Închiderea procedurii falimentului, prin efectele pe care le produce, se răsfrânge şi asupra acţiunii în atragerea răspundere patrimonială şi constituie un motiv de inadmisibilitate a acestei acţiuni, promovată ulterior pronunţării hotărârii

Prin sentinţa nr.324/2.11.2004, pronunţată de judecătorul sindic în dosarul nr.4955/2005 al Tribunalului Brăila s-a admis acţiunea formulată de creditoarea A.V.A.S Bucureşti împotriva pârâţilor C.Gh.N. şi C.N., foşti administratori ai S.C B.I.S. SRL Brăila, aflată în procedura falimentului şi, pe cale de consecinţă s-a dispus obligarea pârâţilor să suporte din averea personală suma de 30.000 RON, parte din pasivul neacoperit al debitoarei S.C B.I.S. SRL Brăila.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul-sindic a reţinut, în esenţă, că obligaţiile reprezentând contribuţii pentru asigurările sociale şi de sănătate nu au fost plătite şi acestea au constituit sursele financiare pentru continuarea activităţii societăţii comerciale, fapta foştilor administratori încadrându-se în dispoziţiile art.138 lit.f din Legea nr.85/2004.

Pentru aceste considerente s-a dispus ca pârâţii să suporte, în solidar, din pasivul neacoperit de 91.444 lei RON al SC B.I.S. SRL Brăila, suma de 30.000 lei RON.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal au formulat recurs pârâţii C.Gh.N. şi C.(M.) N., înregistrat sub nr.171/44/2007 la Curtea de Apel Galaţi.

Au criticat hotărârea recurată pentru nelegalitate şi netemeinicie motivând următoarele:

Lichidatorul judiciar desemnat în procedura falimentului SC B.I.S. SRL Brăila, prin rapoartele întocmite nu a făcut nici o menţiune referitoare la responsabilitatea pârâţilor pentru insolvenţa societăţii debitoare.

Nici în raportul final nu se face vreo menţiune cu privire la responsabilitatea pârâţilor pentru insolvabilitatea SC B.I.S. SRL Brăila.

Cererea recurentei-creditoare este tardiv formulată deoarece s-a promovat la data de 11.12.2005, după pronunţarea sentinţei civile nr.266/S/17.11.2005 prin care s-a dispus închiderea procedurii de faliment a debitoarei SC B.I.S. SRL Brăila.

În acest context, au arătat că potrivit Legii nr.64/1995, în vigoare la data formulării acţiunii, prevăd că angajarea răspunderii organelor de conducere se poate face în cadrul procedurii şi nu după închiderea acesteia, invocând în acest sens disp.art.137 din aceeaşi lege.

S-a mai criticat hotărârea pronunţată de judecătorul-sindic pentru încălcarea principiului disponibilităţii părţii asupra drepturilor sale procesuale, în sensul că, deşi creditoarea A.V.A.S a solicitat atragerea răspunderii pentru suma de 3.718,01 USD, instanţa a dispus obligarea pârâţilor la plata sumei de 30.000 lei.

Ultimul motiv de recurs se referă la netemeinicia hotărârii sub aspectul lipsei dovezilor, în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor pentru antrenarea răspunderii patrimoniale.

Sub acest aspect s-a arătat că nu există nici o probă din care să rezulte, în concret, că recurenţii, în calitate de administratori au avut salariaţi la societate, şi că au reţinut sume de bani drept obligaţii către stat şi nu le-au virat către bugetul de stat, pentru motivul că în societate nu au intrat venituri din activitatea comercială.

În drept, a invocat disp.art.304 pct.6 şi 9 C.pr.civ. şi art.137 din Legea nr.64/1995.

Recursul declarat de recurenţii pârâţi C.N. şi C.N. a fost admis cu consecinţa modificării sentinţei recurate, în sensul respingerii cererii formulate de creditoarea AVAS pentru angajarea răspunderii patrimoniale a foştilor administratori ai societăţii debitoare, ca fiind inadmisibilă.

Pentru a decide astfel, Curtea a motivat următoarele:

Prin sentinţa civilă nr.266/S/17.11.2005, pronunţată de judecătorul sindic în dosarul nr.6434/2003, privind falimentul debitoarei S.C B.I.S. SRL s-a dispus închiderea procedurii falimentului declanşat împotriva acestei debitoare.

S-a constatat dizolvată societatea şi s-a dispus radierea acesteia din evidenţa Oficiului Registrului Comereţului Brăila, precum şi descărcarea de sarcini a persoanelor care au participat la realizarea procedurii.

Sentinţa mai sus menţionată a devenit irevocabilă, prin nerecurare la data de 20.01.2005.

Intimata-creditoare A.V.A.S a formulat cerere pentru atragerea răspunderii patrimoniale a pârâţilor C.Gh.N. şi C.(M.)N. la data de 07.12.2005, după pronunţarea sentinţei civile nr.266/S/17.11.2005 prin care s-a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei S.C B.I.S. SRL.

Închiderea procedurii falimentului, prin efectele pe care le produce, se răsfrânge şi asupra acţiunii în atragere răspundere patrimonială şi constituie un motiv de inadmisibilitate a acestei acţiuni.

Astfel, este obligatoriu şi inevitabil ca stabilirea răspunderii, conform art.137 din Legea nr.64/1997 (actual art.138 din Legea nr.85/2006) să fie efectuată înainte de închiderea procedurii.

Această împrejurare rezultă cu prisosinţă din destinaţia sumelor rezultate din executarea silită a patrimoniului membrilor organelor de conducere ai debitoarei. Sumele realizate prin măsurile de executare silită vor aparţine averii debitoarei şi vor fi destinate, în caz de reorganizare, completării fondurilor necesare continuării activităţii debitoarei, iar în caz de faliment, acoperirii pasivului (art.138 din Legea nr.64/1995 republicată, text de lege preluat în art.140 din Legea nr.85/2006).

Mai mult decât atât, prin închiderea procedurii falimentului, judecătorul-sindic se dezinvesteşte.

Potrivit art.135 din Legea nr.64/1995 republicată, prin închiderea procedurii, judecătorul sindic este descărcat de orice îndatoriri şi responsabilităţi cu privire la procedură, debitor şi averea lui, creditori, asociaţi (actual art.136 din Legea nr.85/2006).

Prin urmare, câtă vreme cererea de antrenare a răspunderii membrilor organelor de conducere intră în atribuţiile judecătorului-sindic conform art.11 lit.g din Legea nr.85/2006, rezultă implicit că investirea judecătorului-sindic precum şi soluţionarea unei atare cereri se pot efectua numai înainte de închiderea procedurii şi nu după închiderea procedurii cum s-a întâmplat în cauză.

Prevederile art.140 din Legea nr.64/1995 republicată, preluate şi de disp.art.142 din Legea nr.85/2006 au deschis doar posibilitatea punerii în executare a hotărârilor pronunţate în temeiul art.137, după închiderea procedurii.

Se poate considera că, prin neexercitarea recursului împotriva hotărârii de închidere a procedurii falimentului, intimata –creditoare a acceptat producerea tuturor efectelor unei atare hotărâri.

Având în vedere considerentele expuse, reţinând că soluţionarea cererii de antrenare răspundere patrimonială a devenit inadmisibilă, după închiderea procedurii, în temeiul art.312 alin.2 şi 3 C.pr.civ., coroborată cu art.304 pct.9 C.pr.civ. a admis recursul şi a modificat hotărârea recurată în sensul că a respins cererea creditoarei A.V.A.S, ca fiind inadmisibilă.

Tags: INCHIDEREA PROCEDURII FALIMENTULUI

Închiderea procedurii falimentului debitoarei înainte de a se pronunţa o hotărâre definitivă si irevocabilă cu privire la antrenarea răspunderii patrimoniale a administratorului debitoarei. Consecinţe

Judecătorul sindic poate dispune închiderea procedurii falimentului debitoarei înainte de a se pronunţa o hotărâre definitivă şi irevocabilă cu privire la antrenarea răspunderii patrimoniale a administratorului debitoarei.
Curtea de Apel Iaşi, decizia nr. 4 din 4 ianuarie 2010
Prin sentinţa comercială nr. 213/S din 09.04.2009 a Tribunalului Iaşi, judecătorul sindic a respins cererea de autorizare a comitetului creditorilor pentru promovarea acţiunii prevăzute de art.138 alin.1 din Legea nr. 85/2006, formulată de creditorul A.V.A.S. Bucureşti.
A respins acţiunea formulată de lichidatorul judiciar „A.D.” IPURL, în contradictor cu pârâtul Ş. D., în calitate de administrator al debitorului S.C. „D. T.” S.R.L. Iaşi.
În temeiul art.131 din Legea privind procedura insolvenţei a dispus închiderea procedurii simplificate a insolvenţei debitorului SC „D.T.” SRL; a dispus radierea debitorului S.C. „D.T.” S.R.L. Iaşi din evidenţele Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Iaşi şi cele ale D.G.F.P. J. Iaşi.
În temeiul art. 136 din Legea privind procedura insolvenţei, a descărcat pe lichidatorul judiciar de orice îndatoriri şi responsabilităţi privind procedura.
În temeiul art.4 alin.4 din Legea privind procedura insolvenţei a aprobat în parte decontul prezentat de lichidatorul judiciar „A.D.” IPURL Iaşi şi a dispus plata către acesta, din fondul de lichidare, a sumei de 2.544,09 lei, din care suma de 544,09 lei reprezenta cheltuieli de procedură, iar suma de 2.000 lei remuneraţie.
În temeiul art.135 din Legea privind procedura insolvenţei a dispus notificarea prezentei sentinţe debitorului, a creditorilor, a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Jud. Iaşi, a Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Iaşi pentru efectuarea menţiunii de radiere şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Cererea de autorizare formulată de creditorul AVAS Bucureşti a fost respinsă pentru neîndeplinirea condiţiilor impuse de prevederile art.138 alin.3 din Legea nr.85/2006, prevederi care nu conferă fiecărui creditor un drept individual de a promova acţiune în răspundere personală, ci consacră acest drept numai pe seama comitetului creditorilor şi numai dacă administratorul sau lichidatorul judiciar omit să indice în rapoartele lor cauzele insolvenţei, persoanele culpabile de aceasta sau să formuleze o astfel de acţiune, iar răspunderea persoanelor culpabile este pe cale să se prescrie.
Astfel, potrivit prevederilor art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006, în cazul în care în raportul asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia insolvenţei debitorului, sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariţia stării de insolvenţă, judecătorul sindic, la cererea administratorului judiciar sau lichidatorului, poate dispune ca o parte din pasivul debitorului persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, să fie suportată de membrii organelor de conducere sau supraveghere din cadrul societăţii, iar potrivit alin.3 al acestui articol, comitetul creditorilor poate cere judecătorului sindic să fie autorizat pentru introducerea acţiunii în răspunderea personală a organelor de conducere ale debitorului, numai dacă administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar omit să indice în raportul lor asupra cauzelor insolvenţei, persoanele culpabile de aceasta sau omit să formuleze o astfel de acţiune, iar răspunderea persoanelor culpabile este pe cale să se prescrie. Rezultă, aşadar, din conţinutul acestor prevederi legale că legitimarea procesuală activă pentru un astfel de demers aparţine în primul rând administratorului judiciar sau lichidatorului şi doar în subsidiar şi cu îndeplinirea anumitor cerinţe, comitetului creditorilor.
În cauză, deşi exista un comitet al creditorilor, nu a fost înfăţişată hotărârea ce s-ar fi adoptat de acest comitet în sensul autorizării în vederea promovării acţiunii prevăzute de art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006 astfel că solicitarea creditorului A.V.A.S. Bucureşti a apărut ca fiind formulată în nume propriu, iar lichidatorul judiciar a sesizat pentru stabilirea răspunderii personale, prin promovarea în acest sens a unei cereri întemeiate pe prevederile art.138 alin.1 lit.d din Legea nr.85/2006, care a fost respinsă motivat de următoarele aspecte: potrivit art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului ajuns în stare de insolvenţă să fie suportată de organele de conducere sau supraveghere din cadrul societăţii precum şi de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă, prin una din faptele enumerate la lit. a-g ale acestui articol.
Aşa cum rezultă din conţinutul acestui articol, răspunderea fondată pe prevederile art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006 este o răspundere specială a administratorilor sau persoanelor care s-au implicat în activitatea societăţii în cauză, însă această răspundere nu devine automat operantă în toate cazurile în care pasivul social nu poate fi acoperit, ci numai atunci când se face dovada că prin acţiunea conştientă şi culpabilă, administratorii au cauzat starea de insolvenţă prin săvârşirea vreuneia dintre faptele expres şi limitativ enumerate de art.138 alin.1 lit.a-g din Legea nr.85/2006 şi a căror urmare a fost crearea, menţinerea sau adâncirea stării de insolvenţă, fiind necesar deci a se proba întrunirea cumulativă a condiţiilor pentru atragerea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie.
În speţă, fapta ce i se imputa pârâtului era în legătură cu neprezentarea documentelor societăţii şi omisiunea realizării publicităţii prevăzute de lege a situaţiilor financiare anuale, fapte care, în principiu, nu sunt direct producătoare de prejudicii şi care în lipsa unui minim probatoriu care să demonstreze raportul contributiv al acestora la starea de insolvenţă, nu sunt suficiente pentru a se constata vinovăţia administratorului-pârât, vinovăţie care trebuie determinată în raport cu motivele care au cauzat insolvenţă şi nu ca o consecinţă a faptului că nu a depus documentele contabile.
În condiţiile mai sus expuse, s-a respins cererea promovată de lichidatorul judiciar şi, constatând în cadrul procedurii că debitorul nu deţinea bunuri sau elemente de patrimoniu care să asigure acoperirea creanţelor reclamate şi nici cheltuielile administrative, s-a dispus închiderea procedurii şi radierea debitorului din evidenţele registrului comerţului şi cele fiscale potrivit dispoziţiilor art.131 din Legea nr.85/2006 care prevăd că în orice stadiu al procedurii se va putea decide de judecătorul sindic închiderea procedurii, în situaţia în care se constată că în averea debitorului nu există bunuri ori că acestea sunt insuficiente pentru acoperirea cheltuielilor administrative.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs A.V.A.S. Bucureşti, care a solicitat admiterea recursului şi modificarea sentinţei în sensul continuării procedurii falimentului.
În dezvoltarea motivelor de recurs A.V.A.S. Bucureşti a arătat că a depus cerere de autorizare pentru formularea cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a fostei conduceri, dar ulterior lichidatorul judiciar a considerat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art.138 şi a formulat cerere de atragere a răspunderii patrimoniale a numitului Ş. D., în calitate de fost administrator al debitoarei S.C. „D.T.” S.R.L., prin care s-a solicitat suportarea de către acestea a unei părţi din pasivul societăţii, incluzând şi creanţa A.V.A.S. preluată de la C.A.S. Iaşi în sumă de 3.165 lei.
Prin sentinţa comercială nr. 213/S/09.04.2009, instanţa a dispus închiderea procedurii debitoarei, radierea acesteia şi a respins ca nefondată cererea de angajare a răspunderii patrimoniale a administratorului societăţii debitoare.
În cauza de faţă, a arătat recurenta, judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii de faliment înainte de a se pronunţa o hotărâre definitivă şi irevocabilă cu privire la antrenarea răspunderii patrimoniale a administratorului debitoarei.
Conform art.142(2) din Legea nr.85/2006: „după închiderea procedurii falimentului, sumele rezultate din executarea silită vor fi repartizate de către executorul judecătoresc, în conformitate cu prevederile prezentei legi, în temeiul tabelului definitiv consolidat pus la dispoziţia sa de către lichidator”.
Prin urmare, în conformitate cu dispoziţiile anterior citate, înainte de închiderea procedurii, judecătorul sindic trebuie să desemneze un executor judecătoresc, căruia lichidatorul judiciar să îi pună la dispoziţie tabelul creditorilor şi, în baza acestuia, să procedeze la distribuirea către toţi creditorii a sumelor rezultate din executarea silită a bunurilor fostului administrator al debitoarei.
În cazul de faţă, cererea de atragere a răspunderii patrimoniale a fostei conduceri a S.C. „D.T.” S.R.L. nu a fost soluţionată printr-o hotărâre irevocabilă, context în care recurenta a considerat că măsura închiderii procedurii falimentului nu este legală, deoarece această procedură poate fi închisă numai după soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a organelor de conducere ale debitorului şi după executarea silită a administratorului societăţii debitoare, aşa cum prevăd art.140-142 din Legea nr.85/2006.
În cauza de faţă, judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii de faliment înainte de a se pronunţa o hotărâre definitivă şi irevocabilă cu privire la antrenarea răspunderii patrimoniale a administratorilor debitoarei. Prin închiderea procedurii de faliment lichidatorul judiciar este descărcat de sarcini, astfel încât în sarcina sa nu subzistă obligaţia de a contacta un executor judecătoresc.
Recurenta a arătat că este adevărat faptul că sentinţa de respingere se bucură de
autoritate relativă de lucru judecat, fiind executorie, dispoziţiile Legii nr.85/2006 nestatuând
asupra obligativităţii că aprobarea raportului final şi închiderea procedurii judiciare să nu
poată fi dispusă, câtă vreme nu s-a statuat cu caracter irevocabil asupra cererilor formulate în
temeiul prevederilor art.138, 140 şi 142 din lege. Însă, în ipoteza în care hotărârea ar fi reformată pe cale extraordinară de atac, în sensul admiterii cererii, punerea în executare a acestui virtual titlu executoriu nu ar putea fi asigurată raportat la dispoziţiile art.142 din lege.
În concluzie, recurenta a considerat că până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a administratorilor debitoarei, procedura insolvenţei S.C. „D.T.” S.R.L. nu se putea închide, din acest punct de vedere soluţia pronunţată de judecătorul sindic fiind nelegală.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate şi având în vedere dispoziţiile art.3041 C.pr.civ., curtea a constatat că este nefondat pentru următoarele considerente:
Problema de drept invocată în acest recurs a fost aceea de a şti dacă închiderea procedurii falimentului debitoarei poate fi dispusă înainte de soluţionarea irevocabilă a cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a persoanelor vinovate de producerea insolvenţei şi de executarea efectivă a acestei hotărâri.
Potrivit prevederilor art.142 alin.1 din Legea nr.85/2006 executarea silită împotriva persoanelor prevăzute la art.138 alin.1 se efectuează de executorul judecătoresc conform Codului de procedură civilă, fără să se precizeze că acesta trebuie desemnat de judecătorul sindic înainte de închiderea procedurii.
De asemenea, se poate lesne observa că potrivit art.142 alin.2 din lege, după închiderea procedurii sarcina repartizării sumelor provenite din executarea silită a persoanelor vinovate de cauzarea insolvenţei nu revine lichidatorului, ci executorului judecătoresc, deoarece după închiderea procedurii lichidatorul este descărcat de orice îndatoriri sau responsabilităţi cu privire la procedură, debitori, creditori, titulari de garanţii, acţionari sau asociaţi, aspect ce rezultă cu claritate din prevederile art.136 din lege.
La o analiză sumară a textului legal citat s-ar putea trage concluzia că există o contradicţie între închiderea procedurii şi distribuirea sumelor rezultate din executarea silită a patrimoniului persoanelor responsabile de insolvenţa debitorului, deoarece după închiderea procedurii sumele vor intra în averea debitorului şi vor fi destinate în caz de faliment acoperirii pasivului debitorului, aşa cum prevede art.140 din lege, ceea ce ar putea duce la concluzia că această acoperire a pasivului nu s-ar putea realiza decât în cadrul procedurii şi nu după închiderea acesteia.
Cu toate acestea, Curtea a apreciat că o asemenea concluzie nu poate fi primită, deoarece prin art.142 alin.2 din lege, legiuitorul a transferat această obligaţie executorului judecătoresc căruia îi revine responsabilitatea de a proceda la repartizarea sumelor în conformitate cu prevederile legii privind procedura insolvenţei conform tabelului definitiv consolidat de creanţe pus la dispoziţia sa de lichidator chiar după închiderea procedurii falimentului.
Prin prevederile art.142 ale Legii nr.85/2006 legiuitorul nu a instituit în sarcina judecătorului sindic, obligaţia ca anterior închiderii procedurii, să desemneze un executor judecătoresc, deoarece hotărârea pronunţată de acesta, prin care s-a admis acţiunea în răspundere prevăzută de art.138 din lege, constituie titlu executoriu şi, ca atare, acesta urmează să fie pus în executare potrivit prevederilor Codului de procedură civilă, la care face trimitere textul legal analizat şi după închiderea procedurii.
Pentru toate considerentele mai sus menţionate, Curtea a considerat că motivele de recurs invocate de A.V.A.S. Bucureşti sunt nefondate şi, în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ., a respins recursul formulat.

Tags: INCHIDEREA PROCEDURII FALIMENTULUI

INCHIDEREA PROCEDURII FALIMENTULUI.

9. INCHIDEREA PROCEDURII FALIMENTULUI.

Prin sentinta nr.207 din 9.09.2004 Tribunalul Botosani a admis cererea lichidatorului judiciar si a dispus inchiderea procedurii falimentului debitoarei S.C. „I.C.” SRL Stauceni si radierea societatii din registrul comertului.
Impotriva sentintei, a declarat recurs A.F.P. Botosani si SC „B” SA Suceava, care au criticat-o pentru nelegalitate sustinand, in esenta ca, eronat s-a dispus inchiderea procedurii, desi din doua rapoarte preliminare rezulta ca mare parte din activele societatii (spatiu comercial, autoturisme, utilaje si mijloace de productie, obiecte de inventar valoroase) au fost instrainate cu putin timp inainte de inceperea procedurii si chiar la scurt timp dupa inceperea falimentului de catre administratorul debitoarei falite M.A., sotiei sale M.O. sub pretul real.
Analizand hotararea prin prisma motivelor invocate, intemeiate pe disp. art. 304 pct.9 Cod proc. civila, curtea a constatat intemeiate recursurile.
Astfel, desi s-au constatat o serie de transferuri si vanzari de mijloace fixe si obiecte de inventar, catre SC „A.I.” SRL Stauceni, al carei administrator este M.A., sotul administratoarei, sub pretul real, fara a se tine seama ca unele din acestea au fost achizitionate cu credite bancare si prin rapoarte, s-a propus promovarea unor actiuni in anularea acestor transferuri, in scopul readucerii lor in patrimoniul societatii debitoare, pentru ca prin vanzarea ulterioara a acestora sa se obtina sume pentru acoperirea creantelor creditorilor, lichidatorul nu a procedat la promovarea unor astfel de actiuni.
In temeiul art.304 pct.9, rap. la art. 312 al.5 Cod proc. civila, s-au admis recursurile, s-a modificat sentinta, in sensul ca s-a respins cererea lichidatorului privind inchiderea procedurii falimentului debitoarei si s-a trimis cauza judecatorului sindic pentru continuarea procedurii falimentului.

(Decizia nr. 13 din 13 ianuarie 2005)

Tags: INCHIDEREA PROCEDURII FALIMENTULUI