Top

Actiune în contencios administrativ.Sesizare Colegiu jurisdictional – Camera Conturi pentru obligarea de a vira la bugetul de stat accize si majorari întârziere – pentru îndeplinirea obligatiilor bugetare.

Actiune în contencios administrativ.Sesizare Colegiu jurisdictional – Camera Conturi pentru obligarea de a vira la bugetul de stat accize si majorari întârziere – pentru îndeplinirea obligatiilor bugetare.

Conform art.4 din Normele Metodologice de aplicare a OUG nr.158/2001 societatea verificata are obligatia ca la data livrarilor de bauturi alcoolice distilate la care nu erau îndeplinite cumulativ conditiile prevazute la al.2 sa calculeze si sa vireze la bugetul de stat o diferenta valorica echivalenta cu valoarea accizelor prevazute pentru bauturi alcoolice distilate în anexa 1 din OUG nr.158/2001.

Prin sesizarea nr.29/3D/3.03.2003 înregistrata la Colegiul jurisdictional Tulcea la 4.03.2003, procurorul financiar de pe lânga Camera de Conturi Tulcea a solicitat obligarea S.C.FBA „A. P.”SRLTulcea la virarea catre bugetul de stat a sumei de 812.609.297 lei reprezentând diferenta accize, datorate din luna iulie 2002 si 130.595.772 lei reprezentând majorari de întârziere calculate pâna la 7 februarie 2003; 612.671.206 lei diferenta accize pentru luna octombrie 2002 si 44.771.627 lei reprezentând majorari de întârziere calculate pâna la 7 februarie 2003.

În sesizare s-a aratat ca Directia de Control Financiar Ulterior Tulcea din cadrul Camerei de conturi împreuna cu reprezentantul DGFP Tulcea au verificat modul în care în perioada octombrie 2001 – 30 noiembrie 2002 au fost îndeplinite obligatiile bugetare.

S-a constatat faptul ca în luna iulie 2002, conform facturilor emise la datele de 3,10,16 pârâta s-a aprovizionat cu distilat de origine agricola – rachiu natural din fructe 60o vrac de la S.C.J. D. SRL Constanta, în cantitate de 44.280 litri.

Distilatul achizitionat astfel, a fost procesat, iar bauturile alcoolice obtinute au fost livrate de catre producator în perioada 4-18 iulie 2002 fara ca în prealabil sa fi achitat furnizorului de alcool, cel putin valoarea accizelor datorate.

S-a mai aratat ca si în luna octombrie 2002, pârâta s-a aprovizionat cu distilat de la S.C.T. 2000 SRL – Calarasi în cantitate de 42.424 l, facturile au fost achitate catre furnizor ulterior livrarii.

Prin sentinta civila nr.15/9 aprilie 2003 Colegiul jurisdictional Tulcea a respins exceptiile invocate privind lipsa calitatii procesuale a procurorului financiar, cât si a competentei materiale a colegiului jurisdictional.

S-a admis sesizarea procurorului financiar si a obligat pârâta la virarea catre buget a sumelor de 812.609.297 lei reprezentând diferenta accize datorate pentru luna iulie 2002 si 130.595.772 lei reprezentând dobânzi calculate pentru nevirarea în termen pâna la 7.02.2003 si în continuare în procent de 0,06% de la 8.02.2003 si pâna la data achitarii.

Totodata, a obligat pârâta la virarea catre bugetul de stat a sumei de 612.671.206 lei reprezentând diferenta accize datorate pentru luna octombrie 2002 si a sumei de 47.771.627 lei reprezentând dobânzi calculate pâna la 7.02.2003 si în continuare, în procent de 0,06% de la 8.02.2003 si pâna la data achitarii acesteia.

Pentru a pronunta aceasta solutie instanta a avut în vedere ca pârâta încalcând dispozitiile legale, nu a achitat integral pentru perioada de referinta, la bugetul de stat sumele respective.

Împotriva acestei solutii a declarat recurs pârâta, iar prin decizia nr.507/19 septembrie 2003 Sectia jurisdictionala a Curtii de Conturi a României a fost admis, s-a casat hotarârea atacata si a trimis cauza spre rejudecare numai în ce priveste virarea sumelor la bugetul de stat.

Pentru a pronunta aceasta solutie, s-a retinut în considerente ca recurenta a facut precizari depunând documente, ceea ce ar face necesara o rediscutare a întregului material probator.

S-a mai aratat ca mai poate fi complet pentru a stabili cu precizie daca atunci când s-a efectuat controlul, accizele si întreaga valoare a produselor procurate în lunile iulie si octombrie 2002, erau achitate integral catre furnizorii de materie prima, pentru a nu se ajunge la o suportare durabila a accizelor atât catre furnizori cât si catre bugetul de stat.

La 19 ianuarie 2004, urmare noilor competente, cauza a fost trimisa spre solutionare Tribunalului Tulcea si înregistrata sub nr.121.

În cursul cercetarii judecatoresti la termenul din 16 septembrie 2004 s-a solicitat si instanta a încuviintat efectuarea unei expertize contabile.

În concluzie, expertul a aratat ca pârâta a achitat furnizorilor de materie prima S.C.J. D.SRL Constanta si S.C.T. 2000 SRL Calarasi accizele.

Pentru bauturile alcoolice obtinute din materia prima achizitionata de la cei doi furnizori si livrate în lunile iulie si octombrie 2002, pârâta nu datoreaza accize la bugetul de stat.

Prin sentinta civila nr.334/2005 pronuntata de Tribunalul Tulcea a fost admisa sesizarea procurorului financiar de pe lânga Camera de Conturi a Judetului Tulcea, a obligat pârâta la virarea catre bugetul de stat a sumei de 812.609.297 lei reprezentânnd diferenta valorica echivalenta cu valoarea accizelor datorate pe luna iulie 2002 si a sumei de 130.595.772, reprezentând majorari pentru nevirare în termen a sumei datorate,, calculate pâna la 7.12.2003 si în continuare în procent de 0,06% pâna la achitarea integrala a sumei. De asemenea, a obligat pârâta la virarea catre bugetul de stat a sumei de 612.671.206 lei reprezentând diferenta valorica echivalenta cu valoarea accizelor datorate pe luna octombrie 2002 si a sumei de 47.771.627 lei reprezentând majorari pentru nevirarea în termen a sumei datorate, calculate pâna la data de 07.02.2003 si, în continuare, în procent de 0,06 de la data de 08.02.2003 si pâna la achitarea integrala a debitului.

Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta de fond a retinut ca din documentele contabile rezulta ca pârâta, în luna iulie 2002 s-a aprovizionat de la S.C.J.D.SRL Constanta cu distilate de origine agricola rachiu de 60o materie prima din care, conform raportului de productie a obtinut alte bauturi alcoolice.

Desi în luna iulie 2002 a procesat si vândut clientilor întreaga cantitsate de alcool nu a platit accizele corespunzatoare.

Potrivit art.4 al.3 din Normele Metodologice de aplicare a OUG nr.158/2001 aprobate prin HG nr.163/2002, societatea avea obligatia ca la data livrarii bauturilor alcoolice distilate, la care nu erau îndeplinite cumulativ conditiile prevazute la al.2, respectiv factura fiscala de achizitie a materiei prime, în care acciza sa fie evidentiata separat, dovada platii accizelor catre furnizorul materiei primei, constând în documentul de plata confirmat de banca la care are contul deschis precum si o copie de pe documentul care atesta autorizarea comercializarii materiei prime de catre furnizor, în calitate de agent economic producator sau importator, sa plateasca diferenta valorica a accizei.

Or, din examinarea facturilor fiscale rezulta ca în luna iulie 2002, singura plata facuta catre S.C.J. D. SRL Constanta este în suma de 158.000.000 lei la data de 17.07.2002.

Pentru cantitatile livrate la 4.07.2002, 7.07.2002, 8.07.2002, 11.07.2002, 14.07.2002 si partial pentru cantitatea livrata la 18.07.2002 nu s-a efectuat nici o plata, ceea ce înseamna ca nu putea beneficia de scutire la plata accizelor conform art.10 al.5 din OUG nr.158/2001, coroborate cu art.4 din Normele metodologice.

Valoarea minima a accizelor era de 970.609.298 lei, din care nu a achitat decât 158.000.000 lei.

Pe cale de consecinta, s-au calculat si dobânzile corespunzatoare.

Aceeasi situatie se constata si pentru luna octombrie 2002, când petenta s-a aprovizionat cu distilat de la S.C.T. P.SRL Calarasi cantitatea de 42.424 litri distilat de cereale 89o din care a prelucrat în cursul lunii 29.875 l obtinând ca si în cazul precedent, o cantitate mult mai mare de 110.788 l bautura spirtoasa 24o, cantitate livrata integral pâna la finele lunii octombrie 2002.

Din actele contabile reiese ca la data livrarilor 13.10.2002 si 14.10.2002 nu a fost achitata nici o suma catre furnizor.

De accea, pârâta nu poate beneficia de regimul instituit de art.10 al.5 dinn OUG nr.58/2001, întrucât nu a îndeplinit conditiile cumulative prev.de art.4 al.2 din Normele metodologice.

Expertiza efectuata în cauza nu poate fi luata în considerare de catre instanta, întrucât desi reda în continutul sau achitarea cu întârziere a accizelor, concluzioneaza în dezacord cu prevederile legale ca pârâta nu avea obligatia platii acestora.

În sprijinul acestei sustineri reda dispozitiile art.10 al.3 din OUG nr.158/2001,, concluzionând ca pârâta, neavând calitatea de agent economic producator sau importator nu avea obligatia îndeplinirii cumulative a art.4 al.2 din Normele metodologice si deci nu poate fi obligata la plata accizelor.

Or, din autorizatia nr.249/17.06.2002 rezulta ca are licenta de producator.

Pe de alta parte nu se poate retine nici ca s-ar face o plata dubla pentru ca din adresele nr.10098/22.04.2004 si cea de la fila 55 (dos.121/2004) rezulta ca cele doua societati furnizoare nu figureaza în evidente ca platitoare de accize pentru anul 2002.

Împotriva sentintei mentionate a declarat recurs S.C.FBA A.I.P. – punct de lucru Comuna Jilava care a criticat solutia primei instante ca fiind nelegala si netemeinica.

A sustinut recurenta ca în urma examinarii casarii cu trimitere spre rejudecare, instanta de fond a mentinut aceeasi solutie pronuntata de catre fostul Colegiu Jurisdictional Tulcea prin sentinta civila nr.15/09.04.2003, desi prin Decizia nr.507/2003 a fostei Sectii Jurisdictionale a Curtii de Conturi a României avea obligatia sa stabileasca cu precizie daca atunci când s-a efectuat controlul, accizele si întreaga valoare a produselor procurate în lunile iulie si octombrie 2002 erau achitate integral catre furnizorii de materie prima, pentru a nu se ajunge la o suportare dubla a accizelor, atât catre furnizori cât si catre bugetul de stat.

A aratat recurenta ca a dovedit cu înscrisurile depuse si prin expertiza contabila efectuata ca pâna la data efectuarii controlului societatea achitase integral catre furnizori accizele evidentiate în mod distinct în facturi precum si contravaloarea materiei primei aprovizionate, pentru bauturile alcoolice obtinute prin cupajare si îmbuteliere nedatorându-se la buget nici o suma cu titlu de accize.

Instanta de fond, printr-o interpretare eronata a situatiei de fapt, a înlaturat raportul de expertiza contabil-judiciara.

În drept, recurenta a invocat dxisp.art.304 pct.8 si 10 si art.312 Cod pr.civila, Legea nr.523/2002 privind regimul accizelor si HG nr.163/2002 privind aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a OUG 158/2001.

Analizând cauza sub aspectul motivelor invocate instanta constata ca recursul este fondat.

Astfel, prin procesul-verbal de constatare din 07.02.2003 încheiat de Directia de Control Financiar Ulterior din cadrul Camerei de Conturi Tulcea s-a retinut ca din verificarea efectuata asupra facturilor emise de furnizorii interni producatori de alcool etilic rafinat si distilate de origine agricola, a documentelor de plata catre furnizori, rapoartelor lunare de productie si facturilor de livrare a bauturilor alcoolice distilate catre clienti, s-a constatat ca în anume cazuri, la data livrarii produselor nu erau îndeplinite conditiile obligatorii prevazute la art.4 al.2 din Normele Metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr.158/2001 pentru ca acele bauturi alcoolice distilate, produse si livrate S.C.FBA A. I. P. SRL sa beneficieze de regimul instituit prin art.10 al.5 din OUG nr.158/2001, respectiv scutirea de accize.

Conform art.4 din N.M. de aplicare a OUG nr.158/2001 societatea verificata avea obligatia ca la data livrarilor de bauturi alcoolice distilate la care nu erau îndeplinite cumulativ conditiile prevazute la al.2 sa calculeze si sa vireze la bugetul de stat o diferenta valorica echivalenta cu valoarea accizelor prevazute pentru bauturi alcoolice distilate în anexa nr.1 la OUG nr.158/2001.

Cu toate acestea, astfel cum s-a stabilit prin decizia de casare nr.507/2003, instanta de fond trebuia sa stabileasca cu precizie daca, la dcata efectuarii controlului, accizele si întreaga valoare a produselor procurate în lunile iulie si octombrie 2002 erau achitate integral catre furnizorii de materie prima, pentru a nu se ajunge la o suportare dubla a accizelor atât catre furnizori cât si catre bugetul statului.

Ori, expertul contabil a concluzionat ca societatea a achitat furnizorilor de materie prima S.C.J. D. SRL si S.C.T.2000 SRL accizele evidentiate de acestia în facturile emise si care fac obiectul controlului conform documentelor de plata depuse, iar pentru bauturile alcoolice obtinute din materia prima achizitionata de la cei doi furnizori si livrate în lunile iulie si octombrie 2002, S.C.FBA A.I. P. SRL nu datoreaza accize la bugetul de stat la data livrarii.

Într-o atare situatie, în mod gresit instanta de fond a retinut ca nu s-ar ajunge la o dubla impunere întrucât cele doua societati furnizoare nu figureaza în evidente ca platitoare de accize pentru anul 2002.

Atâta timp cât recurenta a achitat catre furnizori accizele evidentiate în facturi, aceasta ar suporta o dubla impunere prin obligarea la virarea catre bugetul de stat a accizelor calculate în conformitate cu art.4 al.3 din Normele Metodologice.

Fata de cele retinute, apreciind ca motivele invocate de recurenta sunt fondate, curtea admite recursul în baza art.312 si art.3041 Cod pr.civila si a modifica în tot sentinta recurata în sensul respingerii sesizarii procurorului financiar,a anulând masura sechestrului asigurator instituita de Colegiul Jurisdictional Tulcea prin încheierea din 26.03.2003.

Vazând si art.274 Cod pr.civila:

Decizia civila nr.193/CA/12 iulie 2005

Etichete:

Actiune în contencios administrativ. Pensie de serviciu. Conditia impusa de legiuitor referitoare la vechimea minima în magistratura. Inexistenta conditiei exercitarii functiei de magistrat la momentul pensionarii.

Actiune în contencios administrativ. Pensie de serviciu. Conditia impusa de legiuitor referitoare la vechimea minima în magistratura. Inexistenta conditiei exercitarii functiei de magistrat la momentul pensionarii.

Potrivit art.103 al.1 din Legea nr.92/1992 pentru organizare judecatoreasca, republicata, modificata si completata, magistratii cu o vechime de cel putin 25 ani în magistratura beneficiaza la împlinirea vârstei prevazute de lege, de pensie de serviciu, în cuantum de 80% din venitul net realizat din salariul de baza, sporul pentru vechime în munca si sporul pentru stabilitate în magistratura, avute la data pensionarii.

Prin cererea adresata Tribunalului Tulcea, inregistrata sub nr.1618/28.05.2004 rexclamantul G. C. a chemat in judecata pe parata Tribunalul Tuleca, pentru ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna obligarea paratului la intocmirea si eliberarea fisei de pensionare tip magsitrat pentru vechime neintrerupta in functia de judecator si avocat de la data de 15 mai 1972 si pana in prezent.

In motivarea actiunii formulate reclamantul precizeaza ca din data de 15 mai 1972 pana in decembrie 1994 inclusiv a indeplinit neintrerupt functia de judecator la Judecatoria si Tribunalul Tulcea iar din ianuarie 1995 si in prezent desfasoara activitate de avocat in cadrul Baroului de avocati Tulcea.

La implinirea varstei de pensionare a depus la Casa de Pensii Tulcea dosarul pentru obtinerea pensiei de serviciu pentru vechime de 22 ani, 6 luni si 15 zile in functia de magistrat completata cu vechimea de 10 ani in avocatura dar i s-a pretins depunerea fisei tip magistrat de la Tribunalul Tulcea.

Tribunalul Tulcea prin adresa nr.141/4/A/03.05.2004 comunicata la data de 25.05.2004 l-a incunostiinta ca i s-a respins cererea de recurs gratios cu precizarea ca la data pesionarii nu detinea nici una din functiile de magistrat sau asimilate functiei de magistrat asa cum prevad disp.art.42 si 43 din Legea nr. 92/1992, sens in care i se invoca si adresa nr.10223/I/02.04.2003 a D.I.R.U. din Ministerul Justiriei precum si un referat contabil.

Se apreciaza ca prin refuzul de a elibera actul solicitat in mod nejustificat i se incalca un drept recunoscut de lege de a beneficia de pensia de serviciu conform art.103 alin.1 din Legea nr.92/1992 deoarece are o vechime neintrerupta functia de magistrat de 22 ani, 6 luni si 15 zile completata cu cea de 10 ani in avocatura.

Se mai arata ca articolul de lege mai sus enuntat nu prevede ca pensia se acorda numai celor care, la data pensionarii au calitatea de magistrat, iar principiile de drept, logica juridica simpla si fireasca nu permit o asemenea interpretare caci ar fi discriminatorie, intentionala si fara sens.

In sustinerea acestui punct de vedere se arata ca si instanta suprema s-a pronuntat ca pensia de serviciu reglementata de art.103 din Legea nr.92/1992 se cuvine si fostului magistrat care la data cererii de pensionare indeplineste alta functie, sens in care invoca decizia nr.81/08.10.2001 publicata in Buletinul Jurisprudentei pe anul 2001.

In sustinerea actiunii formulate reclamantul a depus inscrisuri doveditoare.

La termenul de judecata din data de 10 iunie 2004 reclamantul a formulat o cerere completatoare a actiunii introductive solicitand obligarea paratului la diferenta de la pensia pentru limita de varsta la pensia de serviciu cu incepere de la data de 26.03.2004 reactualizata la data platii si obligarea la daune cominatorii de 500.000 lei pe zi de intarziere.

Paratul Tribunalul Tulcea prin intampinarea formulata a solicitat respingerea cererii de completare a actiunii introductive ca inadmisibila motivat de faptul ca diferenta de la pensia pentru limita de varsta la pensia de serviciu nu poate fi solicitata de la Tribunalul Tulcea, stabilirea si plata pensiilor fiind atributul exclusiv al Casei de Pensii, conditii in care nu poate solicita nici daune cominatorii pentru intarzierea platii pensiei.

La termenul de judecata din data de 21 octombrie reclamantul a precizat ca intelege sa renunte la cererea completatoare deoarece a formulat contestatie impotrivas deciziei de pensionare ce urmeaza a fi solutionata.

Prin sentinta civila nr.2117/21 octombrie 2004 Tribunalul Tulcea a dispus respingerea actiunii civile ca nefondata.

Pentru a pronunta aceasta hotarare instanta de judecata a retinut ca prin actiunea promovata, reclamantul G. C. a solicitat obligarea paratului la intocmirea si eliberarea fisei de pensuionare tip magistrat pentru vechimea neintrerupta realizata in functia de judecator si avocat, de la data de 15 mai 1972 si pana in prezent motivand ca refuzul eliberarii actului solicitat este nejustificat, deoarece i se incalca dreptul recunoscut de lege de a beneficia de pensia de serviciu.

Potrivit art.103 alin.1 din Legea nr.92/1992 pentru organizarea judecatoreasca, republicata, modificata si completata, magistratii cu o vechime de cel putin 25 ani in magistratura beneficiaza, la inmplinirea varstei prevazuta de lege, de pensie de serviciu, in cuantum de 80 % din venitul net realizat din salariul de baza, sporul pentru vechime in munca si sporul pentru stabilitate in magistratura, avute la data pensionarii.

Instanta de judecata a apreciat ca reclamantul nu indeplineste conditiile enumerate in textul de lege mai sus enuntat motiv pentru care s-a dispus respingerea actiunii formulate ca nefondata.

Impotriva sentintei civile pronuntate in cauza reclamantul a formulat, in termen legal recurs criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie.

Se arata ca prin hotararea pronuntata instanta de judecata a depasit limitele investirii sale, deoarece desi prin cererea introductiva a solicitat eliberarea unui act administrativ care in principiu trebuie sa cuprinda imprejurari de fapt ce urmeaza a fi folosita de institutia abilitata de lege pentru acordarea pensiei, iar instanta de judecata a stabilit ca nu are drept la pensie de serviciu, procedand la o interpretare si aplicare gresita a legii respectiv a art.103 din Legea nr. 92/1992.

Verificand hotararea recurata prin prisma criticilor aduse, instanta de control retine ca acestea sunt nefondate pentru urmatoarele considerente :

Raportat critica formulata si care vizeaza faptul ca instanta de fond a procedat la o analiza superficiala si eronata a actelor normative incidente in cauza dedusa judecatii precum si la aceea care vizeaza imprejurarea ca ea si-ar fi depasit limitele investirii apreciem ca acestea sunt neintemeiate.

Intr-adevar, potrivit art.103 alin.1 din Legea nr.92/1992 pentru organizarea judecatoreasca, republicata, modificata si completata, magistratii cu o vechime de cel putin 25 ani in magistratura beneficiaza, la implinirea varstei prevazuta de lege, de pensie de serviciu, in cuantum de 80 % din venitul net realizat din salariul de baza, sporul pentru vechime in munca si sporul pentru stabilitate in magistratura, avute la data pensionarii.

Din continutul textului de lege mai sus enuntat rezulta o serie de conditii pentru a beneficia de pensia de serviciu, printre care aceea a vechimii de cel putin 25 de ani in magistratura precum si aceea de a avea calitatea de magistrat la data implinirii varstei prevazute de lege, conditii imperative, care, in speta dedusa judecatii, asa cum corect a stabilit si instanta de fond nu sunt indeplinite impunandu-se, pe cale de consecinta, respingerea ca nefondata a actiunii formulate.

In ceea ce priveste prima conditie nindeplinita, este de remarcat ca vechimea în magistratura si vechimea efectiva în magistratura sunt doua notiuni diferite, cu efecte juridice, de asemenea, diferite. Profesia de avocat exercitata de reclamant nu apare ca vechime efectiva în magistratura, potrivit art. 42 din Legea nr. 92/1992, si nici ca vechime asimilata, potrivit art. 43 din acelasi act normativ. Astfel, conform art. 42, au calitatea de magistrati si fac parte din corpul magistratilor judecatorii de la toate instantele judecatoresti, procurorii din parchetele de pe lânga acestea, precum si magistratii-asistenti ai Curtii Supreme de Justitie, iar conform art. 43 alin. (2), este asimilat magistratilor, pe durata îndeplinirii functiilor, indiferent de vechime, personalul de specialitate juridica din Ministerul Justitiei.

Beneficiul prevazut de art. 103 alin.1 din Legea nr. 92/1992 republicata se acorda exclusiv celor care au calitatea de magistrat în mod continuu, timp de cel putin 25 an si nu celor care au numai vechime în magistratura, sintagma vechime continua în magistratura nefiind identica cu aceea de vechime în magistratura.

Cu privire la neindeplinirea celei de a doua conditii aceea de a avea calitatea de magistrat la data implinirii varstei prevazute de lege nu comporta nici un fel de discutii date fiind inscrisurile depuse la dosarul cauzei.

In ceea ce priveste critica ce vizeaza depasirea limitelor sesizarii instantei de judecata apreciem ca, potrivit principiului disponibilitatii, intr-adevar, partea are dreptul de a hotarî cu privire la exercitarea actiunii, a carei pornire se concretizeaza prin cererea de chemare în judecata si, în acest scop, este obligata sa determine obiectul actiunii, urmând ca litigiul sa fie solutionat în acest cadru al obiectului si fara ca instanta sa poata depasi limitele lui. Obligatia instantei de a se pronunta numai cu privire la obiectul actiunii constituie, corelativ, garantia aplicarii principiului disponibilitatii în procesul civil.

In cauza dedusa judecatii nu se constata incalcarea acestui principiu de baza al procesului civil, dimpotriva analiza aspectelor enuntate era imperios necesara dat fiind obiectul cererii deduse judecatii, , acest demers al instantei de judecata nu echivaleaza cu depasirea limitelor sesizarii sale cum interpreteaza recurentul reclamant, dimpotriva in virtutea rolului ei activ aceasta era indreptatita la a analiza aceste aspecte tocmai pentru a fi in masura sa procedeze la legala si temeinica solutionare a cauzei.

Astfel, instanta de fond in mod corect a concluzionat ca raspunsul sau prin adresa nr.141/4/A/03.05.2004 prin care i-a comunicat recurentului ca nu poate completa fisa de pensionare tip magistrat solicitata este in deplina concordanta cu prevederile legale in materie.

Raportat la considerentele mai sus expuse , curtea constata ca sentinta civila recurata este legala si temeinica, motiv pentru care, in baza art.312 Cod procedura civila, se va dispune respingerea recursului ca nefondat.

Decizia civila nr.186/CA/04 iulie 2005

Actiune în contencios administrativ. Pensie de serviciu. Conditia impusa de legiuitor referitoare la vechimea minima în magistratura. Inexistenta conditiei exercitarii functiei de magistrat la momentul pensionarii.

Potrivit art.103 al.1 din Legea nr.92/1992 pentru organizare judecatoreasca, republicata, modificata si completata, magistratii cu o vechime de cel putin 25 ani în magistratura beneficiaza la împlinirea vârstei prevazute de lege, de pensie de serviciu, în cuantum de 80% din venitul net realizat din salariul de baza, sporul pentru vechime în munca si sporul pentru stabilitate în magistratura, avute la data pensionarii.

Prin cererea adresata Tribunalului Tulcea, inregistrata sub nr.1618/28.05.2004 rexclamantul G. C. a chemat in judecata pe parata Tribunalul Tuleca, pentru ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna obligarea paratului la intocmirea si eliberarea fisei de pensionare tip magsitrat pentru vechime neintrerupta in functia de judecator si avocat de la data de 15 mai 1972 si pana in prezent.

In motivarea actiunii formulate reclamantul precizeaza ca din data de 15 mai 1972 pana in decembrie 1994 inclusiv a indeplinit neintrerupt functia de judecator la Judecatoria si Tribunalul Tulcea iar din ianuarie 1995 si in prezent desfasoara activitate de avocat in cadrul Baroului de avocati Tulcea.

La implinirea varstei de pensionare a depus la Casa de Pensii Tulcea dosarul pentru obtinerea pensiei de serviciu pentru vechime de 22 ani, 6 luni si 15 zile in functia de magistrat completata cu vechimea de 10 ani in avocatura dar i s-a pretins depunerea fisei tip magistrat de la Tribunalul Tulcea.

Tribunalul Tulcea prin adresa nr.141/4/A/03.05.2004 comunicata la data de 25.05.2004 l-a incunostiinta ca i s-a respins cererea de recurs gratios cu precizarea ca la data pesionarii nu detinea nici una din functiile de magistrat sau asimilate functiei de magistrat asa cum prevad disp.art.42 si 43 din Legea nr. 92/1992, sens in care i se invoca si adresa nr.10223/I/02.04.2003 a D.I.R.U. din Ministerul Justiriei precum si un referat contabil.

Se apreciaza ca prin refuzul de a elibera actul solicitat in mod nejustificat i se incalca un drept recunoscut de lege de a beneficia de pensia de serviciu conform art.103 alin.1 din Legea nr.92/1992 deoarece are o vechime neintrerupta functia de magistrat de 22 ani, 6 luni si 15 zile completata cu cea de 10 ani in avocatura.

Se mai arata ca articolul de lege mai sus enuntat nu prevede ca pensia se acorda numai celor care, la data pensionarii au calitatea de magistrat, iar principiile de drept, logica juridica simpla si fireasca nu permit o asemenea interpretare caci ar fi discriminatorie, intentionala si fara sens.

In sustinerea acestui punct de vedere se arata ca si instanta suprema s-a pronuntat ca pensia de serviciu reglementata de art.103 din Legea nr.92/1992 se cuvine si fostului magistrat care la data cererii de pensionare indeplineste alta functie, sens in care invoca decizia nr.81/08.10.2001 publicata in Buletinul Jurisprudentei pe anul 2001.

In sustinerea actiunii formulate reclamantul a depus inscrisuri doveditoare.

La termenul de judecata din data de 10 iunie 2004 reclamantul a formulat o cerere completatoare a actiunii introductive solicitand obligarea paratului la diferenta de la pensia pentru limita de varsta la pensia de serviciu cu incepere de la data de 26.03.2004 reactualizata la data platii si obligarea la daune cominatorii de 500.000 lei pe zi de intarziere.

Paratul Tribunalul Tulcea prin intampinarea formulata a solicitat respingerea cererii de completare a actiunii introductive ca inadmisibila motivat de faptul ca diferenta de la pensia pentru limita de varsta la pensia de serviciu nu poate fi solicitata de la Tribunalul Tulcea, stabilirea si plata pensiilor fiind atributul exclusiv al Casei de Pensii, conditii in care nu poate solicita nici daune cominatorii pentru intarzierea platii pensiei.

La termenul de judecata din data de 21 octombrie reclamantul a precizat ca intelege sa renunte la cererea completatoare deoarece a formulat contestatie impotrivas deciziei de pensionare ce urmeaza a fi solutionata.

Prin sentinta civila nr.2117/21 octombrie 2004 Tribunalul Tulcea a dispus respingerea actiunii civile ca nefondata.

Pentru a pronunta aceasta hotarare instanta de judecata a retinut ca prin actiunea promovata, reclamantul G. C. a solicitat obligarea paratului la intocmirea si eliberarea fisei de pensuionare tip magistrat pentru vechimea neintrerupta realizata in functia de judecator si avocat, de la data de 15 mai 1972 si pana in prezent motivand ca refuzul eliberarii actului solicitat este nejustificat, deoarece i se incalca dreptul recunoscut de lege de a beneficia de pensia de serviciu.

Potrivit art.103 alin.1 din Legea nr.92/1992 pentru organizarea judecatoreasca, republicata, modificata si completata, magistratii cu o vechime de cel putin 25 ani in magistratura beneficiaza, la inmplinirea varstei prevazuta de lege, de pensie de serviciu, in cuantum de 80 % din venitul net realizat din salariul de baza, sporul pentru vechime in munca si sporul pentru stabilitate in magistratura, avute la data pensionarii.

Instanta de judecata a apreciat ca reclamantul nu indeplineste conditiile enumerate in textul de lege mai sus enuntat motiv pentru care s-a dispus respingerea actiunii formulate ca nefondata.

Impotriva sentintei civile pronuntate in cauza reclamantul a formulat, in termen legal recurs criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie.

Se arata ca prin hotararea pronuntata instanta de judecata a depasit limitele investirii sale, deoarece desi prin cererea introductiva a solicitat eliberarea unui act administrativ care in principiu trebuie sa cuprinda imprejurari de fapt ce urmeaza a fi folosita de institutia abilitata de lege pentru acordarea pensiei, iar instanta de judecata a stabilit ca nu are drept la pensie de serviciu, procedand la o interpretare si aplicare gresita a legii respectiv a art.103 din Legea nr. 92/1992.

Verificand hotararea recurata prin prisma criticilor aduse, instanta de control retine ca acestea sunt nefondate pentru urmatoarele considerente :

Raportat critica formulata si care vizeaza faptul ca instanta de fond a procedat la o analiza superficiala si eronata a actelor normative incidente in cauza dedusa judecatii precum si la aceea care vizeaza imprejurarea ca ea si-ar fi depasit limitele investirii apreciem ca acestea sunt neintemeiate.

Intr-adevar, potrivit art.103 alin.1 din Legea nr.92/1992 pentru organizarea judecatoreasca, republicata, modificata si completata, magistratii cu o vechime de cel putin 25 ani in magistratura beneficiaza, la implinirea varstei prevazuta de lege, de pensie de serviciu, in cuantum de 80 % din venitul net realizat din salariul de baza, sporul pentru vechime in munca si sporul pentru stabilitate in magistratura, avute la data pensionarii.

Din continutul textului de lege mai sus enuntat rezulta o serie de conditii pentru a beneficia de pensia de serviciu, printre care aceea a vechimii de cel putin 25 de ani in magistratura precum si aceea de a avea calitatea de magistrat la data implinirii varstei prevazute de lege, conditii imperative, care, in speta dedusa judecatii, asa cum corect a stabilit si instanta de fond nu sunt indeplinite impunandu-se, pe cale de consecinta, respingerea ca nefondata a actiunii formulate.

In ceea ce priveste prima conditie nindeplinita, este de remarcat ca vechimea în magistratura si vechimea efectiva în magistratura sunt doua notiuni diferite, cu efecte juridice, de asemenea, diferite. Profesia de avocat exercitata de reclamant nu apare ca vechime efectiva în magistratura, potrivit art. 42 din Legea nr. 92/1992, si nici ca vechime asimilata, potrivit art. 43 din acelasi act normativ. Astfel, conform art. 42, au calitatea de magistrati si fac parte din corpul magistratilor judecatorii de la toate instantele judecatoresti, procurorii din parchetele de pe lânga acestea, precum si magistratii-asistenti ai Curtii Supreme de Justitie, iar conform art. 43 alin. (2), este asimilat magistratilor, pe durata îndeplinirii functiilor, indiferent de vechime, personalul de specialitate juridica din Ministerul Justitiei.

Beneficiul prevazut de art. 103 alin.1 din Legea nr. 92/1992 republicata se acorda exclusiv celor care au calitatea de magistrat în mod continuu, timp de cel putin 25 an si nu celor care au numai vechime în magistratura, sintagma vechime continua în magistratura nefiind identica cu aceea de vechime în magistratura.

Cu privire la neindeplinirea celei de a doua conditii aceea de a avea calitatea de magistrat la data implinirii varstei prevazute de lege nu comporta nici un fel de discutii date fiind inscrisurile depuse la dosarul cauzei.

In ceea ce priveste critica ce vizeaza depasirea limitelor sesizarii instantei de judecata apreciem ca, potrivit principiului disponibilitatii, intr-adevar, partea are dreptul de a hotarî cu privire la exercitarea actiunii, a carei pornire se concretizeaza prin cererea de chemare în judecata si, în acest scop, este obligata sa determine obiectul actiunii, urmând ca litigiul sa fie solutionat în acest cadru al obiectului si fara ca instanta sa poata depasi limitele lui. Obligatia instantei de a se pronunta numai cu privire la obiectul actiunii constituie, corelativ, garantia aplicarii principiului disponibilitatii în procesul civil.

In cauza dedusa judecatii nu se constata incalcarea acestui principiu de baza al procesului civil, dimpotriva analiza aspectelor enuntate era imperios necesara dat fiind obiectul cererii deduse judecatii, , acest demers al instantei de judecata nu echivaleaza cu depasirea limitelor sesizarii sale cum interpreteaza recurentul reclamant, dimpotriva in virtutea rolului ei activ aceasta era indreptatita la a analiza aceste aspecte tocmai pentru a fi in masura sa procedeze la legala si temeinica solutionare a cauzei.

Astfel, instanta de fond in mod corect a concluzionat ca raspunsul sau prin adresa nr.141/4/A/03.05.2004 prin care i-a comunicat recurentului ca nu poate completa fisa de pensionare tip magistrat solicitata este in deplina concordanta cu prevederile legale in materie.

Raportat la considerentele mai sus expuse , curtea constata ca sentinta civila recurata este legala si temeinica, motiv pentru care, in baza art.312 Cod procedura civila, se va dispune respingerea recursului ca nefondat.

Decizia civila nr.186/CA/04 iulie 2005

Etichete:

Acţiune în contencios administrativ. Inadmisibilitate

Prin cererea înregistrată sub nr. 164/COM/2005 la Tribunalul Galaţi, reclamantul J.N. a chemat în judecată pe pârâtul C.C.O., executor judecătoresc al B.E.J.T., solicitând să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 20.006.285 lei, reprezentând cheltuieli de judecată de la debitorul E. N. din 4 dosare de executare silită. În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că solicită suma de 20.006.285 lei de la executorul judecătoresc în baza dispoziţiunilor Legii 29/1990, pentru că a refuzat nejustificat să îndeplinească executarea hotărârii judecătoreşti.

Prin tergiversarea executării pârâtul a adus atingere Justiţiei Române, iar reclamantului în calitate de creditor i-a cauzat daune materiale şi morale.

În apărare pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată, invocând excepţia calificării greşite a acţiunii motivat de faptul că executorul judecătoresc nu este autoritate a administraţiei publice centrale, pe cale de consecinţă nu este supus regimului Legii 554/2004.

De asemenea a invocat şi excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Galaţi arătând că acţiunea are un caracter civil în pretenţii cu o valoare de sub 10.000.000.000 lei, deci competenţa aparţine Judecătoriei.

S-a mai invocat şi excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Galaţi motivat de faptul că intimatul îşi are sediul în Tulcea, astfel că judecarea cauzei ar urma să fie declinată în favoarea Judecătoriei Tulcea.

Pârâtul a mai arătat prin întâmpinare că toate dosarele de executare ale reclamantului sunt perimate având în vedere lipsa de stăruinţă în executare mai mult de 6 luni a creditorului.

Prima instanţă a reţinut că potrivit art. 399 alin.1 din C. proc. Civ. împotriva executării silite însăşi, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie la executare de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare.

Potrivit art. 5 al.2 Legea 554/2004 nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară.

Funcţie de aceste considerente, s-a apreciat că acţiunea reclamantului este inadmisibilă.

În ceea ce priveşte excepţiile invocate de pârât, instanţa le-a respins ca nefondate, executorii judecătoreşti fiind asimilaţi autorităţilor publice în sensul Legii 554/2004 fiind autorizaţi să desfăşoare un serviciu public.

Potrivit art. 10 alin. 3, reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celui de la domiciliul pârâtului.

Aşa fiind, instanţa a respins acţiunea ca inadmisibilă, iar excepţiile invocate ca nefondate, prin sentinţa civilă nr.239/2005.

Î m p o t r i v a acestei sentinţe în termen legal a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivare recurentul a arătat că hotărârea este lipsită de temei legal, că instanţa nu a ţinut seama de probele administrate din care rezultă că acţiunea sa este fondată, pârâtul cauzându-i prejudicii neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute de lege.

Examinând sentinţa recurată, prin prisma motivelor invocate, dar şi din oficiu, sub toate aspectele, conform art. 304/1 C. proc. Civ., Curtea a apreciat că recursul nu este fondat.

În urma analizei complete şi critice a probelor administrate şi aplicării dispoziţiilor legale în materie, instanţa a pronunţat în cauză o soluţie legală şi temeinică, a cărei reformare nu se impune.

În mod corect, prima instanţă a reţinut că acţiunea reclamantului iese de sub incidenţa prevederilor Legii nr.554/2004, reclamantul având deschisă o altă procedură judiciară pentru valorificarea pretenţiilor sale. Astfel, acesta putea contesta actele de executare silită pe calea unei acţiuni de drept comun în condiţiile art. 399 şi urm. din C. proc. civ. şi nu printr-o cerere întemeiată pe dispoziţiunile speciale privitoare la contenciosul administrativ.

Ca atare, celelalte susţineri ale reclamantului sunt irelevante atât timp cât acesta nu a uzat de calea prevăzută de lege.

Constatând că nu există alte motive de nelegalitate a sentinţei recurate, de natură a putea fi luate în discuţie chiar şi din oficiu, în temeiul art.312 C. proc. Civ. Curtea a respins recursul ca nefondat.

Etichete:

Actiune in contencios administrativ. Anulare hotarare Comisie pentru aplic. Lg.189/2000. Persoana persecutata pe motive etnice. Admisibilitate. Conditii.

Potrivit disp. art. 1 lit. a din O.G. nr.105/1999 pentru modificarea si completarea Decretului Lege nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu incepere de la 6 martie 1945, precum si celor deportate in strainatate ori constituite in prizonieri beneficiaza de dispozitiile legii orice persoana, cetatean roman care in perioada regimurilor restaurate cu incepere de la 06.09.1940 pana la 06.03.1945 a avut de suferit persecutii din motive etnice ca urmare a deportarii, iar dovada incadrarii in situatiile sus mentionate se poate face in lipsa actelor oficiale prin declaratii de martori conform art. 1 din H.G. nr.127/2002.

Prin actiunea in contencios administrativ inregistrata la 7.10.2005, reclamanta G. M. in contradictoriu cu parata C.J.P. Botosani a solicitat ca prin hotararea ce se va pronunta sa se anuleze hotararea nr. 1654 din 25.02.2000 si sa se constate ca este beneficiara drepturilor recunoscute de Legea nr. 189/2000 pentru perioada cat a fost deportata impreuna cu familia in Transnistria incepand cu primavara anului 1942 si pana in toamna anului 1944.

Prin aceeasi cerere a formulat cerere de interventie in interesul reclamantei P.R.S.D.R.

In motivarea actiunii in contencios administrativ s-a aratat ca reclamanta a fost deportata impreuna cu familia in Transnistria in primavara anului 1942 si pana in toamna anului 1944 cand a revenit in Romania si ca desi a depus toate demersurile, D.A.N. i-a comunicat ca nu se regaseste in lista persoanelor refugiate sau deportate in raionul Transnistria ceea ce a determinat ca dovedirea situatiei de persoana deportata sa se faca cu declaratii autentificate din partea unor martori care s-au aflat in aceeasi situatie, astfel cum cer dispozitiile art. 1 pct. 1 din legea 319/2002 si HG nr. 127/2002.

Parata prin intampinare a solicitat respingerea actiunii.

Din lucrarile dosarului, rezulta urmatoarele:

Prin hotararea nr. 1654 din 25.02.2005, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 din cadrul C.J.P. a respins cererea formulata de reclamanta G.M., prin care aceasta a cerut constatarea calitatii de persoana deportata din motive etnice si acordarea drepturilor prevazute de Legea nr. 189/2000.

Potrivit dispozitiilor art. 1 lit. „a” din O.G. nr. 105/1999 pentru modificarea si completarea Decretului – Lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu incepere de la 6 martie 1945, precum si celor deportate in strainatate ori constituite in prizonieri, beneficiaza de dispozitiile legii, orice persoana, cetatean roman care in perioada regimurilor instaurate cu incepere de la 6 septembrie 1940 pana la 6 martie 1945 a avut de suferit persecutii din motive etnice ca urmare a deportarii; iar potrivit art. 1 din HG nr. 127 din 14.02.2002 privind aprobarea Normelor pentru aplicarea prevederilor OG nr. 105/1999, dovada incadrarii in situatiile de la art. 1 din OG nr. 105/1999 se poate face in lipsa actelor oficiale prin declaratii de martori.

In acest context, declaratiile autentificate depuse la dosar (fila 5) data de B.A. si B.A. fac dovada ca reclamanta a fost obligata sa isi schimbe domiciliul din Romania in Transnistria, satul Varvaroka, comuna Kornika, din motive etnice, fiind cazati intr-un ghetou ( Bug) administrat de URSS, fapt istoric notoriu, motiv pentru care instanta a admis actiunea in contencios administrativ, a anulat Hotararea nr.1654 din 25.02.2005 si a constatat ca reclamanta are calitatea de persoana persecutata din motive etnice de catre regimurile instaurate in Romania cu incepere de la 6 septembrie 1940 pana la 6 martie 1945.

In ceea ce priveste perioada pe care instanta a retinut ca este de la 01.10.1942, astfel cum au declarat cei doi martori prin declaratia autentificata depusa la dosar si pana la 1 septembrie 1944 cand reclamanta s-a intors in Romania, data confirmata de insasi reclamanta, dar si de intervenienta ca singura organizatie a cetatenilor romani de etnie rroma din Romania.

Cu privire la data de inceput a acordarii drepturilor, avand in vedere caracterul reparator al dispozitiilor legale dar si dispozitiile art.5 din Legea nr.105/1999, ea nu poate fi decat 1 a lunii urmatoare formularii cererii, adica incepand cu data de 06.10.2004.

Sursa primara

Hotararea nr. 1654/25.02.2000 a Comisiei pentru aplic. Lg.189/2000;

Sentinta nr.405/7.12.2005 a curtii de Apel Suceava – sectia comerciala si de contencios administrativ;

Dosar nr.2869/com/2005.

In drept

– art.1 din O.G.105/99 modificata si aprobata prin Lg.189/2000;

– HG 127/2002;

Etichete: