Top

Admisibilitatea recursului când instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut. Art.304 pct.6 cod procedură civilă.

Prin sentinţa civilă nr.1098 din 20 febr.2006 pronunţată în cauza ce formează obiectul dosarului nr.13444/2005, Judecătoria Brăila a respins plângerea formulată de reclamanta SC Hercules SA Brăila în contradictoriu cu pârâţii Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Brăila şi SC Cerealcom SA Brăila.

Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut că prin încheierea nr.10846/8 iunie 2005 dată de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară SA Brăila, s-a dispus notarea unui drept de folosinţă pentru SC Cerealcom SA Brăila, în baza HGR nr.535/2000 şi a contractului de închiriere nr.9420/1999 prelungit până la 30 noiembrie 2005 prin actul adiţional nr.9/2004.

Prin încheierea nr.17222/14 sept.2005 dată în dosarul nr.17222/2005 a Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Brăila, s-a dispus intabularea dreptului de proprietate asupra construcţiilor notate de la C 92 la C 124 în cartea funciară nedefinitivă 18128 a localităţii Brăila, cu număr cadastral provizoriu 2966/1 situat în Brăila, zona portuară P-6.

Din memoriul tehnic justificativ pentru completare carte funciară a rezultat că în baza documentaţiei topocadastrale avizată de OJGCC Brăila sub nr.3306 din 24 mai 2000 a fost înscris în cartea funciară în favoarea SC Cerealcom SA care deţine construcţii situate pe teritoriul Statului Român în Parcela Port, primind număr cadastral provizoriu 2966.

Această documentaţie a fost actualizată prin documentaţia cadastrală avizată de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Brăila, nr.4316/15 iunie 2005 prin care au fost înscrise platformele aparţinând SC Hercules SA Brăila.

In vechea documentaţie a fost omisă înscrierea unor construcţii speciale deţinute de SC Cerealcom SA motiv pentru care prin memoriul formulat şi documentaţia întocmită s-a dispus înscrierea dreptului de proprietate al SC Cerealcom SA Brăila, pentru 7 construcţii notate pe plan de la C 136 – la C 142.

Prin înscrierea acestor construcţii a fost necesară diminuarea suprafeţei platformelor C 121 şi C 123 aparţinând SC Hercules SA astfel : suprafaţa platformei C 121 s-a diminuat de la 3214 mp. la 3053 mp; suprafaţa platformei C 123 s-a diminuat de la 2444 mp la 2244 mp.

Instanţa, având în vedere că situaţia reală pretinsă de petentă în sensul că în mod eronat a fost trecută în proprietatea SC Hercules SA Brăila o parte din suprafaţa aferentă platformelor pârâtei, respectiv C 121 şi C 123 în folosinţa SC Cerealcom SA, care nu are titlu pentru această suprafaţă, respectiv o diferenţă de 361 mp., nu a fost dovedită, instanţa a respins plângerea ca nedovedită.

De asemenea, instanţa de fond a avut în vedere că înscrierea în cartea funciară nu are caracter constitutiv de drepturi, ci face publicitate şi opozabilitate faţă de terţi, iar pentru clarificarea situaţiei reale a dreptului de proprietate şi a dezmembrământului acestuia pentru diferenţa de suprafaţă de 361 mp. reclamanta poate formula acţiune în grăniţuire şi în revendicare.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs SC Hercules SA invocând următoarele motive :

Sentinţa este vădit nelegală şi netemeinică şi se bazează pe o apreciere greşită a situaţiei de fapt, o interpretare greşită a probelor administrate precum şi a dispoziţiilor legale;

Instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii în sensul că nu a avut în vedere şi nu a cercetat actele depuse la dosarul cauzei, respectiv adresa nr.4216/25 aprilie 2005 prin care Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară a verificat şi recepţionat lucrările de cadastru efectuate de către SC Hercules SA şi a atribuit acestor construcţii numerele cadastrale provizorii 2963 şi 2966.

Fără a ţine cont de aceste numere cadastrale provizorii, Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, prin încheierea nr.10846 din data de 8 iunie 2005 pronunţată în dosarul nr.10846, a admis cererea SC Cerealcom SA Brăila şi a intabulat dreptul acesteia de proprietate asupra construcţiilor denumite C 136, C 137, C 138, C 139, C 141 şi C 142 pe platforma proprietatea acesteia.

Instanţa de fond a respins proba cu interogatoriu solicitate de apelantă şi consideră că s-a încălcat dreptul la apărare, interogatoriul fiind util dezlegării pricinii.

Un alt motiv de apel invocat de apelantă se referă la faptul că hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.

Instanţa de fond a reţinut că în vechea documentaţie a fost omisă înscrierea unor construcţii speciale deţinută de către SC Cerealcom SA Brăila, motiv pentru care s-a dispus înscrierea dreptului de proprietate SC Cerealcom SA pentru construcţiile notate C 136 la C 142.

Apelanta nu contestă, dar consideră că nu are nici o relevanţă şi nici o legătură cu plângerea pe care SC Hercules SA a formulat-o.

Apelanta a susţinut că nu a contestat dreptul de proprietate al SC Cerealcom asupra construcţiilor notate de la C 136 la C 142 ci a formulat plângerea numai pentru faptul că s-a intabulat o parte din suprafaţa de teren din C 121 platformă pavată şi C 123 platformă pavată care aveau numere cadastrale provizorii 2963 şi 2966 în favoarea lui SC Hercules SA Brăila şi se află în proprietatea acesteia.

Pentru motivele invocate solicită admiterea apelului şi schimbarea sentinţei în sensul admiterii plângerii şi modificării încheierii nr.10846 din 8 iunie 2005 prin care s-a admis cererea SC Cerealcom SA Brăila şi s-a intabulat dreptul acesteia de proprietate asupra construcţiilor denumite C 136, C 137, C 138, C 139, C 141 şi C 142.

Intimatul Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Brăila a formulat întâmpinare, învederând instanţei că potrivit art.52 alin.3 din Legea nr.7/1996, calea de atac ce se poate exercita împotriva unei hotărâri pronunţată de Judecătorie este apelul şi nu recursul.

Pe excepţie, intimatul Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Brăila a invocat lipsa calităţii procesuale pasive, motivând că potrivit art.70 alin.3 din Ordinul nr.2371/C/1997, activitatea de carte funciară este o procedură necontencioasă, căreia i se aplică principiile şi regulile specifice acestei proceduri speciale.

Citarea sa în proces numai pentru opozabilitate o consideră „o invenţia regretabilă a practicii judiciare”.

Cu privire la motivele invocate de apelantă, consideră că instanţa de fond a reţinut corect că Serviciul de Publicitate Imobiliară prin încheierea atacată a dispus înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară a construcţiilor notate de la C 136 la C 142 în favoarea SC Cerealcom SA şi de asemenea, în favoarea aceleiaşi societăţi a fost înscris dreptul de folosinţă al terenului ce forma obiectul actelor adiţionale încheiate în anul 2004 şi anul 2005.

De asemenea, consideră că în mod corect a reţinut instanţa că notarea dreptului de folosinţă este legal avându-se în vedere dispoziţiile HG nr.535/2000 şi contractul de închiriere nr.9420/1999.

Solicită respingerea apelului ca nefondat.

Intimata SC Cerealcom SA Brăila a formulat întâmpinare prin care a susţinut că sunt neîntemeiate criticile apelantei.

Împotriva afirmaţiilor apelantei, adresa nr.4216/25 aprilie 2005 nu dă naştere, nu modifică şi nu stinge raporturi juridice şi de aceea, în mod evident, aceasta nu are natura şi efectele unui act juridic, cu atât a unui act juridic care să formeze obiectul acestei judecăţi.

Operaţiunea efectuată la cererea SC Cerealcom SA Brăila s-a impus întrucât în vechea documentaţie fusese omise înscrierea unor construcţii speciale deţinute de aceasta, iar pe baza documentaţiei actualizate s-a dispus înscrierea dreptului de proprietate al acestei societăţi pentru cele 7 construcţii.

Susţinerea apelantei o consideră eronată deoarece nici un moment intimata nu a solicitat şi cu atât mai puţin, nu s-a dispus în favoarea acesteia intabularea unui drept de proprietate asupra vreunei suprafeţe de teren pe care se găsesc amplasate cele 7 construcţii speciale.

Având în vedere că înscrierea în cartea funciară nu are caracter constitutiv de drepturi ci doar pentru opozabilitate faţă de terţi, solicită respingerea apelului ca nefondat.

Prin încheierea din 4 mai 2006, Tribunalul a calificat ca fiind apel calea de atac declarată de reclamantă intitulată recurs.

In conformitate cu art.295 alin.2 cod procedură civilă, Tribunalul a dispus completarea probelor administrate la prima instanţă, cu interogatoriu şi expertiză tehnică având ca obiective identificarea, delimitarea şi amplasamentul construcţiilor al căror drept de proprietate s-a intabulat în favoarea SC Cerealcom SA, conform actelor de la dosar.

In urma analizării susţinerilor părţilor şi probelor administrate prin decizia civilă nr.223/31 oct.2006 a Tribunalului Brăila a fost admis apelul reclamantei şi schimbată hotărârea primei instanţe în sensul că a fost modificată încheierea pronunţată de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Brăila intabulându-se dreptul de proprietate al petentei SC Cerealcom SA Brăila fără platformele de beton notate cu indicativul C 121 şi C 123.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petenta SC Cerealcom SA Brăila care invocând disp.art.304 pct.6 c.pr.civilă a susţinut că instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut.

A precizat recurenta că prin cererea adresată Oficiului de Cadastru nu a solicitat niciodată intabularea dreptului de proprietate asupra platformelor de beton iar încheierea criticată nu cuprinde nici o menţiune în acest sens.

Prin decizia civilă nr. 16/R din 16 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Galaţi a fost admis recursul pârâtei şi schimbându-se în tot decizia tribunalului a fost respins ca nefondat apelul intimatei, menţinându-se hotărârea instanţei de fond.

A reţinut instanţa de recurs că petenta prin cererea adresată Oficiului de Cadastru Brăila a solicitat intabularea dreptului de proprietate asupra unor construcţii fără a face menţiunea că doreşte şi intabularea dreptului de proprietate asupra a două platforme de beton.

Instanţa de apel ignorând obiectul cererii s-a pronunţat şi asupra a ceea ce nu s-a cerut, respectiv intabularea dreptului de proprietate al intimatei asupra a două platforme betonate.

Fiind încălcat principiul disponibilităţii părţilor, recursul a fost admis în sensul celor arătate mai sus.

Etichete:

Admisibilitatea recursului împotriva hotărârii prin care instanţa dispune, în temeiul art. 300 alin. 2 din Codul de procedură penală, restituirea dosarului la organul care a întocmit actul de sesizare, în vederea refacerii acestuia.

Prin sentinţa penală nr. 159/17.03.2005, Tribunalul Galaţi a dispus, conform dispoziţiilor art. 300 alin. 2 Cod procedură penală, trimiterea dosarului la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi, pentru refacerea urmăririi penale şi a rechizitoriului, privind pe inculpaţii P.F. şi P.D.D.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că împotriva inculpaţilor nu s-a dispus începerea urmăririi penale pentru unele dintre actele materiale ale infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. 1,2,3,4 şi 5 Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, pentru care au fost trimişi în judecată. De asemenea, s-a reţinut că unele dintre actele materiale sunt prezentate confuz şi că nu au fost efectuate activităţi de urmărire penală esenţiale pentru stabilirea laturii obiective şi subiective a infracţiunii.

Împotriva sentinţei penale nr. 159/17.03.2005 a Tribunalului Galaţi a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi, criticând ca nelegală soluţia de restituire a dosarului în vederea refacerii urmăririi penale şi a actului de sesizare.

Inculpaţii P.F. şi P.D.D. au invocat excepţia de inadmisibilitate a recursului declarat de Parchet, susţinând că hotărârea prin care se dispune, în temeiul art. 300 alin. 2 Cod procedură penală, restituirea dosarului la organul de urmărire penală, nu face parte din categoria hotărârilor care pot fi atacate cu recurs, prevăzute expres şi limitativ de dispoziţiile art. 3851 alin. 1 Cod procedură penală.

Prin decizia penală nr. 50/R/25.01.2006, Curtea de Apel Galaţi a respins excepţia de inadmisibilitate a recursului pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 300 alin. 1 şi 2 Potrivit dispoziţiilor art.300 alin.1 şi 2 Cod procedură penală, instanţa este datoare să verifice din oficiu, la prima înfăţişare, regularitatea actului de sesizare. În cazul în care constată că sesizarea nu este făcută potrivit legii, iar neregularitatea nu poate fi înlăturată de îndată şi nici prin acordarea unui termen în acest scop, dosarul se restituie organului care a întocmit actul de sesizare, în vederea refacerii acestuia.

În speţă, se reţine că există o contradicţie vădită între dispozitivul sentinţei – din care rezultă că instanţa a dispus restituirea cauzei la parchet, în temeiul art.300 alin.2 Cod procedură penală, pentru neregularitatea actului de sesizare – şi considerentele sentinţei, din care rezultă că, pe lângă neregularitatea actului de sesizare, instanţa a avut în vedere şi caracterul incomplet al urmăririi penale, atât în ceea ce priveşte latura penală a cauzei, cât şi latura civilă.

Or, restituirea cauzei la parchet pentru completarea urmăririi penale este o instituţie distinctă, reglementată de dispoziţiile art.333 Cod procedură penală, care prevăd, în aliniatul 3, cu referire la art.332 alin.3 Cod procedură penală, posibilitatea atacării cu recurs a hotărârii de desesizare, de către procuror şi de către orice persoană ale cărei interese au fost vătămate prin hotărâre.

Indicarea incompletă de către instanţă a textelor de lege în baza cărora a dispus restituirea cauzei la procuror- respectiv omisiunea de a face referire la dispoziţiile art.333 Cod procedură penală – nu este de natură să împiedice exercitarea împotriva hotărârii pronunţate a căii de atac prevăzute de lege.

Pe de altă parte, dată fiind similititudinea dintre cele două texte care reglementează restituirea cauzei la procuror – respectiv dispoziţiile art.300 alin.2 Cod procedură penală şi cele ale art.333 Cod procedură penală – este cert că neprevederea de către legiuitor a unei căi de atac împotriva hotărârii de restiutuire a cauzei la procuror pentru neregularitatea actului de sesizare constituie o lacună a legii, care trebuie complinită, recurgând, prin analogie, la dispoziţiile art.333 alin.3 cu referire la art.332 alin.3 Cod procedură penală.

Etichete:

Admisibilitatea recursului împotriva unei decizii pronunţată de către o instanţă de recurs, urmare a recalificării de către instanţă a căii de atac.

Calea de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti este prevăzută de lege, iar calificarea greşită de către instanţă a căii de atac exercitată de parte nu o poate priva de o cale de atac prevăzută de lege.

Contrar, dacă recursul ar fi declarat inadmisibil, partea privată de o cale de atac, poate invoca cu succes încălcarea dreptului la un proces echitabil, inclusiv sub forma liberului acces la justiţie care include şi garantarea tuturor căilor de atac prevăzute de lege, atâta timp cît hotărârea dată, deşi greşită, rămâne irevocabilă, fiind epuizate căile de recurs interne în sensul art.35 alin.1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului.

Prin cererea formulată la 8 noiembrie 2006 revizuientul L.V. a solicitat, în contradictoriu cu intimatele C.S. şi P. O., revizuirea sentinţei civile nr. 264 din 31 ianuarie 2002 a Judecătoriei Rădăuţi, în temeiul dispoziţiilor art. 322, pct. 1 şi 2 Cod procedură civilă, cu motivarea că acţiunea finalizată prin sentinţa civilă sus-menţionată a avut ca obiect partaj succesoral însă masa succesorală a fost greşit stabilită.

Judecătoria Rădăuţi, prin sentinţa civilă nr. 3484 din 8 decembrie 2006 a respins cererea de revizuire ca tardiv formulată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că sentinţa a cărei revizuire se solicită s-a comunicat revizuientului încă din anul 2002, el având cunoştinţă de hotărâre întrucât a mai formulat o cerere de revizuire şi în anul 2003, astfel că prezenta cerere este adresată instanţei după aproape trei ani de la data comunicării sentinţei.

Prin decizia 571 din 19 martie 2007 a Tribunalului Suceava s-a respins ca nefondat recursul promovat de către L.V. împotriva sentinţei 264 din 31 ianuarie 2002 cu motivarea că într-adevăr este dată tardivitatea formulării cererii de revizuire.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs revizuientul L.V. fiind înregistrat la Tribunalul Suceava sub nr. 1641/86/2007. Prin decizia 1089 din 21 mai 2007 pronunţată în acest dosar s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Suceava unde s-a format dosarul 1641/86/2007.

Din ansamblul probatoriului administrat în cauză Curtea reţine următoarele:

Obiectul dedus judecăţii îl constituie revizuirea sentinţei civile nr. 264 din 31 ianuarie 2002 a Judecătoriei Rădăuţi. Instanţa de fond – Judecătoria Rădăuţi – s-a pronunţat asupra cererii de revizuire prin sentinţa civilă 3488 din 8 decembrie 2006.

Art. 328 Cod procedură civilă prevede că: „ hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită ”.

În cazul de faţă sentinţa civilă 264/2002 a fost supusă apelului. Ca atare calea de atac împotriva sentinţei pronunţată în revizuire trebuia să fie „ apelul ” nu „ recursul ” chiar dacă în sentinţa 3484/2006 s-a menţionat „ cu drept de recurs ”.

În aceste condiţii în baza art. 304 pct. 3 raportat la art. 312 al. 3 Cod procedură civilă s-a admis recursul şi s-a casat decizia 571 din 19 martie 2007 cu trimitere cauza la Tribunalul Suceava pentru a se pronunţa ca instanţă de apel asupra căii de atac formulată de revizuient împotriva sentinţei 3484 din 8 decembrie 2006 a Judecătoriei Rădăuţi.

Etichete: