Top

ACŢIUNEA SALARIATULUI PENTRU OBLIGAREA UNITĂŢII LA RESTITUIREA DREPTURILOR SALARIALE REŢINUTE NELEGAL. NELEGALITATEA SENTINŢEI DE RESPINGERE A ACŢIUNII, RAPORTAT LA PREVEDERILE ART. 164 DIN CODUL MUNCII

Prin acţiunea adresată Tribunalului Botoşani – Secţia civilă şi înregistrată la data de 2.08.2005, reclamanta L.C. a chemat în judecată pârâtul C. F. nr. 2 – Seminarul Teologic „Sf. Ioan Iacob” D., solicitând restituirea sumelor ce i-au fost reţinute de pârât din drepturile salariale.

A susţinut că pârâtul a procedat la reţinerea sumei pe care i-o plătise cu titlu de concediu de odihnă, considerând în mod nelegal că, în cazul întreruperii acestuia prin intrarea în concediu medical, ar exista obligaţia restituirii indemnizaţiei încasate pentru concediul de odihnă.

Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii reclamantei, ca nefondată, susţinând că, din coroborarea art. 140 alin. 2 din Legea nr. 53/2003 cu art. 5 din H.G. nr. 250/1992, rezultă că salariatul beneficiază de concediu de odihnă proporţional cu timpul efectiv lucrat, aşa încât, pentru timpul lucrat până în prezent în anul 2005, i s-ar cuveni numai 5 zile de concediu, date fiind perioadele îndelungate de concediu medical a reclamantei în acest an.

Prin sentinţa nr. 1307 din 10.10.2005 a Tribunalului Botoşani – Secţia civilă, s-a respins, ca nefondată, acţiunea reclamantei.

S-a reţinut, în esenţă, că pârâtul nu a procedat la reţinerea nici unei sume din drepturile salariale lunare ulterioare, ca urmare a încasării necuvenite a indemnizaţiei de concediu de odihnă.

Împotriva sus-menţionatei sentinţe, reclamanta a declarat recurs.

În motivarea acestuia, recurenta a susţinut, în esenţă, că, pe de o parte, pârâta i-a reţinut nelegal din drepturile salariale suma de 7.500.000 lei, reprezentând parte din indemnizaţia de concediu de odihnă, contrar prevederilor art. 32 alin. 1 din Regulamentul privind concediul de odihnă al personalului din învăţământul de toate gradele, iar, pe de altă parte, că instanţa de fond a procedat la judecarea cauzei cu procedura nelegal îndeplinită în ceea ce o priveşte.

Examinând recursul de faţă, curtea îl constată întemeiat sub aspectul celor ce se vor reţine în continuare:

Astfel, referitor la primul motiv de recurs, se constată, din adresa nr. 2279 din 9.05.2005, emisă de I.Ş. al Judeţului Botoşani (fila 17 dosar fond), dar şi din înscrisul de la fila 15 a prezentului dosar, că reclamantei i s-a reţinut, din drepturile salariale, suma de 7.500.000 lei, reprezentând indemnizaţie pentru concediu de odihnă (în luna februarie 2005).

Or, această reţinere apare ca nelegală, raportat la prevederile art. 164 al. 1 din Codul muncii, potrivit cărora „nici o reţinere din salariu nu poate fi operată, în afara cazurilor şi condiţiilor prevăzute de lege”, dar şi raportat la prevederile art. 164 alin. 2 din acelaşi cod, potrivit cărora „reţinerile cu titlu de daune cauzate angajatului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă şi exigibilă şi a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă”.

Privitor la cel de-al doilea motiv de recurs, legat de nelegala citare a reclamantei la instanţa de fond, acest motiv nu se verifică, întrucât, din actele dosarului, rezultă că reclamanta, atât pentru termenul de judecată din 26.09.2005, cât şi pentru termenul de judecată din 10.10.2005, a fost legal citată.

Faţă de cele de mai sus, curtea, având în vedere prevederile art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă şi art. 304 pct. 9 din acelaşi cod, va admite recursul declarat în cauză şi va modifica în totalitate sentinţa recurată, în sensul că va obliga pârâtul intimat C. F.nr. 2 – S.T. Liceal „Sf. Ioan Iacob” D. să restituie reclamantei-recurente L.C. suma de 7.500.000 lei (ROL), cu titlu de indemnizaţie concediu de odihnă.

Etichete: , ,

Litiigii de munca – anulare decizie

Dosar nr. 3273/89/2009
TRIBUNALUL VASLUI
SECTIA CIVILA
SENTINTA CIVILA Nr. 2/CA
Sedinta publica de la 11 Ianuarie 2010
Instanta constituita din:
PRESEDINTE CORINA-SUZANA ARTENE
Grefier MARIANA MINCIU

Pe rol, la ordine, fiind judecarea cauzei civile în contencios administrativ si fiscal privind pe reclamantul B M D, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale – Inspectia Muncii, având ca obiect anularea deciziei nr. 333/13.10.2009.

La apelul nominal facut în sedinta publica, s-a prezentat reclamantul B M D personal si consilier juridic Ailincai Georgiana pentru pârâtul Ministerul Muncii, Familiei si protectiei Sociale – Inspectia Muncii , cu delegatia nr.01/05.01.2010 la dosar .

Procedura de citare legal îndeplinita.

S-a expus referatul cauzei de catre grefier, ocazie cu care se releva ca dosarul este la al II-lea termen de judecata; pârâtul nu a depus la dosar întâmpinare fata de cererea completatoare; s-a solicitat judecata cauzei în lipsa.

S-au verificat actele si lucrarile de la dosar, dupa care;

Instanta, pune în discutia partilor, exceptia necompetentei materiale a Tribunalului Vaslui, de a solutiona cererea, exceptie invocata prin întâmpinare.

Reclamantului având cuvântul, arata ca este de acord cu exceptia invocata.

Consilier juridic Ailincai Georgiana pentru pârâtul Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale – Inspectia Muncii având cuvântul, solicita admiterea exceptiei de necompetenta materiala a Tribunalului Vaslui, de a solutiona cererea, ca fiind întemeiata.

Instanta, declara dezbaterile închise si lasa cauza în pronuntare pe exceptia necompetentei materiale a Tribunalului Vaslui, dupa care s-a trecut la deliberare conform art. 256 Cod procedura civila, dându-se sentinta de fata.

INSTANTA

Asupra cauzei civile de fata,

Cu nr. 3273/89 din 14.10.2009 s-a înregistrat actiunea formulata de reclamantul , în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale – Inspectia Muncii, solicitând anularea deciziei nr. 333/13.10.2009.

În motivarea actiunii, reclamantul arata ca, în urma unui examen sustinut pentru ocuparea postului de Director Coordonator în cadrul Inspectoratului Teritorial de Munca Vaslui , a încheiat contractul de management nr. 108/25.05.2009, iar prin Ordinul nr. 972 din 25.05.2009 emis de catre Ministrul Muncii a fost numit în functia de Director Coordonator Adjunct al Inspectoratului Teritorial de Munca Vaslui.

În drept, reclamantul a invocat dispozitiile Legii nr. 53/2003, republicata , OUG nr. 105/2009 si Codul de procedura civila.

În dovedirea actiunii, reclamantul a depus înscrisuri.

Pârâtul Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale – Inspectia Muncii a depus întâmpinarea nr. 1624/26.11.2009, prin care a invocat exceptia necompetentei materiale a Tribunalului Vaslui, de a solutiona cererea, motivat de faptul ca actul administrativ atacat , respectiv decizia nr. 333/13.10.2009, a fost emis de catre un organ de specialitate al administratiei publice centrale, aflat în subordinea Ministrului Muncii, Familiei si Protectiei Sociale, precum si exceptia inadmisibilitatii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, conform prevederilor art. 7 al.1 din Legea nr. 554/2004.

La termenul din 11-01-2010, instanta a pus în discutie, exceptia necompetentei materiale a Tribunalului Vaslui, invocata prin întâmpinare.

Partile având pe rând cuvântul, au solicitat admiterea exceptiei , ca fiind întemeiata.

Din actele si lucrarile dosarului, instanta apreciaza ca exceptia necompetentei materiale a Tribunalului Vaslui este întemeiata pentru urmatoarele motive:

Reclamantul a solicitat anularea deciziei nr. 333 din 13.10.2009 emisa de Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale – Inspectia Muncii, prin care s-a dispus încetarea contractului de management nr. 108/25.05.2009, potrivit prevederilor OUG nr. 105/2009.

Potrivit art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritatile publice locale si judetene se solutioneaza în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritatile publice centrale se solutioneaza în fond de sectiile de contencios administrativ si fiscal ale curtilor de apel, daca prin lege organica speciala nu se prevede altfel.

Instanta retine ca decizia nr. 333 din 13.10.2009, este emisa de o autoritate publica centrala, în speta Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale – Inspectia Muncii, fapt care atrage competenta Curtii de Apel, raportat la dispozitiile art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 si art. 3 pct. 1 C.p.c. În cauza, reclamantul a sesizat Tribunalul Vaslui, instanta necompetenta potrivit art. 159 pct. 2 C.p.c., normele de competenta încalcate fiind de ordine publica, imperative. Competenta materiala a Curtii de Apel este absoluta si are în vedere pozitionarea autoritatii publice emitente a actului pretins ilegal in sistemul administratiei publice (autoritati centrale sau autoritati locale).

Fata de acestea, urmeaza ca exceptia necompetentei materiale a Tribunalului Vaslui sa fie admisa. Având in vedere dispozitiile art. 10 alin. 3 din Legea nr. 554/2004, care reglementeaza competenta teritoriala alternativa a instantelor de contencios administrativ si dreptul de optiune al reclamantului la momentul introducerii actiunii, se va declina competenta de solutionare a prezentei cauze catre Curtea de Apel Iasi.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

H O T A R A S T E :

Admite exceptia necompetentei materiale a Tribunalului Vaslui.

Declina competenta de solutionare a cererii formulate de reclamantul B M D în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii, Familiei si protectiei Sociale – Inspectia Muncii, în favoarea Curtii de Apel Iasi.

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronuntare.

Pronuntata în sedinta publica din 11 Ianuarie 2010.

Etichete: , ,

Contestatie decizie desfacere contract de munca

TRIBUNALUL Tulcea
Dosar nr. 2726/88/2008
SECŢIA CIVILĂ, COMERCIALĂ ŞI DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV
SENTINŢA CIVILĂ NR. 374
Şedinţa publică din data de 6 martie 2009

Prin cererea adresată acestei instanţe şi înregistrată sub nr. 2726/88/2008, „…” a formulat contestaţie împotriva deciziei nr. 2749/36RU/2.10.2008 emisă de S.C. „…” S.A. solicitând : anularea dispoziţiei, repunerea în situaţia anterioară prin reintegrare în funcţia de tehnician în cadrul U.T.C. „…” – C.R.C. „…” şi cheltuieli de judecată.

În motivare, contestatorul a arătat că prin decizia nr. 2749/36RU/02.10.2008 a fost sancţionat cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, reţinându-se în sarcina sa că a emis şi semnat contract de furnizare de energie pentru consumatorul „…” fără a efectua verificările obligatorii ale documentaţiei şi fără a avea dreptul de a semna un astfel de contract.

A menţionat că în perioada respectivă s-a creat o aglomeraţie foarte mare la ghişeu în vederea încheierii de contracte de furnizare. Angajatorul nu a înaintat o procedură pentru contractare aşa încât contractele de furnizare a energiei se încheiau de către el şi ceilalţi colegi pe baza actului de identitate, o factură de energie şi o dovadă a locului de consum acolo unde era posibil. În aceste condiţii, şeful său ierarhic superior i-a dat dispoziţie să încheie contracte pentru toţi cei prezenţi la ghişeu, inclusiv pentru beneficiarul „…”.

Precizează că, semnând respectivul contract, nu s-a produs nici un prejudiciu angajatorului.

În drept şi-a întemeiat acţiunea pe art.78 şi art. 266 din Legea nr. 53/2003.

În dovedire a depus la dosarul cauzei : decizia nr. 2749/36 UR/02.10.2008, act adiţional la contractul individual de muncă, nota de chemare la ore suplimentare şi foaie de prezenţă.

În apărare, intimata a depus la dosarul cauzei : întâmpinare, şi în copie : procesul verbal nr. 2432/2008; adresa nr. 2660/2008; nota explicativă dată de către contestator; procesul verbal nr. 2430/2008; extras din C.C.M.; contract individual de muncă al contestatorului ; fişa postului contestatorului; decizia nr. .23/2008; raportul de audit; nota explicativă dată de „…”; decizia nr. 33/2008; contractarea furnizării energiei electrice la consumatorii eligibili care nu uzează de dreptul de eligibilitate; contravaloarea furnizării energiei la consumatorii captivi şi note scrise.

Contestatorul a mai depus la dosarul cauzei în dovedire în copie, fişa postului; C.I. seria T.C. nr. 122382; contractul de furnizare a energiei electrice la consumatorii casnici nr. 7587171/2008; cerere de racordare; avizul tehnic de racordare nr. 15110/2008; titlul de proprietate; actul adiţional la contractul individual de muncă şi concluzii scrise.

Examinând contestaţia în raport de probele administrate în cauză, instanţa constată în fapt următoarele:

Prin emiterea deciziei nr. 2749/36 RU/2.10.2008, intimata l-a sancţionat pe contestator cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă potrivit art. 264 alin. 1 lit. f) din Codul muncii.

Pentru a emite această decizie, intimata a avut în vedere faptul că „…” a emis şi semnat contractul de furnizare de energie încheiat cu consumatorul „…” sub nr. 757171/2008, fără să fi efectuat în prealabil verificările obligatorii ale documentaţiei prevăzută a însoţi cererea clientului.

S-a mai reţinut în sarcina contestatorului că a semnat contracte de furnizare energie electrică până la o putere instalată de 100 Kw, denumiţi mici consumatori, în baza unor dispoziţii verbale date de superiorul ierarhic, fără a avea acest drept conform fişei postului şi fără să fi existat o decizie organizatorică în acest sens.

Potrivit art. 264 alin. 1 lit. f din Codul muncii, sancţiunea disciplinară pe care o poate aplica angajatorul în cazul în care salariatul săvârşeşte o abatere disciplinară este desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.

Prin fişa postului, contestatorul avea ca atribuţie de serviciu să întocmească contractele, să le actualizeze, să consilieze clienţii şi să aplice corect tarifele pe tipuri şi niveluri de tensiuni pentru consumatorii mici şi casnici aferenţi centrului şi să emită avize în limita competenţei fixate.

În nota explicativă dată la data de 25.09.2008, contestatorul a menţionat că a primit dispoziţie să încheie contracte de furnizare clienţilor ce nu au contract de furnizare.

Precizează acesta că a dus la îndeplinire sarcinile şi dispoziţiile primite de la şeful ierarhic superior.

Potrivit deciziei nr. 23, începând cu data de 3.03.2008, au drept de semnătură pentru emiterea avizelor tehnice de racordare, în cazul schimbărilor de natură administrativă pentru consumatorii casnici şi mici, următorii salariaţi : „…”, „…” şi „…”.

Din nota explicativă dată de către „…” şi înregistrată sub nr. 2427/2008 rezultă că C.R.C. „…” a fost angrenat în perioada 1.01.2008 – 30.05. 2008 în campania de actualizare a contractelor de furnizare a energiei electrice la locurile de consum fără contract.

Acesta a precizat că schimbările administrative de contracte casnice s-au făcut până la această dată fără emiterea de A.T.R., fără concursul U.T.R., fără a respecta o procedură anume, de multe ori prin simpla declaraţie a noului proprietar care sesiza că factura emisă este pe alt nume.

Prin nota explicativă, „…” a adus la cunoştinţă intimatei faptul că a dispus maistrului „…” emiterea în baza ordinului 32, fără prea multe formalităţi a A.T.R.-ul cu valoare „0”, tocmai datorită valorii şi fără a avea cunoştinţă de obligativitatea verificării în teren a locurilor de consum, de care nu avea cunoştinţă şi U.T.R., neexistând procedură, ci numai un instructaj sumar de modul cum se operează în noul program.

A precizat „…” că „…” nu a putut să facă nici o legătură între „…”care a depus în 4.03.2008 cererea nr. 338 şi „…” pentru care s-a prezentat „…” în data de 10.04.2008 să mijlocească o schimbare de abonat administrativă şi a emis formal în baza dispoziţiilor primite avizul nr. 369 şi 15110/10.04.2008, sub presiunea zecilor de solicitări.

Faţă de aceste considerente, având în vedere că din fişa postului contestatorului rezultă că trebuie să îndeplinească şi unele servicii suplimentare dispuse de şeful ierarhic legate de cerinţele postului şi, întrucât prin nota explicativă înregistrată sub nr. 2427/2008, „…” a precizat că personalul din subordinea sa a executat dispoziţiile pe care el le-a dat verbal, dispoziţii pe care le-a dat în urma consultărilor cu conducerea U.T.C. „…”, instanţa urmează a admite contestaţia şi a anula ca netemeinică şi nelegală decizia nr. 2749/36/RU din data de 2 octombrie 2008,emisă de „…” S.A.

Având în vedere că decizia nr. 2749/36/RU/2.10.2008 este nelegală şi netemeinică, văzând şi dispoziţiile art. 78 alin. 2 din Codul muncii, instanţa urmează a dispune reintegrarea contestatorului pe postul deţinut anterior emiterii deciziei de concediere.

Urmează a obliga intimata la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul, începând cu data emiterii deciziei de concediere şi până la reintegrarea efectivă.

Întrucât contestatorul a efectuat cheltuieli în proces, instanţa urmează a obliga intimata la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către contestator.

Etichete: , , ,

Suplimentul postului-treaptă salariu

TRIBUNALUL TULCEA
Dosar nr. 2902/88/2008
SECTIA CIVILA, COMERCIALA SI CONTENCIOS ADMINISTRATIV
Sentinţa Civilă Nr. 182
Şedinţa publică de la 6 Februarie 2009

Prin cererea adresată acestei instanţe şi înregistrată sub nr. 2902/88/2008, formulată de reclamanţii: ……., toţi prin reprezentant legal SINDICATUL …….. – LEGAL REPREZENTAT PRIN LIDER FILIALA JUDEŢEANĂ – …….. au chemat în judecată D.G.F.P. TULCEA, AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ – Bucureşti şi MINISTERUL ECONOMIEI ŞI FINANŢELOR BUCUREŞTI pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Tulcea la plata sporurilor salariale cuvenite, constând în suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare de asemenea în procent de 25% din salariul de bază, începând cu data de 22 martie 2004 şi până în prezent, actualizate cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective a acestora, precum şi efectuarea menţiunilor corespunzătoare în cărţile de muncă.

In motivare, reclamanţii arată că, la solicitarea de acordare a sporurilor arătate, pârâţii au comunicat că nu se pot plăti aceste sume pentru că nu au fost prevăzute în bugetul instituţiei, capitole cu această destinaţie, cu toate că aceste drepturi trebuiau acordate începând cu 15 noiembrie 2001, fiind introduse în Legea nr. 188/1995 prin Legea nr. 161/2003, după care prin art. 44 din O.U.G. nr. 92/2004, s-a suspendat aplicarea respectivelor dispoziţii pentru perioada 2004 – 2006.

Se mai învederează că nici executivul, şi nici legiuitorul nu putea suspenda sau abroga acest drept întrucât un drept derivând dintr-un raport juridic de muncă odată câştigat nu mai poate fi anulat, iar cenzurarea legalităţii suspendării succesive a actului normativ revine instanţei, sub sancţiunea denegării de dreptate, şi nu Curţii Constituţionale.

Reclamanţii precizează, în continuare, că normele legale de suspendare contravin art. 41 şi art. 53 din Constituţie pentru că un drept nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu şi contrar echităţii impuse de o societate democratică dar contravin şi art. 16 alin. 1 din Constituţie pentru că se creează o situaţie de discriminare faţă de celelalte categorii de persoane încadrate în muncă şi art. 15 alin. 2 deoarece aceste norme legale sunt retroactive, suspendând un drept câştigat sub imperiul Legii nr. 188/1999 în mod retroactiv, încălcându-se şi art. 1 din Protocolul adiţional la C.E.D.O., în condiţiile în care sporurile solicitate reprezintă un drept de creanţă, respectiv un bun în înţelesul protocolului.

Se subliniază, de asemenea, că s-a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 şi că suspendările succesive au întrerupt cursul prescripţiei extinctive ce şi-a reluat cursul după încetarea suspendării, invocându-se şi dispoziţiile art. 1 alin. 2 lit. i) din O.U.G. nr. 137/2000 întrucât se creează discriminare faţă de categoriile de funcţionari publici ce au câştigat aceste drepturi.

In drept, se invocă dispoziţiile Constituţia României, Legii nr.53/2003 Codul Muncii; Legii 188/1999 privind statutul funcţionarului public , rep.şi actualizată; Decretului 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă; Legii 554/2004 privind contenciosul administrativ; OUG 137/2000.

In dovedirea cererii, reclamanţii au depus la dosar, în copie, practică judiciară.

In apărare, pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a depus întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii reclamanţilor, ca nefondată.

Examinând cauza, în raport cu probele administrate, instanţa reţine că, reclamanţii sunt funcţionari publici în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Tulcea.

Potrivit art. 31 din Legea nr. 188/1999, republicată, forma în vigoare începând cu 1 aprilie 2004, pentru activitatea desfăşurată, funcţionarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

In perioada 2004 – 2006, dispoziţiile cuprinse la literele c) şi d) din textul legal menţionat au fost suspendate prin acte normative succesive: O.U.G. nr. 92/2004, Legea nr. 76/2005, O.U.G. nr. 2/2006 şi Legea nr. 417/2006.

Deşi este prevăzut în mod expres că în compunerea salariului funcţionarului public, pe lângă salariul de bază şi sporul de vechime, intră şi suplimentul postului, precum şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare, legiuitorul nu a stabilit şi cuantumul sporurilor în discuţie sau un minim de criterii în baza cărora să poată fi determinate, limitându-se la precizarea că suplimentul prevăzut la lit. d) din art. 31 se stabileşte în raport cu treapta de salarizare.

In aceste condiţii, este evident că stabilirea cuantumului celor două suplimente a fost lăsată de legiuitor în competenţa Administraţiei a cărei activitate fundamentală este aceea a organizării legii sau a executării în concret a legii.

In consecinţă, este atributul exclusiv al Administraţiei să execute în concret prevederile cuprinse în art. 31 din Legea nr. 188/1999 şi care beneficiază de o largă marjă de apreciere din moment ce singurul criteriu impus de legiuitor fiind cel relativ la treapta de salarizare pentru fiecare categorie de funcţionari publici.

A stabili la acest moment legalitatea sau nelegalitatea dispoziţiilor de suspendare nu este relevant în speţă pe de o parte pentru că perioada de suspendare a expirat, iar pe de altă parte, pentru că suspendarea nu a vizat decât plata acestor drepturi salariale şi nu existenţa acestora, ce nu a fost înlăturată, prevederile legale ce reglementau dreptul la cele două tipuri de sporuri producându-şi efectele şi în continuare.

Insă, în lipsa unui act infralegislativ emis sau adoptat de către Administraţie, prin care să fie stabilit cuantumul sau procentul celor două suplimente solicitate de reclamantă, instanţa nu are competenţa de a determina ea însăşi întinderea drepturilor salariale deoarece s-ar substitui Administraţiei, ipoteză în care ar încălca principiul separaţiei puterilor în stat, consacrat în art. 1 alin. 4 din Constituţia României.

Prin urmare, funcţionarii publici, înainte de a solicita plata respectivelor suplimente, ar trebui să acţioneze în sensul determinării Administraţiei să-şi îndeplinească atribuţiile de stabilire a cuantumului sau procentului sporurilor, după ce a rămas în pasivitate o atât de îndelungată perioadă de timp, profitând de faptul că s-a dispus suspendarea temporară a plăţilor acestora.

Este lipsit de eficienţă că, la acest moment, să se dispună plata celor două sporuri salariale, în mod generic, întrucât, ulterior, în condiţiile în care Administraţia persistă într-o atare atitudine de pasivitate, o hotărâre pronunţată în sensul arătat ar fi imposibil de executat, în lipsa unor minime criterii de determinare, după cum s-a arătat.

De asemenea, chiar dacă se verifică o situaţie discriminatorie în raport cu alţi funcţionari publici ce au obţinut hotărâri judecătoreşti prin care s-au admis acţiunile, o atare discriminare este doar aparentă întrucât, aşa cum s-a învederat, acele hotărâri nu pot fi puse în executare pentru că nu se poate determina modul de plată.

In măsura în care intervine Administraţia şi în îndeplinirea atribuţiilor sale, precizează modul de calcul al sporurilor respective, iar instituţia pârâtă persistă în refuzul de plată al sumelor la care reclamanta şi ceilalţi funcţionari publici au dreptul, nimic nu o împiedică pe reclamantă să promoveze o altă acţiune, fără a intra în discuţie o autoritate de lucru judecat.

Aşa fiind, având în vedere aspectele prezentate, instanţa urmează a respinge ca nefondată acţiunea promovată.

Urmează, totodată, a fi respinse excepţiile invocate de A.N.A.F. BUCUREŞTI privind lipsa calităţii procesuale pasive şi a necompetenţei materiale a Tribunalului Tulcea ca nefondate.

Etichete: , , , , , ,

Conflicte de muncă – primă de concediu

TRIBUNALUL TULCEA
Dosar nr. 2102/88/2008
SECTIA CIVILA, COMERCIALA SI CONTENCIOS ADMINISTRATIV
SENTINTA CIVILA Nr. 155
Şedinţa publică Din data de 04 Februarie 2009

Prin cererea adresată acestei instanţe şi înregistrată sub nr.2102/88/2008, reclamanţii ………………, au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată Curtea de Conturi a României la plata unei despăgubiri proporţională cu prejudiciul suferit, reprezentând contravaloarea primelor de concediu neacordate pentru perioada 2001 – 2007, actualizată cu coeficientul de inflaţie, calculat de la data la care trebuiau plătite drepturile, până la data achitării integrale a acesteia şi în continuare.

În drept şi-au întemeiat solicitările pe dispoz. art.1(2), lit.e(i), art.2(1) şi art.27 din OG nr.137/2000, republicată, privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare şi ale art.161(4) şi art.269 din Legea nr.53/2003 din Codul muncii.

În motivare s-a arătat că, au calitatea de angajaţi cu contract de muncă pe durată nedeterminată, aflaţi în raporturi de muncă cu angajatorul Curtea de Conturi a României, raporturi guvernate de Legea nr.53/2003, Codul muncii.

Pentru activitatea desfăşurată beneficiază de un salariu sub formă de indemnizaţie, care reprezintă contravaloarea muncii prestate, la fel ca şi funcţionarii publici. În vederea aplicării principiului egalităţii de tratament, consideră că ar fi trebuit să beneficieze de prima de concediu pentru anii 2001 – 2007, potrivit disp. art.35(2) din Legea nr.188/1999, republicată în Monitorul Oficial nr.365/29 mai 2007, care precizează că funcţionarul public are dreptul, pe lângă indemnizaţia de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu care se impozitează separat, în condiţiile în care legile bugetului de stat pe anii 2006 – 2007 nu mai suspendă acordarea acestei prime. De altfel, în anul 2007 prima de concediu a fost plătită tuturor funcţionarilor publici, neexistând restricţii în acest sens, prin legea bugetară anuală, iar art.23, alin.1 din Ordonanţa Guvernului nr.6/24 ianuarie 2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale ale funcţionarilor publici menţionează: „La plecarea în concediul de odihnă funcţionarii publici au dreptul, pe lângă indemnizaţia de concediu, la o primă egală cu salariul de bază brut din luna anterioară plecării în concediu.

În drept, şi-au întemeiat acţiunea pe următoarele reglementări: prevederile Constituţiei României revizuite, republicată în MO, partea I, nr.767/31 octombrie 2003, preved.art.39 din Legea nr.53/2003 din Codul Muncii, cu modificările şi completările ulterioare, preved. art.27 din OG nr.137/2000 republicată, disp. art.35 (2) şi art.114 din Legea nr.188/1999 republicată, rap.la disp.art.1(2) din Legea nr.94/1992, republicată cu modificările şi completările ulterioare, preved.Deciziei nr.LXXVII(77)/5.11.2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, preved. OUG nr.146/19.12.2007 publicată în MO nr.877/20.12.2007, prin care Guvernul României a aprobat plata primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001 – 2006.

În apărare, Curtea de Conturi a României a depus la dosarul cauzei: întâmpinare, hotărârea nr.282/21.05.2008 pronunţată de C.N.C.D., cerere de chemare în garanţie a Ministerului Economiei şi Finanţelor şi precizări.

La data de 9 octombrie 2008 Ministerul Economiei şi Finanţelor, D.G.F.P.Tulcea a depus la dosarul cauzei întâmpinare.

S-au mai depus la dosarul cauzei: contractele individuale de muncă ale reclamanţilor, practică judiciară, situaţia centralizată a primelor de vacanţă calculate pentru perioada 2001 – 2008.

Faţă de excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de către pârâtă prin întâmpinare, instanţa reţine următoarele:

„Dreptul la acţiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripţie dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege”, iar potrivit art.3 din acelaşi decret, „termenul de prescripţie este de 3 ani”.

Art.283 lit.c din Codul Muncii prevede că, cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune, în situaţia în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.

Având în vedere că reclamanţii solicită drepturi salariale pentru anii 2001 – 2007, iar cererea de chemare în judecată au formulat-o la data de 4 aprilie 2008, instanţa urmează a admite excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi a constata prescrise pretenţiile băneşti pentru perioada 01.01.2001 – 31.07.2005 pentru intervenţia prescripţiei dreptului la acţiune.

Examinând cererea în raport de probele administrate în cauză, instanţa constată în fapt următoarele:

Reclamanţii sunt salariaţii Camerei de Conturi Tulcea, având calitatea de personal contractual.

Reclamanţii au precizat în cererea de chemare în judecată că angajatorul nu poate refuza plata primei de vacanţă reglementată pentru funcţionarii publici de disp.art.35 (2) din Legea nr.188/1999.

Potrivit art.6 lit.a) din Legea nr.188/1999, prevederile acestei legi nu se aplică personalului contractual salariat din aparatul propriu al autorităţilor şi instituţiilor publice, care desfăşoară activităţi de secretariat, administraţie, protocol, gospodărire, întreţinere – reparaţii şi de deservire, pază, precum şi altor categorii de personal care nu exercită prerogative de putere publică, iar persoanele care ocupă aceste funcţii nu au calitatea de funcţionar public şi li se aplică legislaţia muncii.

Ori, disp. art.35 al.2 din Legea nr.188/1999, republicată, nu sunt aplicabile în cazul reclamanţilor, întrucât aceştia nu au calitatea de funcţionari publici, legiuitorul reglementând în mod clar interdicţia extinderii sale la personalul contractual care nu exercită prerogative de putere publică.

Prin petiţia înregistrată sub nr.5018/28.03.2008 la CNCD, parte din personalul Curţii de Conturi a României, a sesizat consiliul cu privire la discriminarea ce are loc în cadrul Curţii de Conturi a României, prin neacordarea primelor de vacanţă pentru personalul contractual, faţă de funcţionarii publici care beneficiază de prime de vacanţă.

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, prin hotărârea nr.282/21.05.2008 a reţinut că aceasta nu reprezintă o faptă de discriminare în conformitate cu prevederile art.2 coroborat cu art.1 al.3 al OG nr.137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată.

Faţă de aceste considerente, instanţa urmează a respinge cererea în privinţa acordării primei de concediu pentru perioada 1.08.2005 – 31.12.2007, ca nefondată.

Instanţa urmează a respinge ca nefondată şi cererea de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice, având în vedere că în prezentul litigiu de muncă M.F.P. este doar un terţ care nu are atribuţii privind salarizarea reclamanţilor neavând raporturi de muncă cu aceştia.

Etichete: , , , , ,