Top

Litigiu comercial

ROMÂNIA

JUDECATORIA ONESTI JUDETUL BACAU

Dosar nr.2466/270/2009

Din 11. mai 2009 lit. comercial

SENTINTA CIVILA NR.1951

Sedinta publica din 19 iunie 2009

Desfasurata la sediul instantei

COMPLETUL DE JUDECATA FORMAT DIN :

Presedinte – ADRIAN ASAVEI

Grefier – DORINICA LUNGU

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind actiunea în pretentii formulata de reclamanta S.C. „ M.” SRL Onesti , prin lichidator judiciar E.SPRL Bacau , împotriva pîrîtei D.R.

La apelul nominal facut în sedinta publica s-a prezentat consilier juridic G. S. pentru subscrisa E. SPRL Bacau pentru societatea reclamanta , lipsa pârâta.

Procedura de citare legal îndeplinita .

S-a facut referatul cauzei de grefierul de sedinta, dupa care, consilier juridic arata ca nu are cereri noi formulat si solicita a se acorda cuvântul pe fondul cauzei .

Instanta constata cauza în stare de judecata si acorda cuvântul pe fondul cauzei .

Consilier juridic S. G., solicita a se admite actiunea asa cum a fost formulata , obligarea pârâtei la plata sumei de 1.757,06 lei reprezentând c/v marfa .

Dezbaterile fiind terminate , cauza a ramas în pronuntare .

I N S T A N T A :

Deliberând ,

Asupra cauzei civile de fata ;

Constata ca SC” M.„ SRL cu sediul în municipiul Onesti, … prin lichidator judiciar E.Bacau, cu sediul social în municipiul Bacau, … a chemat în judecata pe pârâta D.R., domiciliata în com. …, jud. Bacau pentru a fi obligata la plata sumei de 1757,06 lei reprezentând c/v marfa livrata si neachitata.

Actiunea este scutita de taxa judiciara de timbru si timbru judiciar,potrivit art. 77 din Legea 85/2006.

În motivare arata ca pârâta nu a achitat marfa livrata de reclamanta, aceasta fiind în valoare de 1757,66 lei .

Din actele si lucrarile dosarului instanta retine în fapt urmatoarele:

Reclamanta SC”M.”SRL Onesti a livrat pârâtei D.R. în baza relatiilor comerciale, marfa în valoare de 3057,06 lei conform facturii fiscale nr.260221/30.08.2006.

Pentru marfa livrata pârâta a achitat în avans 1300 lei cu chitanta nr.1751523 din 17.08.2006.

Prin sentinta 135 din 24.03.2008 Tribunalul Bacau a dispus deschiderea procedurii insolventei împotriva SC” M.” SRL Onesti iar prin sentinta nr. 300 din 23.02.2009 Tribunalul Bacau a dispus intrarea în faliment a debitoarei , Societatea E…Bacau fiind desemnata lichidator judiciar.

În vederea îndeplinirii atributiilor prevazute de art.20(1) lit.1 din Legea 85/2006 lichidatorul judiciar a procedat la verificarea actelor de evidenta contabila a debitoarei în insolventa si a fisei analitice clienti ocazie cu care s-a constatat ca reclamanta a livrat pârâtei – debitoare pavaje P01 si P08, în valoare totala de 3057,06 lei asa cum se mentioneaza în factura fiscala nr. 260221/30.08.2006 iar pentru marfa livrata a achitat în avans doar suma de 1300 lei, dovedita cu chitanta 17521523 din 17.08.2006.

Reclamanta prin administrator judiciar a încercat solutionarea litigiului pe cale amiabila, pârâta fiind convocata pentru conciliere directa conform art.720 si urm. din Codul procedura civila însa pârâta nu a dat curs convocarii la conciliere directa si nici nu a achitat debitul pe care îl are fata de societatea reclamanta.

În acest context reclamanta prin lichidator a formulat aceasta actiune.

Pârâta D.R. desi legal citata nu s-a prezentat în fata instantei în vederea combaterii actiunii si nici nu a formulat întâmpinare potrivit art.115 din Codul de procedura civila.

Fata de considerentele aratate instanta în baza art. 1073 din Codul civil va admite actiunea si în consecinta va fi obligata pârâta sa achite reclamantei 1757,06 lei suma ce reprezinta c/v marfii livrate si neachitate.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

H O T A R A S T E :

Admite actiunea civila formulata de reclamanta SC” M.” SRL Onesti prin lichidator judiciar E.cu sediul în Bacau, …, judetul Bacau în contradictoriu cu pârâta D.R., domiciliata în …., judetul Bacau.

Obliga pârâta sa achite reclamantei 1757,06 lei reprezentând c/v. marfa livrata si neachitata.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronuntata în sedinta publica, azi 19.06.2009.

PRESEDINTE, GREFIER,

Red.A.A. – 02.07.2009

Dact.M.I. – 02.07.2009

Ex.5. – com. 02.07.2009

Tags:

Litigiu comercial. Procedura speciala a somatiei de plata O.G. nr. 5/2001.

JUDECATORIA BARLAD

SENTINTA CIVILA Nr. 3348

de la 23 Decembrie 2008

Litigiu comercial. Procedura speciala a somatiei de plata O.G. nr. 5/2001.

La data de 2008, cu nr. x, creditoarea SCM P SRL prin reprezentanti legali a chemat in judecata pe debitoarea SC L SR solicitand emiterea unei somatii de plata pentru suma de 954,24 lei cu titlu de despagubiri reprezentand contravaloarea chirie spatiu pentru luna iulie 2008 si consum energie electrica pentru care s-a emis factura nr. 0001075 din 8 august 2008, cu cheltuieli de judecata.

In motivarea cererii, creditoarea SCM P sustine ca a inchiriat debitoarei SC L SRL un spatiu comercial situat la parterul blocului UMPS corp B in baza contractului de inchiriere nr. 131 din 22 ianuarie 2008 si pentru ca debitoarea nu a respectat clauzele contractului in sensul de a achita chiria si energia electrica restanta pentru luna iulie 2008, dupa ce a solicitat rezilierea contractului de inchiriere incepand cu luna august 2008, a formulat prezenta actiune.

In dovedirea cererii, creditoarea SCM P a folosit proba cu acte: contractul de inchiriere nr. 131 incheiat de parti la data de 22 februarie 2008, procesul verbal incheiat la data de 29 februarie 2008 de predare a spatiului catre debitoarea SC L SRL, factura nr. 001075 emisa de creditoarea SCM P la 8 august 2008 privind debitul datorat, solicitarea creditoarei SC L SRL privind rezilierea contractului de inchiriere incepand cu data de 1 august 2008.

Debitoarea nu a formulat intampinare si nu a facut dovada achitarii debitului.

Din analiza actelor si lucrarilor dosarului instanta retine ca, creditoarea SCM P SRL a inchiriat debitoarei SC La SRL in baza contractului de inchiriere nr. 131 incheiat la data de 22 februarie 2008 spatiul comercial situat la parterul blocului UMPS, corp B.

Conform dispozitiilor art. 5 din contract, chiria a fost stabilita la suma de 899,64 lei lunar, urmand ca, creditoarea sa emita factura fiscala lunar, asa cum prevad dispozitiile art. 6 lit. d din contract, si sa incheie contracte privind furnizarea energiei electrice , termice, apa, canal conform dispozitiilor art. 7 lit. d din contract.

La data de 8 august 2008, debitoarea SC L SRL a solicitat rezilierea contractului de inchiriere incepand cu data de 1 august 2008, insa a refuzat sa achite contravaloarea facturii nr. 0001075 emisa la data de 8 august 2008 in suma de 954,24 lei reprezentand contravaloare consum energie electrica si chirie spatiu pentru luna iulie 2008, obligatie pe care nu a indeplinit-o nici dupa promovarea prezentei actiuni.

Intrucat pentru somare, este necesar ca, creanta sa fie certa, lichida si exigibila, asa cum prevad dispozitiile art. 1 din O.G. nr. 5/2001 si in cauza se constata indeplinirea acestor conditii, bazandu-ne pe actele emise de creditoare si insusite de debitoare, dar si pe dispozitiile ar. 379 Cod procedura civila, art. 969 Cod civil, instanta urmeaza sa admita cererea asa cum a fost formulata , stabilindu-se si termenul de plata.

Cererea a fost legal timbrata si s-a aplicat timbru judiciar corespunzator.

Ordonanta se va comunica deindata prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire, conform art. 6, alin. 4 din O.G. nr. 5/2001.

Tags:

Litigiu comercial. Forţa probantă a înscrisurilor comerciale.

Prin Sentinţa civilă nr.1495/19.04.2010 pronunţată de Judecătoria Vaslui în dosarul nr. 1451/333/2009 a fost respinsă acţiunea comercială formulată de reclamanta SC „H” SA în contradictoriu cu pârâta SC F.G. SRL.

Reclamanta a solicitat prin acţiunea formulată obligarea pârâtei la plata sumei 3770,57 lei, actualizată funcţie de inflaţie, sumă reprezentând contravaloare marfă conform celor două facturi fiscale depuse la dosar precum şi plata sumei de 25.269 lei reprezentând penalităţi de întârziere de 1% pe zi calculate de la scadenţă şi până la data introducerii acţiunii.

A motivat reclamanta că din totalul debitului datorat, pârâta a achitat numai suma de 500 lei.

Pârâta, prin întâmpinare a solicitat respingerea acţiunii motivând că nu a cumpărat de la reclamantă mărfurile din cele două facturi, facturi pe care nu le recunoaşte şi pe care nu le-a acceptat.

În cauza s-a dispus efectuarea unei expertize contabile din care rezultă că între părţi s-au derulat relaţii comerciale de vânzare cumpărare, reclamanta a emis facturi fiscale pentru mărfurile vândute pârâtei, iar pârâta a efectuat periodic plăţi.

Reclamanta a depus la dosar o chitanţă care atestă că, la 20.07.2007 pârâta ar mai fi făcut o plată de 150 lei, plată menţionată şi în registrul de casă al reclamantei.

La data de 20.07.2007 soldul debitor al pârâtei conform actelor contabile ale reclamantei era tot de 3773,01 lei întrucât din decembrie 2006 şi până în iulie 2007 reclamanta nu a mai emis alte facturi pe numele pârâtei.

Dacă plăţile ar fi fost reale, având în vedere principiul după care reclamanta făcea imputaţia plăţii, suma totală de 650 lei ipotetic plătită de pârâtă ar fi stins debitul de 44,94 lei existent în luna august 2006 înainte de emiterea facturii din 4.11.2006, precum şi parte din această factură, respectiv 605,06 lei.

Astfel, dacă s-ar pune problema recunoaşterii obligaţiei de plată de către pârâtă prin plata acestor sume, s-ar putea avea în vedere doar factura din 4.11.2006 care a fost stinsă parţial prin cele două plăţi, nu şi factura din 5.12.2006.

Cu toate acestea, având în vedere că pârâta contestă cele două facturi care ar trebui să facă dovada raportului juridic dintre părţi, instanţa va trebui să stabilească în ce măsură aceste acte emise de reclamantă fac dovada împotriva pârâtei.

În acest context instanţa a solicitat reclamantei să depună la dosar toate facturile emise în 2006 pe numele pârâtei.

Analizând restul facturilor comparativ cu cele două facturi contestate instanţa observă că pe toate facturile cu excepţia celei din 5.12.2006 care este una din facturile contestate, numele delegatului care a ridicat marfa este G. R, reprezentantul legal al pârâtei.

În ce priveşte factura contestată din 4.11.2006 deşi şi pe aceasta apare la rubrica „delegat” tot numele G, semnătura de primire nu seamănă cu semnăturile de pe celelalte facturi.

Pe factura din 5.12.2006 numele delegatului este A. C., nume ce nu mai apare pe nicio altă factura, iar semnătura de primire nu se ştie cui aparţine întrucât nu seamănă cu semnăturile de pe celelalte facturi.

Din punct de vedere probatoriu factura, ca înscris sub semnătură privată, face dovada împotriva emitentului (vânzătorului) şi numai dacă este acceptată de către destinatar, ea face dovada şi în favoarea emitentului, dar şi împotriva destinatarului (cumpărătorul).

Factura se consideră acceptată atunci când destinatarul semnează cu menţiunea „acceptat” pe factură sau când acceptarea rezultă din manifestări de voinţă neîndoielnice ale destinatarului.

Or, în cauza de faţă, având în vedere că pe cele două facturi contestate nu există semnătura reprezentantului legal al pârâtei sau a unei persoane desemnate de acesta pentru a primi şi semna facturi, că în contabilitatea pârâtei nu se regăsesc cele două facturi după cum nu se regăsesc nici cele două plăţi pretins făcute după cum a constatat expertul, instanţa concluzionează că respectivele facturi nu au fost acceptate de către pârâtă şi, în consecinţă, nu fac dovada raportului juridic dintre părţi şi implicit a obligaţiei de plată a pârâtei.

Chiar dacă cele două plăţi apar menţionate în registrul de casă al reclamantei este dreptul instanţei conform art. 50 Cod comercial să aprecieze valoarea probatorie a acestuia. Or, conform aceluiaşi articol doar registrele comercianţilor ţinute în regulă, pot face proba în justiţie între comercianţi.

În condiţiile în care nu există alte probatorii care să dovedească raportul juridic dintre părţi, o analiză a validităţii acestui registru ar fi fost un obiectiv exagerat şi mult prea amplu pentru expertiza ce s-a efectuat în cauză. Prin urmare, instanţa nu a considerat necesară o astfel de probă mai ales că, aşa cum s-a mai arătat, registrele comerciale ale părţilor nu concordă. Conform art. 54 Cod comercial instanţa este în drept de a aprecia dacă poate atribui conţinutului registrelor unui comerciant, un caracter de validitate mai mult sau mai puţin mare, dacă trebuie a se renunţa la această probă în caz când registrele comerciale ale părţilor nu concordă.

Instanţa a optat pentru a înlătura această probă în condiţiile în care, aşa cum s-a mai arătat, nu există dovada acceptării celor două facturi prin semnătură, iar pârâta neagă efectuarea celor două plăţi. Chitanţele emise de reclamantă cu privire la plăţile respective nu pot face dovada decât împotriva reclamantei, în sensul că a primit o sumă de bani, conform regulii generale potrivit căreia înscrisurile fac dovadă împotriva celui de la care emană şi nu fac dovada certă că sumele respective au fost într-adevăr plătite de pârâtă.

Prin urmare, pentru considerentele expuse mai sus instanţa a apreciat că reclamanta nu a făcut dovada raportului juridic obligaţional al pârâtei faţă de ea, motiv pentru care acţiunea a fost respinsă.

Tags: