculpaţilor L.V. si L.V.-C. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat, prev. de art.208 al.1-209 al.1 lit.a,e, g, i C.pen. cu aplicarea art.41 al.2 C.pen., cu aplicarea dispozitiilor prevazute la minoritate (art.99 al.3 C.pen.) pentru L.V., respectiv, cele referitoare la recidiva postexecutorie (art.37 lit.b C.pen.) si comiterea faptei impreuna cu un minor (art.75 lit.c C.pen.) pentru L.V.-C..

1. Analizand cazierul judiciar al inculpatului L. V.-C., instanta constata ca fapta a fost savarsita in conditiile prevazute de art.37 lit.b, ale carui prevederi urmeaza sa le aiba in vedere la individualizarea şi dozarea pedepsei ce va fi aplicata acestuia. De asemenea, se vor avea în vedere criteriile prev. de art. 72 C.P., respectiv prevederile părţii generale a codului penal; limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator; gradul de pericol social mediu al faptelor în modalitatea concretă de săvârşire( in timpul noptii, prin escaladare, impreuna cu un minor), de persoana inculpatului (având în vedere că are antecedente penale, suferind mai multe condamnari pentru infracţiuni de acelaşi tip). Pe baza acestor considerente, instanţa apreciază că scopul general al pedepsei, prevăzut de art. 52 C.P., respectiv acela de a preveni săvârşirea de noi infracţiuni poate fi realizat doar aplicând inculpatului o pedeapsă privativă de libertate. Având în vedere prejudiciul relativ redus cauzat prin infracţiune, recuperat in totalitate prin restituire bunurilor catre partile vatamate, instanţa apreciază această împrejurare ca pe o circumstanţa atenuantă, motiv pentru care va face aplicarea art. 74 al.2, art. 76 lit. c C.pen., art. 80 C.pen., şi va reduce pedeapsa sub minimul special, aceasta fiind dozată în vederea reeducării inculpatului.

Aşa fiind, instanţa va dispune condamnarea inculpatului L. V.-C. la pedeapsa de 2 ani si 10 luni închisoare.

2. La individualizarea sancţiunii ce va fi aplicată inculpatului L. V. instanţa va ţine cont de dispoziţiile art. 100 Cod Penal, respectiv de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de starea fizică, de dezvoltarea intelectuală şi morală, de comportarea lui, de condiţiile în care a fost crescut şi în care a trăit, astfel cum rezultă acestea din referatul de evaluare întocmit de către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bacău, de limitele de pedeapsa fixate de textul incriminator, de faptul că inculpatul nu a mai săvârşit fapte penale, de vârsta acestuia.

În baza tuturor acestor considerente instanţa apreciază că pentru îndreptarea inculpatului nu este suficientă aplicarea unei măsuri educative, fiind necesară aplicarea unei pedepse, scopul acesteia, prevăzut de art.52 Cod Penal, acela de a preveni săvârşirea de noi infracţiuni şi de a asigura constrângerea şi reeducarea acestuia poate fi realizat în cauza prin aplicarea inculpatului a unei pedepse cu închisoarea sub minimul prevăzut de lege, având în vedere circumstanţele atenuante reţinute deja în cauză. În aceste condiţii instanţa va aplica inculpatului pedeapsa închisorii de 6 luni.

În temeiul art. 71 al.1 Cod penal va interzice inculpaţilor drepturile prevăzute de art. 64 lit.a teza a ll-a şi b Cod penal pe durata prevăzută de art. 71 al.2 Cod penal, cu următoarea motivare: conform art.71 Cod penal, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.278/2006, drepturile prevăzute în art.64 alin.1 lit. a) – c) Cod penal se interzic de drept în cazul condamnării la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau la pedeapsa închisorii. Cu toate acestea, prin decizia nr. LXXIV din 5.11.2007 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii, s-a stabilit că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza I – c din Codul penal nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanţei, în funcţie de criteriile stabilite în art. 71 alin. 3 din Codul Penal.

În cauza de faţă instanţa apreciază că se impune ca inculpaţilor să li se interzică drepturile prevăzute de art. 64 lit.a teza a ll-a, b Cod penal, condamnarea la pedeapsa închisorii nefiind compatibilă cu dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, precum şi cu dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. De asemenea, întrucât săvârşirea infracţiunii de furt nu are nicio legătură cu exercitarea vreunei funcţii, profesii sau ocupaţii, interzicerea dreptului prevăzut de art. 64 lit.c nu se justifică.

În cauză nu sunt însă temeiuri pentru interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. d şi e Cod penal.

În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepselor aplicate inculpaţilor, instanţa apreciază că, in ceea ce-l priveste doar pe inculpatul minor, L.V, scopul preventiv – educativ al pedepsei poate fi atins chiar fără executarea efectivă, neimpunându-se scoaterea inculpatului din mediul familial şi social şi plasarea sa în mediu închis, motiv pentru care în temeiul art. 110 rap.la art.81 C.pen. va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepselor, iar în temeiul art. 82 şi 110 Cod penal va stabili termenul de încercare.

În temeiul art. 110 şi 71 al.5 Cod penal va suspenda executarea pedepselor accesorii pentru acest inculpat pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale.

In temeiul art.359 C.pr.pen. va atrage atenţia inculpatului minor asupra prevederilor art. 83 Cod penal privitoare la cauzele de revocare a suspendării condiţionate a executării pedepsei.

Va lua act că părţile vătămate B.I.si U.E. nu

s-au constituit parte civilă în cauză.

Având in vedere că partea vătămată P. C. s-a constituit parte civila cu suma de 1000 lei, reprezentand daune morale, „datorita comportamentului autorilor”, instanta va respinge ca neîntemeiata cererea, având in vedere ca, prin savarsirea faptei (care a lezat patrimoniul persoanei), care nu s-a adus vreo atingere demnitatii sau integrităţii persoanei vătămate.

În temeiul art. 189 şi 191 al. 1 şi 3 C.pr.pen. va obliga pe inculpaţi să plătească statului câte 775 lei fiecare cu titlul de cheltuieli judiciare, din care 600 lei reprezintă onorariile apărătorilor din oficiu în faza de judecată, sumă ce va fi avansată din fondurile Ministerului de Justiţie către Baroul Bacău.

Tags:

Furtul calificat

Tip speţă: sentinta penală 104

Titlu: furt calificat

Data speţă: 19.07.2010

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buhuşi, nr. 544/P/14.12.2009 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului minor B. C. A. pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 al. 1-209 al. 1 lit. g, i, Cod penal, cu aplicarea art. 99 al. 2 Cod penal.

S-a reţinut în sarcina inculpatului că în noaptea de 06/07.06.2009 în jurul orei 20.00 a pătruns cu ajutorul unei chei în locuinţa părţii vătămate T. G. de unde a sustras bunuri în valoare de peste 200 lei.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

În noaptea de 06/07.06 2009, în jurul orei 20.00 a mers la domiciliul părţii vătămate cunoscând că nu este acasă şi folosindu-se de o cheie potrivită a descuiat uşa locuinţei de unde a sustras o combină muzicală marca „Domotec” cu boxe şi 3 cd-uri.

Bunurile sustrase au fost duse în comuna B., judeţul N. la locuinţa bunicii sale iar ulterior le-a vândut lui L. V. zis „Corici”, care la rândul său le-a vândut numitului S.A..

Prejudiciul cauzat părţii vătămate este de peste 200 lei. Partea vătămată a recuperat combina muzicală şi boxele dar nu a recuperat cd-urile în valoare de 60 lei.

Conform declaraţiei acestuia însă partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Inculpatul a recunoscut fapta săvârşită.

Fapta de mai sus întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 al.1-209 al. 1 lit. g, i Cod penal şi este probată cu sesizarea şi declaraţiile părţii vătămate, procesul verbal de cercetare la faţa locului, planşele fotografice, dovezile de predare primire a bunurilor sustrase, declaraţiile martorilor din lucrări, coroborate cu declaraţiile inculpatului.

La individualizarea judiciară a pedepsei, instanţa va avea în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de art. 72 Cod penal, cuantumul prejudiciului dar şi pedeapsa inculpatului care este minor, a avut o poziţie sinceră, a mai fost condamnat la pedeapsa de 4 luni respectiv 6 luni închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei conform sentinţei penale 46/2010 şi respectiv 95/2010 ale Judecătoriei Buhuşi, faptele pentru care a fost condamnat fiind concurente între ele cât şi cu fapta dedusă judecăţii.

Instanţa va aplica inculpatului dispoziţiile art. 99 al. 2 Cod penal, art. 109 Cod penal, inculpatul fiind minor precum şi dispoziţiile art. 74 lit. c şi 76 lit. d Cod penal privind circumstanţele atenuante.

Expertiza medico-legală psihiatrică concluzionează că inculpatul are capacitate psihică de apreciere critică asupra faptei faţă de care discernământul este păstrat.

Din raportul de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bacău rezultă că a fost influenţat negativ de comportamentul infracţional al unchiului său matern. Inculpatul are un comportament structurat în timp iar familia nu prezintă garanţii morale şi financiare pentru reintegrarea acestuia în societate.

Instanţa apreciază că scopul preventiv al pedepsei poate fi atins fără executare în regim de detenţie.

Urmează ca instanţa în temeiul art. 85 Cod penal să anuleze suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 4 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală 46/2010 a Judecătoriei Buhuşi. Va anula şi suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală 95/2010 a Judecătoriei Buhuşi definitive prin neapelare.

Urmează ca în temeiul art. 36 al. 1 coroborat cu art. 33 lit. a şi 34 lit. b Cod penal să contopească pedepsele de 4 luni şi 6 luni închisoare cu pedeapsa aplicată în cauză în pedeapsa cea mai grea, faptele fiind concurente.

Va stabili termenul de încercare conform art. 110 Cod penal şi va atrage atenţia asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal.

Având în vedere jurisprudenţa CEDO în sensul că interzicerea dreptului de a vota încalcă art. 3 din Protocolul adiţional(cauza Hirst contra Marii Britanii) instanţa va interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, teza a II-a Cod penal pe durată şi în condiţiile art. 71 al. 2 Cod penal.

În temeiul art. 71 al. 5 Cod penal, instanţa va suspenda pedeapsa accesorie

aplicată inculpatului.

Va constata că inculpatul este arestat preventiv într-o altă cauză.

În temeiul art. 14, 346 Cod procedură penală, 998 Cod civil şi 1000 al. 2 Cod civil va lua act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În temeiul art. 118 lit. e Cod penal, va dispune confiscarea de la inculpat a sumei de 60 lei dobândită prin infracţiune şi nerestituită părţii vătămate.

Urmează ca instanţa să anuleze formele de executare emise în baza sentinţei penale nr. 46/2010 şi 95/2010 ale Judecătoriei Buhuşi.

Va dispune plata din fondurile MJLC a onorariului pentru apărător oficiu la urmărirea penală şi instanţă pentru inculpat.

Tags:

Furtul calificat

Tip speţă: sentinţă penală 104

Titlu: furt calificat

Data speţă: 19.07.2010

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buhuşi, nr. 544/P/14.12.2009 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului minor B. C. A. pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 al. 1-209 al. 1 lit. g, i, Cod penal, cu aplicarea art. 99 al. 2 Cod penal.

S-a reţinut în sarcina inculpatului că în noaptea de 06/07.06.2009 în jurul orei 20.00 a pătruns cu ajutorul unei chei în locuinţa părţii vătămate T. G. de unde a sustras bunuri în valoare de peste 200 lei.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

În noaptea de 06/07.06 2009, în jurul orei 20.00 a mers la domiciliul părţii vătămate cunoscând că nu este acasă şi folosindu-se de o cheie potrivită a descuiat uşa locuinţei de unde a sustras o combină muzicală marca „Domotec” cu boxe şi 3 cd-uri.

Bunurile sustrase au fost duse în comuna B., judeţul N.la locuinţa bunicii sale iar ulterior le-a vândut lui L. V. , care la rândul său le-a vândut numitului S. A..

Prejudiciul cauzat părţii vătămate este de peste 200 lei. Partea vătămată a recuperat combina muzicală şi boxele dar nu a recuperat cd-urile în valoare de 60 lei.

Conform declaraţiei acestuia însă partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Inculpatul a recunoscut fapta săvârşită.

Fapta de mai sus întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 al.1-209 al. 1 lit. g, i Cod penal şi este probată cu sesizarea şi declaraţiile părţii vătămate, procesul verbal de cercetare la faţa locului, planşele fotografice, dovezile de predare primire a bunurilor sustrase, declaraţiile martorilor din lucrări, coroborate cu declaraţiile inculpatului.

La individualizarea judiciară a pedepsei, instanţa va avea în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de art. 72 Cod penal, cuantumul prejudiciului dar şi pedeapsa inculpatului care este minor, a avut o poziţie sinceră, a mai fost condamnat la pedeapsa de 4 luni respectiv 6 luni închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei conform sentinţei penale 46/2010 şi respectiv 95/2010 ale Judecătoriei Buhuşi, faptele pentru care a fost condamnat fiind concurente între ele cât şi cu fapta dedusă judecăţii.

Instanţa va aplica inculpatului dispoziţiile art. 99 al. 2 Cod penal, art. 109 Cod penal, inculpatul fiind minor precum şi dispoziţiile art. 74 lit. c şi 76 lit. d Cod penal privind circumstanţele atenuante.

Expertiza medico-legală psihiatrică concluzionează că inculpatul are capacitate psihică de apreciere critică asupra faptei faţă de care discernământul este păstrat.

Din raportul de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bacău rezultă că a fost influenţat negativ de comportamentul infracţional al unchiului său matern. Inculpatul are un comportament structurat în timp iar familia nu prezintă garanţii morale şi financiare pentru reintegrarea acestuia în societate.

Instanţa apreciază că scopul preventiv al pedepsei poate fi atins fără executare în regim de detenţie.

Urmează ca instanţa în temeiul art. 85 Cod penal să anuleze suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 4 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală 46/2010 a Judecătoriei Buhuşi. Va anula şi suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală 95/2010 a Judecătoriei Buhuşi definitive prin neapelare.

Urmează ca în temeiul art. 36 al. 1 coroborat cu art. 33 lit. a şi 34 lit. b Cod penal să contopească pedepsele de 4 luni şi 6 luni închisoare cu pedeapsa aplicată în cauză în pedeapsa cea mai grea, faptele fiind concurente.

Va stabili termenul de încercare conform art. 110 Cod penal şi va atrage atenţia asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal.

Având în vedere jurisprudenţa CEDO în sensul că interzicerea dreptului de a vota încalcă art. 3 din Protocolul adiţional(cauza Hirst contra Marii Britanii) instanţa va interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, teza a II-a Cod penal pe durată şi în condiţiile art. 71 al. 2 Cod penal.

În temeiul art. 71 al. 5 Cod penal, instanţa va suspenda pedeapsa accesorie

aplicată inculpatului.

Va constata că inculpatul este arestat preventiv într-o altă cauză.

În temeiul art. 14, 346 Cod procedură penală, 998 Cod civil şi 1000 al. 2 Cod civil va lua act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În temeiul art. 118 lit. e Cod penal, va dispune confiscarea de la inculpat a sumei de 60 lei dobândită prin infracţiune şi nerestituită părţii vătămate.

Urmează ca instanţa să anuleze formele de executare emise în baza sentinţei penale nr. 46/2010 şi 95/2010 ale Judecătoriei Buhuşi.

Va dispune plata din fondurile MJLC a onorariului pentru apărător oficiu la urmărirea penală şi instanţă pentru inculpat.

Tags: