2003. Lipsa de legatura cu cauza

Este inadmisibila exceptia de neconstitutionalitate prin care, pe de o parte, se urmareste înlaturarea unor omisiuni ale legii, iar pe de alta parte, se urmareste verificarea constitutionalitatii unor texte legale care nu au legatura cu cauza, astfel încât nu sunt îndeplinite conditiile pentru sesizarea Curtii Constitutionale.

Prin cererea de chemare în judecata înregistrata pe rolul Tribunalului Constanta sub nr. 4612/118/2009, reclamantii I.S. s.a. si intervenientii în nume propriu B.V. s.a., în contradictoriu cu pârâta SA P. – Membru OMW Grup, au solicitat ca prin hotarârea ce se va pronunta, sa se dispuna obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale reprezentând diferente rezultate din aplicarea indicelui de salarizare de 1,98 la salariul minim pe economie indexat începând cu 15.03.2008 precum si obligarea pârâtei la respectarea prevederilor contractul colectiv de munca în sensul de a aplica în continuare acelasi indice de multiplicare.

La termenul din 10.06.2009, pârâta S.C. P. S.A. – MEMBRU OMV GRUP BUCURESTI a invocat în fata instantei exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 298 al. 2 ultima liniuta din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, prin raportare la dispozitiile constitutionale statuate prin art. 1 al. 4 si 5, art. 73 al. 3 lit. p si art. 79 al. 1.

Prin Încheierea din 26.08.2009, Tribunalul Constanta a respins cererea de sesizare a Curtii Constitutionale.

Prin decizia civila nr.546/CM/29.09.2009, pronuntata de Curtea de Apel Constanta, s-a respins ca nefondat recursul formulat de pârâta împotriva acestei încheieri.

Dupa reluarea judecatii, la termenul din 21.10.2009, pârâta S.C. OMV P. S.A. a ridicat în fata instantei exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 222 si art.282 din Legea nr. 53/2003, art. 73 din Legea 168/1999 si art. 28 alin.2 din Legea 54/2003, prin raportare la dispozitiile constitutionale statuate prin art. 1 al. 3, art. 9, art.16 alin.1 si 2, art.20 alin.1 si 2, art.24 alin.1, art.40 alin.1, art.41 alin.1 si art.53 alin.1 si 2.

S-a apreciat ca exceptia invocata are legatura cu solutionarea cauzei si este admisibila, prin raportare la prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992 r., întrucât de solutionarea acestei chestiuni depinde participarea la judecata cauzei a sindicatului la initiativa unitatii angajatoare si nu la initiativa reclamantilor-salariati.

În analiza temeiurilor de neconstitutionalitate, autorul exceptiei a aratat ca dispozitiile legale criticate pentru neconstitutionalitate reglementeaza dreptul organizatiilor sindicale de a fi parti în conflictele de munca pentru apararea drepturilor individuale ale salariatilor.

Autorul exceptiei a aratat ca, prin consacrarea rolului sindicatelor în rezolvarea conflictelor de drepturi si a celor de interese, printr-o diferentiere de regim juridic ce este lipsita de suport practic, denota o incoerenta legislativa în privinta calitatii procesuale a sindicatelor si vatama dreptul sau la un proces echitabil.

Astfel, art. 28 alin.2 din Legea 54/2003 consacra dreptul sindicatului de a promova actiuni pe cale principala si a de interveni în procesele începute de salariati, solutie diametral opusa celei din Codul muncii si Legea 168/1999 potrivit cu care sindicatul nu poate decât sa-i reprezinte pe salariati, carora le apartine în exclusivitate initiativa.

S-a sustinut ca aceste dispozitii legale criticate vin în contradictie cu principiul egalitatii în fata legii, sub aspectul inegalitatii dintre salariati si unitate, parti ale aceluiasi litigiu de munca.

Totodata, pârâta a sustinut ca textele legale atacate sunt neconstitutionale pentru ca vatama dreptul sau la aparare, ce include si dreptul procesual de a atrage în proces sindicatele ca participant la dialogul social ce a negociat numarul si întinderea drepturilor conferite salariatilor prin contractele colective de munca.

S-a aratat ca temeiurile de neconstitutionalitate invocate se fundamenteaza pe principiile dezvoltate în jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, referitoare la dreptul la un proces echitabil, în conditiile în care trebuie sa faca fata dificultatilor practice si juridice ivite în cadrul celor peste 20.000 de dosare având ca obiect drepturi salariale .

Autorul exceptiei a conchis în sensul ca exceptia de neconstitutionalitate constituie singurul remediu efectiv de solutionare a conflictelor expuse, întrucât vatamarea rezulta din modalitatea în care au fost edictate normele legale, iar nu din aplicarea acestora.

Reclamantii si-au exprimat punctul de vedere asupra cererii pârâtei de sesizare a Curtii Constitutionale, apreciind ca nu exceptia este nefondata.

Prin încheierea din 21.10.2008, pronuntata de Tribunalul Constanta, s-a respins cererea de sesizare a Curtii Constitutionale ca inadmisibila.

Pentru a pronunta aceasta solutie, prima instanta a retinut urmatoarele:

Potrivit art. 29 alin.1 din Legea nr. 47/1992 rep., ,,Curtea Constitutionala decide asupra exceptiilor ridicate în fata instantelor judecatoresti sau de arbitraj comercial privind neconstitutionalitatea unei legi sau ordonante ori a unei dispozitii dintr-o lege sau dintr-o ordonanta în vigoare, care are legatura cu solutionarea cauzei în orice faza a litigiului si oricare ar fi obiectul acestuia’’, iar al. 3 al art. 29 mentioneaza ca ,,Nu pot face obiectul exceptiei prevederile constatate ca fiind neconstitutionale printr-o decizie anterioara a Curtii Constitutionale’’.

Exceptia de neconstitutionalitate ridicata în cauza vizeaza prevederi din legi în vigoare, care nu au fost declarate anterior neconstitutionale prin exercitarea controlului de catre Curte.

Textele nu au însa, nici o relevanta sub aspectul solutionarii în fond a cauzei, în conditiile în care pârâta nu a solicitat introducerea în cauza a sindicatului din cadrul unitatii, iar nici una dintre dispozitiile enuntate nu prevede obligativitatea participarii sindicatelor la judecata conflictelor de drepturi/interese.

Pe de alta parte, împrejurarea ca asupra calitatii procesuale a sindicatului nu exista o reglementare unitara implica nu însa controlul de constitutionalitate, ci doar pe cel privind aplicarea legii si care revine, în acest context, instantei de judecata.

Atributul Curtii Constitutionale consta în determinarea compatibilitatii normelor în discutie cu dispozitiile constitutionale, iar nu în punerea de acord a doua prevederi legale sau stabilirea prevalentei unui text al legii fata de un altul.

De altfel, în invocarea exceptiei de neconstitutionalitate, autorul acesteia a conturat aspectul neconformitatii cu legea fundamentala a art. 222 si art.282 din Legea nr. 53/2003, art. 73 din Legea 168/1999 si art. 28 alin.2 din Legea 54/2003 numai din perspectiva incoerentei legislative, iar textele din Constitutie la care s-a facut trimitere expresa au vizat prevederi cu valoare de principiu, referitoare la dreptul al aparare si egalitatea în fata legii.

Se constata, asadar, ca exceptia de neconstitutionalitate ridicata în legatura cu prevederile legale mentionate nu are nici o legatura cu modalitatea de solutionare a cauzei, întrucât interpretarea unor actelor normative intra în atributul exclusiv al instantei de judecata – putând fi deopotriva temei de contestare a solutiei date, în fata instantelor de control judiciar.

De altfel, chiar autorul exceptiei recunoaste ca instanta suprema poate solutiona un asemenea conflict pe calea recursului în interesul legii, desi nu s-a pus problema unei practici neunitare la nivelul mai multor instante de judecata. Pe de alta parte, Curtea Constitutionala nu are caderea de a sanctiona – într-o alta modalitate decât prin controlul conformitatii în raport de Constitutie – incoerenta legislativa dintr-un anumit domeniu .

Având în vedere aceste considerente, retinând ca în speta sunt incidente disp. art. 29 al. 6 din Legea nr. 47/1992 r., în sensul ca exceptia este inadmisibila prin inexistenta vreunei legaturi cu ,,solutionarea cauzei în orice faza a litigiului si oricare ar fi obiectul acestuia’’, s-a respins cererea de sesizare a Curtii.

Împotriva acestei solutii a formulat recurs pârâta.

În motivarea recursului s-au expus argumente în legatura cu admisibilitatea exceptiei pe de o parte si în legatura cu caracterul neconstitutional al prevederilor art. 222 si art.282 din Legea nr. 53/2003, art. 73 din Legea 168/1999 si art. 28 alin.2 din Legea 54/2003.

În ceea ce priveste admisibilitatea exceptiei, s-a aratat ca sunt îndeplinite conditiile prevazute de art. 29 din Legea nr. 47/1992. În acest sens s-a sustinut ca, în calitate de pârâta, recurenta este nevoita sa se supuna dispozitiilor legale care nu recunosc calitatea procesuala a sindicatelor în derularea/rezolvarea conflictelor de drepturi, desi obligatiile angajatorului au fost negociate si asumate în urma negocierilor colective purtate cu sindicatele,în calitate de parte în dialogul social. S-a mai sustinut ca de constitutionalitatea prevederilor legale indicate depinde includerea sau neincluderea sindicatelor în cadrul procesual la initiativa angajatorului pârât iar nu la initiativa angajatilor.

Cu privire la neconstitutionalitatea acestor prevederi legale au fost reiterate sustinerile formulate în fata instantei de fond, în motivarea exceptiei de neconstitutionalitate.

Cauza a fost înregistrata la Curtea de Apel Constanta sub nr. 1649/36/2009.

Analizând încheierea recurata prin prisma criticilor formulate, a sustinerilor partilor, a prevederilor legale aplicabile si a probatoriului administrat în cauza, în conformitate cu art. 3041 Cod.pr.civ., Curtea constata ca recursul este nefondat pentru urmatoarele considerente:

Asa cum a retinut si instanta de fond, potrivit art. 29 alin.1 din Legea nr. 47/1992 rep., ,,Curtea Constitutionala decide asupra exceptiilor ridicate în fata instantelor judecatoresti sau de arbitraj comercial privind neconstitutionalitatea unei legi sau ordonante ori a unei dispozitii dintr-o lege sau dintr-o ordonanta în vigoare, care are legatura cu solutionarea cauzei în orice faza a litigiului si oricare ar fi obiectul acestuia”.

Fata de aceste prevederi legale, în mod corect, instanta de fond a retinut ca exceptia de neconstitutionalitate se refera la texte legale care nu au legatura cu solutionarea cauzei.

Astfel, textele legale criticate se refera la persoana care poate formula actiunea si posibilitatea sindicatelor de a-i reprezenta pe membrii lor în fata instantelor pentru obtinerea unor drepturi salariale.

În cauza, actiunea a fost formulata de reclamanti prin intermediul unui avocat ales, nefiind reprezentati de o organizatie sindicala.

Asadar, reprezentarea salariatilor de catre sindicate nu are nici o legatura cu cauza.

Critica recurentei se refera, însa, astfel cum se arata în cererea de recurs, la imposibilitatea chemarii în judecata într-un astfel de litigiu a organizatiei sindicale care a negociat contractul colectiv de munca.

Dar, trebuie avut în vedere ca, potrivit art.1(1) din Legea nr. 130/1996, contractul colectiv de munca este conventia încheiata între patron sau organizatia patronala, pe de o parte, si salariati, reprezentati prin sindicate ori în alt mod prevazut de lege, de cealalta parte, prin care se stabilesc clauze privind conditiile de munca, salarizarea, precum si alte drepturi si obligatii ce decurg din raporturile de munca.

Asadar, organizatiile sindicale actioneaza numai ca reprezentanti ai sindicatelor, drepturile si obligatiile stabilite prin contractul colectiv de munca facând parte din patrimoniul salariatilor; organizatia sindicala nu devine subiect al acestor drepturi si obligatii.

Ca urmare, în cazul unei actiuni precum cea de fata, în care se pretind anumite drepturi salariale, calitatea procesual activa o au persoanele care sustin ca sunt titularii drepturilor pretinse, adica angajatii sau fostii angajati, în persoana carora se verifica existenta sau inexistenta acestor drepturi salariale.

Din acest motiv, nu are nici o relevanta pentru solutionarea cauzei daca reprezentantul angajatilor la semnarea contractului colectiv de munca, respectiv organizatia sindicala, poate fi atras în procesul derulat între angajator si angajat, aceasta împrejurare fiind fara efecte asupra temeiniciei pretentiilor rezultate din contractul colectiv de munca care potrivit art. 7 din Legea nr. 130/1996 constituie legea partilor, adica a angajatorului si a angajatilor în raport cu care produce efecte în temeiul art. 11 din aceeasi lege.

Este adevarat ca lipsa de claritate a unor prevederi legale a condus la declararea lor ca neconstitutionale de catre Curtea Constitutionala.

Spre exemplu, prin Decizia nr. 189/02.03.2006 (publicata în M.Of. nr. 307/05.04.2006), Curtea Constitutionala a constatat ca art. 20 alin.1 din Legea nr. 554/2004 este neconstitutional, întrucât prin imprecizia sa contravine prevederilor art.1 alin.4, 21 alin.1 si art. 129 din Constitutie.

În motivarea deciziei s-a retinut ca neclaritatea textului legal afecteaza însasi accesul la justitie pe calea exercitarii caii de atac, acesta devenind aleatoriu si implicit limitat.

În acelasi sens s-a pronuntat Curtea Constitutionala si prin decizia nr. 647/05.10.2006 (publicata în M.Of. nr. 921/14.11.2006) cu privire la art. 4 alin.3 din Legea nr. 554/2004.

Rezulta, asadar, ca lipsa de previzibilitate, claritate sau coerenta a legii poate fi analizata doar în contextul încalcarii unui drept sau libertati fundamentale. În legatura cu drepturile garantate de art. 6 din Conventie, lipsa de previzibilitate si claritate a legii are relevanta numai în masura în care aceasta afecteaza în substanta sa aceste drepturi, astfel cum a fost cazul prevederilor legale a caror neconstitutionalitate a fost constatata prin Deciziile nr. 189/02.03.2006 si nr. 647/05.10.2006. Lipsa de previzibilitate a legii poate afecta inclusiv dreptul de acces la o instanta si securitatea raporturilor juridice civile, care desi nu sunt în mod expres prevazute de art. 6 din Conventie au fost enuntate si protejate în jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului care a dedus existenta lor din prevederile art. 6 si ale Preambulului Conventiei.

În cazul de fata, însa, o eventuala lipsa de claritate a prevederilor legale criticate de recurenta nu afecteaza în nici un mod, cu atât mai putin în substanta lor, nici unul din drepturile indicate anterior, având efect numai asupra determinarii cadrului procesual. În cauza, nu s-a învederat si nu rezulta în ce mod imposibilitatea chemarii în judecata a unei organizatii sindicale care nu este titular al vreunui drept disputat de parti ar putea afecta dreptul de acces la o instanta sau dreptul la un proces echitabil al recurentei, care îsi poate formula toate apararile considerate necesare în contradictoriu cu însasi persoanele care se reclama titulare ale drepturilor salariale pretinse. Ca urmare, nici din aceasta perspectiva exceptia nu are legatura cu cauza.

Mai mult, se mai are în vedere ca atragerea în proces a altor persoane, terti fata de litigiu, se poate realiza numai în formele procedurale prescrise de art. 57 – 66 Cod procedura civila.

Ca urmare, criticile recurentei urmaresc înlaturarea unei pretinse omisiuni a legii în a prevedea o posibilitate de a introduce în cauza, la cererea angajatorului pârât, a organizatiei sindicale.

Ori, Curtea Constitutionala decide asupra exceptiilor ridicate în fata instantelor judecatoresti privind neconstitutionalitatea unei legi sau ordonante ori a unei dispozitii dintr-o lege sau dintr-o ordonanta în vigoare, iar nu asupra lipsei unor prevederi legale.

În acest sens, în mod constant în practica sa, Curtea Constitutionala a respins ca inadmisibile exceptii prin care se urmarea completarea unor omisiuni ale legii, activitatea de legiferare neintrând în competenta sa (de ex. Decizia nr.1.129 din 16 octombrie 2008, publicata în Monitorul Oficial nr.776 din 19.11.2008).

Asadar, exceptia de neconstitutionalitate invocata nu este admisibila.

Fata de aceste considerente, restul argumentelor care în realitate vizeaza temeinicia exceptiei de neconstitutionalitate nu au relevanta si nu vor fi analizate, nefiind de altfel în competenta instantei sa analizeze propriu-zis temeinicia exceptiei de neconstitutionalitate.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 312 Cod.pr.civ., se va respinge ca nefondat recursul.