Vatamare corporala din culpa. Invocarea de catre inculpat a culpei proprii a victimei Circulatie rutiera. Probe

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lânga Tribunalul Iasi nr. 150/P/ 2008 din 09.05.2008 a fost trimis in judecata in stare de libertate inculpatul BGE, pentru savarsirea infractiunii de vatamare corporala din culpa prev. de art. 184 alin. 2, 4 Cod penal.
In actul de sesizare a instantei s-a retinut, in esenta, ca la data de 25.01.2008, pe marcajul pietonal din dreptul imobilului nr. 125 B situat pe Sos. Pacurari din mun. Iasi, inculpatul, care conducea microbuzul Iveco cu numarul B 152239 dinspre Metro catre Piata Eminescu, pe banda II, a lovit cu partea din dreapta fata pe partea vatamata angajata in traversare regulamentar dinspre dreapta spre stânga directiei de deplasare a masinii, din impact victima fiind proiectata la o distanta de 1,25 metri de limita laterala a marcajului.
In ceea ce priveste pozitia inculpatului fata de învinuirea adusa, atât in cursul urmaririi penale, cat si in cursul judecatii, acesta a precizat nu a observat aparitia victimei pe marcaj, din cauza faptului ca pe banda I erau parcate alte autovehicule, victima fiind de statura mica si in plus nu s-a asigurat înainte de traversare.
Prin sentinta penala pronuntata la data de 02.07.2009, instanta, in baza art. 184 alin. 2, 4 Cod penal rap. la art. 74 alin. 1 lit. a si c Cod penal cu aplic. art. 76 alin. 1 lit. e Cod penal a condamnat inculpatul BGE la pedeapsa de 5 luni închisoare pentru savarsirea infractiunii de vatamare corporala din culpa.
In baza art. 81 Cod penal a suspendat conditionat executarea pedepsei pe o durata de 2 ani si 5 luni, termen de încercare stabilit in conditiile art. 82 Cod penal.
Pentru a pronunta aceasta hotarâre, instanta a retinut ca la data de 25.01.2008, pe marcajul pietonal din dreptul imobilului nr. 125 B situat pe Sos. Pacurari din mun. Iasi, inculpatul, care conducea microbuzul Iveco cu numarul B 152239 dinspre Metro catre Piata Eminescu, pe banda II, a lovit cu partea din dreapta fata pe partea vatamata angajata in traversare regulamentar dinspre dreapta spre stânga directiei de deplasare a masinii, din impact victima fiind proiectata la o distanta de 1,25 metri de limita laterala a marcajului.
Totodata, s-a retinut ca in urma accidentului, victima a prezentat un traumatism cu excoriatii, plagi contuze, echimoze, temefactie echimotica, fractura de mandibula subcondiliana dreapta, fractura platou tibial stang, fractura bimaleolara stanga, fractura cap peroneu stang fara deplasare, leziuni ce s-au putut produce prin lovire-proiectare in cadrul unui accident rutier, necesitând pentru vindecare 90-100 zile îngrijiri medicale, potrivit certificatului medico-legal nr. 6408/29.01.2008(filele 23-24 dosar urmarire penala), concluzii reluate si de raportul de prima expertiza medico-legala întocmit in cauza(filele 116-118 dosar instanta).
Înainte de impact, a retinut instanta, inculpatul a frânat si a virat stanga, insa, cu toate acestea nu a reusit sa evite impactul, lovind victima cu partea dreapta fata a microbuzului. In momentul accidentului vizibilitatea era buna pe timp de noapte, conferita de iluminatul public stradal aflat in stare de functiune, partea carosabila era asfaltata, nu prezenta denivelari sau declivitati insa, la ora accidentului era umeda si acoperita cu mâzga.
Instanta a retinut ca pozitionarea avariilor la aripa dreapta fata si lampa de semnalizare dreapta fata precum si prezenta urmelor de frânare-alunecare de 5,50 metri(stânga) si 8,80 metri(dreapta) ultima începând de la o distanta de 1,80 metri dincolo de marcaj sustin împrejurarea retinuta de instanta in sensul ca inculpatul nu a dovedit prudenta in circulatia pe drumurile publice, pe un sector de drum umed si acoperit cu mâzga, in conditiile in care trebuia sa acorde prioritate de trecere victimei, angajate in traversare pe marcajul pietonal, semnalizat corespunzator.
Pe de alta parte, instanta a retinut ca aparitia partii vatamate pe marcaj nu a fost intempestiva, inculpatul având putinta de a observa prezenta acesteia daca actiona cu multa prudenta.
Totodata instanta a apreciat ca, independent de valoarea estimativa a vitezei de deplasare, in conditiile in care inculpatul a precizat ca avea 30 km/h iar martorii TG si UV, 35-40 km/h si respectiv sub 50 km/h, rezulta cu puterea evidentei ca, in speta, cauza producerii accidentului este localizata la nivelul conduitei imprudente a inculpatului care nu a acordat prioritate de trecere pietonului care traversa drumul public, prin loc special amenajat, marcat si semnalizat corespunzator, pieton aflat pe sensul de mers al vehiculului condus de catre inculpat.
In ceea ce priveste apararea inculpatului potrivit careia nu a observat aparitia victimei pe marcaj, din cauza faptului ca pe banda I erau parcate alte autovehicule, victima fiind de statura mica si in plus nu s-a asigurat înainte de traversare, instanta a apreciat ca nici prezenta altor vehicule in zona adiacenta marcajului pietonal, nici statura victimei si nici sustinerea ca aceasta nu s-a asigurat înainte de traversare nu pot fi retinute ca împrejurari exoneratoare in privinta inculpatului.
Pe de o parte, virtuala prezenta a altor vehicule parcate in spic in zona adiacenta marcajului pietonal care ar fi susceptibila sa obstaculeze vizibilitatea conducatorului auto ar trebui, in conditiile date de acesta împrejurare, sa aduca un aport sporit de atentie din partea acestuia in momentul in care trece peste marcajul pietonal si nu sa excluda vinovatia sa in producerea unui eventual accident.
Pe de alta parte, victimei nu-i poate fi imputata statura sa miniona, aceasta împrejurare fiind o circumstanta întâmplatoare, independenta de analiza oportunitatii unei anumite conduite din partea conducatorului auto care, odata in plus, trebuia sa manifeste mai multa preocupare pentru asigurarea circulatiei in conditii de deplina siguranta, fara a pune in pericol integritatea fizica si sanatatea unor persoane, fie ele de statura mica.
Nu in ultimul rând, neasigurarea victimei înainte de angajarea in traversare, sustinuta de inculpat, reprezinta o alegatie lipsita de fundament in contextul in care însusi inculpatul a declarat ca in zona masinile erau parcate in spic, astfel incât cea mai apropiata masina atingea cu roata marcajul de pietoni, sugerând astfel imposibilitatea de percepere a întregii zone de dinaintea marcajului pietonal, in afara carosabilului.
Prin urmare, instanta nu a putut retine in sarcina partii vatamate vreo fapta sau atitudine declansatoare de stari periculoase, întrucât aceasta circula regulamentar, fiind angajata in traversare prin loc marcat si semnalizat corespunzator.
Instanta a apreciat ca datele si împrejurarile relevate de catre martori, in contextul circumstantelor particulare, specifice in care au putut percepe faptele relatate, contureaza ipoteza potrivit careia inculpatul a actionat necorespunzator, neacordând prioritate de trecere victimei, pieton angajat in traversare prin loc marcat si semnalizat corespunzator.

Tags: vătămare corporală din culpă

Vatamare corporala din culpa. Înlaturarea apararilor inculpatei. Respingerea pretentiilor civile ale partii vatamate.

Prin sentinta penala nr. 677/2009, instanta a dispus condamnarea inculpatei P.E.

la pedeapsa de patru luni închisoare, cu suspendarea conditionata a executarii

pedepsei, pentru savârsirea infractiunii de vatamare corporala din culpa, prevazuta de

art. 184 alin. 1 si 3 Cod penal. În sarcina inculpatei s-a retinut ca la data de

27.06.2007, în timp ce conducea autovehiculul marca Audi, în timp ce executa

manevra de schimbare a benzilor de circulatie, fara a se asigura, a accidentat partea

civila B.A., care conducea o motocicleta Aprilia, cauzându-i leziuni care au necesitat

pentru vindecare 30-35 de zile de îngrijiri medicale. Pentru a hotarî în acest sens,

instanta a retinut urmatoarele:

Apararea inculpatei din cursul urmaririi penale, în sensul ca nu a observat

apropierea din spate a motocicletei nu poate fi primita, intrucât fata de configuratia

drumului si conditiile de timp, daca inculpata s-ar fi asigurat corespunzator ar fi putut

percepe prezenta motociclistului pe banda de circulatie situata in laterala sa; inculpata

nu s-a asigurat insa la efectuarea manevrei. Instanta a apreciat totodata ca partea

vatamata nu a putut evita producerea accidentului de circulatie, viteza cu care

conducea motocicleta (intre 51,4…53,5 km/h – conform raportului de expertiza

criminalistica), usor peste limita legala (cu 1-4 km/h), neavând legatura de cauzalitate

cu producerea accidentului de circulatie (conform raportului de expertiza

criminalistica); impactul lateral ar fi putut fi evitat numai daca partea vatamata ar fi

circulat cu o viteza de cel mult 34,5…35,5 km/h si ar fi frânat, insa pe sectorul de

drum respectiv nu existau restrictii de reducere a vitezei sub valoarea maxim admisa de

lege, conform raportului de expertiza criminalistica.

Instanta a apreciat ca inculpata a încalcat dispozitiile art. 54 alin. (1) din O.U.G.

nr. 195/2002, precum si dispozitiile art. 116 alin. (2) din Regulamentul de aplicare al

O.U.G. nr. 195/2002, conform carora conducatorul de vehicul care executa o manevra

de trecere de pe o banda de circulatie pe o alta banda de circulatie este obligat sa

semnalizeze, prin punerea in functie a luminilor indicatoare de semnalizare cu cel

putin 50 m înainte în localitati si sa se asigure ca poate face manevra respectiva fara a

perturba circulatia sau sa puna în pericol siguranta celorlalti participanti la trafic.

În ceea ce priveste latura civila a cauzei, instanta a respins pretentiile civile ale

partii civile B.A., dupa cum urmeaza:

Partea civila a solicitat acordarea sumei de 8000 euro reprezentând cheltuielile de

reparare a motocicletei, din care suma de 8222 lei a fost acoperita de societatea de

asigurare. Ori partea civila si-a dat acordul, în forma olografa si prin semnatura, cu

privire la suma despagubita de asigurator, ca reprezentând dauna totala. Astfel,

contravaloarea reparatiilor motocicletei neîndeplinind conditia de a nu fi fost reparata

în prealabil, instanta a respins aceste pretentii, ca neîntemeiate. Cu privire la suma

solicitata de partea civila drept contravaloare a echipamentului distrus cu ocazia

accidentului, instanta a respins cererea de despagubire, întrucât nu s-a facut dovada ca

partea vatamata purta efectiv acel echipament, si nici nu a fost probat gradul efectiv de

avariere a acestuia, prejudiciul neputând fi deci considerat cert. Instanta a respins

pretentiile partii civile cu privire la cheltuielile efectuate cu tratamentul medical si

recuperarea, întrucât nu a fost prezentat nici un înscris justificativ în acest sens.

În privinta sumei reprezentând salariul partii civile pentru perioada în care

aceasta, aflata în recuperare, nu a putut lucra, instanta a respins pretentiile civile,

retinând ca aceasta dauna nu poate fi acordata deoarece nu este echivalenta cu un

eventual concediu medical, care ar fi îndreptatit-o pe partea civila sa solicite inculpatei

diferenta dintre salariul sau lunar si indemnizatia de asigurari sociale corespunzatoare

(platibila de angajator), pe care victima ar fi trebuit sa o primeasca, pe perioada unui

atare concediu, de la unitatea al carei angajat era în ipoteza în care ar fi solicitat un

atare tip de concediu, respectiv concediu medical. Ori partea civila nu a înteles sa

uzeze de concediul medical la care ar fi fost îndreptatita, optând pentru concediu fara

plata, care se acorda la cererea expresa a angajatului si pentru cu totul alte motive

decât cele medicale.

Tags: vătămare corporală din culpă

Vătămare corporala din culpa. Invocarea cazului fortuit in aparerea inculpatului. Individualizarea pedepsei, raportat la dispoziţiile Codului de procedură penală aplicabile în cauză

Prin sentinta penala din 29.01.2009 a Judecatoriei Iasi, s-a dispus condamnarea inculpatei S.C. la pedeapsa de 5 luni închisoare pentru savârsirea infractiunii de vatamare corporala din culpa, cu suspendarea conditionata a executarii pedepsei

Pe latura civila, instanta a luat act ca partea vatamata P.E. nu s-a constituit parte civila in procesul penal.

Pentru a pronunta acesta solutie, instanta a retinut ca la data de 08.04.2006, pe sos. Bucium, in dreptul blocurilor ANL, pe fondul unei viteze stabilita ulterior ca fiind de 113 km/h, inculpata, in timp ce conducea autoturismul VW Passsat, a parasit banda 1, înscriindu-se in traiectorie oblica spre sensul opus, unde a lovit frontal stânga jeep-ul Rover NT 67 AGN, condus regulamentar pe banda 2 a sensului de mers Bucium-Iasi, de partea vatamata P.E., care a suferit fracturi la piciorul stâng pentru care s-a intervenit chirurgical si pentru vindecarea carora a necesitat 100-110 zile îngrijiri medicale.

In ceea ce priveste pozitia inculpatei fata de învinuire, acesta a avut o atitudine oscilanta, nerecunoscând savârsirea faptei de la început. Inculpata a sustinut ca anterior producerii accidentului, a existat o stare de pericol introdusa in trafic de prezenta unui autoutilitare de culoare alba care i-a taiat calea, invocând în favoarea sa existenta unui caz fortuit.

Instanta a retinut ca impactul a avut loc pe banda doi a sensului de mers Bucium-Iasi, autoturismul condus de catre inculpata parcurgând înca 24 de metri pana la marginea din stânga a carosabilului, unde s-a si oprit. Pe sectorul de drum pe care a avut loc accidentul limita de viteza admisa era de 60 km/h, viteza la care nu s-a putut aprecia daca ar mai fi avut loc sau nu impactul insa, care ar fi atras consecinte mult diminuate.

Instanta a constatat ca prezenta in trafic a acelui vehicul de culoare alba in zona adiacenta zonei accidentului a fost confirmata si de martorii AB si RR, insa declansarea starii de pericol in privinta inculpatei, a fost descrisa diferit de acestia.

In esenta, instanta a retinut ca ipoteza sustinuta si de catre inculpata, potrivit careia anterior producerii accidentului, a existat o stare de pericol introdusa in trafic de prezenta unui autoutilitare de culoare alba care i-a taiat calea, nu este plauzibila raportat la concluziile raportului de expertiza criminalistica efectuat in cauza, potrivit caruia nu exista elemente care sa fi condus la declansarea unei stari periculoase.

Instanta a apreciat insa ca, si in ipoteza sustinuta de inculpata, nu se poate deduce lipsa culpei acesteia care circula cu o viteza stabilita pe cale stiintifica la cca 113, 5 km/h, pe un sector de drum pe care limita maxima era de 60 km/h si in conditiile in care intrând in tangaj, urmare a trecerii intempestive de pe o banda pe alta, in loc sa frâneze, aceasta a patruns pe contrasens, intrând in coliziune frontala cu autoturismul condus de partea vatamata.

Instanta a apreciat ca datele si împrejurarile relevate de catre martori, in contextul circumstantelor particulare, specifice in care au putut percepe faptele relatate, contureaza ipoteza potrivit careia inculpata a actionat necorespunzator, neadaptând viteza de rulare la conditiile de trafic.

Potrivit art. 35 alin. 1 din OUG nr.195/2002” participantii la trafic trebuie sa aiba un comportament care sa asigure fluenta si siguranta circulatiei, sa nu puna în pericol viata sau integritatea corporala a persoanelor si sa nu aduca prejudicii proprietatii publice sau private”.

Cat priveste individualizarea in concret a sanctiunii penale pe care a aplicat-o inculpatei, fata de împrejurarile obiective si subiective ale savârsirii faptei, instanta a tinut cont de criteriile generale de individualizare reglementate de art. 72 C.pen., si anume de dispozitiile partii generale ale codului penal, de limitele de pedeapsa fixate in codul penal, de gradul de pericol social al faptei savârsite, de persoana inculpatei, necunoscuta cu antecedente penale, cu o buna conduita in societate, dedusa din împrejurarea anterioara si din actele in circumstantiere atasate la dosar, de vârsta inculpatei si de situatia profesionala a acesteia.

Tags: vătămare corporală din culpă

VATAMARE CORPORALA DIN CULPA SAVARSITA DE UN CONDUCATOR AUTO CA URMARE A NERESPECTARII REGULILOR DE CIRCULATIE PE DRUMURILE PUBLICE. RASPUNDEREA ASIGURATORULUI IN PROCESUL PENAL

Prin sentinta penala nr.3745/4.12.2008 a Judecatoriei Iasi, instanta a condamnat inculpatul GC la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru savârsirea infractiunii de „vatamare corporala„ prevazuta si pedepsita de art. 184 alin. 2,4 Cod penal si in baza art. 14 si art. 346 Cod procedura penala si art. 998 Cod civil a admis în parte actiunea civila formulata de partea civila SNAO si a obligat asiguratorul SC ATA SA sa plateasca acestei parti civile suma de 15.000 lei cu titlu de daune morale.

Pentru a pronunta aceasta sentinta, asupra laturii civile instanta a retinut ca suma de 15.000 este de natura sa compenseze efectul negativ al faptei ilicite imputabila inculpatului si anume suferinta psihica cauzata de urmarea produsa si necesitatea internarii în spital a partii civile, si a dispus ca suma de 15000 lei sa fie platita de catre asiguratorul SC ATA SA, în baza politei încheiate de catre inculpat si a dispozitiilor legale în vigoare, respectiv Ordinul nr 3108 /2004 emis de CSA care prevede ca asiguratorii RCA acorda, în baza primelor de asigurare platite, despagubiri pentru prejudiciile de care asiguratii lor raspund, în baza legii, fata de terte persoane pagubite prin accidente de autovehicule .

Având în vedere si faptul ca daunele morale stabilite partii vatamate nu intra în categoria cazurilor prev. de art. 22 din Ordinul nr.3108/2004 emis de CSA pentru care asiguratorul RCA nu acorda despagubiri, instanta a apreciat ca se impune obligarea directa a asiguratorului la plata daunelor morale catre partea civila.

Tags: vătămare corporală din culpă

VATAMARE CORPORALA DIN CULPA CA URMARE A NERESPECTARII DISPOZITIILOR OUG NR.195/2002 PRIVITOARE LA CIRCULATIA PE DRUMURILE PUBLICE. CONDITII PENTRU RETINEREA AGRAVANTEI

Prin sentinta penala nr.3340/28.10.2008 a Judecatoriei Iasi, instanta a dispus schimbarea încadrarii juridice a faptei din infractiunea de vatamare corporala din culpa prevazuta de art. 184 alin.2 si alin.4 Cod penal, în infractiunea de vatamare corporala din culpa prevazuta de art. 184 alin.2 Cod penal, condamnand inculpatul pentru aceasta din urma fapta.

Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta a aratat ca prin rechizitoriul Parchetului, s-a retinut în sarcina inculpatului PV savârsirea infractiunii de vatamare corporala din culpa prev. de art. 184 alin. 2 si alin. 4 Cod penal, retinandu-se incalcarea corelativa a dispozitiilor OUG nr.195/2002 privitoare la circulatia pe drumurile publice (art.52) si prevederile Regulamentului de aplicare a OUG 195/20002 (art.141, 142 alin.1, 160 alin.1 si respectiv art.165 alin.1-3), ceea ce ar atrage aplicarea alin. 4 al art.184.

Din analiza dispozitiilor legale mentionate, rezulta cu certitudine faptul ca acestea sunt incidente în cazul circulatiei pe drumurile publice, urmarind siguranta participantilor la trafic.

În aceste conditii, instanta a considerat necesara stabilirea cu exactitate a regimului juridic al locului savârsirii infractiunii, respectiv curtea AF „P” din sat Cogeasca, com. Letcani, jud. Iasi, dat fiind faptul ca, asa cum rezulta din materialul probator administrat în cauza, la momentul savârsirii faptei, inculpatul încerca deplasarea autoturismului de lânga peretele magazinului, iar partea vatamata se afla pe treptele aceluiasi magazin, situat în incinta curtii AF „P”.

Ca urmare a adreselor înaintate de Prefectura jud. Iasi si de Primaria com. Letcani, jud. Iasi, s-a retinut ca spatiul din curtea AF „P” din sat Cogeasca, com. Letcani, nu reprezinta drum public si face parte din lista cu domeniul privat al comunei Letcani.

Fata de aceste aspecte, retinând ca nu este vorba de o vatamare produsa ca urmare a nerespectarii regulilor de circulatie pe drumurile publice, instanta a dispus, în temeiul art.334 Cod proc. pen., schimbarea încadrarii juridice din infractiunea de vatamare corporala din culpa prevazuta de art.184 alin.2 si 4, în infractiunea de vatamare corporala din culpa prevazuta de art.184 alin.2 Cod Penal.

Tags: vătămare corporală din culpă

Prin sentinta penala nr. 51 din data de 11 februarie 2010, Judecatoria Cîmpulung Moldovenesc a respins cererea de extindere a procesului penal cu privire la partea vatamata si civila C. B., ca nefondata.

Prin aceeasi sentinta a Judecatoriei Cîmpulung Moldovenesc, în baza art. 184 alin. 2 si 4 din Codul penal, cu aplicarea art. 74-76 lit. e1 din Codul penal, a fost condamnat inculpatul U. B. P. la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 81 din Codul penal, s-a dispus suspendarea conditionata a executarii pedepsei pe durata prevazuta de art. 82 din Codul penal si s-a atras atentia inculpatului asupra consecintelor ce decurg din nerespectarea art. 83 din Codul penal.

În temeiul art. 71 din Codul penal s-a aplicat si pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevazute de art. 71 si art. 64 lit. a teza II si lit. b din Codul penal.

Conform art. 71 alin. 5 din Codul penal, s-a dispus suspendarea pedepsei accesorii, pe durata suspendarii conditionate a executarii pedepsei închisorii.

Societatea … SA a fost obligata sa plateasca sumele de :

– 1829,51 lei cheltuieli de spitalizare, catre Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc;

– 1605,01 lei (517,22+1087,79 lei) catre Spitalul Clinic de Urgenta Judetean Târgu Mures si

– 2276,78 lei catre Spitalul de Urgenta ,,Sf. Ioan cel Nou” Suceava.

– 25.200 lei daune materiale si 6000 lei daune morale, catre partea vatamata R. C. C..

– 1000 lei daune materiale si 500 lei daune morale catre partea vatamata C. B.

– 20.168,50 lei despagubiri reprezentând contravaloarea reparatiilor auto ,,Opel Astra” proprietatea lui A. E. si 500 lei daune morale.

S-a respins, ca nefondata, cererea de despagubiri formulata de J. C.

S-a luat act ca partea vatamata C. A. nu s-a constituit parte civila.

Inculpatul a fost obligat sa plateasca statului cheltuieli judiciare în suma de 1700 lei cheltuieli judiciare iar partii vatamate C. B. suma de 400 lei cu acelasi titlu.

Pentru a hotarî astfel, prima instanta a retinut ca, prin rechizitoriul nr. 138/P/2008 întocmit la data de 30 octombrie 2008 de Parchetul de pe lânga Judecatoria Câmpulung Moldovenesc, a fost trimis în judecata inculpatul U.B. P., pentru savârsirea infractiunii prev. de art. 184 alin. 2, 4 Cod penal.

S-a descris ca si situatie de fapt ca, în noaptea de 8 februarie 2008, orele 23,00, pe str. Calea Transilvaniei, în zona cartierului Sâhla din mun. Câmpulung Moldovenesc, a avut loc un accident de circulatie soldat cu vatamarea corporala a 5 persoane, aflate în autovehicule diferite. Echipa operativa a stabilit ca inculpatul a circulat pe str. Calea Bucovinei cu autoturismul marca Volvo V 40, cu nr. înmatriculare …, având ca pasageri pe numitii C. A., U. B. si J. C..

Din sens opus, pe banda sa de circulatie se deplasa autoturismul marca BMW 325 cu nr. … condus de C. B., iar în spatele sau la o distanta de circa 250-300 m circula autoturismul marca Opel Astra cu nr. … condus de A. E.. Pe partea dreapta a carosabilului era stationat autoturismul marca Dacia 1310 cu nr. …, lânga care se afla proprietarul acestuia – R.C. C..

Datorita vitezei excesive de circa 113,5 km/ora si neadaptarii la carosabilul înghetat, autoturismul condus de inculpat a intrat în derapaj, acrosând autoturismul condus de C. B., dupa care a pierdut complet controlul directiei, intrând direct în autoturismul Dacia si lovindu-l pe conducatorul acestuia – R. C., aflat alaturi.

Socul impactului a determinat proiectarea autoturismului condus de inculpat, în autoturismul Opel Astra condus de A. E. si apoi într-un stâlp de electricitate.

Ca urmare a acestui accident, a rezultat vatamarea corporala grava a numitului R.C. C., care a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare un nr. de 140 – 150 zile de îngrijiri medicale, vatamarea grava a numitei J. C., careia i-a pus viata în pericol, având nevoie de un numar de 35-40 zile de îngrijiri medicale, vatamarea corporala a numitului C. A. si U. B., care au necesitat câte 50 – 55 zile de îngrijiri medicale pentru leziunile produse.

La rândul sau, inculpatul a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare un nr. de 40 – 45 zile de îngrijiri medicale.

În raport de situatia de fapt stabilit, instanta de fond a retinut ca fapta inculpatului, care la data critica, în timp ce conducea autoturismul marca Volvo cu viteza de 113,5 km/ora l-a accidentat pe numitul R. C. C., cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un nr. de 140 – 150 zile de îngrijiri medicale si a cauzat vatamari corporale lui J.C. careia i-a pus viata în pericol, necesitând pentru vindecare un nr. de 30-45 zile îngrijiri medicale, prezentând o infirmitate fizica, lui U. B. A. care a necesitat un nr. de 50-55 zile îngrijiri medicale si lui C. A. care a necesitat un nr. de 50-55 zile îngrijiri medicale, întruneste elementele constitutive ale infractiunii prev. de art. 184 alin. 2, 4 Cod penal.

S-a evidentiat în motivare ca la organele de urmarire penala inculpatul a declarat ca din punctul sau de vedere accidentul s-a produs din vina conducatorului auto C. B., care a depasit axul drumului si datorita acestui fapt l-a acrosat, dupa care s-a produs coliziunea cu celelalte autoturisme, însa în final, acesta a recunoscut ca apreciaza ca având o vina în procent de circa 40 % la producerea evenimentului rutier.

Sub acest aspect, acesta a solicitat, prin notele scrise depuse la dosar, ca instanta sa dispuna extinderea procesului penal cu privire la partea vatamata si civila C. B., în temeiul art. 337 Cod procedura penala raportat la art. 336 alin. 1 lit. d Cod penal, urmând a sesiza prin încheiere, organul de urmarire penala pentru cercetari, cu privire la aceasta persoana, aceasta cerere fiind formulata de inculpat si în timpul cercetarii judecatoresti.

Apreciind ca solicitarea inculpatului nu este întemeiata, a respins-o ca nefondata, pe considerentul ca din continutul raportului de expertiza tehnica nr. 108/2008 rezulta faptul ca accidentul s-a produs datorita nerespectarii de catre inculpat a normelor legale specifice circulatiei pe drum acoperit cu mâzga si polei si datorita vitezei excesiv cu care a circulat.

De altfel, a motivat prima instanta, la organele de urmarire penala s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice de catre expertii tehnici Iordachel Corneliu si Ragusitu Nicolae ca expert consilier.

Cel din urma a formulat obiectiuni la raportul de expertiza întocmit de expertul Iordachel Corneliu, expertul Ragusitu Nicolae ajungând la concluzii diferite fata de acesta, concluzii care au fost mentinute si de expertiza efectuata de Laboratorul Interjudetean de expertize criminalistice Iasi.

Astfel, atât expertul Ragusitu Nicolae cât si expertiza efectuata de Biroul de Expertize Judetean Iasi, au ajuns la aceleasi concluzii, care contrazic concluziile expertului Iordachel Corneliu, potrivit carora viteza de deplasare a autoturismului condus de inculpat era de 100 km/h, concluzionând ca accidentul putea fi evitat de conducatorul auto C. B. daca nu ar fi efectuat o depasire periculoasa si de inculpat, care nu a circulat cu viteza legala în localitati, retinând si împrejurarea ca numitul C. B. a încalcat regulile de circulatie privind depasirea si schimbarea pozitiei unui autovehicul implicat în accident, cu referire la disp. art. 43 alin. 3 si art. 77 alin. 3 din OUG 195/2002.

Din continutul raportului de expertiza întocmit de Biroul de Expertize Judetean Iasi, a obiectiunilor formulate de expertul Ragusitu Nicolae coroborate cu toate probele administrate cauza, nu rezulta împrejurarea ca numitul C. B. ar fi schimbat pozitia autoturismului condus de el, asa cum a sustinut inculpatul, cauza producerii accidentului fiind datorata în exclusivitate inculpatului, care a circulat cu o viteza de 113,5 km/h, mult peste limita legala si neadaptata carosabilului acoperit cu mâzga înghetata, astfel ca inculpatul a intrat într-un usor proces de derapare, iar partea frontala stânga a autoturismului Volvo a trecut de axul drumului exact în momentul când din sens opus se apropia un BMW, având loc o acrosare a partii laterale stânga a BMW-ului.

S-a retinut de catre instanta de fond din concluziile raportului de expertiza împrejurarea ca numitul C. B. a observat devierea de la traiectorie a autovehiculului Volvo însa timpul foarte scurt avut la dispozitie nu a permis decât modificarea usoara a traiectoriei spre dreapta, astfel ca începutul contactului cu autoturismul Volvo a avut loc dupa roata stânga fata.

În urma acestui impact, inculpatul a pierdut complet controlul directiei de mers, motiv pentru care autoturismul a intrat într-un proces de derapaj necontrolat spre stânga, direct spre autoturismul Dacia 1310, oprit regulamentar pe partea carosabila, lovindu-l pe conducatorul acestuia, aflat alaturi.

Acrosarea autoturismului Dacia a determinat ricosarea autoturismului Volvo spre dreapta sa, în acelasi timp imprimându-i-se si o miscare de rotatie în jurul axei verticale, iar dupa miscarea de rotatie roata din stânga fata a lovit violent partea din dreapta fata a autoturismului Opel. Acest impact violent, pe lânga smulgerea ansamblului rotii fata stânga, a condus si la întreruperea miscarii de rotatie urmata de proiectarea violenta a autoturismului Volvo cu partea din spate într-un stâlp de electricitate.

Asadar, fata de cele reliefate a conchis Judecatoria Câmpulung Moldovenesc ca nu se pot retine sustinerile inculpatului în sensul ca partea vatamata C. B. ar fi mutat autoturismul, avându-se în vedere atât concluziile raportului de expertiza cât si declaratiile martorilor ce au fost audiati sub acest aspect.

Mai mult decât atât, s-a pus accent pe aspectul ca, la data de 23 mai 2008, inculpatul a formulat o plângere penala solicitând efectuarea de cercetari fata de C. B. pentru savârsirea infractiunii prev. de art. 184 alin. 2, 4 Cod penal.

Aceasta plângere a fost formulata de inculpat la peste 3 luni de la producerea accidentului si începerea urmaririi penale fata de el si, întrucât organele de cercetare ale politiei nu s-au pronuntat fata de aceasta solicitare, prin rechizitoriu s-a dispus disjungerea cauzei fata de C. B. în vederea continuarii cercetarilor cu privire la infractiunea prev. de art. 184 alin. 1, 2 Cod penal, parte vatamata fiind U. B. P..

În concluzie instanta de fond a constatat ca faptele, asa cum au fost descrise mai sus, au fost dovedite cu procesul verbal de sesizare, procesul verbal de cercetare la fata locului, schita locului faptei, planse foto, expertiza tehnica auto, declaratiile partilor vatamate C. B., R. C. C., A. E., U. B. A., C. A., J. C., C. A. M., C. V. L., certificate medico-legale si declaratiile martorilor D.I. M. si M. A., date la organele de urmarire penala.

La pronuntarea solutiei a avut în vedere împrejurarea ca inculpatul putea preveni producerea accidentului daca ar fi respectat normele legale specifice circulatiei pe drum acoperit cu mâzga sau polei si ar fi circulat cu cel mult 30 km/h, viteza la care, ar fi putut controla traiectoria autoturismului.

Ori, a stabilit prima instanta ca inculpatul, circulând cu o viteza de 113,5 km/h în conditiile de drum mentionate mai sus, nu a mai putut avea control asupra autoturismului, viteza excesiva fiind cauza principala a producerii accidentului, iar partile vatamate C. B., R. C. C. si A. E. nu-l puteau preveni sau evita, întrucât circulau sau stationau regulamentar.

Retinând asadar vinovatia inculpatului, prima instanta a procedat la condamnarea inculpatului la o pedeapsa cu închisoarea, individualizata prin prisma criteriilor generale prev. de art. 72 Cod penal, coborâta sub minimul special prevazut de textul de lege incriminator efect al retinerii în favoarea sa de circumstante atenuante si, constatând îndeplinite si celelalte conditii prev. de art. 81 Cod penal, a dispus suspendarea conditionata a executarii acesteia si a celei accesorii, apreciind ca scopul represiv, educativ si de preventie poate fi atins si fara executarea acesteia în regim de detentie.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, constatând îndeplinite conditiile raspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, în temeiul disp. art. 14 Cod procedura penala rap. la art. 346 Cod procedura penala, coroborat cu art. 998, 999 Cod civil, instanta de fond a obligat asiguratorul … SA, sa plateasca celor trei furnizori de servicii medicale cheltuielile de spitalizare asa cum au fost solicitate prin cererile de constituire parte civila, iar partilor vatamate R.C.C., C. B., A. E. cu argumentatia expusa pe larg în motivare, despagubiri civile în masura dovedirii lor cu probele administrate în acest sens despre care a facut pe larg vorbire în motivare si daune morale într-un cuantum stabilit prin apreciere. Totodata a respins, ca nefondata, cererea partii vatamate J. C. de acordare a despagubirilor civile si a luat act ca partea vatamata C. A. nu s-a constituit parte civila în cauza.

Împotriva acestei sentinte au declarat apel PARCHETUL DE PE LÂNGA JUDECATORIA CÎMPULUNG MOLDOVENESC, asiguratorul „…” BUCURESTI – SUCURSALA SUCEAVA, inculpatul U.B.P., partile vatamate R. C. C., J. C. si partile civile C. B., A. E. si SPITALUL JUDETEAN DE URGENTA „SF. IOAN CEL NOU” SUCEAVA.

Parchetul de pe lânga Judecatoria Cîmpulung Moldovenesc a adus critici vizând nelegalitatea sentintei penale atacate din perspectiva încadrarii juridice date faptei retinute în sarcina inculpatului. Invocând în esenta ca se impune ca instanta de fond sa dispuna schimbarea încadrarii juridice dintr-o infractiune unica prev. de art. 184 al. 2 si 4 Cod penal, în 2 infractiuni de vatamare corporala grava incriminata de aceasta norma legala si 2 infractiuni sanctionate din punct de vedere penal de art. 184 al. 1 si 3 Cod penal, toate cu aplic art. 33 lit. b Cod penal, a solicitat desfiintarea hotarârii si trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiasi instante.

Inculpatul U. B. P. a criticat sentinta penala apelata pentru nelegalitate si netemeinicie, fara însa a indica în scris motivele pentru care a înteles sa promoveze calea de atac. Acestea au fost expuse oral astazi în instanta de catre aparatorul sau ales care, cu ocazia dezbaterilor dar si prin concluziile scrise depuse la dosar a supus analizei, în esenta, ca principalul vinovat de producerea evenimentului rutier este partea civila C. B. întrucât a depasit neregulamentar autoturismul apartinând partii vatamate R. C. C. care stationa, asa cum rezulta indubitabil din declaratiile martorilor oculari si din concluziile raportului de expertiza, iar apoi a indus în eroare, cu buna stiinta, organele de cercetare penala, mutând masina de la locul accidentului. A canalizat atentia în acest context asupra aspectului ca aceasta situatie faptica reala nu a putut fi demonstrata dat fiind ca s-a respins cererea de prelungire a probatiunii vizând efectuarea unei noi lucrari de specialitate formulata pe considerentul ca, asa cum reiese din cel de-al doilea raport de expertiza întocmit în cauza, locul impactului a fost deplasat cu 138 m, ceea ce a condus la stabilirea vinovatiei exclusive a inculpatului si, în atare situatie apararea sa nu se mai poate axa decât pe o redozare a pedepsei. Prin urmare a solicitat ca, retinându-se o culpa minora în sarcina sa si dându-se eficienta sporita circumstantelor atenuante favorabile, sa i se aplice pedeapsa alternativa a amenzii cu acordarea beneficiului suspendarii conditionate a acesteia. Criticile sale s-au îndreptat si asupra modului de solutionare a laturii civile a cauzei si a solicitat în concret respingerea actiunii civile promovate de C. B.. Nemultumirile sale au fost legate si de cuantumurile celorlalte despagubiri civile acordate partilor vatamate R. C. C., J. C. si A. E., stabilite de instanta de fond si, considerând ca acestea sunt exagerate si doar în mica masura dovedite, a solicitat a fi reapreciat probatoriul administrat în acest sens si a se dispune în consecinta.

Atât prin notele de concluzii depuse la dosar, cât si prin aparatorul sau care i-a sustinut interesele juridice cu ocazia dezbaterilor, partea civila apelanta C. B. a solicitat în planul actiunii penale a se da eficienta practica disp. art. 334 Cod procedura penala, urmând a se retine în sarcina inculpatului U. B. P., singurul vinovat în opinia sa de producerea accidentului, pentru considerentele expuse pe larg în scris, savârsirea în concurs a patru infractiuni de vatamare corporala grava, doua în forma agravata prev. de art. 184 al. 2 si 4 Cod penal iar doua sanctionate de art. 184 al. 1 si 3 Cod penal. Tot ca si motiv de nelegalitate vizând latura penala a cauzei a supus atentiei ca se impunea ca instanta de fond sa respinga prin încheiere, iar nu prin sentinta, ca inadmisibila (si nu ca nefondata) cererea de extindere a procesului penal fata de ea, date fiind reglementarile ce dau continut legal art. 337 al. 1 Cod procedura penala. Solutionând latura civila a solicitat acordarea daunelor morale în cuantumul initial indicat de 50.000 lei, apreciind ca suma pretinsa cu acest titlu este pe deplin justificata fata de prejudiciul nepatrimonial suferit constând în afectarea imaginii de care se bucura în comunitate, generata de lansarea unor date ce nu corespund realitatii, în sensul ca la data critica s-ar fi aflat sub influenta bauturilor alcoolice, ca a fugit de la locul accidentului si a refuzat sa i se recolteze probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Partea civila apelanta A. E. a solicitat prin motivele de apel depuse în scris la dosar, reiterate oral de catre aparatorul sau ales, majorarea cuantumului despagubirilor civile, dat fiind ca cele acordate de instanta acopera doar contravaloarea reparatiilor autoturismului avariat, fara a se fi tinut cont la stabilirea acestora ca acesta era nou achizitionat în leasing si ignorându-se aspectul ca a fost lipsita de dreptul de folosinta a acestui bun pe o perioada de 6 luni de zile.

Motivele invocate de partea vatamata R. C. C. au vizat netemeinicia solutiei pronuntata sub aspectul laturii civile a cauzei si, cu argumentatia expusa pe larg cu ocazia dezbaterilor de catre aparatorul sau ales, consemnata în practicaua prezentei decizii, obiectivata si în concluziile scrise depuse la dosar, sustinând în esenta ca daunele morale pretinse sunt pe deplin justificate fata de suferintele fizice si psihice la care a fost supusa, a solicitat a se dispune acoperirea integrala a prejudiciului nepatrimonial cauzat, prin acordarea în integralitatea sa a sumei solicitata cu acest titlu prin cererea de constituire parte civila aflata la f. 161 ds.

Asiguratorul „… SA” BUCURESTI a contestat dispozitia de obligare a sa la plata cheltuielilor de spitalizare catre cele trei unitati spitalicesti, subliniind în acest context omisiunea instantei de a preciza pentru care dintre partile civile se impune achitarea sumelor cu aceasta destinatie. În acelasi timp a invocat, pe de o parte, faptul ca desi a fost obligat sa plateasca partilor vatamate R.C.C. si C. B. despagubiri materiale, acestea nu au fost dovedite, cu încalcarea reglementarilor aduse prin Legea nr. 36/1995 în considerarea carora se impune a fi prezentate înscrisurile corespunzatoare, iar pe de alta parte daunele morale stabilite nu au fost judicios apreciate. Cu referire la daunele materiale reprezentând îndemnizatia de reparatie a autovehiculului proprietatea partii vatamate A. E. avariat în accident a solicitat a se acorda însemnatatea cuvenita aspectului ca suma de 20168,50 de lei i-a fost achitata acesteia de catre asiguratorul … SA, în baza asigurarii facultative de tip „Casco” pe care o detinea, iar ulterior aceasta societate de asigurari s-a îndreptat cu cerere în regres împotriva asiguratorului „…” SA care, în temeiul art. 22 din Legea nr. 136/1995 i-a achitat întreaga valoare a îndemnizatiei platita de aceasta pentru lichidarea daunei, situatie în care dispozitia primei instante de obligare a sa la plata sumei în discutie este netemeinica, întrucât sus-numita, în conditiile date nu mai are calitatea procesuala de parte civila.

Partea vatamata J.C., desi legal citata, nu s-a prezentat în instanta pentru a-si sustine apelul promovat, motivele sale de apel fiind concretizate în înscrisul existent la f. 10 ds. Considerând sentinta penala atacata nelegala si netemeinica în ceea ce priveste modul de rezolvare juridica a laturii civile a cauzei, cererea sa a fost de obligare a asiguratorului si a inculpatului U. B. P. la plata daunelor materiale, dat fiind ca a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare un numar de 60 de zile de îngrijiri medicale cu pierderea consecutiva a capacitatii de munca pe aceasta perioada si a celor morale, fata de prejudiciul nepatrimonial cauzat constând în frica, durerea, trauma psihica, efortul suplimentar depus la facultate pentru a recupera materia de studiu, seminariile si cursurile la care a lipsit, la nivelul sumelor indicate în cererea sa de constituire parte civila

Partea civila SPITALUL JUDETEAN DE URGENTA „SF. IOAN CEL NOU” SUCEAVA a solicitat prin motivele scrise existente la f. 11 ds. reanalizarea documentelor depuse în sprijinul cererii de constituire civila si a se dispune acordarea cheltuielilor de spitalizare ocazionate si cu internarea partii vatamate J. C., care se ridica la suma de 1193,47 lei, prima instanta pronuntându-se doar în raport de despagubirile materiale cuvenite privind pe partea vatamata U. B. A..

Verificând hotarârea atacata în raport de criticile formulate, sub toate aspectele de fapt si de drept, pe baza lucrarilor si materialului din dosarul cauzei, în conformitate cu disp. art. 371 si art. 378 Cod procedura penala, Tribunalul constata ca apelurile declarate în cauza sunt fondate, pentru considerentele ce vor fi expuse argumentat în cele ce urmeaza.

Fata de inculpat s-a dispus începerea urmaririi penale pentru savârsirea unei singure infractiuni prevazute de art. 184 alin. 2, 4 Cp (f. 5, 6 ds. up), constând în aceea ca la data de 8.02.2008 a produs un accident de circulatie în urma caruia numitul R. C.C. a necesitat 90-100 zile îngrijiri medicale, iar numitul U. B. A. 50-55 zile îngrijiri medicale. Rezolutia, confirmata de procuror, este prin însasi continutul ei nelegala, întrucât din descrierea situatiei de fapt (respectiv prin aceea ca au fost vatamate doua persoane) rezulta savârsirea a doua infractiuni în concurs ideal, respectiv 184 alin. 2, 4 Cp (parte vatamata R. C. C.) si art. 184 alin. 1, 3 Cp (parte vatamata U. B. A.).

Ulterior, în momentul în care a fost audiat si i s-a adus la cunostinta învinuirea, inculpatului i s-a pus în vedere ca este învinuit pentru savârsirea infractiunii de vatamare corporala din culpa, constând în aceea ca a cauzat un accident ce a avut ca urmare vatamarea grava a numitilor R.C.C. si J. C., precum si vatamarea corporala a numitilor U. B. A. si C. A. (f. 117 ds. up). Din aceasta expunere pare a rezulta retinerea în sarcina inculpatului a 4 infractiuni, desi nu rezulta ca organul de urmarire penala ar fi procedat la extinderea cercetarii penale conform art. 238 Cpp.

Mai mult, conduita organului de cercetare pare a fi contradictorie din moment ce, în audierea pe formular înseriat a învinuitului, la aceeasi data, i s-a adus la cunostinta învinuirea constând în implicarea într-un accident de circulatie ce a dus la vatamarea corporala grava a numitilor R. C. C. si J.C.(f. 118 ds. up), nefiind facuta vreo referire la partile vatamate U. B. A. si C.A..

Aceasta modalitate de desfasurare a urmaririi penale este surprinzatoare si contradictorie, având în vedere atât cele retinute mai sus, cât si împrejurarea ca numitul C.A. declara în mod expres ca nu doreste sa depuna plângere (f. 88 ds. up), iar U. B. A. este cel putin echivoc sub aspectul formularii plângerii penale (f. 84-85 ds. up).

Totusi, materialul de urmarire penala este prezentat sub aspectul unei singure infractiuni prevazute de art. 184 alin. 2, 4 Cp, iar în rechizitoriu se retine aceeasi singura infractiune, constând însa în vatamarea corporala grava, din culpa, a partilor vatamate R. C. C. si J. C. si vatamarea corporala din culpa a numitilor U. B. A. si C. A.. Totusi, numitul C. A. este mentionat în citativ ca martor.

La termenul din data de 29.01.2009 (f. 186 ds. fond) prima instanta a pus în discutie regularitatea actului de sesizare, constatând în mod surprinzator ca este legal întocmit. De asemenea, desi în cursul cercetarii judecatoresti nu s-a solicitat extinderea procesului penal de catre procuror (cu privire la toate vatamarile retinute prin rechizitoriu), instanta de fond prin sentinta penala nr. 51 din 11.02.2010 a condamnat inculpatul U. B. P. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru savârsirea unei singure infractiuni de vatamare corporala din culpa prev. de art. 184 alin. 2 si 4 din Codul penal, cu aplicarea art. 74-76 lit. e1 din Codul penal.

Neregularitatile majore ale spetei au fost constatate abia prin motivele de apel ale Parchetului de pe lânga Judecatoria Câmpulung Moldovenesc, sustinându-se ca este necesara schimbarea încadrarii juridice în 4 infractiuni, doua prevazute de art. 184 alin. 2, 4 Cp, vatamarea grava a numitilor R.C. C. si J. C., si doua prevazute de art. 182 alin. 1, 3 Cp, vatamarea corporala a numitilor U. B. A. si C. A..

Fata de aceasta modalitate de desfasurare a urmaririi penale, constând în aceea ca învinuitului nu i s-a adus la cunostinta în mod precis învinuirea, ca situatia de fapt retinuta de organele de cercetare a fost în mod repetat modificata fara a fi schimbata încadrarea juridica sau extinsa cercetare si ca rechizitoriul Parchetului de pe lânga judecatoria Câmpulung Moldovenesc nu contine toate elementele prevazute de art. 263 alin.1 Cod procedura penala, în sensul ca nu cuprinde în mod distinct faptele pentru care inculpatul a fost cercetat si trimis în judecata si mai ales încadrarea juridica data fiecarei fapte, aspecte ce tin de sesizarea instantei, Tribunalul concluzioneaza ca nu au fost respectate în speta dispozitiile referitoare la sesizarea instantei – prevazute sub sanctiunea nulitatii absolute de art. 332 alin. 2 Cpp. Viciile retinute nu afecteaza însa doar actul de sesizare al instantei (astfel ca simpla refacere a acestuia nu este suficienta), ci urmarirea penala în ansamblul ei, fiind necesara stabilirea corecta a încadrarii juridice a faptelor retinute în sarcina învinuitului (conform situatiei de fapt ce urmeaza a fi stabilite) si aducerea acesteia la cunostinta în vederea exercitarii dreptului la aparare.

Desi instanta de fond trebuia sa trimita cauza la Parchetul de pe lânga Judecatoria Câmpulung Moldovenesc în vederea refacerii urmaririi penale si implicit a actului de sesizare, a preferat prin sentinta apelata sa solutioneze cauza, condamnând pe inculpat pentru o singura infractiune de vatamare corporala grava, fara a observa ca sunt indicii si chiar probe cu privire la savârsirea mai multor infractiuni de vatamare corporala grava. Instanta de fond a procedat astfel în mod gresit, însa trimiterea cauzei spre rejudecare nu poate înlatura motivele de nulitate constatate întrucât judecata în prima instanta ar continua a avea loc în baza unui act de sesizare viciat si în baza unei urmariri penale de asemenea viciate.

Pentru aceste considerente, Tribunalul constatând ca instanta de fond nu a fost legal sesizata cu privire la toate faptele savârsite de inculpat si ca înlaturarea neregularitatilor actului de sesizare nu pot fi înlaturate în faza de judecata, iar dispozitiile referitoare la sesizarea instantei sunt prevazute sub sanctiunea nulitatii absolute, în temeiul 379 pct.2 lit. a) Cod procedura penala va admite apelurile formulate de Parchetul de pe lânga Judecatoria Câmpulung Moldovenesc, asiguratorul … S.A. Bucuresti, cu sediul în mun…, inculpatul U. B. P., …, nascut la data de …, în …., cu acelasi domiciliu, …, posesor al …., C.N.P. : …., partile vatamate R. C. C., domiciliat în …., J. C., domiciliata în …., partile civile C. B., domiciliat în …, A.E., domiciliata în … si Spitalul Judetean de Urgenta „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, împotriva sentintei penale nr. 51 din 11.02.2010 pronuntata de Judecatoria Câmpulung Moldovenesc în dosarul nr. 3513/206/2008, va desfiinta în totalitate sentinta penala mai sus precizata si în rejudecare: în temeiul art. 332 alin. 2 Cod procedura penala va restitui cauza Parchetului de pe lânga Judecatoria Câmpulung Moldovenesc în vederea refacerii urmaririi penale. În acest sens Parchetul de pe lânga judecatoria Câmpulung Moldovenesc va trebui sa refaca actele de urmarire penala pentru a clarifica exact faptele de care inculpatul se face vinovat, a stabili daca între fapte si prejudiciu exista o legatura de cauzalitate, precum si încadrarea juridica data fiecarei fapte, urmând ca în functie de probele existente sau care vor fi administrate în cauza sa refaca si actul de sesizare a instantei, iar instanta competenta sesizata sa dispuna si cu privire la latura civila.

În temeiul art. 192 alin. 3 Cod procedura penala cheltuielile judiciare vor ramâne în sarcina statului.

Tags: vătămare corporală din culpă

Vătămare corporală din culpă (art. 184 alin. 2, 4 C.pen.). Vinovăţie. Relevanţa normelor ce reglementează circulaţia rutieră pentru constatarea culpei, ca formă de vinovăţie ce atrage răspunderea penală.

Tip: Decizie
Nr./Dată: 1012 R (04.10.2007)
Autor: Curtea de Apel Timisoara

C.pen., art. 184 alin. (2) şi (4), art. 19 alin. (1) pct. 2 lit. b)

O.U.G. nr. 195/2002, art. 48 alin. (1)

Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, art. 158

Potrivit prevederilor art. 48 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, conducătorul de vehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză şi să o adapteze în funcţie de condiţiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiţii de siguranţă. Obligaţia impusă de aceste dispoziţii este una de rezultat. Prin urmare, nu este suficientă reducerea vitezei, ci pentru respectarea acestei obligaţii este necesară şi constatarea că circulaţia s-a desfăşurat în condiţii de siguranţă, ceea ce presupune lipsa accidentelor. Or vinovăţia inculpatului nu este înlăturată, cât timp se constată că la baza producerii accidentului rutier se află conduita sa ilicită, datorată nerespectării normelor legale menite a determina siguranţa pe drumurile publice.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia penală, decizia penală nr. 1012 R din 4 octombrie 2007

Prin sentinţa penală nr. 931 din 4 octombrie 2006, pronunţată de Judecătoria Reşiţa în dosar nr. 2394/2005, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C.proc.pen., a fost achitat inculpatul A.M.Z., pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. (2), (4) C.pen.; s-a respins acţiunea civilă formulată de partea civilă S.C., cheltuielile judiciare avansate de stat rămânând în sarcina acestuia.

Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut faptul că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reşiţa din 21.04.2005, a fost trimis în judecată inculpatul A.M.Z., pentru comiterea infracţiunii de prevăzută de art. 184 alin. (2) şi (4) C.pen.

În fapt, în data de 08.08.2004 inculpatul circula cu autoturismul, în direcţia Văliug-Reşiţa. La kilometrul 8 al drumului, într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, inculpatul a intrat în coliziune cu un alt autoturism, care era condus din sens invers de către A.R., autoturismul fiind acroşat în partea stângă. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a părţii vătămate S.C., care ocupa locul din dreapta faţă a autoturismului condus de A.R.

Leziunile suferite de partea vătămată au necesitat un număr de 70 de zile de îngrijiri medicale.

Partea vătămată S.C. s-a constituit parte civilă în procesul penal, solicitând obligarea inculpatului la plata sumei de 25.000 euro, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral şi material suferit.

Iniţial, în faţa instanţei s-a constituit parte civilă şi A.R., care însă, a renunţat la această calitate, fiind audiat ca martor.

Din probele administrate în cauză instanţa de fond a reţinut următoarele:

În data de 8.08.2004, în jurul orelor 18,00, autoturismul marca condus de inculpatul A.M.Z, se deplasa pe DJ 582, în direcţia Văliug-Reşiţa. În acelaşi timp însă, din direcţia opusă, se deplasa autoturismul condus de A.R.

În zona kilometrului 7, într-o curbă deosebit de periculoasă spre dreapta, în direcţia Văliug-Reşiţa, inculpatul a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare a autovehiculului, pătrunzând astfel pe sensul de deplasare Reşiţa-Văliug. În aceste condiţii s-a produs impactul între partea frontală stângă a autoturismului condus de inculpat şi partea laterală stângă a autoturismului condus de A.R.

Instanţa a considerat că accidentul în care au fost implicate cele două autoturisme, generat de pătrunderea pe sens invers a autoturismului condus de inculpat, este rezultatul intervenţiei unei împrejurări care nu putea fi prevăzută de către acesta. Infracţiunea de vătămare corporală din culpă presupunea sub aspect subiectiv, că inculpatul putea şi trebuia să prevadă rezultatul faptei sale.

Potrivit expertizei efectuată în faza de urmărire penală, pentru a nu fi intrat în derapaj inculpatul ar fi trebuit să circule cu o viteză situată sub 30 km/oră. În speţă, inculpatul circulând pe un drum judeţean, avea fixată de lege, viteza maximă de 90 km/oră. Aşa fiind, şi în lipsa unei limitări suplimentare a vitezei de deplasare de către administratorul drumului, nu i se putea pretinde inculpatului să circule cu o viteză de sub 30 km/oră, adică cu mai puţin de jumătatea limitei legale, mai ales că înainte de curbă drumul era, pe o anumită porţiune în linie dreaptă.

Prin urmare instanţa de fond a considerat că inculpatul nu putea să prevadă că, circulând în mod legal, din punct de vedere al vitezei admise va intra în derapaj şi va pătrunde pe contrasens au autoturismul pe care-l conducea. În consecinţă, constatând că inculpatul nu avea impusă obligaţia de a circula cu o viteză situată sub 30 km/oră, instanţa a considerat că acesta nu putea să prevadă că circulând în mod legal se va declanşa o stare de pericol pentru alţi conducători auto, prin pătrunderea autoturismului său pe sensul invers de circulaţie.

Aşa fiind, prima instanţă, văzând că rezultatul faptei inculpatului este consecinţa intervenţiei unei împrejurări ce nu putea fi prevăzută de către acesta, fiind deci în prezenţa cazului fortuit – cauză care înlătură caracterul penal al faptei prin înlăturarea vinovăţiei, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C.proc.pen. a dispus achitarea inculpatului pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 184 alin. (2) şi (4) C.pen.

În ceea ce priveşte acţiunea civilă formulată în cauză, lipsind vinovăţia ca şi condiţie necesară a antrenării răspunderii civile delictuale, potrivit art. 998 şi urm. C.civ., instanţa a respins-o.

Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Reşiţa şi partea civilă S.C.. Parchetul de pe lângă Judecătoria Reşiţa a criticat sentinţa pentru netemeinicie. În dezvoltarea motivelor de apel s-a arătat faptul că soluţia primei instanţe este vădit netemeinică, activitatea inculpatului întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Partea civilă S.C. a criticat sentinţa primei instanţe pentru netemeinicie şi nelegalitate, inculpatul făcându-se vinovat de săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 184 alin. (2), (4) C.pen., întrucât a avut posibilitatea să observe indicatorul care semnaliza o curbă deosebit de periculoasă şi trebuia să îşi ia măsurile de precauţie necesare, respectiv să reducă viteza de deplasare.

Partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara – Clinica de Ortopedie II s-a constituit parte civilă în apel cu suma de 1429,14 lei, reprezentând cheltuielile de spitalizare ale părţii vătămate S.C., cerere de constituire însoţită de documente justificative, constituirea fiind făcută în această fază imediat după comunicarea înscrisurilor solicitate în mai multe rânduri la prima instanţă, însă necomunicate până în apel.

În apel s-au administrat noi probe, fiind luată o nouă declaraţie inculpatului şi depunându-se o serie de înscrisuri.

Prin decizia penală nr. 89 din 11 iunie 2007, pronunţată în dosarul nr. 2394/290/2005, Tribunalul Caraş-Severin, în baza art. 379 pct. 2 lit. a C.proc.pen. a admis apelurile formulate de apelanta S.C. şi de apelantul Parchetul de pe lângă Judecătoria Reşiţa împotriva sentinţei penale nr. 931 din 4 octombrie 2006 pronunţată de Judecătoria Reşiţa în dosarul nr. 2394/2005, a desfiinţat sentinţa primei instanţe şi, examinând cauza pe fond:

În baza art. 184 alin. (2), (4) C.pen., cu aplicarea art. 74, 76 alin. (1) lit. e) C.pen., a condamnat pe inculpatul A.M.Z. la o pedeapsă de 3.000 lei amendă penală.

A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 631 C.pen.

În baza art. 14 şi 346 C.proc.pen., raportat la art. 998 şi urm. C.civ., a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara – Clinica de Ortopedie II şi în consecinţă a obligat inculpatul la plata sumei de 1429,14 lei către această parte civilă, cu titlu de despăgubiri materiale.

În baza art. 14 şi 346 C.proc.pen., raportat la art. 998 şi urm. C.civ., a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă S.C. şi în consecinţă a obligat inculpatul la plata sumei de 3000 euro către partea civilă, reprezentând daune morale şi la plata sumei de 5000 lei, reprezentând daune materiale.

A respins cererea de acordare de cheltuieli judiciare efectuate în primă instanţă, formulată de partea civilă S.C.

În baza art.191 Cod procedură penală, a obligat inculpatul la plata sumei de 700 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului(pentru tot ciclul procesual).

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a constatat că:

Judecătoria Reşiţa a pronunţat o hotărâre vădit netemeinică, bazându-şi achitarea exclusiv pe o supoziţie referitoare la imposibilitatea inculpatului de prevedere a traiectoriei autoturismului pe care îl conducea în data de 08.08.2004, imposibilitate de prevedere apreciată prin raportare la capacităţile omului comun, adăugată la condiţiile meteorologice nefavorabile. În realitate, prima instanţă a ignorat cu desăvârşire restul probatoriului administrat în cauză, preluând incomplet concluziile expertizei tehnice administrate în cauză. În aceste condiţii, instanţa de control judiciar a procedat la desfiinţarea în totalitate a sentinţei primei instanţe şi a examinat cauza pe fond.

În acest sens, tribunalul a constatat faptul că în partea de concluzii a raportului de expertiză criminalistică la care a făcut referire Judecătoria Reşiţa în motivarea soluţiei de achitare, s-a menţionat expres că inculpatul „putea preveni producerea accidentului dacă s-ar fi deplasat pe partea dreaptă a drumului public, fără a depăşi axul acestuia, în momentele în care din sens opus se deplasa celălalt autoturism”. Aceasta cu atât mai mult cu cât în aceleaşi condiţii de trafic şi în aceeaşi perioadă a zilei, alţi conducători auto care rulau pe porţiunea de drum respectivă au putut să prevadă gradul de dificultate al respectivei porţiuni, o parte dintre ei atestând prin declaraţiile de martori date în faţa primei instanţe faptul că inculpatul circula cu viteză ridicată şi depăşea toate maşinile din faţa sa, rezultând astfel că nu a adaptat deloc deplasarea autoturismului pe care-l conducea la condiţiile de trafic. Sunt elocvente în acest sens declaraţiile martorilor I.I. şi S.O.I., persoane absolut neutre faţă de evenimentul rutier care s-a soldat cu accidentarea părţii vătămate S.C., declaraţii care converg în sensul celor arătate mai sus. Mai mult chiar, cel de-al doilea martor a arătat că inculpatul a depăşit o coloană de aproximativ 4 maşini şi că maşina acestuia era pe sensul opus în momentul în care a ajuns el la locul accidentului. Incriminatoare pentru inculpat a fost însăşi coroborarea declaraţiei sale dată în cursul urmăririi penale (declaraţie potrivit căreia acesta ar fi derapat şi ar fi pierdut controlul volanului datorită faptului că partea carosabilă era umedă) cu declaraţia martorului A.R. care a afirmat în faţa instanţei că „a observat că inculpatul nu mai controla maşina, venind în derapaj spre maşina condusă de el”. Ori tocmai acest fapt demonstrează culpa inculpatului, care avea obligaţia să adapteze conducerea maşinii sale la toate condiţiile de circulaţie (incluzând aici caracteristicile drumului pe care rula, condiţiile de trafic, condiţiile meteo), nefiind suficientă doar respectarea limitei legale de viteză.

În consecinţă, instanţa de apel a constatat că sunt întrunite trăsăturile constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 184 alin. (2) şi (4) C.pen., inculpatul făcându-se vinovat de săvârşirea respectivei infracţiuni.

La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere gradul de pericol social concret al faptei, atitudinea inculpatului pe parcursul întregului proces penal (cu referire la prezentarea sa în faţa autorităţii şi la comportamentul relativ sincer), lipsa antecedentelor penale, precum şi circumstanţele comiterii faptei, aspecte care au putut fi reţinute ca şi circumstanţe atenuante, circumstanţe care au atras coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, în acord cu dispoziţiile art. 76 lit. e) C.pen.. În consecinţă respectiva pedeapsă a fost o amendă penală orientată spre mediu.

Pe latură civilă, instanţa a admis în totalitate acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara – Clinica de Ortopedie II, chiar dacă constituirea de parte civilă s-a făcut după citirea actului de sesizare, culpa neaparţinându-i însă respectivei părţi civile, deoarece aceasta a făcut mai multe demersuri în faţa primei instanţe pentru a obţine înscrisurile necesare formulării pretenţiilor civile, înscrisuri furnizate însă abia de către instanţa de apel.

În ceea ce priveşte acţiunea civilă formulată de partea civilă S.C., instanţa de control judiciar a apreciat că sunt justificate în parte daunele materiale şi morale solicitate.

Astfel, în ceea ce priveşte daunele materiale instanţa de apel a reţinut că nu au fost luate în calcul nenumăratele bonuri fiscale cu valori individuale reduse depuse pentru termenul de judecată din 12.09.2006 avut în faţa primei instanţe, pe de o parte pentru faptul că nu rezulta de nici unde legătura lor directă cu leziunile suferite în urma accidentului, iar pe de altă parte pentru faptul că toate atestă cumpărarea unor produse medicale de uz comun, ulterioare cu mult datei producerii accidentului. În acelaşi sens s-a observat faptul că nu există un centralizator al cheltuielilor medicale suportate de partea civilă respectivă, singurul centralizator în acest sens fiind cel care însoţeşte declaraţia de constituire de parte civilă a celeilalte părţi civile(respectiv Spitalul Clinic), cheltuielile medicale evidenţiate de acel centralizator fiind incluse în cuantumul daunelor materiale acordat respectivei părţi civile. Au fost luate în considerare aşadar ca dovezi pe baza cărora s-a stabilit cuantumul daunelor materiale doar declaraţiile celor două martore – D.I. şi P.E.– declaraţii care atestă cheltuielile făcute de partea civilă ca urmare a ajutorului casnic şi medical de care a avut nevoie ca urmare a leziunilor suferite în urma infracţiunii săvârşite de inculpat.

În ceea ce priveşte daunele morale solicitate de partea civilă, instanţa de apel a apreciat că faţă de repercusiunile pe care le-a avut accidentul asupra stării sale de sănătate şi faţă de suferinţa inerentă prin care aceasta a trecut(elocvent fiind numărul mare de zile de îngrijiri medicale), este justificată acordarea unor daune morale în sumă de 3000 euro( în echivalent monedă românească la data plăţii efective).

Împotriva deciziei penale nr. 89 din 11 iunie 2007 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin a declarat recurs inculpatul, în termen legal, recurs înregistrat la Curtea de Apel Timişoara în data de 10.07.2007.

În motivarea recursului, inculpatul a solicitat casarea deciziei penale de condamnare şi menţinerea sentinţei penale nr. 931/2006 a primei instanţe, susţinând că din ansamblul materialului probator administrat în cauză nu se poate desprinde cu certitudine vinovăţia sa, invocând dispoziţiile art. 3859 pct. 9, 10 şi 171 C.proc.pen.. În acest sens, inculpatul a arătat că în cursul urmăririi penale au fost administrate două expertize tehnice de specialitate fără însă ca vreuna dintre acestea să poată conduce la concluzia că este vinovat de producerea accidentului de circulaţie din data de 08.08.2004 şi de săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 184 alin. (2), (4) C.pen.; că împrejurările concrete de producere a coliziunii dintre vehiculul condus de inculpat şi celălalt vehicul din trafic sunt de natură a conduce la concluzia că este nevinovat; că instanţa de apel nu a ţinut cont de faptul că drumul pe care circula nu era semnalizat corespunzător, că nu exista o bandă continuă de separare a celor două sensuri de mers, că pe carosabil era depus nisip sau ca erau prezente numeroase gropi care trebuiau de principiu ocolite, precum şi că a circulat cu viteza legală la momentul tamponării celor două vehicule, reducând în mod drastic viteza. Totodată, inculpatul a susţinut că faţă de caracteristicile drumului, la intrarea în curbă, a redus drastic viteza tocmai în vederea evitării oricărei coliziuni, însă maşina nu a mai putut fi controlată datorită condiţiilor carosabilului; că dată fiind diferenţa mare de viteză dintre viteza maximă admisă şi aceea cu care rula (de aproximativ 50 km/h) consideră că a depus toate diligenţele necesare prevenirii oricărui incident rutier, diligenţe pe care este apt a le depune omul obişnuit şi nu o persoană cu pregătire specială în domeniul conducerii auto. Inculpatul a mai învederat că în conformitate cu una din expertizele administrate în cauză pentru a evita impactul ar fi trebuit să circule cu o viteză de aproximativ 30,58 km/h, mai mică decât a celuilalt vehicul implicat în coliziune, în condiţiile în care circula cu doar 10 km/h peste viteza calculată de expert, dar cu 50 km/h mai puţin decât cea legală; că primul expert a evitat să aprecieze culpa în cauză, precum şi că ing. D.S. a afirmat că nu există suficiente elemente în vederea efectuării unei analize pertinente a posibilităţilor de evitare a accidentului şi trebuia să se dea eficienţă juridică principiului in dubio pro reo. S-a mai susţinut şi că nu s-a ţinut cont de motivele pentru care autoturismul condus de inculpat a fost „aruncat” dincolo de axul drumului şi că a făcut tot ce era omeneşte posibil pentru a rămâne pe sensul său de mers; că este evident că a circulat pe sensul său de mers după cum arată martorul O.I.; că este greşită susţinerea că prin conduita sa, inculpatul a încălcat dispoziţiile art. 158 lit. c) din Regulamentul de aplicare al O.U.G. nr. 195/2002, neţinându-se însă cont de nerespectarea de către autoritatea competentă a obligaţiei de efectuare de marcaje continue şi presemnalizări de curbe apreciate drept periculoase. În ce priveşte latura civilă, inculpatul a solicitat respingerea acţiunii civile întrucât nu se face vinovat de săvârşirea nici unei fapte penale, susţinând şi că instanţa de apel nu a apreciat în mod judicios probele depuse de partea civilă.

Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate de inculpatul recurent şi din oficiu conform art. 3859 alin. (3) C.proc.pen.., instanţa de recurs constată că decizia penală contestată este legală şi temeinică, recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Starea de fapt reţinută de instanţa de apel este corectă, fiind rezultatul evaluării probelor administrate în cursul cercetării judecătoreşti şi în faza de urmărire penală. În mod judicios, Tribunalul Caraş-Severin a constatat că raportul de expertiză criminalistică nr. 131/06.07.2006 întocmit de Institutul Naţional de Expertize Criminalistice – Laboratorul Interjudeţean Timişoara a stabilit că din punct de vedere al previzibilităţii producerii accidentului inculpatul putea preveni producerea acestuia dacă s-ar fi deplasat pe partea dreaptă a drumului public, fără a depăşi axul acestuia, în momentul în care din sens opus se deplasa celălalt autoturism. Inculpatul a arătat că nu s-a avut în vedere faptul că raportul de expertiză a concluzionat şi că nu există suficiente elemente în vederea efectuării unei analize pertinente a posibilităţilor de evitare a accidentului de către cei doi conducători auto, însă omite împrejurarea că, potrivit expertului, acest aspect presupune a se evidenţia momentul de la care cei doi conducători auto trebuiau şi puteau să ia măsurile de evitare, moment ulterior declanşării stării de pericol, pe care însă a creat-o inculpatul prin depăşirea axului drumului. Nici susţinerile inculpatului în sensul în care încearcă a atesta ideea că s-a aflat pe celălalt sens de mers datorită carosabilului nu pot fi reţinute de instanţă în condiţiile în care martorii I.I. şi S.O.I. relatează că se circula în coloană de aproximativ 4 autovehicule în momentul în care au fost depăşiţi de inculpat, iar cel de-al doilea martor a precizat că nu a fost depăşit în curbă, dar în zona respectivă vizibilitatea era redusă datorită specificului drumului, astfel că inculpatul s-a aflat pe cealaltă bandă de mers datorită manevrelor sale. Chiar şi în ipoteza susţinută de inculpat, se constată că acesta nu a respectat dispoziţiile art. 153 alin. (1) şi (2) din Regulamentul de aplicare al O.U.G. nr. 195/2002, în varianta în vigoare la data comiterii faptei, care prevăd că „la întâlnirea a două vehicule care circulă din sensuri opuse, conducătorii acestora sunt obligaţi să circule cât mai aproape de marginea din dreapta a părţii carosabile, în sensul lor de mers” şi „dacă mersul înainte este obturat de un obstacol sau de prezenţa altor participanţi la trafic, care impune trecerea pe sensul opus, conducătorul vehiculului este obligat să reducă viteza şi, la nevoie, să oprească pentru a permite trecerea vehiculelor care circulă din sens opus”. Potrivit raportului de expertiză întocmit de ing. R.T. şi planşelor foto de la locul accidentului curba era semnalizată cu indicatorul „curbă deosebit de periculoasă”, astfel că susţinerile inculpatului privind nerespectarea obligaţiilor de către administratorul drumului sunt nefondate.

Pe de altă parte, instanţa de recurs a reţinut şi că potrivit art. 158 lit. c) din actul normativ sus menţionat se instituia obligaţia conducătorului de vehicul să reducă viteza, dacă prevede un pericol, în curbe periculoase sau lipsite de vizibilitate, iar martorii au confirmat şi vizibilitatea redusă. Inculpatul a susţinut că a respectat viteza legală, precum şi obligaţia de a reduce viteza, însă instanţa constată că potrivit dispoziţiilor art. 48 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 „conducătorul de vehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză şi să o adapteze în funcţie de condiţiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiţii de siguranţă”. Obligaţia impusă de dispoziţiile art. 48 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 este una de rezultat, prin urmare nu este suficient a se reduce viteza, ci pentru respectarea acestora se impune şi a se constata circulaţia în condiţii de siguranţă, ceea ce presupune lipsa accidentelor. Astfel fiind, motivele invocate de inculpat nu sunt de natură a înlătura vinovăţia sa sub forma culpei, şi implicit răspunderea penală, câtă vreme se constată că la baza producerii accidentului s-a situat conduita sa, nerespectarea unor norme legale menite a determina siguranţa pe drumurile publice.

În ce priveşte modul de soluţionare al laturii civile, Curtea a constatat că suma de 3.000 euro cu titlu de daune morale şi de 5.000 lei cu titlu de daune morale au fost stabilite în mod corect de instanţa de apel, reflectând prejudiciul cauzat prin fapta culpabilă a inculpatului. Astfel, se constantă că Tribunalul Caraş-Severin a înlăturat din probatoriu bonurile fiscale depuse în data de 12.09.2006 de partea civilă S.C., fiind reţinute numai acele probe care dovedesc cheltuieli în legătură de cauzalitate cu accidentul rutier. În acest sens, s-a reţinut şi că răspunderea civilă delictuală impune în speţă repararea integrală a prejudiciului cauzat din culpa inculpatului, fiind admisibile ca probe declaraţiile martorilor.

În ce priveşte daunele morale, instanţa de recurs a apreciat că suma de 3.000 euro este rezonabilă şi la stabilirea ei au fost avute în vedere atât suferinţele părţii vătămate, cât şi necesitatea de a preîntâmpina o îmbogăţire fără just temei. Trebuie reţinut că nu orice daună se concretizează prin stări de fapt, ci se menţine la nivelul trăirilor psihice. Tulburarea, prin fapta care creează suferinţe de ordin psihic, dăunează climatului moral sănătos, de care are dreptul să beneficieze orice persoană, „creează o stare de nelinişte, de zbucium interior, de zdruncinare a mersului calm şi paşnic al vieţii sufleteşti, deci o daună”. Evaluarea daunelor morale, chiar atunci când existenţa lor este evidentă, de regulă nu se poate face prin folosirea unor criterii obiective, ci doar pe baza unei aprecieri subiective, în care rolul hotărâtor îl au posibilităţile de orientare a judecătorilor în cunoaşterea sufletului uman şi a reacţiilor sale. De aceea, referitor la daunele morale, s-a arătat că nu se poate pune problema evaluării lor precise în bani, în adevăratul sens al cuvântului, dar această împrejurare nu îl poate împiedica, prin ea însăşi, pe judecător ca, prin apreciere, să stabilească nivelul despăgubirilor, care, în circumstanţele unui caz dat, ar putea constitui o reparaţie suficientă. Din aceste motive, suma de 3000 euro apare ca fiind justificată faţă de leziunile suferite de partea vătămată (care au impus intervenţie chirurgicală – osteosinteză cu placă şi şuruburi, sutură – conform raportului de expertiză medico-legală nr. 2257/15.10.2004), numărul de îngrijiri medicale ( 70 zile de îngrijiri medicale), vârsta părţii vătămate.

Faţă de considerentele expuse anterior, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C.proc.pen.. instanţa a respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul A.M.Z. împotriva deciziei penale nr. 89 din 11 iunie 2007 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin.

În temeiul art. 193 alin. (6) C.proc.pen.. a obligat inculpatul la plata cheltuielilor de judecată către partea civilă S.C. în cuantum de 927,68 lei, reprezentând onorariu de avocat.

În temeiul art. 192 alin. (2) C.proc.pen.. a obligat inculpatul la plata sumei de 250 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs.

Tags: O.U.G. nr. 195/2002, vătămare corporală din culpă