Contract de transport pe calea ferată.Tarife de imobilizare a vagoanelor.Titularul obligaţiei de plată.

Termenul de prescripţie de un an, reglementat de art. 32 alin. 1 al Convenţiei CMR referitoare la contractul de transport internaţional de mărfuri pe şosele – Geneva, 1956, nu operează dacă a intervenit un caz legal de întrerupere, în raport de prevederile art. 16 din Decretul nr. 167/1958. Recunoaşterea dreptului prin efectuarea unei plăţi parţiale determină, astfel, curgerea unei noi prescripţii de un an, în favoarea creditorului, de la data plăţii.

Reclamanta S.C. TA S.A. Constanţa a solicitat obligarea pârâtei S.C. RT S.A. la plata sumei de 1847 dolari SUA, reprezentând contravaloarea prestaţiei de transport efectuate în beneficiul acesteia, conform comenzii din 01.03.1999.

S-a susţinut că tariful convenit de părţi a fost de 3000 dolari SUA, din care pârâta a plătit doar 1154 dolari SUA, la 20.11.1999. Diferenţa nu a fost achitată, cu toate că societatea beneficiară a fost notificată în acest sens.

Pârâta a invocat, pe cale de excepţie, prescripţia dreptului la acţiune, în raport de prevederile Convenţiei CMR referitoare la contractul de transport internaţional de mărfuri pe şosele – Geneva, 1956, modificată prin Protocolul din 1979, la care România a aderat prin Decretul Consiliului de Stat nr. 451/1972 şi respectiv, Decretul nr. 66/1981.

Art. 32 alin. 1 din Convenţie reglementează termenul special de prescripţie de un an, stabilind totodată şi momentul la care acesta începe să curgă, anume, prin trecerea a trei luni de la încheierea contractului. Aşa fiind, acţiunea este, în opinia pârâtei, prescrisă prin formularea ei cu depăşirea termenului prevăzut de actul normativ special.

Instanţa a reţinut aplicabilitatea prevederilor Convenţiei referitoare la contractul de transport internaţional de mărfuri pe şosele, întrucât potrivit art. 1, primirea mărfii pentru transport şi eliberarea ei la destinaţie s-a realizat pe teritoriul a două state, dintre care unul este România.

Sub aspectul prescrierii dreptului la acţiune, s-a reţinut însă că termenul special – reglementat de actul normativ – este supus aceloraşi cazuri de întrerupere a cursului prescripţiei prevăzute de art. 16 din Decretul nr. 167/1958. În cauză, pârâta a efectuat o plată în contul acestei prestaţii, ceea ce echivalează cu recunoaşterea dreptului a cărui acţiune este supusă prescripţiei.

Pe cale de consecinţă, prescripţia nu operează în cauză, de la data efectuării plăţii parţiale începând să curgă o nouă prescripţie în favoarea creditorului.

(sentinţa civilă nr.61 COM/ 16.01.2001, irevocabilă prin decizia civilă nr. 394/2001 a Curţii de Apel Constanţa-secţia comercială)

Tags: Contract de transport pe calea ferată

Contract de transport pe calea ferată.Tarife de imobilizare a vagoanelor.Titularul obligaţiei de plată.

Pârâta – operator portuar a descărcat marfa sosită în danele sale cu depăşirea termenului liber tarifar, situaţie faţă de care sunt incidente dispoziţiile art. 73.1 din Regulamentul de transport pe calea ferată aprobat prin O.G. nr. 41/1997, în temeiul cărora va fi obligată la plata imobilizărilor, către calea ferată.

Va fi admisă, totodată, cererea de chemare în garanţie formulată faţă de expeditor, întrucât din probele administrate a rezultat că marfa a avut deficienţe calitative, care au îngreunat descărcarea în port, precum şi că nu a existat o corelare a perioadei de transport a mărfii cu cea a sosirii navei.

SNTFM –Sucursala CFR Marfă Port Constanţa, reprezentată prin SMF S.A. – Agenţia Teritorială Constanţa a solicitat obligarea pârâtei S.C. C S.A. – societate de operare portuară la plata sumei de 62.968.800 lei reprezentând tarife pentru imobilizarea vagoanelor, precum şi la valoarea rezultată din actualizarea sumei, în raport de rata inflaţiei.

S-a arătat că pârâta, în calitate de destinatar, a descărcat cele 15 vagoane sosite pentru export în Portul Constanţa, cu depăşirea terenului liber tarifar de operare, cauza imobilizării vagoanelor fiind necorelarea sosirii lor în port cu cea a navei pentru care era destinată marfa.

În drept, au fost invocate prevederile art. 969 şi 1084 cod civil, art. 10 din TLM.

În susţinerea cererii s-au depus notele de constatare nr. 50095 – 50096/1998, extrasul de cont datat 12.11.1998, copie de pe actul de avizare a sosirii vagoanelor, copie a Registrului de urmărire a operaţiunilor de încărcare-descărcare.

Pârâta nu a contestat faptul că vagoanele au fost imobilizate pe liniile căii ferate şi nici motivul producerii imobilizărilor, însă a menţionat că aceste deficienţe sunt imputabile chematei în garanţie S.C. GMT S.R.L. Bucureşti, care avea obligaţia asigurării corelării între aducerea mărfii în danele operatorului portuar şi sosirea navei.

Acţiunea reclamantei este întemeiată.

Pârâta – operator portuar a descărcat marfa sosită în danele sale cu depăşirea termenului liber tarifar, situaţie faţă de care sunt incidente dispoziţiile art. 73.1 din Regulamentul de transport pe calea ferată aprobat prin O.G. nr. 41/1997, cu consecinţa obligării sale la plata imobilizărilor. Suma menţionată conform actelor de evidenţă urmează a fi suportată cu actualizarea ei în funcţie de rata inflaţiei, întrucât prin devalorizarea monedei naţionale reclamanta a suferit un prejudiciu cert, care trebuie acoperit în condiţiile art. 1084 cod civil.

Susţinerile pârâtei privind culpa chematei în garanţie sunt, la rândul lor, întemeiate. Administrarea probelor a confirmat apărările societăţii pârâte, în sensul că marfa transportată a avut deficienţe calitative, motiv pentru care operatorul portuar a solicitat prelungirea avizelor de operare, precum şi inexistenţa unei corelări a perioadei de transport a mărfii cu cea a sosirii navei.

În consecinţă, cererea de chemare în garanţie va fi admisă astfel cum a fost formulată.

(sentinţa civilă nr. 1770 COM/ 28.06.2000, definitivă conform deciziei civile nr. 768/2001 a Curţii de Apel Constanţa-secţia comercială)

Tags: Contract de transport pe calea ferată

Contract de transport pe calea ferată. Destinatarul mărfii. Operatorul portuar nu poate fi asimilat destinatarului.

Potrivit art. 62.1 din Regulamentul de transport CFR aprobat prin O.G. nr. 41/ 1997, plata tarifelor de transport şi accesorii sunt plătite de către expeditor, dacă nu există convenţie contrară între expeditor şi calea ferată.

Împrejurarea că pe scrisoarea de trăsură este menţionat, alături de destinatarul ce urma să expedieze marfa, societatea portuară specializată în operaţiuni de încărcare/descărcare marfă, nu conferă acesteia din urmă calitatea de destinatar.

Reclamanta S.N.C.F.R. – Agenţia Teritorială a S.M.F. Constanţa a solicitat obligarea pârâtei – societate comercială pe acţiuni, specializată în descărcarea şi încărcarea navelor maritime – la plata contravalorii taxelor de transport pentru marfa primită şi operată la sediul acesteia din Portul Constanţa.

S-a susţinut că pârâta este parte în contractul de transport, fiind menţionată pe scrisorile de trăsură, aceleaşi acte precizând că plata taxelor aferente este transmisă către destinatar.

Tribunalul Constanţa a respins acţiunea, reţinând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâtă.

S-a avut în vedere că societatea chemată în judecată ca operator portuar are calitatea de mandatar al adevăratului destinatar, neputând fi asimilat acestuia, pentru a-i fi incidente dispoziţiile art. 62.1 din Regulamentul de transport C.F.R. aprobat prin O.G. nr. 41/ 1997.

Prin urmare, reclamanta, care a menţionat pe scrisorile de trăsură atât denumirea operatorului portuar care urma să încarce marfa în contul destinatarului-exportator, cât şi pe cea a adevăratului beneficiar al mărfii – recunoscând astfel calitatea de mandatar al pârâtei şi interpunerea sa în această modalitate în contractul de transport – nu poate pretinde acesteia din urmă să achite taxele de transport.

(sentinţa civilă nr. 1705 COM / 21.06.2000, definitivă conform deciziei civile nr. 1080/2000 a Curţii de Apel Constanţa-secţia comercială, irevocabilă conform deciziei civile nr. 7385/2002 a C.S.J. – secţia comercială)

Tags: Contract de transport pe calea ferată

Contract de transport pe calea ferată. Obligaţia plăţii tarifelor de transport.

Art. 62.1. din Regulamentul de transport pe căile ferate aprobat prin O.G. nr.41/ 1997 stabileşte că tarifele de transport şi cele accesorii sunt plătite de către expeditor, dacă nu există o convenţie contrară între expeditor şi calea ferată, în acest sens.

Menţiunea ,,francat’’ înscrisă pe scrisorile de trăsură presupune asumarea de către expeditor a plăţii taxelor de transport şi a celor accesorii, nefiind modificaţi termenii contractului de transport.

În consecinţă, operatorul portuar, care nu este parte în contract, nu va putea fi obligat la plata unor asemenea taxe.

Apreciind că pârâta S.C. DECIROM S.A. Constanţa este destinatara expediţiilor pe calea ferată, reclamanta – în calitate de transportator – a pretins obligarea acesteia la plata tarifelor de manevră, în valoare de 1.144.134.230 lei şi la penalităţi de întârziere calculate până la 17.08.2001.

Art. 62.1. din Regulamentul de transport pe căile ferate aprobat prin O.G. nr.41/ 1997 stabileşte că tarifele de transport şi cele accesorii sunt plătite de către expeditor, dacă nu există o convenţie contrară între expeditor şi calea ferată, în acest sens.

Scrisorile de trăsură, întocmite pentru fiecare expediţie în parte şi prezentate de reclamanta SNCFR R.A., poartă menţiunea ,,francat’’.

Prin urmare, expeditorul şi-a asumat plata taxelor de transport şi a celor accesorii şi nu a înţeles să uzeze de dreptul său de a modifica termenii contractului, cât priveşte această clauză.

Cum pentru transporturile care privesc obiectul litigiului, pârâta S.C DECIROM S.A. – ca operator portuar – nu are calitate de expeditor, nu poate fi ţinută la plata tarifelor de manevră şi a penalităţilor calculate pentru întârziere.

De altfel, reclamanta însăşi a recunoscut, prin răspunsurile la interogator, că a primit tarifele de transport de la expeditor, conform menţiunii de francare inserate în scrisorile de trăsură.

Pentru aceste considerente, pretenţiile transportatorului feroviar, privind suportarea de către pârâtă a tarifelor de manevră şi a penalităţilor aferente, vor fi respinse ca nefondate.

(sentinţa civilă nr. 2662 COM/ 23.10.2001. Prin decizia civilă nr. 424/2002 a Curţii de Apel Constanţa soluţia a fost modificată în tot, în sensul admiterii acţiunii. Curtea a reţinut că scrisorile de trăsură poartă menţiunea ,,francat’’, ceea ce atrage incidenţa art. 60.3.10. din Regulament, conform cărora tarifele de transport se plătesc la expediere ; mai mult, pârâta a recunoscut, în cursul corespondenţei purtate, datorarea sumelor şi a propus reclamantei o modalitate de eşalonare.)

Tags: Contract de transport pe calea ferată

Contract de transport pe calea ferată. Despăgubiri pentru marfa nepredată. Calculul acestora.

Fiind constatată culpa cărăuşului în producerea prejudiciului, prin pierderea parţială a mărfii încredinţate la transport, acesta va fi ţinut să despăgubească pe cel prejudiciat cu o valoare corespunzătoare aplicării, la preţul mărfii, a taxei pe valoare adăugată, a taxei de drum şi a accizelor.

Apărările pârâtei SNTFM – Sucursala Regională de Marfă Constanţa, privind netemeinicia pretenţiilor reclamantei SNP PETROM S.A. – Sucursala PECO Constanţa cu privire la contravaloarea mărfii pierdute pe parcursul transportului, în sensul includerii în calcul a T.V.A., a taxei de drum şi a accizelor, vor fi respinse ca nefondate.

Prejudiciul a fost calculat conform art. 85.2. din Regulamentul de transport aprobat prin O.G. nr. 41/1997, avându-se în vedere preţul curent al mărfii la locul şi la data la care aceasta a fost primită spre transport şi include preţul de rafinărie, accize, T.V.A. şi taxa de drum.

Accizele se datorează conform art. 16 şi 17 din O.G. nr. 27/ 2000 de către agenţii economici producători, în speţă, reclamanta, care le virează la momentul efectuării livrării, deci pentru întreaga cantitate de marfă înscrisă în documentele de transport.

Cât priveşte T.V.A., potrivit art. 10 alin. 1 şi art. 12 alin. 1 din O.G. nr. 3/1992, obligaţia plăţii şi exigibilitatea T.V.A. iau naştere la data efectuării livrării, care coincide în speţă cu cea a predării mărfii – produse petroliere – către transportator.

Taxa de drum se achită, de asemenea, de către producător, în condiţiile Legii nr. 118/1996.

În aceste condiţii, fiind constatată culpa cărăuşului în producerea prejudiciului, prin pierderea parţială a mărfii încredinţate la transport, acţiunea reclamantei va fi admisă astfel cum a fost formulată.

(sentinţa civilă nr. 2691 COM/ 25.10.2001, irevocabilă conform deciziei civile nr. 643/ 2001 a Curţii de Apel Constanţa-secţia comercială)

Tags: Contract de transport pe calea ferată

Contract de transport pe calea ferată. Răspunderea cărăuşului pentru pierderea unei părţi din marfă. ( II )

Potrivit art. 83.1. din Regulamentul de Transport aprobat prin O.G. nr. 41/1997, calea ferată este răspunzătoare pentru pagubele care rezultă din pierderea totală sau parţială a mărfii, survenite din momentul primirii la transport şi până la eliberare.

Dovada că pierderea a survenit pe parcursul transportului revine celui care reclamă violarea sigiliilor constatată la destinaţie; constatarea acestui fapt atrage, însă, prezumţia relativă a culpei transportatorului.

Reclamanta SNP PETROM S.A. – Sucursala PECO Ialomiţa a solicitat instanţei obligarea SNTFM S.A. – Sucursala de Marfă Constanţa sau, în raport de culpa stabilită, a PETROM S.A. Bucureşti – Sucursala Arpechim Piteşti, la plata sumei de 2.592.450 lei.

În considerente s-a motivat că un vagon cisternă încărcat cu benzină a fost transportat de cărăuş însoţit de nota de greutate nr. 6588/ 12.07.2001. La destinaţie, comisia de recepţie a luat act ca pe parcursul transportului a fost încheiat procesul-verbal de constatare nr. 17/ 2001, conform căruia în staţia CFR Lehliu vagonul a fost depistat de prepuşii cărăuşului cu un sigiliu lipsă la un ventil şi cu o lipsă de 450 kg din conţinut.

Pârâta SNTFM CFR Marfă a solicitat respingerea acţiunii, pe considerentul că marfa (benzină) a fost încărcată de furnizor pe linie industrială şi luată în primire de transportator cu sigiliile aplicate de predător. Transportul a fost ulterior realizat sub linie electrificată, împrejurare care a împiedicat scurgerea ori sustragerea din conţinut. În fine, lipsa se încadrează în limita toleranţei de 2% din greutate, cărăuşul nefiind răspunzător pentru aceste pierderi inerente naturii mărfii.

Procedând la soluţionarea cauzei, instanţa a reţinut următoarele considerente:

Potrivit art. 83.1.din Regulamentul de Transport aprobat prin O.G. nr. 41/ 1997 calea ferată este răspunzătoare pentru pagubele care rezultă din pierderea totală sau parţială a mărfii, survenite din momentul primirii la transport şi până la eliberare.

Dovada că pierderea a survenit pe parcursul transportului revine celui care reclamă, însă violarea sigiliilor constatată la destinaţie atrage prezumţia relativă a culpei transportatorului.

În speţă, pârâta SNTFM – CFR Marfă nu a contestat încheierea pe parcursul transportului a unui act intern de constatare a lipsei unui sigiliu la ventilul vagonului, însă a apreciat că sustragerea era imposibilă de la preluarea mărfii şi până la destinaţie.

Aceste consideraţii nu sunt, însă, relevante, câtă vreme la destinaţie cantitatea de benzină a fost cântărită în aceeaşi modalitate ca la expediţie, calea ferată avea obligaţia preluării mărfii cu stricta verificare şi supraveghere a mijloacelor de asigurare a mărfii, iar în derularea transportului înşişi prepuşii căii ferate au semnalat nereguli.

Constatându-se că în cauză pierderea suportată de destinatar cade în sarcina cărăuşului, acţiunea în pretenţii urmează a fi admisă faţă de acesta.

(sentinţa civilă nr. 4156 COM/ 20.06.2002, irevocabilă conform deciziei civile nr. 870/2002 a Curţii de Apel Constanţa-secţia comercială)

Tags: Contract de transport pe calea ferată

Contract de transport pe calea ferată. Răspunderea cărăuşului pentru pierderea unei părţi din marfă.( I )

În contractul de transport pe calea ferată, cărăuşul este răspunzător pentru paguba care rezultă din pierderea totală sau parţială a mărfii, survenită din momentul primirii la transport şi până la eliberarea mărfii. Potrivit art. 83.1. din Regulamentul de transport C.F.R. aprobat prin O.G. 41/1997, calea ferată este răspunzătoare pentru paguba care rezultă din pierderea totală sau parţială a mărfii, survenită din momentul primirii la transport şi până la eliberarea mărfii. Prezumţia relativă legală referitoare la răspunderea civilă a transportatorului feroviar nu poate fi răsturnată pe baza susţinerilor acestuia, conform cărora ar fi primit în fapt o cantitate mai mică de produs şi că sustragerile au fost excluse, prin trecerea garniturii de tren sub linie electrificată. (sentinţa civilă nr. 2258 COM/ 19.09.2000, definitivă conform deciziei civile nr. 44/2001 a Curţii de Apel Constanţa-secţia comercială, irevocabilă conform deciziei civile nr. 3630/2002 a C.S.J.-secţia comercială)

Tags: Contract de transport pe calea ferată